Morometii – Marin Preda

Caracterizare personaj literar “Ilie Moromete”

Personajul “Ilie Moromete” este personajul principal al primului volum si

secundar celui de-al doilea. Volumul 1 il contureaza pe Ilie Moromete in mod complex,
cap de familie, dominand copiii din prima si a doua casnicie cu autoritate, cu o pozitie
centrala in lumea satului, fiindca era cel mai inteligent si abil dintre tarani. Spre deosebire
de alte personaje, isi ascundea gesturile prin puterea disimularii. Volumul 2 il gaseste pe
Ilie Moromete ca personaj secundar si un om dominat de timpul schimbarilor. Isi pierde
cele doua valori, familia si pamantul, ca urmare moartea personajului reprezinta o
stingere a lumii satului arhaic.
El este caracterizat direct de catre narator si alte personaje sau
autocaracterizare ori indirect prin limbaj, gesturi, fapte, atitudini fata de alte personaje
sau prin nume.
Caracterizarea directa facuta de narator arata ca Ilie Moromete “era cu zece ani mai
mare decat Catrina” si acum avea acea varsta intre tinerete si batranete cand numai
nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva. Chiar la inceutul romanului, in
scena cinei “Moromete statea parca deasupra tuturor”. In alt loc, naratorul spune ca
“Moromete avea uneori obiceiul (semn de batranete sau poate nevoia de a se convinge
ca si cele mai intortocheate ganduri pot capata glas) de a se retrage pe undeva prin
gradina si de a vorbi singur.
Caracterizarea directa facuta de alte personaje sugereaza perceptia diferita asupra
personajului. Sotia sa, Catrina ii reproseaza lenea si placerea vorbei “Toata ziua stai la
drum si bei tutun”, sora sa Guica ii poarta pica deoarece recasatorindu-se, ea a fost
obligata sa se mute din casa, ramanand singura, in timp ce Cocosila, prietenul sau ii zice
mereu “Esti prost!”, calificativ ce ascunde, insa pe de o parte simpatia, iar pe de alta
parte invidia fata de inteligenta si spontaneitatea personajului.
Procedeul autocaracterizarii ramane definitoriu prin marturisirea facuta de Moromete
doctorului, cu o sublima trufie a omului ce si-a respectat conditia si menirea “Domnule,
eu intotdeauna am dus o viata independenta!”.
Caracterizarea indirecta prin limbaj arata schimbarile majore si dramatice prin care
trece personajul: la inceput are placerea de a povesti cu lumea, raspunzand in multe
cuvinte la salutul oamenilor, ulterior este poreclit “Mutul”, “nu se mai putea vorbi cu el,
spuneai una si el asculta si ai fi zis ca intelegea, ca sa te pomenesti pe urma ca
raspunsurile pe care le dadea veneau din alta parte”. El este un disimulat, care vorbeste
singur, fiindca nu considera ca merita cineva sa-i asculte gandurile. Disimularea este o
reactie defensiva, ulterior devine o a doua natura a personajului, aratand instrainarea
tragica “Lui Moromete parca ii zburase mintea din cap si cu buna stiinta facuse scimb cu
a altui taran care vorbea cu tine asa cum vorbesti cu un cal sau cu o vaca”. In gura lui,
cuvantul capata fascinatie magica, cele mai obisnuite intamplari devin aventuri.
Nedumerirea prefacuta a lui Ilie, pauzele in rostire, interjectiil si lacomitatea cu care vrea
sa afle detaliile picante in situatia despre cei care isi “amendeaza copiii”, vanzandu-le
pamantul.
Caracterizarea indirecta prin ganduri, idei arata ca este indragostit de viata, o vede ca
pe un spectacol, o contempla, crede ca timpul e rabdator, iar cand vede ca s-a inselat tot
nu se teme de trecerea sa “Moromete nu gasea in el nicio frica fata de trecerea anilor”.
Caracterizarea indirecta prin atitudini fata de oameni sugereaza ca isi iubeste copiii,
dar e mai bine sa-i tina din scurt. Incearca sa-si indrepte greselile facute fata de ei,
recunoaste ca marea lui greseala a fost ca nu l-a lasat sa faca mai departe scoala pe
Niculae, fiul sau cel mic. Nu intelegea lumea fiilor cei mari, dar e convins ca se vor
schimba mai tarziu. El se simte mandru si dispretuitor fata de Balosu pe care il injura
intotdeauna (in gand) pentru dorinta de imbogatire, iar acesta simtind superioritatea
vecinului sau, nu-si doreste decat sa-l vada umilit. Se simte superior si nu-si poate
stapani pornirea de a fi ironic cu ce care nu-l inteleg. Atitudinea de sef absolut al familiei
este subliniata in timpul cinei.
Caracterizarea indirecta prin gesturi sau chiar mersul sau tradeaza starile sale de
meditatie “Isi lasa fruntea in pamant si mersul i se incetini. Era mersul lui cand se gandea
si cand nu mai vedea nimic in jur. ” Supararea, linistea, nedumerirea, veselia fortata,
neputinta sunt prezente in comportamentul omului, subliniate de gesturi si de o mimica
expresiva. La fel de elocventa este scena pranzului la camp, desi se frige cu fasolea
fierbinte, nu se exteriorizeaza in niciun fel, asteptand curios si amuzat ca Paraschiv, fiul
sau, sa pateasca acelasi lucru, lasandu-l sa se friga, demonstrand astfel lacomia, apoi
prevenitor ii ofera apa rece si se intereseaza grijuliu daca s-a fript rau “Na, Paraschive,
bea apa, se precipita Moromete, apucand bota in brate si intinzandui-o grijului. Te-ai ars
rau? Eu credeam ca e rece, marturisind el naiv.”
Caracterizarea indirecta prin idealuri si valori arata ca personajul are o conceptie de
viata parte, centrata pe ideea libertatii spirituale si considera ca omul este dator sa tina la
rostul si menirea lui, chiar daca este bun sau rau. Personajul este considerat “cel din
urma taran adevarat”.
Caracterizarea indirecta prin fapte a personajului spune ca el continua sa fie preocupat
de politica si dupa ce se instaleaza comunistii la putere. Fiind inteligent, prevede marile
schimbari dramatice si le impartaseste prietenilor sai. El prinde viata (ca personaj
prinicpal) nu doar din faptele pe care le face cat si din comportamentul sau. Faptele
savarsite de Moromete sunt cele ale unui taran obisnuit cu familie si griji. El merge la
camp, dar nu se omoara cu munca, vorbeste cu vecinii, il viziteaza pe altul si isi bate
copiii cand acestia intrec masura. Important pentru acest taran nu este ceea ce face, cu
cum face sau cum le prezinta intamplarile celor care-l asculta. Ceea ce face, in mare
parte, se modifica in functie de ceea ce simte, de starea lui, de aceea devine o
nedumerire pentru cei din jurul sau. Niciuna din faptele sale nu dovedeste graba, caci
timpul are rabdare cu oamenii. El ii interzice fiului sau cel mic, Niculae, sa mai mearga la
scoala, considerand ca nu-i aduce niciun “beneficiu”, iar acesta se instraineaza de
familie. In al doilea volum, cei doi raman certati, Moromete moare, iar Niculae viseaza ca
s-au impacat.