Tema: 12 FARMACOTERAPIA ȘI FARMACOPROFILAXIA BOLILOR

DE CARENTA (ENDEMICE)

12.1. ADITIVII FURAJERI

12.2. HORMONI
12.3. PROBIOTICE
12.4. PREBIOTICE
12.5. INHIBITORII DE MICOTOXINE
12.6. ANTIOXIDANTII

12.1. Aditivii furajeri

 In industria moderna a producerii furajelor exista instrumente puternice care
contribuie la obtinerea unor furaje cu contaminare scazuta la preturi mici.
 Pe de alta parte ,fabricarea furajele cu o calitate inalta sunt un interes
stringent al crescatorilor .
 O alimentatie sigura duce la mentinerea sanatatii animalelor ,cresterea
performantelor ,costuri scazute de productie,deci beneficii multiple.
Aditivii  furajeri  sunt substante care utilizate in cantitati mici pot modifica
favorabil caracteristicile nutreturilor sau productiile animalelor. 
 Aditivi furajeri pot fi substante chimic pure, bine definite, pot fi microorganism,
ca in cazul probioticelor sau pot fi preparate enzimatice, cum ar fi b-glucanazele si
xylaza, utilizate in doze extreme de mici, adesea exprimate in mg/kg nutret
combinat.
Aditivii furajeri administrate in hrana animalelor au o actiune favorizanta asupra
productiei si starii de sanatate a animalelor prin:
 stimularea produselor de biosinteza in organism
 imbunatatirea proceselor de digestie si absorbtie
 mentinerea calitatii nutreturilor
 imunatatirea insusirilor gustative ale nutreturilor
CONFORM DIRECTIVEI CEE 524/70 SI 587/84, ADITIVII FURAJERI
SUNT CONSIDERATI SUBSTANTE CARE ADAUGATE VOLUNTAR SI
IN DOZE REDUSE IN HRANA ANIMALELOR , POT INFLUENTA UNELE
CARACTERISTICI ALE HRANEI SAU PRODUCTIA OBTINUTA DE LA
ANIMALE.
      In linii generale aditivii furajeri trebuie sa aiba:
       eficacitate: sa genereze un efect benefic asupra caracteristicilor hranei,
asupra organismului  animalelor, asupra productiei obtinute sau asupra
dejectiilor rezultate de la acestea
      siguranta: sa nu fie nocivi pentru animale, pentru consumatorul
produselor obtinute de la acestea.
       economicitate: sa coste mai putin decat valuarea cuantificata a efectului
benefic determinat.
Clasificarea aditivilor furajeri:
 aditivi nutritionali-vitamine, oligominerale, aminoacizi
 aditivi pronutritionali-enzime, antibiotice, probiotice, prebiotice,
emulsifianti, antioxidanti, agenti detoxifianti, preparate hormonale.
 aditivi tehnologici-conservanti, lianti, agenti de crestere a
palatabilitati, pigmenti, agenti de control a mediului.
 aditivi medicinali-coccidiostatice, histomonostatice, alte produse sau
substante medicamentoase, extracte natural din plante.
Dupa parerea lui Lisic I. (2013) aditivii furajeri trebuie sa fie prerogativa a
zootehnicienilor, economistilor si tehnicienilor, fiindca actiunea aditivilor furajeri
este de normalizare si optimizare a proceselor fiziologice si nu de tratament a unor
afectiuni concrete.
Efortul medicului veterinar trebuie sa fie indreptate spre profilaxie , efectuarea
vaccinurilor , masuri de biosecuritate si mentinerea unui intestin sanatos.

 Numele de produse MD
 Aditiv combinat de enzyme ”Enzifort” Vitamine și minerale, Vitafort,
UngariaVitafort Combifeed,
 ALLZYME TM SSF Proteină brută, fibră brută, uleiuri brute și
grăsimiALLTECH INC, SUASA
 Amestec mineral furager CM-C11 Vitamine și mineraleVitasoli,RusiaSRL
 Amestec mineral furager CM-C5 Vitamine și mineraleVitasoli,RusiaSRL
 Amestec mineral furager CM-П4 Vitamine și mineraleVitasoli,RusiaSRL
 Amestec mineral furager CM-П7 Vitamine și mineraleVitasoli,RusiaSRL
 Aminoreef, sol.or. Vitaminene, aminoacizi REEFCO, IordaniaÎC Sum Agro
Service
 Aminovet sol.orală VitamineMebedco-vet, IordaniaSRL Agrimatco
 Aminovit forte, sol. Complex de vitamineChemifarma, ItaliaSA Nicoleta-
Lux
 Amprosid, sol.or. AmproliumChemifarma, ItaliaSA Nicoleta-Lux
 Amprovit , pulbere Clorhidrat de amprolium,Vit.A, Vit.KSA
FarmavetSA Farmavet
 Amprovit C 500 Acid L-ascorbic Chemifarma, ItaliaSA Nicoleta-Lux
 Adi Sodium TM Sodium Sulphate Adisseo France, Franţa

12.2. Hormonii

Un loc de frunte in plan istoric printre stimulatorii de crestere revine

biostimulatorilor hormonali, care contine biostimuline capabile sa imbunatateasca
balanta azotata a organismului
Hormonii au un rol important in sinteza proteica in organismul animal favorizind
astfel formarea si dezvoltarea masei musculare printr-o valorificare mai buna a
proteinei si energiei din hrana.
Hormonii sunt substante secretate de glandele endocrine avind rol de a regla si
coordona metabolismul intermediar. Acestea sunt secretati numai de catre
tesuturile specializate ale organismului animal.
Se poate face administrarea de hormoni naturali sau sintetici.
Folosirea hormonilor ca stimulatori de crestere in alimentatia animalelor , aduc
numeroase efecte negative sanatatii societatii, din cauza potentialului lor
cancerigen.
In rezultat folosirea lor este interzisa in unele tari si permisa in aletele.
Nici un reziudiu al vreunui compus anabolic nu trebuie sa se gaseasca in produse
de origine animala importate sau produse in UE.
 Din punct de vedere chimic hormonii se clasifica in 2 grupe:
Hormonii cu structura steroida sau hormonii steroizi:
Hormoni sexuali :
• Masculini(androgeni)
• Femenini(estrogeni)
• Hormoni corticosuprarenali

Hormoni derivati din aminoacizi:

Hormoni derivati din tiroxina
• tiroxina
• adrenalina

Hormoni cu structura polipeptidica

• Insulina
• Parathormonul
• Hormonii hipofizari
Fitohormonii

 În diverse părţi ale globului, s-au raportat diverse probleme legate de

bacteriile prezente în carnea de pui şi tratarea acestora cu medicamente şi
antibiotice.
 Consecinţa pare a fi transmiterea urmelor de medicamente şi antibiotice
consumatorilor, creând un risc pentru starea de sănătate a acestora.
 După un consum îndelungat al tipurilor de carne provenită din păsări tratate
în acest fel, consumatorii pot să îşi creeze imunitate şi vor fi nevoiţi să
recurgă la alte tipuri de tratamente în situaţiile normale în care
medicamentele/antibioticele din clasa respectivă ar avea efect.

12.3. Probiotice
 O data cu interzicerea antibioticelor furajeri, in ultimii ani sa inceput utilizarea
pe larg a probioticelor.
Probioticele sunt biopreparate formate din monoculturi sau policulturi de
bacterii vii sau alte microorganisme, selectionate din flora simbionta sau
obtinuta prin ingineria genetica si care, introdu-se ca aditivi furajeri in
alimentatia animalelor, realizeaza o protectie biologica a organismului gazda,
stimuleaza procesele de digestie si performantele productive.

 In 1917, profesorul german Alfred Nissle a izolat o tulpina non-patogena

de Escherichia coli, care ar reprezenta unul dintre exemplele de probiotice
non-acidlactice.
 In 1965, Lilly si Stillwell au introdus termenul de „probiotice”, care
inseamna „pentru viata”, definit ca factori microbieni care stimuleaza
cresterea altor organisme.
 In 1989, Roy Fuller a emis ipoteza necesitatii viabilitatii probioticelor si a
rolului benefic al acestora.
Efectele benefice
 Cresterea numarului de bifidobacterii in intestinul gros;
 Cresterea absorbtiei de calciu;
 Scurtarea timpului de tranzit gastrointestinal;
 Cresterea masei fecale;
 Probabil, reducerea nivelului de grasimi din sange.
 Cresterea bifidobacteriilor in intestinul gros ar fi benefica prin producerea
unor compusi care anihileaza anumiti agenti patogeni, prin reducerea
productiei de amoniac din sange si producerea de enzime digestive.
Un probiotic eficient trebuie sa intruneasca anumite conditii:
 Sa contina un component prebiotic, cu rol de „combustibil” pentru probiotic,
care sa-i confere eficienta, iar dintre prebiotice, pectina este una dintre cele
mai eficiente;
 Sa cuprinda cel putin 3 varietati de tulpini probiotice, cele mai eficiente ar fi:
Lactobacillus Acidophilus, Lactobacillus Bulgaricus, Bifidobacterium
Bifidum si Lactobacillus Salivarius;
 Forma de prezentare si administrare sa confere produsului rezistenta la
aciditatea gastrica si sa asigure eficienta maxima.
Specii de probiotice:
     1.Lactobacilii: 50 de specii, cele mai frecvente in alimente si
suplimente: Lactobacillus acidophilus, L. acidophilus DDS-1, Lactobacillus
bulgaricus, Lactobacillus reuteri, Lactobacillus salivarius, Lactobacillus casei,
Lactobacillus johnsonii si Lactobacillus gasseri, utili in diaree, intestin iritabil;
     2.Bifidobacterii: 30 de specii – Bifidobacterium bifidum, Bifidobacterium
lactis, Bifidobacterium longum, si Bifidobacterium pseudo longum – utili in
intestin iritabil, diabet, sanatatea cavitatii orale prin probioticele din secretia
salivara, mentinerea nivelului grasimilor;
 3.Saccharomyces boulardii: probiotic din drojdie, util in diaree, infectii
cu Helicobacter Pylori, Clostridium difficile, afectiuni dermatologice;
      4.Streptococcus thermophilus: se pare ca ar fi util in intoleranta la lactoza;
     5.Enterococcus faecium: normal in intestin;
     6.Leuconostoc: lactacid cu rol in fermentatie, intalnit in varza si alte legume
murate

12.4. Prebiotice

 Prebioticele sunt substante de origine organica sau anorganica, naturale sau

de sinteza care favorizeaza dezvoltarea si multiplicara microorganismelor
probiotice in tractusul digestiv, contribuind astfel la mentinerea sanatatii si
la cresterea perfotmantelor productive.
 Din aceasta grupa fac parte:
1. Oligozaharide,
2. Acizi organici
3. Acizii anorganici.
Prebioticele sunt hidraţi de carbon cu un conţinut redus de molecule care sunt
unite între ele prin legături beta-glicozidice. Lipseşte fermentul care ar face
posibilă descompunerea.
Din acest motiv prebioticele, odată ajunse în stomac, nu sunt digerate. Acestea
ajung în intestin şi acolo se descompun, acţionând cu substraturile alimentare.
Prebioticele stimulează creşterea microflorei benefice şi întărirea imunităţii.
Cele mai eficiente preparate care acţionează cu substraturile alimentare sunt
considerate cele care au în compoziţia lor lactuloză.
Aceasta este recunoscută ca fiind cel mai eficient prebiotic.
Descompunându-se, lactuloza duce la creşterea numărului de bacterii benefice
şi favorizează excreţia substanţelor nocive.
Majoritatea prebioticelor prezintă şi capacitate adsorbantă, reţinând pe suprafaţa
lor diferite substanţe care astfel nu se mai absorb la nivelul intestinului subţire,
aşa cum sunt colesterolul, o parte din acizii graşi şi diferite toxine cu potenţial
cancerigen. Pe lângă faptul că scad absorbţia colesterolului din sursele de hrană,
prebioticele stimulează şi evacuarea colesterolului hepatic pe cale biliară. Din
acest motiv, prebioticele sunt hipocolesterolemiante redutabile. Prin faptul că
scad absorbţia grăsimilor, prebioticele se constituie în adjuvante de nădejde în
aducerea şi menţinerea greutăţii corporale la valori normale. Prebioticele
prezintă proprietăţi imunostimulente şi hipoglicemiante (scad
absorbţia glucidelor energetice).
Prebioticele sunt necesare pentru următoarele afecţiuni şi stări:
 alergie;
 slăbirea sistemului imunitar;
 sindromul oboselii cronice;
 neatenţie;
 disbacterioză;
 constipaţie, diaree;
 migrene;
  astm;
 cistită;
 osteoporoză;
 diabet zaharat;
 otită;
 candidoză
Proprietăţi Prebiotic Probiotic

Stimularea creşterii Popularea intestinului

Acţiune microflorei naturale cu microfloră din
a intestinului exterior

Substanţe care Celule vii ale microflorei

Compoziţie reprezintă hrană pentru intestinului:
bacterii benefice aflate lactobacili,
în intestin bifidobacterii etc.

Unul din proprietăţile Aproximativ 5-10% din

Permeabilitatea de bază ale probiotice admise
prin organele prebioticelor este ajung în intestin în
digestive faptul că ele nu sunt forma lor originală
digerate şi ajung în
intestin în forma lor
originală

Eficacitate Administrarea de
prebiotice stimulează
popularea bacteriilor
benefice pentru
organism
În intestin se află
aproximativ 500 tipuri
de bacterii benefice,
un probiotic poate
conţine 1-2 tipuri

Faţă de probiotice, prebioticele prezintă un efect mai lent dar de durată mai lungă.

12.5. Inhibitorii de micotoxine

 Micotoxinele Micotoxinele sunt produsi secundari ai fungilor ca si

antibioticele doar ca acestea sunt toxice pentru animale si oameni.
Toxicitatea lor este destul de mare si astfel cantitati foarte mici pot influenta
starea de sanatate a organismului.
 Aproape toate micotoxinele sunt citotoxice si pot produce spargerea
membranelor celulare si sa impiedice sau sa influenteze sinteza ADN, ARN
si a proteinelor.
 Organul ţintă care suferă leziuni grave în cazul intoxicaţiilor cu aflatoxine este
ficatul.
Aflatoxicoza acută se poate manifesta prin hemoragii, insuficienţă hepatică
acută şi chiar moartea.
Doza mortală diferă de la animal la animal şi depinde de mulţi factori cum ar fi
cantitatea de aflatoxină ingerată, vârsta animalului, starea de sănătate şi starea
de nutriţie
Micotoxinele sunt substanţe naturale, ce apar ca produşi secundari în urma
dezvoltării ciupercilor parazite (Aspergillus, Fusarium, Penicillium, Claviceps
şi Alternaria) la plante şi la produsele depozitate şi utilizate apoi în hrana
oamenilor şi animalelor.
Ele sunt substanţe toxice ce prezintă riscuri semnificative pentru siguranţa
alimentaţiei cotidiene, printre acestea amintim aflatoxinele, fumonisinele,
ocratoxinele, patulina, trichotecina şi ergotoxina .
 Contaminarea unui produs alimentar sau furajer cu micotoxine nu presupune
prezenţa obligatorie a fungului elaborator sau modificarea caracteristicilor
organoleptice ale produsului (aspect, culoare, miros, gust), ceea ce face
imposibilă decelarea micotoxinei, dacă alimentele şi furajele nu sunt supuse
unui control micotoxicologic riguros periodic
Intoxicaţia cu micotoxine a animalelor şi oamenilor este denumită
micotoxicoze. Trebuie reţinute, următoarele aspecte:

 ele apar cu o frecvenţă destul de mare şi la fel de frecvent nu sunt

recunoscute;

 modificarea stării de sănătate nu apare la toată populaţia de animale, aceasta

înseamnă că micotoxinele nu sunt infecţioase;
 tratamentul cu antibiotice sau alte medicamente nu aduce nici un rezultat;

 declanşarea bolii poate apărea sezonal fiind influenţată de condiţiile de climă

care favorizează formarea micotoxinelor, în asemenea situaţii, creşte mult
frecvenţa micotoxinelor;

  nu se defineşte, întotdeauna, o relaţie clară cu sursa de furaj contaminat

Se cunosc urmatoarele tipuri de inhibitori, produse:
Anorganici-Agenti detoxifianti clasici, cu un singur component, de obicei de
natura minerala
Organici
Mixte -Cu 2 sau mai multe componente.
 Produsele mixte care contin deobicei componenta organica si
anorganica, dupa parearea noastra ( E. Voinitchi, S. Balanescu, 2014)
sunt cele mai reusite, prin motiv ca:
Spectru de actiune este mai mare , fermierii nu tot timpul au posibilitatea sa
determine tipul de micotoxine prezente in cereale, iar foarte des micotoxinele in
furaje sunt in combinatie.
 12.6. Antioxidanții

Antioxidanţii un complex de elemente nutritive (vitamine şi minerale) şi enzime

specifice care au rolul de a reduce efectele toxice ale radicalilor liberi, adică de a
neutraliza moleculele de oxigen instabile, ajutând corpul să nu-şi distrugă propriile
celule. Antioxidanţii mai sunt cunoscuţi ca nişte compuşi ce au capacitatea de a
opri oxidarea altor substanţe.

Radicalii liberi reprezintă atomi sau grupuri de atomi care, dacă nu sunt ţinuţi sub
control de antioxidanţi, pot afecta sistemul imunitar şi pot duce la boli de inimă,
pulmonare, degenerative, cancer şi îmbătrânirea prematură a organismului.

 Este imposibil pentru noi să evităm complet acţiunea radicalilor liberi.

 Aceştia provin atât din surse interne corpului nostru (ca urmare a proceselor
respiratorii, de metabolism şi inflamatorii) cât şi din surse externe, datorită
factorilor de mediu (poluarea, radiaţiile, fumatul, stresul, lumina solară,
alcoolul).
 Sistemul nostru de luptă împotriva radicalilor liberi nu este perfect, de aceea
pe măsură ce îmbătrânim celulele se deteriorează prin oxidare. De aceea
trebuie să suplinim această verigă slabă cu o alimentaţie corespunzătoare,
bogată în renumiţii antioxidanţi.

Dintre aceşti antioxidanţi, cei mai importanţi sunt reprezentaţi de 4 enzime:

superoxid dismutaza (SOD),
 glutation peroxidaza,
 Catalaza,
 metionina reductaza, pe care organismul le poate produce singur
Există vitamine şi nutrienţi care se găsesc în anumite plante, care joacă rol
antioxidant deosebit de puternic:
  vitamina A (morcovi, spanac, verdeaţă), 
 betacarotenul şi alte carotenoide (spanac, roşii, cartofi dulci, morcovi,
pepenen galben, porumb, mango, dovleac, sfeclă, piersici), 
 flavonoizii, vitamina C (ardei gras, căpşuni, roşii, fructe de pădure,
conopidă, broccoli,citrice),
  vitamina E (legume de culoare verde, ouă, ficat, nuci, germeni de grâu,
seminţe de floarea-soarelui), 
 zincul ( carne roşie, fasole, fructe de mare, cereale integrale, carne de
pasăre) şi 
 seleniul (carne de vită, ton, carne de pui, cereale, ţelină, usturoi, mazăre,
peşte).