Veronica nu se hotărăşte, de Andreea Chindriş , Alexa Băcanu

Alexandra Băcanu Andreea Chindriş

PERSONAJE:

VERONICA: o tânără de aproximativ 20 de ani nu iese cu nimic in evidenţă;

ADAM IOSIFESCU N.O.E. PREOTUL: Personaje interpretate de acelaşi actor:

ADAM: Un tânăr îmbrăcat modern

IOSIFESCU: Un domn cu mustaţă favoriţi şi pântece proeminent

N.O.E.: Tânăr cuminţel

PREOTUL: Păr şi barbă lungi ochi blajini.

CONTROLORUL

IMPIEGATUL FEROVIAR

FEMEIA 1

FEMEIA 2

O MAICUŢA

OAMENI

EL EA

ACTUL I

SCENA 1

Scena: în spate planul prezentului. În faţă vor fi aduse elemente ce vor crea planul trecutului. În spate
avem o gară de fapt peronul pe care aşteaptă înfriguraţi o femeie tânără (VERONICA) o femeie matură
(DOAMNA) şi trei bărbaţi.

BARBATUL 1 (apropiindu-se de Veronica): Ce faci pizdă?

BARBATUL 2: Bă domnilor nu aşa se vorbeşte cu o fată. Sarut mâna prinţeso? Unde mergi? Putem să mai
schimbăm o vorbă pe drum ne mai cunoaştem...

BARBATUL 3: Ia uite cum e îmbrăcată. Lasă-o bă că asta nu se fute.

VERONICA: Părearea mea e că nu este cazul să vă purtaţi atât de urât cu o femeie. Iar cuvântul a “f...” (se
împiedică în vorbire) este de-a dreptul...

BARBATUL 1: Lasă că nici nu mai vrem. (Pleacă toţi râzând).

Se aşează pe bancă lângă doamnă.

VERONICA: Bărbaţii din ziua de azi nici unul nu ştie cum să se poarte cu o femeie. Într-o fată n-ai voie să
dai nici cu o floare. Da e ceva de porţelan foarte fragil şi sensibil. Şi cine ştie cum dai peste unul aşa. Eu
am avut mare noroc mană cerească a căzut pe mine. Problema e că nimeni nu mai are frică de
Dumnezeu. Nu zic să mergi în fiecare zi la biserică sau la sfintele moaşte deşi o mătuşă a mea boieroaică
mare avea un deget al Sfintei Iustina. Îl ţinea cu atâta grijă într-o cutie de sticlă groasă pe şemineu... Când
mâncam exact la el ne uitam. O minunăţie! O frumuseţe! Până într-o zi când pisica s-a urcat pe şemineu
a doborât cutia a spart sticla şi a dispărut cu degetul! Ce tragedie atunci! Tot satul era acolo să caute
mătuşa îi împingea afară din curte că deh oamenii aia săraci cu duhul şi cam hoţi n-ar fi vrut ei să pună
mâna pe deget? Iar preotul un curvar şi beţiv aşa zicea mătuşa mea mai ales pe ăla l-a dat greu afară... Şi
degetu’...l-am găsit praf era făcut şi aşa l-a pus înapoi în cutie. Ah dar nici nu m-am prezentat: eu sunt
Veronica şi merg la prietenul meu. Dar dumneavoastră unde mergeţi?

DOAMNA: I’m sorry i don’t understand Romanian.

VERONICA: Vaaaai ce proastă sunt! Sunteţi americancă aha ştiu şi eu limba asta. (vorbeşte prost) “Hello
what do you do i want to...”

DOAMNA: Oh I see you speak English. See I’m from London I came here...

(Se aude un fluier)

DOAMNA: I must run nice to meet you!

VERONICA (se ridică în picioare când pleacă doamna): Yes yes...

Apar nişte tigănuşi mici care-i fură portofelul din buzunarul hainei în timp ce ea face cu mâna continuând
să spună “Yes yes...” Se reaşează pe bancă dar se aude un alt fluierat şi pleacă spre tren. Heblu.

SCENA 2

Un compartiment. Veronica intră cu bagajul o altă femeie este deja pe banchetă citeşte ziarul.

VERONICA: Bună ziua! E liber aici? (Nici nu aşteaptă răspunsul şi intră)

DOAMNA 2 (continuând să citească ziarul fără să ridice ochii): Liber.

VERONICA: Am văzut că sunteţi singură de fapt locul meu este mai încolo dar m-am gândit că n-aş vrea
să stau singură... Dacă vorbim timpu’ trece mai repede.

Linişte penibilă

VERONICA: Avem ceva de mers nu? Vreo trei ore...Mergeţi tot la Paşcani? Pfuuui e foarte cald aici nu?
Sau poate sunt doar eu emoţionată. Merg la prietenul meu s-a întors de curând din Italia şi nu ne-am mai
văzut de şase luni. Şi în tot timpul ăsta nu m-am îndoit o dată o singură dată de el. Să vă povestesc cum
ne-am cunoscut? Era o seară de ianuarie...

Se aprinde lumina în prim-plan planul trecutului se stinge în compartiment. Se aduce o canapea pe care
se duce să se aşeze Veronica. Muzică: O-Zone- “Dragostea din tei”. Petrecere. Nişte tineri dansează la un
moment dat râd şi împing de la spate pe un altul care merge spre Veronica.

ADAM: Ce faci frumoaso?

Veronica nu-şi dă seama că vorbeşte cu ea. Bate ritmul cu piciorul îi face loc pe canapea crezând că el
vrea să stea. El se întoarce spre ceilalţi ridică nedumerit din umeri ei îi fac semne să insiste.

ADAM: Nu mă bagi în seamă? Sau eşti ruşinoasă?

VERONICA (se uită în jur): Cu mine vorbeaţi? Vrei să vă aşezaţi?

ADAM: Vrem? Nu numai eu vreau.

VERONICA (râde încurcată): Sigur sigur staţi. Adică...stai...

ADAM: Nu te-am mai văzut niciodată la petrecerile lu’ Jegu’.

VERONICA: A păi e prima mea...

ADAM: Eu mă intitulez Adam Vasile. Da’ părerea mea e că fetelor le place mai mult Adam e mai sexy. De
fapt eu cu totul sunt seeeeeexy. Sau eşti de altă părere?
Veronica se bâlbâie.

VERONICA: Şi eu cred că...

ADAM: Ai venit cu Ramona?

VERONICA: Da cu ea am venit da’ nu o cunosc bine. Adică...

ADAM: Mai e cu baştanu’ ăla din Spania?

VERONICA: Cine? Laur? Da...Vor chiar să se căsătorească (precipitat) ea o să poarte o rochie albă scurtă.
Mi-a povestit în taxi până aici.

ADAM (râde): Albă? Prefăcuta dracu’! (Se ridică şi pleacă spre băieţi)

VERONICA: Cum adică şi...

Se aude Holograf “Suflet pereche”. Adam s-a întors la băieţi care-l felicită şi-l bat pe spate. Veronica
scoate din geantă o bucată de hârtie pe care scrie ceva în grabă. O dă celei care e Ramona pentru a i-o
duce lui Adam. Se ridică şi se întoarce spre ieşire unde ia din cuier un pardesiu lung negru. Şi între timp
Adam se bucură să primească un bilet din mâna Ramonei. Începe să citească:

ADAM: “Te aş-te-pt să plutim îm-preună spre de-părtări. Vero-nica.” Cine dracu’ e Veronica?

UN BAIAT: Uite mă se uită aia la tine hartbreicăr-ule! Cum ai vrajit-o mă aşa repede?

ADAM: E nebună nici n-am întrebat-o cum te cheamă.

ALTUL: Ce doar nu eşti fraier să nu te duci poate-ţi iese ceva azi.

AL TREILEA: Toate veveriţele-s la fel pe întuneric.

Râd toţi. Adam e împins spre ea care se îmbracă încet pentru a-i da timp să vină.

ADAM: Deci Veronica. Părerea mea e că...

Ies. Se face întuneric în planul trecutului. Înapoi în compartiment. Femeia citeşte în continuare. Veronica
oftează.

VERONICA: Cred că prima dată mi-a plăcut pentru că era frumos. Să vă arăt o poză.

Scoate o fotografie pe care o pune pe deasuprea ziarului doamnei.

VERONICA: Nu-i aşa? Da’ apoi mi-am dat seama că era şi deştept. E atât de convingător chiar nu poţi să-l
contrazici credeţi-mă am încercat. I-am zis odată: “Eu nu pot să fac asta!”

Se mută repede în faţă unde a fost adus un pat. Se stinge lumina din compartiment.

VERONICA (mâţâindu-se): Nu Adaaaaam....

ADAM: Da’ de ce? Opt din zece femei o fac implică-te şi tu!

VERONICA: Îmi pare rău...

ADAM: E clar nu mă iubeşti. Dacă m-ai iubi m-ai dori. Spune-mi de ce nu poţi?

VERONICA: Simt că ...nu pot. Şi ştii cât sunt eu de sensibilă.

ADAM: Ştiu că numai cuvântul “vomă” te face să vomiţi.

VERONICA (icnind): Nu spune cuvântul cu “V”!

ADAM: Vomă vomă vomă.

VERONICA (îşi pune mâinile la urechi): Flori frumoase flori frumoase.

ADAM: Dă-mi un motiv bun.

VERONICA: Imaginează-ţi cum ar fi să faci tu asta unui bărbat.

ADAM: Cum? Da’ nu e acelaşi lucru.

VERONICA: Da’ ai spus că ţi-ar plăcea să-ţi faci asta.

ADAM: Nu Veronica am spus că aş vrea să mi-o pot face MIE! E altceva...ar fi...ar fi...PERFECT! Adică e
corpul meu şi ştiu ce şi-ar dori.

VERONICA: Imaginează-ţi cum ar fi să faci tu asta! Nu ţie...! Închide ochii.

ADAM: Bineeee....(închide ochii deodată panicat): Nu se poate nu pot am şi eu o limită. Nu pot să mă
gândesc la aşa ceva.

VERONICA: Vezi? Ce ţi-am zis eu? E ...inuman!

ADAM: Inuman? Da’ cum pot bărbaţii să facă asta femeilor?

VERONICA: Care bărbaţi? Atunci “Bună-ziua domnule iubitor de...de....”

ADAM: Nu poţi aşa-i? Nu poţi nici să zici cuvântu’. Se spune pizdă Veronica pizdă. Ai şi tu una da’ nu cred
că ştii.

VERONICA: Ce am? Nu fi scârbos Adam. Îi spune Bobocica. De ce trebuie să fii vulgar?

ADAM: Hai măcar încearcă.

VERONICA: Să spun?

ADAM: Să faci. E în natura femeii să facă asta.

VERONICA: Am mai auzit că femeia trebuie să aibă grijă de bărbatul ei sau să se ocupe de copii...Da’
asta...asta nu e în Biblie.

ADAM: Da’ cum crezi tu că vrea un bărbat să aibă grijă femeia de el? Să-i gătească şi să-i spele ciorapii?
Asta se întâmplă după. Hai nu vrei să încercăm?

VERONICA: Oooooof....
În spate se aprinde lumina în timp ce Doamna 2 se ridică şi iese din compartiment. Veronica sare din pat
şi se duce să se aşeze înapoi pe banchetă. Începe să vorbească înainte să ajungă acolo.

VERONICA: O să am eu grijă de bagaje. Da’ să vă întoarceţi repede ca să continuăm discuţia!

Intră controlorul.

CONTROLORUL (plictisit): Biletele la control vă rog.

VERONICA: Da bună ziua (căutând biletul) Când ajungem la Paşcani? Avem întârziere?

CONTROLORUL: Nu.

VERONICA (căutând încă din ce în ce mai speriată): Staţi puţin că nu ştiu unde l-am pus.

CONTROLORUL: Mai repede că ajungem la Paşcani până găsiţi biletul.

VERONICA: Nu se poate nu e aici. Mi-au furat portofelul cu tot cu bilet!

CONTROLORUL: Hai mă doamnă şmenu’ ăsta e vechi. Facem proces verbal?

VERONICA (plângând): Vă rog nu! O să vă trimit banii prin poştă. Daţi-mi doar adresa.

CONTROLORUL: Auziţi am eu faţă de bou? (scoate o foaie pentru proces verbal). Numele şi prenumele
hai repede.
Intră doamna cu ziarul.

CONTROLORUL: Cum o cheamă pe doamna?

DOAMNA: Nu ştiu.

Se aşează la locul ei îşi ia ziarul.

VERONICA: Vă rog arăt eu ca şi cum aş încerca să vă trag pe sfoară? (Începe să icnească iese din
compartiment controlorul după ea).

CONTROLORUL: Băi ce sensibili sunt unii. Alo alo unde fugiţi aşa?

Heblu.

ACTUL II

SCENA 1

O gară. Un impiegat feroviar. Intră Doctorul Iosifescu.

IMIPEGATUL: A! Să trăiţi domnule doctor! Aţi venit după pachet?

DOCTORUL: Bună ziua bună ziua “Am venit cu sănioara şi cu daruri proaspete”.

IMIPEGATUL: A domnule doctor mereu vesel şi plin de viaţă. Am zis eu: un spirit tânăr mai rar aşa om.
DOCTORUL (fals ruşinat): E păi cum să nu fiu vesel. Pacientele vin inspiraţia curge pixul scrie...

IMPIEGATUL (care între timp intrase în chicinetă): Ia uitaţi pachetul.

Doctorul desface pachetul. Între timp impiegatul anunţă trenul.

IMPIEGATUL: “Atenţie soseşte trenul. Fereşte linia”.

DOCTORUL: Domnule iată cartea. Câtă simţire e în ea...vă rog să o primiţi.

IMIPEGATUL: Vai domnule doctor. Ia nu puneţi şi o semnătură pe ea? Să mă mândresc şi eu că am primit-

o din mâna dvs.

Coboară controlorul cu Veronica încă slabită. O lumină puternică pe ea.

IMPIEGATUL: Bună ziua cu cine avem onoarea?

CONTROLORUL: Onoarea...ce onoare? N-are bilet şi mai şi face pe sfânta. Aici rămâi auzi?

DOCTORUL: Dar nu vedeţi că nu se simte bine? Luaţi loc domnişoară.

Controlorul o ţine de un braţ doctorul o prinde de celălalt.

CONTROLORUL: Domnule nu vă amestecaţi în treburile CFR-ului. Întâi datoria.

DOCTORUL: Să se aşeze aici pe bancă.

CONTROLORUL (scoate foaia): Haide scrieţi numele aici.

DOCTORUL (privind peste umăr): Ve-ro-ni-ca. Staţi că vine!!!

CONTROLORUL: Ce vine domnule trenu’? Pleacă nu vine.

IMIPIEGATUL: Domnu’ doctor e şi poet. O simţiţi că vine domnule doctor?

DOCTORUL: “Veronica s-ar iubi lin şi-n ureche/ seara când eu mă simt apucat de streche. Ce pereche”

IMIPEGATUL (mut de admiraţie): Minunat! Vedeţi de ce e atât de iubit?

CONTROLORUL: Mă rog eu nu prea le am cu poezia. Hai că pleacă trenu’.

Ia declaraţia şi pleacă.

DOCTORUL: Vai domnişoară mă inspiraţi. Să mă prezint. Eu sunt domnul doctor. Iosifescu.

VERONICA: Îmi pare bine domnule deşi împrejurările nu sunt tocmai fericite.

Se pune iar pe plâns.

DOCTORUL: Lăsaţi că dormiţi la mine măcar până vă liniştiţi. Mai scriem o poezie mai schimbăm o
vorbă...
Veronica nu are forţă. Vorbeşte încet.

VERONICA: Eu trebuia să ajung la Paşcani la prietenul meu...

DOCTORUL: Se rezolvă se rezolvă. Mâine dimineaţă când aveţi puteri. Puteţi să vă ridicaţi?

VERONICA (slab): Da...

IMPIEGATUL: O să scrie în ziarul de mâine domnule doctor ce faptă mare aţi făcut.

DOCTORUL (cu falsă modestie): Ei lasă lasă.

Ia şi pachetul şi pleacă ţinând-o pe Veronica de braţ.

Heblu.

SCENA 2

Acasă la doctor. Un cabinet. După paravan în spate se ghiceşte un pat de ginecolog. Cabinetul e plin de
carţi dar şi de afişe cu organul genital feminin. De asemenea bustul lui Eminescu pe birou. Intră cei doi.

DOCTORUL: Veronica aşează-te pe canapea. O să-ţi fac un ceai. Sau mai bine o ţuică fiartă?

VERONICA: Mi-e rău nu pot să beau alcool. Pot să dorm?

DOCTORUL: Ei e devreme nu se doarme încă. Nu nu. Întâi mai vorbim îmi mai spuneţi una-alta despre
dumneavoastră scumpă domnişoară.
VERONICA: Cum am zis...

DOCTORUL (se plimbă prin cabinet): Nu-i aşa că locul ăsta e plin de ştiinţă şi poezie? De ce să nu le
îmbini? Nu m-aş simţi complet dacă nu le-aş avea pe amândouă. Şi în plus ambele tratează natura
omenească. Poezie şi medicină. Asta a fost viaţa mea până acum.

VERONICA: Ştiţi m-am gândti să...

DOCTORUL: Să ne uităm la posterul acela de exemplu.

Linişte.

DOCTORUL (alarmat): E aici e aproape... “Şi ţesălându-ţi părul tău fin dintre picioare şi-n cap ţi-oi pune
oala de sub pat şi voi privi Galatea.” Mai trebuie lucrat da’ cred că avem ceva aici.

Îi cade capul epuizat pe birou. Veronica se îndreaptă speriată spre el. Îi pune mâna pe cap. Doctorul îşi
ridică brusc capul îi pune mâna pe fund.

DOCTORUL: Ce inspiraţie! Divin să ai aici în birou Femeia şi aşteptarea...Simţiţi tensiunea domnişoară?

VERONICA: Nu mi-am mai luat de câţiva ani tensiunea da’ era cam scăzută pe-atunci.

DOCTORUL: Ah o naivă. O oiţă plecată de lângă turmă. Delicios. Prin ce minune ai nimerit în casa mea
Ofelia? Totuşi ce nume: Veronica....( Rezemându-se de bustul lui Eminescu) Ştiţi cine era Veronica Micle?
Să-şi fi găsit şi poetul acesta (arătând spre el) o Veneră?

VERONICA: Nu aţi înţeles Veronica nu Venera mă...

DOCTORUL: De ce să fim atât de formali? Ne-am cunoscut deja în altă viaţă putem să fim mai intimi. Vin
spre tine cu pornirile sufleteşti cele mai nobile. Lasă-mă să-ţi spun: Tu!

VERONICA: Sigur cum doriţi...

DOCTORUL: Aşteptarea aşteptarea e cea mai importantă.

VERONICA: Mi-a zis şi mama că aşteptarea...

DOCTORUL: Nu nu aşa...ca să urce tensiune dintre noi. Trebuie să ma apropiu mai mult... Spuneţi-mi
când aţi fost ultima dată la ginecolog?

VERONICA (încurcată): O asta nu...n-am fost niciodată.

DOCTORUL: Dar trebuie orice tratat de medicină spune că trebuie. Niciodată până la vârsta asta? Nu te
sfii muză! Jos textila hai dincolo de paravan! Deja mă inspiră aşteptarea: “Aş vrea sã te gătesc în astă-
seară/ În sosuri roz cu franjuri de aspic/ Hai nu te-ascunde proasto sunt pervers/ Că mi s-a aplecat de-
atîta vers!”

ACTUL III

SCENA 1

La doctor în apartament. Veronica îşi face bagajul. El cântă în baie “Frumoasa mea...”. Ea deschide
fereastra şi aruncă geanta. Plouă.

IOSIFESCU: Unde eşti frumoasa mea? Nu vii să-l speli pe spate pe un biet bard ruginit? Reumatismul
ăsta...nu ţine cont de tinereţea spiritului.

VERONICA: Da da acum...

Se urcă pe fereastră încearcă să coboare.

VERONICA: Aha! - reumatism zici? Aseară nu aveai nimic. Gata am terminat-o cu artiştii.

Sare pe fereastră.

SCENA 2

Un camion făcut din carton cu faţa spre scenă. Vedem scris pe carton Nicolae Ovidiu Eugen. Veronica stă
lângă şofer. E udă leoarcă.

VERONICA: Nu am cuvinte să vă mulţumesc vocabularul ar fi prea...

N.O.E.: Lasă cum să te las în potopul ăla? Sunt şi eu tânăr înţeleg ce înseamnă să faci autostopul
noaptea...

VERONICA: De fapt eram în pericol am fost sechestrată în casa unui poet! Abia am scăpat. Nici acum nu
înţeleg dacă era poet sau doctor... adică recită poezii în timp ce te consultă şi în timpul ăsta te pipăie.
Adică nu sunt absurdă înţeleg că şi un doctor e tot bărbat da’ arăt eu a prostituată? Stau eu pe marginea
drumului noaptea ca să agăţ bărbaţi?

N.O.E: Nu domnişoară da’ nici nu m-aş fi gândit la aşa ceva.

VERONICA: Adică acum a fost doar o întâmplare...eu nu....eu nu umblu hai-hui.

N.O.E: Da da...sunt întâmplări sau momente când lucrurile se interpretează greşit. Eu odată ştiţi eu mai
fac transporturi seriose pe drumuri mari nu aşa prin ţară da’ în stăinătate...Ei şi duceam un transport de
găini...da’ nişte găini mari grase şi cu nişte ochi...parcă un om te privea..aşa înlăcrimaţi...

VERONICA: Da’ iubeşti animalele se vede...

N.O.E: Şi nişte pulpe pline şi pene moi...curbe nu oase. Şi ce-mi zic eu? Păi aşa singur cum sunt nu mai
bine aduc una în faţă lângă mine?

VERONICA: Da să nu fii singur...înţeleg.

N.O.E: Iar seara m-am oprit într-o benzinărie. Aveau apă duş acolo să mă simt şi eu curat ca tot omu’. Şi
ce crezi că au spus oamenii când m-au găsit dimineaţa? Că eram dezbrăcat şi cu găina smotocită lângă
mine... Obsedaţi cum sunt şi-au închipuit că...că...Dumnezeu ştie ce!

VERONICA: Da oamenii înţeleg greşit. Tu om bun ai vrut doar să nu stai singur.

N.O.E: Exact! Ca şi cum eu mi-aş fi închipuit despre tine că eşti prostituată!

VERONICA: În nici un caz mă supăr şi dacă mai spui asta încă o dată. Dar nici nu te credeam în stare de
aşa ceva...

Linişte.

VERONICA: Vai ce bine mă simt aici. Poţi să faci mai cald? Ne-am luat cu vorba şi nu mi-am dat seama cât
îmi e de frig.
N.O.E: Da acum văd cât eşti de udă! Uite acolo în spate nişte haine uscate. Alege ce vrei de pe pat.

Veronica merge spre spatele camionului. Râde înfundat.

VERONICA: Îţi iau o cămaşă. Ce miros puternic de brad.

N.O.E (ca într-un promo): Da este aroma noului balsam hidratant Lenor Alpin cu ciment natural. Pentru
că hainele mele merită!

Veronica vine în faţă într-o cămaşă bărbătească şi cu părul despletit oftează de plăcere.

N.O.E (o priveşte îndelung): E mai bine acum nu?

VERONICA şi N.O.E. încep să caşte deodată şi se uită miraţi unul la altul. Încep să râdă stingheriţi.

VERONICA: Ţi-e somn n-ar trebui să conduci aşa obosit. În toate jurnalele spune asta. Şi oricum nu
ajungem azi la Paşcani.

N.O.E (dă drumul la radio): Asta o să mă ţină treaz.

Se aude Celine Dion.

VERONICA: Când aud muzica asta mi se înmoaie picioarele. Eu chiar cred că dacă tot trebuie să existe
războaie măcar să se bată pentru dragoste nu pentru petrol. Benzina e conbustibil pentru maşini în timp
ce dragostea e combustibil pentru suflete. Adică... pentru un ideal înălţător ar trebui să ne luptăm.
N.O.E: Un fel de cruciadele ...dragostei? Asta zici?

VERONICA: Da da.

N.O.E: Ce bine e să auzi asta azi. Toate vor să aibă carieră maşină bani şi câine de purtat în geantă...Şi
parcă au uitat de iubire!

VERONICA: Da ai dreptate. E foarte trist să vezi că femeile se îndepărtează de scopul pe care l-a hotărât
Dumnezeu pentru ele. (Cască iar)

N.O.E (tot căscând): Gata eu zic că e timpul să mergi la culcare.

VERONICA: Nu nu pot să te las singur. După ce că ai făcut aşa o faptă bună şi m-ai ajutat măcar atât pot
să fac şi eu să te ţin de vorbă ca să n-adormi.

N.O.E(râzând): Păi şi ce ne facem dacă adormi şi tu?

VERONICA: Aşa e sunt ruptă de oboseală abia am aţipit puţin noaptea trecută. Dar să ştii că nu mă duc la
culcare fără tine. Cred că nici n-aş reuşi să adorm de griji.

N.O.E: Bine fie... Dacă tu insişti...Adevărul e că şi eu sunt frânt.

VERONICA: Păi vezi? E periculos.

N.O.E: Trebuie să-ţi spun totuşi că n-am decât un pat.

VERONICA: Păi cum că eu am văzut că sunt două?

N.O.E: Da dar unul dintre ele e stricat. Nu ai zice numai că se răstoarnă când îţi e lumea mai dragă. Adică
somnul mai uşor.

VERONICA: Păi...asta e atunci...cred că ne descurcăm noi şi aşa...adică suntem amândoi oameni maturi
cred că după tot ce-ai facut pentru mine pot să am încredere în tine.

N.O.E: Sigur că da sigur că da. Suntem oameni nu animale doar pentru că dormim în acelaşi pat nu e
musai să se întâmple ceva.

VERONICA (înviorată): Aşa e. Îmi place cum gândeşti. Atât de matur!

N.O.E: Mulţumesc. (Cască iar) Mergem?

Dispar amândoi în spatele camionului. Heblu.

SCENA 3

Dimineaţa. Vedem o borna kilometrică: Paşcani 10 Km. Veronica merge singură. Cântă ceva jeluit. Apare
o măicuţă. Veronica leşină.

CĂLUGĂRIŢA: Doamne Maica Domnului! Hei trezeşte-te!(Îi dă palme şi o stropeşte cu apă). Doamne
Iisuse ce-o mai fi şi asta?

VERONICA (mormăie): Mai lasa-mă puţin mami...(Deschide ochii şi ţipă când o vede pe călugăriţă.
Călugăriţa ţipă şi ea). Vai măicuţă îmi cer scuze nu mi-am dat seama unde sunt şi ce se întâmplă şi ....
Cred că am leşinat nu? Îmi amintesc că îmi era foame şi sete... şi deodată mi s-a făcut rău...
CĂLUGĂRIŢA: Da fetiţo te-am văzut când ai căzut...

VERONICA: Şi m-aţi ajutat nu? (Începe să plângă) Deşi nu mă cunoşteaţi... Şi fără nici o intenţie ascunsă...

CĂLUGĂRIŢA (îi dă un şerveţel gest la care Veronica se pune şi mai tare pe plâns): Gata gata linişteşte-te
orice alt om ar fi făcut la fel.

VERONICA: Nu-i adevărat cel puţin nu cei de care am dat eu până acum...Of în fine mă emoţionează atât
de tare bunătatea oamenilor... Pentru că e foarte rară măicuţă...

CĂLUGĂRIŢA: Ei atât de tânără şi deja atât de pesimistă... Parcă ai spus că îţi era foame...Hai ridică-te şi
vino cu mine la mănăstire o să mănânci ceva şi poate o să-ţi mai schimbi impresia despre oameni.

VERONICA: Ah nu mi-aş dori nimic mai mult credeţi-mă decât să am iar încredere în OAMENI!!!! Cât
despre masă în alte împrejurări mi-ar fi fost probabil prea ruşine dar la cât mă simt de nenorocita şi la
câte am păţit în ultimele zile nici ruşine nu mai am ( se pune iar pe plâns).

CĂLUGĂRIŢA: Gata gata mai bine mulţumeşte-i lui Dumnezeu că eşti tânără sănătoasă ai toată viaţa
înainte. Şi dacă tot n-ai mâncat poţi să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti la preotul mănăstirii să vezi cum
ţi se ridică piatra de pe suflet. O să vezi Tăicuţul nostru e un om sfânt blând şi bun când vorbeşte îţi dai
seama că Duhul Sfânt glăsuieşte prin gura lui.

VERONICA (sfârşită): Da da am nevoie să-mi mărturisesc păcatele.

CĂLUGĂRIŢA (ca un promo vesel): Dacă simţi un gol în viaţa ta umple-l cu Isus.

VERONICA: Da să mergem păcatele mele mă apasă. Mai spuneţi-mi cum e la mănăstire?

CĂLUGĂRIŢA: Păi cum să fie? E linişte te poţi ruga în pace...(Pe un ton visător muzică de ambianţă în
surdină) Viaţa noastra e modestă şi liniştită zilele se scurg încet în tihna şi mângnierea prevăzătoare a lui
Dumnezeu caruia îi aducem ceas de ceas mulţumire şi slavă.

VERONICA: Sună a Paradis. Când eram mică îmi imaginam că în Rai se mănăncă şi se bea. E ca un mare
ospăţ cu femei şi...

CĂLUGĂRIŢA: Vai de mine fă-ţi cruce! Paradisul e linişte şi mulţumire sufletească.

VERONICA: Da acum că am trecut prin viaţă cred şi eu ca aşa trebuie să arate. Toţi să fim în armonie ursul
să se îmbrăţişeze cu vulpea iar copiii...

CĂLUGĂRIŢA (râzând): Vai ce copilă eşti!

VERONICA: Da dacă aţi ştii ce copil nevinovat sunt... Şi totuşi ceilalţi au profitat de mine. Măicuţă mă
bucur că mergem undeva unde-o să fiu ferită de oamenii răi.

CĂLUGĂRIŢA: Acuma trebuie să apară şi preotul nostru. Ce om bun să vezi cum te mângâie când
vorbeşte!

Apare preotul. Muzică bisericească. Veronica rămâne consternată. Moment de revelaţie. Se micşorează
lumina totul se petrece în slow motion din spatele unor cortine apare un cor ce cântă aleluia pentru
câteva secunde. La sfârşit ea cade în genunchi şi îi sărută mâna.

VERONICA (pe un ton mai grav): Săru-mâna părinte cred că tocmai am auzit chemarea Duhului Sfânt.

PREOTUL: „Dimineaţa însă cuvântul Domnului a venit la mine zicând : Eu sunt un semn pentru voi.”
Ezechiel 12 7-11.

VERONICA (încă în genunchi): Cred că aici e locul meu în sfârşit mă simt acasă. Parcă vă cunosc de
undeva. Nu îndrăznesc să mă ridic.

PREOTUL: Ridică-te fata mea văd că eşti slăbită ochii îţi aruncă fulgere fierbinţi ai febră. Să te ducem în
chilie.

VERONICA: Şi acolo să mă spovedesc.

SCENA 4

În chilie. Veronica e în genunchi sub patrafir. Se aude zgomotul de casetofon pe fast-forward se opreşte
brusc şi ea vorbeşte.

VERONICA: Şi la 17 ani mi-am cumpărat o pereche de chiloţei ştiţi din aceia mici...mai erau şi roşii... Şi ce
gânduri necurate aveam mi-e ruşine.

PREOTUL: Aşa trebuie ruşine să-ţi fie! Doar prin pocăinţă ajungem la Împărăţia Cerului.

VERONICA: Mergeam la Biserică în schimb şi acolo nu mă lăsa Necuratul mă uitam la oameni şi mă

întrebam dacă mă plac adică dacă eu i-aş putea duce în ispită.

PREOTUL: „Vai de femeile care cos perne pentru subsuori şi fac voaluri pentru capetele oamenilor de
orice mărime ca să prindă suflete” Ezechiel 13-18.

VERONICA: Dar când am crescut viaţa şi-a bătut joc de mine. Am cunoscut un băiat ce inocentă eram eu
atunci!...Tot ce am păcătuit atunci cu el era din dragoste nu vroiam să-l pierd.

PREOTUL: „Şi acum omorâţi pe orice femeie care a cunoscut vreun bărbat culcându-se cu el; dar lăsaţi în
viaţă pentru voi pe toţi copiii fetele care n-au cunoscut împreunarea cu vreun bărbat” Numeri 31 17-18.
VERONICA: Şi el a plecat în Italia ca să facă un ban cinstit... L-au adus în ţară au zis că a furat din magazin.
El om bun şi cinstit? A avut avocat bun aşa s-a zis că a scăpat doar cu câţiva ani. Când el e nevinovat de
fapt eu ştiu asta numai eu nu mi-am pierdut încrederea. De trei zile încerc să ajung la el săracu’ cum mă
mai aşteaptă el pe mine!...

PREOTUL: Trebuie să te pocăieşti nu să-l lauzi pe cel care te-a dus în păcat. Dar povesteşte povesteste nu
te opri.

VERONICA: Şi drumul ăsta până la el cât am îndurat de la toţi oamenii pe care i-am întâlnit... Atâta
răutate e în lumea asta...(Începe iar să plângă. Printre suspine) Adică toţi fac pe sfinţii (preotul îşi drege
glasul) şi de fapt nu se gândesc decât cum să profite de tine...(Devine din ce în ce mai incoerentă)
Doctorul ala obsedat... şi apoi tiristul chiar crezusem ca e om bun şi când colo... Doamne ce-am făcut să
merit asta până şi Adam dacă stau să mă gândesc... Cum e posibil Părinte...au tras atâta de mine...adică
nici nu ştiam că unele lucruri sunt posibile...Ce mai pot oamenii să inventeze ca să-şi satisfacă
poftele...animale asta sunt...n-o să reuşesc niciodată să mă curăţ...

PREOTUL (ca un promo spre public): Încearcă noul detergent Pur scoate orice pată!

VERONICA (continuând): Şi ziceam că sunt atât de mirată de tot ce poate omul să facă... adică nu are
limite şi jenă de Dumnezeu care ne priveşte mereu! Nu vreau să ştiu ce părere are despre mine. Vai mă
pocăiesc nu ştiţi ce au făcut din mine!

PREOTUL: Ba da ştiu fata mea..

VERONICA: Ba nu sunteţi preot nu puteţi să bănuiţi ce se întâmplă în lumea de afară. Adică cu minte
voastra pură şi plină de harul dumnezeiesc cum v-aţi putea vreodată gândi ce e în stare un bărbat să-i
facă unei femei? Şi pentru ce părinte pentru ce? „Pentru plăcere”. Îşi pierd locul în rai pentru aşa un
nimic şi mai duc şi pe alţii pe calea pierzaniei...

PREOTUL: Aşa e fiica mea păcatul e ca gripa se ia. Fericiţi cei ce izbutesc să se ascundă de ispită pentru că
aceia vor fi iertaţi. Canon - 100 de Nascătoare o mie de mătănii şi post negru o săptămână.
VERONICA: Da da mă supun aştept iertarea.

El iese ea începe mătăniile. Leşină la scurt timp. MUZICĂ apoteotică.

Sfîrşit

SCENA IV

Scot un corp de femeie e plin de ziarişti şi oameni o discuţie.

EL: Ce i-o fi trebuit şi ăsteia să meargă la mănăstire? Nu vezi că are vreo 20 de ani? Adică...la bătrâneţe te
rogi nu aşa...tânăr. La pensie încep şi eu.

EA: Cine ştie o fi avut chemare...

Intră de după cortină corul.

VOCE: Lasă că vedeţi voi ce scandal iese.

ALTA: Ce scandal? Şi la mănăstire se moare.

VOCE: Da’ popa nu i-a dat nimic să mănânce o săptămână.

Apare bărbatul care a jucat toate personajele.

BARBATUL: Stop păi ce facem aici? Înapoi cu ea. Hai că n-am văzut să fi făcut cele 1000 de mătănii. Nu te
preface moartă nu scapi aşa uşor. Show must go on! Hai la treabă! Publicului îi place suferinţa.

Ea coboară. Începe să facă mătănii. Oamenii se împrăştie.

Auzim „Veronica fată bună...”