Conspect Examen Monedă&Credit

1. Funcţiile monedei au evoluat concomitent cu dezvoltarea formelor valorii şi progresarea

modalităţilor de schimb. De pe aceste poziții, moneda modernă se manifestă prin
exercitarea a trei funcții:

 mijloc de măsurare a valorii (etalon al valorii);

 mijloc de circulație a valorii;
 mijloc de rezervă a valorii.

- Moneda – etalon al valorii. În această funcție, banii se folosesc pentru măsurarea, estimarea și
compararea valorii diferitelor bunuri. Moneda, în funcţie de etalon al valorii, îndeplineşte o
sarcină tehnică. Cu ajutorul monedei, valoarea se măsoară în acelaşi mod în care cu ajutorul
kilogramului se măsoară greutatea, iar cu ajutorul metrului - lungimea. Însă, spre deosebire de
alte forme de etalon, moneda este un etalon inconstant, ceea ce înseamnă că, în timp, valoarea
unităţii monetare poate varia. Banii în calitate de etalon al valorii sunt omogeni, condiţie
importantă pentru compararea, calcularea şi înregistrarea tranzacţiilor. Exprimând preţurile în
unităţi monetare, oamenii pot să compare imediat valoarea diferitelor mărfuri fără vreun efort.

- Moneda - mijloc de circulaţie a valorii. În funcţia de mijloc de circulaţie a valorii, banii
servesc ca “mijloc de transport” pentru valoare, evoluând în rol de intermediar general al
schimbului social de bunuri. În această funcţie, moneda permite separarea în timp a cumpărării
de vânzare, făcând posibil ca actul vânzare-cumpărare să se disperseze în tranzacţii distincte. Ca
mijloc de circulaţie, banul trebuie să apară nemijlocit la schimbul de mărfuri, indiferent de forma
substanţial-materială pe care o îmbracă la moment.

- Moneda - instrument de rezervă a valorii. Prin această funcţie a monedei are loc acumularea
valorii obţinute în urma vânzării bunurilor, obţinerii veniturilor etc., pentru efectuarea
tranzacţiilor în viitor. Prin manifestarea acestei funcţii, puterea de cumpărare se transferă din
prezent în viitor.

2. Masa monetară reprezintă totalitatea eterogenă a activelor lichide existente la un moment

dat în cadrul unei economii. *reprezintă un indicator care desemnează totalitatea mijloacelor
băneşti existente în economia unei ţări la un moment dat, sau ca medie – pe o anumită perioadă.

Agregatul monetar reprezintă un ansamblu de active monetare de diferită structură şi conţinut
ce serveşte ca măsurător al unor fracţiuni sau al totalului masei monetare. *ansamblu de active
monetare, cuprinzând mijloacele de plată (moneda efectivă, depunerile în conturi la vedere)
deţinute de agenţii nefinanciari rezidenţi, cât şi acele plasamente financiare care pot fi
transformate cu uşurinţă şi rapiditate în instrumente de plată, fără riscul pierderilor de capital.

Principalele Agregate Monetare în Republica Moldova:

Aceste componente sunt sistematizate, potrivit gradului de lichiditate, în patru grupe, care
reprezintă agregatele monetare:

 M0 - agregatul monetar care cuprinde banii în circulaţie (numerarul aflat la cetăţeni, în
casele agenţilor economici şi a băncilor);

 Ml - agregatul monetar care cuprinde M0 şi depozitele la vedere;

 M2 - agregatul monetar care comasează Ml, depozitele la termen şi instrumentele pieţei
monetare;

 M3 - agregatul monetar care include M2 şi depozitele în valută.

3. Sistemul Monetar - sistemul monetar naţional reprezintă organizarea funcţională a

instrumentelor monetare în temeiul reglementărilor juridice de către autoritatea
monetară. Elemente:

 Unitatea monetară- reprezintă elementul central al sistemului monetar şi serveşte

drept etalon de măsurare a valorii.

 Etalonul monetar- reprezintă valoarea cuprinsă într-o unitate monetară sau

materia adoptată ca bază a sistemului monetar, prin care se defineşte unitatea
monetară şi celelalte tipuri de monedă.

 Masa monetară- este termenul (şi indicatorul) prin care se identifică suma totală a
banilor, indiferent de forma pe care o îmbracă, şi a altor active, care pot fi folosite
în funcţie de bani

 Mecanismul de emisiune monetară- emisiunea monetară a devenit o preocupaţie

complexă, care are ca obiectiv nu numai suplinirea circulaţiei monetare cu
numerar, dar şi controlul asupra întregii masei monetare (conturile curente,
depozitele bancare, instrumentele pieţei monetare etc.), scopul fiind asigurarea
funcţionării normale a sistemului de plăţi în numerar şi fără numerar, stabilitatea
puterii de cumpărare a monedei, menţinerea cursului valutar adecvat etc.

 Managementul circulaţiei monetare - presupune constatarea tendinţelor din

evoluţia masei monetare în aspect de nivel, structură, dinamică; evidenţierea
corelaţiei dintre indicatorii monetari şi indicatorii macroeconomici (creştere PIB,
volum investiţii, inflaţie, şomaj etc.), indicatorii bancari (nivelul dobânzii, mărimea
depozitelor, volumul creditelor etc.), cursul valutar etc.; identificarea factorilor de
influenţă asupra indicatorilor monetari; evidenţierea deficienţelor existente în
circulaţia monetară etc.

 Mecanismul disciplinei de casă - Funcţionarea normală a sistemulor monetar în

condiţiile actuale este posibilă numai graţie respectării regulilor de păstrare a
banilor în numerar în casele subiecţilor economici, inclusiv ale băncilor, de
evidenţă şi dare de seamă privind circulaţia numerarului în cadrul unităţilor
economice, de transportare a semnelor monetare, de satisfacere a cerinţelor faţă de
persoanele cu funcţii de răspundere etc. În această ordine de idei, autoritatea
monetară pune în acţiune un ansamblu de norme, menite să asigure
comportamentul regulamentar al tuturor operatorilor cu moneda şi instrumentele de
plată.

 Mecanismul de formare a cursului valutar al monedei naţionale- Cursul de

schimb, numit şi cursul valutar, reprezintă preţul unei unităţi monetare exprimat
într-o altă monedă, cu care se compară valoric. Mecanismul de formarea a cursului
de schimb al monedei înglobează regimul cursului de schimb şi modalitatea de
stabilire a cursului valutar.

4. TIPURI DE SISTEME MONETARE

*Sistemele monetare monometaliste au, în funcţie de etalon monetar, un singur metal: fie
argintul, fie aurul. Aplicarea acestui sistem a condus la întărirea economiilor dezvoltate,
accentuând inegalitatea dintre ţări. Sistemul monetar aur-monedă se caracterizează prin
următoarele aspecte: era forma clasică a etalonului aur; aurul circula, în interiorul ţării, sub
formă de monede, precum se utiliza şi în relaţiile cu alte state; baterea monedelor de aur în
cadrul acestui sistem era nelimitată; în circulaţie, existau bancnote liber convertibile în aur la
preţul stabilit de către stat; masa monetară se adapta la necesităţile economiei prin emiterea
monedelor de aur sau tezaurizarea acestora.

Sistem Monetar Sistem Monetar

Bimetalist Monometalist

Bimetalism Monometalism-
Integral argint

Bimetalism Monometalism-aur:
Paralel 1. Aur-monedă
2. Aur-lingouri
Bimetalism 3. Aur-devize
Parțial

Sistemele monetare organizate în baza principiilor bimetalismului integral asigurau, la prima
fază, suficientă cantitate de monedă pentru necesităţile pieţei, însă prezentau şi un substanţial
neajuns: îndată ce raportul de valoare între cele două metale se schimba pe piaţă, moneda din
metalul mai preţios dispărea din circulaţie

În cazul sistemelor monetare organizate în baza principiilor bimetalismului paralel, pe piaţă,
circulau independent atât monedele confecţionate din aur, cât şi monedele confecţionate din
argint; nu exista un raport de valoare între metalele monetare fixat prin lege, acesta stabilindu-se
pe piaţă liber, fară nici o intervenţie a autorităţilor monetare. Preţurile mărfurilor erau exprimate
atât în monedă de aur, cât şi în monedă de argint şi se modificau în funcţie de fluctuaţia
raportului dintre cele două metale preţioase.

În cazul sistemelor monetare organizate în baza principiilor bimetalismului parţial, pe piaţă,
circulau liber şi nelimitat monedele din aur. În timp ce circulaţia monedelor din argint era strict
controlată.

5. Sistemul Monetar Etalon-Aur

Funcţionarea etalonului aur-monedă (clasic) avea la bază baterea liberă a monedelor din aur,
tezaurizare nelimitată a acestora, convertibilitatea fată restricţii a bancnotelor în monede de aur.
Toate acestea asigurau echilibrul intern şi permiteau funcţionarea automată a mecanismului de
adaptare a masei monetare la necesităţi. Existenţa acestui etalon s-a caracterizat prin utilizarea
preponderentă a bancnotelor, care constituiau 80% din numerarul aflat în circulaţie. Libera
circulaţie a aurului pe plan internaţional asigura echilibrarea automată a balanţei de plăţi externe:
dacă se realiza o intrare excesivă de aur în ţară, creştea masa monetară şi, implicit, preţurile;
exporturile se diminuau, reducând intrările de aur până la echilibrarea balanţei de plăţi.

Cu toate acestea, etalonul aur-monedă prezenta o serie de inconveniente. Dintre acestea se

remarcau următoarele:

 cantitatea de aur disponibilă era limitată;

 utilizarea aurului în scopuri tehnice mărea oferta din contul aurului monetar şi conducea la
scăderea continuă a preţului, acestuia;

 creşterea valorii monedei, care se manifesta prin scăderea preţurilor, modifica conjunctura
economică.

Etalonul aur-lingouri se caracteriza prin eliminarea definitivă din circulaţie a aurului, care era
tezaurizat de emitenţii bancnotelor în formă de lingouri (1 lingou standard de uz curent = 400
uncii troy (1 uncie troy = 31,1035 gr) = 12,444 kg). Bancnotele erau convertibile în lingouri de
aur. Beneficiau de convertibilitate numai deţinătorii sumelor echivalente cel puţin valorii unui
lingou.

6. Etalonul aur-devize emisiunea bancnotelor era acoperită nu numai cu aurul monetar,

dar şi prin diferite devize şi titluri de creanţa deţinute asupra străinătăţii. Avantajul
principal al ruperii legăturii directe cu aurul a fost posibilitatea adaptării mărimii masei
monetare în circulaţie la cerinţele economiei. Însă, acest etalon nu asigura caracterul
automat al optimului masei monetare, de unde decurge lipsa de stabilitate a banilor în
urma emisiunii excesive de semne monetare. O altă carenţă a etalonului aur-devize a fost
crearea stării de dependenţă a sistemelor monetare ale ţărilor mai puţin dezvoltate
economic de sistemele monetare ale ţărilor avansate economic, în special, ale celor a
căror monedă era utilizată ca monedă de rezervă.

7. SITEMUL MONETAR EUROPEAN

Sistemul monetar european s-a caracterizat printr-o superioritate, comparativ cu

mecanismul „şarpelui valutar”. Funcţionarea sistemului monetar european s-a bazat pe
moneda de cont unică - ECU şi pe definirea cursurilor-pivot ale monedelor faţă de ECU,
precum şi pe mecanismul de intervenţie pe piaţa monetară.

Sistemul monetar european bazat pe ECU a funcţionat până la 31 decembrie 1998, fiind înlocuit
de Uniunea Monetară, care are la bază euro.

Începutul procesului de integrare europeană coboară către anul 1951, când se semnează, la Paris.
Tratatul cu privire la Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului (la care ponticipă 6 ţări:
Franţa. Germania. Italia. Belgia. Olanda. Luxemburg) şi anul 1957, când se semnează la Roma
Tratatul privind crearea Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) şi tratatul
privind crearea Comunităţii Economice Europene (CEE).
Obiectivele CEE au vizat: realizarea unei uniuni vamale în vederea protecţiei comune tarifare
faţă de terţi; realizarea libertăţii de circulaţie a capitalurilor, forţei de muncă şi a serviciilor;
promovarea unei politici comune în domeniul agriculturii etc. De rând cu acestea, obiectivele
CEE impuneau şi o coordonare a activităţilor monetare.

Integrarea monetară este iniţiată prin mecanismul cu denumirea figurativă, însă mult mai
cunoscută, de „şarpele monetar”. Denumirea oficială a acestui sistem de cursuri este „sistemul
european al limitelor înguste ale cursurilor valutare”. Esenţa mecanismului constă în stabilirea
limitei superioare, numită „plafon” şi limitei inferioare, numite „planşeu”, în care cursul valutar
poate fluctua.

INSTITUŢIILE MONETARE ŞI DE CREDIT EUROPENE

1. Banca Centrala Europeană (BCE) (în engl. European Central Bank), este banca centrală a
Uniunii Europene. Sediul băncii este la Frankfurt, Germania. BCE a fost creată după modelul
Băncii Federale Germane - Deutsche Bundesbank.

2. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) (engl. European Bank for
Reconstruction and Development - EBRD) a fost înfiinţată în anul 1991. Sediul BERD se află la
Londra. Misiunea acestei instituţii financiare regionale este folosirea investiţiilor pentru a susţine
dezvoltarea economiei de piaţă şi a democraţiei în 27 de ţări din Europa Centrală până în Asia
Centrală.

8. FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL

Fondul Monetar Internaţional - FMI (engl. International Monetary Fund - IMF) este un organism
interstatal autonom specializat din sistemul ONU.

FMI reprezintă una din realizările cele mai importante ale Conferinţei de la Bretton-Woods, care
a stabilit trei funcţii prioritare ale instituţiei:

administrarea unui Cod de conduită, care să respecte politicile ratei de schimb şi
restricţiile cu privire la tranzacţiile de cont curent;

susţinerea cu resurse financiare a ţărilor membre, dându-le posibilitatea să respecte

codul de conduită, atâta timp cât se corectează sau se evită dezechilibrul balanţei de plăţi;

constituirea unui forum, în care membrii să se consulte şi să colaboreze în probleme
monetare internaţionale.

Principalele obiective statutare ale FMI, prevăzute în articolul I al Acordului, sunt:

 promovarea cooperării internaţionale, prin furnizarea de instrumente membrilor săi

în vederea consultării şi colaborării în problemele sistemului monetar;

 facilitarea creşterii echilibrate a comerţului internaţional şi, prin aceasta,

contribuţia la ridicarea nivelului ocupării, sporirii venitului real şi a dezvoltării
capacităţilor de producţie;
  promovarea stabilităţii cursului valutar, a disciplinei valutare şi facilitarea evitării
deprecierilor competitive ale monedei;

 sprijinirea sistemului multilateral de plăţi şi transferuri curente, încercarea de

eliminare a restricţiilor valutare, care împiedică creşterea comerţului mondial;

 crearea de resurse financiare disponibile membrilor, pe termen scurt şi adecvat

garantate, care să le permită corectarea dezechilibrelor balanţei de plăţi, fără a recurge
la măsuri destructive prosperităţii internaţionale;

 reducerea duratei şi a dimensiunii dezechilibrului balanţei de plăţi.

Consiliul Guvernatorilor este organul suprem de conducere, în care fiecare ţară este reprezentată
printr-uri guvernator şi un supleant.

9. Rolul de supraveghere. FMI dispune de largi competenţe şi posibilităţi de intervenţie în
funcţionarea sistemului monetar internaţional. Articolul IV al Statutului FMI stipulează
că unul din obiectivele principale ale sistemului monetar internaţional este „asigurarea
permanentă a condiţiilor fundamentale necesare stabilităţii economice şi financiare” şi că
„fiecare membru se angajează să colaboreze cu Fondul şi cu ceilalţi membri pentru a
asigura menţinerea unor disponibilităţi valutare ordonate şi a promova un sistem stabil
de cursuri valutare”, în această ordine de idei, se prevede că „Fondul va exercita o fermă
supraveghere a politicilor valutare ale membrilor şi va adopta politici specifice pentru a-i
ghida pe membri în ceea ce priveşte aceste politici”. n aplicarea acestor prevederi,
Consiliul de Administraţie a adoptat documentul intitulat „Supravegherea politicilor
valutare, care expune principiile la care trebuie să se orienteze politicile valutare ale
statelor membre şi modul ele supraveghere a FMI asupra acestor politici.

FMI exercită cu precauţie supravegherea şi aplică diferite metode de acţiune de la caz la
caz, în funcţie de situaţia concretă din fiecare ţară membră.

10. Banca Mondială, fiind un organism specializat al ONU, alături de FMI, sprijină financiar
dezvoltarea economico-socială a ţiirilor în curs de dezvoltare prin canalizarea către
acestea a fondurilor financiare mobilizate de la ţările dezvoltate.

Misiunea Băncii Mondiale constă în eradicarea sărăciei şi îmbunătăţirea standardului de viaţă al
populaţiei din ţările în dezvoltare. Este o instituţie de dezvoltare care acordă împrumuturi cu
dobândă redusă, credite fără dobândă şi granturi (credite nerambursabile) ţărilor în curs de
dezvoltare. De asemenea. Banca Mondială este una din cele mai mari organisme internaţionale
de finanţare a programelor în domeniile sănătăţii, învăţământului, luptei împotriva HIV/SIDA,
protecţia mediului şi a programelor de reduceri a datoriei ţărilor sărace.

Principalele obiective ale BIRD sunt:

Sprijinirea reconstrucţiei şi dezvoltării ţărilor membre, prin înlesnirea investiţiilor de

capitaluri în scopuri productive, inclusiv refacerea economiilor distruse de război, precum şi
dezvoltarea aparatului de producţie şi a resurselor din ţările mai puţin dezvoltate;

Încurajarea investiţiilor străine private, prin intermediul garanţiilor oferite sau participării la
împrumuturi de capital. În situaţia în care capitalul privat nu este disponibil în condiţii
rezonabile, Banca urmează să procure mijloace financiare pentru scopuri productive în condiţii
mai avantajoase, fîe din capitalul său propriu, fie din mijloacele financiare atrase sau alte surse;
Stimularea dezvoltării echilibrate de lungă durată a comerţului internaţional şi menţinerea
unor balanţe de conturi echilibrate, prin înlesnirea investiţiilor internaţionale făcute pentru
dezvoltarea resurselor productive ale ţărilor membre, contribuind astfel la sporirea
productivităţii, ridicarea standardului de viaţă şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;

Coordonarea împrumuturilor acordate sau garantate de ea, cu împrumuturi internaţionale

obţinute pe alte căi, astfel, încât cele mai urgente şi mai eficiente proiecte sau programe să fie
luate în considerare cu prioritate, indiferent de mărimea lor;

Ajutarea ţărilor membre în efortul de trecere la economia de piaţă.

11. Banca Centrală modernă este autoritatea monetară a ţării cu competenţe exclusive în
domeniul monedei şi creditului - emiterea de monedă, elaborare şi promovare a politicii
monetare, gestionarea sistemului de plăţi, reglementarea şi supravegherea băncilor şi
altor instituţii financiare. Obiectivele statutare ale Băncii Centrale. Banca Centrală, în
contextul gestiunii proceselor economice, are competenţa de elaborare şi promovare ei
politicii monetare, fapt care impune necesitatea stabilirii certe a priorităţilor şi
obiectivelor urmărite.
12. Băncile centrale moderne exercită funcţii prin care se evidenţiază rolul lor în cadrul
sistemelor monetare şi bancare, dar şi al economiilor în ansamblu. La acestea se referă:
funcţia de emisiune monetară, funcţia de centru al politicii monetare, funcţia de centru
valutar, funcţia de bancă a statului, funcţia de bancă a băncilor.

 Funcţia de emisiune monetară, fiind monopolizată într-o singură instituţie, de

fapt, a contribuit cel mai mult la apariţia Băncii Centrale. Emisiunea monetară a
evoluat odată cu succesiunea formelor monedei şi a etalonului monetar. misiunea
monetară, care înseamnă punerea în circulaţie a banilor (moneda principală şi
moneda divizionară), în prezent, are mai multe valenţe. Una este aceea de a
satisface circulaţia monetară cu numerar. În acest sens, Banca Centrală este
autoritatea împuternicită legal să stabilească designul şi semnele de protecţie a
bancnotelor şi monedelor divizionare, să confecţioneze şi să organizeze
alimentarea circulaţiei monetare cu semne băneşti, să supravegheze funcţionarea
monedei. Altă semnificaţie a emisiunii monetare constă în controlul masei
monetare în circulaţie. În acest caz. Banca Centrală gestionează, prin
instrumentele de politică monetară (Politica monetară este abordată în capitolul
13), oferta şi cererea de bani.
 Funcţia de centru al politicii monetare este una recentă, extrem de importantă,
care derivă din cea de emisie şi control al monedei. În urma cunoaşterii efectelor
cantităţii de monedă asupra proceselor economice şi rezultatelor
macroeconomice, Banca Centrală a implementat instrumente de natură monetară
de influenţă asupra ofertei şi cererii de bani. Întreaga activitate în această direcţie
a primit denumirea de politică monetară. Banca Centrală, în condiţii de
independenţă în acţiuni şi de responsabilitate pentru obiectivele sale, a devenit
instituţia centrală a politicii monetare. Ea analizează evoluţiile monetare şi
economice, fundamentează tactici de manipulare a instrumentelor monetare şi
realizează acţiuni de politică monetară în vederea corectării tendinţelor şi
eliminării distorsiunilor în cursul economic.
 Funcţia de centru valutar, având, iniţial, la bază preocupările Băncii Centrale
privind raporturile monedei naţionale cu monedele străine şi relaţiile cu alte
sisteme monetare, în prezent, odată cu creşterea rolului politicii monetare şi
 amplificarea raporturilor monetare internaţionale, a obţinut noi conotaţii. Banca
Centrală are competenţe în stabilirea genului regimului valutar şi cursului valutar
oficial, este responsabilă de întocmirea balanţei de plăţi a ţării, formează şi
gestionează rezerva valutară internaţională, reglementează şi supraveghează
operaţiunile cu valută, realizează, în cadrul politicii monetare, acţiuni de
menţinere a cursului valutar.
 Funcţia de bancă a statului este una cheie în apariţia Băncii Centrale. Băncile
regale au fost înfiinţate, în primul rând, cu scopul ca acestea să acorde
împrumuturi statului şi, abia ulterior, au obţinut monopolul în emisiunea de
monedă. Pe parcursul evoluţiei sale, Banca Centrală a servit statul în aspect
financiar din plin. Să amintim că băncile, la începuturile lor, au avut rolul de
colector de impozite şi gestionar al banilor publici. Mai târziu, Banca Centrală a
evoluat în rolul de trezorerie, fiind, de fapt, casieria statului care ţinea evidenţa şi
efectua transferurile mijloacelor bugetului public. Banca Centrală, după cum a
fost menţionat, mult timp a fost creditorul principal al guvernului.
 Funcţia de bancă a băncilor s-a conturat pe parcursul constituirii sistemului
bancar naţional şi devenirii Băncii Centrale drept miez al acestuia. Raporturile
Băncii Centrale cu băncile din sistem cuprind multiple aspecte:
-În primul rând, Banca Centrală gestionează conturile băncilor deschise pentru
efectuarea viramentelor şi compensărilor interbancare;
-În al doilea rând. Banca Centrală finanţează băncile potrivit diferitelor regimuri
de creditare (prin reescontare, avansuri de lombard, linii de credit, credite
overnight etc.), totodată, având şi rolul de creditor în ultima instanţă al acestora.
-În al treilea rând, Banca Centrală este consultantul metodologic al băncilor pe
probleme de evidenţă, contabilitate, raportare etc.
-În al patrulea rând, la Banca Centrală se păstrează rezervele minime obligatorii
ale băncilor, care sunt remunerate cu o dobândă.

13. Sistemul Bancar(esență, evoluție)

Originea băncilor se trage din Antichitate. Încă din perioada descompunerii comunei gentilice,
căpeteniile şi şamanii, în mâinile cărora se acumula bogăţia, deja dădeau mijloace cu împrumut.
Propăşirea cămătăriei şi apariţia banilor propriu-zişi au condiţionat apariţia instituţiilor
specializate în împrumuturi băneşti, care, începând cu secolul al XII-lea, capătă tot mai mult
contururile instituţiei financiare intitulate bancă. Temeiurile apariţiei băncilor se regăsesc în
expansiunea economică manifestată prin dezvoltarea producţiei şi intensificarea comerţului. În
aceste circumstanţe, a sporit cererea de bani, fapt care a impus dezvoltarea atât a monedei, cât şi
a relaţiilor de credit. Cuvântul bancă provine de la cuvântul italian banko, termen care la rândul
lui, derivă din limbile de sorginte germanică cu sensul de „scaun”. De aici, în Evul Mediu,
persoanele care efectuau schimbul de monedă, adică zarafii, şezând pe bănci de lemn la mese în
pieţe, erau numiţi în popor „bancheri”. În cazul în care clienţii erau înşelaţi, ei se revoltau, iar,
uneori, se ajungea până la distrugerea scaunului zarafului. Fraza „scaun stricat” în limba engleză
se pronunţă banker rotta. Aceasta şi este originea cuvântului bankrupt, adică faliment.

Banca este instituţia al cărei obiect de activitate constă în intermedierea monetară: „activitatea
principală a unei bănci constă în comerţul cu bani. Banca este aceea care, pe de o parte,
„cumpără” bani, suportând un cost sub forma dobânzii bonificate, iar pe de altă parte, „vinde”
banii acumulaţi, câştigurile obţinute regăsindu-se în dobânda percepută”.

13. Dobânda și formele ei

În funcţie de segmentarea perioadei nominale de acumulare a dobânzii, dobânda este simplă şi
compusă:

 Dobânda simplă se aplică în cazul acordării împrumutului pentru o perioadă nominală de
acumulare a dobânzii integre şi, se calculează reieşind numai din principal. Perioada
pentru care se acordă împrumutul poate fi exprimată în ani întregi sau în fracţiuni de an
(zi, săptămână, lună, trimestru, semestru etc.).
 Dobânda compusă se aplică în cazul acordării împrumutului (de regulă, la depozitele
bancare) pentru o perioadă nominală de acumulare a dobânzii, fragmentată în mai multe
perioade nominale elementare de acumulare a dobânzii cu condiţia capitalizării acesteia,
astfel calculându-se reieşind din principal şi dobânda acumulată în perioadele precedente.

Dobânda, din punct de vedere al băncii, este bonificată şi percepută.

 Dobânda bonificată este dobânda cu care sunt remunerate disponibilităţile băneşti ale
celor care şi-au constituit depozite bancare. În aşa mod, dobânda bonificată este dobânda
achitată de băncă titularilor de depozite la vedere, la termen, în valută şi a conturilor
curente.
 Dobânda percepută exprimă dobânda încasată de bănci de la clienţii care beneficiază de
creditele acordate. În general, dobânda percepută pentru credite este mai mare decât
dobânda plătită pentru depozite şi conturile curente, marja constituind venitul băncii.

Potrivit naturii sale, dobânda poate îmbrăca atât forma scontului, cât şi forma dobânzii ordinare.

 Dobânda aferentă operaţiunilor de scontare a titlurilor de credit este numită scont. În
general, „scontarea” este denumirea unei dintre principalele operaţiuni active ale băncii.
Esenţa acesteia constă în transformarea creditului comercial în credit bancar. În celelalte
cazuri, dobânda îmbracă forma sa ordinară.

În conexiune cu intenţiile creditorului, se operează cu dobânda pozitivă şi negativă.

 Dobânda, de regulă, este pozitivă, deoarece ea se plăteşte creditorului pentru acordarea

împrumutului în scopul de obţinere a venitului.
 Dobândă negativă, din contra, se percepe de la creditor, în cazul în care acesta depune
mijloacele pentru păstrare. Drept exemplu serveşte experienţa băncilor elveţiene, care,
într-o

În raport cu facilităţile aferente dobânzii, se operează cu dobânda standard şi dobânda
preferenţială.

 Dobânda standard este dobânda la nivelul stabilit pe piaţă.

 Dobândă preferenţială, este numită dobânda de o mărime mai mare, în cazul depozitelor,
sau mai mică, în cazul creditelor, în comparaţie cu nivelul dobânzii practicat pe piaţa
liberă. Spre exemplu, dobândă preferenţială este cea percepută de bănci la creditele în
cont curent pe care le acordă celor mai solvabili clienţi, firme cotate pe piaţă etc., la un
nivel mai mic decât cel existent pe piaţă. De asemenea, dobândă preferenţială este cea
oferită anumitor categorii de deponenţi (pensionari) la un nivel mai înalt decât cel de pe
piaţă
 14. Creditu(esența, elemente, tipuri)

Abordarea conceptului credit logic demarează cu interpretarea cuvântului credit, care are
origine latină şi provine de la „creditum”. Acesta însemna împrumut, datorie şi, totodată,
poseda sensul de încredinţez, cred. Latinescul credito înseamnă a avea încredere.

În acest mod, creditul reprezintă o relaţie economică dintre o persoană fizică sau juridică, care
acordă împrumut sau vinde mărfuri şi servicii pe datorie cu încrederea în rambursarea acestuia
sau achitarea cumpărăturilor la scadenţă (creditor), şi o altă persoană fizică sau juridică, care
primeşte împrumutul sau cumpără pe datorie cu condiţia restituirii şi plăţii unei dobânzi
(debitor), manifestată ca o tranzacţie realizată în baza unui contract.

Printre cele mai importante trăsături ale creditului, vom menţiona:

Principalele elemente ale creditului sunt:

Subiecţii creditului sunt persoanele fizice sau juridice (inclusiv instituţiile administraţiei publice)
care apar într-una din cele două ipostaze posibile: împrumutător şi împrumutat sau, în alţi
termeni, creditor şi debitor.
Creditorul este subiectul care dispune de mijloace temporar libere şi, din diferite motive, poate
să le acorde provizoriu pe un anumit termen în anumite condiţii unei alte persoane.
Debitorul este subiectul care are deficit provizoriu de mijloace şi, în anumite condiţii, se
împrumută pe un anumit termen.
Obiectul creditului îl constituie o largă varietate de bunuri, inclusiv bani, care sunt în excedent
provizoriu la creditor şi, în acelaşi timp, sunt în deficit temporar la debitor.
Garanţia reprezintă mijlocul legal prin care se asigură rambursarea creditului. În funcţie de
natura obiectului garanţiei, se poate distinge garanţia reală şi garanţia personală.
Garanţia reală are la bază gajul, care constă în valorile materiale depuse în contul datoriei
respective, prin a cărei valorificare, în caz de nerambursare a creditului, se pot obţine sumele
necesare achitării acestuia.
Garanţia personală reprezintă angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti suma ajunsă la
scadenţă. în cazul incapacităţii de plată a debitorului.
Dobânda este forma pe care o îmbracă plata achitată de debitor creditorului pentru folosirea
provizorie a obiectului creditului. Cuantificarea dobânzii se realizează prin utilizarea ratei
dobânzii.
Scadenţa indică termenul, data de rambursare a creditului şi achitare a dobânzii. Există un larg
diapazon al termenelor scadente de la o zi, în cazul creditelor interbancare, până la 30 de ani, în
cazul împrumuturilor obligatare.
Responsabilităţile subiecţilor constituie totalitatea obligaţiilor subiecţilor creditului ce ţin de
volumul creditului, mărimea dobânzii, scadenţă etc. Nerespectarea legislaţiei în vigoare şi
condiţiilor contractuale atrage după sine aplicarea unui şir de sancţiuni, cum ar fi amenzi,
punerea sechestrului pe unele bunuri etc.
Contractul de credit rezidă în acordul scris al subiecţilor creditului, care prevede condiţiile
acordării şi rambursării creditului, responsabilităţile părţilor contractuale şi alte clauze.

În contextul formelor creditului identificăm:

  Creditul comercial - În esenţă, acesta apare în cazul în care furnizorul livrează marfa cu
condiţia că achitarea ei va fî efectuată de cumpărător peste o anumită perioadă de timp.
Apariţia acestei forme a creditului a fost motivată de ne-coincidenţa termenilor de
producere şi realizare a producţiei la diferiţi producători.
 Creditul instituţiilor financiare este forma pe care o îmbracă împrumutul în bani acordat
de către instituţiile financiare clienţilor săi. În cazul acestei forme de credit, în rol de
creditor, neapărat, apare instituţia financiară respectivă: banca centrală, băncile şi
instituţiile financiare nebancare din domeniul monedei şi creditului.
 Creditul obligatar exprimă relaţiile dintre unităţile economice, organizaţii, instituţiile
publice etc., în calitate de debitor, care emit obligaţiuni, pe de o parte, iar pe de altă parte,
subscriitorii obligaţiunilor, în calitate de creditori. Aceştia din urmă îşi avansează
capitalul în scopul obţinerii unei dobânzi. Obligaţiunea, ca titlu de credit, serveşte
formarea capitalului fix şi constituirea capitalului circulant.
 Creditul public reprezintă relaţiile dintre persoanele fizice sau juridice, care evoluează în
rol de creditori, pe de o parte, şi administraţia publică de diferite nivele, în rol de debitor,
pe de altă parte, prin care primele acordă o sumă de bani în formă de împrumut, pe o
perioadă determinată, iar aceasta din urmă se angajează să o ramburseze la termenul
stabilit şi să achite dobânda şi alte costuri cuvenite. Pentru identificarea relaţiilor de
credit respective se foloseşte termenul împrumut public.
 Creditul bugetar exprimă împrumutul acordat de către administraţia publică de diferite
nivele din bugetul său agenţilor economici, anumitor categorii de cetăţeni, administraţiei
publice de alte nivele.
 Creditul internaţional tradiţional reprezenta creditul acordat de guvernul unei ţări
guvernului altei ţări. În prezent, aria acestei forme de credit s-a extins înglobând creditele
acordate şi de instituţiile financiare internaţionale şi regionale, băncile din străinătate şi
creditele atrase de pe pieţele financiare internaţionale de administraţiile publice centrale
şi locale, organele acestora, Banca Centrală, băncile, companiile financiare,
întreprinderile industriale etc.
 Creditul ae consum constă în vânzarea cu plata în rate a unor bunuri de consum personal
de valori mari şi folosinţă îndelungată, cum sunt locuinţele, articolele de uz casnic,
autoturismele

15. BNM și Rolul ei în cadrul SMI

În Republica Moldova, rolul băncii centrale îi revine Băncii Naţionale a Moldovei. Banca
Naţională a Moldovei (în continuarea capitolului - BNM) a fost înfiinţată la 4 iunie 1991 prin
Decretul Preşedintelui Republicii Moldova în vederea realizării politicii unice şi independente în
domeniul circulaţiei monetare, a creditului, operaţiunilor în valută străină şi asigurarea unui
control eficient asupra activităţii sistemului bancar din republică prin reorganizarea Băncii
Republicane din Moldova a Băncii de Stat a URSS.

BNM este Banca Centrală a Republicii Moldova. Ea este o persoană juridică publică autonomă şi
este responsabilă faţă de Parlament.

Obiectivul fundamental al BNM, din 2006, este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.
Totodată, BNM promovează şi menţine un sistem financiar bazat pe principiile pieţei şi sprijină
politica economică generală a statului. Banca Naţională a Moldovei are un rol important în
procesul de tranziţie la economia de piaţă a Republicii Moldova.
BNM în ipostaza de autoritate monetară naţională, desfăşoară multiple şi specifice poziţiei sale
activităţi, cele de bază fiind:

 stabilirea şi implementarea politicii monetare şi valutare;

 acţionarea ca bancher şi agent fiscal al statului;

 întocmirea analizelor economice şi monetare; autorizarea, supravegherea şi

reglementarea activităţii instituţiilor financiare;

 supravegherea sistemului de plăţi în republică şi facilitarea funcţionări: eficiente a

sistemului de plăţi interbancare;

 activitatea ca organ unic de emisiune a monedei naţionale; stabilirea regimului cursului

de schimb al monedei naţionale;

 păstrarea şi gestionarea rezervelor valutare ale statului; executarea tranzacţiilor cu

instituţiile publice internaţionale în domeniul bancar, de credit şi monetar; Întocmirea
balanţei de plăţi a statului; efectuarea reglementării valutare.

Este importantă şi relaţia Republicii Moldova cu Banca Europeană de Investiţii, care a
finanţat şi a cofinanţat un şir de proiecte investiţionale. Aici vom menţiona împrumutul de 30
de mii. de euro pentru reabilitarea drumurilor de la Chişinău până la graniţa cu România,
împrumutul de 20 de mil. de euro pentru creşterea capacităţii şi reabilitarea aeroportului
Chişinău, împrumutul de 10 mil. pentru reabilitarea şi extinderea reţelei de furnizare a apei
etc.