Analiza social-economică a Transnistriei

În prezent, faţă de Transnistria se manifestă o atenţie deosebit de intensă. Aceasta se

explică, în primul rând, prin înaintarea frontierei Uniunii Europene nemijlocit spre Republica
Moldova. Europa descoperă astfel inopinat, ca la frontiera ei de Est există o ţară cu un conflict
îngheţat, în rezultatul căruia pe teritoriul ei a apărut o formaţiune statală numită Transnistria
(“Republica Moldovenească Nistreană” — RMN), nerecunoscută de comunitatea internaţională,
dar care, de fapt, timp de 17 ani există ca stat autonom în componenţa Republicii Moldova, având
propria constituţie şi legislaţie.

În perioada sovietică pe teritoriul din stânga Nistrului al RSSM se producea mai mult de
o treime din toată producţia industrială a republicii. Complexul industrial cuprindea următoarele
ramuri: electroenergetica, siderurgia, construcţia de maşini şi prelucrarea metalelor, industria
electrotehnică, chimică, de prelucrare a lemnului, industria mobilei, industria poligrafică, a sticlei,
industria uşoară şi cea a materialelor de construcţii. În Transnistria sunt localizate centralele
electrice de la Cuciurgan şi Dubăsari. Centrala electrică de la Cuciurgan nu numai că furniza
energie electrică pentru toata RSSM (în cazul unei industrii funcţionale), dar şi exporta energie
electrică în Ucraina Sovietică şi în câteva ţări membre ale Consiliului de Ajutor Economic
Reciproc (CAER). Tot oţelul şi laminatul, 90% din energia electrică a fostei RSSM se produceau
în Transnistria[1].

Dezintegrarea URSS a provocat şi distrugerea sistemului de relaţii economice, fapt care a

destabilizat considerabil economia regiunii. Unele ramuri industriale au decăzut total. Aceste
procese erau comune pentru întreg spaţiul postsovietic. În Transnistria situaţia social economică se
complica şi din cauza statutului ei nedeterminat şi a conflictului permanent dintre oficialii de la
Chişinău şi cei din Tiraspol.

Trebuie să menţionăm aici, sub aspectul social-economic, şi prezenţa pe teritoriul

Transnistriei a numerosului Grup Operativ al Armatei a 14-a Sovietice, din 1992 Armata a 14-a
Rusă. Majoritatea angajaţilor şi a ostaşilor acestei armate au locuit în această regiune. Rusia
trebuia să asigure securitatea depozitelor de armament şi să întreţină gruparea militară. Începând
din anul 1994 reduce esenţial efectivul de persoane, iar procedura de evacuare a armamentului a
început puţin mai târziu. Respectiv, brusc a încetat intrarea mijloacelor băneşti care, în fond,
rămâneau în regiune. Ceea ce prezintă interes este şi faptul că destul de mult timp banii în Banca
de Campanie a Armatei a 14-a erau aduşi cu avionul din Moscova la aeroportul militar din
Tiraspol (în prezent inactiv, dar care anterior avea o capacitate de aterizări şi decolări ale
avioanelor de diferite tipuri, cu diferite modificări şi capacităţi de transport). În prezent fosta
armată a 14-a rusă este cunoscută ca Grupul operativ de trupe ruseştiRU din regiunea
transnistreană a Republicii Moldova (cu un efectiv de persoane puţin sub 1,5 mii). În mod
corespunzător, aceasta nu reprezintă actualmente o importanţă economică esenţială în regiune.

Întreprinderile transnistrene au parcurs o cale destul de lungă de la proprietatea de stat de

100% (începutul anului 1990) până la privatizarea generală (2002–2003). Până la demararea
procesului de privatizare industria includea 144 de întreprinderi cu diverse forme de proprietate:
113 din acestea erau întreprinderi de stat, 11 — societăţi pe acţiuni şi 6 — întreprinderi colective.
O trăsătură caracteristică a industriei transnistrene este dependenţa ei faţă de importul materiei
prime. Dacă nu va dispune de materie primă, majoritatea întreprinderilor vor înceta să producă. În
Transnistria sunt foarte puţine minereuri. În plus, toţi subiecţii economici din Transnistria trebuie
să se înregistreze ca agenţi economici ai Republicii Moldova, întrucât comunitatea mondială nu
recunoaşte noţiunea de “agent economic transnistrean”. Astfel, activitatea acestora este pusă în
dificultate prin faptul că sunt constrânşi oricum să ţină o contabilitate dublă — în Republica
Moldova şi în Transnistria, ceea ce nu favorizează ameliorarea climatului economic.

În prezent majoritatea marilor întreprinderi sunt privatizate atât de investitori străini (în
special din Rusia), cât şi de investitori locali. Cu toate acestea, rezultatele privatizării nu sunt
recunoscute de autorităţile de la Chişinău.

Unele întreprinderi şi-au schimbat de câteva ori acţionarii, trecând de la unii la alţii. Un
exemplu evident este Uzina Metalurgică Moldovenească (UMM) din Râbniţa, fondată în 1985 şi
care în 1998 a fost reorganizată în societate pe acţiuni de tip închis. La început Transnistria
beneficia de o “acţiune de aur” care nu acorda dreptul investitorului rus, compania “ITERA”, să
conducă activitatea întreprinderii. Cu toate acestea, în consecinţă, “acţiunea de aur” a fost vândută
şi o perioadă uzina a devenit proprietatea investitorilor ucraineni. După “revoluţia portocalie”
ucrainenii au vândut uzina ruşilor. În prezent aceasta este proprietatea companiei conduse de
miliardarul rus Alişer UsmanovRU, director general al Gazprominvestholding.
Actualmente “Uzina Metalurgică Moldovenească” S.A.T.I. este o întreprindere a metalurgiei
feroase, modernă şi de înalt randament, care dispune de tehnologii de nivel mondial pentru
producerea semifabricatelor de oţel turnate continuu, a laminatelor uşoare/de dimensiuni mici, a
sârmei laminate la cald din oţel cu conţinut redus de carbon şi cu conţinut mare de carbon, din oţel
slab aliat conform standardelor internaţionale (DIN, ASTM, BS, EU etc.). Uzina îşi orientează
producţia în mod succesiv şi cu mult succes spre satisfacerea cerinţelor permanent crescânde ale
pieţii internaţionale. Capacitatea proiectată a uzineiRU este de 684 000 tone de oţel şi 500 000
tone de produse laminate finite pe an.
 Uzina este membru al organizaţiilor şi uniunilor internaţionale: “IISI” — Institutul
Internaţional al Fierului şi Oţelului, “IREPAS” — Asociaţia Internaţională a Exportatorilor şi
Producătorilor de Oţel Beton, Uniunea Internaţională a Metalurgiştilor, Uniunea Balcanică a
Metalurgiştilor, Consiliul Producătorilor şi Exportatorilor de Metale Feroase.

Producţia uzinei a fost calculată pentru piaţa regională de consum din Moldova şi din
regiunile învecinate ale Ucrainei. Cu toate acestea, evenimentele au impus uzina să iasă şi să
activeze şi pe piaţa mondială a semifabricatelor de oţel, a laminatelor şi oţelului beton în colaci.
Astfel, producţia acesteia a fost exportată în SUA, în ţările Europei de Vest şi CSI. Întreprinderea
este una din puţinele de pe teritoriul Transnistriei care nu numai că şi-a menţinut cadrele, dar şi
ţine pasul cu timpul, modernizându-şi permanent producţia.

Un alt exemplu este vinderea la sfârşitul anului 2003 a Centralei Electrice Regionale de
Sistem (CERS) Moldovenească companiei ruso-belgiene “Seint Gidon Invest” cu 29 milioane de
dolari. În rezultatul controlului efectuat de comisia parlamentarăRU (se are în vedere comisia
Sovietului Suprem) asupra executării legislaţiei cu privire la privatizare, prin evaluarea eficienţei
acesteia în Transnistria, au ieşit la suprafaţă fapte care în final au condus la destituirea din funcţie
a ministrului justiţiei din Transnistria, Victor Balal. Preşedintele Parlamentului transnistrean
Evghenii Şevciuk a declarat deschis că rezultatul activităţii ministrului justiţiei nu a fost altul decât
“investiţia de 42,8 milioane de dolari făcută peste hotarele republicii (Transnistriei) şi spălarea a
17 milioane de dolari din contul CERS. Importând gaze, investitorul nu a achitat costul acestora,
acumulând astfel o datorie de 18 milioane”. La începutul anului 2005 CERS Moldovenească a fost
cumpăratăRU printr-o compania afiliată de către gigantul energetic rus RAO EĂS.

Destul de multe întreprinderi au fost cumpărate cu scopul de a fi ulterior revândute la un

preţ ridicat. În anul curent autorităţile din Transnistria au început să ducă o politică de verificare a
condiţiilor de executare a obligaţiilor privind privatizarea. A fost creată o comisie a Ministerului
Economiei din Transnistria pentru controlul asupra respectării condiţiilor de privatizare. În anul
curent aceasta a emis câteva avertizări noilor proprietari ai întreprinderilor.

Specificul exportului transnistrean constă în monostructura lui puternică, în plus dinamica

creşterii ponderii livrărilor de producţie a metalurgiei feroase a fost caracterizata printr-o tendinţă
stabilă: 44,3% — în 2002 şi 65,3% — în 2005.

Furnizorii importanţi de mărfuriRU în Transnistria sunt Ucraina (246,8 mln. de dolari) şi

Rusia (245,3 mln. de dolari), cota acestora în import fiind de 28,8% şi respectiv 28,7%. Dintre
ţările Europei pot fi evidenţiate Germania (57,0 mln. dolari), Polonia (44,1 mln. dolari) şi Italia
(35,3 mln. dolari), precum şi Olanda (13,3 mln. dolari). Relaţiile comerciale bune cu SUA şi
China au condiţionat creşterea producţiei trimise în republică cu 26,4% şi respectiv cu 50,5%, ceea
ce a alcătuit 76,5% de livrări din alte ţări. Structura comercială a importului a fost determinată în
special de 3 grupe: metale nepreţioase, mărfuri alimentare şi resurse minerale. Cea mai importantă
cotă o deţin metalele nepreţioase — 29,0% sau 247,7 mln. de dolari, din care 89,1% o constituie
livrările din Ucraina şi Rusia.
Cea mai mare unitate economică din Transnistria este compania “Sheriff”RU, cunoscută
departe peste hotarele republicii. Activitatea acestei companii este atât de largă după criteriile
transnistrene, încât deseori Transnistria este numită “Sheriffland” sau “Sheriffia”. Această firmă a
fost creată în 1993 ca societate străină cu răspundere limitată. La începutul activităţii sale firma
“Sheriff” se baza pe doi fondatori: foştii lucrători ai MAI (de unde şi denumirea firmei) şi
contabilii. Activitatea de bază a firmei, pe atunci, era comerţul. În prezent aici muncesc în medie
trei mii de angajaţi. Numărul total al celor care muncesc în holding-ul din care face parte şi firma
“Sheriff”, conform datelor din iulie 2006, alcătuia 12 500 mii de persoane. În ultimii ani firma a
construit în toată Transnistria un şir de obiecte mari, a creat structuri menite să contribuie la
dezvoltarea activităţilor de bază. A stabilit contacte de afaceri cu furnizori şi parteneri din ţările
vecine şi din străinătatea îndepărtată, cum sunt Ucraina, Rusia, Estonia, Germania, SUA, Cehia,
Polonia, Ungaria, Olanda, Argentina, Brazilia, Spania si altele.

Din 1996 se deschid supermarketuri “Sheriff”. În prezent în oraşele din regiune activează
10 supermarketuri: patru în Tiraspol, două în Râbniţa, câte unul în Dubăsari, Slobozia, Grigoriopol
şi Bender, trei magazine de vânzare angros, un depozit angos şi trei minimarketuri. În 1997 a fost
fondat clubul sportiv “Sheriff”. Echipa de fotbalişti “Sheriff” este de şapte ori campioană a
Moldovei şi de patru ori deţinătoare a Cupei Moldovei, este, de asemenea, deţinătoare a Cupei
Comunităţii şi a Supercupei Moldovei.

În august 1997 firma a fondat televiziunea pe mai multe canale recepţionate pe întreg
teritoriul Transnistriei. Televiziunea multicanal a implementat sistemul de transmisie MMDS. În
prezent are un port satelit, un post emiţător principal, o reţea de retransmisie, reţele de distribuţie
şi recepţie, se efectuează montarea sistemelor de recepţie individuală. Se efectuează lucrări la
crearea aşa-numitei reţele-hibrid, care include valorile reţelei de fibre optice şi a celei cu cablu
coaxial.

În 1998 a fost fondată direcţia de reparaţii şi construcţii “Sheriff” pentru a se efectua

lucrări de montare şi reparaţii cu forţe proprii. În iulie 2000 a fost construit şi dat în exploatare un
depozit de produse petroliere; în februarie 2003, după privatizare şi reconstrucţie, şi-a început
activitatea baza petrolieră din Tiraspol. În octombrie 2005 a fost privatizată şi reconstruită baza
petrolieră din Râbniţa.

La începutul anului 1999 a fost fondată Casa de editură “Delo”. Din 1999 activează
Centrul Mercedes Benz care este dealer oficial şi reprezentant comercial al companiei Mercedes
Benz. Centrul a obţinut dreptul exclusiv la service şi aprovizionare cu piese auto şi accesorii şi la
comercializarea maşinilor “Mercedes” în regiune. În 2002 şi-a început activitatea salonul auto
“Mercedes”. În iunie 2002 a fost dată în exploatare Arena principală de fotbal, apreciată cu notă
maximă de FIFA. În complexul acesteia intră, de asemenea, o arenă mică, 8 terenuri de
antrenament, un manej de fotbal, un complex de locuinţe destinate fotbaliştilor clubului “Sheriff”,
un hotel şi un colegiu de fotbal pentru copii.

La 22 ianuarie 2004 a fost creată o agenţie de publicitate cu ciclu deplin “Exclusiv”, pe

baza agenţiei de publicitate “Clasica”, creată în 2002.

La 23 mai 2005 compania locală “Sheriff” privatizează Combinatul de produse cerealiere

şi fabrica de panificaţie din Tiraspol . În 2005 s-a deschis prima sală elitistă de jocuri cu automate
de noroc. Sala de jocuri deschisă la Tiraspol este dotată cu automate moderne. În 2006 s-a deschis
o sală de jocuri cu automate de noroc şi la Bender. În 2006 a fost privatizată Fabrica de Vin şi
Coniac KVINT din Tiraspol (apare pe bancnota de 5 ruble).

În afară acestei liste impunătoare a unui continuu triumf al businessului trebuie, de

asemenea, să menţionăm că “Sheriff” este coproprietar oficial (proprietar, de facto) al Societăţii
mixte pe acţiuni de tip închis “Interdnestrkom”RU — furnizor de servicii ale telefoniei mobile de
standard CDMA şi cel mai important furnizor de Internet din regiune. Reţelele de telefonie mobilă
CDMA 800 şi CDMA 450, dezvoltate pe teritoriul Transnistriei în 1998 şi respectiv 2005, acoperă
peste 95% din tot teritoriul Transnistriei şi peste 90% din populaţie. “Interdnestrkom”, la rândul
său, a cumpărat Telekomul din Transnistria, furnizor cu drept exclusiv al telefoniei obişnuite,
redenumind-o “Transtelekom”. În acelaşi timp, şi operatorul ucrainean de telefonie mobilă de
standard CDMA “Intertelekom” a apărut datorită “Interdnestrkom”-ului transnistrean, fiind în
realitate (nu şi oficial) o filială a “Interdnestrkom”-ului.

În 2005 “Interdnestrkom” a obţinut licenţă pentru a activa în domeniul telefoniei mobile

pe teritoriul Moldovei. Cu toate acestea, prin decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova
această licenţă a fost anulată, iar banii plătiţi pentru ea (1 mln. dolari SUA) — nerestituiţi.

“Sheriff” este beneficiar al băncii transnistrene “Agroprombank”. Acesta deţine cea mai
mare fabrică de textile din regiune — “Tirotex”, precum şi uzina “Moldavizolit”. Având astfel de
posibilităţi economice, holdingul a intrat activ în politica transnistreană. Partidul republican
“Obnovlenie” — este reprezentantul politic al acestuia. În prezent fracţiunea partidului
“Obnovlenie” deţine majoritatea mandatelor în Sovietul Suprem, iar liderul fracţiunii, bineînţeles,
este speaker al acestuia.

Un alt agent economic important din Transnistria este “Gazprombank”. Acesta este
creditorul de bază al întreprinderilor din ramura gazelor, a comerţului şi industriei uşoare.
Participă la finanţarea programului de stat privind gazificarea Transnistriei. De la un timp, de
serviciile acestei bănci beneficiază UMM. Banca, de asemenea, participă la procesele de
privatizare, are suficiente bănci-parteneri în RusiaRU (în special cunoscutele bănci “Commercial
Bank European Trust Bank PJSC”, “Alfa Bank” “Uralsib”, “Impeksbank”), datorită căror
“Gazpromul” transnistrean poate să-şi realizeze activitatea cu beneficiarii străini şi peste hotarele
republicii.

Activitatea bancară transnistreană nu este recunoscută de către Banca Naţională a

Republicii Moldova, cu toate acestea, banca îşi dezvoltă activitatea. Licenţele băncilor comerciale
transnistrene şi ale filialelor acestora sunt eliberate de Banca Republicană Transnistrenă.

Potrivit datelor pe anul 2006, prezentate de organizaţii, precum şi de organele de stat

abilitate ale Transnistriei, în grupul celor 7 mari întreprinderi contribuabileRU au intrat:
companiile “Sheriff” — 31,3 mln. de dolari (11,2% venituri ale bugetelor de toate nivelurile),
UMM — 16,3 mln. dolari (5,8%), “CERS Moldovenească” — 4,2 mln. dolari (1,5%), SRL
“Tiraspoltransgaz-Transnistria” — 3,8 mln. dolari (1,34%), “Banca de Economii din Transnistria”
— 2,6 mln. dolari (0,94%), “Electromaş” — 2,2 mln. dolari (0,78%), Reţelele electrice de Sud-Est
— aproximativ 2,1 mln. dolari. Suma totală a plăţilor bugetare ale acestor întreprinderi constituie
peste 45,6 mln. de dolari. În grupul celor cinci mai mari bănci contribuabile au intrat: “Banca de
Economii din Transnistria” — peste 2,6 mln. dolari, “Agroprombank” — aproximativ 1,5 mln.
dolari, BCA “Ipotecinii” — aproximativ 700 mii de dolari, BCA “Gazprombank” — aproximativ
630 mii de dolari, “Tiraspromstroibank” — peste 472 mii de dolari.

În rândul colectivelor de muncă pe poziţie de lider s-au plasat companiile “Sheriff”

(13810 persoane), UMM (4120 persoane) şi “CERS Moldovenească” (2330 persoane).

Teritoriul Transnistriei este traversat de două linii magistrale internaţionale, trei conducte
principale de gaz, două artere principale de circulaţie de importanţă internaţională. Cu regret, din
cauza statutului nedeterminat al Transnistriei, calea ferată deseori devine obiectul presiunilor
exercitate de către aceasta asupra autorităţilor de la Chişinău (de cele mai multe ori este blocată),
dacă partea moldovenească încearcă să acţioneze într-un fel sau altul asupra regiunii. Din aceeaşi
cauză şi pentru a evita circumstanţe imprevizibile, companiile de transport ocolesc arterele
principale de circulaţie, căutând căi alternative. Aceşti factori, bineînţeles, influenţează negativ
atât asupra economiei regiunii, cât şi a Moldovei.

Un al factor care a influenţat negativ asupra situaţiei social-economice din

TransnistriaRU este aşa-numita “datorie pentru gaze” faţă de Federaţia Rusă. Potrivit datelor
oficiale, publicate în “Vestnik PRB”, publicaţie a Bancii Republicane Transnistrene, “…datoriile
externe nete …la data de 1 ianuarie 2006 constituiau 1 miliard 532,7 mln. de dolari”. Problema
gazelor poate fi interpretată diferit. Majoritatea specialiştilor sunt convinşi că cea mai mare
companie energetică din lume — “Gazpromul” — care în ultimul timp a reuşit să-şi promoveze
interesele şi totodată să-şi realizeze scopurile (în special să “scoată” banii de la debitori) cu orice
preţ, puţin probabil ar fi lăsat, din bunăvoinţă, să se acumuleze o datorie atât de mare, aproape
ireal să poată fi achitată de Transnistria (luând în considerare populaţia acestui teritoriu şi starea ei
materială). De ce s-a întâmplat anume aşa şi cât timp va dura lichidarea acestor datorii imense este
un subiect tabu.
În prezent aproape o treime din populaţia aptă de muncă a Transnistriei îşi câştigă
existenţa în afara republiciiRU. Dacă în 1991 în economia Transnistriei braţele de muncă
constituiau 273 mii de angajaţi, atunci în 2006, acest număr a scăzut până la 130 mii, în plus, doar
60–70 mii de oameni muncesc în sectorul economic, producător de bunuri materiale. Potrivit
publicaţiei “Vestnik PRB”RU, “…economiile populaţiei în valută străină lichidă, potrivit
raportului pe perioada dată, au crescut aproximativ de 2 ori şi au depăşit cifra de 500 mln. de ruble
(60 mln. de dolari), în rezultatul transferurilor de valută străină considerabile din partea populaţiei
care munceşte în străinătate şi a gastarbaiterilor.” Aceeaşi publicaţie susţine: “Astfel, deşi
veniturile băneşti şi cheltuielile populaţiei aveau ritmuri ce depăşesc viteza creşterii altor indici
macroeconomici importanţi, aceasta nu a influenţat asupra modificării structurii calitative a
consumului. Ca şi înainte, cea mai mare parte a mijloacelor era folosită pentru satisfacerea
necesităţilor curente: cota cheltuielilor pentru mărfuri şi servicii a atins 73,2%. În plus, cheltuielile
efectuate în mod real pentru necesităţi de consum, impozite şi taxe au constituit 16% mai puţin
faţă de valoarea medie a bugetului minim de consum. Adică, nivelul real de trai al populaţiei în
prezent nu corespunde nici chiar normelor stabilite în Transnistria, nemaivorbind de standardele
mondiale privind calitatea vieţii”.

Dacă e să prezentăm date noi în ce priveşte industria pe prima jumătatea a anului 2007,
atunci trebuie să menţionăm că în toate ramurile s-a înregistrat o creştere a producţiei (cu excepţia
industriei de prelucrare a lemnului şi industriei mobilei), în plus, cel mai ridicat ritm de creştere a
producţiei s-a distins în dinamica întreprinderilor principale ale republicii. Anumite modificări s-
au înregistrat şi în structura ramurală a producţiei industriale. Parţial şi-a recăpătat poziţiile
metalurgia feroasă. Cota producţiei în ramura dată, potrivit indicilor, a crescut faţă de nivelul
acesteia înregistrat în trimestrul I al anului 2006 cu 6,4%, atingând 46,6%. Cu toate acestea, cifra
este mai mică faţă de valoarea înregistrată în 2005, când cota producţiei în metalurgia feroasă
atinsese nivelul de 53,2%. În mod real, întreprinderea a reuşit să sporească producţia de oţel şi
laminate cu 27,4 şi respectiv 66,8%.

Soluţionarea problemei privind livrarea energiei electrice produse de “CERS

Moldovenească” pe pieţe de desfacere importante şi de perspectivă, cum ar fi cea a Rusiei şi a
României, a constituit factorul principal în creşterea volumului producţiei cu 72,5%. Şi cota parte
a ramurii a crescut şi a atins 18,6%. Planurile de extindere geografică a pieţei şi de creştere a
volumului livrărilor spre aceasta, făcute publice de către conducerea “CERS Moldovenească”,
prognozează pentru acest sfârşit de an menţinerea ritmurilor atinse deja în ce priveşte creşterea
producţiei la această întreprindere.

În Transnistria, ca şi în Moldova şi Ucraina, e perioada unui adevărat boom în construcţii,

bineînţeles în proporţii comparative. De aceea, fără îndoială, lideritatea în ce priveşte ritmul
creşterii producţiei, o deţine, al doilea an consecutiv, industria materialelor de construcţii.
Întreprinderile acestei ramuri şi-au sporit producţia de 3 ori numai în perioada ianuarie-martie.
Boom-ul în construcţii prin care trece Transnistria a favorizat sporirea producţiei practic pe toate
segmentele de bază.

În ce priveşte relaţiile economice moldo-transnistrene, acestea sunt interpretate diferit.

Transnistria promovează o politică prin care Moldova să nu-şi poată comercializa producţia pe
piaţa transnistreană. În magazinele alimentare cea mai mare parte a produselor sunt de origine
ucraineană. Mărfurile moldoveneşti sunt supuse taxelor vamale în proporţie de 100%. În schimb,
nu este interzis cetăţenilor să aducă mărfuri din Moldova în cantităţi mici, pentru uz personal.

Dacă e să ne referim la sectorul agrar, atunci trebuie să menţionăm că Transnistria nu va

atinge în timpul apropiat nivelul sovietic. În perioada URSS pe teritoriul Transnistriei agricultura
era destul de dezvoltată. Dar, din cauza stagnării economice din perioada postsovietică, anume
sectorul agrar a decăzut considerabil, ceea ce a influenţat negativ şi asupra industriei conservelor.
În Transnistria nu există proprietate privată asupra pământului. Deşi s-a organizat un referendum
privind problema împroprietării ţăranilor cu pământ, acesta a fost nereuşit din cauza prezenţei
nesatisfăcătoare a populaţiei la urne. Cu toate acestea, e posibil ca în perspectivă să fie legalizată
şi proprietatea privată asupra pământului. Deocamdată pământul este proprietate de stat şi poate fi
doar arendat.

Până în anii nouăzeci regiunea avea un sold pozitiv al migraţiunii. Interesul pentru
Transnistria se explica prin nivelul de trai ridicat, stabilitate economică şi politică, condiţii
naturale favorabile, climă dulce, pământ fertil. În prezent migraţiunea în vederea muncii are un
caracter de masă. Problema devine una naţională. Numărul persoanelor plecate la muncă peste
hotare nu poate fi stabilit. Potrivit datelor oficiale, numărul persoanelor care au plecat din
Transnistria în 2006 (doar 10908 de oameni, cu 3500 mai mulţi decât au venit) nu reflectă un
tablou real al migraţiunii în vederea muncii, întrucât organele de statistică iau în calcul doar
numărul persoanelor care şi-au retras oficial şi viza de domiciliu. Aceştia sunt cei care au plecat
pentru totdeauna din Transnistria. Migratorii temporari, care pleacă în special la muncă, rămân în
afara acestor calcule statistice. Specialiştii consideră că motivul principal al migraţiunii în vederea
muncii este stagnarea de mult timp a economiei, nemulţumirea oamenilor privind salariile, nivelul
de trai şi asigurarea socială, reducerea continuă a locurilor de muncă, statutul juridic şi politic
nedeterminat al regiunii.

La începutul anului 1990 Transnistria avea 750 mii de locuitori. După ultimele date, au
rămas doar 540 mii şi ritmurile reducerii acestui număr cresc, atât prin pierderile naturale, cât şi
prin procesul de migrare a populaţiei. În 2006 numărul locuitorilor din Transnistria s-a redus cu
6,9 mii sau 1,3% faţă de anul 2005. Coeficientul natalităţii este de 8,9 născuţi la 1000 de locuitori,
cel al mortalităţii — de 15,4 la 1000 de locuitori. Cauza deceselor, stabilită de medici, sunt, în
special, bolile oncologice şi cele cardio-vasculare. O cauză indirectă a deceselor este nivelul
scăzut al vieţii social-economice, patima pentru alcool a unei importante părţi a populaţiei. După
datele statistice, suferă de alcoolism 10000 de locuitori ai Transnistriei. Cu toate acestea, cifra
reală este minimum de 5 ori mai mare. 2000 de oameni suferă de narcomanie.

Transnistria înregistrează 134 mii de pensionari. În anul curent se pensionează un număr

considerabil de cetăţeni, născuţi în anii postbelici: bărbaţii născuţi în 1947 şi femeile născute în
1952. La 100 de căsătorii în 2006 s-au înregistrat 59,4 de divorţuriRU. Această instabilitate
familială este, la fel, rezultatul sărăciei şi al condiţiilor social-economice nefavorabile cetăţenilor.

Dacă e să ne îndepărtăm de statistica seacă şi să vorbim despre simplele relaţii umane,

atunci trebuie să menţionăm că acestea uneori sunt complicate chiar de autorităţi. De exemplu,
introducerea de către Transnistria a taxei de migraţiune pentru cetăţenii Republicii Moldova care
nu locuiesc pe teritoriul regiunii. Oamenii, bineînţeles, se obişnuiesc cu toate, dar e simplu de
înţeles ca astfel de acţiuni nu poate favoriza apropierea.
 Dacă e să examinăm perspectivele dezvoltării economice ale Transnistriei, atunci, credem
că soluţionarea acestei probleme, cu regret, va lua o întorsătură în funcţie de conjunctura politică.
Dacă problema transnistreană va fi rezolvată cel puţin în planul recunoaşterii rezultatelor
privatizării, aceasta va genera atragerea potenţialilor investitori, care vor avea garanţia că nu vor
pierde investiţiile făcute. În caz contrar, vor avea loc aceleaşi cumpărări ale întreprinderilor în
scopul revânzării lor la un preţ mai mare şi avantajos, aşa cum am menţionat mai sus. Sau
întreprinderile vor fi cumpărate pentru ca, nerespectându-se anumite obligaţii, utilajul acestora să
fie mutat într-un loc mai paşnic, cum ar fi, de exemplu, Ucraina.

Sondajele sociologice din ultimul timp, efectuate în Transnistria, demonstrează că

populaţia regiunii îşi doreşte, în primul rând, stabilitate. Tocmai pentru că instabilitatea
permanentă şi statutul nedeterminat al regiunii au extenuat-o. Cu toate acestea, stresul anilor
postsovietici a trecut demult. Şi în cazul în care oamenii simpli nu văd pentru ei nicio perspectivă
aici, atunci ei îşi schimbă viaţa cardinal, plecând pur şi simplu.

Aşa cum vedem noi lucrurile, realizarea unei convenţii privind drepturile proprietăţii deja
privatizate, ar facilita activitatea sectorului industrial al regiunii transnistrene şi, respectiv, ar
ameliora calitatea vieţii, stopându-se astfel migrarea în masă. Regiunea transnistreană deja resimte
lipsa de specialişti şi de cadre calificate în anumite ramuri. Acei care îşi cunosc valoarea nu vor
să-şi piardă specialitatea, dexteritatea în muncă, calificarea şi pleacă. Cei care rămân, sunt
constrânşi să se reprofileze, pierzându-şi calificarea. De aceea, chiar şi în cazul în care problemele
legate de privatizare vor fi rezolvate şi se va investi considerabil în industrie, poate apărea
problema stringentă a lipsei de forţă de muncă calificată, care va influenţa negativ rezultatele
investiţiilor făcute.