Sunteți pe pagina 1din 4

Seminarul 9.

PIAŢA MONETARĂ ŞI POLITICA MONETAR-CREDITARĂ


Batrincea Alexandrina

1. Moneda reprezintă:
a. activ financiar utilizat ca intermediar al schimburilor;
b. etalon de măsurare a valorii bunurilor;
c. mijloc de acumulare;
d. toate răspunsurile sunt corecte.

2. Prin cerere de monedă se înţelege:


a. dorinţa agenţilor economici de a fi mai bogaţi;
b. activele pe care agenţii economici doresc să le deţină sub formă de numerar (lichidă);
c. activele pe care agenţii economici doresc să le deţină pe conturile bancare la termen;
d. revendicarea lucrătorilor de a li se plăti la timp salariile.

3. Cererea monetară, în abordare clasică, rezultă din ecuaţia schimbului:


a. MP = VP;
b. MY = VP;
c. MV = PY;
d. M/V = Y/P

4. Din ecuaţia schimbului rezultă că creşterea cererii monetare, pe termen lung, determină o
creştere proporţională a:
a. cantităţii de bunuri destinate vânzării;
b. nivelului ratei dobânzii;
c. vitezei de rotaţie a monedei;
d. nivelului preţurilor.

5. Dacă moneda face, anual, 4 rotaţii, cantitatea de monedă necesară circulaţiei trebuie să fie:
a. egală cu PIB real;
b. egală cu PIB nominal;
c. egală cu 25% din PIB nominal;
d. de 4 ori mai mare decât PIB nominal.

6. Teoria keynesistă a preferinţei spre lichiditate analizează:


a. mobilul precauţiei;
b. mobilul tranzacţiilor;
c. mobilul speculaţiei;
d. toate variantele anterioare.

7. Factorii de influenţă a cererii monetare, în abordare keynesistă, sunt:


a. nivelul venitului;
b. viteza de rotaţie a monedei;
c. nivelul preţurilor;
d. nivelul ratei dobânzii.

8. Dacă PIB nominal se va reduce:


a. cererea monetară pentru tranzacţii şi cererea monetară totală vor rămâne constante;
b. se vor reduce cererea monetară pentru tranzacţii şi cererea monetară totală;
c. cererea monetară pentru tranzacţii va creşte, dar se va reduce cererea monetară totală;
d. cererea monetară pentru tranzacţii se va reduce, dar va creşte cererea monetară totală.
Înscrieți funcția cererii monetare _ M/Pd = L1(Y) + L2(r) = gY – hr

9. Problemă. Cererea de monedă pe motiv tranzacţional alcătuieşte 400 mlrd. u.m. Oferta monetară este
510 mlrd. u.m. Rata anuală a dobânzii şi cererea monetară pe motiv speculativ este reflectată în tabel:

Rata anuală a Cererea de monedă pe Cererea monetară totală


dobânzii,% motiv speculativ
14 30
13 50
12 70
11 90
10 110

1
9 130
8 150
Determinaţi:
 Cererea monetară totală;
 Rata dobânzii de echilibru.
 Rata dobânzii de echilibru pentru condiţiile când oferta monetară creşte până la 530 mlrd. u.m.
 Rata dobânzii de echilibru pentru condiţiile când oferta monetară se reduce până la 450 mlrd. u.m.

10. Oferta monetară cuprinde:


a. moneda emisă în circulație;
b. moneda emisă în circulație și aflată pe conturile bancare;
c. moneda de pe conturile bancare.

11. Pentru băncile comerciale, rata rezervei obligatorii reprezintă un procent fix din:
a. depozitele create;
b. creditele acordate;
c. activele posedate;
d. nu există răspuns corect.(mijloacelor monetare de pe conturile băncilor comerciale?

12. Mărimea maximală a creditelor pe care o poate acorda banca comercială este egală cu:
a. depozitele minus rezervele obligatorii;
b. depozitele minus rezervele obligatorii și cele excedentare;
d. rezervele obligatorii minus depozitele.

13. Problemă. La o rată a rezervei obligatorii (rr) de 20% şi o mărime absolută a rezervei obligatorii (R)
de 30 mil. u.m. calculaţi capacitatea de creditare a băncii comerciale.

14. Problemă. Se cunoaşte că raportul numerar – depozite (cr) este egal cu 10%. Mărimea depozitelor
este 100 mii u.m. Determinaţi oferta monetară.

15. Problemă. Sistemul monetar al unei economii poate fi caracterizat prin următoarele date: moneda
lichidă în circulaţie 760 mil. u.m., rezervele obligatorii deţinute în banca centrală 250 mil u.m., depunerile
în băncile comerciale la termen şi la vedere 695 mil. u.m., depuneri în valută străină 185 mil. u.m.
Determinaţi:
 Agregatul monetar M2;
 Agregatul monetar M3;
 Baza monetară;
 Coeficientul de deponare;
 Rata rezervelor obligatorii;
 Multiplicatorul monetar.

16. Problemă. Situaţia unei ţări se prezintă astfel: baza monetară 450 mil. u.m., rezervele obligatorii 100
mil. u.m., coeficientul de deponare 0,5. Calculaţi:
 Masa monetară;
 Rata rezervei obligatorii;
 Multiplicatorul monetar.

17. Principalele instrumente ale politicii monetare discreţionare sunt:


a. cheltuielile publice, impozitele şi rata rezervelor obligatorii;
b. oferta monetară, achiziţiile publice şi impozitele;
c. rezervele bancare şi rata dobânzii;
d. operaţiunile pe piaţa deschisă, rata rezervelor obligatorii şi rata de bază.

18. Majorarea de către banca centrală a ratei rezervei obligatorii determină:


a. creşterea mijloacelor creditare ale băncilor comerciale;
b. reducerea mijloacelor creditare ale băncilor comerciale;
c. majorarea multiplicatorului bancar;
d. nici un răspuns corect.

19. Dacă banca centrală reduce rata rezervei obligatorii:


a. vor creşte impozitele;
b. vor creşte economiile;

2
c. va creşte şomajul;
d. vor crește investițiile.

20. Rata de bază reprezintă:


a. rata dobânzii cu care banca centrală acordă credite băncilor comerciale;
b. rata dobânzii cu care băncile comerciale acordă credite agenţilor economici;
c. rata dobânzii cu care banca centrală o plăteşte pe depozite;

21. Majorarea de către banca centrală a ratei de bază determină:


a. extinderea capacităţilor de creditare ale băncilor comerciale;
b. restrângerea capacităţilor de creditare ale băncilor comerciale;???????/
c. creşterea multiplicatorului bancar;
d. reducerea multiplicatorului bancar.

22. Dacă banca centrală reduce rata de bază:


a. se vor reduce cererea monetară şi rata dobânzii de piaţă;????/?
b. vor creşte cererea monetară şi rata dobânzii de piaţă;
c. va creşte oferta monetară, iar rata dobânzii de piaţă se va reduce;
d. vor creşte şi oferta monetară şi rata dobânzii de piaţă.

23. Operaţiunile pe piaţa deschisă au loc când:


a. ţara majorează volumul vânzărilor de bunuri pe pieţele mondiale;
b. băncile comerciale cumpără şi vând valută străină;
c. banca centrală vinde certificatele sale;
d. banca centrală cumpără şi vinde VMS.

24. Vinderea de către banca centrală a VMS băncilor comerciale pe piaţa deschisă:
a. majorează rezervele obligatorii ale băncilor comerciale;
b. reduce rezervele obligatorii ale băncilor comerciale;
c. majorează rata de bază;
d. reduce mijloacele monetare ale băncilor comerciale pe care acestea le pot acorda în împrumut.

25. Masa monetară se va reduce dacă banca centrală:


a. reduce rata rezervei obligatorii;
b. vinde VMS;
c. majorează rata de bază;
d. nici un răspuns corect.

26. Masa monetară va creşte dacă banca centrală:


a. majorează rata rezervei obligatorii;
b. vinde VMS băncilor comerciale;
c. cumpără VMS pe piaţa deschisă;
d. majorează rata de bază.

27. În perioada de recesiune economică banca centrală trebuie:


a. să cumpere VMS;
b. să vândă VMS;
c. să majoreze rata rezervei obligatorii;
d. să reducă rata de bază.

28. Dacă economia se confruntă cu inflaţie, banca centrală trebuie:


a. să cumpere VMS;
b. să reducă rata de bază;
c. să vândă VMS;
d. să majoreze rata rezervei obligatorii.

29. Cum funcţionează mecanismul de transmisie a efectelor politicii monetare?

30. Completați casetele cu cuvintele care exprimă mecanismul de transmisie a politicii monetare
în cazul recesiunii economice:

3
Creșterea producției – creșterea consumului – reducerea ratei de bază – creșterea investițiilor –
creșterea ofertei monetare – creșterea volumului de creditare efectuat de băncile comerciale – reducerea
ratelor dobânzii – creșterea gradului de ocupare.

………….
↓ratei de …………
bază și și ………
……… ….. …………..

………….. Creșterea
producției

31. Care este specificul politicii monetare non-discreţionare? În ce se manifestă „regula


monetară” a lui Friedman?

32. Cum credeți, care vor fi consecințele pandemiei asupra masei monetare și a prețurilor în
viitorul destul de apropiat ?

S-ar putea să vă placă și