Sunteți pe pagina 1din 3

Tema de control nr.

1
Analizați impactul unor politici europene ale educației asupra învățământului
românesc.
Pentru a putea analiza care este impactl politicilor educaționale europene asupra
învățământului românesc este necesar să definesc mai întâi structura de „politică
educațională”. Conform lui Sorin Cristea, politica educațională reprezintă un
ansamblu de decizii și de strategii adoptate la nivel de stat în vederea determinătii
direcțiilor principale de proectare și de realizare a activităților de formare-
dezvoltare a personalitații în cadrul unor instituții specializate, integrate la nivel
de sistem. (S. Cristea, 2000, p. 292)
Educația reprezintă un scop strategic al tuturor națiunilor , iar politica educației
reflectă orientarea evoluției societății în ansamblu. Într-un sens restrâns, cu
referire la demersurile central-guvernamentale, politica educațională se
întreprinde prin decizii obiectivate în documente oficiale (legi, hotărâri de guvern,
regulamente ministeriale, etc).
La nivel european, pentru a se menține o poziție onorabilă în context mondial, a
luat naștere o dorință: „ crearea celei mai competitive economii din lume, cu cele
mai bune și mai multe locuri de muncă și cu o coeziune socială durabilă”, acest
lucru puându-se realiza , în primul rând, prin educație. Pentru a asigura
compatibilitatea cu sistemul de educație europeană, școala românească trebuie
să facă un efort important, aceasta având rolul de a forma copiii în spiritul
normelor, valorilor și exigențelor europene. Astfel, România s-a angajat să
promoveze politici educaționale compatibile cu cele europene, exemplificatoare
fiind: asigurarea de șanse egale pentru toți, de aici venind necesitatea educației
timpurii a copiilor de la cea mai fragedă vârstă, dar si educația pe tot parcursul
vieții.
Este bine cunoscut faptul că pentru afirmarea Europei ca şi societate a cunoaşterii
şi ca actor de importanţă majoră pe scena unei economii mondiale globalizate,
este extrem de importantă educația și formarea de înaltă calitate. Astfel, chiar
dacă fiecare stat în parte își stabilește politica în materie de educație, ele convin
asupra obiectivelor comune şi fac schimb de bune practici în domeniu. Dintre
practicile europene, cele care iși pun amprenta în învățământul românesc sunt
numeroasele programe care le permit cetăţenilor săi să valorifice cât mai bine
posibilităţile de dezvoltare personală şi potenţialul economic al UE - prin studiu,
formare sau activităţi de voluntariat în alte ţări.
Un astfel de program pe care l-a adoptat si învățământul românesc este
Comenius pentru învățământul preuniversitar. Acest program sprijină financiar
realizarea de parteneriate școlare, proiecte de formare a personalului didactic,
rețele de parteneriat școlar, precum și participarea la stagii de formare inițială și
continuă, pentru a crește calitatea și a consolida dimensiunea europeană în
educație.
Un alt program adoptat de învățământul din țara noastra este Erasmus, dedicat
în special învățământului universitar și are printre obiectivele cheie creșterea
calității și volumului mobilităților studenților și a cadrelor didactice în Europa,
cooperarea multilaterală între instituțiile de învățământ superior din Europa,
precum și mărirea gradului de transparență și compatibilitate între învățământul
superior și calificările profesionale obținute în Europa.
De asemenea, programul Grundtvig este unul abordat de învățământul românesc
și își propune să ofere alternative educaționale și să îmbunătățească accesul celor
care, indiferent de vârstă, doresc să dobandească noi competențe prin forme de
educație a adulților.Totodată vine în întâmpinarea nevoilor de predare/învățare
ale adulților și se adresează instituțiilor sau organizațiilor care asigură sau
facilitează educația acestora.
În concluzie, influența pe care politicile europene o are asupra învățământului
românesc se raportează la implementarea in educația românească a ideii de
formare continuă (pe tot parcursul vieții), oferindu-le subiecților educației
posibilitatea de a cunoaște culturile altor țări, vizitându-le prin intermediul școlii,
de a munci în alte țări pe durata vacanțelor. Astfel, învățământul românesc este
încununat de unele politici educaționale europene, oferindu-le nenumărate
opotunități si beneficii tuturor subiecților educației.

BIBLIOGRAFIE
CRISTEA, Sorin, „Dicționar de pedagogie”, Editura Litera, București 2000
https://www.scribd.com/doc/72382860/politici-educationale-europene
https://www.vechi.anpcdefp.ro/userfiles/Cartoline_COMENIUS.pdf
https://www.bjai.ro/informatii-publice/proiecte/realizate/Brochure%20B-Act
%20limba%20romana.pdf

S-ar putea să vă placă și