CURS

Certificarea produselor agroalimentare

Specializarea

Siguranţa alimentară şi protecţia consumatorului

ANUL II

Titular de curs,

Lector dr. Eduard Boghiţă

1
 1. ORIENTĂRI ACTUALE PRIVIND CONCEPTUL
ŞI IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE
MANAGEMENT AL CALITĂŢII (SMC)

1.1. Orientări şi tendinţe în implementarea SMC

1.2. Referenţiale actuale utilizate pentru implementarea şi certificarea SMC

1.1. Orientări şi tendinţe în implementarea SMC

Orice sistem de management al unei organizaţii include mai multe sisteme de management
cum sunt: un sistem de management economico-financiar, un sistem de management al
personalului, un sistem de management al calităţii, un sistem de management al mediului, un
sistem de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale, un sistem de management al
siguranţei alimentelor etc.
Fiecare dintre aceste sisteme de management îşi stabilesc strategii şi programe de obiective
în deplină concordanţă cu politica generală a organizaţiei şi cu obiectivele de ansamblu ale
acesteia.
Organizaţia Internaţională de Standardizare, defineşte sistemul de management al calităţii
ca reprezentând “un ansamblu de elemente corelate sau în interacţiune prin care se orientează şi
se controlează o organizaţie în ceea ce priveşte calitatea”.1
In cadrul acestor sisteme, managementul de vârf asigură definirea, diseminarea şi
implementarea obiectivelor generale cu privire la calitate. Obiectivele generale se detaliaza în
subobiective pentru fiecare funcţie, departament sau activitate.

1
SR EN ISO 9000:2006. Sisteme de management al calităţii. Principii fundamentale şi vocabular.

2
 Scopul implementării unui sistem de management al calităţii este de a conferi siguranţa că
ori de câte ori are loc un acelaşi proces, vor fi utilizate şi aplicate consecvent aceleaşi informaţii,
metode, deprinderi etc. Deci, implicit se va obţine şi o constanţă în ceea ce priveşte realizarea
calităţii atât în domeniul realizării produselor cât şi în planul relaţiilor dintre partenerii de afaceri,
al satisfacţiei clienţilor şi a tuturor părţilor interesate.

Implementarea SMC implică o schimbare majoră, radicală la nivelul întregii firme, având
repercusiuni atât asupra structurilor organizatorice şi funcţionale cât şi asupra culturii
organizaţionale. Elementele pentru care se preconizeaza cele mai semnificative schimbari sunt
ilustrate în tabelul 1.1
Tabelul 1.1.Elemente supuse schimbării prin implementarea SMC
Elemente Schimbarea preconizată
structura Adaptare pentru funcţionarea SMC
organizatorică Definirea clară a responsabilităţilor şi autorităţilor
Accentul pe munca în echipă
strategie Îmbunătăţirea valorii oferite clientului
Orientarea spre rezultate şi procese
Utilizarea de metode eficiente de măsurare a
performanţelor firmei
Utilizarea benchmarking-ului
management Utilizarea principiilor managementului calităţii
Implementarea leadership-ului
Luarea deciziilor pe bază de informaţii şi date
Elaborarea de strategii şi politici pe termen lung
cultura Crearea unei atmosfere pro-calitate
organizaţională Conştientizarea angajaţilor cu privire la importanţa
activităţilor desfăşurate şi a modului în care
contribuie la realizarea obiectivelor calităţii
Considerarea angajaţilor ca resursă primară, critică
a firmei

3
 Încurajarea procesului de instruire şi perfecţionare
continuă
Extrapolarea relaţiilor client-furnizor la toate
legăturile funcţionale şi operaţionale ale firmei
(orice salariat trebuie să fie considerat ca un client
sau ca un furnizor intern al firmei)
resurse umane Încurajarea implicării şi dezvoltării personalului
Evaluarea, recunoaşterea şi recompensarea
performanţei
Facilitatea unui proces de comunicare deschis, în
ambele sensuri
Utilizarea măsurării satisfacţiei personalului
Încurajarea comunicării sugestiilor şi opiniilor
Delegarea responsabilităţilor
sistemul Eliminarea barierelor comunicaţionale dintre
informaţional compartimentele firmei
Asigurarea cooperării şi transparenţei
Analiza feedback-ului
Utilizarea unor instrumente informatice adecvate

1.2. Referenţiale actuale utilizate pentru

implementarea şi certificarea SMC

Cunoscut fiind faptul că orice sistem funcţionează după anumite reguli, cerinţe este
normal să raţionăm că şi Sistemele de management al calităţii au anumite norme standarde,
referenţiale la care se raportează.
Cel mai important, acceptat şi recunoscut referenţial în ceea ce priveşte SMC este
reprezentat de seria de standarde ISO 9000.

4
 Standardele din seria ISO-9000 reprezintă prima abordare sistemică şi standardizată
internaţional a managementului calităţii unei organizaţii, indiferent de mărimea sau domeniul de
activitate al acesteia.
Aceste standarde nu sunt specifice nici unui produs sau serviciu particular, fiind generice
şi cu aplicare atât în mediile de afaceri cât şi în instituţiile publice.

Faptul că standardele ISO 9000 sunt concepute la modul generic înseamnă că fiecare
organizaţie are posibilitatea de a-şi organiza sistemul de management al calităţii în mod individual,
în concordanţă cu necesităţile proprii, prin alinierea modului de lucru, a documentelor, a
înregistrărilor etc., la ceea ce recomandă standardele. Aşadar, modalitatea concretă de proiectare
şi aplicare a unui SMC depinde de obiectivele, produsele, procesele şi practicile specifice fiecărei
organizaţii.
Sistemele de management al calităţii, în conformitate cu standardele din familia ISO 9000,
au cunoscut o răspândire enormă pe plan mondial. Această răspândire s-a realizat într-un ritm
foarte rapid, având în vedere că prima ediţie a acestor standarde a apărut în anul 1987. Fenomenul
se explică şi prin aceea că, chiar înaintea ediţiei din anul 1987, întreprinderi renumite şi-au
organizat sisteme ale calităţii, impunând acelaşi lucru şi furnizorilor lor; aşadar, apariţia acestor
standarde a răspuns unei necesităţi practice. Aceste standarde au fost aplicate la început în domenii
precum: armament, aeronave, automobile etc.
In prezent, standardele din seria ISO 9000:2000 sunt următoarele:
1. SR EN ISO 9000:2006 Sisteme de management al calităţii. Principii fundamentale şi
vocabular.
2. SR EN ISO 9001:2008 Sisteme de management al calităţii. Cerinţe.
3. SR EN ISO 9004:2010 Conducerea unei organizaţii către un succes durabil. O abordare
bazată pe managementul calităţii..
4. SR EN ISO 19011:2003 Ghid pentru auditarea Sistemelor de management al calităţii
şi/sau al mediului.
Menţionăm faptul că un Standard internaţional nu poate opera pe teritoriul unei ţări decât
după aprobarea sa de către organizaţia de standardizare a ţării respective.
Standardul ISO 9000, aşa cum rezultă şi din titulatura sa, explică principiile fundamentale ale
Sistemelor de management al calităţii precum şi termenii şi definiţiile utilizate în domeniul calităţii, cu

5
scopul folosirii unui limbaj comun de către toate persoanele implicate în implementarea, funcţionarea,
auditarea acestor sisteme.
Standardul ISO 9001 conţine cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească o
organizaţie pentru implementarea unui Sistem de management al calităţii funcţional şi care,
în funcţie de opţiunea acesteia, să fie auditat de către un organism specializat în vederea
certificării sale. Certificarea, având ca referenţial standardul ISO 9001, atestă capabilitatea
organizaţiei de a furniza calitatea în mod constant, atât în ceea ce priveşte produsele sau
serviciile realizate cât şi în planul relaţiilor cu partenerii de afaceri şi toate celelalte părţi
interesate.

Astfel, faţă de vechea ediţie care se concentra în primul rând pe prevenirea

neconformităţilor, acum se întăreşte ideea de realizare a satisfacţiei clientului, prin îmbunătăţirea
continuă a sistemului. Această orientare preponderentă asupra clientului, nu se cantonează doar în
plan teoretic, ci trebuie demonstrată în mod practic, prin dovezi concrete, de către organizaţiile
care se aliniază principiilor acestui standard. În acest sens a fost introdusă ca noutate măsurarea
satisfacţiei clientului, ca metodă de măsurare a performanţelor sistemului. Această clauză nouă,
defineşte faptul că, organizaţia trebuie să implementeze un proces de culegere şi monitorizare a
datelor şi informaţiilor referitoare la satisfacţia clienţilor.
Cerinţele standardului SR EN ISO 9001:2008 referitoare la Sistemele de
management al calităţii sunt prezentate în tabelul 1.2.

Tabelul 1.2 Cerinţele standardului ISO 9001: 2008 referitoare la sistemele de management al
calităţii
Capitolul
Conţinut
(cerinţa)
4. Sistemul de management al calităţii
4.1. Cerinţe generale
4.2. Cerinţe referitoare la documentaţie
5. Responsabilitatea managementului
5.1. Angajamentul managementului
5.2. Orientarea către client
5.3. Politica referitoare la calitate
5.4. Planificare
5.5. Responsabilitate, autoritate şi comunicare
5.6. Analiza efectuată de management

6
 6. Managementul resurselor
6.1. Asigurarea resurselor
6.2. Resurse umane
6.3. Infrastructură
6.4. Mediu de lucru

Capitolul
Conţinut
(cerinţa)
Realizarea produsului
7.
Planificarea realizării produsului
7.1.
Procese referitoare la relaţia cu clientul
7.2.
Proiectare şi dezvoltare
7.3.
Aprovizionare
7.4.
Producţie şi furnizare de servicii
7.5.
Controlul dispozitivelor de măsurare şi
7.6.
monitorizare
8. Măsurare, analiză şi îmbunătăţire
8.1. Generalităţi
8.2. Monitorizare şi măsurare
8.3. Controlul produsului neconform
8.4. Analiza datelor
8.5. Îmbunătăţire

Toate cerinţele prezentate în tabelul de mai sus sunt obligatorii pentru certificarea unui
SMC corespunzător standardului ISO 9001, cu excepţia anumitor cerinţe din capitolul 7, cerinţe
care nu fac obiectul activităţii organizaţiei care a solicitat certificarea. Aceste excluderi sunt
comunicate organismului de certificare concomitent cu solicitarea atestării de către acesta, înaintea
întocmirii Planului de audit.

Standardul ISO 9004, este destinat a fi utilizat de către organizaţiile care doresc să-şi
îmbunătăţească performanţele dincolo de cerinţele ISO 9001, orientându-se către premiile de
excelenţă în calitate.

Standardul ISO 19011 prezintă cadrul general necesar efectuării auditurilor pentru
constatarea conformităţii Sistemelor de management al calităţii cu cerinţele standardului ISO 9001
sau a conformităţii Sistemelor de management de mediu cu cerinţele standardului ISO 14001.
Standardul prezintă aspecte referitoare la conducerea unui program de audit, la desfăşurarea
activităţilor de audit precum şi la competenţa şi evaluarea auditorilor.

7
 Standardul este utilizat atât de către organismele de certificare pentru efectuarea
auditurilor de terţă parte în vederea certificării Sistemelor de management al calităţii pentru
organizaţiile care solicită acest lucru, cât şi pe plan intern, de către organizaţiile care şi-au
implementat astfel de sisteme şi efectuează audituri interne (de primă parte) pentru a se
asigura de conformitatea proceselor şi corecta funcţionare a sistemului lor, corespunzător
referenţialului stabilit.

2. DOCUMENTAŢIA SISTEMULUI DE MANAGEMENTAL CALITĂŢII -

NECESITATE ŞI APLICABILITATE

2.1. Documentaţia SMC - definire, scop şi importanţă

2.2. Politica şi obiectivele referitoare la calitate - definire, condiţii, programe
2.3. Manualul calităţii şi rolul său în funcţionarea SMC
2.4. Procedurile SMC şi alte documente care asigură gestionarea şi controlul
proceselor

2.1. Documentaţia SMC - definire, scop şi

importanţă
Unul dintre punctele de plecare în cursa pentru implementarea sistemului de management al
calităţii îl constituie întocmirea documentaţiei sistemului. La elaborarea documentaţiei se impune
colaborarea tuturor celor pentru care un anumit document are aplicabilitate.
Componentele documentaţiei unui sistem de management al calităţii includ:
- politica şi obiectivele în domeniul calităţii, care sunt realizate de către managementul de
vârf căruia îi revine şi sarcina de a se asigura de comunicarea şi înţelegerea lor în cadrul
organizaţiei;
- manualul calitatii este un document care descrie Sistemul de management al calităţii
al unei organizaţii

- procedurile documentate cerute de standardul SR EN ISO 9001 şi anume: controlul

documentelor, controlul înregistrărilor, auditul intern, controlul produsului neconform,

8
acţiuni corective şi acţiuni preventive; aceste proceduri prezintă interes pentru toate
compartimentele firmei, motiv pentru care se va solicita colaborarea tuturor responsabililor de
departamente la elaborarea lor;

- alte documente necesare organizaţiei pentru a asigura controlul tuturor proceselor pe

care le derulează (proceduri operaţionale, instrucţiuni tehnologice, instrucţiuni de lucru etc);
- înregistrările calităţii care constituie dovada îndeplinirii tuturor acţiunilor unei
organizaţii orientate spre calitate
Documentaţia SMC are ca obiective principale următoarele aspecte:
- furnizarea de informaţii adecvate şi utile pentru realizarea şi coordonarea diverselor
procese din firmă;
- demonstrarea conformitãţii activităţii desfăşurate cu cerinţele diferitelor norme şi
referenţiale (ex : standardul SR EN ISO 9001);
- împãrtãşirea cunoştinţelor, păstrarea şi transmiterea experienţei acumulate.

2.2. Politica şi obiectivele referitoare la calitate -

definire, condiţii, programe

Potrivit standardului ISO 9000:2006, politica referitoare la calitate reprezintă “intenţii şi

orientări generale ale unei organizaţii referitoare la calitate aşa cum sunt exprimate oficial de
managementul de la cel mai înalt nivel".
Această politică trebuie să fie astfel concepută încât să poată fi integrată în politica generală
a managementului organizaţiei. Aşa cum se deduce şi din definiţia prezentată mai sus, ea trebuie
să conţină un angajament ferm, dublat de o responsabilitate deplină din partea conducerii de vârf
în ceea ce priveşte realizarea calităţii. De menţionat şi faptul că, ea nu se referă numai la calitatea
produselor şi serviciilor obţinute, ci, în egală măsură, la calitatea activităţilor şi proceselor
întreprinderii în ansamblu, la satisfacţia salariaţilor, a clienţilor şi a celorlalte părţi interesate.
Politica în domeniul calităţii trebuie să fie în deplină concordanţă cu realităţile economice
şi sociale ale organizaţiei, cu disponibilităţile sale reale de dezvoltare şi de expansiune pe piaţă.
O politică formală, lipsită de aceste fundamente, nu va putea fi concretizată prin obiective
realizabile, şi deci va fi neoperabilă la nivelul firmei, paralizând practic SMC.

9
Un exemplu de Declaraţie de politică a unui manager de vârf în domeniul calităţii ar putea fi
următorul (fragment):
“Misiunea firmei noastre este de a crea o imagine distinctă în mintea consumatorilor, oferindu-
le servicii şi produse de calitate şi ţinând permanent pasul cu cerinţele şi dorinţele lor.
Politica noastră este prestarea unor servicii şi realizarea unor produse care să
satisfacă cele mai exigente cerinţe calitative ale clientilor nostri in condiţii de
rentabilitate economică.
Printr-un plan continuu de investiţii contribuim la dezvoltarea capacităţilor
noastre de cazare şi producţie care să asigure o calitate excelentă a serviciilor şi
produselor pe care le furnizăm.
Obiectivul general este de a ne menţine reputaţia pe piaţa locală şi naţională prin
realizarea unor servicii şi produse de o calitate constant, foarte bună, şi la preţuri competitive
în măsură să satisfacă toate cerinţele clienţilor. Se urmăreşte ca întregul personal al firmei
să conştientizeze importanţa îndeplinirii corecte şi la timp a tuturor activităţilor ceea ce
garantează realizarea unor servicii şi produse de cea mai bună calitate, prevenindu-se astfel
unele deficienţe calitative care ar putea afecta loialitatea clienţilor noştri”.

Toate frazele – angajament din această politică trebuie să se regăsească (nu neapărat
în aceeaşi formă) în programul anual de obiective al organizaţiei în cauză.

Politica în domeniul calităţii trebuie difuzată, înţeleasă, şi implementată. Această politică

reprezintă una dintre sursele de îmbunătăţire continuă a SMC, fiind reactualizată ori de câte ori se
consideră necesar (de regulă se operează modificări la începutul fiecărui an) pentru atingerea unor
obiective de nivel superior.
Obiectivele în domeniul calităţii pot fi structurate pe următoarele categorii:
- obiective strategice care sunt definite de cãtre directorul general şi decurg din politica în
domeniul calităţii. Obiectivele strategice care vizeaza de regula organizatia in ansamblu si sunt
transpuse în planuri de acţiune care revin diferitelor entităţi organizatorice şi analizate în şedinţele
de analizã efectuate de management. În cadrul acestor şedinţe desfăşurate periodic, se stabileşte

10
modul de alocare a resurselor şi gradul de realizare a indicatorilor de performanţă stabiliţi pentru
obiectivele strategice.
- obiective legate de realizarea produsului în concordanţă cu cerinţele. Acestea sunt definite
de regulă de cãtre directorul tehnic/de producţie şi sunt puse în aplicare de cãtre funcţiile implicate
în proiectarea şi dezvoltarea produselor.

- obiective legate de performanţa proceselor care se referã la capabilitatea, eficacitatea şi

eficienţa acestora, la resurse şi la posibilitatea de control a acestora. Acestea sunt definite în
şedinele de analizã efectuatã de management şi puse în aplicare de “proprietarii” proceselor în
cauzã.

Obiectivele generale ale calităţii, stabilite prin programul anual la nivel de organizaţie, sunt
ulterior detaliate pe subobiective şi repartizate pe sectoare de activitate, filiale, departamente etc.

2.3. Manualul calităţii şi rolul său în funcţionarea SMC

Corespunzător ISO 9000:2006, manualul calităţii este un document care descrie Sistemul
de management al calităţii al unei organizaţii. Întrebarea întâlnită cel mai frecvent este “cât de
mare trebuie să fie acest manual ?” Mărimea sa, ca de altfel volumul documentaţiei în general,
depinde de competenta personalului, mărimea organizaţiei, complexitatea proceselor sale precum
şi de gradul de detaliere dorit la întocmirea sa.

Dintre obiectivele manualului calităţii putem enumera:

- difuzarea cãtre clienţi şi alte pãrţi interesate a strategiei adoptate de organizaţie privind
modul de implementare, menţinere şi îmbunãtãţire continuã a eficacitãţii sistemului de
management al calităţii;
- asigurarea unei baze documentate, unitare şi coerente pentru auditarea internã sau externã
a SMC;
- demonstrarea conformitãţii sistemului de management al calităţii implementat cu
cerinţele standardului SR EN ISO 9001;

11
 - instruirea personalului cu privire la cerinţele sistemului de management al calităţii
şi aplicarea acestora.

Manualul calitatii poate include:

- declaraţia de politică referitoare la calitate precum şi programul de obiective (sau acestea

pot fi prezentate separat).
- descrierea firmei si a istoricului acesteia;
- descrierea obiectului de activitate, a produselor sau/şi serviciilor realizate (a
domeniului său de aplicare);
- cea mai mare parte este dedicată descrierii (demonstrării) modului în care
organizaţia realizează (îndeplineşte) fiecare cerinţă din ISO 9001, cu excepţia excluderilor
acceptate (şi menţionate în manual) de la capitolul 7. Modalităţile de realizare a cerinţelor
sunt exclusiv în funcţie de opţiunea organizaţiei, de posibilităţile şi resursele de care
dispune.
- organigrama firmei;
- lista procedurilor generale (de sistem) si operationale;
- harta proceselor.

2.4. Procedurile SMC şi alte documente care

asigură gestionarea şi controlul proceselor

Conform ISO, procedura reprezintă un mod specificat de realizare a unei activităţi sau a
unui proces.
Standardul SR EN ISO 9001, prevede prin cerinţele sale ca firma să întocmească şi
implementeze 6 proceduri documentate, pentru următoarele procese:
- controlul documentelor;
- controlul înregistrărilor;
- auditul intern;
- controlul produsului neconform;
- acţiuni preventive;

12
- acţiuni corective.

La elaborarea unei proceduri trebuie să participe toţi cei implicaţi în procesul descris.
De asemenea, este necesar să se ţină seama de următoarele elemente:
- informaţiile utilizate să fie reale şi pertinente, plecând de la întrebarea “cât de bine poate fi
realizat acest proces ? cum i-am putea îmbunătăţi indicatorii de performanţă ?;
- cerinţele impuse de beneficiarii procedurii;
- condiţiile specifice în care îşi desfăşoară activitatea compartimentele care aplică procedura
(structură şi organizare, dotări etc.).

Gradul de detaliere al procedurii este în funcţie de următorii factori:

- complexitatea produselor, serviciilor, lucrărilor care fac obiectul activităţilor descrise;
- nivelul tehnic şi calitativ al produsului, serviciului, lucrării de executat;
- cerinţe speciale impuse de client;
- experienţa şi competenţa tehnică a personalului implicat în aplicarea procedurii;
- existenţa unor reglementări legale în domeniu.

Pe lângă procedurile documentate cerute de standardul ISO 9001 şi care în practică sunt întâlnite
cu diverse denumiri (proceduri de sistem, proceduri generale, proceduri obligatorii etc.),
organizaţiile elaborează şi alte proceduri pe care le consideră necesare pentru ţinerea sub control
a proceselor sale, şi care mai frecvent sunt întâlnite sub denumirea de proceduri operaţionale (ex:
Conştientizare, instruire personal, Aprovizionare, Controlul dispozitivelor de măsurare şi
monitorizare, Proiectare produse noi, Monitorizarea satisfacţiei clienţilor, Contractare, Integrarea
noilor angajaţi etc.).

13
 3. MANAGEMENTUL TRATĂRII NECONFORMITĂŢILOR

3.1. Controlul, obiectivele şi indicatorii de performanţă ai procesului

3.2 Cauzele neconformităţilor, identificarea şi înregistrarea produselor sau
serviciilor neconforme
3.3 Tratarea produsului neconform

3.1. Controlul, obiectivele şi indicatorii de

performanţă ai procesului

Organizaţiile cu Sistem de management al calităţii implementat şi certificat

corespunzător standardului internaţional ISO 9001 acordă o importanţă deosebită
imbunătăţirii continue a calităţii produselor / serviciilor furnizate şi tratează cu atenţie
neconformităţile identificate în diferitele etape parcurse de produs. Existenţa unei
neconformităţi, se traduce în practică prin neîndeplinirea unei cerinţe de către un produs
sau serviciu realizat în cadrul organizaţiei.

Procesul de ţinere sub control a neconformităţilor se desfăşoară după ciclul PDCA

şi anume:
- sunt analizate produsele neconforme identificate la recepţia produselor primite de
la furnizori, în timpul manipulării, depozitării, livrării sau reclamate de către clienţi,
inclusiv cauzele acestora si se stabilesc măsuri de tratare a produselor neconforme în
funcţie de neconformităţile identificate şi locul în care se află acestea;
- se stabilesc şi se intreprind acţiunile necesare;
- se verifică rezultatele şi eficacitatea acţiunilor întreprinse.
- se actioneaza pentru imbunatatire prin evaluarea necesitatii şi oportunitatii (inclusiv
resursele necesare) pentru întreprinderea unor acţiuni corective care să elimine cauzele
indentificate si sa evite reaparitia neconformitatii;

Obiectivele principale ale acestui proces sunt :

14
 - identificarea, izolarea şi tratarea produselor neconforme pentru a preveni livrarea
neintenţionată a acestora;
- a elimina sau minimaliza consecinţele unei neconformităţi, mai ales atunci când
produsul neconform a ajuns deja la client;
- analiza cauzelor şi reducerea impactul negativ asupra clienţilor, şi asupra performanţelor
organizaţiei.

Indicatorii de performanţă ai procesului sunt:

- scăderea numărului de produse neconforme ;
- reducerea la zero a neconformităţilor legate de siguranţa alimentului (dacă organizaţia
activează în domeniul alimentar);
- reducerea costurilor cu refuzuri şi înlocuiri de marfă;
- reducerea numărului de reclamaţii de la clienţi şi de la alte părţi interesate.

3.2 Cauzele neconformităţilor, identificarea şi înregistrarea produselor

sau serviciilor neconforme

Cauzele generatoare de neconformităţi pot fi clasificate astfel:

a) după frecvenţa de apariţie:
- întâmplătoare (rare, singulare);
- frecvente (sistematice, repetate);

b) după faza de lucru :

- la recepţia mărfii;
- la manipulare ;
- la depozitare ;
- la pregătirea şi livrarea produselor.

c) după cauza care le generează, dacă apelăm la gruparea mnemotehnică a cauzelor putem
folosi metoda celor “8M”:

15
 - Metode: tehnologii, activităţi, organizare şi conducere necorespunzătoare;
- Muncitori: (personalul firmei indiferent de nivelul ierarhic) : neatenţie, instruire
necorespunzătoare etc.;
- Materiale: materii prime şi materiale auxiliare sau altfel de tipuri de materiale
necorespunzătoare;
- Maşini şi echipamente defecte sau care nu au capabilitatea necesară;
- Măsurarea: controlul, verificarea, analiza, monitorizarea, măsurarea
necorespunzatoare.
Măsurarea este o activitate care se impune în toate fazele realizării produsului şi
implică atât participarea personalului de conducere, a personalului care execută produsele
cât şi a unor persoane specializate.
Mai mult, când vorbim de măsurare nu ne axăm doar pe caracteristicile produsului
pe conformitatea realizării lui sau pe asigurarea conformităţii echipamentelor şi
dispozitivelor de măsurare şi control. Corespunzător standardelor în vigoare, măsurarea şi
monitorizarea trebuie să vizeze şi satisfacţia clientului (firma trebuie să identifice cele mai
eficiente mijloace în acest sens), eventualele produse neconforme, datele acumulate în timp
referitoare la obiective, realizări, eşecuri etc.

- Mediul de lucru exprimat prin microclimatul fizic (temperatură, umiditate, lumină,

gaze nocive etc.) şi microclimatul psihosocial (relaţiile dintre executanţi, relaţiile dintre
conducători şi subalterni), necorespunzător;

- Managementul : modul de organizare şi conducere a activităţilor, precum şi de

alocare a resurselor (materiale, financiare etc.) necorespunzător;

- Marketingul: analize de piaţă necorespunzătoare în sensul perceperii incorecte a cerinţelor

clienţilor, precum şi a gradului de satisfacţie faţă de produsele sau serviciile furnizate de către
organizaţie.

Produsele neconforme pot fi identificate de către responsabilii de activităţi, de către

personalul de la aprovizionare precum şi de oricare salariat al firmei sau de către clienţi.

16
 Neconformităţile şi produsele neconforme identificate în activitatea curentă a unei
organizaţii s-ar putea regăsi în următoarele exemple :
- Preluarea greşită a comenzilor de la client de către personalul firmei, datorată similitudinii
denumirilor unor produse (şi a codurilor asociate), mai ales când această preluare se realizează
prin intermediul telefonului ;
- Transmiterea greşită a comenzilor la furnizori ;
- Ambalaje deteriorate identificate la recepţia produselor ;
- Lipsuri cantitative constatate la recepţie ;
- Transmitere eronată a comenzii de către furnizor ;
- Termen de valabilitate expirat ;
- Deteriorarea ambalajului datorată condiţiilor improprii de depozitare sau manipulare ;
- Întârzierea sau nelivrarea mărfii la termenul convenit cu clientul .

Dacă produsul neconform este identificat de către client, tratarea acestuia se va face
conform modalităţilor de rezolvare a unei reclamaţii.

Atunci când prin corecţii aduse procesului tehnologic sau prin adaosuri de materiale
produsul neconform se poate remedia, înregistrarea acestuia se face în “Registrul de
neconformităţi”, conceput şi codificat corespunzător de către organizaţie.
Un astfel de registru ar putea avea următoarea structură:
- produs neconform (cu datele de identificare: cod, furnizor, contract etc.)
- neconformitate constatată (tip, descriere);
- proces / activitate /procedură;
- cauză;
- corecţii;
- acţiuni corective;
- termen;
- responsabil (nume, semnătură);
- verificarea realizării corecţiilor şi acţiunilor corective.

17
 3.3. Tratarea produsului neconform

Înainte de a trece la descrierea propriu-zisă a procesului de tratare a produsului

neconform, se impune lămurirea câtorva noţiuni cu aplicabilitate practică concretă şi
eficacitate recunoscută în rezolvarea problemei noastre. Aceste noţiuni sunt definite în
standardul ISO 9000 şi se referă la corecţie, acţiune corectivă, acţiune preventivă.
Delimitarea corectă a acestor noţiuni este deosebit de importantă deoarece ele se
traduc în acţiuni practice indispensabile pentru buna funcţionare a unui Sistem de
management al calităţii.

Corecţia este acea acţiune pe care o întreprindem pentru a înlătura un efect nedorit.

Acţiunea corectivă este acea acţiune întreprinsă cu scopul de a înlătura cauza care
a generat un efect nedorit precum şi de a evita reapariţia acelui efect.

Pentru fiecare acţiune corectivă se stabilesc resurse, termene, responsabil pentru

execuţie precum şi responsabil pentru urmărirea eficacităţii acţiunii întreprinse.

Acţiunea preventivă este acea acţiune întreprinsă cu scopul de a evita apariţia unei
neconformităţi.
În cazul semnalării unui produs neconform, şeful de departament (sau un alt
responsabil care poate fi: Directorul tehnic, şeful departamentului CTC etc.) are obligaţia
să identifice produsul prin marcare sau etichetare cu menţiunea « PRODUS
NECONFORM ». După etichetare, produsele neconforme găsite la recepţie, pe flux sau
returnate de către clienţi, trebuie izolate (recomandat ar fi ca această izolare să fie făcută
într-un spaţiu marcat corespunzător) pentru a evita folosirea lor.

Produsele neconforme se înregistrează in Registrul de neconformitati şi sunt supuse

analizei de către o comisie constituită în acest scop, comisie din a cărei componenţă ar putea

18
face parte Directorul de producţie, Reprezentantul managementului pentru calitate (RMC),
Responsabilii de activităţi etc.

Pe lângă analiza cauzelor neconformităţilor, comisia menţionată mai sus va propune şi

soluţii pentru rezolvarea problemei apărute (corecţiile necesare) precum şi acţiunile corective
corespunzătoare pentru evitarea reapariţiei neconformităţilor constatate.

Ca soluţii practice pentru rezolvarea problemei apărute, putem exemplifica:

- returnare la furnizor (pentru materiale neconforme aprovizionate);
- derogare, adică folosirea produsului neconform (dacă nu sunt afectate caracteristicile
importante ale produselor), eventual cu încadrarea lui într-o altă treaptă calitativă;
- rebutare, adică distrugerea lor;
- reprelucrare;
- utilizare în alte scopuri.

Deciziile pentru soluţiile menţionate mai sus sunt luate de către persoane cu autoritate
recunoscută şi desemnate în acest sens.
Toate aceste aspecte care ţin de analiza neconformităţilor sunt menţionate într-un Raport
de produs neconform (fig. 3.1, model).
Figura 3.1. Raport produs neconform (model)

19
 Nr. raport………./data……………….

1. IDENTIFICARE

Denumire produs neconform …………………………......…..............

produs..........................….comanda............…………….........lotul......
NR. buc. produse neconforme…………………………….

1.1 Identificat la operaţia :

......................................................................................................
1.2 Descrierea neconformităţii ……….....……………………….........
……………………………………………………………………………....
Identificat de Nume Data: Semnătura:

20
 2. TRATAREA PRODUSULUI NECONFORM

2.1 Analiza cauzelor: .....................…….......................................

………………………………………………………………….......
Ce trebuie făcut pentru soluţionarea problemei singulare (corecţia)
(returnare furnizor; - rebut; derogare, altele):
.............................................................................................................

DIRECTOR GENERAL RMC,

2.2 Acţiuni corective/preventive necesare (daca este cazul)………......

……………………………………………………………………….
Nr CACP (deschis de RMC)…………………………………………
Am luat la cunoştinţă dipoziţiile stabilite,
Responsabil activitate Semnătura:

3. CONFIRMAREA REALIZĂRII ACŢIUNILOR STABILITE

Director departament: Data:
REINSPECŢIE = NECONFORMITATEA A FOST INLĂTURATĂ
RMC Nume Data: Semnatura:

Responsabilul departamentului de producţie, sau altă funcţie corespunzător structurii

organizatorice a firmei în cauză, va confirma faptul că au fost întreprinse măsurile stabilite de către
comisia de analiză.

Rezultatele acţiunilor corective/preventive întreprinse constituie date de intrare pentru Analiza

SMC efectuată de management.

21
4. CERTIFICAREA PRODUSELOR ŞI SISTEMELOR DE MANAGEMENT
AL CALITĂŢII

4.1. Cadrul conceptual al certificării conformităţii

4.2. Certificarea conformităţii produselor şi serviciilor în UE şi în România
4.3. Certificarea Sistemelor de management al calităţii

4.1. Cadrul conceptual al certificării

conformităţii

Certificarea poate fi definită ca reprezentând totalitatea activităţilor (încercări, verificări

etc.) efectuate de către un organism neutru, independent de furnizor şi beneficiar, competent din
punct de vedere juridic şi profesional, prin care se atestă, în scris, performanţele unui produs sau
serviciu, precum şi capabilitatea producătorului sau respectiv prestatorului de al reproduce în serie
la parametrii calitativi stabiliţi prin standarde, contracte etc. De asemenea, tot prin certificare se
atestă şi funcţionalitatea Sistemului de management al calităţii dintr-o organizaţie.

Prin urmare, certificarea reprezintă o procedură de atestare a conformităţii unui produs,

serviciu, proces sau sistem de management al calităţii unei organizaţii în raport cu un referenţial
prestabilit (standard, specificaţie tehnică etc.).

După cum s-a menţionat mai sus, procedura implică intervenţia unei organizaţii
neutre, care are toate atributele pentru a prezenta o credibilitate maximă, organizaţie
denumită “organism de certificare” şi care are dreptul de a emite şi acorda un certificat.

Certificatele pot fi acordate dar şi retrase de către organismele de certificare, în

condiţii bine definite. De asemenea ele au o valabilitate limitată ca durată şi domeniu de
certificare. De exemplu, în cazul Sistemelor de management al calităţii, certificarea se
realizează pentru o perioadă de trei ani cu precizarea foarte clară a domeniului de activitate
din organizaţie care face obiectul certificării.

22
 Există trei tipuri de certificări: certificarea de produs/serviciu/proces, certificarea de
sistem (care vizează organizaţia în ansamblul său precum şi relaţiile sale cu mediul în care
activează) şi certificarea de persoane.
a. Certificarea de produs/serviciu/proces, care atestă conformitatea
produselor/serviciilor/proceselor în raport cu reglementări, standarde sau specificaţii tehnice date.
Acest tip de certificare poate fi obligatorie sau voluntară.

b. Certificarea de sistem, care atestă conformitatea Sistemului de management al calităţii

dintr-o organizaţie în raport cu un standard din seria ISO 9000 (SR EN ISO 9001 Sisteme de
management al calităţii. Cerinţe).
c. Certificarea de persoane care atestă calificarea şi competenţa oamenilor într-un anumit
domeniu (ex: auditor intern calitate).

În fiecare ţară din Uniunea Europeană, precum şi în alte ţări, inclusiv foste socialiste, există
în prezent cel puţin o organizaţie de certificare a sistemului de management al calităţii şi mai multe
organizaţii de certificare a produselor agreate/acreditate pe plan naţional şi/sau recunoscute pe plan
internaţional.

Recunoaşterea oficială a competenţei unui organism de certificare se realizează prin

acreditare.

Acreditarea este definită ca activitatea de atestare de către o terţă parte a unui organism de
evaluare a conformităţii (ex: organism de certificare) constând în recunoaşterea formală a
competenţei sale de a efectua activităţi specifice de evaluare a conformităţii.

Scopul principal al acreditării este de a ţine sub control organismele de certificare. Acest
control poate fi exercitat direct de către stat, sau de către un organism care se ocupă de toate
aspectele tehnice ale acreditării.

23
 În anul 1992, în România s-au pus bazele sistemului naţional de certificare a calităţii, care
a fost îmbunătăţit pe parcurs, fiind reglementat în prezent prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/1998.
Din anul 1998, organismul naţional de acreditare este Asociaţia de Acreditare din România
(RENAR), persoană juridică de drept privat, având statutul de asociaţie neguvernamentală şi non-
profit.

Potrivit statutului iniţial al Asociaţiei, principalele atribuţii ale RENAR, sunt:

 acreditarea laboratoarelor de încercări, a laboratoarelor de etalonare,
organismelor de inspecţie din domeniul asigurării calităţii produselor şi serviciilor,
organismelor de certificare a calităţii produselor, sistemelor de management al calităţii,
personalului, organismelor de certificare a sistemelor de management de mediu etc.;
 supravegherea laboratoarelor şi organizaţiilor acreditate;
 stabilirea şi aplicarea criteriilor de selectare a auditorilor/experţilor tehnici
implicaţi în procesul de acreditare/supraveghere şi a criteriilor de monitorizare a activităţii
acestora;
 elaborarea şi actualizarea regulilor acreditării, în funcţie de evoluţia practicii
europene şi internaţionale în domeniu;
 acordarea dreptului de utilizare a mărcii naţionale de acreditare;
 reprezentarea României în organizaţiile de acreditare europene şi internaţionale;
 7.dezvoltarea parteneriatului internaţional în domeniul acreditării, recunoaşterea
acreditărilor pe baza evaluării reciproce şi programelor sectoriale;
 participarea la elaborarea reglementărilor privind protecţia vieţii, a sănătăţii
persoanelor fizice şi a mediului ambiant şi apărarea intereselor consumatorilor;
 participarea la elaborarea standardelor din domeniul său de activitate, la nivel
naţional, european şi internaţional;
 prestarea de servicii de instruire şi transfer de cunoştinţe în domeniul acreditării;
 colectarea, prelucrarea, stocarea şi diseminarea de informaţii privind acreditarea;
 elaborarea şi publicarea unui raport anual de activitate;
 editarea, publicarea şi difuzarea de documente privind acreditarea.

24
 4.2. Certificarea conformităţii produselor şi
serviciilor în UE şi în România

Directivele UE stabilesc condiţiile minimale care trebuie îndeplinite de anumite produse şi

servicii pentru a putea fi vândute pe piaţa europeană. Pentru produsele care intră sub incidenţa
acestor directive, furnizorii trebuie să demonstreze concordanţa cu standardele în vigoare ale
Uniunii Europene.

Altfel spus, în lumea de azi, este mai important să convingi că eşti de încredere decât să
fabrici în cantităţi impresionante. Pentru a convinge, furnizorii au la dispoziţie un mijloc foarte
eficient, şi anume certificarea de conformitate.

Certificarea produselor/serviciilor este o procedură de atestare a conformităţii acestora cu o

reglementare specifică şi/sau cu un anumit standard, atestare făcută de către un organism de
certificare acreditat în acest scop.

Certificarea de produs poate fi obligatorie sau voluntară.

Certificarea obligatorie se referă la “domeniul reglementat” în care se încadrează toate

produsele/serviciile/procesele ce pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea persoanelor, animalelor
precum şi calitatea mediului ambiant; acestea constituie probleme reglementate prin acte
legislative, standarde obligatorii etc., fiind necesară certificarea obligatorie la un organism de
certificare acreditat în domeniul din care face parte produsul.

Certificarea voluntară sau facultativă se referă la “domeniul nereglementat” din care fac
parte toate celelalte produse/servicii/procese pentru care nu sunt prevăzute reglementări
obligatorii; agenţii economici solicită acest tip de certificare pentru păstrarea pieţelor de desfacere
sau/şi în scopul cuceririi de noi pieţe prin câştigarea încrederii consumatorilor, dar fără a fi obligaţi
să facă această certificare.

25
 Agenţii economici apelează în mod voluntar la certificarea produselor/serviciilor din mai
multe considerente, dintre care menţionăm:
 promovarea mai uşoară şi într-un timp mai scurt a produselor pe piaţă, mai ales
dacă organismul care acordă certificarea se bucură de o largă recunoaştere.
 eliminarea încercărilor, verificărilor, probelor pe care clienţii le cer pentru
confirmarea calităţii produselor/serviciilor ce urmează a fi contractate, în cazul lipsei
certificatului de conformitate;
 reducerea cheltuielilor suplimentare şi a timpului de ofertare - contractare a
produselor/serviciilor;
 pătrunderea mai uşoară pe pieţele internaţionale în cazul recunoaşterii
organismului care a făcut certificarea;
 scurtarea ciclului de pătrundere pe pieţele interne a produselor noi sau
modernizate;
 posibilitatea utilizării mărcii de conformitate.

Având în vedere aceste avantaje, este explicabil interesul producătorilor şi prestatorilor de

servicii pentru ridicarea nivelului calitativ al produselor lor în scopul obţinerii certificării de
conformitate.

Dovada conformităţii produselor poate fi făcută prin obţinerea unui certificat de

conformitate sau a unei mărci de conformitate.
.

Certificatul de conformitate reprezintă un document emis pe baza regulilor unui sistem de

certificare, ce indică existenţa încrederii adecvate că un produs corespunzător identificat, este în
conformitate cu un anumit standard sau cu un alt document normativ.

Marca de conformitate (pentru certificare) este o marcă protejată, aplicată sau emisă pe
baza regulilor unui sistem de certificare, ce indică existenţa încrederii adecvate că un
produs/serviciu/proces corespunzător identificat, este în conformitate cu un anumit standard sau
cu un alt document normativ.

26
 După cum reiese din cele prezentate anterior, certificarea conformităţii produselor este
voluntară, cu excepţia produselor care fac parte din domeniul reglementat şi care sunt precizate în
Legea 608/20012 privind evaluarea conformităţii produselor.
Conform Legii menţionate, din Lista produselor aparţinând domeniului reglementat (listă
care poate fi completată prin hotărâri guvernamentale) fac parte:
 Echipamente de joasă tensiune
 Recipiente sub presiune
 Jucării
 Materiale şi produse pentru construcţii
 Compatibilitatea electromagnetică
 Maşini industriale
 Echipamente de protecţie personală
 Aparate de cântarit cu funcţionare neautomată
 Aparatura medicală activă implantabilă
 Arzătoare cu combustibili gazoşi
 Cazane pentru apă caldă
 Explozibili utilizaţi în scopuri civile
 Aparatură medicală
 Medii potenţial explozive
 Ambarcaţiuni de agrement
 Ascensoare
 Echipamente de refrigerare
 Echipamente sub presiune
 Echipamente terminale de telecomunicaţii
 Echipamente medicale de diagnosticare in vitro
 Echipamente terminale de radio şi telecomunicaţii
 Ambalaje şi deşeuri de ambalaje

2
Legea 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 712 din
08/11/2001

27
 Legea 608 stabileşte cadrul legal unitar pentru elaborarea reglementărilor tehnice, evaluarea
conformităţii şi supravegherea pieţei pentru produsele introduse pe piaţă şi/sau utilizate în Romania,
din domeniile reglementate, prezentate mai sus.

Marcajul de conformitate se aplică, conform reglementărilor tehnice aplicabile

produsului, în mod vizibil, uşor lizibil şi de neşters, direct pe produs, pe instrucţiunile care
însoţesc produsul sau pe o placa de marcaj ataşată produsului astfel încât să nu poată fi
detaşată.

Marcajul de conformitate CS poate fi urmat de numărul de identificare al

organismului desemnat care a evaluat conformitatea produsului, atunci când reglementările
tehnice aplicabile produsului prevăd acest lucru.

Certificarea produselor/serviciilor presupune parcurgerea următoarelor etape:

- solicitarea certificării, pe baza unei cereri însoţite de dosarul tehnic şi de angajamentul
întreprinderii privind respectarea cerinţelor din reglementarea tehnică de referinţă;
- instrumentarea dosarului de către organismul de certificare;
- efectuarea unui audit la întreprindere de către organismul de certificare;
- acordarea certificatului de conformitate şi a dreptului de utilizare a mărcii de
conformitate;
- menţinerea dreptului de a deţine certificatul sau marca de conformitate, pe baza
autocontrolului (audituri interne) şi a verificărilor periodice efectuate de organismul de
certificare (audituri de supraveghere).

4.3. Certificarea Sistemelor de management al calităţii

Certificarea de sistem este o procedură prin care se atestă că un sistem de management

al calităţii implementat de către o organizaţie este în conformitate cu un referenţial din

28
cadrul standardelor din seria ISO 9000 si anume SR EN ISO 9001 “Sisteme de management
al calităţii. Cerinţe”.
Organismele care intervin în certificarea sistemelor calităţii sunt private şi acreditate de
organisme naţionale.

Cerinţele generale de competenţă pe care trebuie să le îndeplinească un organism de

certificare a Sistemelor de management al calităţii, sunt cele prevăzute în standardul SR EN
45012:2000.

Existenţa unui sistem de management al calităţii certificat constituie o bază solidă pentru
asigurarea consecvenţei satisfacerii cerinţelor referitoare la calitate. De asemenea, deşi certificarea
ISO 9001 nu este o cerinţă obligatorie pentru a avea acces pe pieţele externe, ea derivă din relaţiile
contractuale cu partenerii străini care preferă să colaboreze cu firme a căror profesionalism este
certificat de către o terţă parte recunoscută ca autoritate în domeniu.

Agenţii economici doresc să-şi certifice sistemul de management al calităţii implementat

în firmă, din mai multe considerente, care sunt atât de ordin extern cât şi de ordin intern.
Din punct de vedere extern:
 Furnizarea încrederii partenerilor în realizarea în mod constant a unor produse şi servicii
de calitate;
 Îmbunătăţirea imaginii şi a poziţiei pe piaţă;
 Diminuarea efectelor presiunii concurenţiale;
 Acces neîngrădit la licitaţii;
 Câştigarea unor noi segmente de piaţă;
 Dobândirea statutului de furnizor / partener preferat;
 Reducerea auditurilor clienţilor;

Din punct de vedere intern, considerăm că principalele avantaje se regăsesc în:

 Furnizarea către managementul de vârf a încrederii că toate procesele din firmă sunt ţinute
sub control şi funcţionează la un nivel calitativ constant;
 Claritatea responsabilităţilor şi respectiv uniformitate în îndeplinirea sarcinilor;

29
  Implicarea crescută a angajaţilor prin conştientizarea calităţii îmbunătăţite;
 Utilizarea mai eficientă a personalului;
 Utilizarea mai eficientă a resurselor;
 Reducerea costurilor noncalităţii;
 Alinierea la cerinţele standardelor internaţionale.

Având în vederea noua orientare a ediţiei ISO 9000:2000 care se concentrează

preponderent pe realizarea satisfacţiei clientului, certificarea sistemului de management al calităţii
ccnferă şi certitudinea partenerilor economici într-un sistem de lucru (relaţii de afaceri) bazat pe
încredere şi respect.

Un certificat de conformitate a sistemului calităţii demonstrează că desfăşurarea proceselor

din întreprindere, începând cu cercetarea pieţei şi până la urmărirea comportării produselor în
exploatare, îndeplineşte condiţiile certificării prevăzute în standardul sau documentul normativ de
referinţă.

Menţionăm şi faptul că, organizaţia are obligaţia efectuării unor autoevaluări a

conformităţii SMC cu cerinţele standardelor, autoevaluărie ce pot fi realizate prin audituri
interne şi analize periodice.

Sistemele calităţii, în conformitate cu standardele din familia ISO 9000, au cunoscut o

răspândire enormă pe plan mondial în ultimii ani.

Ca organisme româneşti de certificare a sistemelor calităţii acreditate de către RENAR,

menţionăm: AEROQ (a aparţinut iniţial industriei aeronautice iar în prezent are ca domeniu de
certificare produsele alimentare), AFER, QUALITAS (activează în special în domeniul
construcţiilor), RAR , SIMTEX, SRAC etc.
Dintre certificatorii străini prezenţi în România amintim: TÜV CERT Germania care
efectuează certificări în peste 100 de ţări, în ţara noastră fiind prezente mai multe filiale ale
organismului german, dintre care, cu un portofoliu mai larg de certificări menţionăm: TÜV

30
Rheinland, TÜV Nord, TÜV Thuringen, TÜV Hessen, TÜV Austria etc. activând în toate domeniile
existente, BVQI, LRQA, GL, UL, SGS, AFAQ etc.

Reprezentanţii organizaţiilor de certificare vest-europene au semnat în 1989 un

"Memorandum de recunoaştere reciprocă" prin care au devenit membre ale EQNAC (European
Quality Network for Assessement and Certification), o reţea europeană pentru evaluarea şi
certificarea sistemelor calităţii care cuprinde organisme de certificare acreditate în baza
standardului EN 45012, din ţările membre ale UE. De asemenea, în acelaşi an, reprezentanţii
Comunităţii Europene au hotărât înfiinţarea EOTC (European Organisation for Testing in
Certification), structurată pe comitete sectoriale pentru a putea răspunde diferitelor cerinţe de
evaluare a conformităţii.

Toate demersurile menţionate atestă promovarea unei politici unitare în materie de

certificare şi acreditare la nivelul UE, asigurarea unei coerenţe generale în ceea ce priveşte
evaluarea conformităţii, perfecţionarea legislaţiei, mecanismelor şi procedurilor specifice, în
scopul eliminării obstacolelor tehnice din calea schimburilor comerciale.

Organismul de certificare are obligaţia de a dispune de proceduri documentate de

certificare, de mijloacele necesare pentru certificare şi supravegherea respectării condiţiilor
certificării, de proceduri documentate privind rezolvarea recursurilor, retragerea sau anularea
certificatelor acordate şi obligaţia de a menţine un sistem de înregistrare adaptat condiţiilor
proprii şi conform cu reglementările în vigoare.

31