Limba si literatura romana

Comentariu literar

Romanul “noapte de dragoste, întâia noapte de

război”

Student

Mihai Elena Mihaela

Universitatea din Pitesti

2021
 Opera lui Camil Petrescu apare în anul 1930, fiind considerat un roman modern de
analiză psihologică, iar criticul literar Tudor Vianu numește aceasta scriere: „artă a analizei
psihologice”.

Roman psihologic prin temă, conflict și prin utilizarea unor tehnici ale analizei
psihologice, opera este considerată „o monografie” a unei îndoieli.

Creația lui Camil Petrescu este un roman modern de tip subiectiv deoarece are drept
caracteristici: perspectivă narativă subiectivă, timpul prezent (cel al narațiunii) și timpul trecut
(cel al poveștii de iubire rememorată de protagonist), memoria afectivă și autenticitatea definită
în actul creației.

Romanul este structurat în două părți precizate încă din titlu, care evidențiază și temele
romanului, cele două teme fundamentale ale protagonistului: iubirea și războiul. Dacă prima
parte reprezintă rememorarea poveștii de iubire eșuate dintre Ștefan și Ela, partea a doua,
construită sub forma unui jurnal de front a lui Ghiorghidiu, urmărește experienxa din Primul
Război Mondial. Prima parte este în întregime ficțională, în timp ce a doua valorifică jurnalul
autorului și documentele din epocă, ceea ce conferă textului autenticitate.

Romanul ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a lui Camil Petrescu este
un roman psihologic, ce tratează insecuritatea lui Ștefan Gheorghidiu, personajul principal, în
ceea ce privește relația cu soția sa, bănuind că îl înșală. Astfel, războiul este prezentat pe acest
fond al presupunerilor sale, nefiind reprezentat doar ca o experiență strict militară.  Relatarea
participării în Primul Război Mondial se găsește în a doua parte a romanului. Ștefan este acum
combatant în prima linie a frontului. În timpul războiului, autorul nu a avut un jurnal de front,
însă Ștefan nota consecvent tot ceea ce i se întâmpla. Romanul se deschide  prin prezentarea lui
Ștefan Gheorghidiu, sublocotenent, participând la fortificarea Văii Prahovei, mai concret în zona
cuprinsă între Bușteni și Predeal.

Creația începe printr-un artificiu compozițional: acțiunea primului capitol „La Piatra
Craiului în munte”, este posterioară întâmplărilor din restul cărții întâi. Acțiunea pune în
evidență cele două planuri temporale din discursul narativ. În primăvara anului 1916, în timpul
unei concentrări pe Valea Prahovei, Ghiorghidiu asista la o discuție pornită de la un articol de
ziar: un bărbat care și-a ucis soția infidelă a fost achitat de tribunal. Această discuție declanșează
memoria afectivă a protagonistului, terzindu-i amintiri legate de cei doi ani și jumătate de
căsnicie cu Ela. „Eram căsătorit de doi ani și jumătate cu o colegă de la Litere și bănuiam că mă
înșeală” este fraza cu care debutează cel de-al doilea capitol, care include de fapt și intriga,
„Diagonalele unui testament”. Tânărul pe atunci student la Filosofie se căsătorește din dragoste
cu Ela, studentă la Litere, orfană crescută de o mătușă. Iubirea bărbatului se naște din admirație
și duioșie „iubești mai întâi din îndatorire, din milă, din duioșie, iubești pentru că știi că asta o
face fericită”, dar la o autoanaliză, Ștefan mărturisește că apelează la orgoliu „începusem totuși
să fiu măgulit de admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de
pătimaș, iubit de una dintre cele mai frumoase studente și cred ca acest orgoliu a constituit baza
viitoarei mele căsătorii.”

Moștenirea pe care cei doi o primesc după căsătorie, le schimbă echilibrul din familie
„astfel Ela începe să se implice în discuțiile despre bani (lucru de care Ștefan era deranjat), aș fi
vrut să rămână mereu feminină, deasura acestor discuții vulgare”. Mai mult Ela, spre deosebire
de soțul ei, este încântată de viața modernă la care noul ei statut îi oferea acces. Cuplul evoluează
spre o inevitabilă criză matrimonială care va atinge punctul culminant în excursia de la Odobești,
prilejuită de sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena. în timpul excursiei Ela îi acordă o atenție
exagerată unui anumit domn G, care este din perspectiva lui Ghiorghidiu, amantul acesteia. Cei
doi, după o scurtă despărțire se împacă, iar Ștefan se înrolează pe frontul Primului Război
Mondial de unde cere o permisie ca să-și verifice soția care, bănuia el că îl înșeală, fapt
nerealizat din cauza izbucnirii războiului.

Aici, întâlnim o usturătoare ironie cu privire la aceste fortificații:”Zece porci țigănești, cu

1
boturi puternice, ar fi râmat, într-o jumătate de zi, toate întăriturile de pe Valea Prahovei”. În
romanul lui Camil Petrescu, războiul este portretizat din perspectiva cotidiană a combatanților.
Astfel, sunt înfățișate discuțiile ofițerilor, îndeletnicirile soldaților, dar care, din când in când, au
neșansa de a fi răniți sau chiar îsi pierd viața. Cu toate că războiul este prezentat în acest fel, asta
nu înseamnă că tragicul acestuia nu este luat în seamă., dimpotrivă, Camil Petrescu reușind sa

1
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război,  Editura Jurnalul
Național, București, 2009, pag. 37.
transmită că ororile războiului sunt cel mai bine portretizate prin redarea laturii banale a acestui
eveniment, nicidecum prin cea excepțională. Acest aspect este unul de-a dreptul inovator.

În literatura universală, mai întâlnim acest aspect  în romanul lui Erich Maria Remarque,

”Pe frontul de vest, nimic nou”, unde este prezentată viața cotidiană a unor camarazi de front
germani, care, în final, își pierd toți viața. De asemenea, războiul este prezentat și prin
ridicularizarea eroicului, edificatoare fiind scena în care, în timpul haosului bătăliei,  un plutonier
îi adună pe toți soldații și le ține un discurs despre patriotism (”Sunt și incidente comice.
Rădulescu și-a adunat plutonul și le ține oaenilor un discurs despre Patrie. Toți credem că e o
parodie amuzantă și când colo aflăm cu surprindere, de la el însuși, că a vorbit serios. 2”). În
multe momente, viziunea autorului este una lipsită de eroism, fiind întâlnite atitudini marcate de
frică, lașitate (”Încerc să trag de picioare oamenii, care-s mereu cu capetele vârâte sub podețe.
Când, în sfârșit, au văzut cât de greu nimeresc gloanțele, și-au mai venit în fire.”[ 3]). Prin
folosirea acestor procedee, se imprimă o nuanță umană, realistă a războiului, în situația în care
întâlnim numeroase descrieri convenționale ale războiului.[4]

Experiența războiului este prezentată în a doua parte a romanului, ”Întâia noapte de

război”, cu toate că romanul se deschide cu o scenă a frontului, însă aceasta este folosită doar
pentru a crea contextual favorabil relatării neliniștii sufletești asupra poveștii de dragoste dintre
Ștefan Gheorghidiu și soția sa, Ela, a presupunerilot sale că ar fi înșelat.  În primă fază, este
prezentată campania din zona culoarului Rucăr-Bran, apoi înaintarea în Transilvania, fiind
relatată trecerea Oltului, trecere care este văzută ca o piedică și în urma căreia se consideră că se
vor înregistra multe pierderi:”Mă întreb cum vom trece apa adâncă și vijelioasă a Oltului, sub
focul mitralierelor. Am anticipat viziunea miilor de morți, a uraganului de obuze, a trupurilor
zvârlite în aer”.[5]

Este prezentată întreaga campanie din această zonă care, în final, aduce victoria
românilor, cu toate că au trecut prin momente teribile.  Câteva zile mai târziu, trupele române se

2
Ibidem, pag. 236.
3
Ibidem, pag.220.
4
Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, Editura Litera, Chișinău,
1998, pag. 283.
5
Camil Petrescu, op. cit., pag.243.
aflau la distanță de 10 kilometri față de râul Olt, în localitatea Cohalm, apoi înaintează spre
Sibiu. Aici, românii duc o grea bătălie și suferă grele înfrângeri, bătălie care este in detaliu
prezentată de autor. Pentru Ștefan Gheorghidiu, aceste evenimente și, mai ales, acest dezastru al
luptei de la Sibiu, sunt unele de autocunoaștere, de meditare profundă, astfel că, la un moment
dat, stăpânit de demoralizare, acesta se întreabă:”Altul, în locul meu, s-ar fi purtat mai demn?
[…] Sunt dintr-un neam inferior? Ce aș fi făcut dacă aș fi fost la Verdun, sau dacă aș fi pe
Somme, în uraganul de obuze unde trag mii de tunuri odată? E aceasta inferioritate de rasă? Ei
nu sunt din carne și nervi ca noi? Ce suflet au, de pot avea tăria să îndure atâta? Există, pe drept
cuvânt, vreo rasă aleasă care poate suporta ceea ce noi nu putem suporta?[6]”

Aici, filosofarea lui Gheorghidiu atinge idei esențiale pentru un combatant în război, căci
această gândire ar putea fi foarte des întâlnită,  haosul războiului, al bătăliilor fiind foarte propice
pentru apariția unor astfel de gânduri.

Pentru el, războiul este o modalitate de autocunoaștere, de pătrundere în adâncurile sale

sufletești, o experiență atât din punct de vedere militar, dar mai ales din punct de vedere
intelectual.

Bibliografie:
6
Camil Petrescu,  op. cit, pag. 295.
 Petrescu, Camil, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Editura Jurnalul
Național, București, 2009.

 Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, Editura Litera, Chișinău,

1998.