CAPITOLUL III: ROLUL ASISTNTEI MEDICALE IN

EFECTUAREA INVESTIGATIILOR

Diagnosticul de AVC se pune pe baza semnelor clinice, a datelor de laborator şi a

investigațiilor imagistice.
A) IVESTIGATII CLINICE
Asistentele medicale sunt implicate in aprecierile initiale si continue ale starii
neurologice a pacientului .De aceea asistenta trebuie sa culeaga toate datele si
informatiile necesare de la bolnav sau la cei din anturajul sau printr-o anamneza cat mai
completa .
Anamneza reprezinta un interogatoriu la care este supus pacientul sau apartinatorii
(in cazul afectarii grave neurologice a pacientului ) in vederea depistarii cauzelor ce au
dus la imbolnavirea si la prezentarea acestuia la medic ,momentul aparitiei primelor
simptome si caracterul acestora , a atitudinii adoptate de pacient sau apartinatori in
aceste circumstante .
Pentru realizarea planului de ingrijire , asistenta medicala va purta o discutie
similara cu pacientul sau apartinatorii (in cazul pacientilor cu dizabilitati ) denumita
„culegere de date’’ insistand asupra sferei socio-familiale .In timpul anamnezei asistenta
medicala va indemna bolnavul sa vorbeasca deschis medicului ,il va incuraja si sustine
,si va interveni numai la cererea medicului sau cand pacientul se abate de la raspunsurile
cerute

I. Anamneza incepe de obicei cu :

1) Motivele pentru care bolnavul vine la medic sau se interneaza la spital .Motivele pot fi
: dureri de cap , tulburari de vedere ,scaderea fortei musculare a unui membru ,tulburari de
vorbire ,tulburari de vorbire , tulburari de echilibru in timpul mersului sau in ortostatism ,
crize de pierdere a constiintei insotite sau nu de convulsii ,atrofii ale muschilor ,pierderea
sensibilitatii intr-o anumita regiune a corpului ,tremuraturi .

2) Istoricul bolii- este etapa urmatoare a convorbirii cu bolnavul .Acesta trebuie lasat sa
povesteasca singur felul in care aparut boala , asistenta intrebandu-l numai din cand in cand
despre elementele esentiale ale istoricului bolii ca :
 -data aparitiei unei tulburari
- modul de instalare (brusc ,in puseuri , lent )
-modul de manifestare (durer de cap ,impotenta functionala a unu membru ,tulburari de
echilibru )
-tratamentele facute (denumirea medicamentelor , a procedurilor fizioterapice , a
interventiilor chirurgicale ,durata tratamentelor ,efectele acestora ).Exista numeroase
cazuri in care bolnavul nu poate da el insusi relatii asupra bolii ( bolnavul in coma cu
tulburari de vorbire sau psihice ) in aceste conditii informatiile trebuie obtinute de la
apartinatori ,vecini ,colegi de serviciu ,prieteni sau insotitori .

3) Antecedente heredo-colaterale .Se noteaza in primul rand bolile neuropsihice de care

au suferit membrii familiei sau rudele mai apropriate (epilepsie ,pareze sau paralizii
,encefalopatii ,demente ). Atentie deosebita pentru bolile neuropsihice cu caracter ereditar
(coree cronica )

4) A.P.P (antecedente personale fiziologice și patologice) se vor nota bolile care

provoaca tulburari neuropsihice :meningite encefalite .gripe grave ,traumatisme cranio –
cerbrale sau vertebrale ,epilepsie ,HTA ,stenoza mitrala ,febra ,febra tifoida ,difteria
,tuberculoza,sifilisul .La copii se va avea in vedere modul in care a decurs sarcina mamei (boli
eruptive ,intoxicatii ale mamei in timpul sarcinii ) ; cum a decurs nasterea (travaliul
prelungit ,casexia fatului ,aplicare a forcepsului ) intrucat accidentele obstretricale se intalnesc
in etiologia multor afectiuni neurologice

5) Conditii de viata :

Trebuie consemnate intotdeauna uzul si abuzul de alcool si tutun cu specificarea precisa

a cantitatii stiuta fiind importanta acstor factori toxici in anumite boli neurologice
(polinevrite , tulburari vasculare cerebrale ,epilepsie )
- Se vor nota de asemenea obiceiurile alimentare daunatoare :consumul excesiv de cafea
,glucide ,grasimi

6) Conditiile de munca si de locuit :isi au si ele importanta lor .Anumite substante toxice
manipulate e bolnav in timpul muncii ,pozitiile impuse de anumite profesii ,eforturile fizice
dosebite cerute de anumite profesii
7) Examenul somatic va fi efectuat de medicul neurolog care va consemna in F.O toate
constatarile privind caracteristicile fiziologice si patologice ale fiecarui sistem sau organ in
parte :
-greutatea si inaltimea
-aspectul tegumentelor si mucoaselor
-starea sistemului ganglionar limfatic , a tesutului adipos , a tesutului subcutanat
-aspectul toracelui , caracterul respiratiei ,puls , T.A,aspectul vaselor periferice
-starea dentitiei ,tranzitul intestinal ,aspectul scaunelor ,tulburari de diureza si
mictiune

II) Examenul clinic/fizic

Examenul clinic / fizic – este realizat de catre medic, bazandu-se pe date obiective
furnizate de metodele utilizate in acest scop.

Inspectia – are drept scop depistarea modificarilor locomotorii, faciesului si culoarea

tegumentelor precum si alte semne care pot orienta diagnosticul.
Auscultatia – permite sesizarea si interpretarea diverselor zgomote cardiace, care pot
sugera o fibrilatie atriala sau o stenoza aortica. Auscultatia se poate realiza: direct cu urechea
pe torace, sau indirect prin intermediul stetoscopului aplicat pe cutia toracica. Pozitia
bolnavului trebuie adaptata: in picioare sau semisezand cand starea bolnavului o permite,
pozitia de decubit sau pozitia in care se afla pacientul.
Asistenta medicala:
- trebuie sa cunoasca etapele examenului clinic pentru a putea explica bolnavului in ce
constau tehnicile;
- asigura confortul fizic si psihic al acestuia;
- pozitioneaza pacientul conform indicatiilor medicului sau etapei din cadrul examenului
clinic; asigura instrumentarul necesar efectuarii tehnicilor.

EXAMENUL NEUROLOGIC AL BOLNAVULUI

 Examenul neurologic va fi efectuat intotdeauna de catre nedicul neurolog. Totusi
primul care ia contact cu bolnavul este in cele mai multe cazuri asistentul medical si in acest
caz va trebui sa sties a faca un examen sumar neurologic pentru a putea informa medical
asupra tulburarilor prezentate de bolnav.

Atitudinea- este caracteristica pentru unele afectiuni neurologice

- in hemiplegia flasca bolnavul este culcat in pat, membrele paralizate sunt inerte, iar
bolnavul nu misca decat membrele de pe partea sanatoasa;

- in hemiplegia spastica-atitudinea este dictate de hipertonia de tip piramidal care

predomina la membrul superior pe flexori, iar la menbrul inferior pe extensori;

- in boala Parkinson corpul este usor anteflexat si rigid, fata este inexpresiva;

- in coree- bolnavul este animat continuu de miscari involuntare, bruste si

dezordonate;

- in miopatii- bolnavul prezinta lordoza lombara accentuate;

- in meningite- pozitia bolnavului este “cocos de pusca”.

Semne meningeale- apar in meningite, hemoragii meningiene. In afara de cefalee,

varsaturi in jet- fara effort- apare redoarea de ceafa (intepenirea fetei). Alte semen semne
meningeale sunt: Kerning I, Kerning II, Brudzinski.

Examenul nervilor cranieni- va fi efectuat pe rand, incepand cu perechea I si

terminand cu perechea XII-a.

 perechea I- nervii olfactivi;

 perechea a II-a- nervii optici – examenul acuitatii vizuale;

-examenul campului visual

-examenul fundului de ochi.

 perechea III,IV,VI- nervul oculomotor comun (III), nervul oculomotor extern

(VI), nervul patetic (IV):

 examenul motilitatii globilor ocular;

 examenul pupilei si a reflexelor pupilare.

 perechea V-a- n.trigemen:

 examenul motilitatii mandibulei (functia motorize);

 examenul reflexului cornean (functia senzitiva).

 perechea a VII-a-n. facial:

  tulburarile motorii se manifest ape jumatate de fata inervata de nervul
respective lezat (drept sau stang).

 perechea a VIII-a- acustico- vestibular:

 cuprinde functia auditiva (component cohleara)

 functia vestibulara (component vestibulara).

 perechea IX, X,,XI- glosofaringian (IX), pneumogastric (X), spinal (XI):

 examenul fonatiei si deglutitiei pentru soloed si lichide.

 perechea XII-a- hipoglos

 examenul formei si miscarilor limbii.

Ortostatiunea- este mentinerea la vertical a echilibrului static prin actiunea

antigravitativa a unor grupe musculare ale trunchiului in raport cu pozitia capului in spatiu.
Se examineaza punand bolnavul sa stea in picioare cu membrele inferioare cat mai apropiate.

Mersul- este cercetat punand bolnavul sa mearga si privindu-l din fata si din spate
pentru a aprecia marimea bazei de sustinere, pozitia membrelor inferioare si superioare, felul
cum isi balaseanza membrele pe langa corp, pozitia trunchiului.

Examenul motilitatii active- se face cerand bolnavului sa faca miscari pe rand in toate
segmentele corpului. Se va analiza nu numai posibilatatea de a face miscarea ci amplitudinea
ei si viteza cu care se executa.

Examenul motilitatii pasive- inseamna cercetarea tonusului muscular care poate fi

exagerat (hipertonie) sau diminuat (hipotonie). Aceasta se pune in evidenta prin palparea
musculaturii- se constata fie diminuarea consistentei (hipotonie) sau exagerarea ei
(hipertonie).

Examenul fortei musculare- se face fie opunandu-se unei miscari pe care bolnavul
incearca sa o execute, fie cerand bolnavului sa mentina anumite pozitii.

Miscarile involuntare- pot fi spontane sau provocate de o anumita manevra: apar in

stare de repaus sau in timp ce bolnavul efectueaza o miscare. Miscarile involuntare sunt:
tremuraturi, fibrilatii, fasciculatii, mioclonii, miscari coreice, hemibalice, atetozice, ticuri.

Examenul reflexelor- reflexul este definit ca un raspuns motor, vasomotor sau

secretor, produs prin intermediul sistemului nervos, la un stimul din mediul extern sau intern.

Toate actele reflexe sunt controlate de creier.

 reflexe osteotendinoase- se obtin prin percutia muschiului explorat. Reactia de

raspuns se poate limita la o simpla contractie muscular fara deplasarea segmentului
corespunzator sau antreneaza o miscare a carei amplitudine variaza.
 Principalele reflexe osteotendinoase sunt: bicipital, tricipital, stilo- radial, cubito-
pronator, rotulian, achilian, medio- plantar.

 reflexe de postura- in clinica se examineaza doua categorii de reflexe de

postura:

-reflexe de postura generale- care se declanseaza prin “fenomenul de

impingere“- bolnavul fiind in ortostatiune;

-reflexe de postura locale- constau in contractia tonica a unui muschi in

momentul incheierii miscarii de apropiere a capetelor de insertie a muschiului
respective. Pozitia imprimata de examinator tinde sa se mentina foarte scurt
timp. Aceste reflexe sunt: reflexul de postura ale bicepsului, a halucelui, a
gambierului anterior.

- reflexe cutanate- se examineaza excitand tegumentele cu un zc. In principiu reactia de

raspuns se traduce printr-o contractie muscular. Cele mai importante sunt:

-reflexe cutanate abdominal

-reflexe cremasteriene

-reflexul cutanat plantar.

- reflexe mucoase:

-reflexul cornean- consta in miscarea de clipire bilateral la atingerea cu un

tampon de vata a marginii laterale a corneii;

-reflexul velo-palatin- la atingerea cu spatula a fetei posterioare a valului

palatin, apare o senzatie de grata si miscare de deglutitie;

-reflexul faringian- ls stingerea cu o spatula a peretelui posterior al faringelui

apare contractia muschilor faringieni cu aparitia senzatiei de voma.

- reflexe vegetative- au valoare redusa in stabilirea diagnosticului neurologic.

Examenul coordonarii miscarilor segmentare- se face in decubit dorsal, bolnavul

fiind initial cu ochii deschisi apoi inchisi. Avand bratul extins lateral, bolnavul este solicitat
sa-si duca varful degetului aratator pe varful nasului (la proba indice-nas) si calcaiul pe
genunchiul de partea opusa (proba calcai- genunchi). Se va aprecia directia initiala si generala
a miscarii, amplitudinea sa si stabilitatea in punctual final (varful nasului sau genunchi).

Examenul sensibilitatii- tulburarile de sensibilitate explorate la examenul clinic

neurologic cuprind doua categorii principale de manifestari:

 subiective (spontane)- sunt diferite senzatii de care se plange bolnavul: dureri,

parestezii, fara sa fie provocate de excitanti externi;
  obiective (provocate)- cuprind modificari puse in evident de examinator prin
aplicarea de excitanti adecvati: tactili, termici sau durerosi (sensibilitate superficiala);

 sensibilitatea profunda proprioceptiva cuprinde excitatiile receptionate de la

nivelul muscilor, tendoanelor, articulatiilor si periostului.

Tulburari trofice- cauzate de leziuni ale sistemului nervos se localizeaza atat la

nivelul tegumentelor cat si al structurilor profunde (articulatii, muschi, vase).

Tulburari sfincteriene si ale functiei sexuale- actul mictiunii si al defecatiei se afla

atat sub dependenta unor centri medulari (componenta vegetativa-invonluntara) cat si
dependent unor centri corticali (componenta voluntara).

Examenul limbajului- cuprinde:

 limbajul expresiv- adica felul in care vorbeste bolnavul;

 limbajul receptive- adica felul in care intelege ce i se spune. In afara de

examenul limbajului vorbit se face si examenul limbajului scris, adica a lexiei
(capacitatea de a citi) si a grafiei (capacitatea de a scrie).

Examenul praxiei- aproxia este o tulburare de executare a unor gesture la un individ

ale carei aparate efectorii ale actiunii sunt intact si care poseda o recunoastere deplina a
actului care trebuie savarsit. Planul de examinare a praxiilor cuprinde:

 examenul miscarilor intransitive (care nu implica manipularea obiectelor);

 examenului miscarilor transitive (care se realizeaza cu diferite obiecte) apoi

cercetarea modalitatilor activitatilor activitatii constructive (praxia constructive).

Examenul psihic- cuprinde aprecierea aspectului si al comportamentului, a starii de

constienta; exista unor eventuale halucinatii, a efectivitatii si a functiilor intelectuale
(memoria, judecata, inteligenta).

B) INVESTIGATII PARACLINICE

Desi explorarea clinica ramine in continuare primordiala, explorarea paraclinica

reprezinta o partea importanta a examinarii bolnavului, fara aportul ei neputindu-se realiza un
diagnostic de certitudine absolut necesar executarii unei interventii chirurgicale in conditii
optime.Din acest motiv, explorarea paraclinica trebuie temeinic cunoscuta atat de medic, cat
mai ales de asistenta medicala. Pe parcursul explorarii paraclinice intre cadrele medicale
particiante trebuie sa existe o colaborare profesionala permanenta care sa se desfasoare intr- o
atmosfera de stima se respect.
Rolul propriu si delegat al asistente medicale se evidentiaza prin participarea acesteia la
diverse investigatii.
Asistenta are datoria de a favoriza respiratia prin desfacerea la gat, eliberarea cailor
respiratorii superioare, eventual indepartarea protezei mobile, masurarea TA, observarea
respiratiei; pozitionarea corecta a bolnavului; creaza conditii optime de spitalizare
(microclimat, pat dotat cu tot auxiliarul necesar, sursa de oxigen, crearea unei obscuritati);
evalueaza capacitatea bolnavului de a se mobiliza, asezarea membrelor acestuia in pozitie
functionala, mobilizarea pasiva, mobilizarea activa daca starea lui permite; incurajeaza
bolnavuls a se mobilizeze singur in pat cat poate si daca poate; ajuta bolnavul in deplasare si il
invata cum sa foloseasca anumite mijloace pentru deplasare (fotoliu rulant, cadru metalic,
baston).
Asistenta are rol in pregatirea fizica si psihica a bolnavului atunci cand acesta este
supus unor investigatii radiologice, examinari radioactive cu radioizotopi, examinari electrice,
unor punctii lombare, occipitale, examenlului fundului de ochi, recoltarii produselor pentru
examene de laborator; serveste medicul cu materialul necesar; respecta si asigur regulile de
asepsie.
Timpul este critic in diagnosticarea unui accident vascular cerebral. Un diagnostic pus
rapid poate duce la administrarea de medicamente care asigura o recuperare mai bună.
Prima prioritate va fi să se determine dacă accidentul vascular cerebral este ischemic sau
hemoragic. Aceasta distincţie este critică deoarece medicamentele administrate pentru un
AVC ischemic (cauzat de un cheag de sange) poate fi ameninţătoare de viaţă dacă accidentul
vascular cerebral este hemoragic (cauzat de o sangerare).

Investigatiile paraclinice care se efectueaza dupa un accident vascular cerebral sunt:

1) Computer tomograf (CT)

Tomografia reprezintă obţinerea imaginii radiografice a unui strat oarecare dintr-o
parte a organismului. Prin aceasta metodă se evita greşelile de interpretare care ar putea
rezulta din suprapunerea imaginilor, straturilor regiunii examinate, cum se întâmpla la
radiografia obişnuită. Bolnavii trebuie să cunoască esenţa probelor la care vor fi supuşi.
Asistenta are sarcina să convingă bolnavul asupra necesităţii examinărilor cerute de
medic, făcându-l conştient că probă este complet inofensivă şi se face exclusiv în interesul
 lui. De asemenea, asistenta se va ocupa de pregătirea condiţiilor de mediu, din acest
moment se va îngriji de liniştea necesară în camera de lucru, de temperatura camerei care
trebuie să fie constantă, precum şi de aşezarea bolnavului.
Asistenta medicala explică pacientului ca in dimineaţa respectivă pacientul nu va
manânca, nu va bea. Pacientul este condus la serviciul radiologic.
Acest examen permite identificarea pacienților cu stenoze arteriale care pot beneficia de
angioplastie sau endarterectomie.
Pregatirea pacientului : Nu necestia nicio masura speciala de pregatire, explicam
pacientului ca :
- durata examenului este de aproximativ 20-30 de minute.
- procedura nu este dureroasa ;
- dupa procedura nu apar efecte adverse .

2) Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM)

Este prioritară la pacienții cu AVC acut cu simptomatologie mai puțin semnificativă,
varietăți de accident vascular sau pacienți la care suspiciunea unei cauze ce mimează AVC
este bănuită, dar nu a putut fi decelat prin efectuarea CT-ului cerebral.
Pregătirea pacientului: nu este necesară o pregatire fizică
- se îndepărtează obiectele ce ar putea fi vătămate de magnet ( ceasuri, proteze metalice
pacemaker);
- se explică pacientului durata- de aproximativ 60 minute.

3) Angiografia
Angiografia sau arteriografia cerebral este o metoda de evidentiere a arterelor cerebrale si
a sistemului venos, prin injectarea in arterele carotid sau vertebrale a unei substante de
contrast. Se fac apoi radiografii repetate in interval de secunde pentru a surprinde substanta de
contrast atat in arborele arterial cat sic el venos cerebral.
Arteriografia spinal se utilizeaza mai rar pentru punerea in evidenta a malformatiilor
vaselor spinale (angiopgrame).
Arteriografia are rolul de a exprima în mod precis topografia unei stenoze, tromboze sau
ulcerații arteriale .
4) Electrocardiograma (ECG)
Inregistrarea grafica a rezultantei fenomenelor bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac
Descrierea tehnicii:
 - pregatesc pacientul din punct de vedere psihic pentru a înlatura factorii emotionali
- transport bolnavul în sala de înregistrare
- asez bolnavul culcat pe patul de consultatii si îl rog sa-si relaxeze musculatura
- dezbrac pacientul în zonele în care se aplica electrozii
- dupa efectuarea probei ajut bolnavul sa se îmbrace
- îl transport înapoi în salon

5) Ecocardiografia
metoda de explorare bazata pe înregistrarea ultrasunetelor strabatute si reflectate la nivelul
cordului:
În cazul pacienților cu AIT şi AVC se recomandă să se efectueze o electrocardiogramă
(ECG) cu 12 derivații, pentru depistarea tulburărilor de ritm cardiac (fibrilație atrială).
Pacienții evaluați după depăşirea fazei acute se recomandă să fie monitorizați ECG Holter
pentru 24 de ore, când se suspectează aritmii sau fibrilație atrială.
Ecocardiografia se recomandă pacienților cu:
• Boală cardiacă;
• Infarcte în teritoriul cerebral;
• Suspiciune de boală aortică;
• Suspiciune de embolie paradoxală.

Descrierea tehnicii:

-ii explic bolnavului tehnica

-îl însotesc pâna la camera de examinare
-îl ajut sa se aseze pe pat în pozitia indicata de medic
-îi descopar zona unde se va efectua examenul
-dupa efectuarea probei ajut bolnavul sa se îmbrace
-conduc bolnavul în salon si îl supraveghez

6) Electrencefalograma (EEG)
Inregistreaza activitatea bioelectrica a creierului. Legatura cu pacientul se face prin
cabluri cu electrozi metalici. Se pot inregistra simultan 4, 6, 8, 10, 12 sau 24 derivatii,
dupa numarul canalelor pentru care sunt construite. Pe traseele obtinute, se pot distinge 4
tipuri de ritmuri cerebrale:
-ALFA =8 – 12 c/ s
-BETA =14 – 30 c/s
-TETA = 4 – 7 c/s
-DELTA = 0,5 – 3 c/s
E.E.G. se utilizeaza in diagnosticul diferential al formelor de epilepsie; al
infectiilor neurologice, al traumatismelor cerebrale, leziuni vasculare, tumori cerebrale si
aduce clarificări cu privire la patogenia şi topografia AVC-ului, oferă informații despre stadiul
evolutiv, cât şi despre prognostic.
Scop:diagnostic.
Pregatirea pacientului:
Psihica:
- se inlatura factorii emotionali;
- se lamureste asupra inofensivitatii tehnicii(nu e dureros,dureaza aproximativ o ora);
- se asigura odihna necesara si linistea(inclusiv in timpul examinarii).
Fizica:
- cu 3 zile inainte se intrerupe medicatia;
- pozitie decubit dorsal pe pat sau intr-un fotoliu prevazut cu rezematoare pentru cap,
- parul sa fie spalat proaspat sau se degreseaza cu un amestec de alcool-eter-acetona,
- in timpul tehinicii va sta cu ochii inchisi,nemiscat,pentru evitarea inregistrarii biocurentilor
din timpul contractiilor musculare si al interpretarii eronate a E.E.G.
- copii mici vor fi adormiti si apoi se va efectua inregistrarea,
- parul capului trebuie sa fie curat,fara uleiuri,creme,fixativ.

Efectuarea tehnicii:
- se efectueaza cu ajutorul electroencefalografului,care culege,filtreaza,amplifica si
inregistreaza biocurentii rezultati in urma proceselor metabolice cerebrale, se aplica pasta de
contact, se repartizeaza electrozii pe toata suprafata craniului si se fixeaza cu o banda de
cauciuc, se evita orice miscare in timpul inregistrarii biocurentilor. Inregistrarea se face cu o
viteza de 15 cm./min.
- se pot inregistra in paralel si T.A.,pulsul,respiratia si fonocardiografia,
- se pot face inregistrari si in hiperpnee voluntara(2O-25 respiratii/min.)-3 min.,in timpul
somnului,cu ajutorul stimularii luminoase(stroboscop-2O-3O stimuli/min.)sau dupa activare
medicamentoasa.
 Asistenta medicală aplica pe pielea craniului electrozii (mici plăcuţe de metal
argintate) cu ajutorul unei benzi de cauciuc. Contactul electric se realizează prin degresarea
părului şi a pielii păroase a capului cu un amestec de alcool- eter- acetonă sau prin utilizarea
unei paste de contact, bună conducătoare de electricitate. Contactul electric dintre electrozi şi
piele trebuie săfie perfect. Electrozii se fixează în derivaţii bipolare pe toată suprafaţa
craniului, la distanţe aproximativ egale, în mod simetric de la stânga la dreapta liniei mediane,
după cumurmează: 2 electrozi în regiunea frontală, 2 electrozi la mijlocul distanţei dintre
tragus şi sutura craniană (zona motorie), 2 electrozi deasupra regiunii parietale, 2 electrozi
deasupra regiunii occipitale. După înregistrarea acestor derivaţii clasice, electrozii vor fi
grupaţi după indicaţia medicului, în zonele în care înregistrarea anterioară a ridicat
suspuciunea unor focare cu reacţii patologice. Tulburările latente pot fi puse în evidenţă pe
EEG prin înregistrari efectuate în condiţii speciale: înregistrarea în cursul hiperpneei (20- 25
respiraţii / minut), înregistrarea în cursul somnului natural sau medicamentos, înregistrarea cu
ajutorul stimulării luminoase intermitente
Ingrijirea pacientului dupa tehnica:
Bolnavul nu necesită îngrijiri speciale după acest examen peraclinic. Asistenta
medicală va avea grijă ca ridicarea bolnavului de pe scaun , după examinare, să nu se facă
brusc, pentru că în cazul contrar, bolnavul poate prezenta ameţeli. Asistenta medicală va
conduce personal bolnavul la salon pentru a evita posibilele accidente.
Reorganizarea locului de munca:
-curelele se spala la fel si electrozii care apoi se aseaza in solutia salina.

7) Punctia lombara
Lichidul cefalo-rahidian (LCR) este produsul de secretie al plexurilor coroide al
ventriculilor laterali in majoritate si mai putin al plexurilor III si IV. Prelevarea lui se face prin
punctie lombara si suboccipitala.
Contraindicatia punctiei o consta hipertensiunea intracraniana. Totdeuna, inainte de
efectuarea punctiei se recomanda efectuarea examenului fundului de ochi. Semn de
contraindicatie absoluta este staza papilara. Cantitatea totala de LCR este in medie de 150 ml.
Punctia lombara se face de preferinta la nivelul segmentului lombar, punctia
suboccipitala consta in recoltarea LCR-ului din cistern mare (cerebelo- medulara ).
Scop:
- Explorator (recoltare de LCR, măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian,injectarea de
substante radioopace pentru examinarea radiologică a măduvei).
- Terapeutic (introducerea de medicamente , decomprimarea în cazul sindromului de
hipertensiune intracraniană ).
- Anestezic (introducerea de substante anestezice pentru obtinerea rahianesteziei)
Indicatii:
- boli inflamatorii ale sistemului nervos central, scleroză multiplă , hemoragii cerebrale,
tumori cerebrale, interve tii chirurgicale (scop anestezic).
Locul punctiei
Pentru punctia lombară D 12 - l 1 sau l 4 -l 5 . Pentru punctia dorsală D 6 -d 7 , pentru punctia
suboccipitală – între protuberanta occipital ă externă şi apofiza axisului, pe linia mediană .
Pozitia bolnavului:
Pozitia şezând, transversală mult pe pat, cu spatele la marginea patului, bratele
încrucişate , bărbia mult în piept- asistenta va sta lateral, cu o mână va apăsa capul , iar
cealaltă mână făcută pumn va sta lateral, cu o mână va apăsa capul , iar cealaltă mână făcută
pumn va comprima regiunea epigastrică .
Pozitia decubit lateral cu spatele la marginea patului, cu bratele încrucişate, bărbia
mult în piept, genunchii flectati cât mai mult spre abdomen (pozitia cocoş de puşcă )-asistenta
va sta în fata bolnavului, cu o mână va comprima regiunea occipitală , iar cu cealaltă va
efectua o tractiune din regiunea poplitee.
Materiale necesare:
- Cel putin două ace pentru punctie , sterile.
- Solutie dezinfectantă , alcool, tinctură de iod.
- Muşama cu aleză .
- Tampoane de vată .
- Tăvită renală .
- Seringi sterile.
- Manometru Claude
-Eprubete sterile.
Efectuarea procedurii:
- Tehnica se execută de către medic ajutat de către două asistente. Prima asistenta va efectua
asepsia mainilor si va imbraca manusi sterile de cauciuc pentru a servi medicul cu manusi si
instrumente medicale,a doua asistenta va mentine pozitia bolnavului si va supraveghea starea
lui generala.
Initial i se serveste medicului(cu ajutorul unei pense sterile) acul de punctie. Dupa
introducerea acului i se va inmana manometru Claude pentru a masura tensiunea lichidului
cefalorahidian,a carui valoare normala este de 2O-3Ocmm apa in pozitia sezand,in regiunea
lombara scazand treptat spre regiunea craniana. Dupa masurarea tensiunii se recolteaza lichid
cefalorahidian pentru examinarile de laborator in eprubete sterile. Dupa ce medicul scoate
acul, asistenta medicala badijoneaza locul punctiei cu iod si aplica un pansament steril pe care
il fixeaza.Ingrijirea pacientului dupa punctie.

Asistenta I :
- Pregăteşte şi dezinfectează locul punctiei.
- Serveşte seringa cu anestezic.
- Serveşte câmpul steril.
- Dezinfectează locul punctiei.
- Serveşte acul de punctie rahidiană cu mandren.
- Mentine eprubetele pentru recoltarea lichidului.
- Serveşte manometrul Claude.
- Serveşte seringa cu solutii medicamentoase pregătite.
- Dezinfectează locul punctiei.
- Comprimă cu o compresă locul punctiei.
- Aplică un pansament uscat fixat cu leucoplast.
- Aşează pacientul în pat in pozitie decubit dorsal, fara pernă
- Protejează patul şi lenjeria cu muşama si aleză .
-Noteaza in fisa de observatie tehnica realizata
Asistenta II:
- Dezbracă pacientul
- Aşează bolnavul în pozitie corespunzatoare în functie de starea lui şi de locul punctiei.
- Mentine pacientul în pozitia recomandată , sustinându-i ceafa cu o mână , iar cu cealaltă
impingând uşor regiunea epigastrică .

Ingrijirea pacientului dupa tehnica:

- Pacientul este aşezat în decubit dorsal , fără pernă , 24 de ore.
- După 6 ore se poate alimenta si hidrata la pat.
- Se supraveghează semnale vitale – puls , T.A, respiratie.
- Se informează medicul în cazul aparitiei unor manifestări cum ar fi greată ,vărsături, cefalee.
- Produsul recoltat este pregătit pentru examinari macroscopice (culoare, aspect) si examinari
citologie, biochimice, bacteriologie.
- Se notează în foaia de observatie examenul efecuat.
Accidente si incidente:
- ameteli
- tulburări vizuale
- greată
- vărsături
- cefalee
- hemoragie prin ac
- sindrom postfunctional datorat hipertensiunii lichidiene
- dureri violente în membrele inferioare prin atingerea ramificatiilor cozii de cal sau măduveri
spinarii.
Observatii:
- În ischemia cerebrala LCR-ul este clar , normotensiv.
- În cazul hemoragiilor cerebrale LCR-ul este hipertensiv, hematic, sau xantocromatic.
- În tromboflebite cerebrale în majoritatea cazurilor este clar dar poate fi si xantocromatic sau
sanguinolent.
- Violente în membrele inferioare prin atingerea ramificatiilor cozii de cal sau măduvei
spinarii.
- Examen macroscopic LCR-ul are aspect de tulbure de zeamă de varz ă sau ca zeama de
orez.
- Examenul bacteriologic, fronturile colorat gram , culturile pe medii uzuale sau speciale pun
in evidenta germenul cazal si permit efectuarea antibiogramei.
- Examenul citologic este foarte important. Normal in LCR se găsesc numai2-3 leucocite/mm
3 , meningitele pot creste la sute si mii.
Examenul bacteriologic al LCR consta in examenul sedimentului din lichid, culturi sau
inoculare de lichid in cobia. Se face in special in vederea diagnosticarii meningitei
tuberculoase.

8) Examenul fundului de ochi (Oftalmoscopia)

Este utila la bolnavii cerebro-vasculari pentru ca ofera indirect informatii asupra starii
arterelor mici si a arteriolelor cerebrale si mai putin asupra starii arterelor cerebrale mari.
Conceptul de arterioscleroza retiniana este un aspect sindromologic oftalmoscopic care
 acopera 3 entitati nosologice diferite: ateromatoza, aterioscleroza hipertensiva,
arterioscleroza de involutie.
Examinarea se face intr – o camera obscura cu ajutorul oftalmoscopului care mareste
elementele de 15 – 20 ori. Prin oftalmoscopie directa se examineaza: corpul vitros, retina,
papilla nervului optic (pata oarba), macula (pata galbena), vasele retiniene.
Pregatirea bolnavului : pentru examinarea fundului de ochi ( F.O.) este necesar ca
pupila sa fie dilatata . In acest scop asistenta medicala va instila 1 – 2 picaturi de
homatropina 1% sau mydrium in sacul conjunctival , cu 30 minute inainte de
examinare .
Administrarea de homatropina si mai ales de atropina este contraindicate in
glaucom .
Oftalmoscopia oferă informații despre starea arterelor mici şi a arteriolelor cerebrale.
În infarctele cerebrale aspectul fundului de ochi indică starea de fond şi implicit,
posibilitățile compensatorii ale encefalului (mai ales la hipertensivi).

9) Doppler transcanian (TCD)

Este singura tehnică ce detectează embolii circulanți intracranieni la pacienții cu boală a
arterelor cerebrale mari.

10) Analizele de laborator

• Analize biochimice: CPK şi CPK-MB (marker cardiac ce detectează
reinfarctizarea), glicemie, ionograma serică, creatinină, uree, transaminaze;
• Coagulograma (INR , PTT);
• Hemoleucograma completă;
• Fibronectina crescută reprezintă un marker pentru leziunile vasculare;
• IL-6 (24 picograme la ml) marker de inflamație.

PUNCŢA VENOASA
Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de
puncţie.
Scop
explorator
· recoltarea sângelui pentru examene de laborator: biochimice, hematologice, serologice
şi bacteriologice
 terapeutic
§ administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi perfuziei intravenoase
§ recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale
§ executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui
Locul puncţiei
Se examinează calitatea şi starea venelor:
§ vena de la plica cotului (bazilica şi cefalica), unde se formează un „M” venos prin
anastomozarea lor
§ vena antebraţului
§ vena de pe fata dorsală a mâinii
§ venele subclaviculare
§ venele femurale
§ venele maleolare interne
§ venele jugulare şi epicraniene (mai ales la sugar şi copilul mic).
Pentru evidenţierea venelor
· se fac mişcări în sensul circulaţiei de întoarcere cu partea cubitală a mâinii pe fata
anterioară a antebraţului
· se introduce mana şi antebraţul în apă caldă
· pentru evidenţierea venelor la care nu se poate aplica garoul se face o presiune digitală
pe traiectul venei deasupra locului puncţiei(în sensul circulaţiei venoase)
Materiale
de protecţie
· perna elastică pentru sprijinirea braţului
· muşama
· aleza
pentru dezinfecţia tegumentului tip I
· tampon
· alcool
instrumentar şi materiale sterile
· ace de 25-30 mm, diametrul 6/10, 7/10, 10/10 mm(în funcţie de scop)
· seringi de capacitate(în funcţie de scop)
· pense
· mănuşi chirurgicale
 · tampoane
alte materiale
· garou sau banda Esmarch
· eprubete uscate şi etichetate
· cilindru gradat
· fiole cu soluţii medicamentoase
· soluţii perfuzabile
· tăviţa renală
(materialele se vor pregăti în funcţie de scopul puncţiei)
Pacientul
pregătire psihică: se informează asupra scopului puncţiei
pregătire fizică: pentru puncţia la venele braţului , antebraţului:
- se aşează într-o poziţie comodă atât pentru pacient, cât şi pentru persoana care execută
puncţia (decubit dorsal)
- se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice circulaţia
de întoarcere la nivelul braţului
- se aşează braţul pe perniţa şi muşama în abducţie şi extensie maximă
- se dezinfectează tegumentele
- se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei strângându-l aşa încât să
oprească circulaţia venoasă fără a comprima artera
- se recomanda pacientului să deschidă pumnul venele devenind astfel turgescente

Execuţie
Asistenta îmbracă mănuşile sterile şi se aşează vizavi de bolnav:
Ř se fixează vena cu policele mâinii stângi, la 4-5 cm sub locul puncţiei, exercitând o
uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine
Ř se fixează seringă, gradaţiile fiind în sus, acul ataşat cu bizolul în sus, în mâna dreaptă,
intre police şi restul degetelor
Ř se pătrunde cu acul traversând, în ordine, tegumentul – în direcţie oblică (unghi de 30
de grade), apoi peretele venos – învingându-se o rezistenţă elastică, până când acul
înaintează în gol
Ř se schimba direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei
 Ř se controlează pătrunderea acului în vena prin aspiraţie cu seringa
Ř se continua tehnică în funcţie de scopul puncţiei venoase: injectarea medicamentelor,
recoltarea sângelui, perfuzie
Ř în caz de sângerare, se prelungeşte acul de puncţie cu un tub din polietilena care se
introduce în vasul colector, garoul rămânând legat pe braţ
Ř se îndepărtează stază venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului şi a
pumnului
Ř se aplică tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul de pătrundere a acului şi se
retrage brusc acul
Ř se comprimă locul puncţiei 1-3 minute, braţul fiind în poziţie verticală
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se face toaleta locală a tegumentului
- se schimba lenjeria dacă este murdară
- se asigura o poziţie comodă în pat
- se supravegheză pacientul
Pregătirea sângelui pentru trimiterea la laborator se face imediat, eprubetele se etichetează, se
completează formularele de trimitere.
Reorganizarea : materialele refolosibile se dezinfectează, se spală , se pregătesc pt.sterilizare;
deşeurile se îndepărtează.

Intervale de referinta pentru probe biologice:

Hematologie:

Test Valori normale/unit. masura

VSH 0-20 / mm/1ora

WBC 4-10/ *103/mm^3

LYM# 1-4/ *103/µL

LYM% 20- 55/%

MON# 0,3- 1.0/*103/µL

MON% 0-15 /%

NEU# 2- 8/*103/µL

NEU% 45- 80/ %

EOS# 0,05- 0,7/*103/µL

 EOS% 0-7/ %

BAS# 0-0,2/*103/µL

BAS% 0-2/ %

RBC 3,8- 5,8/ 10^6/mm^3

HGB 12,6- 17,4/ g/dl

HCT 37- 51/ %

MCV 81- 103/ µm^3

MCH 27- 34/ pg

MCHC 32- 37/ g/dl

RDW 11,6- 14,8/ %

PLT 150- 450/ *103/mm^3

MPV 7,4- 13/ µm^3

PCT 0,15- 0,5/ %

PDW 11- 18/ %

Fibrinogen

Biochimie:

Test Valori normale/ unit. masura

ACID URIC SERIC 3,5- 7,2 mg/dl

GLICEMIE 70-115/ mg/dL

UREE 10- 50/ mg/dL

COLESTEROL 110.0- 220.0/ mg/dL

CREATININA 0.9- 1.3/ mg/dL

TRIGLICERIDE 60- 165/ mg/dL

BILIRUBINA TOTALA <1.2

 TRIGLICERIDE <1.2

PROTEINE TOTALE 6.6-8.7(g/dL)

TGO 2-20 ui

TGP 2-16 ui

Examen sumar urina:

Test Valori normale/ unit. masura

UROBILINOGEN Prezent/Absent

PROTEINE neg

Tehnici de masurare a functiilor vitale

Tehnica masurarii temperaturii

Scopul măsurării temperaturii

Temperatura corpului poate fi un indicator major al stării de sănătate a unei persoane.
O temperatură normală a corpului poate fi un semn potențial pozitiv că pacientul nu se
confruntă cu un proces de boală și că celulele, țesuturile și organele corpului nu se află în
suferință metabolică.
Evaluarea temperaturii corpului unui pacient este o procedură comună pe care asistenții
medicali o efectuează pentru a monitoriza semnele de infecție, șoc sau răspuns terapeutic la
medicamente sau proceduri medicale.

Locul de măsurare
o   Axila
o   Cavitatea bucală
o   Plica inghinală
o   Ureche
o   Rect
o   Vagin
Valori normale în funcție de locul de măsurare
 O temperatură orală pentru adulți variază în mod normal de la 36,1 grade C până
la 37,5 grade C;
 Temperaturile timpanice – 36,3 grade C până la 38 grade C;
 Temperaturile rectale – 36,6 grade C până la 38 grade C;
 Temperaturile axilare – 35,5 grade C până la 36,3 grade C.

Rezultate
36-37 grade C = VALOARE NORMALĂ
37-38 grade C = SUBFEBRILITATE
38-39 grade C = FEBRĂ MODERATĂ
39-40 grade C = FEBRĂ RIDICATĂ
Peste 40 grade C = HIPERPIERXIE

Materiale necesare pentru măsurarea temperaturii cu termometru clasic

 Termometru

 Recipent cu soluţie dezinfectantă- spirt sau cloramina 1%

 Taviță renală

 Ceas

 Mănuși de unică folosință

 Foaie de temperatură și pix albastru.

Pregătirea pacientului
 Se solicită consimțământul

 Se explica necesitatea procedurii

 Asistenta medicală se spală pe mâini și se dezinfectează

Tehnica
    Se introduce termometrul în soluția dezinfectantă și se sterge cu o compresă;

    Se pozitioneaza în locul de măsurare;

    Se așteaptă până cand nivelul de lichid al termometrului crește;

    Se verifică nivelul de lichid al termometrului și ce valoare indică acesta.

Măsurarea temperaturii la axilă

 Se așează pacientul în pozitia decubit dorsal sau șezând;
 Se ridică brațul pacientului și se șterge axila prin tamponare;

 Se scutură termometrul printr-o mișcare puternică din articulația mâinii până la

coborârea lichidului sub 36 grade C

 Se poziționează termometrul cu rezervorul de lichid in centrul axilei;

 Se apropie brațul de trunchi cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a trunchiului;

 Dacă pacientul este slăbit, trebuie să susținem brațul;

 Termometrul se menține 10 minute;

 Se îndepărtează termometrul și se citește gradatia care va fi notată în foaia de

temperatură

 Temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, aceasta fiind cu până la

0,5 grade C mai joasă decat temperatura internă.

Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală

 Parcurgem aceiași pași de sterlizare a termometrului;

 Se scutură termometrul printr-o mișcare puternică din articulația mâinii până la

coborârea lichidului sub 36 grade;

 Se introduce în gură sub limbă, sau pe latura externă a arcadei dentare a pacientului;
 Pacientului îi este indicat să respire numai pe nas pe parcursul procedurii și să mențină
gura închisă;

 Se menține termometrul timp de 3- 5 minute;

 Se îndepărtează termometrul și se citește gradatia care va fi notată în foaia de

temperatură

 Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală este contraindicată la copii sau la pacienți

cu afecțiuni ale cavitătii bucale;

 Cu 10 minute înainte de măsurarea temperaturii în cavitatea bucală, pacientul trebuie

să fie atenționat să nu consume alimente calde sau reci.

Măsurarea temperaturii rectale 

 Se asigura intimitatea pacientului;

 Se aşează pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie;

 Se lubrefiază termometrul si se introduce bulbul termometrului în rect, prin mişcări de

rotaţie şi înaintare( 3,8 cm la adult; 2,5 cm la copil; 1,25 cm la sugar;

 Termometrul va fi menţinut 3-5 minute dupa care acesta se scoate, se şterge cu o

compresă;

 Se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul termometrului;

 Se spală termometrul, se scuturăse introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă

(sol. Cloramină 1%);

 Se notează valoarea obținută în foaia de temperatură.

Reprezentarea grafică în foaia de temperatură

 socotiți pentru fiecare linie orizontala din F.T câte două diviziuni de grad;

 notaţi grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră aşezat direct
pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţa (d) sau seara (s) pentru
cifrele cu soţ (pare); exemplu: 36,2; 37,4; 38,6; etc.
 notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat în mijlocul
pătratului din rubrica corespunzătoare (d sau s) dacă cifrele sunt fără soţ (impare),
exemplu: 36,1: 36,5; 37,3; etc;

 uniti astfel punctele obtinute si veti avea curba febrilă

 uniţi primul punct cu rubrica pentru temperatura aflată în partea dreaptă a sistemului
de coordonate din foaia de temperatură.

Tehnica masurarii tensiunii arteriale

Scopul 
 evaluarea functiei cardiovasculare.

Valorile normale ale presiunii arteriale sunt pana la 139/89 mmHg.

Loc de măsurare

 Artera humerală
 Artera radială

Materiale necesare
 Tensiometru

 Manometru

 Stetoscop

 Sau tensiometru electronic

 Pix rosu
 Foaie de temeperatura

Pregatirea pacientului
 Se informeaza pacientul cu privire la efectuarea tehnicii

 Se obtine consimtamantul pacientului

 Se lasa pacientul in repaus 10 minute

 Se atentioneaza pacientul sa nu vorbeasca in timpul efectuarii tehnicii

Tehnica – tensiometru manual 

 Se aplica manseta pneumatica pe bratul pacientului, in zona arterei radiale sau
humerale

 Bratul trebuie sa fie in extensie

 Se fixeaza membrana stetoscopului sub marginea inferioara a mansetei la nivelul

arterei

 Se introduc olivele stetoscopului in urechi

 Se pompeaza aer in manseta pneumatica prin intermediul pompei de cauciuc pana la

disparitia zgomotelor pulsatile

 Se decomprima progresiv aerul din manseta prin deschiderea supapei

 Aparitia primului zgomot reprezinta valoarea tensiunii sistolice , iar ultimul zgomot
reprezinta valoarea tesiunii diastolice.

Tehnica masurarii pulsului

Pulsul reprezinta expansiunea ritmica a arterelor pe un plan dur si este sincrona cu sistola
ventriculara. Scopul este de masurare a functiei cardiovasculare.

Frecventa normala a pulsului arterial este de 60-80 batai pe minut.

Prin masurarea pulsului se apreciaza:

 Ritmul
 Amplitudinea
 Frecventa
 Celeritatea

Loc de masurare

 Orice artera accesibila palparii si care poate fi comprimata pe un plan dur

 Artera temporala superficiala la copil
 Artera carotida (A)
 Regiunea apicala
 Artera humerala (B)
 Artera radiala ( cea mai des folosita – C)
 Artera femurala (D)
 Artera din regiunea poplitee (E)
 Artera pedioasa (F)
 Artera tibiala (G)

Materiale necesare
 Ceas cu secundar

 Foaie de temperatura si pix rosu

Pregatirea pacientului
 Se asigura repaus fizic si psihic 10-15 minute

 I se explica tehnica si se obtine consimtamantul

 Reperam artera

Tehnica
 Se fixeaza degetul index mediu si inelar pe traiectul arterei

 Se exercita o usoara presiune pana cand se simt pulsatiile

 Se masoara pulsatiile timp de un minut, ghidandu-ne dupa ceas

Pulsul se noteaza pe foaia de temperatura cu pix roșu. 

Tehnica masurarii respiratiei

Măsurarea respirației poate fi un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, urmarirea evolutiei

bolii, prevenirea sau identificarea complicatiilor, dar si prognosticul bolii.

Respirația reprezintă functia organismului prin care se aduce aportul de oxigen necesar
proceselor vitale, în paralel cu eliminarea dioxidului de carbon.

Scop
 Evaluarea functiei respiratorii

 Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului respirator

 Evaluarea răspunsului pacientului la medicaţia sau tratamentele care afectează

sistemul respirator

Numarul de respiratii normale la adult este de 16-18 respiratii pe minut.

Numarul de respiratii la  nou-nascut este de 30-50 respiratii pe minut.
Numarul de respiratii la un copil de 2 ani este de 25-35 respiratii pe minut.

Tipuri de respirație
 Costal superior – intalnit la femei prin ridicarea partii superioare a cutiei toracice
 Costal inferior – intalnit la barbati prin marirea diametrului lateral al cutiei toracice
 Respiratie abdominala – prin marirea diametrului vertical al cutiei toracice


Loc de masurare
 Suprafata toracelui

Pregatirea pacientului
 IMPORTANT: Nu se anunta pacientul atunci cand se efectueaza tehnica pentru ca
se poate influenta numarul de respiratii
Materiale necesare
 Ceas cu secundar, de mana sau cronometru

 Pix verde

 Foaie de temperatura

Tehnica
 Asistenta plaseaza mana cu fata palmara pe suprafata toracelui

 Se masoara inspiratiile timp de 30 de secunde si se inmulteste cu 2.

REPREZENTAREA GRAFICA A RESPIRATIEI

– Socotiţi câte o respiraţie pentru fiecare linie orizontala din F.T.

– Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţă (D) sau seară (S);

– Uniţi primul punct, printr-o linie cu săgeată, de rubrica respiraţiei aflată în partea dreaptă a
sistemului de coordonate din F.T.:

– Obţineţi curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte valori ale măsurătorilor
efectuate ulterior.

REZULTATE
Sub 10 respiratii pe minut = BRADIPNEE
Peste limitele normale = TAHIPNEE
Tehnica aspiratiei nazo-orofaringiana

Cavitatile nazo-faringiene si orofaringele pot fi curatate de mucus, varsatura, singe sau alt

material printr-o procedura denumita aspiratie. Materialul care se acumuleaza in cavitatea
orala si faringe poate de obicei fi expectorat. Mucusul din nazo-faringe poate fi inlaturat
prin suflarea nasului. Daca pacientul nu poate tusi, expectora sau curata in alt mod caile
respiratorii superioare eficient, exista pericolul acumularii masive a acestui material biologic
si blocarea sau infectarea cailor respiratorii inferioare (trahee, bronsii si plamini).

Procedurile de aspiratie nazo-orofaringiana pot fi efectuate folosind o tehnica

aseptica deoarece narile, gura si gitul nu sunt zone sterile. In cazuri specifice, cum este
pacientul izolat medical (imunodeprimat sau contagios), tehnica sterile poate fi impusa.

Indicatiile procedurii
- obtinerea unor mostre de secretii pentru scopuri diagnostice
- prevenirea infectiei
- la nou-nascuti imediat dupa nastere, pentru a permeabiliza caile respiratorii
- pacientilor care nu sunt capabili sa-si curate singuri caile respiratorii
- pacientii cu ventilatie mecanica
- in cazul agravarii tusei muco-purulente, voce ragusita, secretii vizibile
- suspectarea aspiratiei secretiei gastrice sau a secretiilor respiratorii
- dispnee cu scaderea saturatiei oxigenului datorate mucusului.

Contraindicatiile procedurii
- fracturile faciale care determina obstructia nazala
- fracturile bazei craniului
- pacientii cu istoric de conditii hemoragice sau care se afla sub terapie anticoagulanta (risc de
epistaxis)
- pneumotorax, hemoragie pulmonara, micro-atelectazii
- cresterea presiunii intra-craniene, hipotensiune/hipertensiune
- laringospasm, bronhoconstrictie, bronchospasm
- stop cardiac, stop respirator
- nu se va aspira orofaringian pacientul constient, datorita riscului de aspiratie pulmonara,
declansarea tusei sau a varsaturii.

Tehnica aspiratiei nazo-orofaringiene

- spalarea miinilor asistentei si asamblarea echipamentului necesar
- setarea aparatului de aspiratie (portabil sau atasat peretelui) si conectarea unei tubulaturi
suficient de lungi pentru a ajunge usor la pacient
- plasarea containerului de apa (sau solutie salina normala)
- selectarea diametrului adecvat al cateterului si atasarea acestuia la tubulatura de aspiratie
- pornirea aparatului de aspiratie si verificarea lumenului tubulaturii prin aspirarea unei
cantitati de apa prin cateter.

In cazul pacientului constient se utilizeaza pozitia semi-Flowler (capul in lateral pentru

aspiratia orala, gitul in hiperextensie pentru aspiratia nazala), iar pentru pacientul inconstient
se foloseste pozitia laterala a corpului.

Aspiratia nazo-faringiana
- se va lubrifia capatul cateterului in apa si se va insera usor cateterul in nara pina in faringele
posterior
- se va pre-oxigena pacientul intotdeauna si se va re-oxigena daca este necesar
- daca se intilneste o obstructie sau daca este declansat reflexul de tuse al pacientului, se va
retrage cateterul
- se va aplica aspiratia si se va extrage usor cateterul folosind o miscare rotativa; se va aspira
doar 5-10 secunde odata, deoarece se aspira atit oxigen cit si secretii
- se va incuraja pacientul sa respire profund si sa tuseasca singur intre aspiratii
- se va curata cateterul prin aspirarea unei cantitati de apa
- se va repeta procedura si in cealalta nara.

Aspiratia oro-faringiana
- se va umezi capatul cateterului inserindu-l in apa
- cateterul va fi inserat usor in cavitatea orala spre faringele posterior
- nu se va trece niciodata de baza limbii sau de zona observabila a faringelui
- se aplica aspiratia si se roteste cateterul pentru a aspira secretiile, se va aspira doar in sedinte
de 5-10 secunde
- nu se va impinge cateterul in peretele faringian pentru a evita lezarea mucoasei
- se retrage cateterul si se curata prin aspirarea de apa
- se va repeta procedura in jurul dintilor si a gingiilor si sublingual daca s-au acumulat secretii
in aceste zone.
Dupa fiecare sedinta de aspiratie se recomanda inregistrarea cantitatii, a consistentei, culorii,
mirosului mucusului si a statusului respirator al pacientului, inainte si dupa procedura.

Pentru a diminua frecventa complicatiilor se recomanda practicarea aspiratiei doar la nevoie,

folosirea unei tehnici sterile, hiperinflatia plaminilor inainte de procedura, hiperoxigenarea,
folosirea unor catetere cu un diametru adecvat pacientului si evitarea instilarii de solutie
salina.

Pacientul trebuie urmarit pentru a observa hipoxemia: disritmiile, cianoza, anxietatea,

bronhospasmele si modificarea statusului mental. Daca apare stimularea vagala, pacientul
poate dezvolta bradicardie, mai ales pacientii pediatrici. Se va permite pacientului repausul si
recistigarea nivelelor adecvate de oxigen intre sedintele de aspiratie.