Căile capitalismului contemporan,

joase și desfundate (low-road) sau înalte și aseptice (high-road)

I. Principala dezbatere a economiei politice contemporane se derulează

în jurul ideii de libertate discreționară a exercițiul dreptului de
proprietate al oligarhiei economice globale asupra averilor, valorilor și
resurselor materiale, financiare și umane1.
În societatea secolui XX, dreptul de proprietate individuală a fost
principala garanție ideologică a stabilității societății moderne, intenția
benignă a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a majorității
constituțiilor fiind aceea de a feri cetățenii de redistribuirea injustă a
averilor și de a le conferi o baza sigură libertății individuale.
Proprietatea individuală a fost, însă, pervertită în primele două decenii
ale secolului XXI, devenind o sursă a iluziei de libertate și echitate în
care ne complacem, iluzie pe baza căreia inegalitatea economică s-a
acutizat, sărăcia s-a generalizat, iar captivitatea economică și socială s-
au „reinventat”, puterea economică aglutinându-se în buzunare sau
conturi tot mai puține, în “schimbul” pauperizării tuturor celorlalți2.
Definiția din dreptul roman a dreptului de proprietate face referire la
usus, fructus si abusus, adica, la atribute ce reflectă libertatea și
exclusivitatea de a utiliza bunul aflat în proprietatea personală, de a-i
culege fructele și de dispune de el. Titularul dreptului de proprietate era
denumit dominus, cuvânt care avea și sensul de “stăpân”. Când se referă
la oameni ca obiecte ale dreptului de proprietate3, notiunea de dominus
este contrariul libertății, expresia cea mai înfricoșătoare a abuzului de
putere. Când se referă la obiectele pe care le cumparam pe credit sau la
datoriile pe care le facem pentru a consuma, notiunea de dominus
1
Opinia publică este deja familiarizată cu butada “1% din populație deține 99% din avuțiile întregii
umanități”. A se vedea Joseph Stiglitz, Prețul inegalității, 2012, editura Publica 2012.
2
Așa cum reține Thomas Pickety (Capitalism si ideologie, lucrare evocată infra), respectul absolut al
proprietății individuale (care a devenit o adevarată sacralizare, o nouă transcendență menită a evita
haosul generalizat), a transformat capitalismul in “proprietarism”, adica într-o ideologie cu accente
religioase.
3
Așa cum erau sclavii "clasici" ai antichitatii, sclavii SUA și ai României, din perioada de până la
1864, precum și sclavii moderni, care robotesc pe plantațiile comercianților de carne vie sau ale
întreprinderilor care "delocalizează" producția și distribuția în zonele în care muncitorii, inclusiv
copiii, acceptă să lucreze și cu un dolar pe săptămână.
(stăpân) reflecta forma cea mai insidioasă, dar si cea mai
constrângătoare de captivitate. Ca să plătim din credite de consum
aceste obiecte, de care nu avem întotdeauna nevoie, ne amanetăm
veniturile viitoare și ne facem captivi ai unor contracte, deseori
ajungând în stare de supra-îndatorare sau de ruină pentru că nu mai
facem față datoriei supra-adăugate celei originare. Fiind titluri executorii
în ele însele, în baza acestor contracte ale sec. XXI putem fi oricând
executați silit, după proceduri simpliste, pur formale, care se soldează,
într-un prim pas, cu pierderea proprietății asupra acelor obiecte
achiziționate pe credit, în pasul doi, cu “vânzarea” noastră către
colectorii de creanță, la pachet cu alți “proprietari” de obiecte
achiziționate pe credit (care trăiesc, ca și noi, cu iluzia că au libertatea
opțiunii), iar în pasul trei, cu poprirea la nesfârșit a unei părți din
venituri, răpite, în acest fel, de la destinația lor naturală, aceea a
asigurării supraviețuirii personale și familiale. Preferăm, însă, să nu
vorbim despre această captivitate în acești termeni, pentru că încă ne
alimentam confortul psihic din iluzia de libertate, educație, rațiune și
egalitate a șanselor și, mai ales, cu narațiunea dreptului de proprietate
individuală, garantat de CEDO și de Constituție. Dar asta nu înseamnă
că urâtul adevăr nu există.
Proprietatea ultra-concentrată în foarte puține mâini este în sine un abuz,
în sensul contemporan al conceptului, și nu doar o manifestare a
libertății discreționare și exclusiviste a proprietarului4.
Abuzul de putere economică, bazat pe concentrarea averii și capturarea
resurselor, determină inegalitate, sărăcie generalizată și pierderea
încrederii în viitor, ceea ce devine destructiv pentru proprietarii înșiși ai
marilor averi (dominus), erodând fundația și structura sistemului care
(încă) le permite utilizarea discreționară (usus) a banilor și a bunurilor
acumulate sau fructificarea (fructus) resurselor capturate.
Comerțul nu există decât pentru că există societatea, în general, și
comunitatea celor care participă la piață (concurenții și consumatorii), în
special. O cetate sărăcită de câțiva comercianți egolatri nu mai este o
cetate interesată de comerț, ci de supraviețuire prin alte metode decât
producția de bogății și schimbul de valori și, de aceea, ea încetează să
4
A se vedea Les Echos, editia tipărită din 19 septembrie 2019, care consacră mai multe pagini de
comentarii noii cărți a lui Thomas Pikety, Capital et ideologie, apărută în septembrie 2019 la editura
Seuil, Paris.
mai fie sursa îmbogățirii tuturor comercianților.
Comerciantul câștigă pentru că există o societate, o comunitate
interesată de comerț și de schimb, și pentru că există o piață.
Economia, în sensul său originar, de oiconomos, înseamnă organizarea
justă și prudentă a gospodăriei și, la scala unei comunități naționale, a
avuției națiunii.
Economia de piață nu poate funcționa fără competiția onestă menită a
asigura cantități corespunzătoare de produse și servicii, accesibile și de
calitate, ținta fiind consumatorii (clientele private, non-instituțională).
Reducerea intenției de consum pe motiv de pauperizare sau de supra-
îndatorare a consumatorilor și pierderea încrederii în viitor determină
reducerea comerțului și, deci, a producției, dar și a veniturilor la
bugetele publice, din taxe și impozite asupra consumului. Comerțul se
aneantizează fără încrederea consumatorilor în viitor.
Economia de piață nu înseamnă capitalismul rentier și monopolist, și
nici ideologia stăpânilor5. Economia de piaţă este democrația
consumului, libertatea economică și egalitatea de șanse. Scopul unei
economii de piață nu este acumularea excesivă de bogății și nici
controlul strict al celor puțini asupra celor mulți ci, așa cum susținea
Bertrand Russell6, acela de a asigura populației și companiilor
„oportunitățile de a-și cheltui banii pe o largă gamă de produse și
servicii și de a-și păstra o parte din bani pentru evenimente sau
oportunități de neimaginat”.
Fundamentele capitalismului și fundamentele dreptului au ajuns să fie
zdruncinate sau chiar aneantizate de impactul enorm al deciziilor
discreționare ale celor care dețin și abuzează de puterea economică.
Săracia, inegalitatea economică, inegalitatea de șanse, standardizarea
5
Această ideologie i-a convins pe sclavi și pe iobagi ca munca este o datorie sfântă, în timp ce
inactivitatea (echivalată, pentru efect de scenă, cu lenevia și trândăvia) este un păcat capital.
Economia de piață nu înseamnă nici extrema nazistă arbeit macht frei (munca te va face liber),
înscrisă pe intrarea în lagărul de concentrare de la Auschwitz, și nici cea comunistă, "munca l-a făcut
pe om". Economia de piata nu se confunda nici cu darwinismul economic/social. Bertrand Rusell
susținea că, dacă oamenii de afaceri ar dori cu adevărat să devină bogați cu mai multă ardoare decât
ar dori să îi mențină pe ceilalți în sărăcie, lumea ar deveni un paradis. Maica Tereza spunea că este
foamete pe pământ nu pentru că nu putem să-i săturăm pe cei săraci, ci pentru că nu-i putem sătura pe
cei bogați.
6
Betrand Russell, In Prise of Idleness, editie în limba română publicată la editura Vellant, Bucuresti,
2017, sub titlul Elogiul inactivității, p.69. La p.29 din aceeasi lucrare, B. Russell spune; “bancile si
moneda ofera un exemplu admirabil de astfel de oportunitate ratată; creditarea poate sa facă să pară
că viitorul alimenteaza prezentul; dar un om nu poate să mănânce o pâine care încă nu există”.
comportamentelor sociale, lipsa competiției și a inovației, toate acestea
fac din discuția despre libertate, drepturile fundamentale ale omului și
democrație, un ”lux teoretic”, adică un balast inutil 7. Democrația
secolului XXI eșuează treptat într-o plutocrație, cu accente totalitare și
cu „patină” neo-feudală. Un sistem economic plutocratic, în care profitul
este privatizat iar pierderile se socializeaza, nu mai este capitalism, ci
(neo)feudalism.
Conceptul de societate de consum8 a funcționat bine, atât timp cât
America se lupta cu urmările celui de-al doilea război mondial și cu
comuniștii, dar a fost din ce în ce mai clar că dă rateuri după căderea
economiei de tip centralist-sovietic și, mai ales, după ce au apărut
încercarile de copiere a modelului american în tarile din est, în Rusia și,
ulterior, în China.
Una dintre cele mai interesante mișcări socio-economice declanșate în
societatea de consum postbelică a fost deschiderea pieței de capital către
omul de rând, din clasa de mijloc, cu intenția “atomizării” deținerilor de
instrumente financiare, pentru a drena capitalul și chiar economiile
populației la bursă.
Această mișcare a fost creată și fructificată de bănci. De ce ar fi vrut
băncile americane, după război, sa promoveze piața de capital,
determinând americanul de rând să cumpere acțiuni listate la bursă,
adică, fracțiuni din “corporate America”, făcându-și, astfel, “cadoul”
bizar al unei reale concurențe cu privire la economiile populatiei?
Starurile bursei americane, companiile care făceau parte din indicele
Dow Jones, erau grupuri industriale care aveau milioane de angajați.
Bine plătiți, aceștia deveneau pe zi ce trece consumatori doriți de toți
comercianții și de toate băncile. Consumând, angajații marilor companii
americane făceau să crească economia producătoare de bunuri de
consum și de servicii și, deci, determinau creșterea numărului de locuri
de muncă, ceea ce însemna reluarea naturală a acestui cerc virtuos – noii
angajați deveneau și ei consumatori cautați de comercianți și de bănci.
Statul obținea mai mulți bani la buget din taxarea consumului, ceea ce îi
7
Aceasta este explicația bizarului dezinteres al generațiilor de dupa 1980 față de drepturile și
libertățile omului.
8
Conceptul de “societate de consum” este o inventie a bancilor americane, fericit pusa in practica prin
intermediul propagandei hollywoodiene, care a creat “visul american” (inca bine vandabil in Europa
si mai ales in Romania, dar repudiat de tot mai multi americani, dovada stand protestele violente ale
BLM si antifa).
permitea mai multe investiții în infrastructură și in industria militară și
mai multe alocări la bugetele armatei, cu ajutorul căreia America și-a
putut impune întregii lumi, în mod imperialist, modelul socio-cultural și
chiar modelul judiciar. La final, câștigul cel mai mare era cules de bănci,
întrucât toata lumea se împrumuta, inclusiv statul, iar toți consumatorii
emiteau cecuri, făceau plați prin bănci, utilizau credit-carduri etc.
Intre timp, însă, a apărut supra-saturația pieței cu bunuri de consum și cu
servicii și, ca metode de stimulare artificială a consumului, au apărut
marketingul, tehnicile de persuasiune, învechirea programată a
produselor și, în genere, consumerismul. De asemenea, a aparut supra-
îndatorarea, ca urmare a consumului pe credit și a creditelor de consum
(credit-cardul, împrumuturile de studii - student loans - și creditele
ipotecare fiind cele mai periculoase forme ale acestui credit).
Economia a glisat, treptat, către financializare. Mai mult de 85% din
masa monetară globala este construită, în prezent, pe bază de tranzacții
pe piețele financiare și de capital, tranzacții care se efectueaza in cercul
restrâns al jucătorilor inveterați ai acestei piețe. Producția industrială s-a
mutat în China, America trecând, treptat, la economia bancarizată, care
se bazează doar pe tehnologia informatică, pe industria militară și pe
servicii. Consumatorii nu mai sunt ținta politicilor economice sau de
marketing, ci materia primă forjată sub controlul și supravegherea
binomului servicii secrete – corporații Big Tech, Pharma sau Finance.
Capitalismul american de azi este un capitalism de supraveghere.
Bursa din New York s-a transformat într-o metodă de concentrare a
averii bogaților9. Economia americană a devenit mai oligarhica decat
cea ruseasca.
Thomas Piketty a calculat că 20% din averea americanilor era deținută,
în 2010, de 0,1% din populație10, dintre acești mari deținători de averi,
aproape 70% fiind manageri de corporații care au reușit să impună și să
mențină prin lege scheme de ”compensare” care conțin sume uriașe cu
titlu de salarii, bonusuri (aplicabile inclusiv în caz de salvare de la
faliment a corporației cu bani publici), stock options, despăgubiri în caz
de concediere (golden parachute), toate scutite de taxe și impozite ori
impozitate modest. In plus, pandemia din 2020 a creat și un fel special
9
Mai mult de 85% din actiunile marilor corporații americane sunt detinute, în prezent, de mai puțin de
10% dintre americani, iar aceste acțiuni sunt concentrate în 3 giga-fonduri de gestiune (Vanguard,
State Street si Black Rock).
10
După 10 ani de capitalism inegalitar și de supraveghere, în mod evident aceste procente s-au ascuțit.
de efect TINA (There Is No Alternative) pentru investitorii avuți -
exceptând câteva companii Big Pharma sau Big Tech, nu prea mai
există titluri lichide la Bursa din New York (sau oriunde altundeva în
lume), căci companiile din economia reală – industrie, petrol, transport
aerian, comerț fizic, adica în magazine, turism etc. au fost
cvasifalimentate de pandemia anului 2020. In toamna anului 2020,
acțiunile emise de giganții tehnologiei informației (GAFAM – google,
apple, amazon, facebook, microsoft) reprezintau mai mult de 25% din
indicele Dow Jones. Pandemia a crescut artificial nevoia de streaming,
de e-learning, de homeschooling, de hardware, de e-commerce și, în
genere, de digitalizare a întregii vieți economice sau sociale, deci
“lumea bună” a burselor s-a dus "natural" către actiunile emise de
companiile din acest domeniu11.

II. Concentrarea puterii economice în câteva centre de giga-profit

determină nu numai capturarea resurselor materiale, financiare și umane
și mistuirea planetei, ci și grave distorsiuni ale procesului democratic.
Marile corporații alocă imense sume de bani pentru lobby și
sponsorizări politice, practică rotația comunistă a cadrelor (revolving
door – între corporații și administrațiile publice, centrale sau locale, se
derulează continuu schimburi de birocrați) și își asigură prin legi cu
dedicație protecția monopolurilor, rentelor și privilegiilor astfel plătite,
ajungând chiar să pretindă plasarea lor în afara legislațiilor naționale,
într-un spațiu liber de ”constrângerile” acestora, unde să își construiască
propriile reglementări si ”valori ale comunității”, opozabile tuturor
captivilor lor.
Internetul, ca ocean virtual global, este „liber” de reglementări naționale
sau internaționale, sistemul financiar global se reglează după liniile
directoare impuse cartelar de cele 15 grupuri financiare de importanță
sistemică12 iar corporațiile Big Pharma sunt scutite de răspunderea
11
Aceasta este, pe scurt, explicatia cresterii colosale a averilor patronilor acestor companii. Aceasta
este și explicația susținerii continuității “eforturilor” de combatere a pandemiei anului 2020 si de
impunere a “adevărului” absolut al părerilor emise de OMS si de “experții” medicali, susținere care a
mers până într-acolo încât chiar si cea mai neînsemnată expresie de dubiu sau glumele la adresa
contradicțiilor și ambiguităților acestui “adevăr” oficial să fie sancționată cu eliminarea din spațiul
virtual (pe motiv că ar fi fake news sau că ar dauna "valorilor" comunității virtuale).
12
Aceste grupuri pot fi indendificate cu cartelul de bănci care stabilește LIBOR (London Interbanking
Offered Rate – indicele de dobândă la care se împrumută între ele băncile) și care stabilește reguile și
standardele a-naționale de comportament al băncilor centrale, prin intermediul Bank of International
pentru efectele nocive ale vaccinurilor13.
Cândva, în evul mediu, corsarii pretindeau eliminarea oricăror
constrângeri și reglementări, imediat ce pătrundeau în teritoriul ”mării
libere”. În acest tărâm al nimănui (no man`s land), toată lumea era pe
cont propriu, exceptând momentele în care lumea depindea de corsari.
În timpul nostru, corsarii Big Tech, Pharma sau Finance sunt atât de
mari, au atât de multă putere și susținere a deep state – ului, au acaparat
atât de mult din piață, încât le suntem toți captivi. Suntem permanent
monitorizați, supravegheați și deposedați de date cu caracter personal
(care conțin emoțiile noastre, deci bucăți infinitezimale ale identității
noastre) și, pe această bază, devenim recolta lor de ”produse predictive”
(estimări ale comportamentului nostru în viitorul imediat sau pe termen
mediu). Mai grav - suntem segregați în funcție de ratingul social, care se
construiește exact pe baza acestor date cu caracter personal, date pe
care, la origini, le-am oferit în dar (cu inconștiență) acestor corsari;
acum suntem obligați să le punem la dispoziția lor, cu titlu de
”actualizare a datelor cu caracter personal”.
Pe baza datelor noastre cu caracter personal, care sunt culese de cca 15
ani, se alcătuiesc algoritmi care determină clasificări, categorisiri,
indexări și chiar segregări în funcție de teme (tag-uri) date, inclusiv
rasiale sau sociale. Algoritmii ne împart în grupuri-țintă, ne canalizeaza
opțiunile, ne crează certitudini și ne hrănesc emoționalitatea (mai ales
cea negativă și gregară).
Pe baza datelor colectate de inteligenţa artificială se poate ajunge la
segregare pe criterii de vârstă14, de boală, de naţionalitate, de religie,
Settlements de la Basel, Elveția.
13
Din anul 1984, prin lege, corporațiile americane din domeniul Big Pharma sunt exonerate de orice
răspundere civilă sau penală pentru efectele secundare sau adverse ale vaccinurilor. Din luna
decembrie 2020, în Marea Britanie, producătorii vaccinurilor anti-covid beneficiază de aceeași
uluitoare exonerare de răspundere.
14
Dacă ai 50 de ani, eşti relativ sănătos, poţi să dedici 2 ore scrierii unui eseu plicticos adresat unui
numar oarecare de interesați, înseamnă că poţi să iei un credit, poţi să intri într-un sistem, să zicem,
de co-proprietate imobiliară în time sharing, te potrivești ca pereche cu un anumit tip de femeie și, în
general, poţi să faci tot ce poate face un cetăţean obişnuit al lumii anului 2020. Dar dacă ai fi avut nu
50 de ani, ci 70 de ani și dacă ai fi avut culoarea pielii și a ochilor altfel, nu ai mai fi putut să iei un
credit, să intri într-un sistem în care să împarţi proprietatea cu 6, 8, 10 inşi, în asa fel încât s-o
foloseşti ulterior în activităţi turistice, nu ai mai fi putut cumpăra sau închiria o proprietate într-un
cartier select, de elită, nu ai mai fi putut să faci aproape nimic din ceea ce poate să facă un cetăţean
obişnuit în 2020, întrucât algoritmul (sau inteligenţa artificială) te-a pre-setat, te-a clasificat, ţi-a făcut
o analiză de rating şi te-a rejectat, pentru că eşti periculos, ai 70 de ani, poţi muri oricând, nu ai
culoarea pielii corecta sau nu ai optiunea ideologica potrivită. Christine Lagarde, onorabila doamnă
lucruri pe care nu le poate soluţiona, sub nicio formă, o instanţă
naţională, un sistem de drept naţional, întrucât marele avantaj al acestor
sisteme globale (și marele dezavantaj pentru noi, ceilalți) este tocmai
acela că sunt globale şi virtuale, nelocalizate, a-naționale.
Algoritmii pot să ne canalizeze opţiunile15, ceea ce este extrem de
preocupant sub raportul libertăţii individuale și riscant din punctul de
vedere al democrației16. Avem impresia că alegem să cumpărăm ceva,
dar, în realitate, prin tehnici de persuasiune, consimtamantul nostru este
fabricat. Comportamentul nostru poate fi programat și (re)modelat.
Omul poate fi re-editat. Ni se introduc direct în subconștient, prin nişte
uşi secrete (pe care toţi le avem, dar nu suntem conştienţi de ele), nişte
certitudini care nu sunt ale noastre. Fabricarea consimțământului,
construcția unor nevoi artificiale, graba de a schimba bunul care încă
mai poate fi utilizat, dar este programat să se învechească prematur –
toate acestea, plus multe altele, reprezintă „cuceriri” ale
consumerismului, fenomenul care a falsificat conceptele de economie de
piață și de societate de consum17.
Nu există alternativă la corporațiile Big Tech, Pharma și Finance. Nu
există alternativă la rețeaua lor de sens (meaningful network), o ghildă
care conduce FMI, a declarat, la începutul anului 2018, ca trebuie să ne gândim să schimbăm sistemul
de asigurari sociale, oferind bătrânilor „șansa” de a lucra mai mult și de a primi de la sistemele de
asigurări sociale mai puțin, întrucât bătrânii au căpătat obiceiul prost de a trăi mai mult decât
preconizau administratorii de fonduri de pensii. Poate că, beneficiind de ajutorul inteligenței
artificiale, în curând astfel de ganduri nici nu vor mai parea atat de aberante si revoltatoare. FMI este
o instituție foarte severă cu indisciplina financiară și corupţia din statele Europei de Est. Christine
Lagarde, șefa acestei severe instituții, a fost găsită vinovată, în 2017, de o instanţă franceză, pentru o
neglijenţă în serviciu. Deşi în statutele FMI scrie zero toleranţă în ce priveşte activitatea infracţională,
totuşi, reprezentanții acționarilor, adică membrii board-ului FMI, au păstrat-o în poziţia de director.
Pe baza acestei decizii, justiția franceză a iertat-o pe doamnă Lagarde de pedeapsa. Adevăr grăia La
Fontaine – egalitate să fie, dar nu și pentru căței. Adevăr grăia și Esop – leului i se cuvine partea „cea
mai egală” din prada. Tocmai de aceea, sugestiile leului pentru politici ecomomice globale trebuie
luate în serios …
15
Când eşti într-un tunel, nu mai vezi în lateral, vezi doar lumina care ţi se prefigurează la capătul
tunelului. În consecinţă, nu ai altă alegere decât să te îndrepți către lumina, ca o molie. Nu numai
motivațiile achizițiilor comerciale pot fi canalizate, ci și „achizițiile” politice.
16
Acest gen de setări algoritmice chiar isi propun să ne canalizeze și optiunile politice si convingerile
ideologice.
17
Într-o anumită măsură, juriștii au deturnat sensul real al acestui termen, pe care l-au facut sinonim
cu legislaţia protecţiei consumatorilor. În realitate, consumerismul este o practică incorectă a
comercianţilor, care este opusul a ceea ce urmarește legislaţia protecţiei consumatorilor – un comerț
onest, transparent, departe de abuz, din care toți contractanții merită să câștige. Consumerismul este,
de fapt, o negare a libertății și a egalității, pentru că introduce în subconştient o nevoie artificială, una
pe care omul nu o are in mod natural.
cu arhitectura unei imense și constrângătoare plase care înconjoară
întreaga lume (world wide web). Sub acest regim al corsarilor
atotputernici, suntem toți ceilalți egali în sărăcie și echivalenți în lipsa
de șanse, suntem liberi doar atât cât ne permite ratingul social, iar
solidaritatea (fraternitatea) s-a transformat în distanțare socială. În timp
ce marea masă a populației are „dreptul” la tăcere, supunere și
ignoranță, oligarhii acestui model economic auto-destructiv au dreptul la
profit, cu orice preț, ba chiar dreptul la propriile reguli și valori a-
naționale, în dauna tuturor celorlalți membri ai societății. Statele
(transformate ele însele în corporație) nu trebuie nici să emită
reglementari, nici să impună taxe și impozite care să redistribuie just
averea obținută prin efortul tuturor, căci ar încălca „libertatea” acestor
neo-feudali, dreptul lor de proprietate fiind inviolabil. Acest capitalism
low road, care nu concepe alt azimut decât îmbogățirea (fără just temei)
a managerilor și a acționarilor semnificativi, a dus la grave inegalități
economice, la sărăcirea treptată a masei mari de consumatori, care și-au
redus consumul, în mod natural, dar și-au redus și intenția de consum 18.
Or, pentru comerț, pentru societate în general, reducerea consumului
înseamnă reducerea producției (și, deci, reducerea locurilor de muncă și
a încasării veniturilor bugetare), iar reducerea intenției de consum
înseamnă reducerea sau neutralizarea încrederii în viitor, ceea ce ar fi o
catastrofă socială.
Mulți gânditori contemporani numesc neo-feudalism sistemul actual de
organizare a economiei și a politicii statale ori globale, o întoarcere la
societatea pre-modernă, în care viața și șansele de reușită în viață
depindeau de averea moștenită, și nu de meritele proprii ale individului
și nici de riscurile asumate.
Piața liberă și societatea de consum au fost înlocuite de o ”piață” a
privilegiilor, exclusivităților, monopolurilor și rentelor neo-feudale care
aparțin elitei financiare și dinastiilor corporatiste, aflate cu mult în afara
controlului populației obișnuite (care are, totuși, impresia că poate
schimba ceva, ieșind în stradă la proteste sau participând la vot) și a
oricărui alte mecanism de consimțământ sau consens democratic.

18
Partea pozitivă a acestei tendințe este că lumea și-a redus și intenția de consum pe credit, ceea ce va
contribui la reducerea fenomenului supra-îndatorării, care face lumea noastră să regreseze către
feudalism și sclavie.
Shoshana Zuboff, economist american, susține că acest capitalism crud
(brutal) este antisocial și că societatea americană și cea britanică s-au
transformat în oligarhii care au făcut din economia de piață o agendă
extremă, pe cheltuiala populației și cu costul democrației19. Thomas
Piketty a constatat că rata de profit al deținătorilor de capital tinde să
depășească rata de creștere economică (r > g, unde r = return, iar g =
growth). Această tendință determină o inegalitate extremă între
veniturile categoriilor de populație, ceea ce antrenează consecințe
angoasant antidemocratice, precum și punerea la îndoială a
capitalismului însuși, ca modalitate a organizării economiei. În acest
context, Thomas Piketty reliefează metodele și instrumentele utilizate de
elitele financiare americane și britanice pentru a captura politicienii cu
putere de decizie, și pentru a-și asigura, în acest fel, legile necesare
protejării intereselor lor împotriva competiției politice sau a
alternativelor la modelul lor economic, inclusiv prin plasarea lor în afara
legilor naționale, într-un „teritoriu” a-național, guvernat de propriile
reguli și „valori ale comunității”.
Rule of law se transformă, astfel, în rule by law. Statul de drept
democratic, egalitatea de șanse și echitatea se transformă în tirania prin
lege20.

III. Capitalismul industrial21, meritoriu (high-road), este despre

asumarea riscurilor si a responsabilitatilor22 și despre îmbogățirea cu just
Shoshana Zuboff The Age of Surveillance Capitalism, 2019. Economistul francez Thomas Piketty
19

susține că economia de piață, lăsată să se auto-reglementeze, conține morbul auto-distrugerii, având

un mare potențial de amenințare la adresa democrației și a valorilor justiției sociale pe care
democrația se bazează (Capital in the Twenty-First Century, 2014).
20
Fiind vorba de stilul spațiului economic și politic anglo-saxon, care s-a impus la nivel global prin
imperialism cultural si juridic, această metodă de a tiraniza societatea prin lege, plasând promotorii
legii deasupra legii, devine a-națională, fiind prezentă peste tot în lume, inclusiv, desigur, în
România. Entităţile maligne ale societăţii şi economiei, care sponsorizează şi, la nevoie, şantajează
plutocratia, pentru a putea tiraniza societatea prin lege, pot fi boicotate şi sancţionate moral. În lipsa
sistemului judiciar, decredibilizat prin eșecul „luptei” anticorupție, etica şi solidaritatea sunt
singurele arme de apărare contra acestor entităţi maligne. Valorile pe care aceste entităţi maligne le
acumulează nu sunt altceva decât produse predictive, bazate exclusiv pe încredere, iar încrederea
poate fi retrasă sau se poate evapora natural. Încrederea este ”produsul” nostru emoțional cel mai de
preț, dar și cel mai evanescent.
21
Industria, în sensul său originar, înseamnă activitate umana productiva, benefica pentru individ si
pentru comunitate.
22
Ideea este amplu dezbatuta in eseul lui Nassim N. Taleb, Skin in the game (Pielea în băț).
temei a celor care merită, întrucât și-au asumat riscuri și răspunderi
personale, au inovat și au adus pe piață ceea ce corespundea cu cererea,
cu nevoia de consum, determinând, astfel, creșterea economică a
națiunii, a colectivității globale.
În sistemul capitalismul clasic, industrial și meritoriu, costul unui produs
sau serviciu este costul pentru acea firma, și nu costul pentru societate.
Riscul afacerii este asumat de catre întreprinzator, iar nu socializat.
Răspunderea este individuală, și nu dispersată și împrăștiată la toți, în
doze homeopatice, în așa fel încât să nu se simtă atunci când otrava este
înghițită.
În prezent, noțiunea de capitalism meritoriu este golită de conținut.
Gradul de libertate a pieței este din ce în ce mai redus. Marile afaceri
care eșuează sunt salvate de stat, cu banii contribuabililor (bail-out), sau
cu banii deponenților și ai investitorilor (bail-in). Ceea ce domină lumea
economică în prezent este un capitalism low-road, monopolist si rentier,
care se apropie mai mult de sistemul feudal de organizare a economiei și
a societății decât de conceptul de capitalism meritoriu (high-road).
Angajații sunt, în prezent, “resurse umane” pentru corporațiile globale,
și nu ființe umane; cifre, și nu individualități sau persoane cu familie și
obligații față de comunitate. Conceptul de human resources a devenit un
adevarat marker cultural în corporațiile “moderne” și chiar în limbajul
“elevat” al snobilor noștri.
Rentele, monopolurile și exclusivitățile marilor corporații sunt susținute
de state puternice, care au în spate armate cu capacitate de intervenție
globală. În istoria secolului XX, acest tip de “capitalism” s-a numit
fascism.
Corporațiile în sine (exceptând cazurile în care își cumpără
supraviețuirea cu amenzi penale negociate cu autoritățile penale, după
modelul american), au imunitate în fața legii, inclusiv cea penala, cu tot
cu managerii lor (exceptându-i pe cei câțiva necesari țapi ispășitori,
meniți a crea iluzia de luptă anti-corupție și de rule of law), putând să
continue să facă acelasi comert monopolist și rentier, de tip neo-feudal,
și, deseori, incorect și ilicit, pentru simplul motiv că sunt prea mari
pentru a fi lasate să falimenteze (to big to let fail). Ca cercul să se
închidă perfect, eventualele sancțiuni pecuniare aplicate de autorități
acestor inevitabili si irepresibili ai economiei globale se regăsesc în
costurile achitate de consumatori odata cu achiziția de produse
comercializate – tehnicile contabile mult prea laxe permit răspândirea
(împrăștierea) în cantități infinitezimale a amenzii în costuri și, implicit,
în prețurile pe care le achităm. O afacere de 1 trilion de dolari anual nu
are nicio dificultate de a descărca și răspândi în costuri o amenda de 500
de milioane de euro pentru practici comerciale incorecte sau pentru
concurență ilicită. Iar consumatorii si chiar IMM-urile nu pot să nu le
achiziționeze produsele, pentru că pe piață nu mai sunt produse
concurente, echivalente ca valoare de întrebuințare. Brandurile si ideile
inovatoare, “provocatoare” la adresa monopolurilor globale, sunt
imediat cumpărate, inclusiv cu sprijinul statului (exemplele cele mai
frecvente și cele mai elocvente fiind achizițiile de branduri de pe piața
medicamentelor sau achizițiile de pagini de socializare online sau de
aplicații de pe piața serviciilor IT).
Capitalismul low road este un joc de sumă nulă, în care câștigătorul ia
totul, iar ceea ce câștigă unii (puțini), pierd toți ceilalți. Plăcinta
economică globală, chiar dacă este mai mare decât oricând în istorie,
este acaparată aproape în întregime de neo-fedualii economiei. Acest tip
de capitalism a eșuat deja în neo-feudalism (un sistem politic, ideologic
și economic în care suzeranul și vasalii săi sunt ultra-bogați și sănătoși,
iar restul popilației este compus din iobagi sau robi), având multe puncte
de convergență cu comunismul (un sistem în care o mână de privilegiați
de partid și de stat aveau totul, restul populației fiind compus din egali
în sărăcie).
Într-o înțelegere exactă a conceptului de capitalism high road, economia
este un joc de sumă non-nulă, din care câștigă toți cei care participă la
joc, asumându-și riscuri și responsabilități și investind bani și resurse
(inclusiv – sau mai ales - munca sau efortul propriu). Capitalismul high
road nu determină un singur câștigător, în dauna tuturor celorlalți23.
Ansamblul comunității trebuie ”despagubit” pentru dezechilibrele create
de capitalismul monopolist, neo-feudal (low road), fără a descuraja
creația de bogații, prin redistribuirea justă a bogățiilor și resurselor.
Adică, trebuie să tindem la eradicarea sărăciei, în loc să luptăm contra
inegalității.
23
Conform lui Garspard Koenig (v. cotidianl francez Les Echos, nr. din 21 oct 2020, p.13), Thomas
Paine, singurul american membru al Adunării Naționale Franceze, a spus, în 1792: nu mă interesează
să știu că cineva a devenit foarte bogat, de vreme ce nimeni nu a devenit sarac in consecință. Gaspard
Koenig susține, de altfel, că două dintre motivele principale ale revoluției franceze au fost injustiția
fiscală și sistemul de rente, privilegii și monopoluri ale clasei aristocraților.
IV. În anii 2018-2019 s-a făcut simțit un puternic curent de moralizare a
afacerilor, prin dotarea fiecărei companii mari, de care depind acționarii,
salariații, clienții și alți stakeholders, cu o busolă morală, cu o rațiune de
a fi, care să subordoneze tot comportamentul birocrației interne, al
managerilor și al acționarilor, imperativelor etice, valorilor și
așteptărilor pe care acționarii indirecți (stakeholders) și comunitatea le
au în și de la companie.
Este o adevărată revoluție, care rupe cu tradiția de peste 40 de ani a
”principiului” friedmanian al maximizării profitului.
Profitul, mai ales profitul maximizat, vine întotdeauna cu un preț, pe
care nu îl suportă managerul sau acționarul companiei, ci salariații,
clienții, societatea, mediul, planeta chiar24.
Lumea în care trăim s-a schimbat - nu mai acceptă ”filosofia” profitului
cu orice preț. Larry Fink, CEO-ul unuia dintre cele trei giga-fonduri de
gestiune a acțiunilor listate la bursele de valori, Black Rock, a susținut
în ianuarie 2019, că două treimi dintre cei născuți după anul 2000
consideră că obiectivul primordial al întreprinderii este ameliorarea
lumii în care trăim, și nu profitul25.
Faptul că această revoluție a fost, cumva, suspendată de pandemie, nu
înseamnă nimic – societatea s-a schimbat, deci și capitalismul trebuie să
se schimbe, adică să devină high road. Alternativa este comunismul de
tip chinezesc sau fascismul – ambele de coșmar.
De altfel, elita managementului american a emis, în august 2018, o
scrisoare către toți ceilalți manageri, pentru a le cere să remodeleze
24
Cu fiecare click pe care îl dăm pe imaginile sau pe textele scrise de pe internet ori cu fiecare
accesarea a paginilor de socializare consumăm tot atâta energie electrică pe cât consumă un bec
obișnuit pentru a sta aprins trei minute; dacă înmulțim 4 miliarde (totalul estimat al utilizatorilor de
internet) cu 24 de ore, apoi cu 365 de zile si apoi cu x click-uri pe oră, se poate înțelege cam câtă
energie consumăm pentru ca amazon, google si microsoft să “valoreze” cel puțin un trilion de dolari
fiecare; evident, mai mult de 70% din producția de energie electrică de pe Pământ este poluantă;
consumând atât de multă energie doar pentru că stăm pe internet cu orele, contribuim masiv la
poluare și la cresterea efectului de gaz de serăn; în rest, suntem foarte ecologogiști din fire și prieteni
ai naturii.
25
A se vedea cotidianul francez Les Echos, numărul din 19 ianuarie 2019, p.32. Alături de Black
Rock, se situează Vanguard și State Street. În anul 2018, acest trei giga-fonduri dețineau în gestiune
acțiuni în valoare de 13 trilioane de dolari; în procente, aceste acțiuni reprezentau 90% din acțiunile
listate la Bursa din New York și 60% din totalul acțiunilor listate la bursele de valori din SUA. Este
evident că, în prezent, aceste cifre sunt mult mai mari, mai ales ”mulțumită” pandemiei. Practic,
acești ”gestionari” dețin controlul asupra economiei globale.
statutele marilor companii în vederea dotării lor cu asemenea busolă
morală (inițiativa Business Rountable), iar Franța a modificat Codul
civil, printr-o lege denumită Legea Pacte, în 2019, pentru a permite
întreprinderilor franceze să se doteze cu un asemenea raison d’être26. De
asemenea, OSCE a emis mai multe seturi de recomandări vizând
modalitățile de evitare a ”optimizării fiscale”, cea mai importantă fiind
regula impozitării valorii acolo unde se produce, cu consecința
neutralizării ”turismului fiscal”.

Codul civil român pretinde, cu titlu de premisă fundamentală a identității ca subiect de drept, ca
26

persoana juridică să aibă un scop licit, moral și în acord cu interesul public (art.187), un obiect de
activitate imoral sau în dezacord cu interesul public putând duce la nulitatea și, consecutiv, la
dizolvarea, lichidarea și radierea persoanei juridice (art.196).
Appendix

Trei obiective naționale majore ar trebui să ghideze politica legislativă

în domeniul economiei:

1. Obiectiv strategic pe termen scurt: o plasă de siguranță socială

(social safety net), este imperativ și urgent necesară; un prim pachet de
instrumente ale acesteia ar putea fi scutul ranforsat al dării în plată,
plafonarea dobânzilor la credite, revi- zuirea contractelor împovărătoare
denominate în valută, redresarea financiară, cu scopul reducerii poverii
datoriilor sau chiar al descărcării de datorii (discharge), în vederea
reintegrării sociale a debitorilor ruinați, dar onești; în plus, în special
pentru șomeri, ar trebui introduse și alte instrumente de sprijin, din
gama plasei de siguranță socială, cum ar fi venitul de bază
necondiționat (uncondițional basic income), orientat către valoarea
coșului minim de consum și exclus de la orice formă de executare
silită (insesizabil); protecția locuinței familiale trebuie expres prevazută
în lege, pentru ca oamenii să nu mai fie atât de ușor de aruncat în stradă.

2. Obiectiv strategic pe termen mediu: întreprinderile mici și mijlocii

(IMM) sunt sistemul sanguin al economiei27; fără IMM-uri nu există
economie, compani- ile mari nu pot produce și vinde direct
consumatorilor, având imperioasă nevoie de implicarea IMM-urilor în
lanțurile (scurte, medii sau lungi) de aprovizionare; IMM-urile sunt
clienți ai băncilor, chiriași ai spațiilor comerciale, ocupă spații de
birouri, plătesc rate de leasing și utilități, taxe, impozite și contribuții și
furnizează locuri de muncă ori alte surse de venituri, cu care persoanele
fizice își finanțează nevoile de trai, ratele la bănci, taxele, impozitele și
contribuțiile; așadar, statul ar face o afacere foarte bună dacă ar sprijini
IMM-urile, măcar prin implementarea rapidă a Directivei restructurării
și descărcării de datorii28 și prin persuasiunea exercită asupra fiscului
și asupra băncilor pentru a accepta că marea majoritate a IMM-urilor
27
În categoria IMM-urilor sunt incluse și persoanele fizice autorizate, profesiile liberale sau
reglementate precum și toate persoanele care realizează venituri din activități independente, continue
sau ocazionale, cu sau fără salariați.
28
Directiva UE nr.1023/2019 privind redresarea, descărcarea de datorii și decăderea din dreptul de a
face afaceri sau datorii.
sunt viabile și oneste și merită, inclusiv din perspectivă strategică,
șansa restructurării, executarea silită automatic sau falimentul cvasi-
invariabil al IMM-urilor fiind auto-destructiv pentru fisc, bănci și
comunitate; statul ar trebui, de asemenea, să sprijine consumul sănătos,
din venituri proprii, fiscalizate, ale persoanelor fizice (și nu consumul
pe credit); dacă crește consumul, crește pro- ducția, crește nivelul
încasărilor din TVA la bugetul de stat și, deci, există finanțare realistă și
motivații oneste pentru noi investiții publice sau private; invers, când
scade consumul, în mod clar urmează scăderea economică, atât la nivel
macro, cât și la nivel micro sau individual.

3. Obiective strategice pe termen lung: niciun drum între orașe

importante ale țării nu durează mai mult de 4 ore; pentru asta este
nevoie de 2000 de km de au- tostradă și de 2000 de km de cale ferată
de mare viteză, separată de transportul de marfă; niciun pacient nu face
mai mult de două ore pană la un spital complet dotat, inclusiv pentru
transplant; pentru asta este nevoie de 12 spitale regionale complet
dotate și cu personal specializat suficient; dacă vrem educație și vrem să
contăm în cercetare, trebuie puse la punct 10 centre universitare publice
cu câte 100 de mii de studenți și cu cadre didactice suficient de bine
plătite pentru a nu fi nevoite să cocheteze și cu privatul; mai ales
pentru că aceste obiective strategice ar da de lucru IMM-urilor și
populației pe zeci de ani de acum încolo, generând taxe, impozite și
contribuții suplimentare, există bani suficienți pentru asemenea
obiective (care aduc creștere economică durabilă și locuri de muncă),
întrucât se pot reorienta în buget banii alocați pentru ajutoare de stat
inutile sau ilegale, pen- tru contracte - cadou oferite prietenilor și
sponsorilor politici și pentru investiții idioate sau inutile; suplimentar,
statul s-ar putea împrumuta pe termen lung de la populație (și nu
exclusiv de la bănci), sumele obținute urmând a avea ca destinație
precisă finanțarea proiectelor de mai sus.
Iată și două lecții majore „oferite” de pandemie:
(i) cei care dețin lichidități sau rezerve și pot să își achite datoriile,
trebuie de- terminați să plătească; nu este normal ca, alături de pauperii
economiei și ai so- cietății, să fie păsuiți sau iertați de datorie și marii
actori economici, cum ar fi corporațiile multinaționale; este odios să
aștepți donații de la public pentru finan- țarea spitalelor falimentare și să
nu colectezi zeci de miliarde de la corporații și de la bănci; este aberant
să le permiți în continuare celor obișnuiți cu „optimizarea fiscală” să
exporte profitul în țările de origine sau offshore, în condițiile în care ai
nevoie de bani publici pentru a salva țara de la faliment și te împrumuți
la costuri astronomice, pe perioade de câteva decade, amanetând viitorul
generațiilor urmă- toare;
(ii) nu privatizezi, nu vinzi și nu abandonezi producția de medicamente,
vacci- nuri și echipamente medicale; nu îți exporți masa lemnoasă,
cerealele și energia; nu concesionezi pe nimic rezervele minerale; nu
abandonezi sarcina fundamenta- lă a statului de a asigura educația și
sănătatea populației, în favoarea unei aberații libertariene de privatizare.