UNIVERSITATEA TIRASPOL DIN MOLDOVA

FACULTATEA: BIOLOGIE CU APROFUZIME IN SANOLOGIE

CURSU : MICROBIOLOGIA

Tema: Microflora
solului

A ELABORAT: FRUNZĂ DIANA 23 A

 Microflora solului.

Solul este principala sursă de răspândire a microorganismelor, deoarece în

sol:

• mulți nutrienți (organici, minerali),

• O cantitate suficientă de umiditate, care protejează de lumina directă a

soarelui și de schimbările bruște ale temperaturii.

Majoritatea microbilor se găsesc la o adâncime de 1 până la 30 cm. În solul

nisipos există mai puțini microbi decât în ​cernoziom.

Microorganismele solului sunt reprezentate de bacterii, ciuperci

microscopice și drojdie.
Răspândirea microorganismelor în natură.

Microorganismele sunt răspândite în natură: trăiesc în aer, în apă și în sol.

În funcție de mediu, toate microorganismele pot fi împărțite în trei grupe:

saprofit (care se găsește în principal în sol),

epifite (localizate pe suprafața plantelor vii),

paraziți (trăiesc în celulele gazdă).

 Pentru cei mai multi
oameni, bacteriile sunt ceva daunator de care
trebuie sa scape cat mai repede cu putinta. Din
necunostinta de cauza sau din ignoranta, aceste
persoane au impresia ca, din cele peste 2,000 de
specii care ne provoaca boli sau neajunsuri, toate
sunt periculoase si inutile. Bacteriile ne
fertilizeaza solul, ne ajuta in digestie, modificand
substantele in vitamine atat de necesare, ne
„mananca” gunoiul.
 Cu siguranta, este de nedorit ca bacterii
periculoase, precum Salmonella (luata din oua),
E. coli (din carne infestata cu fecale), Cholera (din
apa contaminata) si altele sa ne invadeze
organismele. Acestea aduc neajunsuri si probleme
digestive, pneumonia si pot chiar ucide. Totusi,
curatenia absoluta si mediul steril nu sunt foarte
recomandate in viata de zi cu zi.
Microorganismele joacă un rol important în procesele de formare și
îmbogățire a solurilor, afectează fertilitatea acestora. Cel mai mare
număr de microbi se găsește în solurile, care conțin o mulțime de
reziduuri organice (în soluri arabile, fertilizate și humiditate).

Microorganismele patogene se găsesc și în sol, care provin din

cadavrele de animale și gunoi. Sunt agenții cauzali ai botulismului,
tetanosului, gangrenei gazoase și a altor boli. Pentru a preveni bolile
grave, lucrătorii din industria alimentară nu ar trebui să permită
contaminarea solului cu materii prime, produse semifinite și produse
finite.

Solul este principalul rezervor din care intră microbii în apă și aer.
 Solul, ca factor ecologic, reprezinta unul din cele mai importante si complexe
elemente ale mediului. Solul reprezinta stratul format din minerale si materie
organica de grosime de la cativa centimetri la un metro sau mai mult aflat la
suprafata Pamanatului. Solul prezinta o serie de insusiri:
 Fizice: grosimea, structura, textura, porozitatea,, regimul toxic, continutul de
aer
 Chimice: continutul de elemente chimice, continutul de compusi organici si
minerali
Solul constituie suportul pentru desfasurarea vietii omului si aviețuitoarelor
adaptate respiratiei in aer liber, reprezentand si principalul depozit al unor resurse
minerale.
 STARILE DE AGREGARE

 Solida: o parte minerala si una organica(complexul argilo- humic)

 Lichida - solutia solului – o solutie apoasa de saruri sub forma de anioni si
cationic rezultati din disociere, aflata in porii solului
 Gazoasa care are o compozitie asemanatoare cu a aerului atmosferic ( azot,
oxigen), cu un continut ridicat de CO2, vapori de apa si alte gaze rezultate din
metabolismul microorganismelor.
Un kilogram de sol contine: 0,78 kg substante minerale(huma, argila, carbonate,
oxizi de fier), cca 0,015 kg aer, cca 0,15 kg apa, substante organice(humus,
lignin, celuloza, grasimi, rasini, hidrocarburi)
 COMPONENTII SOLULUI

HUMUSUL reprezinta principalul component al materiei organice din sol care contine
azot 4%, carbon 45-60 %, oxygen 35-45 %, hydrogen 3-5 %. Humusul este format din
molecule cu masa moleculara mare care includ in principal compusi humici: acizi humici,
acizi fulvici, humine.
 Acizii humici se gasesc in toate tipurile de sol; se formeaza prin descompunerea
resturilor vegetale sub actiunea bacteriilor.
 Acizii fulvici ; se formeaza prin descompunerea resturilor vegetale sub actiunea
ciupercilor; se gasesc in humusul solurilor podzolice, brune- roscate de padure
sib rune.
 Huminele constituie fractiunea cea mai importanta a humusului si reprezinta
fertilitatea solului. Materia organica din sol furnizeaza nutrietii necesari pentru
cresterea plantelor.
 Particula elementară reprezintă o particulă solidă minerală
silicatică,
care nu poate fi divizată în alte particule mai mici în urma unor
tratamente fizico-chimice simple ci numai prin sfărâmare sau
dispersie.
În cadrul părţii minerale silicatice se separă o serie de
componente după mărimea particulelor elementare numite
fracţiuni granulometrice.

Gradul de fragmentare a părţii minerale în

componente de diferite mărimi şi proporţia cu care acestea
participă la alcătuirea solului, reprezintă una dintre cele mai
importante însuşiri, care influenţează majoritatea proprietăţilor
solului şi anume textura solului.
 Nisipul (2-0,02 mm) datorită alcătuirii sale mineralogice, în care predomină cuarţul şi
minerale primare nealterate, prezintă o suprafaţă specifică foarte mică, permeabilitate
ridicată, capacitate de reţinere a apei şi a elementelor nutritive foarte redusă, este
necoeziv şi neplastic.
Solurile în care predomină nisipul, sunt sărace în baze şi elemente nutritive, nu
reţin apa şi elementele nutritive şi nu
satisfac cerinţele de creştere şi dezvoltare ale plantelor.

 Praful (0,02-0,002mm) prezintă însuşiri intermediare între nisip şi argilă; acesta

conferă solului o plasticitate şi coeziune moderată şi măreşte capacitatea de reţinere a
apei şi a elementelor nutritive. In proporţie mare, determină în sol unele proprietăţi
nefavorabile cu privire la compactarea solului şi duce la o slabă structurare a
agregatelor, favorizând formarea crustei la suprafaţa solului cu repercursiuni
nefavorabile asupra răsăririi plantelor.

 Argila (<0,002 mm) este componenta cea mai importantă a solului deoarece are un
conţinut redus în siliciu, ridicat în baze iar printre minerale predomină cele de tipul
mineralelor argiloase. Solurile în care predomină fracţiunile argiloase au plasticitate şi
 Nisip 0,02-2 mm Praf 0,002-2 mm Argilă < 0,002 mm

TEXTURA SOLULUI
Textura solului prezintă o importanţă deosebită în legătură cu capacitatea de producţie a
solului, caracteristicile agronomice şi cele ameliorative.
a) Textura grosieră se caracterizează prin capacitate redusă de reţinere a apei, permeabilitate şi
aeraţie ridicată şi ascensiunea capilară redusă. În perioadele secetoase apa din precipitaţiile
reduse cantitativ, este uşor utilizată, iar în perioadele cu precipitaţii abundente se pierde
foarte uşor apa datorită permeabilităţii ridicate a solului.
b) Textura fină se caracterizează prin cantităţi foarte mari de apă inaccesibilă plantelor, însuşiri
mecanice şi termice puţin favorabile, se lucrează greu, prezintă capacitate mare de contracţie
şi gonflare iar perioada optimă de efectuare a lucrărilor agricole este foarte redusă.
c) Textura mijlocie prezintă cele mai favorabile însuşiri fizico-chimice şi biologice, iar
potenţialul de producţie este cel mai ridicat. Se pretează pentru majoritatea plantelor de
cultură şi nu necesită aplicarea unor măsuri agrotehnice speciale.
 STRUCTURA SOLULUI
Particulele elementare de nisip, praf şi argilă, care determină textura
solului, sunt organizate la nivel superior în formaţii complexe cu diferite
forme şi mărimi, denumite agregate structurale ce constituie structura
solului.
Particulele care alcătuiesc agregatele structurale sunt legate prin
intermediul unor agenţi, care au rolul de lianţi de legătură, cum sunt
coloizii (argila, humusul, oxizii de fier) şi carbonaţii de calciu.

Principalele tipuri de structură:

1. structura glomerulară - această structură este caracteristică solurilor cu orizont Am,
bine aprovizionate cu materie organică şi cu activitate biologică intensă (Cernoziomurile).
2. grăunţoasă (granulară) - se întâlneşte în orizonturile Ao din zona de silvostepă, sau la
solurile intens cultivate.
 UMIDITATEA SOLULUI

Umiditatea reprezinta cantitatea de apa a solului la momentul determinarii

si care poate fi indepartata prin uscare la temperatura de 105-110 oC. Se exprima in
grame si se raporteaza la 100 g sol uscat.

Indicii hidrofizici reprezintă anumite valori ale umidităţii din sol,

exprimată în procente sau valori pF, la care se petrec modificări evidente în ceea ce
priveşte reţinerea, mobilitatea şi accesibilitatea apei pentru plante.

Principalii indici hidrofizici sunt:

- coeficientul de higroscopicitate = cantitatea maximă de apă pe care o probă de
sol, uscată la aer, o poate reţine la suprafaţa particulelor, atunci când se află într-
o atmosferă saturată cu vapori.
- coeficientul de ofilire reprezintă limita minimă de apă din sol la care plantele se
ofilesc ireversibil.
-
 CAPILARITATEA SOLULUI

Capilaritatea reprezinta capacitatea acestuia de a permite apei subterane catre straturile

superficiale. Aceasta insusire este invers proportionala cu permeabilitatea, dar direct proportionala
cu porozitatea.

S-a constatat ca in solurile cu porozitatea mica (nisip), timpul de urcare al apei este mic iar in
solurile cu porozitatea mare (argila), ridicarea apei este lenta cateva ore, dar inaltimea este mai mare
(1,5 - 2m).

Capilaritatea solului reprezinta o proprietate fizica a solurilor in raport invers cu

permeabilitatea acestora (permeabilitate scazuta insemana capilaritate mai mare). Aceasta proprietate
conduce ca apa din straturile inferioare sa se ridice, prin capilare, spre stratul superior.
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

 În ultima perioada datorita industrializarii accelerate, mari suprafete de

soluri sunt afectate mai mult sau mai putin de diferite procese de degradare,
în care solurile pot suferi o acidifiere pronuntata si o contaminare cu metale
grele sau substante chimice provenite din emisiile industriale.
Cu toate ca solul este considerat un sistem depoluator, care
actioneaza ca un filtru biologic,
capacitatea sa de depoluare este limitata.

 Prin aplicarea masurilor agropedoameliorative omul poate ameliora

fertilitatea scazuta a solurilor, prin modificarea în sens pozitiv a însusirilor
fizice, chimice si biologice.
CLASIFICAREA SOLURILOR IN FUNCTIE DE REZISTENTA LA
SALINIZARE
Grupa Domeniul Apreciere Caracteristici
valorilor
I 0-10 Fara rezistenta la Soluri cu capacitate slaba de
salinizare sodica adsorbtie
( sol nisipos)
Sol cu extract apos care contine
CO3 2+
II 10-20 Rezistenta foarte Sol alcalizat care contine CO3 2+
slaba la salinizare
sodica
III 20- 35 Rezistenta slaba la Sol cu continut redus de CO3 2+
salinizare sodica cu capacitate de schimb ionic
mare si care contine saruri
solubile ale Ca2+ , Mg 2+
IV 35- 50 Rezistenta moderata Sol cu continut mare ghips sau
pana la puternica la cu capacitate mare de adsorbtie
salinizare sodica Soluri nesaturate in baze
Soluri calcice si magnezice
V >50 Rezistenta foarte Soluri acide
puternica la Sol cu continut mare ghips sau
salinizare sodica cu capacitate mare de adsorbtie
 METODA BOBKOV

Stabilirea gradului de fertilitate a solului se face prin

determinarea capacitatii de rezistenta a solului , respectiv
la formarea si acumularea Na2CO3
In reactia dintre Na2CO3 si particulele de sol , o anumita
cantitate de ioni se leaga de cationii Ca2+ , Mg 2+ formand
CaCO3 si MgCO3 ( saruri greu solubile)

Na2CO3 + Ca2+ = Ca CO3 + Na2+

Na2CO3 + Mg2+ = Mg CO3 + Na2+
 ETAPELE METODEI BOBKOV

I. Saturarea solului cu Na2CO3

- Prima etapa consta in saturarea unei probe de sol cu Na2CO3. Se cantaresc
portii duble de 10 grame de sol uscat si se introduce in flacoanele de plastic; se
adauga cu pipeta 50 cm3 sol Na2CO3 0,1 N, se agita flacoanele timp de o ora.
Dupa ce au stat in contact cele doua faze 24 ore(fara agitare) se filtreaza prin
hartie de filtru cu porozitate medie. In parallel se pregatesc doua probe martor
care contin doar solutie de Na2CO3 0,1 N.
II. Dozarea ionilor CO32-
- A doua etapa consta in determinarea continutului de ioni carbonat. Pentru
aceasta din filtratele obtinute se iau cu pipeta cotata 10 cm 3 , se introduce in
baloanele cu fund rotund si se titreaza cu H 2SO4 0,1N in prezenta de
fenolftaleina; la fel se procedeaza si cu probele martor.
 PREZENTAREA
REZULTATELOR
Rezistenta solului la salinizarea sodica (Rs) se calculeaza astfel:
Rs = [ 2( V1 –V2) x f x N x r] 100/ m

Rs = [ mechiv/100g sol]

 Rs = Rezistenta solului la salinizarea sodica

 V1 = volumul de de H2SO4 0,1N utilizat la 10 cm3 de Na2CO3 0,1 N,in cm3
 V2 = volumul de de H2SO4 0,1N utilizat la 10 cm3 de extract sodic, in cm3
 f =factorul solutiei de H2SO4 0,1N
 N= normalitatea solutiei de H2SO4 0,1N
 r = raportul dintre volumul extractului si cota parte folosita la titrare
 m = masa probei de sol
 CONCLUZII
 Proba 1 = sol cat I-Fara rezistenta la salinizare sodica- pamant
pentru flori
 Proba 2 = sol cat IV- Rezistenta moderata pana la puternica la
salinizaresodica- pamant gradina

 SARATURAREA SOLULUI SE PREVINE PRIN LUCRARI

DE DESECARE – DRENAJ SI IRIGATII DE SPALARE.
 BIBLIOGRAFIE

1. Blaga Gh., Filipov F., Rusu I., Udrescu S., Vasile D., 2005 - Pedologie,
Editura Academic Press, Cluj Napoca;
2. Blaga Gh., Rusu I., Udrescu S., Vasile D., 1996 - Pedologie, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
3. Chiriţă C., 1974 - Ecopedologie cu baze de pedologie generală. Editura
Ceres, Bucureşti;
4. Mihalache M, 2006 – Pedologie – geneza, proprietăţile şi taxonomia
solurilor. Editura Ceres, Bucureşti;