Toma Ana Ștefania

Universitatea din Pitești

2.3
K.M.S

Rolul kinetoterapeutului

 Infarct miocardic

1. Scurtă prezentare a patologiei

Infarctul miocardic (IM) sau Infarctul miocardic acut (IMA), numit frecvent și atac de cord,
este întreruperea fluxului sangvin la nivelul unei porțiuni a cordului, ce determină moartea
celulelor miocardice. Cel mai frecvent se produce prin obstrucția unei artere coronare în urma
rupturii unei plăci de aterom, care este un depozit de lipide și celule albe (în special
macrofage) la nivelul peretelui arterial. Ischemia (reducerea fluxului sangvin) și hipoxia
rezultate, netratate în timp util, duc la moartea (necroza) mușchiului inimii (miocardului).
Simptomele clasice ale infarctului miocardic acut sunt durere bruscă de piept (în mod specific
răspândindu-se spre brațul stâng sau partea laterală stângă a gâtului), dispnee, grețuri, vomă,
palpitații, transpirații și neliniște (adeseori descrisă ca o senzație de moarte iminentă).
Femeile pot avea mai puține simptome tipice față de bărbați, cele mai comune fiind dispneea,
slăbiciune, o stare de discomfort abdominal și astenie fizică. Aproximativ un sfert din toate
infarcturile miocardice sunt „silențioase”, fără durere în piept sau alte simptome.
În baza patologiei infarctul miocardic acut se poate împărți în două categorii principale:
Infarct miocardic transmural: se asociază cu ateroscleroză care implică o arteră coronariană
principală. Se poate subcategorisi în anterior, posterior, inferior, lateral sau septal. Infarctul
miocardic transmural implică peretele miocardului în toată grosimea lui și are de obicei ca
rezultat ocluzia completă a alimentării zonei cu sânge.
Infarct miocardic subendocardic (non-transmural):
Subendocardial: implică o suprafață mică în peretele subendocardiac a ventriculului stâng,
septul ventricular, sau mușchii papilari. Zona subendocardiacă este deosebit de expusă
ischemiei.
În context clinic infarctul miocardic pe baza modificărilor ECG poate fi în continuare
subclasificat în:
 supradenivelare de segment ST (STEMI)
 fără supradenivelare de segment ST (non-STEMI).
Expresia atac de cord este folosită uneori incorect pentru a descrie moartea cardiacă subită,
care poate sau nu rezultatul infarctului miocardic acut. Un atac de cord este diferit, dar poate
fi cauza unui stop cardiac(care înseamnă oprirea inimii) sau aritmie cardiacă(bătăi anormale).
Este de asemenea, diferită de insuficiență cardiacă, în care este afectată acțiunea de pompare
a inimii; cu toate acestea infarctul miocardic sever poate duce la insuficiență cardiacă.
Un document din 2007 care dă definiția universală a infarctului miocardic clasifică infarctul
miocardic în cinci tipuri principale:
 Tipul 1 - infarct miocardic spontan asociat ischemiei din cauza unui eveniment
coronarian primar, cum ar fi de exemplu: erodarea plăcii și / sau de ruptura, fisurare,
sau disecția ei
 Tipul 2 - infarct miocardic secundar ischemiei ca urmare a necesarului crescut de
oxigen sau de aportului scăzut(insuficient), ca de exemplu: spasmul coronarian,
embolism coronarian, anemie, aritmie, hipertensiune sau hipotensiune arterială.
 Tipul 3 - moarte cardiacă subită, incluzând stopul cardiac, de multe ori însoțită de
simptome sugestive de ischemie miocardică, însoțită de supradenivelare recentă de
segment ST (pe EKG), sau BRS nou apărut, respectiv probe de tromb proaspăt într-o
arteră coronariană depistat de angiografie și / sau la autopsie, dar decesul producându-
se înainte de prelevarea probelor de sânge, sau înainte de apariția biomarkerilor
cardiaci pentru sânge.
 Tipul 4 - asociată cu angioplastie coronariană sau stenturi:
♦ Tip 4a - infarct miocardic asociat cu PCI
♦ Tip 4b - infarct miocardic asociat cu tromboză de stent, documentate de angiografie
sau la autopsie
♦ Tip 5 - infarct miocardic asociat cu bypass coronarian

Debutul simptomelor infarctului miocardic este, de obicei, gradual, pe parcursul a câteva

minute, rareori fiind brusc.Durerea toracică anterioară este cel mai frecvent simptom al
infarctului miocardic acut și este descrisă frecvent ca o gheară, constricție sau ca o senzație
de presiune. Durerea toracica datorată ischemiei miocardului (aport insuficient de sânge și,
prin urmare, de oxigen) se numește angină pectorală. Durerea iradiază cel mai frecvent în
brațul stâng, dar poate iradia și în mandibulă, brațul drept, interscapular și în epigastru, unde
poate mima un pirozis. Semnul lui Levine (pacientul localizează durerea strângându-și
pumnul deasupra sternului) a fost descris, în mod clasic, ca fiind predictiv pentru durerea
toracică de origine cardiacă, însă un studiu observațional prospectiv a arătat că are o slabă
valoare predictivă.
Respirația dificilă (dispnea) apare atunci când afectarea miocardului reduce debitul cardiac al
ventriculului stâng, producând insuficiență ventriculară stângă urmată de edem pulmonar.
Alte simptome pot fi diaforeza (transpirație excesivă), astenie fizică (slăbiciune), amețeli,
greață, vomă, și palpitații. Aceste simptome sunt cel mai probabil cauzate de descărcarea
masivă în sânge a catecolaminelor de către sistemul nervos simpatic ca răspuns la durere și
tulburările hemodinamice ce rezultă din disfuncția cardiacă. Pierderea stării de conștiență
(datorită perfuziei cerebrale inadecvate și șocului cardiogen) și moartea subită (frecvent
datorită fibrilației ventriculare) pot apărea în infarctul miocardic.
 2. Tipurile de abordare terapeutică recomandate pentru pacient
Pacientul va fi evaluat in timpul spitalizarii si dupa externare prin intermediul unor analize de
sange si tehnici imagistice, precum electrocardiograma, ecografia Doppler, angiografia
coronariana, scintigrafia cardiaca, in functie de recomandarile medicului curant.
Inainte de externare, medicul cardiolog va prescrie o combinatie de medicamente pentru a
limita riscul de recidiva si complicatii. Printre acestea se pot numara medicamente beta-
blocante, pentru a reduce tensiunea arteriala si regla ritmul cardiac, agenti antiplachetari (de
exemplu, aspirina), pentru a preveni formarea unui nou cheag, statine, pentru reglarea
colesterolului etc. Fiecare caz este unic si doar medicul poate decide care este tratamentul
corect.
In afara de tratamentul medicamentos, pacientul va trebui sa limiteze sau sa elimine total
factorii de risc prezenti in viata sa inainte de infarctul miocardic, de exemplu, fumatul,
obezitatea, sedentarismul etc.
Exista o serie de suplimente alimentare care pot fi administrate pacientilor care au suferit un
infarct miocardic, dar si cu rol preventiv. Printre acestea se numara:
Omega-3 - ar avea un efect benefic asupra sanatatii cardiovasculare, reducand riscul de
infarct miocardic si de recidiva
Usturoiul - protejeaza inima de infarct miocardic prin reglarea nivelului de colesterol si
trigliceride
Vitamina D - protejeaza organismul de bolile cardiovasculare, inclusiv de infarct miocardic
Coenzima Q10 - sustine sanatatea sistemului cardiovascular
Ginseng - efectul sau antioxidant ar putea fi benefic pacientilor cu maladii cardiace.
Infarctul miocardic este o urgenta medicala si este esential sa se intervina cat mai rapid dupa
producerea lui. Este, de asemenea, important sa se respecte recomandarile medicului in
perioada de spitalizare si ulterior, de la tratament la stilul de viata. Totodata, este importanta
preventia, care include un stil de viata sanatos, cu o alimentatie echilibrata, multa miscare si
renuntarea la vicii precum fumatul.

3. Obiective generale, care sunt, care este potențialul pacientului

Vizeaza:
– calmarea durerii;
– combaterea anxietătii;
– prevenirea complicațiilor imediate si tardive;
– limitarea extinderii necrozei;
– recuperare socio-profesională.
Conduita de urgenţă în faza de prespitalizare (intervalul de la debutul infarctului miocardic și
până la momentul sosirii bolnavului în spital):
 Aşezarea bolnavului în decubit dorsal;
  Interzicerea oricărei mişcări;
 Psihoterapie;
 Urmărirea TA și puls;
 Menţinerea permeabilităţii căilor aeriene;
 Transportul de urgenţă într-o unitate spitalicească cu autosanitare (dotate cu aparatură
de monitorizare, defibrilare şi reanimare), obligatoriu cu targă și însoțite de cadre
medicale.
 Bolnavii cu infarct miocardic sunt internaţi de urgenţă în secţiile de terapie
coronariană a secţiei de cardiologie care este organizată pentru urgenţele cardio-
vasculare şi reanimare. Secţiile de terapie coronariană sunt dotate cu personal medical
calificat în asemenea urgenţe precum şi cu aparatura de specialitate.

La spital
 Transportul bolnavului se face direct în secţie – de cardiologie, terapie intensivă sau
medicină internă, cu targa, într-un timp cât mai scurt.
 Mutarea bolnavului de pe targă în pat (de către personalul sanitar) fără să permită
bolnavului nici o mișcare.
 Asistentul medical va asigura un climat de linişte, salon luminos, bine încălzit, aerisit.
 La indicatia medicului: sedarea durerii se va face cu opiacee (Morfină, Mialgin),
Fortral sau amestecuri litice, anxietatea se combate cu sedative (Fenobarbital,
Diazepam). Se evita administrarea concomitenta a sedativelor cu opiaceele.
Oxigenoterapie.
 Monitorizarea (supravegherea permanentă) în primele zile a electrocardiogramei, TA,
pulsului, respiraţiei, temperaturii.
 Recoltarea probelor de laborator. Se va recolta sânge pentru dozări enzimatice,
fibrinogen, glicemie, determinarea leucocitozei, VSH, colesterol, acid uric.
 Pentru prevenirea complicaţiilor tromboembolice, la indicația medicului se
administrează anticoagulante (heparină – sub controlul timpului de coagulare;
trombostop).
 Administrarea medicației se va face cu punctualitate;
 Mesele vor fi fracţionate (5-6 pe zi) pentru a evita consumul de cantităţi mari de
alimente la o masă;
 La început se face alimentaţie pasivă la pat, treptat trecând la alimentaţie activă. După
mobilizarea bolnavului, se poate servi masa în sala de mese;
 Regimul alimentar va fi hiposodat şi hipocaloric. În primele zile se dă o alimentaţie
lichidă administrata lent cu lingurița, pireuri, ceaiuri, compot, supe, lapte, sucuri de
fructe, ouă moi, evitând alimentele care produc gaze sau întârzie tranzitul intestinal;
 Se interzice fumatul;
 Urmărirea evacuărilor de urină şi scaun. Bolnavul imobilizat va fi servit la pat cu
urinar şi bazinet la nivelul lui – pentru a nu necesita efort suplimentar. Constipaţia se
combate prin laxative uşoare sau clisme uleioase.
 Diureza şi scaunul se notează în foaia de temperatură.
 Igiena presupune baie parţială la pat până la mobilizarea bolnavului – fără a-l obosi şi
fără a-l ridica;
  Crearea unui mediu psihologic favorabil: se vor evita discuţiile cu voce tare, nu se va
permite vizitarea în grup, se evită vizitele lungi, nu se comunică veşti neplăcute, se va
facilita contactul cu bolnavii reabilitaţi, cu efect psihic bun.
 Mobilizarea bolnavului:
 Repausul absolut la pat este în prima săptămână în funcţie de evoluţia bolii.
 Durata imobilizării este stabilită de medic.
 Dacă bolnavul nu are dureri, febră sau alte complicaţii, începând chiar din primele
zile se pot face mişcări pasive ale degetelor de la mâini şi de la picioare, la indicația
medicului.
 Treptat se permite schimbarea poziţiei în pat, mişcări active ale membrelor.
 Mobilizarea se face progresiv – şezut în pat, la marginea patului, aşezarea în fotoliu,
ridicarea în picioare – sub control pulsului şi al tensiunii arteriale, primii paşi numai
în prezenţa medicului.
Educaţia sanitară
 Se instruieşte bolnavul privind modul de administrare a medicamentelor, semnele
supradozajului digitalic.
 Se recomandă controlul periodic.
 Se va încerca sa se restabilească încrederea în sine și capacitatea de muncă anterioară
imbolnăvirii.
 Se interzice fumatul
 Se recomandă un regim de viaţă ordonat, raţional.
 Se insista asupra respectării regimului alimentar.

4. Rolul kinetoterapeutului
Kinetoterapia vine ca un suport moral si fizic In recuperarea pacienților care au suferit un
atac de cord, îi ajută să ducă vieți active si productive, fizic si social. In absenta
complicatiilor, tratamentul kinetoterapeutic la pacienții care au suferit un atac de cord se
initiaza chiar din primele zile de spitalizare, la patul bolnavului.
Recuperarea este etapizata, in prima faza exercițiile se efectuandu-se cu un grad minim de
efort din partea bolnavului, programul bazandu-se pe exerciții de respirație si mobilizări
analitice ale întregului organism: urcatul treptelor, plimbarea prin încăpere, lecturarea unor
texte ușoare. Se recomandă renunțarea la fumat, acolo unde este cazul.
În cea de-a doua etapa și anume cea de convalescență pacienții se află în continuare sub
observație medicala. Kinetoterapeutului îi revine rolul de a-l ajuta pe acesta sa-si
îmbunătățească capacitatea de efort prin exerciții cu depunere de efort maximal apreciate prin
debitul cardiac maximal. Urcatul si coborâtul scărilor nu ar trebui să mai reprezinte un
impediment pentru pacient, pedalatul la bicicleta ergometrică este de asemeni un mijloc de
recuperare important In aceasta etapa pe langă exercițiile de tip izometric pentru grupele mari
de mușchi.
În faza a treia a recuperării și cea finală, kinetoterapeutul contribuie la menținerea și
întreținerea bunei stări de sănătate obținută în etapele anterioare. Nu trebuie uitat faptul că
obiectivul de bază în recuperarea pacienților care au suferit un infarct este reorientarea
profesionala si sociala a acestuia. In acest scop, recuperarea psihologica este primordiala,
kinetoterapeutul redandu-i pacientului încrederea în sine prin mijloace individualizate.