Introducere în augustinism (schemă)

situația corpus-lui: a) texte pierdute; b) texte cultura și mediul sec IV. Patristică greacă și
autentice; c) texte apocrife; d) ediția Corpus patristică latină. Indiferența lui A. față de
Christianorum; e) nivelul traducerilor românești. greci: De Trin., III, 1. Teme ale epocii:

1. tema forului interior: originar 2. tema mântuirii: creștinism, 3. rolul limbajului

socratică, dar moștenită prin stoicism. gnosticism, neoplatonism. „Sufletul în idealul
Fundament al subiectivității nu e din lumea aceasta”. De la formator
Platon la Plotin (pp. conv. etajelor în ciceronian și
funcții ale sufletului) formația lui A.

I-II: copilăria și sesizarea cercului

hermeneutic al sensului înțeles în finalul
evenimentului trăit; X, 33: quaestionem
prima istorie bazată pe relevanța vieții afective, privită ca
mihi factus sum; VIII, 9: „voința
un cerc hermeneutic (sensul survine in final și circular, ca
poruncește să existe ca voință”. De trin.,
și nu ar fi înțeles dacă nu ar fi crezut (Is. 7, 9) X, 14: îndoiala ca pp. de certitudine

a) o interpretare a anticilor: De vera rel., Prol:

386: convertirea la creștinism, sub Ambrozie contradicția dintre cultul comun și disputa
(dar și la filosofie, datorată lecturii lui Plotin, filosofică diversă; socratismul ca mod de
in trad. lui M. Victorinus). Ambele sunt o recuperare a adevărului; unicitatea adevărului
convertire la hermeneutică, adică: (în scrierile contra gnosticilor, maniheilor etc.)

nevoia descoperirii înv. lăuntric (Christos - Verbul) prin
înv. exterior: De magistro; „acela din mine însumi mai
adânc decât mine însumi” (interior intimo meo în Conf. III,
5, De trin., VIII, 11, și legătura cu Plotin, Enn., II, 2, 2)
Structura raportului dintre Tată și Fiu (Prol. Ev. Ioan) este una
predicativă și este soluția lui A. la paradoxul lui Menon (De Trin.,
X). Omologia dintre structura trinitară și cea a verbului mental (De
Trin, II, 9). Dif. vestigiu/imagine (De trin. , ....). Raportul
imagine/model trebuie să fie nemediat (De trin., XI, 8)

lucruri și semne: lumea ca un câmp păgânismul ca lipsă a atitudinii

frui și uti semantic (De doctr. hermeneutice (De doctr., III, 26)
chr.. Prol și I):

iubirea ca atitudine hermeneutică în fața lumii
(De doctr., I, 86)
Un nou statut uman: a)
existența in via / in patria
(De doctr., Prol., după: II
Corinteni, 5, 6: quandiu
sumus in corpore, peregri-
namur a domino cât timp
suntem în trup, călătorim
<departe> de Domnul); b)
analogia intre pers. Treimii
și facultățile sufletului; c)
„iubește și fă ce vrei” (In
Ioh.); d) analogia dintre
memorie și Tată; e)
problema timpului ca
distensio animi (Conf., XI);
f) predestinarea (De div.
quaest., I, 12)
proiectul unei noi condiții istorico-
hermeneutice: cerul semnificant și
substituția lui prin Scriptură în
Confes., XIII, 15; legătura cu
iubirea ca atitudine hermeneutică în Plotin, Enneade, III, 1. Primatul
fața lumii (De doctr., I, 86) = uitare de Scripturii și evoluția directă a ideii,
sine prin: cunoaștere matinală (De civ., până la Reformă.
XXI); iubire de Dumnezeu (Serm.,
142, 3); cunoaștere de sine incompleta
(De trin., X, 5-6 și mai ales 8: a nu
distinge lucrul de imaginea sa = a face
mintea să se creadă un corp). Cele trei Teologia este acum
categ. ale subiectivității (De trin., I, 1 posibilă, dar ca
și IV, prima frază) hermeneutică. Ea
este o asociere cu
credința, pe care o
Sensul istoriei, interpretarea curativă a „edifică, întărește,
istoriei romane și teoria celor două cetăți, hrănește, etc.” : De
divină și umană, model al filosofiei pol. Trin, XIV, 1
medievale (De civitate Dei)