Tema 4.

Întreprinderea
în condiţiile
economiei de piaţă.
Unități de conținut:
 Antreprenoriatul ca formă de organizare a
activității economice.
 Întreprinderea: scopul şi funcţiile sale.
 Clasificarea întreprinderilor.
 I. Antreprenoriatul ca formă de
organizare a activității economice.
Antreprenoriat este activitatea de fabricare
a producţiei, executare a lucrărilor şi
prestare a serviciilor, desfăşurată de
cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod
independent, din proprie iniţiativă, în numele
lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor
patrimonială cu scopul de a-şi asigura o
sursă permanentă de venituri.
 Antreprenor – 1. Tip de agent economic reprezentativ în
economia de piaţa care adoptă un comportament de esență
activă şi novatoare, specific sistemelor economice bazate pe
concurenţă, risc şi inițiativă privată. În aceasta accepțiune,
antreprenorul este sinonim cu întreprinzătorul.
 2. Persoană fizică sau juridică care se obligă,
pe baza unor clauze şi condiții contractuale, să execute
diferite lucrări (industriale, de construcții etc.) în beneficiul altei
persoane sau organizații, în schimbul unei sume de bani
dinainte convenite. Sinonim - contractor.
 3. persoană care îşi asumă responsabilitatea
pentru organizarea, managementul şi riscul în producerea
unor bunuri şi servicii.
 Teoriile antreprenoriatului
Teorii antreprenoriale a au contribuit la dezvoltarea şi formarea
antreprenoriatului ca ştiinţă. Printre cei care aau formulat teorii
despre antreprenoriat se regăsesc:
I. Richard Cantillon (1680-1734) a fost primul economist care a
folosit termenul întreprinzător. Contribuţia sa cea mai
importantă a constat în recunoaşterea faptului că funcţia
antreprenorială există în sistemul economic atât la nivel micro,
cât şi macro (adică în cadrul firmei şi în cadrul economiei).
Cantillon a identificat trei forme diferite de antreprenoriat:
a) proprietarii de terenuri, pe care îi numea capitalişti;
b) întreprinzătorii, pe care îi numea arbitri;
c) managerii plătiţi.
Într-un anumit sens, antreprenorul creează echilibru între cerere
şi ofertă.
În concluzie, antreprenorul lui Cantillon era, în
primul rând, un speculator. El trebuia să fie
mereu în alertă şi să aibă relaţii, să privească
înainte şi să fie dispus să-şi asume un risc, dar
nu neapărat unul inovator. După Cantillon,
produsele şi procesele dintr-o anumită ramură
de activitate erau fixe şi de aceea ameliorarea
sau inovarea nu aveau prea mare importanţă.
II. Jean-Baptiste Say (1767-1832) consideră că antreprenorul
deţine un rol central atât în producerea, cât şi în distribuirea
bunurilor şi serviciilor produse şi consumate de societate în
ansamblu. El este primul economist care a văzut antreprenorul
în primul rând ca şi un manager. Spre deosebire de alţi
economişti, Say acordă antreprenoriatului o poziţie deosebit de
importantă în sistemul de producţie şi consum. Say
îndepărtează atenţia de la rolul antreprenorului, tratând
activitatea acestuia ca pe o formă superioară de muncă.
Întreprinzătorii lui Say îşi dedică timpul, talentul şi resursele
în direcţia producerii, distribuirii şi consumului de bunuri şi
servicii. Ei coordonează atât pieţele, cât şi firmele.
Antreprenorul de succes are nevoie de o combinaţie rară
de calităţi şi experienţe. Ca urmare, surplusul de venit al unei
firme transformat în răsplată (salariul) antreprenorului, poate şi
trebuie să fie foarte ridicat.
III. Alfred Marshall (1842-1924) atribuie un rol
remarcabil antreprenorului, atât la nivel macro-, cât
şi microeconomic. În concepţia sa, aportul cel mai
important al antreprenorului îl reprezintă furnizarea
de mărfuri deopotrivă cu inovarea şi progresul
realizate simultan.
Marshall foloseşte o ilustraţie pentru a-şi
explica teoria: „Oamenii de afaceri care au fost
deschizători de drumuri au adus societăţii beneficii
mult mai mari decât câştigurile lor proprii, deşi au
murit milionari”. (1930)
IV. Joseph Schumpeter (1883-1950) a considerat
antreprenorul ca lider şi inovator sau „motorul principal al
sistemului economic”. În concepţia lui Schumpeter, sarcina
antreprenorului este de a hotărî care obiectiv trebuie
urmărit şi nu de a decide cum anume trebuie să se facă
aceasta. El nici nu îşi asumă riscul şi nici nu furnizează
capitalul; aceste sarcini sunt lăsate în seama bancherului
(investitorului).
Schumpeter vede antreprenorul ca pe un inovator şi un
lider, dar nu ca pe un purtător de risc, nici ca pe un
capitalist sau un manager. Inovatorul joacă rolul de motor
al creşterii economice şi îndepărtează economia de poziţia
sa de echilibru static, împingând-o spre o stare de echilibru
superior.
V. Frank Knight (1885-1972) susţine faptul că antreprenorul
contribuie şi la progresul economic general. Urmărind
atingerea propriilor scopuri, el va ameliora întotdeauna
tehnologiile şi modurile de organizare existente. Antreprenorii
au responsabilitatea de a garanta remunerarea prestabilită
pentru toate părţile interesate din cadrul firmei. Aceştia iau
decizii pentru care sunt responsabili şi apoi garantează plăţi
fixe factorilor de producţie utilizaţi. Pentru aceasta, este nevoie
de suficient capital (propriu sau împrumutat) pentru retribuirea
serviciilor garantate. Antreprenorul este în final răsplătit cu
profitul remanent, precum şi cu prestigiu şi satisfacţia muncii.
 Funcţiile antreprenorului:

a) iniţiativa de producţie – a combina toţi factorii de producţie în

vederea obţinerii rezultatelor maximale;
b) organizarea producţiei – diagnosticarea situaţiei, elaborarea unui
plan, organizarea administrativă şi controlul îndeplinirii planului;
c) rolul de inovator – realizează îmbinarea unor noi factori de
producţie;
d) asigură adaptarea permanentă a producţiei la cerinţele pieţei;
e) îşi asumă riscul afacerii;
f) realizează un management previzional;
g) reprezintă autoritate în cadrul întreprinderii;
h) combină multiple cerinţe şi exigenţe ale tuturor agenţilor economici.
 II. Întreprinderea: scopul și funcțiile sale

Întreprinderea constituie un agent economic, cu

firma (titulatură) proprie, înfiinţată de antreprenor,
în mod stabilit de legislaţie; are statut de persoană
juridică sau de persoană fizică, care au aceleaşi
drepturi şi responsabilităţi, cu excepţia răspunderii
patrimoniale pentru obligaţiile lor; devine subiect
de drept din momentul înregistrării de stat.
 Întreprinderea
este unitatea economică ce combină factorii de producţie în scopul obţinerii unor bunuri şi servicii, care fiind
realizate pe piaţă, aduc proprietarului întreprinderii un anumit venit. Noţiunile de firmă şi întreprindere pot fi
utilizate ca sinonime, dar între ele există şi anumite deosebiri.

Întreprinderea
este o unitate economică producătoare ce desfăşoară un anumit gen de activitate.

Firma
însă este o organizaţie care poate întruni nu doar una, ci mai multe întreprinderi, ca părţi componente ale
acesteia. Se va utiliza aceste noţiuni ca sinonime.
Rolul economic al
întreprinderii

1. Atrage şi combină factorii de producţie;

2. Finalitatea activităţii lor constă în crearea
de bunuri şi servicii;
3. Distribuie veniturile;
4. Faţă de salariaţi – crearea condiţiilor de
muncă, remunerarea muncii, etc.
5. Faţă de consumatori – oferirea de bunuri şi
servicii în vederea satisfacerii necesităţilor
consumatorilor.
Rolul social al întreprinderii

faţă de salariaţi – crearea

condiţiilor de muncă,
remunerarea muncii, etc.
faţă de consumatori – oferirea
de bunuri şi servicii în vederea
satisfacerii necesităţilor
consumatorilor.
 Caracteristicile întreprinderii:
 sistem complex;
 sistem tehnico – material;
 sistem socio – economic;
 sistem organizatorico – administrativ;
 sistem deschis;
 sistem autoreglator;
 sistem planificat.
Maximizarea profitului este scopul activităţii
întreprinderii şi, în acelaşi timp, condiţia
supravieţuirii şi dezvoltării ei.
 Funcţiile întreprinderii:
Funcţia financiar-contabilă
rolul căreia este de a aduna, utiliza şi gestiona capitalul de care dispune,
precum și înregistrarea acestor operațiuni

Funcţia de personal
are misiunea de a gestiona resursele umane implicate în afacere.
 Funcţiile întreprinderii:
Funcţia comercială
procurarea bunurilor necesare pentru activitatea economică că şi gestionarea lor și
realizarea produselor

Funcţia de producere
organizarea, coordonarea, dirijarea şi controlarea procesului de fabricare în cadrul
unităţii economice respective.

Funcţia cercetare-dezvoltare
proiectarea noilor strategii și conceperea produse ale întreprinderii, în vederea
dezvoltării unității economice.
III. Clasificarea întreprinderilor

1. După forma de proprietate

1.Întreprinderi de stat;
La 5 ianuarie 1999 Întreprinderea de Stat Moldtelecom a fost reorganizată
în Societate pe Acţiuni, Statul fiind fondator şi unic acţionar.
2. Întreprinderi private;
Î.C.S. „RED UNION FENOSA” S.A.-capitalul social aparține companiei spaniole
Union Fenosa Internacional S.A.;

3. Întreprinderi mixte;
S.A. Franzeluța - 56% din capitalul statutar aparține statului .
Clasificarea întreprinderilor

2. După sfera de
activitate
1.Întreprinderi ale sectorului primar (întreprinderi agricole);
2. Întreprinderi ale sectorului secundar (întreprinderi industriale);
3. Întreprinderi ale sectorului terţiar (întreprinderi din sfera
serviciilor);
4.Întreprinderi ale sectorului cuaternar (producerea informaţiilor).
Clasificarea întreprinderilor

3. După scopul
activităţii
1. Comerciale – scopul principal este obţinerea
de profit;
2. Non-comerciale – scopul principal fiind
efectul social obţinut.
Clasificarea întreprinderilor

4. După destinaţia economică

şi caracterul producţiei finite

1.Întreprinderi de producere a obiectelor de

consum;
2. Întreprinderi de producere a mijloacelor de
producţie.
Clasificarea întreprinderilor
5. În funcţie de caracterul
obiectului muncii

1. Întreprinderi extractive;
2. Întreprinderi prelucrătoare.
Clasificarea întreprinderilor
6. După dimensiunile
întreprinderii

1. micro întreprinderi;
2. întreprindere mici;
3. întreprinderi mijlocii;
4. întreprinderi mari.
 Clasificarea întreprinderilor
7. În funcţie de forma organizatorico-juridică
1. întreprindere individuală;
2. societate în nume colectiv;
3. societate în comandită;
4. societate pe acţiuni;
5. societate cu răspundere limitată;
6. cooperativă de producţie;
7. cooperativă de întreprinzător;
8. întreprindere de arendă;
9. întreprindere de stat şi întreprindere municipală.
 SI: Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-
XII din 3 ianuarie 1992(descrierea succintă a formelor
organizatorico-juridice ale întreprinderii).
Clasificarea întreprinderilor după
dimensiuni
Criterii (Republica Moldova):
 Numărul angajaţilor,

 Volumul anual al vînzărilor,

 Valoarea totală anuală de bilanţ a

activelor
MICRO ÎNTREPRINDERI
numărul personalului pînă la 9
persoane;

volumul anual al vînzărilor pînă la 3

mln lei;

valoarea totală anuală de bilanţ a

activelor pînă la 3 mln lei.
ÎNTREPRINDERI MICI
numărul personalului pînă la 49
persoane;

volumul anual al vînzărilor pînă la 25 mln

lei;

valoarea totală anuală de bilanţ a

activelor pînă la 25 mln lei.
ÎNTREPRINDERI MIJLOCII

numărul personalului pînă la 249 persoane;

volumul anual al vînzărilor pînă la 50 mln lei;

valoarea totală anuală de bilanţ pînă la

50 mln lei.
Evoluţia numărului IMM-urilor în
perioada anilor 2009-2013

Sursa: www.statistica.md
 Întreprinderi mici și mijlocii
 Nu există o definiţie unanim acceptată a IMM-
urilor.
 În Republica Moldova se aplică următoarele
criterii: numărul angajaţilor, suma anuală a
veniturilor din vânzări, valoarea anuală de bilanţ
a activelor.
 În conformitate cu art.2 (1) din Legea privind
susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi
mijlocii „Sectorul întreprinderilor mici şi
mijlocii se constituie din totalitatea
întreprinderilor micro, mici şi mijlocii.”
Ponderea IMM-urilor în profilul principalelor genuri de activitate în anul 2010

Sursa: Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru

anii 2012-2020
 Evoluţia în dinamică a numărului ÎMM pe
principale genuri de activitate
2012 2013
Ponderea ÎMM în: Ponderea ÎMM în: 2013 în %
Denumirea IMM (mii IMM (mii faţă de
total total
unităţi) total ÎMM, unităţi) total 2012
întreprinderi, întreprinderi,
% ÎMM, %
% %

Total 49,4 97,5 100 50,9 97,4 100 102,9

inclusiv pe genuri principale
de activitate a întreprinderilor:
Agricultura, economia vînatului
şi silvicultura 2,5 97,6 5,0 2,7 97,6 5,2 107,0
Industria prelucrătoare 4,9 95,8 9,8 4,9 95,3 9,6 100,1
Energie electrică, gaze şi apa 0,2 86,8 0,5 0,3 88,1 0,6 118,9
Construcţii 2,7 96,9 5,5 2,7 96,7 5,3 99,1
Comerţ cu ridicata şi cu
amănuntul 20,0 97,8 40,5 20,4 97,6 40,0 101,6

Hoteluri şi restaurante 1,7 99,4 3,4 1,7 99,4 3,3 102,6

Transporturi şi comunicaţii 3,3 98,1 6,7 3,4 97,9 6,7 102,5
Tranzacţii imobiliare, închirieri şi
activităţi de servicii prestate
întreprinderilor 8,5 98,4 17,2 9,0 98,3 17,6 105,8

Alte activităţi 5,7 97,1 11,5 6,0 96,5 11,7 105,3

Sursa: www.statistica.md
 Formele de concentrare a
întreprinderilor:
1. Concentrarea orizontală – are loc în cazul în
care întreprinderea îşi măreşte dimensiunile din
surse proprii, menţionând acelaşi domeniu de
activitate, sau atunci când se unesc
întreprinderile care produc acelaşi tip de bunuri.
Exemplu – unirea a două întreprinderi franceze
din domeniul construcţiei de automobile:
„Peugeot” şi „Citroen”.
 Formele de concentrare a
întreprinderilor:
2. Concentrarea verticală – constă în reunirea în
cadrul unei întreprinderi a activităţilor situate
la diferite stadii al procesului de producţie,
începând cu confecţionarea materiei prime
până la fabricarea şi distribuirea produselor
finite.
Exemplu: întreprinderile care cultivă viţă de
vie, produc vin, îl îmbuteliază şi îl
comercializează pe piaţa internă şi externă.
 Formele de concentrare a
întreprinderilor:
3. Concentrarea conglomerată constă în
reunirea în cadrul unei singure unităţi
economice a mai multor întreprinderi ce
activează în domenii diferite, dar care au
acelaşi interese financiare sau de altă natură.
Exemplu: concernul Fiat produce automobile,
avioane, vapoare, ciocolată, confecţii etc.
 Metode de concentrare a
întreprinderilor:
• se realizează atunci când o
1. Prin întreprindere A procură acţiunile
sau patrimoniul alteia B, astfel B
absorbţie dispare. În cazul dat nu se creează
o nouă întreprindere.

2. Prin • are loc atunci când 2 sau mai multe

întreprinderi se unesc pentru a
fuziune forma o nouă întreprindere.
 La 7 februarie 2000 a avut loc procesul de privatizare
a trei întreprinderi de stat de atunci: I.C.S. RE
Chişinău S.A., I.C.S. RED Centru S.A., şi I.C.S. RED
Sud S.A., de către compania spaniolă UNION
FENOSA INTERNATIONAL.
 În anul 2008, cele 3 întreprinderi au fuzionat formând
Î.C.S. „RED UNION FENOSA” S.A.
 Din anul 2010, întreprinderea furnizoare de energie
electrică face parte din grupul internaţional Gas
Natural Fenosa, rezultat în urma fuziunii la nivel
internaţional a companiilor UNION FENOSA
INTERNATIONAL şi GAS NATURAL, astfel
constituindu-se o mare companie de profil energetic
şi cu vaste activităţi pe plan mondial.

Sursa: http://gasnaturalfenosa.md/page/despre-noi
Teme pentru studiu independent:

 Definiție: manager, persoană fizică, persoană juridică,

holding, trust, consorțiu.
 Avantajele și dezavantajele întreprinderilor mari.
 Susţinerea de către stat a IMM-urilor în RM și în alte țări.
(„Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi
mijlocii pentru anii 2012-2020” - RM)
 Motivația activității antreprenoriale.
 Specificul activității de antreprenoriat în RM.
 Rolul întreprinderii în cadrul economiei naționale.
 Lansarea afacerii – avantaje şi limite.
 Avantajele și dezavantajele unei afaceri în bază de franciză.
 Etapele înregistrării afacerii în RM.
 Site-uri utile:
 www.statistica.md
 www.businesportal.md
 www.odimm.md
 http://www.mec.gov.md