 Rolul solului ca factor de mediu în

circuitul de substanțe și energie. Compoziția solului.

Solul este un bogat, însă fragil, ecosistem; el este definit ca fiind:

stratul afinat, moale şi friabil care se găseşte la suprafaţa scoarţei
Pământului şi care împreună cu atmosfera învecinată, constituie
mediul de viaţă al plantelor. Solul este cel de al treilea factor de
mediu ce trebuie protejat cu aceeaşi atenţie ca şi apa şi aerul.
Importanţa protejării solului este evidentă dacă ne gândim că el este
factorul principal în asigurarea hranei oamenilor, animalelor şi
plantelor. O supraveghere atentă a acestuia poate avea ca rezultat o
bună dezvoltare a vieţii pe Pământ. Un centimetru de sol, în
grosime, se realizează în zeci şi chiar sute de ani. Solul şi humusul
poate fi pierdut însă, chiar pentru totdeauna, într-un singur an, prin
antrenarea lui în timpul vânturilor puternice, în urma unor
precipitaţii de intensitate mare, a defrişării pădurii, în special situată
pe versanţi abrupţi, a folosirii neraţionale a unor substanţe chimice
sau nutrienţi pentru agricultură etc.

Un kg de sol conţine, în general: substanţe minerale, circa 0,78 kg,

respectiv 52% ca volum; aer circa 0,015 kg, 25% ca volum; apă
(inclusiv substanţe dizolvate) 0,15 kg, 18% ca volum. Substanţele
minerale din sol sunt constituite din: 1% piatră şi 99% pământ
mărunt (pământ mărunt = humă, argilă cu nisip fin etc.); nisip
(cuarţ, mică, feldspat, carbonaţi, oxizi de fier, alte minerale etc.).
Substanţele organice din sol au în compoziţia lor: 81% humus, 10%
rădăcini din plante, 9% flora şi fauna caracteristică pământului.
Altfel caracterizate, substanţele organice sunt constituite din: 25%
săruri ale humei; 20% săruri chimice; 15% humine; 15% coji de ou;
10% lignină; 8% celuloză; 5% grăsimi şi răşini; 2% pectine şi
semiceluloze, antibiotice, vitamine, hidrocarburi, enzime etc.

2. Sursele de poluare-poluanți.

2
 Pentru o mai bună prezentare a surselor de poluare, se consideră
remarcabil ca acestea să fie prezentate în cadrul a două categorii:
surse de poluare - degradare - interioare, a căror origine are legături
directe cu natura şi evoluţia suprafeţei în cauză şi surse de poluare
exterioare, a căror origine trebuie căutată în exteriorul suprafeţei în
cauză.

Surse de poluare - degradare - interioare.

Degradarea solului, în general, este un proces complex, în care

sunt implicaţi numeroşi agenţi posibili după cum se arată în cele de
mai jos.

Eroziunea solului este o consecinţă a acţiunii apei, vântului,

schimbărilor chimice, chimice şi biologice din sol etc. Deşi
degradarea solului este un proces natural, în mare măsură ea se
datoreşte activităţilor umane, ca de exemplu păşunatului excesiv,
defrişării pădurii, activităţilor agricole etc. Eroziunea conduce la
3
degradarea solului prin antrenarea, în primul rând, a humusului situat
la partea superioară a solului şi ca o consecinţă logică la
dezertificarea suprafeţei pe care s-a produs eroziunea. Humusul este
un material organic amorf situat la partea superioară a solului, de
culoare neagră sau brună, mai mult sau mai puţin rezistent la
acţiunea microorganismelor. Humusul conţine carbon, oxigen,
hidrogen, azot, fosfor, potasiu, substanţe care intervin în alcătuirea
unor substanţe organice specifice, cu molecule complexe, cu
însuşirile unor acizi slabi (acizi humici). Humusul asigură o bună
fertilizare a solului prin substanţele ce le conţine şi pe care le
eliberează treptat prin procesul chimic şi microbiologic, contribuind
totodată şi la formarea structurii glomerulare afânate, favorabile
dezvoltării optime a plantelor. Se menţionează că humusul este de
două tipuri: saturat, de obicei în calciu, care are rolul cel mai
important în fertilizarea solului şi acid (sau nesaturat) care are o
acţiune mai puţin favorabilă.

4
 Dezertificarea, rezultat al eroziunii, se manifestă şi ea pe suprafeţe
foarte mari. Pagubele produse agriculturii prin dezertificare
demonstrează atenţia ce trebuie dată proceselor de eroziune şi
respectiv dezertificare în general, terenurile agricole, afectate de
dezertificare şi udate de precipitaţii, sunt degradate, pe plan
mondial, în proporţie de 70% din suprafaţă.

Sărâturarea, respectiv salinizarea şi solonetizarea afectează pe

suprafeţe foarte mari fertilitatea solului. Sărâtura reprezintă
denumirea generică folosită pentru soluri care au un conţinut de
săruri solubile sau sodiu schimbător în complexul adsorbativ;
salinizarea este un proces de acumulare sau reţinere a sărurilor
solubile în sol; solonetizarea respectiv soloneţul este reprezentat de
grupa de soluri intrazonale, caracterizate printr-un conţinut de sodiu.
Soloneţul se formează în condiţiile unui climat semiumed, semiarid
sau arid, prin desalinizarea solonceacurilor, sau sub influenţa apelor
subterane bogate în sodiu.

5
 Fertilitatea soloneţului este foarte scăzută, terenurile respective
fiind folosite ca păşuni cu o slabă valoare furajeră. Deşi acţionând
pe suprafeţe mult mai mici, trebuie luată în considerare în
numeroase cazuri, şi sărăturarea secundara a solurilor, care apare pe
terenurile agricole prevăzute cu sisteme de irigaţii sau în perimetrele
dotate cu construcţii de apărarea contra inundaţiilor, neasigurate
corespunzător cu lucrări de drenaj. Efectele negative ale sărăturării
secundare sunt asemănătoare cu cele ale sărăturării menţionate
anterior.

Alte surse de poluare - degradare - interioare, ce vor fi numai

menţionate sunt: strat de nisip, gros relativ, apărut în urma antrenării
humusului prin eroziune; tasarea solului, inclusiv a humusului, prin
folosirea de utilaje agricole prea grele, care distrug structura solului,
regimul aerohidric şi activitatea biologică a plantelor; excesul de
umiditate, în perioadele cu precipitaţii abundente precum şi
pierderile de apă din sistemele de irigaţii, neprevăzute cu sisteme de

6
drenaj corespunzătoare; lipsa de apa din unele zone neasigurate cu
sisteme de irigaţii.

Surse de poluare exterioară.

Una dintre cele mai frecvente surse de poluare este irigarea cu ape
uzate orăşeneşti sau industriale insuficient epurate, a terenurilor
agricole. Aceste ape sunt nocive prin conţinutul lor în substanţe
organice, anorganice, radioactive, toxice chimice etc. Concentraţiile
maxime admisibile pentru diferite substanţe, în apa de irigat
(categoria a 111-a de calitate), sunt date în STAS 4706-88. Este de
menţionat că apele uzate orăşeneşti chiar după tratarea lor biologică
nu sunt apte pentru a asigura o apă bună pentru irigat. Nămolurile,
de asemenea, insuficient fermentate şi uneori chiar şi cele bine
fermentate conţin microorganisme periculoase dezvoltării normale a
culturilor agricole.

7
 In cea mai mare parte, apele uzate industriale trebuie interzise de
la irigarea solului, în special trebuie evitate apele uzate din industria
chimică, petrochimică, siderurgică, de fabricare a cimentului etc.
Folosirea lor poate provoca sărăturarea respectiv salinizarea solului.

Emisiile nocive, rezultat al multor procese industriale, circulaţiei

auto, chimizării agriculturii etc. transportate, de multe ori, pe calea
aerului, la sute de km, poluează, poate, în modul cel mai grav solul.

Emisiile de F sunt prezente în sol, în concentraţii însemnate, în

apropierea unor fabrici chimice , fabrici de aluminiu. Apar uneori
emisii de fluor şi în jurul unor fabrici de ceramică, ciment, centrale
termoelectrice.

Emisiile de S02 (dioxid de sulf) şi NO2 (dioxid de azot) provin, în

general, din surse staţionare: centrale termoelectrice, rafinării de
petrol, fabrici de substanţe chimice, de celuloză şi hârtie, turnătorii
etc. Emisiile de NO 2 provin şi din surse mobile (auto) în proporţie
8
de 50%. Ploile antrenează aceste emisii şi dau naştere la ploi acide,
depuneri de acid care prejudiciază în mod deosebit solul.

Pesticidele, cu acţiune benefică pentru culturi, pot fi uneori

dăunătoare solului. Astfel, reziduurile de pesticide, în special ale
insecticidelor organoclorurate (DDT - Diclordifeniltricloretan şi
HCH - hexaclorciclohexan), se acumulează uneori în sol astfel încât
concentraţiile maxime pot să atingă chiar 7-8 ppm în stratul arabil.
Solul poate transmite pesticidele mediului sau unor plante, unde pot
rămâne chiar mulţi ani de la aplicare. Pesticidele, în sol, sunt supuse
la influenţe biotice sau abiotice, cu consecinţe finale de
mineralizare. Solul adsoarbe pesticidele ajunse pe sol/subsol, sub
influenţa unor fenomene complexe, ca: transfer de sarcină, schimb
ionic, legătură hidrofobă, etc, se ajunge astfel la degradarea
pesticidelor. Uneori, mai ales în cazul solurilor nisipoase irigate,
reziduurile de pesticide ajung chiar în apele freatice.

9
 Reziduurile petroliere care apar în vecinătatea sondelor sau
rafinăriilor de petrol, conductelor de transport ale ţiţeiului sau
produselor petroliere etc. reprezintă o sursă de poluare importantă
atât pentru sol cât şi pentru apa de suprafaţă şi subterană.

Dejecţiile provenite de la porci şi pasări ca şi nămolul din staţiile de

epurare, răspândite pe sol, fară o tratare adecvată (fermentare
anaerobă, în principal) constituie o altă sursă de poluare a solului, a
cărui poluanţi pot prejudicia buna exploatare a acestuia.
Reziduurile menajere, stradale şi industriale răspândite pe sol, în mod
neorganizat, chiar eventual după o prealabilă compostare, pot aduce
prejudicii solului, apelor subterane şi culturilor.

Terenurile recultivate, folosite anterior, de exemplu, drept halde de

cărbune sau steril de la extracţia şi prepararea cărbunelui, halde de
steril de la prepararea metalelor neferoase, de cenuşă de la
centralele termoelectrice etc, dacă sunt redate agriculturii fară luarea

10
unor măsuri de pregătire a solului, pot constitui pentru aceasta o
deosebit de gravă sursă de poluare.

Substanţele radioactive, depăşind anumite limite, ajunse pe sol pot

constitui surse importante de poluare. Trebuie amintit că în sol, în
general, se găsesc următoarele substanţe radioactive: Kaliu. Toriu.
Uraniu, Cesiu 134/137 şi Stronţiu 90. cu perioada de fisiune practic
lungă (25-50 ani). Supravegherea radioactivităţii, ca şi pentru apă şi
aer se face prin măsurători beta-globale şi gama spectrometrice.
Acestea indică nivelul radioactivităţii în raport de limitele de
avertizare şi alarmare. Pentru sol nu sunt stabilite limitele de
avertizare şi alarmare.

Rezervoarele îngropate pentru depozitarea, de exemplu, a ţiţeiului, a

unor produse petroliere, substanţe chimice etc. prin degradarea
pereţilor sau radierului prezintă scurgeri nocive care ajung în apa
freatică, o degradează şi o fac improprie altor folosinţe.

11
 Agenţii - germenii patogeni contaminaţi (agenţi infecţioşi, toxine,
alergenţi etc.) constituie o sursă de poluare periculoasă cu riscuri
deosebit de mari. Aceşti agenţi, care se găsesc pretutindeni în sol
sunt în număr foarte mare. In primul rând trebuie menţionaţi cei care
constituie poluarea biologică a solului, rezultată din evacuarea pe sol
a reziduurilor şi dejecţiilor conţinând diverşi germeni patogeni.
Agenţii sunt reprezentaţi de microorganisme (bacterii, viruşi,
nematode, paraziţi etc.) eliminate de om şi animale, în cea mai mare
parte patogeni, şi care pot supravieţui un timp îndelungat în
reziduuri şi dejecţii.

Germenii patogeni pot fi separaţi în două grupe. Din prima grupă

fac parte bacilul tific şi paratific bacilii dezinteriei, vibrionul holeric,
virusurile poliomielitice, virusul hepatitei epidemice etc.: din cea de a
doua grupă fac parte. în principal, germenii patogeni, responsabili de
bolile determinate de viermi sau helminţi. In funcţie de transmiterea
lor, viermii sau helminţii se separă în biohelminţi, paraziţi intestinali,
dintre care teniile sunt cele mai reprezentative şi care se pot transmite
12
atât la oameni cât şi la animale şi geohelminţii, de asemenea paraziţii
intestinali, care se dezvoltă direct pe sol. Paraziţii intestinali rezistă pe
sol un timp îndelungat (chiar un an), ei fiind des întâlniţi în grădinile de
legume, prin acestea facându-se transmiterea la om.

Ciupercile şi actinomicetele, ambele dezvoltându-se direct pe sol,

sunt, de asemenea, poluanţi deosebit de nocivi pentru om.

Virusurile enterice contaminează solurile agricole care au folosit ca

îngrăşământ nămolul de la complexele porcine.

Salrnonelele (Escherechia coli. Clostridium perfringens, bacteriofagii,

bacteriile tifice, enteroviruşii şi ouăle de helminţi) reprezintă o altă
sursă de contaminare a solului, atunci când acesta este irigat cu ape
uzate provenite, în special, din crescătoriile de porci.

Impactul asupra mediului

13
 Eroziunea solului constituie o problemă destul de gravă pe plan
mondial. Impactul eroziunii asupra solului este foarte grav în multe
ţări din lume. Astfel, în literatura de specialitate se arată că în
Etiopia, în fiecare an, datorită eroziunii se pierd 1,5 milioane tone
de grâne; în Australia se pierd 6 t de humus pentru fiecare tonă de
produs; în C.S.I. se pierd anual 2,5 bilioane tone de humus, în India
6 bilioane etc. Bineînţeles, urmare a acestor pierderi, în zonele
aride, semiaride şi complet uscate apare dezertificarea care aduce
după sine descreşterea producţiei agricole care afectează grav
populaţia. Astfel, de exemplu, în Africa, între 1984-1985, au fost
afectate de foamete circa 35 milioane de persoane.

Sărat urarea, respectiv salinizarea şi solonetizarea au ca efect, de

asemenea, degradarea rapidă a solului, respectiv diminuarea
apreciabilă a producţiei agricole.

14
 Straturile groase de nisip, apărute în urma îndepărtării humusului,
tasarea solului inclusiv a humusului, excesul de apă şi lipsa de apă au ca
efect negativ diminuarea productivităţii agricole.

Irigarea cu ape uzate a căror calităţi fizico-chimice şi bacteriologice

nu sunt corespunzătoare normelor în vigoare (STAS 4706-88), are
ca rezultat, de asemenea, diminuarea productivităţii agricole.

Acelaşi impact negativ îl provoacă emisiile de Pb, Cd, Cu, Zn, P, SO 2

şi pulberile sedimentabile, care depăşesc CMA din sol. Literatura
furnizează şi unele date în privinţa CMA, pentru substanţele care pot
fi prezente în terenurile agricole; astfel: Pb, 100 mg/l: Cd, 3 mg/l:
Cr, 100 mg/l; Zn, 300 mg/l; Hg, 2 mg/l: P, 200 mg/l; B. 10 ms/l: Cu,
100 mg/l: IJ, 5 nm/l etc.

Impacturi similare sunt obţinute pe seama: pesticidelor şi în special

a celor acumulate în sol, dejecţiilor provenite de la pasări şi porci,
nămolurilor din staţiile de epurare, reziduurilor menajere şi industriale etc.
15
Pentru ultimele trei, descompunerea substanţelor organice precum şi
activitatea microorganismelor conduc la degradarea accentuată a
solului şi culturilor. Se menţionează că substanţa organică degradată
creează adăpost şi condiţii optime de dezvoltare în aceasta a unor
vectori transmiţători de boli infecto-contagioase: insecte, şoareci,
muşte şi unele păsări care găsesc în solul poluat un loc prielnic
pentru hrană şi înmulţire: aceste vieţuitoare pot contamina uşor
diverşi germeni, pe care îi transportă apoi în locuinţe.

Ciupercile şi actinomicetele care se dezvoltă pe sol pot cauza micoze

acute şi subcutanee profunde şi generalizate, foarte grave pentru
vieţuitoare. Terenurile recultivate. atunci când nu au fost judicios
izolate cu un strat superior de sol şi humus, pot conduce la
prejudicii deosebit de grave plantelor, ierbii etc.

3. Prevenirea și combatera degradării-poluării solurilor.

16
 Protecția solurilor, ca și a mediului înconjurător în general, pornește de la
conceptul unanim acceptat, astăzi, conform cătuia este mai ușor și mai
eficient să se aplice masurile de prevenire decât a măsurilor de combatere a
oricărui efect negative ce afectează solurile sau alt component al mediului.
Cu cât mai mult, măsurile și lucrările de prevenire a efectelor negative sunt
mai puțin complicate și mai economice, decât cele necesare de refacerea
solului deja degradat.
Prin urmare, măsurile de prevenire, în funcție de cauzele care
contribuie la degradarea solului, sunt:
 Includerea în asolament a plantelor amelioratoare;
 Creșterea conținutului de materie organic (humus) din sol prin
încorporarea resturilor vegetale și nu arderea acestora, aplicarea de
îngrășăminte organice, composturi, etc;
 Un control mai sever privind aplicarea îngrășămintelor cu azot pentru
a se preveni levigarea, spălarea, acidefierea solului și acumularea
azotului cu exces în plante;

17
 Reducerea riscului de eroziune eoliană, prin reducerea vitezei
vântului, plantând și protejând perdele vegetale de protecție, măsuri
de mărire a rezistenței solului la deflație, agrotehnică adecvată, etc;
 Reducerea riscului de eroziune hidrică, prin corectitudinea măsurilor
agrotehnice, aplicarea cât mai eficientă a asolamentului, prelucrarea
corectă a plantelor și respectarea cerințelor de irigație, utilizarea
corectă a teritoriilor, etc;
 Efectuarea unui control cât mai sever privind aplicarea pe terenurile
agricole a diverselor reziduuri, ca nămolurile și apele uzate, provenite
din industrie, de la stațiile de purificare a apelor reziduale, etc;
 Identificarea resurselor de poluare, a poluanților cu impact negative
asupra mediului agricol și luarea deciziilor corecte;
 Efectuarea lucrărilor solului numai în comdiții de umeditate optimă și
evitarea arăturilor prea adânci;
 Reducerea traficului de tractoare și mașinilor agricole pe terenul
agricol;

18
  Exploatarea corespunzătoare a sistemelor de desecare și de irigație,
pentru a preveni efectele secundare de degradare a solului ;
 Utilizarea de produse chimice cu scopul combaterii vătămărilor și
maladiilor culturilor agricole, selectându-le cu mare atenție, ținând
cont de persitența și toxicitatea acestora;
 Instituirea sistemelor de monitoring al calității solului, mai ales în
zonele afectate de activitatea umană.

4. Starea și protecția solurilor în Republica Moldova

Republica Moldova dispune de bogate resurse de sol care, în mare

măsură, asigură activitatea economică. Circa 3/4 din suprafaţă ocupă
cernoziomurile, considerate cele mai productive soluri. Însă, în condiţiile
relaţiilor funciare actuale, potenţialul productiv al solurilor nu este utilizat
adecvat, pe fondul arabil continuă şi se accelerează procesele de degradare.
80 la sută din suprafaţa fondului agricol sunt amplasate pe pante, ceea ce
favorizează eroziunea solului provocată de ploile torenţiale în condiţiile
predominării în structura culturilor a celor prăşitoare şi lipsa măsurilor
19
antierozionale. Astfel, suprafeţele supuse lucrărilor intensive agricole au
rămas în limitele 62,8–62,6% din suprafaţa totală a republicii, în timp ce
suprafeţele fîneţelor şi păşunilor, începînd cu 2007, s-au redus cu cca 8 mii
ha. Ponderea pîrloagelor rămîne în creştere, şi în 2010 a constituit
aproximativ 29 mii ha sau 0,9% din fondul funciar al ţării. Calitatea
solurilor fondului agricol este diferită. Fiind apreciată convenţional prin
notele de bonitate (etalon – cernoziomul tipic moderat humifer apreciat cu
100 de puncte) indicii medii calitativi ai solurilor zonelor pedo-geografice
constituie 59–69, iar al raioanelor pedo-geografice variază intre 50–75
puncte. Predominarea cernoziomurilor condiţionează calitatea superioară a
învelişului de sol, care în condiţiile reale ale unităţilor teritoriale este
redusă de eroziune, prezenţa solurilor puţin productive, proceselor şi
consecinţele degradării. Nota medie de bonitare pe ţară constituie 63 puncte
şi se reduce anual în dependenţă de activizarea proceselor de degradare.
Astfel eroziunea slabă reduce potenţialul productiv (deci şi calitatea
solului) cu 20%, medie cu 40%, puternică cu 60-80%. Calitatea resurselor
de sol este diminuată şi de majorarea arealelor solurilor halomorfe

20
(soloneţizate şi salinizate), hidromorfe (cernoziomoide şi mocirle), de
poluarea cu diferite deşeuri şi substanţe chimice.
Relieful accidentat, ploile torenţiale, cotă mică de terenuri împădurite
condiţionează accelerarea eroziunii solurilor pe pante, intensificarea
alunecărilor de teren. Conform datelor Cadastrului funciar la 01.01.2010
solurile erodate ocupau circa 877644 ha sau 25,93% din suprafaţa totală a
ţării, inclusiv 504777 ha – slab erodate, 259332 ha – moderat erodate şi
114165 ha – puternic erodate (conform cercetărilor pedologice efectuate în
anul 2005). Suprafaţa solurilor erodate s-a majorat pe parcursul ultimilor 30
de ani cu 223,8 mii ha, avansînd cu aproximativ 6,4 mii ha anual (Fig.
5.1.1). Nivelul cel mai înalt de erodare a terenurilor agricole este înregistrat
în raioanele Călăraşi (56,1%), Cahul (44,4%), Hînceşti (43,7%), Ungheni
(43,4%), Nisporeni (43,4%). Pierderile anuale de sol fertil de pe terenurile
agricole cauzate de eroziune constituie, după unele estimări, 26 milioane
tone, inclusiv humus – 700 mii tone, azot – 50 mii, fosfor – 34 mii, potasiu
– 597 mii tone. În mod indirect acest flagel are şi alte consecinţe:
înămolirea iazurilor şi altor bazine acvatice, poluarea solurilor, apelor
subterane cu produse de uz fitosanitar şi fertilizanţi, distrugerea căilor de
21
comunicaţie, construcţiilor hidrotehnice etc. Consecinţele eroziunii sunt
multilaterale şi afectează nu numai stratul superior al solului: devin tot mai
nefavorabile proprietăţile fizico-chimice,
cantitatea de humus la hectar se reduce cu viteza de cca 0,7 tone pe an.
Concomitent cu eroziunea de suprafaţa se produce eroziune liniară, de
adâncime. Suprafaţa terenurilor afectate de ravene constituie 12049 ha.
Acestea exclud anual din circuitul agricol aproximativ 100 ha, iar volumul
de sol scos din circuitul agricol este de 10–15 milioane m3. Prejudiciul
cauzat economiei naţionale, conform datelor IES, constituie 83 milioane
lei. Degradarea resurselor funciare este cauzată şi de alunecările de teren.
Suprafaţa lor, conform cadastrului funciar constituie 24184 ha. Cele mai
mari suprafeţe cu alunecări sînt în raioanele Călăraşi – 3588 ha, Ungheni –
1863 ha, Hînceşti – 1055 ha, Străşeni – 629 ha, Teleneşti – 516 ha.
Alunecările de teren prezintă o primejdie permanentă pentru localităţi,
drumuri, obiecte hidrotehnice ş.a. O influenţă negativă asupra calităţii
solurilor este condiţionată de procesele de dehumificare. În solurile
valorificate, datorită reducerii materiei organice, conţinutul de humus scade
anual cu 0,5–0,7 t/ha. În acelaşi timp, sistematic se reduc rezervele de
22
elemente nutritive cu 150– 180 kg/ha, se dereglează bilanţul azotului,
fosforului şi potasiului în sol. Bilanţul negativ al humusului şi elementelor
nutritive nu poate fi modificat şi reglat în condiţiile reducerii încorporării în
sol a îngrăşămintelor. În anul 2010 cantitatea de îngrăşăminte
încorporate în sol a continuat să scadă (Fig. 5.3.1). Actualmente în sol se
introduc în mediu doar aproximativ 80 kg/ha de îngrăşăminte organice (în
total pe ţară cca 162,7 mii tone) şi 25 kg/ha de NPK, ceea ce constituie
10% din cantitatea extrasă din sol şi eliminată cu recolta. Păşunatul excesiv
este un fenomen specific pentru ţară cu impact negativ asupra mediului.
Şeptelurile de animale prevalează cu mult normele stabilite de capete la 1
ha de păşuni. Totodată, majoritatea păşunilor, amplasate pe terenuri
erodate, sunt slab productive. Nu se întreprind măsuri de ameliorare a lor
din cauza lipsei de mijloace. Suprafaţa totală a soloneţurilor şi solurilor
soloneţizate constituie 107 mii ha, din care 35 la sută sunt terenuri arabile,
iar 65 la sută – păşuni. Prejudiciul cauzat economiei de procesul de
soloneţizare a solurilor constituie 43 milioane lei anual.
Suprafaţa totală a solurilor salinizate şi a solonceacurilor este de 112
mii ha, din care 30 la sută sunt terenuri arabile şi 70 la sută păşuni.
23
Prejudiciul cauzat economiei în rezultatul scăderii recoltelor cu 25 la sută,
constituie 423 milioane lei anual. În ultimii ani în ţară se manifestă pe larg
procesele excesului secundar de umiditate, suprafaţa cărora constituie 42
mii ha. Prejudiciul cauzat prin scăderea recoltei pe aceste soluri constituie
26 milioane lei anual. Resursele de sol, care constituie principala bogăţie
naturală a ţării, necesită o gestionare adecvată, bine argumentată, orientată
spre utilizarea eficienţă şi protejarea solurilor în calitate de obiect natural
polifuncţional şi mijloc important de producţie în agricultură. Starea
actuală a resurselor de sol este îngrijorătoare, utilizarea lor rămîne
neeficientă şi uneori distructivă. Printre motivele acestei situaţii este şi lipsa
unei strategii de stat viabile şi a unui serviciu independent de gestionare a
solurilor. Privatizarea pământului şi parcelarea fondului funciar a complicat
posibilitatea gestionării eficiente a resurselor de sol. În practică nu se
respect recomandările şi condiţiile necesare de protejare a solurilor, lipsesc
asolamentele agricole, nu se implementează măsurile antierozionale, bunele
practici de conservare a solurilor sunt neglijate. Pe fâşiile înguste,
amplasate dealungul pantelor, în aceeaşi direcţie se efectuează lucrarea
solului (de la deal la vale), ceea ce accelerează eroziunea. După voia
24
deţinătorilor de terenuri, deseori cu cele mai calitative soluri, suprafeţele
considerabile se exclud din circuitul agricol în scopuri neagricole, altele
rămân nelucrate şi lăsate pârloagă. În condiţiile reliefului accidentat,
predominării pantelor cu diferite înclinaţii, tot sistemul de agricultură
trebuie să fie bazat pe principii pedoecologice antierozionale. Organizarea
terenurilor agricole trebuie să permită asigurarea protecţiei efective a
solurilor. Asemenea organizare este complicat de realizat în condiţiile
fragmentării şi parcelării fondului funciar. Din aceste considerente se
efectuează aşa numita „consolidarea” terenurilor agricole parcelate.
Consolidarea terenurilor prezintă o problemă dificilă – socială, juridică etc.
Dar scopul consolidării, care constă în crearea posibilităţilor organizării
antierozionale, implementării asolamentelor şi sistemelor regionale de
utilizare eficientă şi protejare a solurilor, devine un imperativ actual,
extrem de important pentru economia naţională. Consolidarea poate fi
efectuată inclusiv în condiţiile privatizării; cotele valorice şi parcelele
private pot fi incluse într-un masiv organizat pe principii antierozionale,
deţinătorii obligându-se să respecte regulile comune de utilizare a terenului
şi tehnologiile de protecţie a solurilor. Procesul consolidării terenurilor
25
agricole oferă posibilitatea de a exclude din fondul arabil sau a reorienta
utilizarea pantelor abrupte cu soluri moderat şi puternic erodate, de a
restabili fâşiile forestiere de protecţie. O atitudine deosebită necesită
solurile cu potenţial redus de productivitate (soloneţurile, solonceacurile,
solurile cernoziomoide, mocirlele ş.a.). Lucrarea şi utilizarea tradiţională a
acestor categorii de soluri este neeficientă. Implementarea unii sistem
specific de conservare necesită fondul păşunilor, care actualmente este în
stare de degradare. În ultimii ani au fost „împădurite” suprafeţe
considerabile de terenuri cu soluri puţin productive sau degradate.
Plantaţiile forestiere, fiind îngrijite în primii ani, reduc potenţialul
activizării eroziunii şi, în unele cazuri, a alunecărilor de teren. Rolul de
Amenajări antierozionale pe pante, r-nul Rîşcani Lucrarea solului „de la
deal la vale”, r-nul Hînceşti protecţie în aceste plantaţii revine nu atât
arborilor cât învelişului ierbos. Din aceste considerente plantaţiile forestiere
trebuie să fie amplasate conform principiilor antierozionale – de-a
curmezişul pantei sau sub un anumit unghi. Apreciind pozitiv, din punct de
vedere antierozional, plantaţiile forestiere, menţionăm că acestea nu
prezintă şi nu creează ecosistemele naturale, care se autoreglează şi se
26
reproduc. Cu timpul v-a apărea problema renovării sau înlocuirii
plantaţiilor, utilizarea şi protejarea în continuare a terenurilor, având în
vedere că în decursul unei generaţii a plantaţiei solul nu devine nici mai
fertil şi nici mai calitativ. Toate problemele utilizării eficiente şi protejării
solurilor necesită a fi gestionate la nivel de stat, care ar include:
1) Elaborarea şi implementarea unui program special de gestionare a
resurselor de sol;
2) Elaborarea şi adaptarea unei legi speciale („Legea solului”) cu sistem de
măsuri pentru asigurarea funcţionării ei;
3) Constituirea unui organ independent special de gestionare a resurselor de
sol;
4) Realizarea unui program de consolidare a loturilor individuale şi
organizării masivelor consolidate pe principii pedoecologice
antierozionale;
5) Crearea carcasei naturale de conservare a solurilor, cu sisteme de fâşii
forestiere antieoliene şi antierozionale, conectate cu masivele forestiere
existente;

27
6) Excluderea din fondul arabil a solurilor puţin productive şi erodate, prin
transferul lor într-un fond special de „revendicare” (şi nu numai prin
împădurire);
7) Elaborarea şi implementarea asolamentelor adaptate la condiţiile zonale,
cu includerea ierburilor perene şi sistemelor antierozionale;
8) Organizarea şi reglementarea exploatării terenurilor din fondul funciar
public (păşuni, imaşuri, fondul de rezervă ş.a.).
Pentru realizarea Programului de valorificare a terenurilor noi şi de
sporire a fertilităţii solurilor din bugetul de stat pentru anul 2010 au fost
alocate mijloace financiare în sumă de 12 milioane lei. În urma valorificării
acestor bani au fost efectuate următoarele lucrări: desecarea terenurilor cu
exces de umeditate de 350 ha cu includerea lor în circuitul agricol; lucrări
tehnice de cultivare pe o suprafaţă de 268 ha şi includerea acestor terenuri
în circuitul agricol; construirea a 7 iazuri cu oglinda apei de 37 ha; au fost
curăţite 6 km canale de desecare, 10 km ai albiilor rîurilor mici.
Din Fondul Ecologic Naţional au fost aprobate spre finanţare 45 mln.
364 mii lei pentru îmbunătăţiri funciare (stoparea alunecărilor de teren şi a
proceselor erozionale, împădurirea terenurilor degradate, consolidarea
28
digurilor de protecţie antiviitură, elaborarea documentaţiei de proiect
pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor şi întreprinderii măsurilor de
protecţie contra lor).
Pe terenurile degradate, gestionate de primării, în anul 2010 au fost plantate
257 ha plantaţii forestiere. De asemenea, au fost plantate doar 42 ha fîşii
forestiere de protecţie a cîmpurilor agricole şi 47 ha de fîşii forestiere de
protecţie a resurselor acvatice.

29