Bun venit pe Marte

Kirk Ullen încă dormea, lungit în pat, sub o plapumă

și o pătură veche de armată. Cum se întâmpla din 2003,
de pe vremea când avea cinci ani, dormitorul lui era
și cameră de depozitare, pe care o împărțea cu mașina
de spălat și uscat rufe Maytag, cu o spinetă veche, zgâ-
riată și dezacordată, cu mașina inutilă de cusut pe care
mama lui n o mai folosise din timpul celui de al doilea
‑
‑
mandat al lui Bush și cu o mașină de scris electrică Oli-
vetti Underwood care devenise nefuncțională după ce
‑
Kirk vărsase pe ea root beer1 cu înghețată. Camera nu
avea încălzire, așa că era mereu răcoare, chiar și în această
dimineață devreme de la sfârșitul lunii iunie. Ochii îi erau
pe jumătate deschiși și dați peste cap, căci visa că era încă
în liceu și nu putea să formeze combinația corectă de cifre
ca să și deschidă dulapul de la sala de sport. Se afla la a
‑
șaptea încercare, răsucind spre dreapta, apoi de două ori
spre stânga, apoi încă o dată spre dreapta, când un fulger
a luminat orbitor tot vestiarul. Apoi, la fel de brusc, în-
tunericul a cuprins întreaga lume.
Au urmat mai multe explozii de lumină, ca niște fulgere
îndepărtate, apoi s a făcut din nou întuneric – după care
‑
1
Băutură nealcoolică făcută din extracte din diferite plante, ră-
dăcini și scoarțe de copac (n. red.).

103
 Caractere atipice

totul a devenit din nou alb, apoi de un negru impenetrabil,

iar și iar. Dar nu era o furtună cu bubuituri, nu se auzeau
tunetele lui Thor răsunând din canioane îndepărtate.
— Kirk? Kirkwood?
Cel care striga era tatăl lui. Frank Ullen aprinsese și
stinsese lumina din cameră – asta considera el că era un
semnal de trezire amuzant.
— Chiar vorbeai serios aseară, puștiule? a zis Frank
și a început să cânte: Kirkwood, Kirkwood. Vreau să aflu
răspunsul tău.
— Ce? a croncănit Kirk.
— Despre mersul pe Marte. Spune nu și am plecat.
Spune da și începem ziua ta de naștere ca niște Ulleni
adevărați, curajoși și liberi.
Marte? Creierul lui Kirk revenea la realitate și și a
‑
amintit. Azi împlinea nouăsprezece ani. Cu o seară îna-
inte, după cină, îl întrebase pe tatăl lui dacă puteau merge
dimineața la surfing, așa cum făcuseră în ziua în care îm-
plinise zece ani și, din nou, în dimineața în care împlinise
treisprezece. „Cum să nu!“ a spus tatăl lui. Condițiile pe
plaja Marte aveau să fie bune. Veneau niște curenți numai
buni din sud vest.
‑
Propunerea îl luase prin surprindere pe Frank Ullen.
Fiul lui nu l mai însoțise în apă de ceva timp. Domnul
‑
student Kirk nu mai era la fel de dispus să înfrunte capri-
ciile vremii cum fusese în liceu. Frank încerca să și aducă
‑
aminte când merseseră împreună la surfing ultima dată.
Cu doi ani în urmă? Cu trei?
Kirk a trebuit să și planifice cu grijă programul din
‑
acea zi, ceea ce a fost dificil, având în vedere că abia ieșise

104
 Bun venit pe Marte

din ceața tărâmului viselor. Zi de naștere sau nu, la ora

zece dimineața, trebuia să ajungă la jobul lui de pe timpul
verii: manager la terenul de mini golf Magic Putt. Cât

‑
era ceasul acum? 6.15? În regulă, putea s o facă. Tatăl lui

‑
mergea într un singur loc să muncească, în noul minimall
‑
de pe Bulevardul Bluff. Da, era ceva realizabil. Puteau
merge să călărească valurile timp de două ore încheiate.
Sau până când își dislocau umerii.
Le ar face bine amândurora să intre din nou în apă, să
‑
redevină Ullen băieții apelor, Prinții mării. Tatăl lui Kirk
‑
‑
își abandona toate grijile când intra în apă dimineața, pe
placa lui de surfing. Agitația de la muncă și certurile de
acasă – toate acele momente complicate din familie care
veneau și treceau, la fel de imprevizibile ca niște com-
bustii spontane – rămâneau pe mal. Kirk le iubea enorm
pe mama și pe surorile lui; faptul că ele erau ca niște roți
care scârțâiau îngrozitor pe niște drumuri cu gropi era o
realitate pe care o acceptase cu mult, mult timp în urmă.
Tatăl lui, capul haitei1, trebuia să aibă două slujbe cu
normă întreagă: să le asigure traiul și să instituie pacea,
fără răgaz. Nu era de mirare că surfingul însemna pentru
el deopotrivă tonifiere fizică și terapie mental astrală.
­
‑
Pentru Kirk, faptul că mergea la surfing cu tatăl lui în-
semna un vot de încredere, o reuniune între bărbați, o
îmbrățișare de ziua lui de naștere, care s ar fi tradus prin
‑
„noi doi suntem împreună“. Arată mi un fiu și un tată
‑
care n au avut vreodată nevoie de așa ceva.
‑
— Bine, a spus Kirk întinzându se și căscând. Vin
‑
acum.
1
Aluzie la serialul de animație american Father of the Pride.

105
 Caractere atipice

— Nu încalci nicio lege dacă mai lenevești în pat.

— Hai să mergem.
— Ești sigur?
— Nu mai vrei să te uzi?
— S o crezi tu, fraiere.
‑
— Atunci contează pe mine.
— Excelent. Te așteaptă un mic dejun pantagruelic.
‑
Douăsprezece minute.
Frank a dispărut, lăsând lumina aprinsă. Fiul lui a mi-
jit ochii, deranjat de strălucirea becului.
Micul dejun a fost deosebit de gustos, ca întotdeauna.
Frank era un maestru al micului dejun, punctul său forte
fiind sincronizarea. Cârnatul polonez a ajuns pe masă di-
rect de pe plită, brioșele făcute în tigaie erau moi și numai
bune de uns cu unt, cafetiera (un Mr. Coffee vechi) era
plină cu opt cești, iar ouăle nu erau niciodată tari, astfel că
gălbenușurile lor păreau aur lichid. În schimb, pregătirea
cinei era dincolo de puterile tatălui său, fiindcă însemna
să piardă vremea așteptând să se prăjească bucata de carne
sau să se fiarbă cartofii. În niciun caz. Frank Ullen pre-
fera rapiditatea micului dejun – gătit, servit, mâncat – și
făcuse din mesele de dimineață o distracție atunci când
copiii erau mici și familia trebuia să respecte un program
strict. Discuțiile de la micul dejun erau la fel de înfier-
bântate (uneori prea înfierbântate) și de dense precum
ciocolata caldă cu un strop de cafea pe care Frank le o
‑
pregătea odată ce intrau în clasa a treia. Dar acum mama
dormea atât de mult dimineața, încât nu apărea niciodată
la micul dejun; Kris evadase în San Diego, unde locuia
cu iubitul ei; iar Dora afirmase cu mult timp în urmă că

106
 Bun venit pe Marte

ea avea să vină și să plece după bunul ei plac, după pro-

priul program. Așa că numai bărbații luau micul dejun,
îmbrăcați în pantaloni de surfing largi, fără să fi făcut duș,
căci ce rost mai avea să se spele dacă oricum intrau în apă?
— Va trebui să dau niște telefoane pe la opt și jumă-
tate. Chestii de afaceri, a spus Frank, așezând niște brioșe
pe o farfurie. N o să dureze prea mult. O să te las pe tine
‑
să te lupți cu valurile cam o oră.
— Dacă trebuie, trebuie, a zis Kirk.
Ca întotdeauna, adusese cu el la masă o carte și deja
era absorbit de ea. Tatăl lui s a întins și i a tras o din față.
‑
‑
‑
— Arhitectura anilor ’20? De ce citești asta?
— Pentru picanterii, a spus Kirk, ștergând din farfurie
cu o brioșă grăsimea lăsată de cârnatul polonez, ames-
tecată cu gălbenușul de ou. Construcțiile au fost înflo-
ritoare în Epoca Jazzului până la Marea criză. Ingineria
construcțiilor și materialele de construcție de după război
au schimbat înfățișarea clădirilor din întreaga lume. Mi
se pare fascinant.
— Structurile exterioare de susținere pentru clădirile
în formă de tort de nuntă. Se îngustează pe măsură ce
urci. Ai fost vreodată la etajele de sus ale Chrysler Buil-
ding1?
— În New York?
— Nu, în Dime Box, Texas.
— Tată, tu m ai crescut, îți amintești? Când m ai dus
‑
‑
tu vreodată la New York ca să urc la etajele de sus ale
Chrysler Building?
Frank a luat două căni termos de pe raft.
1
Clădire în stil Art Deco, aflată în centrul Manhattanului.

107
 Caractere atipice

— Etajele de sus ale Chrysler Building sunt ca niște

afurisite de tuneluri făcute de iepuri.
Frank a turnat restul cafelei în cănile termos, pe care
le a pus pe bordul camionetei, în timp ce Kirk și a scos
‑
‑
placa lungă de doi metri din magazie. A aruncat o în ru-

‑
lota în care placa de trei metri și jumătate a lui Frank –
Buick ul – ocupa o mare parte din spațiu.
‑
Cu șase veri înainte, rulota fusese nouă nouță, cum-

‑
părată pentru o vacanță memorabilă – un înconjur de
trei mii de kilometri pe coastă spre Canada, traversând
Columbia Britanică, Alberta și Saskatchewan până la Re-
gina. Călătoria a fost o îndelung planificată perioadă de
recreere și s a petrecut așa cum își doriseră membrii fami-
‑
liei Ullen, cel puțin pe parcursul primelor câtorva sute de
kilometri. Apoi mama a început să și împărtășească opi-
‑
niile și să dea instrucțiuni despre ce și cum trebuia făcut.
Voia să și impună propriile reguli de drum și a început
‑
să dea ordine. Și astfel a sunat clopoțelul de deschidere,
anunțând prima din numeroasele runde de pedeapsă.
Duelurile verbale s au transformat în dezacorduri seri-
‑
oase, luând proporțiile unor certuri zgomotoase, pline
de ranchiună, care trebuiau să fie câștigate de mamă.
Kris, după bunul ei obicei, a devenit și mai revoltată.
Rectitudinea Dorei s a transformat într o tăcere adâncă,
‑
‑
punctată de răbufniri atât de rapide, de zgomotoase și
de vitriolice, încât erau aproape shakespeariene. Stând
la volan și sorbind din cafeaua rece sau din coca cola
‑
caldă, Frank juca rolul de arbitru, terapeut, investigator
și polițist, în funcție de remarcile făcute sau de jignirile
aduse. Cu atitudinea lui defensivă, Kirk scotea carte după

108
 Bun venit pe Marte

carte și citea, ca un fumător care are un cartuș de țigări

mentolate și fumează țigară de la țigară. Pentru el, psi-
hodrama trecuse în plan secund, la fel ca fâșâitul roților
rulotei rostogolindu se pe mii de kilometri de asfalt.

‑
S au certat tot drumul prin Canada și au ținut o tot
‑
‑
așa la coborârea spre sud prin vasta prerie americană,
un spațiu atât de întins, fără hotar, încât se spune că i a

‑
înnebunit pe unii dintre primii colonizatori. Sminteala
familiei Ullen a devenit oficială când, în Nebraska, Kris a
cumpărat niște iarbă de la un tip care își avea toată averea
într o mașină aflată pe un teren de camping KO 1. Mama
‑
A
a vrut să cheme poliția și să i denunțe atât pe dealer, cât și
‑
pe fiică sa. A luat foc când tata s a opus, îmbarcându i pe
‑
‑
‑
toți în rulotă și călcând accelerația, cu alte cuvinte, fugind
de la locul faptei. Atmosfera din rulotă a devenit glacială,
ca un Crăciun într o familie ursuză; nimeni n a vorbit
‑
‑
cu nimeni, timp în care Kirk a terminat toate cărțile lui
William Manchester despre Winston Churchill. Înainte
să întoarcă spre vest în Tucumcari, New Mexico, toată
lumea voia ca periplul lor să se termine, să coboare din
rulotă și să stea departe unii de alții. Kris a amenințat
c o să ia un autobuz Greyhound până acasă. Dar tata a
‑
insistat să facă o oprire în deșert, ceea ce s a și întâmplat,
‑
împotriva voinței lor. Kris a fumat marijuana sub stele,
Dora s a plimbat singură până la lăsarea întunericului, iar
‑
tata s a culcat afară, în cort. Mama a dormit în rulotă și
‑
a închis ușa cu cheia, asigurându se că avea să fie singură,
‑
Kampgrounds of America, cel mai mare sistem privat de locuri
1

de campare din lume, având sute de locații pe teritoriile Statelor

Unite și Canadei.

109
 Caractere atipice

în sfârșit liniștită. Asta a fost o problemă, întrucât a blo-

cat accesul la toaletă. Așa s a încheiat ultima vacanță pe-

‑
trecută împreună de familia Ullen. De atunci n au mai

‑
făcut nimic împreună. Rulota a rămas legată de camio-
neta King Cab, servindu i lui Frank drept birou mobil

‑
și mașină pentru surfing. Și n a fost curățată sau aspirată

‑
niciodată pe parcursul ultimilor 30 000 de kilometri.
În tinerețe, Frank Ullen fusese un surfer veritabil, cu
părul lung și neîngrijit. Apoi a crescut, s a căsătorit, a fă-

‑
cut copii și a pornit o afacere cu instalații electrice care a
luat amploare. Abia de un an începuse din nou să plece
de acasă înainte ca ceilalți să se trezească – pleca să prindă
valul care se spărgea de promontoriu pe plaja Marte,
unul întins ce venea din dreapta și era perfect când ma-
reea creștea cu un metru. Când Kirk era puști și lenevea
aproape întreaga zi pe plajă, tatăl lui parca pe acostamen-
tul autostrăzii și împreună își cărau plăcile de surfing pe
mult umblata cărare spre Marte. Pentru tânărul Kirk,
care și ducea placa mică, plaja părea la fel de stâncoasă
‑
și de îndepărtată precum fundul Văii Marineris de pe
Planeta Roșie. Anii de boom economic transformaseră
în mod drastic peisajul – complexuri de apartamente lu-
xoase fuseseră ridicate acolo unde înainte erau mlaștinile;
și, cu cinci ani în urmă, statul pavase o suprafață acope-
rită cu ierburi și noroi, construind o parcare adevărată ce
costa trei dolari de mașină. Marte nu mai era la liber, dar
era accesibilă. Surferii se îndreptau spre partea stângă a
plajei; cei care veneau doar să se bălăcească coteau spre
dreapta, iar salvamarii aveau grijă ca cele două grupuri să
nu se întâlnească.

110
 Bun venit pe Marte

— N ai văzut asta.

‑
Frank ieșea de pe autostradă prin Zona Statală de
Agrement Deukmejian. Kirk și a ridicat privirea din

‑
carte. Ceea ce fusese cândva un câmp era acum teren ni-
velat și supravegheat; micii stâlpi cu steaguri erau deja
fixați, iar un panou anunța locul unde urma să se con-
struiască un complex comercial.
— Îți amintești când cel mai apropiat magazin era o
tarabă cu tacos lângă Canyon Avenue? Acum e un resta-
urant Chisholm cu specialități din carne.
— Îmi amintesc că m am căcat odată în boscheți, a
‑
spus Kirk.
— Nu vorbi urât când ești cu tatăl tău.
Frank a intrat în parcare și a dus mașina pe un loc liber
aflat aproape de poarta de intrare.
— Ei bine, ce să spun, a zis el ca întotdeauna. Bun venit
pe Marte!
Mai multe magazine fuseseră ridicate pe cealaltă parte
a autostrăzii; aveau acoperișuri joase și semănau cu niște
case mexicane din chirpici. Printre ele erau un magazin
de echipamente pentru surfing, omniprezentul Star-
bucks, un Subway, un Circle W cu de toate și biroul unui
agent de asigurări pe nume Saltonstall, care și deschisese
‑
biroul în acel loc ca să se poată duce să facă surfing când
nu i suna telefonul. O franciză Autoshoppe/FastLube &
‑
Tire se construia la capătul sudic al centrului comercial.
— Îți lubrifiezi motorul în timp ce faci surfing, a re-
marcat Kirk. Asta înseamnă integrare ecologică a consu-
matorilor.
— Ia coșul de cumpărături. Bun venit în iad, a zis Frank.

111