Rolul literaturii în perioada pașoptistă

Fișă de lucru
Citește cu atenție informațiile privitoare la perioada pașoptistă și construiește
răspunsuri potrivite pentru cerințele următoare:

Pașoptismul este mișcarea de emancipare social- politică, culturală și națională dintre

1830-1860, având în centru Revoluția de la 1848, perioadă delimitată de evenimente de
maximă importanță pentru evoluția socială și culturală a societății românești:
- în plan politic: Tratatul de pace de la Adrianopol, (numit și Tratatul de la
Edirne), a fost finalizat la încheierea războiului ruso-turc din 1828-1829 dintre Imperiul Rus
și Imperiul Otoman, fiind semnat pe 14 septembrie 1829 în Adrianopol de Alexei Orlov și
Abdul Kadîr-bei. Imperiul Otoman dădea Rusiei acces la gurile Dunării și fortărețele
Akhaltsikhe și Akhalkalaki din Georgia. Sultanul recunoștea stăpânirea Rusiei asupra
Georgiei, (cu Imereti, Mingrelia, Guria), și a hanatelor Erevanului și Nahicevanului, care
fuseseră cedate țarului de Persia prin Tratatul de la Turkamanciai semnat cu un an mai
înainte.
Tratatul deschidea strâmtorile Dardanele și Bosfor tuturor vaselor comerciale,
liberalizând astfel comerțul cu cereale, animale vii și lemn. A fost nevoie să mai treacă însă
ceva timp, până la semnarea tratatului de la Hünkâr İskelesi (1833) care să rezolve în sfârșit
problema strâmtorilor . Sultanul garanta autonomia Serbiei, promitea autonomie Greciei și
permitea Rusiei să ocupe Valahia și Moldova până când Imperiul Otoman reușea să plătească
o uriașă despăgubire de război.
Pentru Principatele Române, tratatul prevedea recunoașterea domniei pe viață a
principilor aleși, fixa hotarul dintre Imperiul Otoman și Muntenia pe talvegul Dunării
și restituia raialele Brăila, Giurgiu și Turnu Măgurele. Prin acest tratat se consfințea
scăderea considerabilă a puterii Sublimei Porți asupra Țărilor Române în favoarea celei
țariste. Alte consecințe: deschiderea Pricipatelor Române, Moldova și Țara
Românească spre Occidentul latin și relatinizarea limbii noastre; de cealaltă parte,
instaurarea monarhiei, în 1866, prin venirea lui Carol I;
- în plan cultural, apariția presei: apariția la București, în anul 1829, sub
îndrumarea lui Ion Heliade Rădulescu, a ziarului „Curierul românesc”, cu suplimentul
„Curierul de ambe sexe; la Iași, în anul 1829, sub îndrumarea lui Gheorghe Asachi,
„Albina românească”, cu suplimentul „Alăuta românească”; în 1838, la Brașov, sub
îndrumarea lui Gheorghe Barițiu, „Gazeta de Transilvania”, cu suplimentul „Curierul
de ambe sexe”; la celălalt pol, apariția revistei „Convorbiri literare”, în 1867, la Iași;
- în plan lingvistic, Gramatica românească din 1828 reprezintă a doua publicație
ce marchează evoluția culturală în perioada prepașoptistă. Scrisă de Ion Heliade
Rădulescu, aceasta este publicată la Sibiu. Ideile din prefață promovează necesitatea
adoptării principiului fonetic și necesitatea împrumuturilor din alte limbi care să fie
însă adaptate la scrierea limbii române, modernizarea limbii prin integrarea ei în
familia limbilor romanice, realizarea acestui deziderat făcându-se într-un mod
organizat, prin înființarea unor academii care să editeze dicționare și să normeze limba
literară. De celalată parte, înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin a fost decretată
oficial după anul 1860 de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu toate că în şcolile
din Muntenia fusese introdus cu 10 ani mai devreme, iar din 1830 şi mai ales după 1840
în toate teritoriile locuite de români fusese adoptat neoficial un alfabet de tranziţie în care
caracterele chirilice erau amestecate cu cele latine. „În 1858 şi 1859 au decis Eforiile
Şcolilor din Muntenia şi Moldova introducerea generală, în şcoală, a alfabetului latin. În
Muntenia, în anul 1860, la 8 februarie, Ion Ghica a publicat, în Monitorul oficial, ordinul prin
care alfabetul latin era introdus în administraţie şi în învăţământ, din 1860 şi în Transilvania a
devenit oficial şi general sistemul ortografic acceptat de Comisia filologică de la Sibiu, iar în
1862, în Moldova, a fost introdus alfabetul latin printr-un ordin dat de V. A. Urechia,
ministru al Instrucţiunii. Astfel, după Unirea din 1859, a fost introdus alfabetul latin, ca formă
oficială de scriere a limbii române, în toate provinciile româneşti.
- în plan literar, în 1827 - Vasile Cârlova a debutat cu o traducere după Hero și
Leandru a lui Musaios și a poemului Zaïre a lui Voltaire. A scris „Păstorul întristat”,
Poezie originală publicată la 8 mai 1830 în Curierul Românesc, condus de I. Heliade
Rădulescu. Poezia a fost pusă pe muzică, la 8 mai 1850, de Anton Pann.
- 1828 - Scrie „Ruinurile Târgoviștei”, tipărită la 20 martie 1830, în aceeași gazetă,
cu o prezentare a lui Heliade Rădulescu, care îi menea un strălucit viitor literar: „geniul său
cel poetic făgăduiește mult pentru limba românească, cea atât de frumoasă subt pana lui”.
- Anul 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În
12/24ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul. Elevii scot o broșură,
Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști (Lăcrimioare... la mormântul prea-iubitului lor
profesoriu), în care apare și poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” semnată M.
Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista Familia,
din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan îl convinge să-și schimbe
numele în Eminescu și mai târziu adoptat și de alți membri ai familiei sale. În același an
îi mai apar în „Familia” alte cinci poezii, apoi în „Convorbiri literare” , în 1867, cu alte
trei poezii: „Epigonii”, „Mortua est” și „Epigonii”.
În perioada pașoptistă, s-au pus bazele culturii moderne prin dezvoltarea
învățământului, a presei, a unui teatru național, a societăților culturale, a literaturii și a
științelor, prin înființarea bibliotecilor și a librăriilor. Dezvoltarea culturală a avut la bază un
program politic animat de idealul unității naționale, de trezirea conștiinței patriotice și de
promovarea specificului național. În această perioadă se conturează o primă etapă, cea a
„deschizătorilor de drumuri”, caracterizată prin constituirea instituțiilor culturale: presa,
teatrul, învățământul. După anul 1840, accentul se pune pe afirmarea identității creației
literare românești.
Conștiința unității naționale și necesitatea unei sincronizări a luptei de emancipare din
cele trei țări române a devenit, către 1848, un postulat al cărturarilor progresiști din Muntenia,
Moldova și Ardeal.
Pașoptismul se caracterizează prin câteva trăsături distincte:
- Mesianism cultural și revoluționar;
- Spirit critic;
- Deschidere spre Occident;
- Lupta pentru impunerea unui specific național;
- Conștiința civică și patriotică;
- Obsesia integrării în civilizație;
- Conștiința pionieratului în foarte multe domenii;
Presa
În anul 1829, la București, sub îndrumarea lui Ion Heliade Rădulescu, a ziarului
„Curierul românesc”, cu suplimentul „Curierul de ambe sexe;
În anul 1829, la Iași, sub îndrumarea lui Gheorghe Asachi, „Albina românească”, cu
suplimentul „Alăuta românească”;
În 1838, la Brașov, sub îndrumarea lui Gheorghe Barițiu, „Gazeta de Transilvania”, cu
suplimentul „Foaie pentru minte, inimă și literatură”;
În 1840, la Iași, revista „Dacia literară”, sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu;
1845, la București, sub îndrumarea lui Nicolae Bălcescu și August Treboniu Laurian,
„Magazin istoric pentru Dacia”
1840- 1841, 1845, la Iași, „Arhiva românească”, sub îndrumarea lui Mihail
Kogălniceanu;
1844, la Iași, revista „Propășirea”, sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu, Vasile
Alecsandri și Ion Ghica;
1850, la Paris, „România viitoare”, a revoluționarilor exilați, grupați în jurul lui Nicolae
Bălcescu;
1855, la Iași, „România literară”, sub îndrumarea lui Vasile Alecsandri;
1855-1856, la Iași, „Steaua Dunării, a lui Mihail Kogălniceanu;
Învățământul
Acum se pun bazele învățământului în limba română, înființându-se primele școli
primare în principalele centre ale țării , școli pentru fete, școli normale în capitalele județelor,
primele pe școli superioare, conservatoare dramatice și muzicale. Se pun bazele
învățământului superior românesc: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” sau
Universitatea din Iași, fondată în 1860, la scurt timp după formarea Principatelor
Unite, Universitatea din Iași, așa cum s-a numit la început, este prima universitate modernă a
României. Primul sediu al Universității din Iași, din anul 1860, a fost casa Calimah-Ghika, o
clădire impunătoare din fosta Ulița Goliei. În acest sediu a ființat până în anul 1897, când a
fost inaugurată clădirea din Copou;
Fondată în 1864, Universitatea din București este a doua universitate modernă a
României, după Universitatea din Iași. Mai mulți absolvenți ai Universității s-au afirmat ca
personalități de seamă: profesori și cercetători la alte universități din lume, membri ai
Academiei Române și ai unor academii din alte țări, scriitori, politicieni (parlamentari,
miniștri, prim-miniștri, președinți), diplomați etc. O parte din facultățile Universității sunt
amplasate în Palatul Universității din Piața Universității.
Gheorghe Lazăr este considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara
Românească (în 1818 a înființat în București prima școală cu predare în limba română,
Școala de la Sfântul Sava).
Școala de la Sfântul Sava este cel mai vechi institut educațional din București cu
predare în limba română. În trecutul acestei instituții apare figura marcantă a lui Gheorghe
Lazăr, răspânditor de cultură într-o epocă în care aceasta era considerată un apanaj al
păturilor sociale înstărite.
În Țara Românească Gheorghe Lazăr se manifestă ca promotor al ideii de
înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil pe atunci, într-o
vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă. Sprijinit de Iordache Golescu și
Constantin Bălăceanu, a trebuit să ducă o muncă intensă cu cei care susțineau că limba
română este prea săracă pentru a exprima adevărurile științei
Cursurile pe care le-a ținut în limba română, în timp ce limba greacă părea să fie
evitată de clasele Gheorghe Asachi (n. 1/12 martie 1788, Herța, Moldova – d. 12/24
noiembrie 1869, Iași, România[1]) a fost un poet, prozator și dramaturg român, de origine
armeană, care s-a născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina).
La Iași, precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din
întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la
Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui
Ion Budai-Deleanu.
A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate
tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima
gazetă românească din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele
reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic-dramatic (1836) din
Iași. Traduce și adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode,
elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade. Versifică legendele istorice Dochia și Traian,
Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț. A scris și nuvele istorice (Dragoș, Petru Rareș,
Rucsandra Doamna ș.a.), care au constituit sursa de inspirație pentru nuvelele lui Costache
Negruzzi. sociale superioare, au produs o puternică impresie.
La Iași, Gheorghe Asachi deschide un curs de inginerie hotarnică, îar în 1828, pune
bazele „Țcolii de la Trei Ierarhi”.
În Transilvania, la Brașov, în 1934, ia ființă prima școală comercială, avându-l
ca profesor pe Gheorghe Barițiu, animatorul mișcării culturale de aici.
Societăți culturale
În 1827 se înființează „Societatea Literară”, condusă de Dinicu Golescu și Ion
Heliade Rădulescu, care va fi continuată, în 1833, de „Societatea Filarmonică, din inițiativă
lui Ion Heliade Rădulescu și de Ion Câmpineanu. În 1845, Iancu Văcărescu creează
„Asociația Literară a României”, care acoperă activitatea conspirativă a societății
secrete „Frăția”.
Un rol deosebit în desfășurarea activității culturale îl joacă, în perioada pașoptistă,
societățile culturale care slujesc idealurile social –politice ale revoluției și răspund nevoii de
progres din sfera culturii, acționând pentru: extinderea școlilor primare la sate, dezvoltarea
învățământului superior și a celui artistic în limba română, editarea de ziare și înființarea de
teatre în limba națională, dezvoltarea literaturii originale și a celorlalte alte arte, cercetarea
folclorului, publicarea documentelor istorice vechi, încurajarea traducerilor, prelucrările din
literatura universală.
Teatrul
O contribuție de seamă la promovarea spiritului național și la răspândirea culturii în
rândul maselor populare a avut-o dezvoltarea teatrului. Din inițiativa acelorași cărturari, Ion
Heliase Rădulescu în Țara Românească și Gheorghe Asachi în Moldova, s-au pus bazele
teatrului în limba română, la început prin traduceri, apoi prin scrieri originale.
În 1819, pe scena de la Cișmeaua Roșie din București, se prezintă piesa Hecuba de
Euripide, în traducerea lui iancu Văcărescu. La reprezentarea primului spectacol, acest mare
animator culrtural al vremii scrie u prolog în care își exprimă bucuria de a vedea împlinită o
mare năzuință culturală națională:
„V-am dat teatrul, vi-l păziți
Ca un lăcaș de muze;
Cu el curând veți fi vestiți
Prin vești departe duse.
În el năravuri îndreptați,
Dați ascuțiri la minte,
Podoabe limbii voastre dați
Cu românești cuvinte.”
În 1816, la Iași, s-a jucat prima piesă în limba română, Mirtil și Hloe.
Până la apariția și dezvoltarea teatrului în limba română ca instituție stabilă existau
numeroase trupe de actori care dădeau reprezentașii cu piese în limba franceză. În concurență
cu aceste trupe, în perioada pașoptistă, teatrul românesc original a ieșit biruitor, devenind,
mai ales după 1840, o instituție culturală durabilă, un mijloc eficace de luminare a poporului,
de propagandă politică și ideologică. „Însoțit cu învățătura publică – spunea Ion Heliade
Rădulescu – teatrul este cel mai de-a dreptul și sigur mijloc de a dărăpăna obiceiurile cele
urâte și a forma gustul unei nații”.
În 1840, conducerea Teatrului Național din Iași este preluată de Mihail Kogălniceanu,
Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi, care, văzând în această instituție o „școală de
moral”, preconizează un repertoriu dramatic național.
Vasile Alecsandri scrie comediile Chirița în Iași, Chirița în provinție, iar
Costache Negruzzi, comedia Muza de la Burdujeeni.
 Încep să se prezinte acum piese originale prin care se făcea educație cetățenească, se
stimula spiritul satiric.
Trăsăturile caracteristice ale literaturii de la 1848
Până la 1830 nu se poate vorbi la noi de o trediție a literaturii culte și nici de
intenționalitate estetică. Abia acum iau naștere la noi : conștiința faptului artistic, ideea de
beletristică, transformarea autorului în scriitor, interfernța curentelor literare/ culturale.
Ion Heliade Rădulescu afirmă: „Scrieți cât veți putea și cum veți putea”
Scriitorii acesteiperioade au câteva trăsături comune:
- Cei mai mulți au început învățătura cu dascăli particulari, în limba greacă, și apoi
au continuat studiile în Franța;
- Majoritatea au participat la Revoluția de la 1848 și apoi au fost obligați să ia calea
exilului;
- Au compus opere cu un conținut patriotic și militant, exprimând idealurile luptei
pentru eliberare socială și unitate națională;
Trăsăturile esențiale ale literaturii promovate de prima generație de scriitori
moderni pot fi sintetizate astfel:
- Inspirația din trecutul istoric, din frumusețile patriei și din folclor, în care se
reflectă bogăția și varietatea manifestărilor spiritului popular, toate ca idealuri romantice;
- Reflectarea problemelor sociale ale epocii lor;
- Satirizarea viciilor sociale;
- Arta ca factor educativ, utilul având prioritate în fața estetucului;
„Oamenii începutului de drum”
Scriitorii pașoptiști sunt de o extraordinară disponibiltate, exercitându-se fiecare în
multe domenii, în genuri și specii diferite. Acum se creează la noi genurile și speciile
literare: oda, pastelul, fabula, elegia, balada; în proză predomină documentul autobiografic,
memorialistica și mai puțin praz beletristică .
Scriitor polifonic, Gheorghe Asachi s-a remarcat printr-o activitate culturală intensă
răspunzând astfel imperativului pașoptist: urgența proiectelor educative și culturale; pune
bazele învățământului național, dar și pe cele ale teatrului și presei românești
Rămâne în istoria literaturii și pri poemul La Italia.
De la Vasile Cârlova, poetul primelor acorduri romantice, asemănat cu Alphonse de
Lamartine, ne-au rămas doar cinci poezii, toate publicate în „Curierul românesc”. În poezia
Ruinurile Târgoviștii regăsim motivul ruinelor, frecvent în literatura franceză și engleză, iar
poezia Înserarea se impune prin motivul romantic al înserării.
De numele lui Ion Heliade Rădulescu se leagă o serie de activități culturale și
publicistice, fiind prezența cea mai vizibilă în arena culturală a primei jumătăți a secolului al
XiX-lea.
În plan literar, îmbină elementele clasice cu cele romantice, fiind autor de fabule,
Muștele și albinele, Corbul și Vulpea, de proză satirică, Coconul Drăgan, Coconița Drăgana,
Domnul Sarsailă autorul, dar și a balade de factură romantică, Zburătorul.
Grigore Alexandrescu : Există două mari fațete ale poetului Alexandrescu: cea
clasică, din fabule: Boul și vițelul, Bursucul și vulpea, Câinele soldatului, Câinele și cățelul
și cea romantică din meditații și elegii: Umbra lui Mircea. La Cozia, Mormintele. La
Drăgășani, Răsăritul lunei. La Tismana.
Dimitrie Bolintineanu se împune prin Legendele istorice în care valorifică subiecte
din trecutul național, având un scop patriotic, dar valorifică vizualul, auditivul și olfactivul în
volumul Florile Bosforului. Foarte cunoscute în epocă sunt și cele două romane ale sale:
Manoil si Elena.
Costache Negruzzi este nuvelistul epocii, impunându-se prin Alexandru
Lăpușneanul.
 Alecu Russo: are o operă redusă ca întindere, dar însuflețită de elan patriotic:
Cântarea României și Studie moldovană.
Nicolae Bălcescu: cunoscut istoric și om politic dovedește în Românii subt Mihai
Voievod Viteazul o documentare riguroasă, dincolo de compoziția remarcabilă. Pe scriitor îl
preocupă mica istorie și mai puțin cea oficială, bazată pe cronologie evenimentelor.
Ion Ghica fost un admirabil memorialisr, descendentul unei familii boierești cu vechi
tradiții. Activitatea politică este dublată de cea științifică și literară. În lucrarea sa cea mai
importantă, Scrisori către Vasile Alecsandri, Ghica se dovedește a fi un veritabil pictor de
oameni, de locuri, de moravuri, un adevărat portretist.
Vasile Alecsandri este, de departe personalitatea literară marcantă a perioadei pașoptiste de
până la apariția lui Mihai Eminescu. De numele lui se leagă precupări de folclor, scrierea
unor poezii patriotice, dar mai ales impunerea pastelului ca specie în literatura noastră.
A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare din Moldova, redactând împreună
cu Kogălniceanu și C. Negri Dorințele partidei naționale din Moldova, principalul manifest al
revoluționarilor moldoveni.
În 1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi
trimis în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii.
Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881.
Debutul său stă sub semnul unui romantism tipic, entuziast, liric ( „Buchetiera de la
Florența”, „Doine și lăcrimioare” ), dar și al unei necruțătoare critici a ridicolului social în
piesa Iorgu de la Sadagura sau în ciclul "Chirițelor". Acest romantism tipic, caracteristic
literaturii române din perioada pașoptistă, are în literatura lui Alecsandri cea mai înaltă
măsură în „ Balta albă” și în „Deșteptarea Românie”i și, de cele mai multe ori se prelungește
prin unele texte până după Unire.
În 1852 apare volumul „Poezii poporale. Balade (Cântice bătrânești). Adunate și
îndreptate de d. V. Alecsandri”, în fruntea căruia publică balada „Miorița”.

1. Care sunt consecințele pentru Principatele Române ale Tratatului de la

Adrianopol?2.
2. Menționează numele a trei publicații care au apărut până la 1840, anul
apariției acestora, precum și numele celui care le redactează.
3. Când este legiferată înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin și în timpul
cărui domnitor?
4. Menționează toate domeniile în care se remarcă personalitatea lui Ion
Heliade Rădulescu
5. Comentează care crezi că este importanța unuia dintre domenii în care a
activat Ion Heliade Rădulescu pentru noi, cei de astăzi?
6. Când debutează poetul Mihai Eminescu, în ce an și în ce reviste?
7. Care este corespondentul debutului său la începutul perioadei?
8. Extrage din document trăsăturile perioadei pașoptiste.
9. Comentează, în cel puțin 50 de cuvinte, una dintre acestea.
10. Ce știm despre revista „Dacia literară? Ce alte publicații ma scoate Mihail
Kogălniceanu? Dar Vasile Alecsandri?
11. Când sunt fondate Universitatea din București și cea din Iași? Ce
observați?
12. Numește domeniile în care s-a manifestat Gheorghe Asachi?
13. Ce erau societățiler culturale?
14. Ce alte tipuri de școli se mai înființează în această perioadă? Găsiți
corespondentul în textele literare studiate de voi de-a lungul timpului.
 15. Care este prima piesă de teatru care se joacă la noi? Unde are loc
reprezentația și în ce an?
16. Care crezi că este rolul lui Vasile Alecsandri pentru destinele teatrului
românesc? Dar în plan literar?
17. Numește cinci dintre „oamenii începutului de drum” precum și creațiile
acestora.
18. Exprimă- ți opinia, în minimum 50 de cuvinte, cu privire la importanța
unuia dintre aceștia.
19. Ce autori din epocă scriu fabule? Exemplificați.
20. Care dintre autorii epocii au și rol politic? Completați înformațiile date cu
altele din experiența personală/ culturală.