CURS1.

CURS DREPTUL AFACERILOR

A. CONCEPTUL DE DREPT.DEFINIȚIE,NOȚIUNEA DE STAT.

B. NORMA JURIDICĂ-DEFINIȚIE.STRUCTURĂ.CLASIFICARE.APLICARE ÎN TIMP-SPAȚIU

C. IZVOARELE DREPTULUI AFACERILOR.

A.

1.Definiție:

Noțiunea de drept are o triplă accepțiune:

 În primul său sens,noțiunea de drept desemnează totalitatea regulilor de conduită
impuse de stat în scopul reglementării relațiilor inter-umane.Acesta este sensul
dreptului obiectiv-se definește prin raportarea la obiectul său(reguli de conduită)
constituie dreptul pozitiv.
 În al doilea sens,noțiunea de drept reprezintă prerogativa,facultatea,posibilitatea unei
persoane de a avea o anumită conduită și de a pretinde celorlalți o anumită conduită.
Acesta este sensul de drept subiectiv.
 Al treilea sens ,cuvântul drept desemnează știința socială care studiază statul și regulile
adoptate de el, instituțiile politice și juridice,principiile generale de conducere și
reglementare a societății. În acest sens,ne referim la disciplina de studiu “drept civil”.
Din punct de vedereetimologic,cuvântul “drept” provine din latinădirectum care
însemnafărăocolișuri,potrivitregulii,corect, potrivitdreptății

1.2 Diviziunile dreptului

O primă diviziune a dreptului îl împarte în drept intern și drept internațional.

Dreptul intern se subdivide în drept public și drept privat.

 Dreptul public cuprinde norme juridice care guvernează organizarea statului,raporturile

dintre stat și particulari precum și raporturile dintre diferite organisme ale statului.În
raporturile cu cetățenii săi statul își exercită puterea de stat suverană-fiind raportul de
subordonare.
 Dreptul privat cuprinde normale care guvernează raporturile dintre particulari fiind
raporturi de egalitate juridică.Statul poate însă participa și el la aceste raporturi juridice
(ca persoană juridică).
1.3 Ramurile de drept

Este un ansamblu de norme juridice legate între ele prin obiectul de reglementare și metoda de
reglementare.

Cele mai importante ramuri de drept public :

 Drept constituțional
 Drept administrativ
 Drept fiscal
 Drept penal
 Procesual civil si procesual penal
 Dreptul securității sociale

Ramurile de drept privat:

 Drept civil
 Dreptul afacerilor
 Dreptul muncii

1.4 Principalele sisteme de drept

 Dreptul romano-germanic( continental) căruia îi aparține și sistemul nostru de

drept,este dreptul Europei continentale dar își mai gasește aplicație și în America
Latină,Orientul apropiat și nordul Africii. Izvorul fundamental de drept este actul
normativ,legea în sensul larg,adică regula scrisă,adoptată de organele abilitate ale
statului.
 Dreptul anglo-saxon (sistemul common-law) apărut în Anglia,extins asupra tuturor
coloniilor britanice,prezent in SUA în Canada cu excepția provinciei Quebec.Este un
drept jurisprudențial,are ca izvor de drept precedentele judiciare.
 Sistemul religios ca de exemplu dreptul hindus,dreptul musulman.Acestea au ca izvor de
drept texte sacre,cărți sfinte și coranul.

2.NOȚIUNEA DE STAT
2.1 Definiția statului:

Definiția statului are o triplă accepțiune: populația,teritoriu și puterea publică (suveranitatea)

  Populația în raport cu care statul își exercită puterea suverană fiind o grupare de indivizi
reuniți prin legături de cetățenie și prin stabilirea domiciliului pe teritoriul statului.
 Teritoriul este porțiunea de pământ,de apă precum și de spațiu aerian în limitele
(granițele) căreia se exercită puterea suverană.
 Puterea publică (suveranitatea) este de esență puterea statului de a-i comanda pe
indivizii care intră în compunerea populației sale ca și de a exclude de la o asemenea
comandă orice altă putere din afara granițelor sale.

2.2 Statul de drept si funcțiile sale:

Statul are trei funcții esențiale:

 Funcția legislativă,constând în adoptarea normelor juridice generale,încredințată

Parlamentului.
 Funcția executivă,constând în aducerea la îndeplinire a normelor încredințată
Guvernului(în unele legislații șefului de stat).
 Funcția jurisdicțională constând în soluționarea litigiilor care apar cu prilejul aplicării
normei juridice încredințată instanțelor judecătorești.

2.3 Forma statului

Laturile componente ale formei statului sunt : formă de guvernământ,structură de stat și regim
politic.

 Formele de guvernământ sunt: monarhie (absolută/constituțională) și

republică(parlamentară sau prezidențială).
 Structura de stat cuprinde organizarea puterii pe un anumit teritoriu(state
unitare,state compuse-federații).
 Regimul politic reprezintă ansamblul metodelor și mijloacelor de conducere ale
societății(regimuri politice democratice,regimuri autoritare).

În ceea ce privește dreptul afacerilor se definește ca fiind: ansamblu de norme generale de

drept privat și norme speciale de drept privat și public aplicabile profesioniștilor
comercianți,persoane fizice autorizate și societăți(comerciale) în activitatea lor de
afaceri,respectiv de producție,administrare de bunuri sau prestări de servicii a interprinderilor
cu scop lucrativ .
B.
1. NORMA JURIDICĂ

1.1 Definiție
 Reprezintă o regulă de conduită generală imporsanală și obligatorie emisă de stat cu
scopul de a reglementa relațiile sociale care poate fi impusă la nevoie prin forța de
constrângere a statului.

În cadrul societății suntmai multe categorii de norme: sociale,morale,religioase,etice de

conduită,etc.

1.2 Structura normei juridice

Structura logică a normei juridice cuprinde următoarele elemente : ipoteza,dispoziția și

sancțiunea.

 IPOTEZAreprezită acea parte a normei juridice care desemnează împrejurările concrete

în care urmează sa se aplice norma,categoria de persoane cărora li se aplică,condițiile
care trebuie îndeplinite pentru aplicarea normei.
 DISPOZIȚIA reprezintă cel mai important element al normei. Ea cuprinde conduita
impusă subiectelor de drept: ce anume trebuie să facă,ce anume nu trebuie să facă,ce
anume pot să facă
 SANCȚIUNEA cuprinde consecințele nerespectării normei și poate să fie
penală,administrativă și civilă.

1.3 Clasificarea normelor juridice:

Normele juridice sunt de mai multe categorii fiind clasificate după mai multe criterii:

Cel mai important criteriu este în funcție de conduita prescrisă.Potrivit acestui criteriu
normele se clasifică în norme imperative și norme dispozitive.

 Normele imperative sunt acele norme de la care nu se poate deroga,ele stabilind în

conținutul lor conduita de urmat a părților.Normele imperative se împart la randul
lor în norme:
 onerative care sunt norme care obligă la o anumită conduită
 prohibitive care interzic destinatarilor adoptarea unor anumite conduite.
 Normele dispozitive sunt acele norme de la care se poate deroga,destinatarul având
posibilitatea de a alege între mai multe conduite. Pot fi permisive sau supletive:
 Normele permisive permit subiectelor de drept să aibă o anumită conduită dacă o
vor.
  Normele supletive stabilesc o anumită conduită care este obligatorie pentru părți
numai dacă acestea nu și-au manifestat voința de a adopta o conduită diferită.Ele
suplinesc voința părților atunci când aceasta nu s-a manifestat.

1.4 Aplicarea în timp și spațiu a normelor:

1.4.1 Aplicarea în timp a normei juridice:

Aplicarea în timp a normei juridice se referă la perioada de timp în care norma juridică produce
efecte,respectiv de la momentul în care intră în vigoare și până la momentul în care nu mai
produce efecte juridice,respectiv momentul ieșirii din vigoare.

Documentul oficial în care se consemnează intrarea în vigoare a actelor normative este

Monitorul oficial.Legea intră în vigoare,de regulă,la trei zile de la momentul publicării Monitorul
oficial.În cazul actelor normative de o complexitate deosebită perioada se poate prelungi.

Ordonanțele guvernului intră în vigoare la fel ca și legile la trei zile de la data publicării în
Monitorul oficial.Este posibil ca ordonanțele să intre în vigoare la o dată ulterioară prevăzută în
actul normativ.

Ordonanțele de urgență a Guvernului intră în vigoarea de la data publicării în Monitorul oficial.

Ordinele de ministru,actele emise de Parlament,altele în afară de legi intră în vigoare în

momentul aplicării în Monitorul oficial cu excepția situației în care în cuprinsul actului este
prevăzută o dată ulterioară.

1.4.2 Aplicarea în spațiu a normei juridice

Aplicarea în spațiu a normei juridice vizează teritoriul în care norma juridică este aplicabilă.

Principalele texte legale din codul civil dispun acestui aspect astfel:

 Actele normative adoptate de autoritățile și instituțiile publice centrale se aplică pe

întreg teritoriul țării afară de cazul în care se prevede altfel.
 Actele nromative adoptate în condițiile legii de autoritățile și instituțiile administrației
publice locale se aplică numai în raza lor de competență teritorială.

În codul penal se stabilește că:

 Legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României.
  Prin teritoriul României se înțelege întinderea de
pământ,mareateritorială,apele,cusolul,subsolul și spațiul aerian cuprinse între
frontierele de stat.

Din textele amintite se deduce că principiul teritorialității se referă la aplicarea legii în cadrul
teritoriului statului emitent.

De la acest principiu există și excepții: este cazul pe de o parte a teritoriului ambasadelor care
aparțin statelor titulare unde se aplică legea lor,iar la bordul navelor și aeronavelor se aplică
legea pavilionului navei sau aeronavei pe durata croazierii.

De remercat faptul că acest principiu cunoaște și alte efecte de restrângere,astfel,legea

națională nu se aplică unor persoane și al bunurilor acestora.Ca de exemplu personalul
diplomatic care beneficiază de imunitate.

1.4.3 Aplicabilitatea asupra persoanelor a normei juridice:

Aplicabilitatea normei juridice asupra persoanelor este guvernată de principiul personalității

conform căruia legea se aplică tuturor persoanelor care se află în raporturi juridice cu statul fie
că este vorba de cetățenii statului respectiv fie că este vorba de persoane care au altă
calitate,dar se afșă în relații juridice cu statul.

Sub aspectul aplicabilității asupra persoanelor,normele juridice sunt cu aplicabilitate generală

sau aplicabilitate specială.

C. IZVOARELE DREPTULUI AFACERILOR

1.Izvoarele dreptului reprezintă forme de manifestare a fenomenului juridic.

Se impart în izvoare materiale și izvoare formale:

 Izvoarele materiale reprezintă ansamblul condițiilor materiale de existența ce

generează reglementări juridice. Este vorba de factori
economici,sociali,culturali,etc. Care generează nevoia de reglementare a
legiuitorului.
 Izvoarele formale ale drepruilui desemnează formele specifice de exprimarea
normelor de drept,adica acte normative în care sunt înserate aceste norme.Sunt
izvoare formale:legile,hotărârile guvernului etc.
2.Izvoarele formale ale dreptului afacerilor

2.1.Legea-principalul izvor de drept.

Termenul de lege are doua accepțiuni:

 În primul rand în sens restrâns legea reprezintă actul normativ emis de
parlament;
 În al doilea rând în sens larg legea reprezintă totalitatea actelor normative.

Legile în sens restrâns sunt de trei feluri :

Constituționale,organice și ordinare.

 Conform art 73. Din constituție legile constituționale sunt acele legi prin care se
revizuiește constituția. Reprezintă cea mai importantă categorie de legi.
 Legile organice sunt legi emise în domeniul stabilite de constituție-cele mai
importante de la nivelul societății( sistem electoral,organizarea
partidelor,organizarea referendumului,statutul deputaților,senatorilor).
 Legile ordinare sunt acele legi care sunt emise în domeniile care nu sunt
atribuite de legiuitor în sfera legilor constituționale și acelor organice.

2.2 Uzanțele

Prin uzanță se înțelege obiceiul (cutuma) și uzurile profesionale.

Uzanțele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea.Pentru a fi
aplicabile uzanțele trebuie să fie conform ordinii publice și bunuriloe moravuri.

2.3 Principiile generale ale dreptului

Termenul de principiu reprezintă element fundamental ,idee de bază pe care se întemeiază o

teorie științifică,un sistem politic,o normă de conduită,etc.

În cadrul științei dreptului întâlnim principii fundamentale cum ar fi principiul egalității,a

bunei credințe ,a informării,etc.

2.4 Jurisprudență și doctrină juridică

În sistemul de drept românesc,de regulă jurisprudența nu reprezintă izvor de drept.Cu titlu de
excepție este izvor de drept în cazul deciziilor curții constituționale care sunt obligatorii atât în
ceea ce privește dispozituvul hotărârii cât și ceea ce privește considerentele și în cazul
recursurilor în interesul legii emise de Înalta Curte De Casație și Justiție.

Doctrina juridică nu reprezintă izvoare de drept,nu sunt obligatorii însă legiuitorul trebuie să se
raporteze la acestea.

2.5 Ordinea de aplicare a izvoarelor dreptului afacerilor

Codul civil stabulește ordinea în care se aplică izvoarele dreptului astfel în cazurile neprevăzute
de lege se aplică uzanțele iar în lipsa acestora dispozițiile legale privitoare la situații
asemănătoare iar când nu există asemenea dispoziții principiile generale ale dreptului.

BIBLIOGRAFIE

1.D.C DĂNIȘOR,I. DOGARU,G DĂNIȘOR, teoria generală a dreptului,Ediția 2 ,Editura C.H BECK
,București 2008 ,

2. C.LEAUA ,DREPTUL AFACERILOR ,noțiuni generale de drept privat,Editura universul

juridic,București 2012,

3.F.C STOICA Drept Docietar,Note de curs ,Ediția a doua revizuită și adăugită,Editura ASE
București 2017,

4. RȘ PĂTRU Dreptul afacerilor,Curs pentru învățământul la distanță,Editura ASE București,

2018,