PROIECT:

PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII
 Program de educatie pentru sanatate

Putem considera educaţia pentru sănătate ca fiind o componentă a

instrucţiei generale, o ramură a culturii umane, una din bazele sănătăţii, cu
rol în influenţarea modului de viaţă modern spre conţinut favorabil sănătăţii,
în realizarea de generaţii care să aibă un comportament sanogen.
Educaţia pentru sănătate, la fel ca în celelalte ramuri ale culturii,
trebuie să deţină un fond material, fizic, care să stea la baza cuvântului cu rol
educativ, ea avînd viabilitate doar atunci când exprimarea teoretică este
susţinută de un material adecvat cu caracter educativ şi cu aplicabilitate
practică.
Educaţia pentru sănătate presupune acceptabilitate, respect reciproc,
informare, mijloace pentru deprinderea diferitelor obiceiuri sanogene,
cooperarea receptorilor, ea fiind totodată şi un drept al omului şi o obligaţie
a societăţii, concretizată printr-o programă analitică şcolară anuală integrată
programei tuturor treptelor de instrucţie (bazate pe mesaj educativ de cultură
sanitară, imagini de exemplificare şi demonstraţii practice).
Educaţia pentru sănătate implică, obligatoriu, cunoaşterea şi aplicarea
continuă a tehnicilor de comunicare, ca element fundamental.
Educaţia pentru sănătate are ca scop creşterea nivelului de cunoştinţe
medicale ale populaţiei îndomeniul sanogenezei, protecţiei mediului şi
prevenirii bolilor; formarea şi dezvoltarea unor deprindericorecte care să
promoveze sănătatea precum şi crearea unei poziţii active faţă de sănătatea
individuală şide problemele sănătăţii publice, în sensul atragerii şi capacitării
maselor la participarea activă în vederearealizării şi consolidării sănătăţii.
Educaţia pentru sănătate la nivelul şcolii reprezintă una dintre
principalele căi de promovare a cunoştinţelor corecte privind diferite aspecte
ale sănătăţii şi totodată de formare a atitudinilor şi deprinderilor
indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos. În multe ţări
educaţia pentru sănătate este obligatorie în şcoli, începând din clasa întâi
până într-a douăsprezecea, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare
programe şi materiale didactice adecvate vârstei.
Există mai multe argumente ce pot fi aduse în favoarea realizării
educaţiei pentru sănătate în cadrul unităţilor de învăţământ.:
 în primul rând, unul dintre scopurile în sine ale activităţii din învăţământ
este informarea autorizată a copiilor şi adolescenţilor privind diferite
domenii ale culturii şi ştiinţei, în paralel cu dezvoltarea de abilităţi
practice. În acest sens, educaţia pentru sănătate, ca parte a ştiinţelor
 medicale, vizează nu numai transmiterea către elevi a unui bagaj
informativ corect din punct de vedere ştiinţific, cât mai ales crearea unor
comportamente individuale sănătoase, a unor atitudini ce corespund
idealului educaţional.
 Şcoala este un loc ideal pentru difuzarea acestor cunoştinţe în rândul
maselor de tineri; nici o altă instituţie nu are abilitatea şi capacitatea de a
cuprinde şi de a se adresa, în timp, unui procent atât de ridicat din
populaţie.
 Unul dintre elementele esenţiale pentru dezvoltarea impactului dorit este
iniţierea şi realizarea programelor de educaţie pentru sănătate la vârste
cât mai tinere.
Conduita preventivă devine astfel un comportament care se edifică în timp în
paralel cu dezvoltarea educativă. Asupra unei persoane deja formate, adulte,
astfel de activităţi au întotdeauna un impact mai redus decât acţiunile
similare, realizate la vârste mai timpurii.
 Şcoala reprezintă, în acelaşi timp, o instituţie cu mare autoritate morală,
oferind cadrul educaţiei formale, informale şi nonformale, iar materiile
de studiu oficiale din şcoli dobândesc implicit, la nivelul psihologic
individual, o importanţă mai mare decât subiectele nesusţinute de acest
for competent. Introducerea „Educaţiei pentru sănătate” ca disciplină în
şcoli reprezintă implicit recunoaşterea oficială a importanţei acesteia
pentru viaţa individului.
 Proiectele pilot realizate până în prezent în diferite judeţe ale ţării,
proiecte
conduse atât prin intermediul organizaţiilor guvernamentale cât mai ales prin
organizaţii nonguvernamentale, au demonstrat succesul şi receptivitatea
tinerilor pentru acest tip de iniţiative.
 Nu în ultimul rând, impactul semnificativ al acestor activităţi a fost
demonstrat deja în alte state, prin studii şi cercetări competente,
autorizate. Chiar şi în România, unde activităţile educative de acest tip au
fost punctuale, studiile efectuate demonstrează acest lucru. De exemplu,
Studiul Sănătăţi şi Reproducerii România 1999 – studiu naţional de mare
amploare şi încredere , efectuat cu asistenţă tehnică internaţională a
arătat că „discuţiile cu părinţii şi orele de educaţie sexuală din şcoli par să
fi avut un efect notabil asupra cunoştinţelor despre utilizarea metodelor
contraceptive”, concluzionând că„eforturile de a lărgi activităţile de
educaţie sexuală trebuie continuate”.
 Principalele teme abordate în cadrul programului „Educaţiei pentru
Sănătate în Şcoala Românească” sunt:
- Noţiuni elementare de anatomie şi fiziologie, etapele creşterii şi dezvoltării
organismului.
- Igiena personală (mâini şi unghii, dinţi, nas şi gură, păr, îmbrăcăminte).
- Activitate fizică şi odihnă.
- Sănătatea mediului (locuinţa, poluarea etc.)
- Sănătatea mentală (apartenenţa la un grup, politeţe şi regulile sale, roluri
sociale, relaţii interpersonale, stresul etc. ).
- Sănătatea alimentară (clasificarea alimentelor, piramida unei alimentaţii
echilibrate, protecţia consumatorului etc.).
- Sănătatea reproducerii (ciclul menstrual, metode de contracepţie, infecţii
transmisibile pe cale sexuală).
- Bioetică.
- Consumul şi abuzul de substanţe toxice – drogurile, alcoolul, tutunul
precum şi consecinţele ce derivă din acestea cum ar fi: absenteism şi
abandon şcolar, delincvenţă juvenilă (comportamente cu risc).
- Accidente, violenţă, abuz fizic (inclusiv reguli de acordare a primului
ajutor), violenţa în familie.
Aceste teme vor fi abordate gradual, în concordanţă cu ciclurile de
dezvoltare fizică şi psihică ale elevilor.

Beneficiari:
Educaţia pentru sănătate face parte din viaţa culturală a fiecărei ţări,
deci organizarea şi propagarea noţiunilor de ocrotire a sănătăţii, a
sanogenezei, nu revine exclusiv sectorului sanitar ci, în egală măsură, trebuie
să participe şi alte sectoare ca: învăţământul, organizaţii civice, biserica,
diverse asociaţii, unităţi productive sau comerciale de stat ori particulare,
toate având anumite responsabilităţi în acest sens.
Programul Naţional "Educaţia pentru sănătate în şcoala românească"
şi este adresată în special cadrelor didactice care doresc să îşi asume roluri
de formatori şi facilitatori ai dezvoltării armonioase a copilului şi
adolescentului, a stării lui de bine şi a unei calităţi superioare a vieţii. Ea
constituie un instrument util în realizarea la clasă a activităţilor de educaţie
pentru sănătate. In acelaşi timp programul se adresează elevilor, părinţilor
acestora şi întregii comunităţi

Obiectivele urmărite în cadrul Programului Naţional "Educaţia pentru

sănătate în şcoala românească" vizează:
1. promovarea sănătă ţii şi a stării de bine a elevului, respectiv:
• funcţionarea optimă din punct de vedere somatic, fiziologic, mintal,
emoţional, social şi spiritual;
• formarea unui stil de viaţă sănătos.
2. dezvoltarea personală a elevului, respectiv:
• autocunoaşterea şi construirea unei imagini pozitive despre sine;
• comunicare şi relaţionare interpersonală;
• controlul stresului;
• dezvoltarea carierei personale.
3. prevenire, respectiv:
• prevenirea accidentelor şi a comportamentelor cu risc pentru sănătate;
• prevenirea atitudinii negative faţă de sine şi viaţă;
• prevenirea conflictelor interpersonale, a dezadaptării sociale şi a situaţiilor
de criză.
• Programul naţional şi curriculum-ul de Educaţie pentru sănătate urmăresc:
• să asigure educarea populaţiei şcolare pentru un stil de viaţă sănătos;
• să faciliteze accesul la o informaţie corectă, avizată, atât în mediul urban
cât şi în mediul rural;
• să realizeze, în mod indirect, educaţia adulţilor;
• să conducă la diminuarea numărului de îmbolnăviri şi reducerea
comportamentelor cu risc
pentru sănătate;
• să contribuie la creşterea calităţii actului medical
Pentru a-si atinge scopurile, programul educational trebuie aplicat:
La nivel comunitar: diverse domenii de actitate, mass-media
» La nivelul asistentei medicale: primare, (care sa organizeze actiuni de
promovare a sanatatii, de screening si evaluare a starii de sanatate a
populatiei, de interventie terapeutica si monitorizare a factorilor de risc) si
secundare si tertiare (implicate in actiunile curative ale patologiei meolice si
astfel in preventia secundara a bolilor cardiovasculare).

Populatia tinta este reprezentata de:

- Populatia generala, unde se doreste promovarea sanatatii, prin
implementarea stilului de ata sanatos ;
- Populatia aflata la risc, unde optimizarea stilului de ata
este in principal metoda profilactica, cu certe beneficii, in unele situatii
putand deveni terapeutica ;
- Populatia cu patologie prezenta, la care modificarile comportamentale
pentru optimizarea stilului de ata den metode terapeutice, procesul
educational integrandu-se in managementul clinic;
- Personalul medical, in cadrul programelor de educatie medicala continua
„Promovarea sănătăţii reprezintă o strategie de mediere intre individ şi mediu, combinând
alegerea personală cu responsabilitatea socială şi având drept scop asigurarea, în viitor a
unei mai bune stări de sănătate.”

Promovarea sănătăţii are 3 sfere distincte de activitate dar care, în acelaşi timp, se
suprapun:
- Educaţia pentru sănătate;
- Protejarea sănătăţii;
- Prevenirea îmbolnăvirilor.

Conceptul care stă la baza promovării sănătăţii, adică educaţia pentru sănătate are drept
scopuri:
- informarea-educarea populaţiei în domeniul medical, pentru a cunoaşte manifestările
bolilor şi prevenirea lor;
- dobândirea unor atitudini şi deprinderi care să fie favorabile sănătăţii;
- implicarea activă a populaţiei în domeniul păstrării sănătăţii, oamenii putând să ia
decizii privind propria stare de sănătate.

Promovarea Sanatatiieste stiinta si arta de a-i ajuta pe oameni sa-si schimbe

stilul de viata pentru a obtine o sanatate optima restabilind armonia la fiecare din
nivelele existentei umane:
- Fizic: prin exercitii fizice, nutritie echilibrata, autoîngrijire medicala, evitarea
consumului în exces si a dependentelor de substante daunatoare organismului;
- Emotional: prin managementul stresului si asistenta pe timpul crizelor emotionale;
- Social: prin realizarea si intretinerea permanenta a retelei de suport din familie, prieteni,
colegi de serviciu si comunitate;
- Intelectual: prin educatie generala, pregatire si evolutie profesionala continua împreuna
cu definirea, realizarea si dezvoltarea continua a carierei profesionale;
- Intuitiv si Creativ: prin restabilirea si dezvoltarea continua a intuitiei, creativitatii si
capacitatii de anticipare a evenimentelor;
- Sufletesc: prin recastigarea si dezvoltarea continua a increderii în propria persoana si
prin care avem capacitatea de a visa si transpune în practica visele, proiectele sau
dorintele noastre întru binele universal (pentru noi si pentru ceilalti);
- Spiritual: prin sentimentele de dragoste, apreciere si speranta alaturi de actiunile
caritabile destinate ajutorarii celor din Jurul nostru.

Clasificarea metodelor de profilaxie:

I.            metode de profilaxie primara – cuprind actiunile si mijloacele care vizeaza

impiedicarea aparitiei manifestarilor patologice sau a bolilor propriu-zise.

II.          metode de profilaxie secundara – au in vedere masuri menite sa amelioreze

evolutia negativa a tulburarilor, sa previna agravarile si sa diminueze
posibilitatea de cronicizare sau potentialul sechelar al bolii.
 III.        metode de profilaxie tertiara – cuprind ansamblul masurilor ce au drept scop
reducerea invaliditatii, reabilitarea si resocializarea bolnavilor.

Dintre actiunile profilaxiei primare, distingem masuri preventive biologice,

psihologice si sociologice.

-        masurile preventive biologice – au ca scop reducerea sau inlaturarea factorilor de

risc patogenetic si malformativ pentru descendenti. Astfel, se pot face determinari
biochimice ale cuplului matrimonial, pentru a evita procrearea la cei care au
incompatibilitati ale unor fractiuni serologice. De asemenea, vor fi stimulate nasterile la
varsta tanara, stiut fiind faptul ca varsta inaintata a mamei creste riscul unor afectiuni ce
evolueaza cu deficit psihic.

Cunoscandu-se potentialul ereditar al unor afectiuni, se poate institui si legifera

planning-ul familial si sfatul genetic, astfel incat cuplurile care doresc sa aiba copii sa
poata fi investigate si in functie de rezultate procrearea sa poata fi incurajata sau evitata,
prin aprecierea realista a riscului patogenetic. Acest filtru a fost denumit in sens metaforic
„eugenie psihica sau sterilizare psihologica”.

-        masuri preventive educativ-psihologice – se adreseaza in special sanogenezei

mintale. aceste masuri vizeaza in primul rand o raportare adecvata a parintilor fata de
copii. Interactiunea defectuoasa dintre parinti si copii, cu consecinte patogenice asupra
dezvoltarii psihice a acestora, impune in primul rand educatia parintilor. Atitudinile si
actiunile acestora fata de copii vor fi nuantate si relativ specifice, in functie de stadiul
evolutiv al copilului si particularitatile sale psihice.

-        masuri preventive institutional-sociale – constau in evitarea suprasolicitarii, dar

mai ales a muncii desfasurate in conditii de incertitudine si insecuritate, ca si
crearea unui climat profesional favorabil.

                 Profilaxia secundara – vizeaza oportunitatea si eficacitatea masurilor

terapeutice al caror scop este reducerea simptomatologiei si evolutiei bolilor, precum si
obtinerea unor remisiuni indelungate, de buna calitate si a recuperarii totale sau partiale,
precoce.

Directiile de actiune ale profilaxiei secundare:

-        realizarea screening-ului, prin investigarea unor grupuri populationale cat mai
mari pentru a descoperi persoanele cu boli specifice sau manifestari patologice in
vederea aplicarii tratamentului necesar si a cunoasterii cat mai precise a
morbiditatii, stiut fiind faptul ca de aceasta depinde asigurarea cadrelor de
ingrijire si a institutiilor de asistenta medico-psihologica.

-        dezvoltarea si cresterea utilizarii serviciilor de sanatate, pentru a mari

accesibilitatea la tratament a oricarei persoane care prezinta tulburari, dizarmonii
sau deficiente somato-psihice.
 -        infiintarea si dezvoltarea unor servicii de „interventie in criza”, la care pot apela
persoane aflate intr-un impas psihologic sau cu tendinte de suicid.

-        intreprinderea unor actiuni de educatie psiho-medicala destinate cunoasterii

semnelor bolilor si a masurilor terapeutice profilactice si curative necesare,
precum si instruirea in semiologia psihopatologica a medicilor si a psihologilor.

  Profilaxia tertiara – are in vedere mai ales bolnavii care au prezentat un proces
patologic agresiv sau boli cronice si cuprinde actiuni complexe, cu caracter socio-
culturale, destinate prevenirii sau limitarii dezadaptarii, dependentei si deficientei psiho-
somatice.

Directiile de actiune ale profilaxiei tertiare sunt:

-   evaluarea gradului de incapacitate de munca si profesionala, ca o consecinta a

gradului de invaliditate sau defectivitate psihica. Evaluarea gradului de incapacitate de
munca si de activitate profesionala este o problema medico-psihologica si se inscrie ca un
al treilea deziderat dupa diagnostic si tratament, caruia comisia de expertiza trebuie sa-i
raspunda oportun, adecvat si cu constiinta deplinei responsabilitati.

-   actiuni inscrise sub numele de reabilitare, readaptare si resocializare.

Reabilitarea si readaptarea se realizeaza printr-un ansamblu de actiuni inscrise in aria
terapiei medicale, psihoterapiei, ergoterapiei si socio-terapiei, desfasurate in cadrul
actiunii de asistenta medico-psihologica. Obiectivul major al acestor actiuni este
pregatirea persoanelor respective pentru viata sociala din afara institutiei medicale, pentru
aceasta fiind folosit si termenul de resocializare.

Spre deosebire de etapele anterioare ce aveau in vedere boala, profilaxia tertiara

are in vedere in primul rand persoana prin prisma posibilitatilor sale de desfasurare a unei
activitati social-organizate si productive care constituie rostul primar al existentei si
conduita esentiala a sanogenezei.