Curente şi idei economice: economii liberale şi economii dirijate

În societatea de astăzi există două modele economice majore: economia capitalistă, cea mai reprezentativă
economie liberă şi economia comunistă, reprezentativă pentru economiile dirijate de către stat.

Economia capitalistă – economie liberă

Economia capitalistă este un sistem economic în care preţul şi produsele depind de legea cererii şi a ofertei.

Caracteristicile economiei capitaliste:

• se bazează pe proprietatea privată a mijloacelor de producţie (adică utilaje, terenuri, clădiri, capital);
• deciziile economice sunt luate în mod liber de către indivizi şi firme;
• agenţii economici urmăresc să obţină profitul maxim;
• preţurile se fixează pe baza cererii şi ofertei;
• statul are rolul de a asigura cadrul instituţional al economiei; el nu trebuie să intervină în problema
preţurilor, a cererii şi a ofertei.

Modelele economiei capitaliste:

În timp s-au conturat şi în cadrul economiei capitaliste două modele, în încercarea de a face faţă cât mai
bine crizelor economice inevitabile: capitalismul clasic sau liberalismul şi modelul
keynesian sau neoliberalismul.

• Capitalismul clasic (liberalismul) presupune o intervenţie minimă a statului în economie.

Acest model şi-a dovedit ineficienţa în timpul marii crize economice din 1929-1933, care a pornit din
S.U.A. dar a cuprins întreaga lume capitalistă. Această criză a început prin căderea bursei din New-York în
ziua de 24 octombrie 1929 (supranumită joia neagră), apoi a continuat prin falimentul celor mai multe
bănci americane, care creditau întreaga industrie mondială şi prin falimentul multor întreprinderi din
întreaga lume. Drept urmare şomajul a ajuns la cote alarmante. În acelaşi timp s-a înregistrat o criză de
supraproducţie în agricultură: datorită producţiei mari şi a scăderii puterii de cumpărare a populaţiei, au
scăzut foarte mult preţurile la produsele agricole, ceea ce a dus la ruinarea fermierilor.

Criza a fost depăşită în SUA datorită politicii de intervenţie a statului în economie, promovată de
preşedintele Franklin Roosevelt, politică numită NEW DEAL (Noul Curs). Statul a stabilit preţuri minime
la produsele de bază, a finanţat câteva bănci private pentru a-şi putea relua activitatea, a început o serie de
lucrări de infrastructură (construcţii de autostrăzi, poduri, defrişări etc.) datorită cărora a angajat mulţi dintre
şomeri.

- Modelul keynesian (neoliberalismul), teoretizat de economistul englez Maynard Keynes,

propune intervenţia statului în economie pentru a reducerea şomajului şi inflaţiei. Scopul intervenţiei
statului trebuie să fie susţinerea creşterii economice şi bunăstării.

Moduri de producţie în economia capitalistă

• Fordismul (de la uzinele Ford): presupune producţia în serie, costuri de producţie mai mici şi creşterea
salariilor muncitorilor datorită creşterii vânzărilor.
• Toyotismul (de la uzinele Toyota): pune accent pe realizarea unor produse de calitate superioară,
producţia se face la comandă, se cere părerea muncitorilor în conducerea întreprinderii.

1
Economia comunistă – economie dirijată de stat

Economia comunistă este un sistem economic în care statul fixează preţul produselor şi producţia.

Caracteristicile economiei comuniste:

• aproape toate mijloacele de producţie (adică utilaje, terenuri, clădiri, capital) sunt în proprietatea statului;
• bunurile nu sunt produse în raport cu cererea, ci pe baza unor planuri economice întocmite de birocraţi
funcţionari de stat), planuri cincinale ( fixau producţia pentru fiecare ramură industrială pe o perioadă de 5
ani);
• industrializarea forţată, cu accent pe dezvoltarea industriei grele;
• colectivizarea în agricultură.

Consecinţele economiei de tip comunist:

• produsele realizate sunt de slabă calitate şi de multe ori nu există piaţă de desfacere pentru ele pentru că
planurile economice ţin cont de nişte obiective politice, nu de cererea reală;
• nu există şomaj, dar acest lucru pozitiv se dovedeşte a crea dezechilibre grave pe termen lung;
• accentul pus pe dezvoltarea industriei grele are drept consecinţe neglijarea producţiei alimentare.

Pentru a face faţă eventualelor probleme legate de piaţa de desfacere, statele comuniste europene au creat,
în 1949, o organizaţie economică numită Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), care s-a
autodizolvat după căderea comunismului. În cadrul acestei organizaţii aveau loc schimburi de produse între
statele membre.

Globalizarea economiei lumii

Globalizarea este un proces început în anii ’80, care constă în deschiderea frontierelor şi generalizarea
schimburilor de oameni, idei capitaluri şi bunuri la scară mondială. Globalizarea este economică, politică
şi culturală. Cel mai reprezentativ proces al globalizării economice este crearea companiilor multinaţionale:
o întreprindere îşi deschide sediu în străinătate. Un simbol al globalizării este compania Coca-cola, ale cărei
produse au ajuns în toate colţurile lumii.

Primul pas înspre globalizarea economică a fost făcut prin crearea, în 1945, a unei organizaţii economice
mondiale numită Acordul General pentru Tarife vamale şi Comerţ (GATT). Statele membre îşi oferă între
ele clauza naţiunii celei mai favorizate, prin care micşorează taxele vamale la produsele comercializate.
Astăzi această organizaţie se numeşte OMC sau WTO şi cuprinde 123 de state.

Consecinţele globalizării:

• facilitează schimburile şi creşterea productivităţii

• propagă rapid crizele economice.