Atacul de panică. Tulburările anxioase –

tipuri, criterii de diagnostic.
Atacul de panică – reprezintă o perioadă distinctă de frică sau de
disconfort intens, acompaniată de patru dintre următoarele simptome
cognitive sau somatice: palpitații, transpirație, tremor, durere sau
disconfort precordial, frica de a nu pierde controlul, greață sau detresă
abdominală, senzația de scurtare a respirației, frisoane sau valuri de
căldură, teama de moarte, derealizare, depersonalizare, amețeală,
senzația de sufocare.
! Atacul de panică are debut brusc și este însoțit de sentimentul de
pericol sau de moarte iminentă și de dorința de a scăpa.
!! Anxietatea din atacul de panică este diferită de anxietatea
generalizată prin severitatea mai mare și natura sa paroxistică.
!!! Există trei tipuri de atacuri de panică:
1. INOPINATE – atunci când persoana nu asociază debutul atacului
de panică cu un stimul extern sau intern;
2. ATACUL DE PANICĂ CIRCUMSCRIS (semnalizat) – survine
aproape invariabil la expunerea sau la anticiparea expunerii la un
semnal declanșator (de exemplu: o persoană care are fobie socială va
avea un atac de panică dacă este pus să vorbească în public);
3. ATACUL DE PANICĂ PREDISPUS SITUAȚIONAL – este similar
atacului de panică circumscris însă nu este asociat invariabil cu un
anumit semnal și nusurvine neapărat după expunerea la un stimul (de
exemplu: o persoană poate avea un atac de panică atunci când conduce
mașina, dar pot exista și perioade în care conduce mașina și nu apare
atacul de panică).
Tulburările anxioase:
– sunt printre cele mai întâlnite probleme de ordin psihic. Ele sunt
caracterizate printr-o stare permanentă de neliniște, agitație, îngrijorare
ce creează disconfort persoanei care se confruntă cu o astfel de
tulburare.
Din categoria tulburărilor anxioase fac parte:
 Agorafobia
Element esențial: anxietatea în legătură cu aflarea persoanei într-un loc
sau într-o situație din care ”scăparea” este dificilă (sau jenantă) sau în
care nu poate fi accesibil ajutorul dacă apare atacul de panică.
Criterii de diagnostic pentru agorafobie:
1. Anxietatea dată de faptul că individul se află într-un loc sau într-o
situație din care scăparea este dificilă sau nu poate primi ajutor în cazul
unui atac de panică inopinant sau predispus situațional. Fricile
agorafobice implică de regulă grupe de situații care includ faptul de a te
afla singur în afara casei, de a fi în mulțime sau de a sta la rând, de a
călători cu autobuzul etc.
2. Situația este evitată sau este îndurată cu o detresă marcată sau cu
anxietatea de a avea un atac de panică sau simptome similare panicii.
3. Anxietatea nu este explicată mai bine de o altă tulburare mentală:
fobia socială, fobia specifică, tulburarea obsesiv-compulsivă, stres
posttraumatic sau anxietatea de separare.
Panica 
 
Element esențial: prezența unor atacuri de panică inopinate, recurente,
urmate de cel puțin o lună de preocupare persistentă în legătură cu:

1. faptul de a nu avea un alt atac de

panică
2. posibilele implicații sau consecințe ale atacului de panică.
 
! Pentru a putea pune diagnosticul este necesar să existe cel puțin două
atacuri de panică inopinate!
Indivizii diagnosticați cu panică pot avea și atacuri predispuse
situațional dar și atacuri circumscrise situațional.
!! Frecvența și severitatea atacurilor de panică variază foarte mult. Există
persoane care pot să aibă atacuri moderate ce apar regulat timp de
 câteva luni. Alți indivizi au scurte accese de atacuri mai frecvente,
separate prin săptămâni sau luni în care nu apare un altul.
!!! Persoanele cu panică se tem că prezența unui atac de panică poate să
indice prezența unei maladii nediagnosticate. Cu toate că sunt asigurați
că nu este vorba despre nicio maladie, ei continuă să fie sceptici și
temători.
Elemente asociate cu panica:
1. anxietatea constantă sau intermitentă care nu este centrată pe o
anumită situație;
2. în unele cazuri persoana își pierde relațiile sociale;
3. procentele de tulburare depresivă comorbidă variază între 10-
65%;
4. este frecventă comorbiditatea cu alte tulburări anxioase (de ex:
fobia socială, anxietatea generalizată, tulburarea obsesiv-compulsivă
etc).
Fobia specifică
Element esențial: frica intensă și persistentă de obiecte sau situații
circumscrise care pot fi clar recunoscute.
! Expunerea la stimulul fobic va provoca un răspuns anxios imediat
(acesta poate lua forma unui atac de panică circumscris situațional sau
predispus situațional).
!! Cel mai adesea stimulul fobic este evitat.
!!! Diagnosticul este adecvat doar dacă evitarea, frica sau anticiparea
anxioasă a întâlnirii stimulului care produce fobia interferează
semnificativ cu rutina cotidiană sau cu viața profesională sau socială a
individului.
!!!! Fobiile specifice pot implica preocupări legate de pierderea
controlului, panica, manifestările somatice ale anxietății ce pot să apară
în momentul expunerii la obiectul care provoacă teama.
 
Există mai multe subtipuri de fobii specifice:
 
1. fobia de animale – cu debut în copilărie
2. fobia de mediul natural – atunci când frica este dată de obiecte
din mediul natural; debut în copilărie
3. de situații – cu debut în copilărie sau în apropierea vârstei de 20
de ani
4. fobia de sânge, plagă, infecție – este extrem de des întâlnită
5. alt tip – dacă fobia este provocată de alt fel de stimuli decât cei
menționați mai sus.
 
De reținut!!!
1. Fobia specifică poate duce la un stil de viață restrâns sau poate
interfera cu anumite ocupații.
2. De cele mai multe ori este asociată cu alte diagnostice.
Fobia socială (Anxietatea socială)
Element esențial: anxietate semnificativă clinic provocată de expunerea
la anumite situații sociale sau de performanță ce duce adesea la
comportament de evitare.
! Expunerea sau anticiparea expunerii la situația fobică provoacă
aproape în mod constant un răspuns anxios ce poate lua forma unui
atac de panică circumscris situațional sau predispus situațional.
!! Congestia feței poate fi un element tipic al fobiei sociale. Persoana cu
fobie socială experimentează întotdeauna simptome de anxietate (de
exemplu: palpitații, transpirație, disconfort gastrointestinal, tensiune
musculară, confuzie etc).
!!! Vorbim despre fobie socială generalizată atunci când fricile sunt în
legătură cu cele mai multe situații. Indivizii cu fobie socială generalizată
se tem atât de situațiile publice de performanță cât și de situațiile
sociale interacționale.
 Elemente asociate cu fobia socială:
1. hipersensibilitatea la critică
2. stima de sine scăzută
3. evaluare negativă
4. obținerea unor rezultate sub capacitățile lor din cauza anxietății
sau a evitării participării la activități
5. este puțin probabil ca aceste persoane să se căsătorească
6. fobia socială poate fi asociată cu: ideația suicidară, tulburările
afective etc.
Stresul posttraumatic

Element esențial:  reexperimentarea unui eveniment traumatic extrem ce

duce la apariția unor simptome de excitație crescută  și de evitare a
stimulilor asociați cu trauma.
Elemente asociate:
1. persoanele pot descrie sentimente de culpă penibile referitoare la
supraviețuirea lor și a altor indivizi;
2. patternurile de evitare pot interfera cu relațiile interpersonale;
3. în cazurile cronice și severe pot să apară halucinații auditive și
ideație paranoidă;
4. mai pot fi prezente: simptome disociative, acuze somatice,
sentimente de ineficiență, rușine, disperare, retragere socială etc.
5. în cazul persoanelor suferinde de stres posttraumatic există risc
crescut de apariție a tulburării depresive majore, a tulburării bipolare
sau a altor tulburări anxioase.
 
! Poate să apară la orice vârstă (inclusiv în copilărie).
!! Simptomele apar de regulă în decurs de trei luni după ce evenimentul
traumatic s-a produs.
!!! Durata simptomelor variază. Recuperarea completă survine în
aproximativ 3 luni (deși sunt persoane care pot să aibă simptomele
pentru o perioadă mai mare de 12 luni).
 Criterii de diagnostic pentru tulburarea de stres posttraumatic
A) Individul este expus unui eveniment traumatic extrem în
care ambele dintre cele ce urmează sunt prezente:
1. Persoana a experimentat, a fost martoră sau a fost confruntată cu
o situație care a implicat moartea cuiva, amenințarea cu moartea,
vătămarea corporală sau periclitarea integrității corporale proprii sau a
altcuiva;
2. Răspunsul individului a implicat o frică intensă.
B) Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent in una (sau
mai multe) dintre următoarele modalități:
1. amintiri recurente
2. acțiuni și simțiri ca și cum evenimentul traumatic ar fi fost
recurent (include: retrăirea experienței, iluzii, halucinații, episoade
disociative de flashback)
3. vise detresante recurente
4. detresă psihologică intensă la expunerea la stimuli interni sau
externi care seamănă cu un aspect al evenimentului traumatic.
C) Evitarea persistentă a stimulilor asociați cu trauma și paralizia
reactivității generale, așa cum este indicat de trei (sau mai multe) dintre:
1. eforturi de a evita gândurile, sentimentele sau discuțiile despre
eveniment;
2. incapacitatea de a evoca un aspect important al traumei;
3. eforturi de a evita activități, locuri sau persoane care au legătură
cu evenimentul traumatic;
4. diminuarea interesului sau participării la evenimente
semnificative din viața individului;
5. sentiment de detașare sau înstrăinare de alții;
6. sentimente de viitor îngustat;
7. gamă restrânsă a afectului (de exemplu: individul este incapabil să
aibă sentimente de amor).
D) Prezența unor simptome persistente de excitație crescută, așa cum
este indicat de două (sau mai multe) dintre:
1. dificultate de a adormi sau de a rămâne adormit;
2. dificultăți de concentrare;
3. iritabilitate sau stare coleroasă;
4. hipervigilitate
5. răspuns exagerat de tresărire.
E) Durata perturbării este mai mare de o lună.
F) Perturbarea cauzează detresă/deteriorare semnificativă clinic în
domeniul social, profesional sau în alte domenii importante.
!!! Atunci când se pune diagnosticul de tulburare de stres posttraumatic
este nevoie să se specifice dacă vorbim despre tulburare:
1. acută  – durata simptomelor este mai mică de trei luni
2. cronică – durata simptomelor este mai mare sau egală cu trei luni
3. cu debut tardiv – dacă debutul simptomelor survine la cel puțin
șase luni după stresor.
Stresul acut
 
Element esențial: apariția anxietății caracteristice, a simptomelor
disociative și a altor simptome care apar în decurs de o lună de la
expunerea la un stresor traumatic extrem.
! Persoanele cu tulburare de stres acut au o diminuare a reactivității
emoționale, se simt culpabili în legătură cu urmărirea sarcinilor vieții și
le este dificil să experimenteze plăcerea activităților care anterior le
făceau plăcere.
!! Evenimentul traumatic este reexperimentat ca fiind persistent (de
exemplu: amintiri recurente, imagini, iluzii, episoade flashback etc)
Evoluție: simptomele sunt experimentate în timpul sau la scurt timp
după traumă, durează cel puțin două zile, iar dacă în decurs de patru
săptămâni nu sunt rezolvate atunci diagnosticul va trebui schimbat.
Anxietatea generalizată
 
Element esențial: anxietate excesivă ce apare mai multe zile pe parcursul
unei perioade de cel puțin șase luni.
! Anxietatea este asociată cu cel puțin trei dintre următoarele
simptome:
1. iritabilitate;
2. dificultate de concentrare sau senzația de vid mental;
3. perturbări de somn;
4. tensiune musculară;
5. fatigabilitate;
6. neliniște (sentimentul de ”a sta ca pe ghimpi”)
 
Tulburarea obsesiv-compulsivă
Element esențial: prezența obsesiilor sau compulsiilor recurente care
sunt suficient de severe pentru a fi consumatoare de timp sau pentru a
cauza o deteriorare semnificativă.
Citește despre tulburarea obsesiv-compulsivă
aici: https://clipsi.ro/tulburarea-obsesiv-compulsiva/
Sursa:   DSM IV