POPULAŢIA, RESURSELE NATURALE ŞI DEZVOLTAREA LUMII CONTEMPORANE

1. EVOLUŢII GEODEMOGRAFICE CONTEMPORANE. DIFERENŢIERI

REGIONALE

O problemă majoră a societăţii actuale este creşterea rapidă a populaţiei Terrei.

Explozie demografică (revoluţia demografIcă, miliardelocuitori

explozia populaţiei) = proces de creştere rapidă a populaţiei

9
Evoluţia numerică a populaţiei Africa
Terrei, declanşat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În mondiale şi a populaţiei pe continente 8 1,766
prezent este specifică ţărilor în curs de dezvoltare. 7

Până la începutul secolului al XIX-lea, creşterea 6

numerică a populaţiei s-a făcut lent. Ulterior, ritmul de 5

Asia
5,268

creştere a fost intens. De exemplu, pentru a se atinge al

şaselea şi al şaptelea miliard, au fost necesari doar câte 12 4

ani. 3

Evoluţia numerică a populaţiei Terrei este redată în 2 Europa

graficul alăturat.
0,628
America Latină
1 şi Caraibe 0,890
Tranziţie demografică = model al evoluţiei America de
Nord 0,329

demografice mondiale în timp, elaborat de sociologul 1750 1800 1850 1900 1950 2000 2050
0 Oceania
0,046

american Warren Thompson, în strânsă legătură cu

dezvoltarea economică. În cadrul tranziţiei demografice se diferenţiază 5 faze de evoluţie:
– Echilibru relativ – corespunzător societăţilor agricole, cu valori mari ale natalităţii și
mortalităţii
(35-40‰), etapa fiind marcată de o relativă stagnare a numărului de locuitori;
– Explozia demografică – specifică secolului al XIX-lea și începutului secolului al XX-lea, pe
fondul revoluţiei industriale, tehnologice şi științifice, marcată de o natalitate ridicată, de 30-
35‰ (baby boom), o mortalitate în scădere (15-20‰) și un ritm ridicat de creștere numerică a
populaţiei. Corespunde societăților industriale;
– Tranziţia demografică – corespunzătoare societăţii postindustriale (axată pe servicii), din a
doua jumătate a secolului XX, cu o scădere puternică a natalităţii (de la 30‰ spre 10‰), o
mortalitate redusă (în jur de 10‰), cu o stagnare sau un ritm tot mai redus de creștere a
numărului de locuitori;
– Echilibru relativ – prognozat a fi atins la nivel mondial în jurul anului 2050, la trecerea de la
societatea post-industrială la societatea informaţională, cu o natalitate și mortalitate reduse, în
jur de 10‰, și o stagnare numerică a populaţiei. Unele state dezvoltate au atins deja acest
stadiu de evoluţie;
– Declin demografic – caracteristic societăţilor informaţionale de la începutul mileniului III
(Germania, Japonia, Suedia etc.), unde natalitatea (sub 10‰) este mai mică decât mortalitatea,
rezultând un deficit de populaţie.
Particularităţi regionale. Consecințele evoluției geodemografi ce contemporane
În prezent, peste 60% din populaţia Terrei se află concentrată pe o întindere care reprezintă doar
9% din suprafaţa uscatului. Cele mai mari concentrări de populaţie sunt în estul și sud-estul Asiei
(China – 1,3 miliarde de loc., India – 1,1 miliarde de loc., Indonezia – 245 de milioane de loc.), în
vestul și centrul Europei, în estul Americii de Nord etc.
Caracteristica cea mai evidentă care se detaşează la nivel mondial este asimetria demografică
Nord – Sud, legată de inegalitatea dezvoltării social-economice şi emanciparea populaţiei. Ritmurile
de creştere sunt reduse în Nord (ţările dezvoltate) şi ridicate în Sud (statele în curs de dezvoltare şi
subdezvoltate) în Africa, Asia de S şi S-E, America Latină. Sudul se găseşte în expansiune
demografică, cu o pondere ridicată a populaţiei tinere, în timp ce Nordul este în declin demografic,
suferind de o îmbătrânire a populaţiei. Ţările Sudului se află în situaţia Europei din secolul al XIX-lea
şi începutul secolului al XX-lea, având o creştere accentuată a populaţiei.
Asimetria demografică NORD – SUD se reflectă în:
 – orientarea migraţiilor actuale dinspre Sud spre Nord;
–

asimetria forţei de muncă (surplus în Sud, deficit în Nord);

– asimetria pieţei mondiale (care este în favoarea Nordului);
– mutaţii sociale profunde (statutul imigranţilor, conflicte rasiale și etnice, respectarea
drepturilor omului, politici antinataliste – ex.: în China „Familia cu un singur copil” sau
pronataliste- ex. statele din Pen. Scandinavă).

Fig. 1
EVALUARE FIŞA nr. 1 Pe baza informaţiilor de mai sus, răspundeţi la următoarele
cerinţe:
Încercuiţi răspunsurile corecte din enunţurile de mai jos.
1. Ţara cu cel mai mare număr de locuitori este:a. India; b. Indonezia; c. SUA; d.
China.
2. Cea mai mare parte din populaţia Terrei este concentrată în continentul:
a. Africa; b. Asia; c. America de Nord; d. America de
3. O politică antinatalistă este specifică pentru: Sud.
a. Irak; b. China; c. Coreea de Nord; d. România.
4. Ritmul de creştere a populaţiei este mai ridicat în continentul:
a. America de Sud; b. Europa; c. Australia; d. America de
Nord.

II. Utilizând datele din tabelul de mai jos, elaboraţi graficul evoluţiei numerice a populaţiei Terrei
după modelul dat..
Anul 1802 1927 1961 1974 1987 1999 2011
Numărul 1 miliard 2 miliarde 3 miliarde 4 miliarde 5 miliarde 6 miliarde 7 miliarde
populaţiei
 Numărul
populaţiei

Anul
III. Realizaţi o comparaţie între evoluţia natalităţii şi a mortalităţii pentru cele cinci faze ale tranziţiei
demografi ce.
Faza

Natalitate

Mortalitate
IV. Precizaţi două consecinţe majore ale asimetriei demografi ce Nord – Sud.
V. Interpretaţi datele redate în graficul din Fig. 1 privind dinamica populaţiei pe continente pentru
perioada anilor 2000-2050. ( de ex. În perioada 2000 -2025 se observă stagnarea creşerii
populaţiei Europei, urmată de o creştere lentă până ţn 2050)

2. POPULAŢIA, RESURSELE UMANE ȘI DEZVOLTAREA ECONOMICĂ

Resurse umane = totalitatea elementelor umane implicate în procesele social-economice, sub aspectul
cantităţii şi al calificării celor care desfăşoară aceste activităţi.
Resursele umane se referă la numărul şi posibilităţile mentale şi fizice ale oamenilor de pe Glob sau dintr-
un anumit teritoriu. Ele sunt definite prin elemente cantitative, elemente calitative (structura şi pregătirea
profesională), gradul de înnoire şi elemente psihologice şi sociale.
În multe situaţii, un număr mare de locuitori nu determină de la sine o dezvoltare corespunzătoare a
statului respectiv.

Dezvoltare = ansamblul transformărilor cantitative şi calitative ce survin într-un domeniu (economico-

social, științifico-tehnic, cultural etc.) şi care determină un progres.
Nivelul de dezvoltare este unul dintre criteriile utilizate pentru evidenţierea diferenţelor teritoriale între
aşezări, regiuni, ţări şi continente.
O.N.U. clasifică statele lumii în ţări dezvoltate (Lumea nordică) şi ţări în curs de dezvoltare (Lumea
sudică). Lumea sudică cuprinde America Latină, Africa şi sudul Asiei.
Lumea nordică include Europa, America de Nord, nordul Asiei, Australia, Coreea de Sud, Japonia, Noua
Zeelandă, Singapore Hong Kong şi Taiwan. Această împărţire nu este însă realistă în toate cazurile şi întâmpină
anumite îmbunătăţiri.
Nivelul de dezvoltare a fost cuantificat sub forma unui indicator complex numit Indicele Dezvoltării
Umane (IDU), care este apreciat pe o scară de la 0 la 1.
Indicele Dezvoltării Umane (IDU) = indice agregat rezultat din interferenţa mai multor indicatori
economici, demografi ci şi sociali.
Cei mai importanţi indicatori luaţi în calcul pentru exprimarea IDU sunt PIB (Produsul intern brut,
exprimat în $/loc), speranţa de viaţă şi gradul de alfabetizare.
Pentru def nirea IDU se mai folosesc şi indicatori legaţi de accesul la cultură, potenţialul educaţional
(număr de şcoli, săli de clasă, profesori, studenţi) şi medical (număr de medici, spitale, paturi etc.).
În 2016, Norvegia, Australia şi Elveţia erau liderii dezvoltării umane, în timp ce Republica Democrată
Congo, Niger şi Burundi erau la polul opus.
România s-a plasat, în 2011, pe poziţia 50 în lume, fiind încadrată în clasament de statele Palau şi Cuba.
Produs intern brut (PIB) = indicator macroeconomic care refl ectă suma valorii de piaţă a tuturor
mărfurilor şi serviciilor destinate consumului fi nal, produse în toate ramurile economiei în interiorul unei ţări în
decurs de un an.
 În 2010, primele 5 state ale lumii după valoarea PIB $/loc. erau Luxemburg (109.000 $/loc.), Norvegia
(84.400 $/ loc.), Qatar (76.200 $/loc.), Elveţia (67.200 $/loc.) şi Emiratele Arabe Unite (59.700 $/loc.).
România s-a situat în 2010 pe locul 70, cu un PIB de 7.540 $/loc. În 2015 - top 5 state: Luxemburg,
Elveţia, Norvegia,Qatar şi Irlanda, iar ultimele trei Malawi 354$/loc, Rep. Centrafricană335$/loc , Burundi
306$/loc .România locul 7 cu-8956$/loc, între Maldive şi Brazilia. (după datele publicate de FMI- Fondul
Monetar Internaţional)

Speranţă de viaţă = numărul mediu de ani pe care îi are de trăit un nou-născut, dacă ar trăi tot restul vieţii
în condiţiile mortalităţii pe vârste din perioada de referinţă.
Cea mai ridicată speranţă de viaţă se înregistrează în Andorra (83,5 ani), iar cea mai scăzută în Mozambic
(31,3 ani). În 2010, speranţa medie de viaţă în România a fost de 70 de ani la bărbaţi şi 77,1 ani la femei, până în
2030 putând urca cu 5,9 ani la bărbaţi şi cu 4,4 ani la femei.
Grad de alfabetizare = ponderea persoanelor de 15 ani şi peste care au frecventat sau absolvit o şcoală sau
care ştiu să scrie şi să citească fără a avea şcoala absolvită.
Gradul de alfabetizare are valori apropiate de 100% în Australia, Finlanda, Norvegia, Luxemburg,
Liechtenstein şi Danemarca, în timp ce în Niger este de doar 17,6%.În România, gradul de alfabetizare este de
98,4%.

EVALUARE FIŞA nr.2 Pe baza informaţiilor de mai sus, răspundeţi la următoarele cerinţe:

I Citiţi afi rmaţiile de mai jos şi răspundeţi cu Adevărat (A) sau Fals (F) încercuind varianta
corectă.
1. Resursele umane nu se definesc prin pregătirea profesională. A.
F.
2. Lumea nordică include statele dezvoltate. A.
F.
3. IDU este apreciat pe o scară de la 0 la 100. A.
F.
4. Gradul de alfabetizare este redus în Africa. A.
F.
II. Încercuiţi răspunsurile corecte din enunţurile de mai jos.
1. Ţara cu cel mai mare PIB pe locuitor în 2010 a fost:
a. SUA; b. Luxemburg; c. Norvegia; d. Emiratele Arabe Unite.
2. Speranţa de viaţă la naştere, pentru femei, în România (2010) este
de:
a. 80,3 ani; b. 65,6 ani; c. 77,1 ani; d. 70 ani.
3. Un grad de alfabetizare de 100% este specifi c pentru:
a. Australia; b. România; c. SUA; d. Argentina.
4. Valorile cele mai ridicate ale IDU în 2016 s-au înregistrat în:
a. Qatar; b. Norvegia; c. Liechtenstein; d. Canada.
III. Utilizând harta alăturată, scrieţi
denumirea a câte trei state specifice fi
ecărei categorii IDU redate la legendă.
___________________________________
___________________________________
___________________________________
___________________________________

IV. Pe baza imaginii alăturate

realizaţi o comparaţie privind
schimbările în clasamentul Top 10,
 elaborat după valoarea totală a PIB-ului, la nivelul economiilor statelor lumii, pentru anii
1990 şi 2011.
___________________________________
___________________________________
___________________________________
___________________________________
___________________________________
___________________________________
___________________________________
___________________________________
___________________________________

V. Precizaţi trei factori naturali şi trei factori antropici care infl uenţează durata medie a vieţii
(speranţa de viaţă) într-o ţară.
Factori naturali Factori antropici

3. RAPORTUL DINTRE AȘEZĂRI ȘI DEZVOLTARE. TENDINŢE

DE EVOLUŢIE A AȘEZĂRILOR UMANE

Raportul dintre aşezări şi dezvoltare este într-o strânsă interdependenţă. Cu cât dezvoltarea este mai
accentuată, cu atât aşezările umane înregistrează progrese.
Dezvoltarea presupune creșterea nivelului de trai, iar calitatea habitatului urban oferă o mai bună
valorificare a resurselor, o productivitate mai mare, o cantitate mai mare de bani care intră în sistem şi pot fi
redistribuiți în alte sectoare (sănătate, educație şi alte servicii). Sedentarizarea populației nomade a impus un
mod de organizare (statul), a dus la un surplus de hrană şi alte produse, aceştia reprezentând factorii generatori
ai unor forme superioare de așezări umane, orașele. Cele mai vechi oraşe din lume sunt: Ierihon, Palestina
(9000 î.H.), Byblos, Liban (5000 î.H.), Alep, Syria (4300 î.H.), Damasc, Siria (4300 î.H.), Susa, Iran (4200
î.H.), Faiyum, Egipt (4000 î.H.) şi Sidon, Liban (4000 î.H.). În România, cele mai vechi oraşe sunt Histria (sec.
VII î.H.), Callatis – Mangalia (sec. VI î.H.) şi Tomis – Constanţa (sec. V î.H.).

Explozie urbană = creşterea numerică a populaţiei urbane într-o perioadă scurtă de timp, începând cu a
doua jumătate a secolului al XIX-lea. Există mai multe etape în evoluția orașelor (orașele civilizației agricole,
orașele civilizației industriale, așezările urbane moderne). Ponderea populaţiei urbane a crescut de la 4%, la
începutul secolului al XIX-lea, la 50% în prezent. Dacă în anul 1800 nu exista niciun oraş cu peste 1 milion de
locuitori, în prezent numărul acestora este de peste 400.
Explozia urbană este mai accentuată în ţările în curs de dezvoltare, datorită bilanţului natural ridicat,
exodului rural şi creşterii economice. Pentru ţările dezvoltate, ritmul de dezvoltare a oraşelor este mai lent,
făcându-se în general controlat.
În ţările subdezvoltate, oraşele se dezvoltă în teritoriu în mod spontan, adesea haotic, apărând în
împrejurimile acestora întinse cartiere nesistematizate, ale sărăciei (shanty towns – Asia, barradas – Peru,
favelas – Brazilia, bidonvilles – Africa).
Ghetoul este un cartier în care erau forţaţi să trăiască evreii sau un grup al populaţiei de o anumită rasă,
naţionalitate sau religie, ca urmare a discriminării.
După fi zionomie şi caracteristicile vieţii social-economice, se diferenţiază trei categorii de oraşe: europene
(polinucleare, cu un nucleu vechi), nord-americane (geometrizate, cu zgârie-nori) şi asiatice (neregulate).
Concomitent cu dezvoltarea, oraşele au cunoscut o specializare deosebită, conturându-se spaţii funcţionale
specifice (rezidenţiale, comerciale, industriale, de agrement, turistice, de comunicaţie etc.).
Cele mai mari oraşe din lume sunt Tokyo (Japonia) şi Mexico City (Mexic), care, cu întreaga arie
metropolitană, depăşesc fi ecare 20 de milioane de locuitori.
Prin evoluţia aglomerărilor urbane, în anumite state s-a ajuns la formaţiuni urbane extinse, denumite
megalopolisuri (ex.: în Japonia „Tōkaidō”, între oraşele Tokio – Osaka – Kobe, în SUA „BosWash” între
Boston – New York – Philadelphia – Baltimore – Washington, „ChiPitt” sau megalopolisul Marilor Lacuri,
între Chicago – Cleveland – Detroit – Pittsburg, „San-San”, între San Francisco – Los Angeles – San Diego, în
Brazilia, între Rio de Janeiro – São Paulo – Belo Horizonte etc.).
Pentru viitor, se vorbeşte de apariţia unor oraşe planetare (Europolis), acvatice (Aquapolis – în golful Tokio).
Pentru dezvoltarea aşezărilor s-au conturat două curente: crearea de ecosate şi de ecooraşe (oraşe verzi), în
care activităţile umane sunt integrate armonios în mediul natural sau au un impact extrem de redus.
Primul oraş al viitorului va fi fi nalizat în jurul anului 2025. Este vorba despre Tianjin, situat la 160 Km
de Beijing, în China. Acest oraş va fi total independent de combustibilii clasici şi se va susţine singur prin
energii regenerabile şi nepoluante.
Principalele acţiuni de dezvoltare durabilă a aşezărilor umane sunt: accesul egal la locuinţă,
managementul îmbunătăţit al aşezărilor, utilizarea durabilă a terenurilor, dezvoltarea infrastructurii integrate cu
mediul, axarea pe surse de energie durabilă, rezistenţa la fenomene de risc, promovarea activităţilor
ecoindustriale şi crearea de instituţii viabile.

EVALUARE FIŞA nr.3 Pe baza informaţiilor de mai sus, răspundeţi la următoarele

cerinţe:

Încercuiţi răspunsurile corecte din enunţurile de mai jos.

1. Cel mai vechi oraş din lume este considerat:
a. Babilon; b. Susa; c. Sidon; d.
2. Cel mai vechi oraş din România este: Ierihon.
a. Cluj-Napoca; b. Mangalia; c. Constanţa; d.
3. În sudul Marilor Lacuri americane se dezvoltă megalopolisul: Turda.
a. ChiPitt; b. San-San; c. BosWash; d.
4. Un „oraş al viitorului” afl at în construcţie este: Tōkaidō
.
a. Aquapolis; b. Europolis; c. Tianjin; d.
Osaka.
II. Cu ajutorul săgeţilor, realizaţi corespondenţa dintre denumirea cartierelor sărăciei, coloana
A, şi ţara sau continentul pentru care sunt specifi ce, din coloana B.
A B
bidonvilles Peru
favelas Brazilia
barradas Asia
shanty towns Africa
America de
Nord
III. Pe baza datelor din tabelul de mai jos, redat mai jos, realizaţi o comparaţie privind ritmul de
creştere demografică a unor oraşe în perioada revoluţiei industriale şi perioada
contemporană.
Perioada revoluţiei Oraşe din state dezvoltate Creşterea anuală a Sporul demografic (mil.
industriale populaţiei loc.)
1875-1900 Chicago 6,0 % 1,3
New York 3,3 % 2,3
Tokyo 2,6 % 0,7
Londra 1,7 % 2,2
Paris 1,6 % 1,1
Oraşe din state în curs de Creşterea anuală a Sporul demografic (mil.
dezvoltare populaţiei loc.)
Perioada Lagos 5,8 % 10,2
contemporană Mumbay 4,0 % 11,2
1975-2000 São Paulo 2,3 % 7,7
Mexico City 1,9 % 6,9
Shanghai 0,9 % 2,7
IV. Enumeraţi patru factori care contribuie la dezvoltarea unui oraş.
 V. Explicaţi cauzele care au determinat apariţia cartierelor sărace în preajma marilor oraşe.

4. RESURSELE NATURALE ȘI AGRICOLE.

IMPACTUL EXPLOATĂRII ŞI VALORIFICĂRII RESURSELOR
ASUPRA MEDIULUI

Resurse naturale = totalitatea zăcămintelor de combustibili şi de minereuri, a terenurilor

agricole sau cu potențial agricol, a apelor şi a pădurilor, ce pot fi valorificate de către om cu
mijloacele de care dispune la un moment dat.
Situaţia rezervelor, consumului şi asigurării în timp pentru anumite resurse naturale (2005) este
dată în tabelul de mai jos.
Resurse Rezerve Consum anual Asigurare în timp

Cărbuni 1.000 mld. t. 160 4,5 mld. t. 230 ani

Petrol mld. t. 3,0 mld. t. 50 ani
Gaze naturale 141.000 mld. tm³ 2.000 mld. tm³ 70 ani

Minereu de fi er 150-200 mld. t. 20 850 mil. t. 150-200 ani

Bauxită mld. t. 110 mil. t. 180-200 ani
Cupru 300-500 mld. t. 10 mil. t. 30-50 ani
Plumb 60-100 mld. t. 6 mil. t. 10-15 ani
Zinc 140 mld. t. 8 mil. t. 15-20 ani
Magneziu 2,5 mld. t. 0,3 mil. t. 10 ani

Criza petrolului (de la sfârşitul secolului al XX-lea) a condus la o diminuare a consumului de la 3,2 mld.
tone la 3 mld. tone anual.
Deşi producţia mondială de cărbuni s-a diminuat în ultimii ani, aceştia rămân o resursă care va putea
înlocui petrolul şi gazele naturale după epuizare.
Un rol important îl are atomoenergia, care deţine 18% din totalul energiei electrice şi 6% din balanţa
energică mondială. Utilizarea materialelor radioactive reprezintă o soluţie pentru energia post-petrolieră. Cea
mai mare pondere a energiei produse în centrale nucleare o au Lituania şi Franţa (75% din totalul energiei în
statele respective).
Dintre resursele de minereuri neferoase, se pune în evidenţă epuizarea rapidă a celor de cupru. O asigurare
redusă în timp o au şi resursele de plumb, staniu şi zinc, minereuri cu o importanţă deosebită în metalurgie şi în
construcţiile de maşini.
Epuizarea rapidă a resurselor de bază şi poluarea intensă a aerului impune treptat trecerea la alte resurse
(regenerabile), care necesită tehnologii, dar diminuează poluarea mediului.
Astfel, un rol tot mai important revine resurselor atmosferice (energiei solare, energiei eoliene), hidrosferei
(energiei mareelor, hidroenergiei), apelor termale (energiei geotermice) etc.
Resursele agricole sunt resurse naturale legate de pedosferă, biosferă şi hidrosferă, care sunt indispensabile
omenirii pentru obţinerea hranei. Ponderea terenurilor agricole pe glob este de circa 1/3.
Terenurile apte pentru agricultură care nu necesită amendamente deţin circa 11% din suprafaţa terestră.
În secolul al XX-lea (deceniile 8-9), creşterea populaţiei Terrei a fost superioară creşterii producţiei
agroalimentare. În ultima perioadă, situaţia s-a echilibrat, dar s-au adâncit decalajele între regiuni şi ţări,
existând circa 800 de milioane de oameni care suferă de foamete şi subnutriţie.
Pe Glob se diferenţiază: ţări cu agricultură comercială şi producţie ridicată, care şi-au sporit producţia
agroalimentară mai mult decât creşterea populaţiei, dar mai puţin faţă de posibilităţile proprii, şi ţări cu
agricultură de subzistenţă, care au avut creşteri ale producţiei agroalimentare nesemnificative faţă de populaţie.
Ţările din Africa, America Latină şi Asia de Sud-Est sunt confruntate cu un deficit permanent de produse
agroalimentare.
China şi India acordă o mai mare atenţie dezvoltării producţiei agroalimentare decât creşterii populaţiei.

Impactul exploatării şi valorificării resurselor asupra mediului se manifestă în reducerea sau epuizarea
unor resurse, degradarea naturii şi apariţia unor crize economice şi financiare.
În prezent, la nivel mondial, resursele naturale sunt limitate, iar numărul consumatorilor este în creştere.
Pentru viitor se discută de o eco-economie care să fi e realizată în consens cu factorii de mediu.
 EVALUARE FIŞA nr.4 Pe baza informaţiilor de mai sus, răspundeţi la următoarele
cerinţe:

II. Interpretaţi datele din tabelul nr. 4, având în vedere raportul dintre producţia şi consumul de
I. Încercuiţi răspunsurile corecte din enunţurile de mai jos.
gaze naturale.Tabelul nr. 4
1. Rezervele mondiale de petrol cunoscute sunt epuizabile în circa:
a. 50 deRegiunea
ani; b. 75 de ani; Producţia de c. petrol
100 de ani; Consumul d. de
220petrol
de ani.
(miliarde m 3
)
2. O pondere de peste 70% a energiei nucleare se înregistrează în:(miliarde m 3
)
a. Rusia;
Europa de Vest b. Germania; 215c. Canada; d. Lituania.
307
3. Agricultura de subzistenţă
Europa de Est şi ex-URSS este caracteristică
685 pentru: 582
a. Europa
AmericadedeVest;
Nord b. Australia; 684c. America de Sud; d. 695 America de
3. Ponderea
America terenurilor
Latină agricole pe Glob este
107de: Nord.109
a. Orientul
50%; Mijlociub. 33%; 138 c. 75%; d. 40%.
131
Africa 84 42
Asia şi Oceania 206 215
III. A nalizaţi harta alăturată şi
scrieţi denumirea a cinci state care
au rezerve de petrol de peste 110
miliarde de barili.

IV. Menţionaţi patru energii alternative

care pot înlocui energia clasică obţinută
pe baza petrolului, gazelor naturale şi
cărbunelui.
V. Explicaţi de ce unele state îşi reduc
producţia de energie nucleară.

5. GESTIONAREA RESURSELOR, DEZVOLTAREA

ECONOMICĂ ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ
Dezvoltare economică = ansamblu de transformări structurale, cantitative, dar şi calitative, atât în
sistemul economic, cât şi în cel tehnologic sau în cercetarea ştiinţifică.

Dezvoltare durabilă = concept relativ nou care se referă la capacitatea omenirii de a asigura
satisfacerea cerințelor generației actuale, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface
propriile necesități, cu respectarea restricțiilor legate de mediul înconjurător. Din punct de vedere economic,
dezvoltarea durabilă favorizează identificarea şi punerea în valoare a tuturor elementelor care permit o
dezvoltare pentru un timp îndelungat, care să ducă la ridicarea calităţii vieţii comunităţilor umane.
Din punctul de vedere al mediului înconjurător, dezvoltarea durabilă implică crearea unor scenarii de
creştere economică pentru a reduce distrugerea mediului, asigurând un mediu de viaţă favorabil generaţiilor
viitoare.
În ambele situaţii se are în vedere ridicarea nivelului de performanţe economice şi creşterea calităţii
vieţii.
Caracteristicile dezvoltării durabile sunt: durabilitatea, dimensiunea economică, dimensiunea socială şi
dimensiunea ecologică.
Principalele probleme impuse de dezvoltarea durabilă sunt:
– utilizarea raţională a resurselor naturale;
– utilizarea materialelor reciclabile;
– utilizarea optimă a resurselor umane și mărirea gradului de pregătire al acestora pentru a face faţă
modificărilor care vor surveni în societatea viitorului;
– asumarea, de către diferite ţări, regiuni, comunităţi, a unui rol activ și bine precizat în diviziunea
internaţională a muncii;
– dezvoltarea unor tehnologii nepoluante necesare înlocuirii celor actuale, care degradează mediul;
– realizarea unui consens privind exploatarea resurselor mediului înconjurător;
– realizarea unor negocieri și acorduri care să permită identifcarea unor direcţii de acţiune în domeniul
 economic și al mediului, în prima parte a secolului al XXI-lea.

Gestionarea resurselor = modul în care resursele naturale trebuie administrate şi utilizate în contextul
dezvoltării durabile.
Gestionarea resurselor implică respectarea capacităţii de suport a mediului înconjurător şi a puterii de
regenerare a resurselor, utilizarea resurselor de energie regenerabile şi reciclarea materialelor şi asigurarea
progresului societăţii.

Amprentă ecologică = indicator care cuantifică suprafaţa de teren şi apă necesară unui individ pentru a
susţine propriul său stil de viaţă, în condiţiile tehnologiei actuale. Acest indicator exprimă şi gradul de
agresivitate asupra mediului.
Cea mai mare amprentă ecologică pe cap de locuitor este în Qatar (16 ha/loc.), Kuwait, Emiratele Arabe
Unite, Danemarca, SUA, Belgia, Australia, Canada, Olanda şi Irlanda (peste 10 ha/loc.).
La polul opus se află teritoriul Palestinei, Timorul de Est, Afghanistan, Haiti, Eritrea, Bangladesh,
Rwanda, Pakistan, Republica Democratică Congo şi Nepal (sub 1 ha/loc.).
România are o amprentă ecologică medie de 2,7 ha/loc.
Conform Raportului „Planeta Vie 2012“, consumul de resurse naturale depăşeşte cu 50% capacitatea de
susţinere a Pământului.
Dacă cererile vor creşte în acelaşi ritm ca şi până acum, până în 2025 omenirea va ajunge să consume
resursele naturale a două planete.
În viitor trebuie instaurată o ordine economică mondială care să asigure condiţii de viaţă decente pentru
toţi locuitorii Terrei.

EVALUARE FIŞA nr.5 Pe baza informaţiilor de mai sus, răspundeţi la următoarele

cerinţe:

I. Citiţi afirmaţiile de mai jos şi răspundeţi cu Adevărat (A) sau Fals (F) încercuind varianta corectă.
1. Dezvoltarea durabilă are o latură ecologică.

2. Noţiunile de dezvoltare economică și dezvoltare durabilă sunt sinonime.

3. Amprenta ecologică redă gradul de agresivitate asupra mediului.

4. Gestionarea resurselor nu implică reciclarea materialelor.

II. Completaţi spaţiile libere din enunţurile de mai jos cu informaţia corectă.
1. Cea mai mare amprentă ecologică este în statul ..............., iar cea mai redusă în ................... .
2. România are o amprentă ecologică .............................. care are valoarea de .......................... .
3. Consumul de resurse naturale depășește cu ............% capacitatea de susţinere a Pământului.
4. Până în 2025, omenirea va ajunge să consume resursele naturale a ............................ planete.

III. Pe baza diagramei alăturate, evidenţiaţi aspectele care rezultă din întrepătrunderea celor trei
domenii ce definesc dezvoltarea durabilă.
IV. Precizaţi cinci modalităţi concrete de gestionare a deşeurilor în zona localităţii voastre, care
să asigure menţinerea calităţii mediului înconjurător şi dezvoltarea durabilă.