Antigene și anticorpi

Antigenul este substanta de natura proteica care are capacitatea de a provoea

in organism formarea de anticorpi cu care reactioneaza specific.
Anticorpii sunt substante proteice de tip globulinic, sintetizate in organism
ca raspuns la un stimul antigenic si care reactioneaza specific cu antigenul omolog.
Sistemul imunitar este constituit din doua componente principale;
imunitatea celulara si imunitatea umorala. Aceste componente se dezvolta de-a
lungul unor cai de difcrentiere separate, insa in interrelate, in care sunt implicate
mai multe tipuri de celule si tesuturi.
Limfocitul este celula centrala in imunologie. Studii privitoare la diversi
markeri de pe membrana limfocitelor si la activitatile lor functionate au permis
identificarea a doua populatii principale de limfocite, denumite limfocite ”T“ si
limfocite ”B" De$i ele reprezinta populatii separate, au fost demonstrate mai
multe zone de cooperare intre ele.
Limfocitele T(celulele T) sunt denumite astfel pentru ca sunt derivate din
timus sau influentate de timus in cursul dezvoltarii lor. Celulele ’TVsunt
raspunzatoare de diverse functii ale imunitatii celulare, incluzand: reactivitatea
cutanata intarziata, apararea impotriva anumitor microorganisme, fungi, agenti
patogeni bacterieni intracelulari, virusuri, respingerea imunologica la alogrcfe
etc. Limfocitele ”T“ prezinta markeri de suprafata care functioneaza ca receptori.
Receptorii sunt de natura imunoglobulinica si au proprietatea de a recunoaste
antigenul si de a se lega de el. Limfocitele’T4 nu produc anticorpi circulanti si nu
dau nastere la celule secretoare de anticorpi. Exista mai multe tipuri de limfocite
”T“, cele mai importante fiind:
a) limfocite ”T“ reglatoare: - de tip helper (ajutatoare);
- de tip supresor (inhibitoare);
b) limfocitele ”TU” efectoare - de tip Killer (citotoxice)
Limfocitele ”T “ reglatoare pot amplifica (sub forma de celule helper) sau
pot suprima (sub fonna de celule supresoare) raspunsurile altor limfocite T sau B.
Mai precis, celulele ajutatoare helper stimuleaza limfocitele la iupta, iar cele
supresoare protejeaza organismul de efectele proprii ale apararii exagerate.
 Limfocitele ”T“ efectoare sunt capabile sa ucida celulele ce poarta
antigenele de histocompatibilitate (in transplante) sau cele tumorale, deci sunt
raspunzatoare de respingerea grefclor de tesut strain si tumori.
Limfocitele ”B“ (celulele B) sunt denumite astfel pentru ca se dezvolta in
bursa lui Fabricius la pasari si in maduva osoasa la unele specii, printre care si la
om. Celulele B si celulele plasmatice care provin din ele sunt raspunzatoare de
functiile de imunitate umorala. Aceeasta inseamna producerea de proteine
plasmatice circulante, numite anticorpi.
Molecula de anticorp este formata din 4 lanturi polipeptidice identice intre
ele doua cate doua. Doua sunt lanturi lungi numite lanturi ”H“ prescurtarea
cuvantului englezesc heavy (greu) si doua scurte, numite ”L” de la cuvantul
englezesc light (usor).
In functie de lanturile grele, imunoglobulinele (Ig) au fost notate A, G, M,
D, E si reprezinta 20% din proteinele plasmatice.
Limfocitele B alcatuiesc un nou tip de celule. Ele poseda ca markeri de
suprafata un tip special de microglobulina IgM, complet exteriorizata, ce
functioneaza ca situs pentru recunoasterea antigenului. Cand se intalnesc cu
antigenele proprii, dupa o recunoastere reciproca, adera sau se leaga la ele.
Celulele B puse astfel in miscare se transforma imediat:
lgA 15% - aparatorul mucoaselor
lgG 75% -singura clasa de imunoglobuline care poate strabate placenta la
om;
- sunt raspunzatoare dc protectia non nascutilor in primele luni de
viata;
lgM 10% - constituie avangarda organismului in toate contactele cu
antigeni noi, de aceea a fost numit "anticorp timpuriu“;
lgD 0,2% - imprcuna cu IgM reprezinta imunoglobulinele
predominante pe .suprafata limfocitelor B umane, probabil
intervin in diferentierea acestor celule;
lgE 0,04% - rol major in ceca ce priveste hipersensibilitatca specifica;- se
leaga cu mare afinitate dc celulele tisulare (mastocite) dar si dc
alergeni;

a) O parte devin celule plasmatice, care pot fi considerate fabrici de

anticorpi. Ele produc infiecare secunda cca 2 mii de molecule. Ahticorpul in
forma de ”Y” prin cele doua terminatii lipicioase, se poate lega de doua
antigene, stimuland si lipirca antigenelor intre ele si astfel devenind o tinta mai
usoara pentru leucocitele fagocitare- neutrofilele si macrofagele.
b) Unele limfocite B, stimulate de lim focitele T, se transform a in celule
cu memorie. Acestea opresc efectivul limfocitelor program ate sa sesizeze
antigenii. Cu alta ocazie, daca apare acelasi antigen, organismuli este pregatit si se
apara impotriva lui mult mai repede si cu mai multa eficienta.
Aceasta este baza imunitatii.
Introducand in corp doze mici de microbi sau fragmente de microbi slabiti,
sistemul imunitar reactioneaza imediat, intoemai ca si cum patrunderea acestora ar
fi reala. Astfel devenim imuni sau rezistenti fara sa fi primit boala respectiva.
Substanta injeetata este un vaccin, iar procesul prin care devenim rezistenti fata de
diferite boli infectioase este imunitatea.
Sinteza proteinelor - anticorpi este un proces cu determinism genetic
identic cu al oricarui proces de sinteza a proteinelor. Intoemai ca si pentru celelalte
celule secretorii de proteine, in genomul celulelor producatoare de anticorpi
exista o parte de ADN care functioneaza obligatoriu pentru realizarea planului
de structura a celulei respective si o parte pentru sinteza anticorpilor.
Antigenele sunt informationale, adica cu o configuratie spatiala specifica,
constanta, astfel incat indue fiecare in parte, formarea unuia si aeeluiasi tip de
anticorpi, cu care vor putea combina intotdeauna specific.
Fiecare organism este capabil sa sintetizeze anticorpi numai impotriva acelor
molecule ’’potential antigenice“ a caror configuratie structurala difera semnificativ
de cea a propriilor sale componente (numite self) si pe care le poate recunoaste ca
straine (non self), deoarece le poate metaboliza.