Hematologie1 4

IMUNITATEA SPECIFICA
§Imunitatea umorala
§Imunitatea mediata celular
1. Imunitatea umorala
§ Dinamica raspunsului § Activarea limfocitelor
imun umoral B prin antigen
- Raspunsul imun primar - Activarea prin antigene
- Raspunsul imun timoindependente
secundar - Activarea prin antigene
timodependente
IMUNITATEA UMORALA
(limfocite B)
Raspunsul imun umoral consta in producerea
de Ac specifici si intervine in:
§ Distrugerea bacteriilor extracelulare
§ Neutralizarea virusilor
§ Inhibarea toxinelor
Dinamica raspunsului imun
umoral
§ Raspunsul umoral asigura eliminarea Ag exogene
si se caracterizeaza prin productia crescuta de Ig
specifice pentru Ag (epitopii) care au declansat
generarea de Ig.
§ In decursul vietii, organismul poate intra in contact
repetat cu un anumit Ag.
§ Raspunsul imun la prima intalnire cu Ag
comparativ cu urmatoarele contacte cu acelasi Ag
prezinta anumite particularitati (perioada de
latenta, intensitatea si durata raspunsului imun,
izotipul predominant de Ig si afinitatea acestora).
Dezvoltarea LB
?
Stadiile de dezvoltare ale LB
Celula stem Limfocite pro-B Celule pro-B mature Limfocite pre-B
Periferie
Celule mici pre-B Celula B imatura Celula B matural
Fiecare stadiu de dezvoltare este determinat de rearanjamentul

genelor lanturilor grele si usoare ale Ig, expresia moleculelor de
adeziune si a receptorilor citokinici
Raspunsul imun primar (1):
§ Apare la primul contact al individului cu Ag
§ Este generat exclusiv de celulele B de repaus,
care sintetizeaza Ig cu afinitate relativ scazuta
§ Perioada de latenta este de 3-4 zile, mai lunga
decat in raspunsul imun secundar
§ Reprezinta intervalul dintre primul contact cu Ag si
aparitia primelor Ig secretate
§ In acest interval = “expansiunea clonala” si in final
diferentierea in plasmocite secretoare de Ig
§ Cantitatea de Ag este importanta in initierea
raspunsului umoral. Cantitati mici de Ag pot sa nu
declanseze un raspuns al celulelor B, precum si
doze excesive de Ag, care pot induce toleranta =>
raspunsul umoral creste proportional cu cantitatea
de Ag
§ Durata raspunsului primar este de 7-10 zile si
productia de Ig creste exponential, atinge un max
intre a 4-10-a zi, urmata de un declin lent si scade
in cateva saptamani .
§ Cinetica productiei de Ig difera in functie de tipul
de Ag (timoindependent sau timodependent)
§ Raspunsul la Ag timodependente poate dura
cateva luni cu fluctuatii ale productiei de Ig,
datorita participarii macrofagelor la fagocitare
§ Izotipul de Ig produse este IgM, ca raspuns
predominant fata de Ag timodependente, urmat de
cresterea in timp a productiei de IgG si alti izotipi,
ca rezultat al comutarii clasei de Ig
§ Ag implicate in declansarea raspunsului imun
primar sunt timodependente sau timoindependente
Raspunsul imun secundar (1):
§ Apare in cadrul celui de-al doilea contact cu
acelasi Ag si este declansat de LB de memorie
generate cu ocazia primului contact
§ LB de memorie constituie aproximativ 1% din
totalul populatiei de LB
§ Ag timodependente sunt cele mai eficiente in
generarea raspunsului imun secundar; necesita
procesarea si cooperarea obligatorie cu LTh,
urmata de activarea bicelulara (B si Th), secretia
de citokine cu rol in proliferare si diferentierea LB
§ Perioada de latenta este scurta, intre 1-3 zile =>
raspunsul imun secundar se declanseaza mai
rapid si celula responsabila este LB de memorie
diferentiat in cursul raspunsului primar
§ Productia de Ig este mare, atinge un maximum
la 3-5 zile cu un declin foarte lent => durata si
amploarea raspunsului secundar sa fie mai mare
decat a raspunsului primar
§ LB de memorie activate prin reintalnirea cu Ag,
comuta rapid izotipul productiei de Ig, inlocuindu-
se astfel IgM si IgD de suprafata (mIgM, mIgD)
cu IgG, IgA, IgE si produc mari cantitati de IgG si
IgA sau IgE cu mare afinitate pentru Ag
§ Ig produse in cursul raspunsului imun secundar
prezinta afinitate crescuta pentru Ag cu care se
reintalnesc = afinitate de maturare
§ Comutarea izotipului Ig se realizeaza prin
rearanjarea regiunii constante a lantului greu. In
celula B matura care poseda caracteristice mIgM
si mIgD poate sa se produca o comutare a
clasei(class switch) spre sinteza de IgG, IgA sau
IgE =>e o modificare stabila in genomul celulei si
se transmite la toti progenitorii liniei B
§ Comutarea izotipului este reglata predominant de
citokinele secretate de LTh (IL-2, IL-4, IL-5, IFN-)
care activeaza LB si productia de Ig
§ IL-4: initiaza comutarea IgG1 si IgE
§ IL-5: comuta spre IgA
§ IFN-: comuta spre IgG2
§ Citokinele singure, in absenta unui semnal de
activare (Ag) nu pot induce comutarea clasei
Activarea LB prin antigen
§ Activarea, proliferarea si diferentierea LB mature
stimulate de Ag evolueaza in raport cu tipul de Ag
timoindependent, respectiv timodependent
§ Prima etapa = activarea (intrarea LB de repaus in
ciclul celular, prin trecerea din faza G0 in faza G 1)
§ Proliferarea = celulele activate progreseaza in
fazele ciclului celular (S-G2-M), se divid si creste nr.
celulelor, fara modificari morfologice sau
biochimice
§ Diferentierea = modificari in celulele B care
determina transformarea de la fenotipul de celule
B de repaus in fenotipul de plasmocite sau celule
de memorie
Activarea LB de repaus prin Ag
timoindependente (1)
§ Ag timoindependente = polizaharide cu numerosi
epitopi identici (dextran, polizaharide din capsula
pneumococului) care se leaga specific si
multivalent de Ig membranare, formeaza o punte
cu receptorii mIg ai LB si declanseaza un semnal
de activare limfocitara
§ Activarea prin Ag timoindependente nu se
realizeaza cu ajutorul LTh, ca atare nu necesita
ajutorul LT
§ Ag timoindependente nu necesita procesare si
prezentare prin moleculele HLA
timoindependente (2)
§ Raspunsul primar generat de Ag
Timoindependente se caracterizeaza prin
productie crescuta de IgM cu afinitate crescuta
§ Ag timoindependente: unele lectine vegetale,
lipozaharidul din capsula bacteriilor gram negative
(LPS sau endotoxina) care nu se leaga de mIg =>
stimularea LB este nespecifica
Activarea LB de repaus prin
Ag timodependente (1)
§ Majoritatea Ag care declanseaza raspunsul
umoral sunt Ag timodependente, care induc
activarea, proliferarea si diferentierea celulelor B
antigen specifice, prin cooperarea cu LTh si
secretia de citokine
§ Ag timodependente sunt in general de natura
proteica, ceea ce necesita procesarea Ag.
Procesarea are loc in celulele B care leaga
specific Ag nativ prin receptorii membranari (mIg
din BCR), in aceasta etapa celulele B
functioneaza ca celule prezentatoare de Ag
timodependente (2)
§ Primul semnal de activare = interactiunea
specifica a receptorilor Ig membranari cu Ag,
urmata de endocitoza si internalizarea complexului
Ig-Ag
§ Procesarea intracelulara pe cale endocitica
§ Fragmentarea Ag in peptide antigenice care se
asociaza intracelular cu molecule HLA cls. II
§ Complexele peptid-HLA cls. II sunt prezentate la
suprafata celulei B prezentatoare de Ag
timodependente (3)
§ Al doilea semnal = recunoasterea
complexelor peptid-HLA cls.II de catre LTh
prin intermediul complexului TCR-CD3 si a
coreceptorului CD4
§ Se formeaza cojugatele bicelulare Ag
specifice: limfocit B care a prezentat Ag –
LTh care a recunoscut Ag = “recunoasterea
ajutorului celulei T” (cognate T help)
Activarea LB de repaus prin
Ag timodependente (4)
§ Contactul membranar se realizeaza prin adeziunea
dintre LB si Th, prin interactiunea receptor-ligand
dintre moleculele de adeziune CD11a/CD18 (LFA-
1) si moleculele ICAM-1 (CD54)si ICAM-2
§ Jonctiunea intracelulara este asigurata si prin
interactiunea dintre receptorul CD2 de pe
suprafata LTh si ligandul LFA-3 (CD58) de pa LB
§ Ca urmare a recunoasterii Ag, LTh se activeaza si
=> sinteza unui ligand care se cupleaza cu
moleculele receptor CD40 exprimate pe toate
celulele prezentatoare de Ag
timodependente (5)
§ Expresia activarii LTh antigen specific consta
in secretia de citokine IL-2, IL-4, IL-5, IL-10,
IFN- care sunt directionate spre LB din
conjugatele B-Th
§ LB activat trece din faza G0 in faza G1 a
ciclului celular => cresterea volumului celular
concomitent cu sinteza de AND si expresia
receptorilor pentru citokine => progresiunea
LB din faza G1 in faza S a ciclului celular =>
diviziunea si diferentierea
2. Imunitatea mediata celular
§ Receptorul de § Citotoxicitatea
antigen al anticorp
limfocitului T dependenta
§ Citotoxicitatea § Hipersensibilitatea
directa intarziata
- Celulele citotoxice
- Distrugerea
celulelor tinta
Limfocitele T - introducere
1. Numele de limfocite T se datoreaza timusului, glanda

la nivelul careia are loc dezvoltarea acestor celule
2. Limfocitele pre-T provin din celulele stem ale maduvei

osoase si trebuie sa migreze prin timus pentru a deveni
celule T mature si functionale
3. Limfocitele T imature sunt denumite timocite in timpul

procesului de diferentiere si migrare prin timus
4. Maturarea celulelor T in interiorul timusului presupune

cateva faze distincte.
Limfocitele T – introducere (2)
5. Procesul selectiei negative implica distrugerea
celulelor T ale caror receptori de antigen recunosc
antigenii self cu afinitate mare si, astfel, ar fi
autoreactivi daca ar fi eliberati in periferie
6. Selectia negativa este pricipalul mecanism prin care
se obtine “auto-toleranta”
7. Selectia pozitiva asigura supravietuirea celulelor care
recunosc nonself-ul
8. Numai celulele T care supravietuiesc acestei faze sunt
eliberate din timus ca celule T mature, antigen reactive.
9. In periferie, celulele T mature se pot diferentia in
cateva subpopulatii majore, prin exprimarea markerilor
specifici de suprafata.
Toate celulele T exprima o molecula de suprafata
numita CD3
Exprimarea markerului de suprafata CD3 este specifica limfocitelor

T, fiind folosita adesea pentru a caracteriza celulele T.
Alti markeri ai celulei T :
CD2
CD7 (exprimat, de asemenea, pe celulele NK si timocite)
CD1
CD5 (exprimat si pe subclasa limfocitelor B)
CD4/CD8 (caracterizeaza doua subclase diferite de celule T)
Asemeni celulelor B, limfocitele T exprima pe suprafata
receptori de antigen specifici (TCR):
Ce este TCR?
1. Exprimarea de TCR confera specificitate antigenica

celulelor T
2. Natura TCR este distincta la receptorul de antigen
(imunoglobulina de suprafata) fata de limfocitele B
3. Diversitatea TCR exprimate este obtinuta printr-un
proces de rearanjare genica similara rearanjarii
segmentelor V, D si J ale genelor imunoglobulinei
observate in celulele B
4. Exista doua forme de TCR - marea majoritate a
celulelor T din periferie (>90%) exprima TCR
alpha/beta, iar o mica parte de celule T exprima TCR
gamma/delta (literele grecesti se refera la lanturile
peptidice care formeaza TCR-ul)
Structura moleculei TCR (90 kDa)
Rolul celulelor T d este neclar. S-a sugerat ca are un rol in

imunitatea antivirala la nivelul mucoaselor. S-a observat cresterea
numarului de celule T d T in HIV/SIDA
Cum se formeaza limfocitele T?
Formarea celulelor T este intens implicata in

raspunsul imun mediat celular si se obtine printr-un
proces extensiv de diferentiere:
Mai intai, limfocitele T precursoare initiate in maduva
osoasa sufera diferentierea in celule T capabile sa
raspunda antigenilor. Procesul se numeste diferentiere
antigen independenta si are loc in timus.
Apoi, celulele T mature antigen dependente sunt activate

de antigen si se diferentiaza in celule efectoare (Th, Td,
Tc si Ts). Diferentierea secundara are loc in organele
limfoide secundare.
Celulele pozitive periferice TCR alpha/beta exprima markeri de suprafata
CD4 sau CD8, acestia putand fi folositi pentru a diferentia subpopulatiile
de celule T mature in periferie:
1. In termeni generali, limfocitele CD4+ reprezinta populatia T "helper".

Aceasta este o populatie eterogena de limfocite cu functii critice in
activarea macrofagelor, activarea limfocitelor B (secretie Ig),
activarea NK, activarea CTL
2. Limfocitele CD8+ reprezinta limfocite T citotoxice (CTL), care

omoara celulele infectate patogen ca: virusi, unele bacterii
intracelulare (Listeria ) si unele protozoare intracelulare (malaria).
CELULE PREZENTATOARE DE
ANTIGEN (APC)
In contrast cu imunoglobulinele produse de celulele B sau anticorpii

solubili, celulele T nu recunosc antigenii de suprafata, dar recunosc
antigene procesate si prezentate de “celule prezentatoare de antigen”
Limfocitele T (prin TCR) recunosc antigenul sub forma de peptide scurte

prezentate in asociatie cu moleculele HLA clasa I sau clasa a II-a de pe
suprafata APC
Acest fenomen este cunoscut sub denumirea “restrictie HLA”

In general, moleculele HLA clasa I prezinta antigenul celulelor T CD8+,
iar cele de clasa a II-a celulelor CD4+
Endogenous antigen processing
Uptake
Antigens/pathogens already present in cell
Degradation
Antigens synthesised in the cytoplasm undergo limited
proteolytic degradation in the cytoplasm
Antigen-MHC complex formation
Loading of peptide antigens onto MHC class I molecules
is different to the loading of MHC class II molecules
Presentation
Transport and expression of antigen-MHC complexes on
the surface of cells for recognition by T cells
Concluzii
• Celulele T si B recunosc diferit antigenul
• Antigenul trebuie prelucrat inainte de a fi prezentat celulelor T
• Procesarea antigenului genereaza peptide antigenice
• Procesarea antigenului exogen are loc in lizozomi
• Procesarea endogena nu are loc in lizozomi
• Mecanismul de procesare a antigenului depinde de

compartimentul in care se replica agentul patogen
• Procesarea antigenului endogen foloseste proteaze si peptide ca

transportori
SÂNGELE
EXPLORAREA
SERIEI ROŞII
CUPRINS
I. INTRODUCERE – SÂNGELE
II. EXPLORAREA SERIEI ROŞII

1. Fiziologia eritrocitelor
2. Determinări din sângele periferic
3. Studiul frotiului de sânge periferic
4. Studiul frotiului medular
5. Investigaţii speciale în diferite
tipuri de anemie
SÂNGELE
• Plasmă
• apă (90%)
• substanţe dizolvate (10%)
• substanţe organice
• elemente minerale
• Elemente figurate
• eritrocite
• leucocite
• trombocite
SÂNGELE
ROLUL SÂNGELUI • transport
• gazelor respiratorii
• principii alimentare
• electroliţi
• hormoni
• vitamine
• medicamente
• homeostazia termică
• apărarea organismului
- anticorpii
• menţinerea echilibrului
acido-bazic şi a pH-ului
• menţinerea echilibrului
fluido-coagulant
SÂNGELE
CUPRINS

tipuri de anemie
FIZIOLOGIA ERITROCITELOR
Eritrocitele (hematii, globule
roşii):
• formă de disc biconcav

• dimensiunea 7,5 x 2m
• celule anucleate
• 4,5 - 5 milioane/mm3 la bărbaţi

• 4 – 4,5 milioane/mm3 la femei
Hemoglobina
• pigment de culoare roşie
• se încarcă cu O2 la nivel
pulmonar  îl transportă la
nivel tisular  îl cedează
• la nivel tisular preia CO2 îl

transportă la nivel pulmonar
 îl elimină
• cantitatea de Hb
• 13–16 g% la bărbaţi
• 12–15 g% la femei
• formată din
• 4 lanţuri de globină (2α şi 2β)

• 4 molecule de hem (Fe cu porfirină)
Eritropoieza
Procesul de formare a eritrocitelor
• precursorii eritrocitelor posedă nucleu

• pe parcursul maturaţiei pierd: nucleul, mitocondriile, ribozomii
FIZIOLOGIA
ERITROCITELOR
Eritropoieza:
• necesită pentru sinteza

ADN
• vitamina B12
(cobalamina, în carne)
• acid folic (în vegetale)

FIZIOLOGIA
ERITROCITELOR
Eritropoieza:
• necesită pentru sinteza

hemoglobinei
• fier
• vitamina B6 (piridoxina)
• aminoacizi
FIZIOLOGIA
ERITROCIT
ELOR
Hemoliza
fiziologică –
eritrocitele îmbătrânite
 distruse în
sistemul reticulo-
endotelial =
hemoliză fiziologică
ANEMIILE
• defect al eritrocitelor - pierderea prea
rapidă sau producţia prea lentă a
acestora
• principala funcţie a eritrocitului -

transportor al O2 prin legarea acestuia
de hemoglobină  disfuncţia
eritrocitară se însoţeşte de hipoxie
• diagnostic
•  numărului de eritrocite
•  concentraţiei de hemoglobină (Hb)
•  hematocritului (Ht)
CUPRINS

tipuri de anemie
Hemoleucograma
• recoltare de sânge venos
• vacutainerul de 2 ml cu anticoagulant
(K2-EDTA sau K3-EDTA)
• constă în numărarea (cu

ajutorul automatelor)
diferitelor elemente
celulare ale sângelui:
• leucocite
• hematii
• trombocite
EXPLORAREA SERIEI ROŞII
a) Numărul de eritrocite
b) Hemoglobina
c) Hematocritul
d) Indicii eritrocitari
e) Numărul de reticulocite
5. Investigaţii speciale
Determinări din sângele periferic
a) Determinarea
numărului de
eritrocite
Valori normale:
§ 5,0 ± 0.5 milioane/mm3

la bărbaţi
§ 4,5 ± 0,5 milioane/mm3

la femei Red blood cell count
RBC
b) Hemoglobina
c) Hematocritul
b) Hemoglobina
c) Hematocritul
b) Determinarea hemoglobinei (Hb)
Valori normale:
§ 14.5 ± 1 g% la bărbaţi
§ 13 ± 1 g% la femei
c) Determinarea hematocritului (Ht, Packed cell
volume - PCV)
• se mai numeşte şi raportul eritro-plasmatic

• reprezintă procentul din volumul sanguin ocupat de
volumul eritrocitar
• reprezintă cea mai precisă metodă de diagnostic a
unei anemii
Valori normale:
• 45 ± 5% la bărbaţi
• 42 ± 5% la femei
b) Hemoglobina
c) Hematocritul
Determinări din sângele
periferic
• utilizaţi pentru a aprecia dimensiunea şi

încărcarea cu Hb a eritrocitelor
• rezultă prin calcul, utilizând valorile

obţinute în urma determinărilor Hb, Ht
şi a numărului de eritrocite
• pot fi determinaţi direct cu ajutorul

instrumentelor de măsurat automate
periferic
Volumul eritrocitar mediu (VEM)
(Mean corpuscular volume, MCV)
• VEM = Ht (%) / Nr. eritrocite (milioane/mm3) x 10
• Valori normale: 87 ± 5 3
Hemoglobina eritrocitară medie (HEM)

(Mean corpuscular hemoglobin - MCH)
• HEM = Hb g(%) / Nr. eritrocite (mil./mm3) x 10
• Valori normale: 29 ± 2 pg
Concentraţia medie a Hb eritrocitare

(CMHbE)
(Mean corpuscular hemoglobin concentration,
MCHC)
• CMHbE = Hb g(%) / Ht (%) x 100
• Valori normale: 34 ± 2 g%
periferic
Diametrul eritrocitar mediu (DEM)

(Mean corpuscular diameter, MCD)
• Valori normale: 7,5 ± 0,3 
Grosimea eritrocitară medie (GEM)

(Mean corpuscular thickness, MCT)
• GEM = 4 VEM / 3,14 x DEM2
• Valori normale: 2,1 ± 0,3 
periferic
Volumul de distribuţie al
eritrocitelor (VDE)
(Red cell distribution width, RDW)
• măsoară variabilitatea dimensiunilor

eritrocitelor pe un frotiu = anizocitoza
• valorile normale indică o populaţie
eritrocitară omogenă
• valorile crescute indică o variaţie mai
mare a dimensiunilor eritrocitelor
• Valori normale: 11 – 15%

periferic
Astfel anemiile se pot clasifica în:
• anemii normocitare şi normocrome

• DEM, VEM, HEM, CHEM au valori
normale
• anemii hipocrome şi microcitare

• VEM, DEM, HEM, CHEM au valori
scăzute
• anemii macrocitare şi megalocitare

• VEM şi DEM au valori crescute
CLASIFICARE ANEMIILOR
Tipul anemiei Cauza anemiei Mecanismul de producere
(Indicii eritrocitari )
Anemie normocitară, Anemia posthemoragică Hemoragii acute sau cronice
normocromă Anemia hemolitică Distrugerea prematură a
(HEM, CMHbE, VEM şi eritrocitelor
DEM - normali)
Anemie macrocitară, Anemia prin carenţă de vit. B12 Deficit de vitamina B12
normocromă Anemia prin carenţă de acid Deficit de acid folic
( CHEM - normala, dar folic
VEM > 95 3 şi DEM >
8 )
Anemie microcitară, Anemia feriprivă Deficit de fier

hipocromă Anemia sideroblastică Deficit de captare a Fe şi de
(HEM < 27 pg şi sinteză a hemului
CMHbE < 32 g/dl, Talasemia Deficit de sinteză a lanţurilor
VEM < 80 3 şi DEM <  - sau  - globinice
7)
b) Hemoglobina
c) Hematocritul
e) Determinarea numărului de reticulocite
• precursorii eritrocitelor
• numărul lor reflectă

capacitatea de regenerare
a măduvei hematogene
• Valori normale: 0,5 - 2 %

 nr de reticulocite =  nr de reticulocite:
reticulocitoza:
• apare în anemii
• eliberarea unui număr aregenerative:
crescut de celule tinere din • anemia aplastică
măduva hematogenă • anemia mieloftizică
• survine în:
• anemia feriprivă (la 7 - 10 zile
de la instituirea tratamentului
cu fier)
• anemia Biermer (la 7 -10 zile

de la instituirea tratamentului
cu vitamina B12)
• anemia posthemoragică
acută (la 7 zile de la episodul
hemoragic acut)
• anemiile hemolitice
b) Hemoglobina
c) Hematocritul
Studiul frotiului de sânge periferic
• recoltarea sângelui şi întinderea pe lamă
• coloraţie specifică
a celulelor - coloraţia
May-Grünwald Giemsa
• observarea lor la
microscop
Studiul frotiului de sânge periferic
Studiul frotiului de sânge periferic colorat May-
Grünwald-Giemsa (MGG):
• oferă elemente utile pentru precizarea tipului de

anemie
• Evidenţiază modificările de:

• mărime
• formă
• culoare
Studiul frotiului de sânge
periferic
1. Modificări de mărime – anizocitoză
2. Modificări de formă – poikilocitoză
3. Modificări de culoare - anizocromie

Modificări de mărime
Microcitoză
• eritrocite mature cu
dimensiuni sub
valorile normale
• anemia feriprivă,
siderobastică
Modificări de mărime
Macrocitoză
• eritrocite mature cu
dimensiuni peste
valorile normale
• anemiile megaloblastice
Anizocitoză
periferic
3. Modificări de culoare - anizocromie

Modificări de formă
Poikilocitoza
1 – ovalocite
2 – dacriocite
3 – celulă în ţintă
Sferocite
• eritrocite sferice
• microsferocitoza ereditară
Drepanocite (hematii falciforme)
• eritrocite în formă de seceră
• drepanocitoză (siclemie,
hemoglobinoza S)
Acantocite
• eritrocite cu marginea
neregulată, care au pe
suprafaţa lor numeroase
excrescenţe (spiculi)
• acantocitoză
Ovalocite
• eritrocite de formă
ovală
• eliptocitoza ereditară
Eritrocite “în semn de
tras la ţintă”
• prezintă o repartiţie
particulară
a Hb în centru şi la
periferie între care se
află o zonă clară
• talasemii
Schizocite
• fragmente de eritrocite
• anemii hemolitice
periferic
3. Modificări de culoare
Modificări de culoare
Hipocromia
• eritrocite palide, slab

încărcate cu Hb
• anemie feriprivă,
anemie sideroblastică
Modificări de culoare
Anizocromia
• eritrocite hipocrome şi
normocrome pe acelaşi frotiu
• anemie feriprivă, anemie
sideroblastică
Policromatofilia şi bazofilia
• prezenţa pe frotiu a celulelor
tinere, incomplet maturate,
intens colorate
• anemii megaloblastice
b) Hemoglobina
c) Hematocritul
Studiul frotiului medular
Frotiul medular se obţine prin:
• puncţie la nivelul crestei iliace posterioare
• aspiraţia conţinutului
medular
• confirmarea diagnosticului
obţinut pe baza frotiului
de sânge periferic prin
determinarea tipului
de eritropoieză
• evidenţierea celularităţii medulare
• stabilirea proporţiei diferitelor linii celulare
• 2/3 din celularitate - elementele seriei granulocitare

• 1/3 - precursorii seriei
eritrocitare
• determinarea unei
infiltrări medulare
• cu celule neoplazice
• ţesut adipos
Indicaţiile studiului frotiului

medular:
• examinarea depozitelor medulare
de fier din eritroblaşti şi
macrofage
• prin coloraţia Perls:
ferocianura de potasiu + ionii de
fier → ferocianura ferica
• foarte bogate în anemia Sideroblast = eritroblast

sideroblastică încărcat cu Fe
b) Hemoglobina
c) Hematocritul
Investigaţii speciale
• Metabolismul fierului
• Vitamina B12 şi acidul folic
• Evidenţierea hemolizei patologice

Metabolismul fierului
Sideremia (serum iron)
• concentraţia serică a Fe
• Valori normale:
• 65 - 155 μg% la bărbaţi
• 50 - 140 μg% la femei
• valori scăzute - anemia

feriprivă
• valori crescute – anemia sideroblastică
Capacitatea totală de legare a fierului (CTLF)
(Total Iron Binding Capacity, TIBC)
• reprezintă cantitatea de
transferină circulantă
• Valori normale:
• 250 - 400 g%
• creşte în anemia feriprivă

• scade în anemia sideroblastică
• Valori normale: 25 - 40 %
• scade în anemia feriprivă sub 15%

• creşte în anemia sideroblastică
Feritina serică:
• Fe - stocat în ţesuturi sub formă de - feritină şi de
- hemosiderină
• feritina - este prezentă în plasmă doar în cantităţi mici
• nivelul feritinei serice se corelează bine cu depozitele
totale de Fe ale organismului
• Valori normale:
• 15 – 150 g/l
• valori scăzute - anemia feriprivă

• valori crescute - anemia
sideroblastică
Protoporfirina eritrocitară liberă (PEL):

• Valori normale:
• 16 – 65 µg/dl
• valori crescute apar în

deficitul de Fe

Vitamina B12 şi
acidul folic
Dozarea vitaminei B12
• Valori normale:
• 200 – 600 pg/ml
Dozarea acidului folic
• Valori normale:
• 2,3 – 17 ng/ml
Vitamina B12 şi acidul folic
Testul Schilling:
• evidenţiază absorbţia
intestinală a vitaminei
B12
• se utilizează în
diagnosticul anemiei
pernicioase (Biermer)

Evidenţierea hemolizei patologice
• Anemiile hemolitice
• creşterea ratei
distrucţiei eritrocitare
• scurtarea
supravieţuirii
eritrocitelor în
circulaţie
Testul Coombs
• se utilizează în diagnosticul anemiilor imunohemolitice
(hemoliză cauzată de anticorpi antieritrocitari)
• are la bază proprietatea

serului antiglobulinic de
a aglutina eritrocitele pe
suprafaţa cărora sunt
prezente aceste globuline
Testul Coombs direct
• identifică anticorpii antieritrocitari fixaţi pe eritrocite
Testul Coombs indirect
• identifică anticorpii antieritrocitari liberi din ser, care
reacţionează împotriva eritrocitelor
VĂ MULŢUMESC !
FIZIOLOGIA
LEUCOCITELOR
LEUCOCITELE
= elemente nucleate
= 4000-9000/mm3
VARIAŢII ALE NUMĂRULUI DE LEUCOCITE

¡ Leucocitoză (>9000/mm3)
- fiziologic: la sugari, gravide
- patologic: boli infecţioase şi inflamatorii
leucemie, tumori
¡ Leucopenie (<4000/mm3)
- L=4000/mm3la vârstnici, în stări postinfecţioase
- Leucopenie (<4000/mm3) - patologic:
Ø b. infecţioase (ex. febră tifoidă, parotidită epid.)
Ø afectarea măduvei hematogene (radiaţii,
medicamente, substanţe toxice)
CLASIFICAREA LEUCOCITELEOR
¡ granulocite: neutrofile, eozinofile, bazofile

¡ agranulocite : monocite
limfocite
Formula leucocitară
Adult Copil - 1 an
Segmentate neutrofile 52 - 74% 25 – 40%
eozinofile 0 - 3% 1 – 3%
bazofile 0 – 1% 0 - 1%
Limfocite 25 – 35% 50 – 70%
Monocite 1 – 8% 1 - 8%
FIZIOLOGIA SERIEI GRANULOCITARE
Seria granulocitară:
¡ precursori +
¡ celule adulte granulocitare N, Eo şi B
existente în:
- MH
- sânge
- ţesuturi.
Granulocitopoieza - Etape
CSP
CS mieloidă
GM
CFU Eo
B Celule cu capacitate de
proliferare şi diferenţiere
Mieloblast
(celula "cap de serie“)
Promielocit
Mielocit (N, Eo, B)
Metamielocit (N, Eo, B)
Nesegmentat (N, Eo, B)
Segmentat (N, Eo, B)

•micşorarea diametrului celular
•modificare forma, structura nucleu
•apariţia de granulaţii specifice
IL-4
Reglarea granulocitopoiezei
1.Factorul de stimulare a coloniilor
granulo-monocitare (GM-CSF)
= polipeptid produs de limfocite T,
macrofage, celule endoteliale, fibroblaşti
- stimulează creşterea + diferenţierea
progenitorilor N, Eo şi Mo
2. Factorul de stimulare a coloniilor de

granulocite (G-CSF)
= polipeptid produs de macrofage, celule
endoteliale, fibroblaşti
- stimulează formarea de colonii de
granulocite (N)
Reglarea granulocitopoiezei
3. Interleukine
IL Surse Efecte
IL-3 Lf T stimulează producţia de N şi Eo
IL-4 Lf T stimulează producţia de B
IL-5 Lf T stimulează producţia de Eo
IL-6 Mo, N Stimulează granulopoieza
Lf T
4. Hormoni:
- STH, TSH, h. tiroidieni, androgeni – ef. stimulator
- ACTH, glucocorticosteroizii – ef.inhibitor (Eo)
GRANULOCITELE NEUTROFILE
= 52-74%
•Ø=10-15 m
•nucleu polilobat
•citoplasmă roz pal
•granulaţii neutrofile
Cinetica granulocitelor neutrofile
3 etape:
1. Etapa medulară= 12-14 zile
2. Etapa sanguină = câteva ore

¡ Neutrofile circulante = 1/2
¡ Neutrofile marginale = celulele
care aderă la endoteliul venular
3. Etapa tisulară = 4-5 zile

- începe după traversarea peretelui
vascular prin diapedeză
- migrează în zone de maximă
expunere a organismului cu
mediul extern - mucoase :
• tract respirator
• tract digestiv
• tract urinar
• piele
Proprietăţile granulocitelor
1. Mobilitatea = funcţia de locomoţie; se
realizează prin emitere de pseudopode şi
mişcări ameboidale
2. Marginaţia (rolling) = dispunerea de-a
lungul pereţilor vaselor mici (venule
postcapilare) şi deplasarea lor prin
rostogolire.
3. Aderenţa = capacitatea de fixare la
nivelul endoteliului vascular; se
realizează prin intermediul unor molecule
de adeziune exprimate atât de leucocite,
cât şi de celulele endoteliale.
Funcţiile granulocitelor neutrofile
1. Fagocitoza
= funcţia principală, intervine în apărarea
organismului contra infecţiilor (= prima linie de
apărare)
= inglobarea şi distrugerea de particule din mediul
extracelular
Etape:
1) Chemotaxia = mişcarea direcţionată către focarul
inflamator (prin emiterea de pseudopode pe direcţia
de înaintare)
 indusă de agenţi chemotactici sau chemoatractanţi:
chemoatractanţi
¡ bacterii şi produse bacteriene
¡ complexe antigen-anticorp
¡ produşi de degradare tisulară (ai colagenului şi fibrinei)
¡ enzime ale coagulării şi fibrinolizei
¡ mediatori ai inflamaţiei: leucotriene, PAF – f. activator
plachetar
Fagocitoza
2) Marginaţia şi aderarea granulocitelor de celulele
endoteliale de la nivelul venulelor postcapilare
3) Diapedeza = traversarea printre celulele

endoteliale spre ţesut
4) Fagocitoza propriu-zisă
- cuprinde:
1. Opsonizarea
2. Ingestia particulei
3. Digestia şi bactericidia
Fagocitoza
1) Opsonizarea = fixarea pe agentul bacterian de
opsonine (IgG sau fracţiunea C5) din ser;
favorizează ingestia bacteriei.
2) Ingestia particulelor
- Neutrofilul emite pseudopode care înconjoară particula 
veziculă citoplasmatică digestivă (fagozom)
- lizozomii care conţin substanţe bactericide fuzionează cu
fagozomul  fagolizozom
3) Digestia si bactericidia
DIGESTIA  în fagolizozom: distrugerea ag. bacterieni
fagocitaţi sub acţiunea enzimelor lizozomale
BACTERICIDIA= distrugerea agentului ingerat, prin:
- mecanisme O2-dependente: prin RLO (radicali liberi de
oxigen) puternic bactericizi
- mecanisme O2-independente: sisteme bactericide
neoxidante (proteaze, lizozim, lactoferină)
2. Funcţie de secreţie
¡ transcobalamină-I (1-globulină care

transportă vitamina B12)
¡ interleukine (ex. IL-1, cu rol în inducerea
febrei)
¡ prostaglandine
Variaţii ale numărului de
granulocite neutrofile
Neutrofilie
- fiziologic: nou-nascut, gravide
- patologic: infecţii şi inflamaţii acute,
- leucemie granulocitară cronică,
- intoxicaţii cu substanţe toxice sau

medicamente,
- unele tumori
Neutropenie
- infecţii bacteriene şi virale (inclusiv septicemii)
- afectarea măduvei hematogene prin radiaţii,
substanţe chimice toxice sau medicamente
GRANULOCITELE EOZINOFILE
= 0-3%
•Ø= 10-15 m,

•nucleu bilobat,
•granulaţii Eo în toată
citoplasma
Cinetica granulocitelor eozinofile
3 etape:
1) Etapa medulară = 11- 12 zile
2) Etapa sanguină = câteva ore
3) Etapa tisulară = câteva săptămâni

- începe după ce eozinofilele părăsesc
circulaţia printr-un proces de diapedeză
- sediile preferate = organele care au o
suprafaţă de contact cu mediul extern:
- piele,
- plămâni,
- tract gastro-intestinal.
Funcţiile granulocitelor eozinofile
Fagocitoza - particularităţi:
• factorii care determină chimiotaxia eozinofilului
sunt:
- complexele imune antigen-anticorp ( rol mai
mare în reacţiile imune)
- fibrina, enzime proteolitice, histamina
• activitate bactericidă mai redusă decât N
• eozinofilele pot fagocita şi bacterii sau fungi, dar

sunt mai puţin atrase de acestea decât N
• participă la distrugerea paraziţilor (chiar dacă nu îi
poate fagocita, eozinofilul se ataşează de aceştia şi
eliberează la exterior granulaţiile care conţin o
substanţă cu puternică acţiune citotoxică (proteina
bazică majoră).
Variaţii ale numărului de
granulocite eozinofile
Eozinofilie
- în boli alergice (urticarie, astm bronşic
alergic, rinite alergice)
- în boli parazitare (ex. toxoplasmaoză,
lambliază)
- în afecţiuni dermatologice (eczeme,
psoriazis)
- în leucemia cu eozinofile
GRANULOCITELE BAZOFILE
= 0-1%
•Ø= 10-15m
•nucleu reniform
•granulaţii mari
metacromatice, care
acoperă citoplasma şi
nucleul.
Cinetica granulocitelor bazofile

- Ciclul de viaţă al B - asemănător celui al N, Eo
- Etapa tisulară: piele, căi aeriene, tract gastro-
intestinal, membrane bazale epiteliale şi endoteliale.
Funcţiile granulocitelor bazofile
1. Fagocitoză,
Fagocitoză dar la o scară mai redusă.
2. Degranularea:
Degranularea
- cu eliberarea la exteriorul celulei a numeroşi
mediatori, fenomen cu importanţă în
patogenia/diagnosticul unor afecţiuni alergice
- la care se adauga funcţie chemotactică pentru
N, Eo
Variaţii ale numărului de granulocite bazofile
Bazofilie - în reacţii inflamatorii,

reacţii alergice (ex. urticarie),
leucemii acute şi cronice
SERIA MONOCITO-MACROFAGICĂ
= celule specializate
în apărarea organismului
- include:
¡ precursorii din MH
¡ monocitele din sânge
= 3-8%
¡ macrofagele din
ţesuturi
MONOCITOPOIEZA
Etape
Celulă stem pluripotentă
Celulă stem mieloidă
CFU-GM, CFU-M
Monoblaşti = celulă “cap de serie”
Promonocite
Monocite = celule cu Ø 10-15m,

nucleu mare,
citoplasmă fumurie
granulaţii fine, azurofile
Reglarea monocitopoiezei
Surse Efecte
GM-CSF limfocite T stimulează creşterea şi

macrofage diferenţierea Mo
celule endoteliale
fibroblaşti
G-CSF macrofage stimulează formarea de
celule endoteliale colonii monocitare
fibroblaşti
IL
IL-4 limfocite T produce şi activarea
macrofagelor
IL-13 limfocite modulează morfologia şi

activitatea monocito-
macrofagelor
Cinetica monocitelor
3 etape:
1) Etapa medulară = 5-6 zile

2) Etapa sanguină = 3 zile - 2 compartimente
• central, circulant
• marginal: celule care vor migra în ţesuturi (prin
diapedeză)
3) Etapa tisulară
- sub influenţa micromediului local - proces de
postmaturaţie al Mo => macrofage:
- dimensiunile cresc de aproximativ 5 ori
- creşte capacitatea de fagocitoză
Macrofagele fixe, tisulare
= o populaţie heterogenă de celule
- Exemple
celulele Kupffer din ficat
macrofagele alveolare din plămâni
celulele Langerhans din piele
celulele microgliale din creier
celulele mezangiale din rinichi, etc.
FUNCŢIILE SISTEMULUI
MONOCITO-MACROFAGIC
1. Apărare – fagocitoză
= sistemul de apărare antimicrobiană (imunitate
nespecifică)
- Macrofagele fagocitează:
• microbi, inclusiv microbi intracelulari (ex. bacilul
tuberculozei)
• unele virusuri
• paraziţi cu dimensiuni accesibile macrofagelor.
2. Iniţierea răspunsului imun
- macrofagele funcţionează ca celule
prezentatoare de antigen: inglobare Ag 
prelucrare Ag  expunere Ag pe suprafaţa 
recunoaşterea antigenului de către limfocitele T
(care recunosc numai antigene prelucrate)
Fagocitoza
Iniţierea răspunsului imun
Expunerea de
fragmente
Lizozomi antigenice
pe suprafaţă

Prezentare Ag
Fagocitoza Pentru Lf
microb
Macrofag Degradare
agent
bacterian
sub
acţiunea
hidrolazelor
lizozomale
Fagozom
Fagolizozom
MONOCITO-MACROFAGIC
3. Modularea răspunsului imun

- macrofagele produc substanţe (ex. IL-1, TNF)
care stimulează producţia de limfokine de la
nivelul limfocitelor T; limfokinele la rândul lor
modulează activităţile macrofagelor
- macrofagele produc IL-1, care stimulează
transformarea limfocitelor B în plasmocite
secretoare de anticorpi
4. Fagocitoza elementelor figurate

- macrofagele de la nivelul splinei - rol în
eritrofagocitoză, îndepărtarea L şi T alterate
- macrofagele din măduvă şi ficat - rol în
eritrofagocitoză
MONOCITO-MACROFAGIC
5. Funcţie secretorie şi de modulare a reacţiei
inflamatorii
- secretă mediatori pro-inflamatori:
 PG
 PAF
 enzime proteolitice
- secretă IL-1 şi factorul de necroză tumorală (TNF)
care provoacă febra (acţiune asupra centrului
reglator al to din hipotalamus)
- secretă factori care stimulează formarea
granulocitelor şi monocitelor (GM-CSF, G-CSF, M-
CSF), precum şi a limfocitelor (IL-1, IL-6, TNF)
Variaţii ale numărului de monocite
Monocitoza
• in boli infecţioase (ex. endocardita
bacteriană, tbc, febră tifoidă)
• in convalescenţă după boli infectioase acute
• in neoplazii
Monocitopenie
• după corticoterapie,
• în aplazia medulară
SERIA LIMFOCITARĂ
= 25-35%
= componenta celulară
majoră din ţesuturile
limfatice
= celule mici/mijlocii/
mari, în funcţie de
gradul lor de
maturare;
- nucleul mare, rotund
- citoplasmă redusă,
culoare albastru
deschis.
!recirculă între sânge şi

organele limfatice
SERIA LIMFOCITARĂ
Roluri
¡ Limfocite B – producere anticorpi
¡ Limfocite T
1.Limfocite T citotoxice
= Lf T efectoare, mediază răspunsul imun celular;
- ele intervin în:
- - citoliza celulelor infectate cu ag. patogeni intracelulari
(virusuri)
- citoliza celulelor neoplazice
2.Limfocite T helper
- sunt limfocite reglatoare, care modulează activitatea Lf
B şi T
- recunosc Ag prelucrat de macrofage şi alte celule
prezentatoare de antigen
- cooperează cu Lf B => favorizează activarea,
proliferarea, diferenţierea Lf B
FIZIOLOGIA
TROMBOCITELOR
Trombocitele
= cele mai mici elemente

figurate ale sângelui
= fragmente
citoplasmatice anucleate
de megacariocite cu
origine în măduva osoasă
hematogenă.
- au capacitatea de a adera
la pereţii vaselor
sanguine lezate şi de a
forma agregate celulare
=> rol în hemostază.
TROMBOCITOPOIEZA = 5-10 zile
Etape
CSP
Celula stem mieloidă
CFU-Meg (unităţi formatoare de col. megacariocitare)
Megacarioblastul
Megacariocitul bazofil (promegacariocitul)

Megacariocitul granular
Megacariocitul trombocitogen
prin fragmentare
Trombocitele adulte.
•Un megacariocit trombocitogen eliberează între 2000-8000

de trombocite.
TROMBOCITOPOIEZA
TROMBOCITOPOIEZA
Reglarea trombocitopoiezei
- este dependentă de masa şi numărul de

trombocite circulante.
- Scăderea numărului de trombocite circulante
¡ reglare rapidă - mobilizarea depozitului

splenic de trombocite (= 1/3 din nr. total
trombocite circulante)
¡ reglare întârziată - cu durata de 5 zile;
= stimularea formării de trombocite sub
actiunea unor factori stimulatori ai
trombocitopoiezei
TROMBOCITOPOIEZA
Reglarea trombocitopoiezei
1. Trombopoietina (Tpo)
- este produsă în principal de ficat
- în circulaţie se fixează pe receptorii specifici de la nivelul
trombocitelor circulante, după care este rapid inactivată.
-  nr. trombocite circulante => Tpo libera => activarea
trombopoiezei.
-  nr. trombocite circulante => fixarea excesivă a Tpo  ↓
efectelor Tpo asupra trombocitopoiezei.
- Rol: orientează celulele stem spre linia megacariocitară.
2. Citokine
• Citokine cu efect de stimulare a trombocitopoiezei:
- IL-3, GM-CSF - efect de stimulare asupra cel. progenitoare;
- IL 3, IL-6, IL-7 şi IL-11- potenţează efectul Tpo de
“orientare” a celulelor stem spre linia megacariocitară.
• Citokine cu efect de inhibare a trombocitopoiezei:
- factorul de creştere şi transformare (TGF)
- factorul de necroză tumorală (TNF)
- interferon (IFN)
CINETICA TROMBOCITARĂ
- Nr. trombocite circulante = 150.000-400.000/mm3

- Durata de viaţă = 8-10 zile
- La subiectul normal:
¡2/3  în circulaţia generală
¡1/3  în splină = rezervor de trombocite
La nivelul splinei:
- trombocitele cu volum şi funcţii trombocitare , sunt
degradate de către macrofagele splenice
- fiziologic, sunt distruse doar trombocitele îmbătrânite
- patologic: în caz de splenomegalie: intensificarea
distrucţiei plachetare splenice => splenectomia = manevră
terapeutică
STRUCTURA MORFOFUNCŢIONALĂ
Trombocitele = fragmente
citoplasmatice anucleate
§  = 2 - 5 m,
§ grosimea = 0.5 - 1 m,
§ volumul mediu = 5.8 m3 .
La Microscopul Optic
- zonă centrală – granulomerul
(cromomerul), cu granulaţii azurofile
-zonă periferică - hialomerul,
-clară, aparent omogenă.
La ME - 3 zone:periferica, citoplasmatica si zona organitelor

1. Zona periferică este alcătuită din:
¡ glicocalix = GP cu rol de receptori (pentru ADP, trombină,
serotonină, adrenalină, PG, factori plasmatici ai coagulării)
¡ atmosfera periplachetară - deasupra glicocalixului
= factori plasmatici ai coagulării adsorbiţi pe suprafaţa
membranei plachetare
¡ membrana celulară
¡ zona submembranoasă
¡ sistemul de membrane
o sistemul de membrane
- Sistemul canalicular deschis = invaginaţii tubulare ale
membranei care se răspândesc în citoplasmă; permite schimburile
dintre celulă şi mediu
- Sistemul tubular dens - este asociat sist. canalicular deschis;
are rol de reticol endoplasmatic (stocare calciu intracelular)
2. Zona citoplasmatică = zona contractilă

- conţine proteine cu rol în
¡ menţinerea formei de disc a trombocitelor neactivate
¡ modificarea formei trombocitelor activate (disc 
formă sferică cu prelungiri), în secreţia plachetară şi
retracţia cheagului (actina, miozina, trombostenina)
3. Zona organitelor = zona

cu funcţia predominant
secretorie
Sistemul granulaţiilor plachetare - cuprinde:

•Granulele dense = rol de stocare a factorilor agreganţi
trombocitari (Ca2+, ADP, ATP, serotonină, catecolamine)
•Granule alfa - conţin:
- proteine adezive (fibrinogen, f. von Willebrand);
- factori procoagulanţi (factori I, V şi XI, PAF)
•Granule cu glicogen
Lizozomi - conţin enzime (hidrolaze acide, elastină, colagenază)

eliberate în caz de stimulare intensă.
Alte organite - peroxizomi, mitocondrii, ribozomi

FUNCŢIILE TROMBOCITULUI
1. Rol în hemostaza primară - oprirea

iniţială a sângerării şi formarea
dopului hemostatic plachetar.
2. Rol în hemostaza secundară
(coagulare) - activitatea
procoagulantă
3. Rol în reglarea fibrinolizei
4. Rol în menţinerea integrităţii
peretelui vascular
1. Rol în hemostaza primară - oprirea iniţială

a sângerării şi formarea dopului
hemostatic plachetar.
 aderare, agregare şi metamorfoză vâscoasă
2. Rol în hemostaza secundară (coagulare) - activitatea

procoagulantă – prin:
a) adsorbţia la nivelul atmosferei periplachetare a
factorilor plasmatici activaţi implicaţi în
mecanismul intrinsec al coagulării (XII, XI, X, VIII, V)
 rol de protecţie (împiedică inactivarea lor de către
proteazele plasmatice)
b) eliberarea factorilor trombocitari conţinuţi în
compartimentul granular în cadrul procesului de
secreţie plachetară.
c) Prin factorii trombocitari,trombocitele intervin în :
- susţinerea mecanismul intrinsec al coagulării
(ex.fosfolipide, fibrinogen trombocitar)
- retracţia cheagului (trombostenina)
- repararea leziunii vasculare (ex. Factori de creştere –
PDGF)
3. Rol în reglarea fibrinolizei

- pe suprafaţa lor are loc interacţiunea dintre
plasminogen şi activatorii acestuia:
plasminogen → plasmina
↓
Fibrinogen→PDF
- în cursul secreţiei plachetare se eliberează PAI-1
(inhibitorul activarii plasminogenului)
4. Rol în menţinerea integrităţii peretelui vascular

Trombocitul aprovizionează endoteliul cu:
¡ metaboliţi ai acidului arahidonic
¡ factori de creştere (ex. PDGF) care cresc viabilitatea
celulelor endoteliale
MODIFICĂRILE PATOLOGICE
ALE TROMBOCITELOR
1. MODIFICĂRI CANTITATIVE
¡ Trombocitopenii-
Trombocitopenii sub 100.000/mm3.
=> tendinţă crescută de sângerări spontane, mai ales
hemoragii cutanate (peteşii, echimoze) şi mucoase
(epistaxis, gingivoragii)
¡ hipoplazie/aplazie medulară: Rx, medicamente, toxice
¡ deficit de trombopoietină
¡ distrucţie accelerată
¡ splenomegalie
¡ Trombocitoze - peste 400.000/mm3

=> risc crescut de fenomene trombotice
- fiziologic: în efortul fizic,
- patologică: după intervenţii chirurgicale majore, în procese
inflamatorii şi neoplazice, în splenectomie
Peteşii şi
purpura
Tromboza
MODIFICĂRILE PATOLOGICE
ALE TROMBOCITELOR
2. MODIFICĂRI CALITATIVE (TROMBOPATIILE)

pot fi
¡ ereditare sau
¡ câştigate (boli mieloproliferative cronice, renale,
hepatice, după administrarea unor medicamente -
aspirină, antiinflamatoare, antibiotice).
Consecinte:
¡ defecte de activare
¡ defecte de aderare - boala von Willebrand
¡ defecte de agregare - trombastenia Glanzmann
¡ defecte de secreţie - a corpusculilor denşi sau a
granulaţilor .
HEMATOPOIEZA UMANA
Hematopoieza reprezinta procesul de formare a celulelor sanguine mature, functionale.

Hematologia este stiinta care se ocupa cu studiul sangelui ( “haima” – sange, “logos” –
cuvant).
Hematopoieza impune existenta a doi factori:
• celule de origine care in final se transforma in celule mature
• micromediul hematopoietic, alcatuit din celule stromale si factori reglatori.
Procesul de hamatopoieza initiat foarte timpuriu in viata embrionara, in ultima parte a
vietii fetale se cantoneaza in maduva osoasa, unde se mentine si de-a lungul intregii vieti adulte.
Se descriu trei grupe mari de celule hematopoietice situate la adult in maduva osoasa:
• celule stem pluripotente caracterizate prin:
- morfologie incerta
- prezente in maduva osoasa si sange
- autoregenerare nelimitata
- diferentiere in precursori multipotenti
• celule progenitoare si precursoare orientate catre una sau mai multe linii sanguine,
caracterizate prin:
- morfologie incerta
- prezente in maduva osoasa si sange
- autoregenerare limitata
- diferentiere multipotenta si unipotenta
- detectate in cultura in vitro ca : CFC-GEMM, CFC-GM, CFC-E, CFC-M, CFC-Meg,
CFC-Eo, CFC-Bazo
CFC-GEMM – celula formatoare de colonii mixte granulocitare, eritroblastice,
monocitare, megacariocitare.
CFC-GM – CFC granulomonocitare
CFC-E – CFC eritroide
CFC-M – CFC monocitare
CFC-Meg – CFC megacariocitare
CFC-Eo – CFC eozinofile
CFC-Bazo – CFC bazofile
• celule hematopoietice ale seriilor sanguine, in diverse stadii de maturatie, caracterizate prin:
- morfologie distincta
- prezente in maduva osoasa
- autoregenerare absenta.
Celulele stem pluripotente (CSP) – celulele formatoare de colonii in splina (CFC-S)
- deriva din celulele mezenchimale embrionare si sunt celule de origine ale tuturor celulelor
sanguine; celula primordiala rezultata in timpul conceptiei prin unirea celor doi gameti este
adevarata celula stem a organismului; aceasta si descendentii sai se diferentieaza cu fiecare
mitoza fara sa se conserve celulele din stadiile anterioare; atunci cand, din mezenchim se
diferentieaza celule primordiale ale sangelui (CSP), se dezvolta un tesut cu caracteristici
speciale. Tesutul sanguin este intr-o continua si rapida reinnoire, de aceea este necesara
mentinerea unei populatii celulare capabile sa participe la efortul regenerator prin diferentiere
continua si flexibila a unora din celule, dar si de mentinere a unui numar suficient de celule, in
stadiul nediferentiat, ca rezerva. Deoarece celulele mezenchimale embrionare s-au diferentiat in
totalitate, epuizarea acestei populatii ar fi fatala organismului adult.
- CSP se pot identifica prin prezenta pe suprafata a markerului CD34; la animalele iradiate letal
celulele medulare CD34+ pot reconstitui toate liniile sistemului hematopoietic.
- datorita numarului foarte mic si a morfologiei necaracteristice, CSP nu pot fi recunoscute
morfologic.
- prezinta urmatoarele caracteristici:
° autoregenerarea – cu mentinerea constanta a numarului lor; pool-ul de CSP al unui
organism uman adult este de 1-2 x 106 celule
° diferentierea spre celule precursoare ale unei linii sanguine
° un numar redus, dar constant de CSP se gaseste in sangele circulant al adultului; atunci
cand un teritoriu medular devine “aplastic”, CSP din sange migreaza si repopuleaza
teritoriul afectat.
Celulele progenitoare
Celulele progenitoare au o capacitate de diferentiere tot mai restransa si iau nastere din
CSP.
• In prima etapa se exprima numai diferentierea mieloida si limfoida: - CFC-GEMM
- CFC-Ly B+T
• In a doua etapa:
- celulele mieloide isi restrang potenta de diferentiere la doua serii celulare (CFC-GM),
apoi la una singura (CFC-G, CFC-M,CFC-Meg, CFC-E)
- celula limfoida initiala se diferentiaza in cele doua serii limfoide (CFC-LyB, CFC-
LyT), posibil si in linia celulara NK.
Acestea sunt celule unipotente, care si-au incheiat ciclul de diferentiere, precursoare ale seriilor
celulare sanguine si care se vor matura pana vor ajunge celule functionale.
*Celulele progenitoare mieloide si limfoide : CFC-GEMM-celula formatoare de colonii
mixte
CFC-LyB+T-celula formatoare de colonii
limfoide
- populatia celulara derivata din celula stem pluripotenta
- exprima prima orientare restrictiva a celulei stem pluripotente
- factorii stimulatori ai celor doua tipuri de celule sunt : FSC-GEMM, similar cu IL3, si FSC-
LyB+T.
*Celulele progenitoare eritroide (CFC-EB)
- sunt celule blastice mari, cu multi nucleoli
- citoplasma este intens bazofila
- prezinta o zona perinucleara clara
- poseda antigene de suprafata: HLA-A si B, HLA-DR, CD34.
- sunt stimulate in diviziune si diferentiere de factorul specific FSC-EB, dar si de FSC-GM si
IL3.
- CFC-E, rezultat al acestei diferentieri, raspunde la stimularea eritropoietinei si devine
proeritroblast; CFC-E este denumita “ celula sensibila la eritropoetina”
- sinteza de hemoglobina se realizeaza diferentiat: lanturile de globina sunt produse sub influenta
IL3, iar pentru sinteza hemului este indispensabila eritropoetina.
*Celulele progenitoare granulomonocitare ( CFC-GM, CFC-G, CFC-M)
-o colonie provine dintr-o celula progenitoare granulo-monocitara
-numarul de CFC-GM din maduva normala este de 50-200 x 105 celule nucleate medulare
-coloniile de CFC-GM sunt initiate si intretinute de un factor stimulator al coloniilor granulo-
monocitare (FSC-GM)
-CFC-GM este o populatie celulara cu un ritm rapid de proliferare
-sub actiunea factorului stimulator al coloniilor granulomonocitare (FSC-GM) si al IL3, CFC-
GM se orienteaza spre celule formatoare de colonii granulocitare (CFC-G) sau monocitare (CFC-
M), din care iau nastere mieloblastul si monoblastul.
*Celulele progenitoare megacariocitare (CFC-MegB, CFC-Meg)
- din CFC-GEMM ia nastere prima celula orientata megacariocitar – celula formatoare de colonii
megacariocitare “burst” (CFC-MegB)
- CFC-MegB este o celula dotata cu mobilitate “in vitro”- in cultura, producand colonia de tip
“burst”, “in explozie”.
- CFC-MegB dupa 3-4 diviziuni pierde proprietatea de a fi mobila; CFC-Meg se divide de 3-5 ori
dand nastere megacariocitelor
- fiecare CFC-MegB poate produce 128 megacariocite si CFC-Meg genereaza 16-32
megacariocite.
- pentru dezvoltarea CFC-MegB si CFC-Meg este necesara prezenta in cultura a FSC-MegB si
FSC-Meg
- precursorii megacariocitari normali se pot identifica prin prezenta unui marker specific,
antigenul legat de factorul VIII intracitoplasmatic.
- pe langa factorii specifici proliferarii precursorilor megacariocitari, megacariopoieza are nevoie
de alti stimulatori care favorizeaza diferentierea, cresterea si maturarea megacariocitelor: IL3,
CFC-GM, IL4.
- IL4 si eritropoetina pot actiona sinergic cu factorii enumerati mai sus pentru diferentierea si
proliferarea CFC-Meg.
- procesul de trombocitoformare este controlat de trombopoietina, factor identificabil in plasma
si urina pacientilor trombocitopenici..
*Celulele progenitoare eozinofile (CFC-Eo)
- coloniile de eozinofile, initiate de celulele formatoare de colonii eozinofile, cresc numai in
prezenta factorului de crestere al eozinofilelor, FSC-Eo, produs de limfocitele T, identic cu IL5.
-stimularea eozinofilopoiezei necesita in faza timpurie IL1 si IL3, iar in faza tardiva FSC-GM si
FSC-G.
*Celulele progenitoare bazofile (CFC-Ba)
- pentru a se obtine colonia de bazofile in culturile “in vitro” este necesar sa se adauge factorul
stimulator al bazofilelor FSC-Ba si IL3.
- recent a fost descrisa si o celula precursoare mastocitara.
*Celulele progenitoare limfopoetice
• celulele progenitoare ale limfocitelor T sunt celule proto-T, celule pre-T si unele etape
intermediare pana la limfocitul T matur :
- celulele proto-T migreaza din maduva osoasa si patrund in cortexul subcapsular al timusului
- are loc activarea genelor, urmata de modificari ale glicoproteinelor de pe suprafata celulara,
care determina fenotipul celular T
- in timpul procesului de diferentiere se dezvolta markerii de suprafata, identificati cu ajutorul
anticorpilor monoclonali
- fenotipic Ly proT exprima atg. CMH, CD7 si CD34- ca marker de imaturitate; in acest stadiu,
desi neexprimate, genele care codifica CD3 si lanturile γ, δ, ε ale receptorului pentru
recunoasterea atg. de pe Ly T sunt supuse procesului de rearanjare; in Ly preT primele exprimate
sunt lanturile γ; prin stimularea cu IL-2 apar primele Ly preT exprimand markeri de suprafata ca
CD2, CD38 si receptorul transferinei; de asemenea se rearanjeaza lantul β al receptorului Ly de
recunoastere a antigenului; in urmatoarea etapa, se evidentieaza CD3, se rearanjeaza lantul α al
receptorului Ly pentru antigen si devine posibila exprimarea heterodimerilor γε si αβ; aceste
celule sunt negative pentru CD4 si CD8, exprima receptori pentru IL2, sunt activ proliferante si
exercita functii ale LyT nerestrictive pentru CMH; ulterior apar CD4 si CD8 exprimati pe aceeasi
celula impreuna si antigen timocitar CD1; in final, celulele mature timocitare poseda atg. CD4
sau CD8, niciodata pe aceeasi celula; aceste celule reprezinta precursorii LyT circulante mature,
deoarece poseda imunocompetenta functionala restrictiva CMH si receptori cu heterodimer α/β
asociat cu CD3
- in timus are loc eliminarea clonelor care reactioneaza cu autoantigenul endogen
- timocitele cu afinitate crescuta pentru CMH propriu sunt distruse in timus in cursul ontogeniei,
pe cand cele cu afinitate foarte scazuta sunt eliberate in periferie
• diferentierea celulelor limfocitare B comporta doua etape:
-prima etapa este independenta de antigen si reprezinta diferentierea CFC-LyB in celula pre-B
si apoi in limfocite B; aparitia imunoglobulinelor intracitoplasmatice urmata de exprimarea
acestora pe suprafata celulelor B in curs de diferentiere poate fi utilizata pentru a urmari
maturarea celulelor B; maturarea LyB in maduva osoasa implica mai multe diviziuni in timpul
carora celulele dobandesc markeri de membrana timpurii - lanturile µ si mai tarziu lanturile
usoare; Ly preB sintetizeaza receptori de tip igM si igD; Ly preB prezinta transferaza
deoxinucleotid terminala cara actioneaza ca mutagen somatic pentru diversitatea genelor
imunoglobulinelor si exprima antigene CMH clasa a doua; Ly B virgine intra in circulatie si se
cantoneaza in zonele limfocitare B ale tesuturilor limfatice; aceste ly tinere, care exprima
simultan igM, igD sunt supuse unei modificari de clasa, ca etapa finala in cascada rearanjarii
genelor ig., devenind lyB.
- a doua etapa este dependenta de antigen: activate de antigen si expansionandu-se de tip clonal
Ly B se matureaza in plasmocite si secreta igG, igA sau ig.E.
• limfocitele NK au ca antigene de suprafata CD16-56 ; originea lor nu este clara : pot constitui o
fractiune imatura a Ly T sau pot descinde direct din progenitorul limfocitar comun CFC-LyT+B.
Micromediul hematopoietic
Micromediul hematopoietic este reprezentat de maduva osoasa, tesut ce se dezvolta in

spatiile delimitate de septurile spongioasei oaselor, populatiile de celule hematopoietice,
coexistand acolo cu celule libere, fara constangerea structurilor fixe ale altor organe.
Micromediul hematopoetic este alcatuit din :
• celule stromale mezenchimale
• retea matriceala extracelulara fibrilara de glicoproteine de care se prind celulele hematopoietice
• factori de crestere secretati de celulele stromale
*Celulele stromale ale micromediului hematopoietic
° macrofagele
- au rol de eliminare a resturilor celulare rezultate in cursul hematopoiezei : celule
ineficiente, nuclei de eritroblasti
- participa la hematopoieza prin factori stimulatori si factori semnalizatori : factori
stimulatori ai coloniilor, interleukine, leucotriene, prostaglandine
- celulele reticulare sunt monocite sinusale specializate care formeaza o retea intinsa,
polimorfa.
- celulele reticulare constituie stratul extern, adventiceal al sinusurilor medulare
° celulele endoteliale
- formeaza stratul luminal al peretelui sinusurilor medulare
- dezvoltarea celulelor endoteliale este asigurata de : FSC-GM, IL1 si factorul
necrozant al tumorilor (FNT)
- sunt pozitive pentru antigenul factorului von Willebrand
- pasajul celulelor mature spre lumenul sinusal se face transmural prin zonele mai
periferice; traversarea celulei endoteliale se face numai prin intermediul receptorilor
de pe fata dinspre membrana bazala, care selecteaza celulele sanguine cu un grad
suficient de maturitate
- celulele endoteliale sunt conectate intre ele, dar pasajul celulelor mature spre lumenul
sinusal nu se face la zonele de legatura dintre celule
° fibroblastii
- sunt celule ce fuzioneaza intre ele intr-un complex sincitial
- au caractere contractile
- celulele stromale secreta factorul bazic de crestere a fibroblastilor, care este depozitat
pe matricea fibrilara extracelulara si pe suprafata celulelor endoteliale
- fibroblastii contin: miozina, fibre de alfa-actina si sintetizeaza colagen I, II si IV.
Alaturi de cele trei tipuri celulare un rol important il au celulele adipoase din maduva osoasa care
ocupa spatiul nepopulat de celule hematopoietice si care reprezinta rezerva energetica a tesutului
hematopoietic; in caz de cerinta majora, celulele adipoase isi reduc numarul pentru a permite
expansiunea celulelor hematopoetice.
Preadipocitele stimuleaza hematopoieza prin secretia de: -factor stimulator al celulelor stem
(FSC-S)
- IL6
- factor inhibitor al leucemiei (FIL)
- FSC-M
*Reteaua matriceala extracelulara fibrilara de glicoproteine
-celulele stromale interdigitate alcatuiesc o matrice spongioasa tridimensionala, in care se dispun
celulele hematopoietice
*Factorii de crestere secretati de celulele stromale
-factorii de crestere iau nastere din interactiunile care se stabilesc intre diversele componente ale
micromediului hematopoetic, constituindu-se micromedii pentru toate compartimentele celulare.
La exterior exista un tesut de sustinere alcatuit din:
lamele subtiri, neregulate, ca un os spongios
endost – o foita subtire alcatuita din celule turtite cu nucleii aplatizati, ce separa osul
de paranchimul medular
retea de reticulina ce ia parte la formarea peretilor sinusali

Hematologie1 4

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Hematologie1 4

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

IMUNITATEA SPECIFICA

Celula stem Limfocite pro-B Celule pro-B mature Limfocite pre-B

Celule mici pre-B Celula B imatura Celula B matural

Fiecare stadiu de dezvoltare este determinat de rearanjamentul

1. Numele de limfocite T se datoreaza timusului, glanda

2. Limfocitele pre-T provin din celulele stem ale maduvei

3. Limfocitele T imature sunt denumite timocite in timpul

4. Maturarea celulelor T in interiorul timusului presupune

Exprimarea markerului de suprafata CD3 este specifica limfocitelor

Alti markeri ai celulei T :

1. Exprimarea de TCR confera specificitate antigenica

Rolul celulelor T d este neclar. S-a sugerat ca are un rol in

Formarea celulelor T este intens implicata in

Apoi, celulele T mature antigen dependente sunt activate

1. In termeni generali, limfocitele CD4+ reprezinta populatia T "helper".

2. Limfocitele CD8+ reprezinta limfocite T citotoxice (CTL), care

In contrast cu imunoglobulinele produse de celulele B sau anticorpii

Limfocitele T (prin TCR) recunosc antigenul sub forma de peptide scurte

Acest fenomen este cunoscut sub denumirea “restrictie HLA”

• Celulele T si B recunosc diferit antigenul

• Antigenul trebuie prelucrat inainte de a fi prezentat celulelor T

• Procesarea antigenului genereaza peptide antigenice

• Procesarea antigenului exogen are loc in lizozomi

• Procesarea endogena nu are loc in lizozomi

• Mecanismul de procesare a antigenului depinde de

• Procesarea antigenului endogen foloseste proteaze si peptide ca

II. EXPLORAREA SERIEI ROŞII

II. EXPLORAREA SERIEI ROŞII

• formă de disc biconcav

• 4,5 - 5 milioane/mm3 la bărbaţi

• pigment de culoare roşie

• la nivel tisular preia CO2 îl

• 4 lanţuri de globină (2α şi 2β)

Procesul de formare a eritrocitelor

• precursorii eritrocitelor posedă nucleu

• necesită pentru sinteza

• acid folic (în vegetale)

• necesită pentru sinteza

• principala funcţie a eritrocitului -

II. EXPLORAREA SERIEI ROŞII

• constă în numărarea (cu

§ 5,0 ± 0.5 milioane/mm3

§ 4,5 ± 0,5 milioane/mm3

• se mai numeşte şi raportul eritro-plasmatic

• utilizaţi pentru a aprecia dimensiunea şi

• rezultă prin calcul, utilizând valorile

• pot fi determinaţi direct cu ajutorul

Hemoglobina eritrocitară medie (HEM)

Concentraţia medie a Hb eritrocitare

Diametrul eritrocitar mediu (DEM)

Grosimea eritrocitară medie (GEM)

• măsoară variabilitatea dimensiunilor

• Valori normale: 11 – 15%

• anemii normocitare şi normocrome

• anemii hipocrome şi microcitare

• anemii macrocitare şi megalocitare

Anemie microcitară, Anemia feriprivă Deficit de fier

• numărul lor reflectă

• Valori normale: 0,5 - 2 %

• anemia Biermer (la 7 -10 zile

• oferă elemente utile pentru precizarea tipului de

• Evidenţiază modificările de:

1. Modificări de mărime – anizocitoză