Cuprinsul materiei pentru examenul la Pedologie

1. Definiția pedologiei ca stiință si definiția solului.

Pedologia este ştiinţa ce se ocupă cu studiul solului sub aspectul genezei, evoluţiei,
caracterelor morfologice, proprietăţilor fizice, chimice şi biologice, clasificării, repartiţiei
geografice şi utilizării sale în producţia vegetală.
Solul este partea superioară, afânată, a litosferei, care se află într-o continuă evoluție sub
influența factorilor pedogenetici, reprezentând stratul superficial al Pământului în care se
dezvoltă viața vegetală. Stratul fertil al solului conține nutrienți și este alcătuit
din humus și din loess. El poate proveni și din mulci. Un sol lipsit de o cantitate suficientă
de nutrienți se numește oligotrofic.
2. Descrieți roca și relieful ca factori de solificare
Roca constituie “materia primă” din care rezultă componenta de natură minerală a solului
şi influenţează procesul de solificare prin rezistenţa geomorfologică, compoziţia
mineralogică şi chimică.

3. Descrieți clima si organismele ca factori de solificare

Clima influenţează procesul de solificare prin elementele sale componente: energia
radiantă sub formă de lumină şi căldură, precipitaţii, compoziţia şi mişcarea aerului (vânt).
Organismele (flora şi fauna) au un rol determinant în formarea şi evoluţia solului. Roca
dezagregată şi alterată devine poroasă, reţine cantităţi mici de apă şi aer asigurând astfel
condiţii minime pentru instalarea vegetaţiei
4. Prezentați schema Alcătuirii solului ca sistem

5. Descrieți formarea mineralelor argiloase

Mineralele argiloase sunt hidroxisilicati de Al care contin Na, CO 2, K, cu structura
reticulara planara, caracterizata prin alternanta de paturi divers alcatuite.
 Formarea mineralelor argiloase are loc in toate etapele unui ciclu sedimentar
(alterare, transport, sedimentare, diageneza).
6. Sursele de materie organică din sol și compoziția lor chimică
Materia organică din sol provine de la biocenozele ce populează ecosistemele terestre de
păduri, pajişti, culturi agricole etc
Resturile organice din sol sunt constituite din apă, care reprezintă între 75-90% din masa
lor şi diferite substanţe organice alcătuite din C, H, O, N la care se adaugă cantităţi mici de
Ca, Mg, Fe, K, P, S etc
7. Descrieți etapele mineralizării
Descompunerea resturilor organice poate fi încadrată într-o shemă generală, după care
acest proces se realizează în trei etape: hidroliza, oxido-reducerea şi mineralizarea totală
Hidroliza este procesul prin care resturile organice sub acţiunea apei încărcată cu diverse
substanţe trec în compuşi mai simpli, dar tot de natură organică. Astfel, substanţele
proteice se transformă în peptide, aminoacizi alifatici, baze purinice şi pirimidinice; hidraţii
de carbon trec în hexoze, pentoze, aminozaharuri etc; ligninele şi substanţele tanante
formează polifenoli, iar lipidele şi răşinile trec prin hidroliză în glicerină şi acizi graşi.
Prin mineralizarea totală are loc desfacerea în compuşi minerali a substanţelor organice
simple rezultate în etapele precedente. În cazul descompunerii aerobe se formează acizi
minerali cum sunt: HNO2, HNO3, H2SO4, H3PO4 care în urma combinării cu bazele din sol
(Ca, Mg, K, Na, NH4) formează sărurile corespunzătoare folosite mai departe în nutriţia
plantelor. În cazul descompunerii în mediul anaerob, rezultă compuşi cum sunt: CH4, N2,
H2, H2S, H3P. Alţi produşi ca: NH3, H2O, CO2 etc, se formează atât în condiţii de aerobioză
cât şi în mediu anaerob.
8. Descrieți procesul de humificare
Procesul deosebit de complex, foarte mult influentat de conditiile de mediu, care duce in
cele din urma la formarea mai multor tipuri de humus.

În mediu aerob: mullul, moderul și humusul brut

În mediu anaerob: turba și anmoorul

Artificial: mranița sau compostul, des utilizat ca îngrasamant în pepinierele silvice și în sere

9. Descrieți structura moleculară a acizilor humici

10. Descrieți acizii huminici

Acizii huminici: culoare închisa și se formeaza în urma humificării resturilor organice
provenite de la vegetatia ierboasa.
11. Descrieți acizii fulvici
Acizi fulvici: culoare mai deschisa, formandu-se in urma humificarii resturilor organice
provenite de la vegetatia lemnoasa, cu un continut redus de substante proteice si
elemente bazice.
12. Descrieți humusul de tip mull
Humusul de tip mull ia naştere în ogoare prin descompunerea substanţei organice de
către organisme în condiţii aerobe. Humusul formează structura glomrurala stabilă care
reţine apa accesibilă plantelor si care încâlzeşte mai repede solul. Prin incalzire, solul
poate fi lucrat primavara mai devreme. Este de culoare neagra, aspect fin pamantos.
13. Descrieți humusul de tip moder
reprezintă un tip de humus imperfect, intermediar între mullul forestier şi humusul brut,
alcătuit predominant din elemente coprogene de artropode, relativ grosiere în care se observă
resturi de ţesuturi vegetale (moder grosier) sau fine apropiate de tranziţia mull-moder (moder
fin). Solurile cu moder au orizont organic O cu toate cele trei suborizonturi - Ol, Of, Oh, cu
tranziţie netă între Oh şi orizontul A humifer. Raportul H/F din substanţele humice ale
moderului este subunitar, predomină compuşii puţin polimerizaţi, iar raportul C/N este cuprins
între 15-25. Moderul poate prezenta următoarele subtipuri: moder forestier oligotrofic, acid,
foarte sărac, format pe substrate sărace în argilă; moder calcic sau rendzinic, format pe calcare
aproape neutru, cu conţinut apreciabil de humaţi de calciu de culoare închisă în Oh, format
prin activitatea mezofaunei şi moderul alpin şi subalpin, de graminee, format în solurile de
pajişti într-un orizont A umbric gros, puternic acid, cu raportul C/N cuprins între 15-20;
moderul hidromorf, format în condiţiile unui exces prelungit de apă stagnantă din precipitaţii,
oligomezotrofic lipsit de structură cu aşezare îndesată. Moderul, este deci un tip de humus
puţin evoluat, care încorporează o cantitate medie de substanţă organică netransformată şi o
proporţie relativ mare de acizi fulvici mobili
14. Descrieți humusul de tip humus brut
este un tip de humus imperfect, grosier, format predominant din resturi organice puţin
mărunţite şi transforamte biochimic în acizi organici, polifenoli şi alţi produşi de
descompunere solubili, cu polimerizare lentă şi puţin avansată, din care rezultă acizi fulvici
şi puţini acizi huminici bruni slab polimerizaţi, relativ uşor mobili în apă.
Se formează în soluri puţin active din punct de vedere biologic în care descompunerea are
loc sub influenţa ciupercilor acidofile şi cu participarea slabă a mezofaunei (colembole,
acarieni) unde se acumulează în pături superficiale groase (până la 20 cm uneori)
15. Descrieți humusul de tip turbă
sunt aglomerări de resturi organice saturate cu apă şi puţin descompuse, acumulate în condiţii
de anaerobioză permanentă. Prin turbificare lentă, rezultă produşi intermediari, mai ales
lignina, care se acumulează în straturi groase. Turbele pot prezenta următoarele subtipuri:
- turba eutrofă (sau calcică) bogată în substanţe minerale, formată prin turbificarea rogozurilor
(Carex sp.) şi a muşchilor în turbăriile joase; turba eutrofă este saturată în calciu, conţine 10-
20% cenuşă, este neutră sau slab alcalină, iar raportul C/N este mai mic ca 30;
- turba mezotrofă, mai săracă în substanţe minerale (5-10% cenuşă), formată din resturi
organice de rogozuri şi muşchi (Sphagnum sau Hypnum şi Sphagnum) în turbării cu ape mai
adânci;
- turba oligotrofă (acidă) formată predominant din resturi organice de muşchi din genul
Sphagnum în condiţii umede şi reci din zona montană, pe substrate sărace şi acide. Este o turbă
extrem de săracă, cu un conţinut de cenuşă sub 2-3%, puternic acidă şi cu raport C/N de cca 40.
16. Descrieți soluția solului
Apa din sol nu este pură din punct de vedere chimic deoarece solubilizează diferite
substanţe minerale şi organice, formând o soluţie diluată numita soluţia solului. În soluţia
solului se găsesc dizolvate toate elementele chimice care intră în alcătuirea plantelor, de
aceea ea joacă rolul de mediu nutritiv. În soluţia solului se găsesc dizolvate săruri de calciu,
magneziu, potasiu, sodiu, amoniu, săruri ale acizilor minerali (azotos, azotic, clorhidric,
sulfuric, carbonic, fosforic etc); compuşi ai fierului, aluminiului şi manganului; acizi organici
(acizi humici, aminoacizi, acid acetic, oxalic, tartric, malic etc); amoniac şi bioxid de carbon.
17. Enumerați coloizii solului
Coloizii se prezintă sub diferite forme: sferoidală (acizi humici), lineară (poliuronide), în
foiţe şi bastonaşe (minerale argiloase).
18. Descrieți alcătuirea micelei coloidale de argilă și a celei de humus
Micelele de argilă sunt alcătuite dintr-un nucleu format dintr-un fragment din reţeaua
cristalină a unui mineral argilos cu diametrul sub doi microni, un strat determinant de
potenţial din ioni negativi (grupări HO- ) şi un strat de contraioni (dens şi difuz) format din
ioni pozitivi (H+ , Ca2+ , Mg2+). Sarcina negativă la mineralele argiloase mai poate proveni
şi din substituţia în reţeaua cristalină a unor ioni trivalenţi de Al3+ cu ioni bivalenţi de
Mg2+. Argila este, deci, un coloid electronegativ.
Micelele de acizi humici sunt alcătuite dintr-un nucleu format din molecule de acizi humici
înconjurat de un strat intern determinant de potenţial, rezultat din disocierea hidrogenului
de la grupările carboxilice şi hidroxil – fenolice şi un strat de contraioni alcătuit din ioni
pozitivi de H+ , Ca2+, Mg2+ etc. Acizii humici sunt coloizi electronegativi

19. Stările fizice ale coloizilor solului

Substanţele coloidale dispersate în apă formează soluţii coloidale denumite hidrosole.
Menţinerea particulelor coloidale în această stare se datorează forţelor de respingere
generate de potenţialul electrocinetic al particulelor respective. Sub acţiunea acestor forţe
particulele de humus şi argilă din sol se menţin sub formă de soluţii tulburi, adică în stare
de peptizare.
20. Descrieți Capacitatea de adsorbție cationică a solului
Capacitatea de schimb cationic - se notează cu “ T”; - reprezintă suma totală a cationilor
care poate fi adsorbită şi desorbită de un sol; - se exprimă în me/100 g sol; - variază în
funcţie de oscilaţiile pH – ului.
21. Descriareți indicii analitici care caracterizează capacitatea de schimb cationic a solului
Capacitatea totală de schimb cationic (T);
Capacitatea de schimb pentru baze (suma bazelor de schimb) (SB);
Capacitatea de schimb pentru hidrogen (suma hidrogenilor schimbabili) (SH);
Gradul de saturație în baze (V%).
22. Explicați aciditatea activă a solului si definiț noțiunea de pH
această aciditate este dată de concentraţia ionilor de H+ din soluţia solului şi influenţează
direct procesele fiziologice ale plantelor şi microorganismelor. Ea reprezintă 1% din
aciditatea totală a solului.
Ph-ul reprezintă logaritmul zecimal cu semn schimbat al concentrației ionilor de
hidrogen dintr-o soluție, indicând caracterul acid sau bazic al acesteia. Prin
noțiunea de pH se exprimă cantitativ aciditatea (sau bazicitatea) unei substanțe, pe
baza concentrației ionilor numiți hidroniu H3O+. Pentru soluțiile foarte diluate se
consideră că pH-ul nu mai este egal cu concentrația hidroniului, ci cu concentrația
molară a soluției.
23. Clasificarea solurilor cu reacție acidă

24. Clasificarea solurilor cu reacție neutră și alcalină

25. Culoarea solului
Culoarea solului este o caracteristică fizică şi morfologică importantă, fiind determinată de
natura constituenţilor solului şi de procesele pedogenetice prin care aceştia au rezultat.
Culoarea solului variază pe profil în raport de proporţia de participare a diferiţilor
constituenţi şi de obicei, ea nu este pură, ci reprezintă un amestec de patru culori de bază:
alb, negru, roşu şi galben.

26. Descrieți tipurile de structură a solului

Structura grăunţoasă (granulară) se deosebeşte de cea glomerulară prin aşezarea mai
îndesată a particulelor, prin lipsa porilor largi vizibili cu ochiul liber, cu elemente
structurale mai mari, cu diametrul ce poate depăşi 10 mm. Calitativ este inferioară
structurii glomerulare.
Structura prismatică - este alcătuită din fragmente alungite orientate vertical, mărginite de
feţe laterale netede sau uşor neregulate şi aspre cu latura bazei de la 5 la peste 100 mm.
Este întâlnităîn orizontul Bt al solurilor cu textură luto-argiloasăşi argiloasă.
Structura columnară - se aseamănă cu cea prismatică, dar elementele structurale au
muchiile şi capetele superioare rotunjite. Este caracteristică orizontului Btna al
soloneţurilor.
Structura şistoasă sau lamelară - cuprinde lamele sau plăci orientate orizontal cu grosimea
de 1-10 mm. Apare în solurile cultivate, bătătorite, tasate, şi în orizontul E luvic, în soluri
bogate în praf şi nisip şi cu stagnări de apă.
27. Descrieți densitatea (D) și densitatea aparentă (Da) a solului
Densitatea (D) reprezintă masa unităţii de volum a fazei solide a solului şi se obţine făcând
raportul dintre masa unei probe de sol uscat (M) şi volumul ocupat de materia solidă
mineralăşi organică (Vpt)
Densitatea aparentă (Da) numită şi greutate volumetrică, reprezintă masa unităţii de
volum a solului uscat, în aşezare naturală (adică cuprinde volumul particulelor plus volumul
porilor).
28. Descrieți porozitatea solului
Porozitatea, ca însuşire fizică a solului, reprezintă totalitatea spaţiilor libere din sol ce pot fi
ocupate în mod variabil de apăşi aer. Această însuşire se datoreşte aşezării spaţiale a
particulelor de sol şi este influenţată direct de tipul de structură. Porozitatea solului are un
rol ecologic important, deoarece condiţionează valorile şi regimurile factorilor ecologici
(apă, aer, consistenţă, temperatură) şi influenţează numeroase însuşiri şi procese din sol,
cum sunt: permeabilitatea, capacitatea de reţinere a apei, procesele de oxidare şi
reducere, de migraţie a substanţelor solubile sau coloidal disperse, activitatea
microorganismelor. Porozitatea influenţează dezvoltarea sistemului de înrădăcinare al
plantelor, astfel rădăcinile nu pătrund decât cel mult pe unele fisuri în orizonturile lipsite
de pori largi
29. Descrieți fortele de adsorbție și forțele capilare
Forţele de adsorbţie sunt de natură electrostatică şi au valori în jur de 10 000 atm., astfel
încât apa aflată sub influenţa lor este reţinută foarte puternic şi se mişcă încet de la
peliculele mai groase spre cele mai subţiri. Cantitatea de apă absorbită este cu atât mai
 mare cu cât solul are o textură mai fină şi la suprafaţa particulelor se află ioni cu valenţe
libere. Dacă se porneşte de la un sol complet uscat, fixarea apei cu ajutorul forţelor de
adsorbţie este însoţită de degajarea de căldură, denumită căldură de umectare.
Forţele capilare acţionează asupra apei aflată în porii capilari. Cauza reţinerii şi mişcării
apei în porii capilari ai solului o constituie deficitul de presiune ce se formează în aceşti
pori.

30. Descrieți fortele de tensiune a vaporilor de apă, forțele osmotice si forțele de sugere a
rădăcinilor plantelor
Forţele de tensiune ale vaporilor de apă acţionează asupra apei aflată sub formă de vapori.
Mărimea acestor tensiuni depinde de umiditatea şi temperatura solului, astfel că vaporii se
mişcă de la solurile mai umede spre cele mai uscate şi de la cele cu temperatură mai mică
spre cele cu temperatură mai mare.
Forţele osmotice acţionează numai în cazul solurilor bogate în săruri solubile. Prin
dizolvarea sărurilor în soluţia solului se creează o presiune osmotică mai mare decât cea
din sucul celular al rădăcinilor, astfel încât apa nu mai poate fi absorbită de către plante,
apărând fenomenul de secetă fiziologică.
Forţa gravitaţională acţionează asupra apei aflată în porii mari necapilari. Sub acţiunea
acestei forţe, apa se deplasează de sus în jos determinând umectarea solului pe o
adâncime cu atât mai mare cu cât cantitatea de apă este mai mare. Sub acţiunea acestei
forţe, apa se deplasează şi pe versanţi prin scurgere de suprafaţă sau laterală prin sol.
Forţele hidrostatice (de submersie) se datoresc greutăţii stratului de apă aflat deasupra
solului. Ele acţionează în cazul solurilor submerse.
31. Construiți curba caracteristică a umidității solului și figurați pe aceasta indicii hidrofizici și
formele de apă din sol
32. Descrieți indicii hidrofizici ai solului
Principalii indici hidrofizici ai solului sunt: coeficientul de higroscopicitate (CH), coeficientul
de ofilire (CO), capacitatea de câmp (CC), capacitatea de apă utilă (CU); umiditatea la 1/3
atm şi capacitatea totală de apă (CT).
Coeficientul de higroscopicitate (CH) reprezintă umiditatea la care ajunge un sol uscat la
aer; sau pe care o absoarbe un sol complet uscat (în etuvă) dintr-o atmosferă saturată cu
vapori de apă; sau apa pe care o reţine o probă de sol uscată pusă într-o atmosferă închisă
cu umiditatea relativă de 94%.
Coeficientul de ofilire (CO) reprezintă cantitatea maximă de apă din sol la care plantele se
ofilesc ireversibil. Cantitatea de apă corespunzătoare acestui indice variază în funcţie de
textura solului fiind de: 2% pentru solurile nisipoase, 12% pentru solurile lutoase şi 24%
pentru cele argiloase.
Capacitatea de câmp (CC) reprezintă capacitatea maximă de apă pe care o poate reţine
solul după ce excesul de apă gravitaţională a fost drenat. Solul aflat la capacitatea de câmp
conţine apa absorbită la suprafaţa particulelor şi apă în porii capilari.
Capacitatea de apă utilă (CU) reprezintă cantitatea de apă pe care o reţine solul timp mai
îndelungat şi care este accesibilă plantelor.
Capacitatea maximă de apă utilă depinde de textura solului şi are următoarele valori: 4%
pentru solurile nisipoase, 20% pentru solurile lutoase şi 18% pentru cele argiloase. Forţa cu
care este reţinută în sol apa utilă variază între 4,2 şi 2,5 unităţi pF.

33. Descrieți apa sub formă de vapori și apa de higroscopicitate

Apa sub formă de vapori provine din evaporarea altor forme de apă din sol, sau prin
pătrunderea în sol a aerului atmosferic încărcat cu vapori de apă. Apa sub formă de vapori
contribuie la uniformizarea umidităţii solului, deoarece circulă de la locurile cu tensiunea
vaporilor mai mare spre cele cu tensiunea vaporilor mai mică. Apa sub formă de vapori
reprezintă doar 0,001% din volumul acesteia, dar reprezintă importanţă deosebită în cazul
solurilor uscate, unde constituie singura formă de mişcare a apei.
Apa de higroscopicitate (puternic legată) este reprezentată prin strate de dipoli de apă
reţinute la suprafaţa particulelor de sol datorită forţelor electrostatice. Cantitatea de apă
de higroscopicitate depinde, în principal, de textura solului; cu cât textura este mai fină, cu
atât suprafaţa de contact între sol şi apă este mai mare şi la suprafaţa particulelor este
reţinută o cantitate mai mare de apă. Apa de higroscopicitate este reţinută cu forţe
 cuprinse între 10 000 atmosfere (primul strat de molecule) şi 50 atmosfere (ultimul strat de
molecule), adică de forţe de sucţiune cuprinse între 7 şi 4,7 unităţi pF. Apa de
higroscopicitate, fiind puternic legată, are anumite caracteristici: densitatea de 1,7 g/cm3 ,
punctul de îngheţ mult sub 0 oC, nu solubilizează sărurile, circulă numai prin trecerea sub
formă de vapori şi nu poate fi folosită de către plante.
34. Descrieși formele de apă capilară
Apa capilară suspendată se acumulează în sol în urma precipitaţiilor sau irigaţiilor şi
umezeşte solul pe o adâncime ce depinde de aportul de apă, dar nu ia contact cu apa
freatică. Între apa capilară suspendată şi apa freatică se află un orizont de sol numit orizont
mort, a cărui umiditate este apropiată de coeficientul de ofilire.
Apa capilară sprijinită se găseşte în legătură cu pânza de apă freatică şi se ridică în sol la o
înălţime care depinde de diametrul porilor capilari. Când această apă se ridică până la
suprafaţa solului, acesta este permanent şi constant aprovizionat cu apă, găsindu-se la
nivelul capacităţii de apă capilară.

35. Descrieți apa gravitațională și apa freatică

Apa gravitaţională ocupă în sol porii mari necapilari imediat după ploi abundente sau
irigaţii cu cantităţi mari de apă. Această apă nu este reţinută de către sol, ci se scurge în
adâncime sub acţiunea gravitaţiei şi se acumulează deasupra unui strat impermeabil,
formând pânza de apă freatică (freas = puţ). Apa gravitaţională este delimitată pe curba
caracteristică a umidităţii de secţiuni cuprinse între pF = 2,52 şi pF = 0, adică se află la
presiuni mai mici de 1/3 atmosfere. Această formă de apă poate fi accesibilă plantelor o
scurtă perioadă de timp, iar atunci când se menţine mai mult în sol are dezavantajul că
reduce aeraţia solului.
Apa freatică reprezintă apa acumulată deasupra unui strat impermeabil, care formează un
strat acvifer denumit pânză freatică, de unde apa se poate ridica prin capilaritate şi
generează franja capilară. Apa freatică prezintă importanţă pentru sol numai dacă se află la
adâncimi de la care se poate ridica în profilul de sol.
36. Regimul hidric al solului
Regimul hidric sau hidrologic al solului este determinat de sursa principală de
aprovizionare cu apă a solului şi de sensul predominant al circulaţiei apei pe verticală. El
depinde, în general, de: condiţiile climatice, relief, adâncimea pânzei freatice, alcătuirea şi
proprietăţile solului, de vegetaţie şi intervenţiile omului.
Climatul determină regimul hidric al solului prin cantitatea anuală de precipitaţii şi
distribuţia sa pe luni, precum şi prin variaţia temperaturii aerului.
Relieful influenţează regimul hidric prin modificarea condiţiilor climatice locale şi
redistribuirea apei din precipitaţii în funcţie de pantă. Dintre însuşirile solului determinante
pentru regimul hidric sunt: textura, porozitatea, volumul edafic etc.
Solurile cu textură nisipoasă şi porozitate de aeraţie mare favorizează scurgerea apei în
adâncime, în timp ce solurile cu textură fină, în condiţii de climat umed, favorizează
stagnarea apei în profilul solului.
Pânza freatică situată la adâncime critică sau subcritică determină un plus de umiditate în
profilul solului.