Poate vaccinul să modifice ADN-ul uman?

Vaccinurile bazate pe ARN mesager necesită doar informații secvențiale genetice virale pentru a iniția crearea
proteinelor și reprezintă un nou instrument pentru combaterea pandemiilor și a altor focare de boli infecțioase.

ARN-ul mesager se găsește în toate celulele vii și este practic precum o fotocopie temporară a unor porțiuni de
ADN. Aceste bucăți de cod acționează ca niște intermediari chimici între ADN-ul din cromozomii noștri și
mașina celulară numită ribozom care produce proteinele de care avem nevoie pentru a funcționa. ARNm-ul oferă
instrucțiunile de care această mașină are nevoie pentru a asambla proteine. Proteinele sunt elementele de bază
folosite de celulele noastre pentru a se dezvolta și a se repara.

Odată ce proteina este produsă, ARNm-ul este degradat. La oameni, procesul este întodeauna același, din ADN
este realizat ARNm-ul și eliberat în citoplasmă, apoi ARNm-ul este citit de ribozomi (cu ajutorul ARNt – acid
ribonucleic de transfer) pentru a crea proteina necesară. Procesul invers nu este posibil deoarece celulele noastre
nu au un asemenea mecanism.

Atunci când suntem infectați cu un virus – inclusiv virusurile relativ inofensive precum cele care provoacă
răceala obișnuită – acești invadatori își injectează materialul genetic în celulele noastre, ajungând la mașinile
noastre de fabricare a proteinelor (ribozomi).

Acest lucru permite virusului să asambleze noi particule virale și să se răspândească. Deși vaccinurile ARNm
sunt o tehnologie relativ nouă, ele se bazează pe ceea ce natura face de milioane de ani: livrarea unor instrucțiuni
în format ARNm pe care celulele noastre îl vor folosi pentru fabricarea proteinelor respective.

Există anumite retrovirusuri precum HIV care pot integra materialul lor genetic în ADN-ul gazdelor cu ajutorul
enzimelor specializate pe care le transportă. Însă vaccinurile ARNm nu transportă astfel de enzime și nu există
riscul ca materialul genetic pe care îl conțin să modifice ADN-ul uman. Mai mult, retrovirusurile ARN sunt
diferite din punct de vedere structural față de ARNm, chiar dacă vaccinul ar conține secvențe de retrovirus,
vaccinul bazat pe ARNm pur și simplu nu ar putea modifica ADN-ul nostru.

Așadar, deși vaccinurile ARNm sunt o tehnologie nouă, nu există niciun motiv să credem că acestea vor avea un
efect de durată asupra biologiei noastre, ci doar vor instrui sistemul nostru imunitar pentru a preveni boala
COVID-19.

După cum am menționat deja, în continuare voi face o scurtă analiză având ca suport, un text
explicativ. În analiza de față voi avea în vedere, pe de-o parte, structura acestui tip de text,
unde îmi voi îndrepta atenția atât către macrostructură, cât și către microstructură, iar pe de
altă parte, îmi propun evidențierea pozițiilor emițătorului, respectiv ale receptorului în textul
explicativ.
În ceea ce privește caracteristicile situaționale, dacă se are în vedere clasificarea făcută de
Coltier (1986: 1-12), se poate observa că în textul dat se încearcă elucidarea unei probleme de
ordinul științei puse de realitate. Astfel, se are în vedere trecerea de la un fenomen
problematic (modificarea ADN-ul prin intermediul noului vaccin) la un fenomen normal,
transformare pe parcursul căreia se modifică și o parte din cunoștințele anterioare ale
receptorului.
Cea de-a doua categorie de caracteristici, conform clasificării mai sus menționate, privește
trăsăturile textuale, urmărind două aspecte importante: macrostructura și microstructura
textului.
La nivelul macrostructurii, în textul dat se pot distinge trei faze, după cum urmează: faza de
chestionare realizată prin intermediul interogației-titlu Poate vaccinul să modifice ADN-ul
uman?, precum și prin secvența descriptivă din începutul textului care are un caracter general,
explicația propriu-zisă, asupra căreia voi discuta în detaliu ulterior, și faza concluzivă în care
se oferă un răspuns la întrebarea din titlu. În ceea ce privește înlănțuirea fazelor identificate în
textul suport, direcția urmată este de la întrebare către soluția acesteia.
Conform teoriei lui J. M. Adam (2009: 149-164) textul explicativ este structurat în macro-
propoziții (macro-propoziția 0, macro-propoziția 1, macro-propoziția 2, macro-propoziția 3).
Acestea se regăsesc exemplificate în textul suport, astfel: macro-propoziția 0 constă într-o
schematizare inițială realizată prin fraza descriptivă care precedă secvența explicativă (macro-
propoziția 2), macro-propoziția 1 este realizată prin intermediul unei interogații care
tematizează obiectul problematic, macro-propoziția 2 reprezintă explicația propriu-zisă, în
fine, macro-propoziția 3 reprezintă concluzia textului, având rolul de a soluționa întrebarea-
titlu.
În ceea ce privește microstructura textului, este de remarcat o serie de elemente care asigură
coerența și coeziunea textuală.
În primul rând, se observă că majoritatea verbelor sunt folosite la timpul prezent: necesită,
reprezintă, permite, nu transportă etc, cu rolul de crea impresia de obiectivitate. Totodată,
valoarea atemporală a prezentului atribuie evenimentelor credibilitate și specifică modul în
care sunt structurate informațiile în raport cu spațiul și timpul.
În al doilea rând, unitatea ideilor este susținută prin intermediul conectorilor. Astfel, sunt de
remarcat în textul dat mai multe tipuri de conectori: de analogie (precum, ca), de cauzalitate
(deoarece), de concesie (deși, chiar dacă), de consecință (așadar) care pe lângă rolul de a
asigura coeziunea textuală, orientează cititorul, îl ajută să înțeleagă termenii științifici,
făcându-se analogii cu alti termeni din aceeași categorie, dar mai cunoscuți : ARN-ul mesager se
găsește în toate celulele vii și este practic precum o fotocopie temporară a unor porțiuni de ADN. Aceste
bucăți de cod acționează ca niște intermediari între.... ” „Există anumite retrovirusuri precum HIV....”,
făcându-se concesii: „Deși vaccinurile ARNm sunt o tehnologie relativ nouă, ele se bazează pe ceea ce
natura face de milioane de ani....” cu scopul de a întării anumite idei.

Un rol important în crearea coerenței și unității textului îl au mecanismele anaforice. În textul

suport, anaforele asigură legătura între fraze, continuitatea ideilor, iar înlocuirea unor termeni
specializați cu termeni care aparțin vocabularului fundamental contribuie la o mai bună
înțelegere a textului: „ARN-ul mesager se găsește în toate celulele vii și este practic precum o fotocopie
temporară a unor porțiuni de ADN. Aceste bucăți de cod acționează ca niște intermediari chimici între ADN-
ul din cromozomii noștri și mașina celulară numită ribozom care produce proteinele de care avem nevoie pentru
a funcționa.”, „Atunci când suntem infectați cu un virus – inclusiv virusurile relativ inofensive precum cele
care provoacă răceala obișnuită – acești invadatori își injectează materialul genetic în celulele noastre, ajungând
la mașinile noastre de fabricare a proteinelor (ribozomi)”; Deși vaccinurile ARNm sunt o tehnologie relativ
nouă, ele se bazează pe ceea ce natura face de milioane de ani

O frecvență mare în textul suport o are repetiția cuvântului ARN mesager, asigurându-se astfel
continuitatea referențială. De asemenea, prin acest procedeu, al repetiției, sunt accentuate
anumite idei, cu scopul de a forma în mintea receptorului o imagine clară despre obiectul
problematic: „ARN-ul mesager se găsește în toate celulele vii și este practic precum o fotocopie temporară a
unor porțiuni de ADN.” (...)ARNm-ul oferă instrucțiunile de care această mașină are nevoie pentru a asambla
proteine (...) ARNm-ul este degradat. (...) din ADN este realizat ARNm-ul și eliberat în citoplasmă, apoi ARNm-
ul este citit de ribozomi (...).

În ceea ce privește progresia, se observă că predomină tipul progresiei liniare (Benali,

2014:14-15), astfel fiecare remă devine în succesiune o temă nouă: ARN-ul mesager se găsește în
toate celulele vii și este practic precum o fotocopie temporară a unor porțiuni de ADN. Aceste bucăți de cod
acționează ca niște intermediari chimici între ADN-ul din cromozomii noștri și mașina celulară numită ribozom
care produce proteinele de care avem nevoie pentru a funcționa. ARNm-ul oferă instrucțiunile de care această
mașină are nevoie pentru a asambla proteine. Proteinele sunt elementele de bază folosite de celulele noastre
pentru a se dezvolta și a se repara.

În privința situației de comunicare, este de menționat că textul explicativ presupune un

schimb între doi parteneri diferiți din punctul de vedere al cunoștințele lor. Semnificativă în
acest sens, este teoria lui Benali (2014: 3) conform căreia rolul emițătorului este asimetric cu
cel al receptorului. Astfel, celui dintâi îi revine sarcina de a transmite cunoștințele unui
receptor care va pune întrebările. Acest fapt presupune că emițătorul trebuie să fie capabil să
rezolve problema, să aibă abilitatea de a-și organiza informațiile, astfel încât să-l facă pe
receptor să înțeleagă. În aceeași ordine de idei, Marie-Jeanne Borel (1980 : 32) consideră că
locutorul trebuie să fie perceput de către interlocutor ca legitim de a ocupa poziția superioară
în schimbul comunicațional, întrucât el este posesorul cunoștințelor care îi lipsesc
receptorului.

În textul suport se observă că emițătorul este caracterizat prin obiectivitatea cu care transmite
informațiile. Deși folosește în anumite pasaje persoana I plural(celulele nostre, suntem
infectați), este evidentă referirea la specia umană în general. De asemenea, se observă că
emițătorul are o poziție neutră în prezentarea informațiilor, nu emite judecăți de valoare, iar
prin exactitatea cu care expune faptele demonstrează că este o persoană informată, care are
suficiente cunoștințe astfel încât să clarifice problema în discuție.

Un aspect foarte important în ceea ce privește raportul emițător-receptor în textul explicativ

constă în existența unei set de cunoștințe partajate între cei doi. Astfel, după cum observă
Combettes (1986: 81) o explicație funcționează doar dacă există o bază comună de cunoștințe
pe care să le dețină atât cel care pune întrebarea, cât și cel care oferă o soluție la aceasta. De
asemenea, partajarea unor cunoștințe comune îl ajută pe emițător să evalueze într-un mod
corect cunoștințele destinatarului, astfel încât să-și poată adapta informațiile ca acestea să fie
ușor înțelese. Așadar, pentru ca un text explicativ să fie înțeles, emițătorul trebuie să se pună
întotdeauna în locul receptorului și să vadă, pe de-o parte, care sunt nevoile asestuia, iar pe de
altă parte, care sunt dificultățile care pot apărea.

În ceea ce îl privește pe receptorul unui text explicativ, este de menționat că poziția acestuia
nu mai este una neutră, ca în cazul emițătorului, întrucât acesta este cel care decide dacă
informațiile transmise de emițător corespund sau nu unei nevoi, dacă fac sau nu parte din
domeniile sale de interes. În acest sens, având în vedere textul suport, se pot distinge mai
situații în funcție de nevoile sau preocupările receptorului:

1. Dacă receptorul are suficiente cunoștințe medicale și/ sau biologice, este posibil, ca
explicația oferită să fie deja cunoscută, prin urmare, să nu mai reprezinte pentru el un
real folos din punct de vedere informativ.
2. Dacă receptorul deține doar câteva informații cu privire la noul vaccin, textul
explicativ în discuție are rolul de a-i oferi cunoștințe suplimentare, astfel încât să-și
poată reprezenta clar în minte care este efectul vaccinului asupra ADN-ului uman. În
această situație, receptorul are posibilitatea de a extrage din textul dat informația care
îl interesează, informație care poate veni în completarea cunoștințelor sale anterioare
sau care le poate modifica total sau parțial.
3. Dacă receptorul nu operează cu niciunul dintre termenii științifici expuși, întrucât
aceștia prezintă un grad ridicat de dificultate, explicația nu va răspunde niciunei nevoi
de-a lui, fiind considerată incomprehensibilă.

Pentru ca informația oferită să fie eficientă, să răspundă nevoilor receptorului, un rol

important îl are și contextul în care acesta este transmisă. De exemplu, dacă textul
explicativ în discuție ar fi fost produs în afara contextului pandemiei, utilitatea acestuia,
după părerea mea, ar fi fost mult mai scăzută, deoarece publicul-receptor nu ar fi avut
motive să-și pună problema unui vaccin menit să modifice ADN-ul uman. În aceeași
ordine de idei, în afara contextului pandemiei, nici emițătorul, printr-un asemenea text, nu
și-ar fi adaptat explicațiile la nevoile receptorului. Așadar, se dovedește încă o dată
importanța existenței unor cunoștințe comune între cele două părți ale actului
comunicativ.

În ceea ce privește intenția comunicativă, Patrik Charaudeau (1998:9) subliniază că este

determinată de identitatea și intenționalitatea locutorului, în timp ce, Benali (2014:8)
vorbește despre varietatea intențiilor comunicative, afirmând că prin textul explicativ se
are în vedere justificarea, demonstrarea sau argumentarea unor fapte, evenimente,
fenomene etc.

Textul explicativ prezintă o serie de caracteristici, care îl fac să se diferențieze de celelalte

tipare textuale. În primul rând, textul explicativ își propune să elucideze o problemă, să
ofere răspunsuri la întrebări implicite sau explicite. În al doilea rând, la nivelul
microstructurii, se observă o varietate de procedee (repetiții, anafore, conectori etc.)
menite să asigure coerența și coeziunea textuală, astfel încât informațiile transmise să fie
ușor de urmărit și de înțeles. În al treilea rând, prin conținut, structură și finalitate, textul
explicativ este un text în care elementele comunicării (emițătorul, receptorul și referentul)
sunt plasate într-un cadru multidimensional (Benali, 2014: 1). Astfel, la nivelui situației de
comunicare sunt de reținut mai multe aspecte: asimetria dintre rolurile emițătorului și cele
ale receptorului, abilitatea emițătorului de a oferi explicații obiective, partajarea
cunoștințelor, constituirea sensului de către receptor etc. Așadar, pentru a-și dovedi
eficiența, textul explicativ trebuie să respecte o varietate de parametrii.