Porcereanu Elisaveta

z
Degradarea solului.
Măsuri de protecţie
 z

 Solul este partea superioară, afânată, a litosferei, care se află într-o continuă evoluție sub influența
factorilor pedogenetici, reprezentând stratul superficial al Pământului în care se dezvoltă viața
vegetală. Stratul fertil al solului conține nutrienți și este alcătuit din humus și din loess. El poate
proveni și din mulci. Un sol lipsit de o cantitate suficientă de nutrienți se numește oligotrofic.
Pe același plan cu aerul, apa şi organismele vii, solul este un component deo- sebit de
important al mediului natural, asigurînd menţinerea şi dezvoltarea vieţii.
Are în componență particule minerale, materiale
organice, aer, apă și organisme vii. Acestea
interacționează între ele încet și duc la formarea
unui sol fertil și sănătos. Solul este un corp poros,
format din 3 părți: parte solidă, parte lichidă
(apa) și parte gazoasă (aerul). Astfel, în mod
natural, solul conține metale, săruri, ioni
anorganici și compuși organici, formați prin
activitatea microbiană a solului, deteriorarea
conținutului acestuia și înlăturarea acestor
substanțe sănătoase pentru sol este cauza
activităților umane cum ar fi agricultura intensivă
sau diverse industrii. Solul are potențialul de a
sechestra și bloca între 5-15% din emisiile
globale din aer, generate de arderea
combustibilului fosil. Acest procent poate crește
dacă avem grijă de sol printr-o agricultură
sustenabilă.
 distrugerea structurii stratului arabil prin: acţiunea utilajelor
D agricole, bătătorirea solului de către maşini, efectuarea
lucrărilor agricole la
e deteriorarea structurii solurilor o umiditate nepotrivită, acţiunea picăturilor de ploaie asupra
g solului slab prote- jat de vegetaţie, mineralizarea humusului.
Acest proces afectează porozitatea, aeraţia şi permeabilitatea
r solului;
a
d acţiunea maşinilor şi utilajelor agricole, care exercită o forţă de
apăsare și provoacă îndesarea şi micşorarea po- rozităţii
a compactarea (îndesarea) solurilor solului. Acest proces modifică regimul termic şi de aerare,
r reducînd activitatea biologică şi dezvoltarea plantelor;
e procesul de trecere, în perioada secetelor, a
orizontului superior al solului în stare densă şi tare, prelucrarea
întărirea solurilor sa devenind dificilă pînă cînd nu este reumezit. Întărirea este
caracteristică doar solurilor lutoase şi nu se manifestă la cele
a nisipoase;

similar întăririi solului, însă aceas- ta afectează doar primii

milimetri de la suprafaţă. Crusta se formează după ploaie, ca
f crustificarea solurilor urmare a impactului picăturilor de apă cu suprafaţa solului. For-
i marea crustei după însămînţare împiedică răsărirea plantelor.
z
i Degradarea fizică se constată îndeosebi în cazul solurilor cu destinaţie agricolă, ca urmare a
c lucrărilor de prelucrare mecanică a stratului superior (orizontul arabil) şi a acţiunii utilajelor
a agricole.
̆
 – acidifierea solurilor – se poate realiza atît pe cale naturală (prin
Degradarea chimică a spălarea sărurilor în zonele umede), cît şi pe cale antropică, prin
solurilor se referă la următoarele acţiuni: administrarea nechibzuită a îngrăşămintelor
modificările unor însuşiri minerale (de exemplu, îngraşămintele de azot); căderea ploilor acide
chimice sau fizico- etc;
chimice ale acestora. – poluarea chimică – este provocată de substanţele chimice, ajunse în
sol în urma administrării lor nechibzuite. Poluarea cu pesticide şi
îngrăşăminte minerale poate avea loc pe terenurile agricole prelucrate
abuziv cu aceste substanţe chimice.

Poluarea radioactivă poate afecta solul şi mediul în ansamblu în urma unor accidente nucleare, ale căror efecte se propag ă la distan ţe mari
(accidentul de la Cernobîl). Solurile au o radioactivitate naturală redusă, care nu provoacă proble- me de mediu, însă
experienţele nucleare şi accidentele tehnologice au determinat creşterea îngrijorătoare a poluării radioactive.

Degradarea biologică a solurilor este consecinţa unor modificări de ordin biologic, iar principalele forme de degradare
biologică sînt:
– reducerea populaţiei de microorganisme, care este o consecinţă a poluării solului, mai ales cu pesticide. Astfel, se schimbă
spectrul şi numărul micro- organismelor, activizîndu-se ciupercile şi alte microorganisme producătoare de toxine;
– poluarea cu agenţi patogeni, care apare frecvent în jurul centrelor urbane, complexelor de creştere a animalelor sau pe
solurile tratate cu nămoluri provenite din deşeuri sau irigate cu ape uzate. Însă, datorită capacității na- turale a solului de
autoepurare (microorganismele autotrofe contribuie la descompunerea reziduurilor și deşeurilor), peste un anumit timp agenţii
patogeni sînt eliminaţi. Cu toate acestea, unele specii mai rezistente, cum ar fi Salmonella, pot supravieţui pînă la 30-40 de
zile, iar sporii de Antrax – chiar ani de zile.
Poluarea solului cu substanțe chimice este una dintre cele mai întâlnite forme de poluare a solului. Agricultura intensivă
prin folosirea pesticidelor și erbicidelor, care distrug dăunătorii și componentele esențiale solului, dar afectează și viața
umană prin ingerarea alimentelor pentru care s-au folosit aceste substanțe. Substanțele chimice, materiile radioactive sau
agenții care cauzează boli sunt unele dintre cele mai frecvente substanțe care poluează solul. Nu arunca niciodată
medicamentele la groapa de gunoi, pe sol, în apă sau în natură, deoarece substanțele toxice ajung în pământ și
poluează pânza freatică, iar mai apoi ajung în corpul nostru. Medicamentele nu se aruncă la întâmplare, ci trebuie
returnate în farmacii.

Poate cea mai întâlnită sursă de poluare a solului o reprezintă deșeurile de la gropile de gunoi. Acestea
sunt o combinație de deșeuri alimentare amestecate cu materiale care pot fi recuperate și reciclate, pentru a
intra din nou în circuit. Aceste deșeuri se descompun treptat, producând un lichid numit levigat care conține
substanțe chimice și toxice și se scurge în sol, poluând astfel solul și mai apoi pânza freatică.

Este important să colectăm deșeurile reciclabile separat,

pentru a evita supraaglomerarea gropilor de gunoi.
Poluarea solului cu apă contaminată este un alt tip de poluare. Apa se contaminează de la deversări de
produse chimice sau deșeuri industriale, canalizări improprii sau chiar de la spălarea recipientelor cu
conținut toxic și aruncarea apei pe suprafața solului. Aceste substanțe chimice sau microorganisme se
infiltrează în sol și ajung în apele subterane, adică în izvoare și puțuri. Sfatul nostru este să folosești produse
de curățenie eco, pentru a nu distruge viața subacvatică cu substanțe nocive. Pentru spălarea hainelor și
vaselor poți folosi detergenți ecologici, care să nu te afecteze pe tine sau mediul.

O altă sursă de poluare a solului provine din aruncarea DBA-urilor (Deșeuri de Baterii și Acumulatori)
și DEEE-urilor (Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice) la groapa de gunoi sau pe sol, la
întâmplare. Bateriile și deșeurile electronice conțin metale grele, dar și metale prețioase care pot fi
recuperate prin reciclare. Colectează mereu separat bateriile și DEEE-urile
 Degradarea complexă a solurilor presupune situaţia în care mai multe tipuri de degradare se asociaz ă şi
afectează aceleaşi suprafeţe de sol.
Degradarea prin exces de apă se asociază cu modificările de ordin fizic, chi- mic şi biologic. Ca rezultat, în
sol se face resimțită lipsa oxigenului. Activit ăţi- le umane care determin ă excesul de ap ă sînt:
irigaţia incorectă, care ridică nivelul freatic; compactarea solului, care împiedică infiltrarea apei; defrişarea
pădurilor, care schimbă regimul hidric al terenului şi intensifică eroziunea solurilor. Există şi condiţii
naturale, ca: precipiaţiile abundente, relieful depresionar, solurile greu permeabile (lutoase) etc.
Excesul de apă şi insuficienţa de oxigen reduc activitatea organismelor vii din sol şi procesul de mineralizare.
Plantele de cultură nu se pot dezvolta, cedînd locul celor adaptate la condi ţii cu exces de umiditate.

Degradarea prin salinizare este cunoscută şi sub denumirea de salinizare secundară, sărăturare
antropogenă. De regulă, fenomenul se produce după efectuarea unor lucrări de îndiguire sau a unor amenaj ări
pentru irigaţii, în lipsa operațiilor de desecare-drenare, şi const ă în acumularea s ărurilor în orizonturile
superioare ale solului în cantităţi ce depăşesc necesităţile plantelor de cultur ă.

Cauzele care duc la salinizarea solurilor sunt multiple, formarea acestor soluri poate fi datorată unor factori naturali, care, de cele mai
multe ori, nu pot fi evitați, dar şi urmare a factorului antropogen.
Ce ține de intervenția omului (factorul antropogen) irigaţia neraţionalăsau cu ape bogate în substanţe minerale, aşa numita mineralizare
critică a apelor freatice (în funcţie de zona naturală este cuprinsă între 1,6 g/l până la 3 g/l), fertilizarea excesivă cu îngrăşăminte
minerale, irigaţii fără drenaj, luarea în cultură urmată de o agrotehnică necorespunzătoare favorizează sărăturarea secundară. 
Salinizarea solului (pop. soluri sărate) face impermeabile straturile de adâncime ale solului, acestea devin imposibile pentru cultivare. 
Salinitatea din sol duce la ofilirea plantelor, deoarece crește presiunea osmotică, dar și din cauza că sărurile au efecte toxice.  Acumularea
sărurilor solubile în orizontul de la suprafaţa solului la noi în ţară este cauzată de condiţiile hidrogeologice, de pânza de apă freatică la mică
adâncime corelate cu un drenaj defectuos. Aceste soluri acumulează cantităţi mari de săruri solubile ce afectează direct creşterea plantelor.
Sărurile solubile influenţează însuşirile fizico-chimice şi biologice ale
solurilor. În special, se reduce accesibilitatea apei pentru plante, aceasta
nu poate fi folosită, apare seceta fiziologică.

Un conținut prea mare de săruri nu doar stagnează dezvoltarea, ci și

poate duce la moartea plantelor. Solurile prea sărate (sărăturate) se
folosesc pentru păşuni, fâneţe sau ca teren arabil pentru plantele
rezistente la conţinuturi ridicate de săruri. 
Aproape toate plantele de cultură nu suportă sărurile din sol (sunt
numite glicofite). Plante ce rezistă (tolerante) la un conținut ridicat de
sare în sol: sfecla pentru zahăr, rapița, bumbacul. Plantele ce nu suportă
conținutul înalt de săruri: cartof, măr, trifoi.

La noi în țară avem terenuri salinizate sau alcalinizate în mod natural condiționate de sursele naturale
de săruri, terenuri afectate și potențial afectate de săruri.

Situația mereu se agravează prin utilizarea redusă a substanțelor organice în sol, aplicarea
uneori necondiționată și în doze depășite a unor surse de chimizare a agriculturii, irigarea cu
apă ce depășește concentrația de săruri de un gram la litru. La acestea se mai suprapune
aridizarea, deșertificarea, mult dependente de Schimbările Climatice Globale.
 Lucrări de prevenire și combatere a salinizării și alcalinizării

Sunt recomandate măsurile: 

•asigurarea unui asolament de culturi cu plante amelioratoare pentru refacerea stării fizice, cumulativ cu toate
celelalte măsuri de prevenire a deteriorării fizice a solului;
•menținerea conținutului de substanță organică prin încorporarea reziduurilor de plante, inclusiv cultivarea
sideratelor și introducerea în doze apreciate a îngrășămintelor organice și minerale; 
•executarea afânărilor adânci pe terenurile cu soluri arabile soloneţizate;
•introducerea de plante tolerante la salinizare și soloneţizare pentru refacerea pajiștilor din luncile râurilor mici,
realizarea pășunatului pe aceste teritorii.

Măsuri de prevenire a excesului de umiditate, salinizării și soloneţizării secundare

Se execută în terenurile unde se aplică irigarea și sectoarele cu risc de inundație:

•se realizează analiza solului, iar irigarea se face cu norme și debite de udare strict stabilite, în funcție de
caracteristicile solului pentru a evita infiltrația apei în adâncime sau stagnarea la suprafața solului;
•excluderea ori reducerea irigării prin optimizarea regimului de umiditate a solului și diminuarea evaporării fizice
prin mulcirea suprafeței solului și prin amplasarea culturilor în funcție de resursele disponibile de apă în sol;
•evitarea irigării pe terenurile cu risc de formare a excesului de umiditate și salinizare;
•evitarea compactării de suprafață a solului, ce poate duce la stagnarea apei la suprafață 
 Eroziunea – este factorul principal de degra-
dare a solurilor ţării noastre (Ce ştiți despre eroziune? Ce forme
negative de relief creează ea?).
Procesele erozionale s-au intensificat în urma defrişării fîşiilor
forestiere, măririi suprafeţelor ocupate de culturile prăşitoare
(porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr etc.), a exploatării
intensive a terenurilor. Eroziunea solurilor adduce daune mari
economiei naţionale. Suprafaţa terenurilor erodate constituie
circa 26% din teritoriul ţării. Această suprafaţă avansează cu
aproximativ 6,4 mii ha pe an. Cu cît solurile sînt mai erodate,
cu atît productivitatea lor este mai redusă. Cel mai înalt nivel de
erodare a terenurilor agricole s-a înregistrat în raioanele
Călăraşi, Cahul, Hînceşti, Ungheni şi Nisporeni.

Pentru combaterea eroziunii, se aplică următoarele măsuri antierozionale: or- ganizarea

terenurilor în dependenţă de riscurile posibile; rotaţia culturilor pe cîmpurile agricole;
plantarea perdelelor forestiere; afînarea solurilor fără în- toarcerea brazdei; lucrarea
terenurilor după curbele de nivel; alternarea fîşiilor de culturi prăşitoare cu cele de păioase;
introducerea benzilor-tampon înierbate pe cîmpurile cu plantaţii multianuale; reglementarea
păşunatului; lichidarea tehnică a ravenelor (astuparea cu tasare artificială) prin împădurire şi
crearea unui sistem de drenaj al apelor de ploaie.
Alunecările de teren sînt răspîndite pe larg pe teritoriul
republicii, degradînd pe această cale peste 24.184 ha de
terenuri, cele mai afectate fiind raioanele Călăraşi, Ungheni,
Hînceşti, Stră- şeni şi Teleneşti. Alunecările de teren prezintă o
amenințare permanentă pentru terenurile agricole, localit ăţi,
drumuri, reţele de electricitate etc.
Factorii care cauzează declanşarea alunecă- rilor de teren pot fi
naturali (prezenţa pantelor abrupte, gravitaţia terestră, tipul
rocilor pe care se formează solurile (lutoase), excesul de umi-
ditate (ploi, topirea zăpezilor, ape freatice), lip- sa vegetaţiei cu
rădăcini pivotante, cutremurele de pămînt) şi antropogeni
(defrişarea arborilor, irigarea abundentă a terenurilor în pantă
etc.).

Măsurile principale de prevenire şi combate- re a alunecărilor de teren sînt:

terasarea pante- lor ; captarea (drenajul) apelor de pe pante; împădurirea
terenurilor cu risc de alunecare; construirea zidurilor de sprijin; utilizarea
corectă a terenurilor situate pe pante.
Deşertificarea solurilor este
caracteristică stepelor din sudul Republicii
Moldova, cu cernoziomuri humifiere slabe
(obişnuite) şi carbonatice. În condiţiile deficitului de umiditate,
se reduce productivitatea solurilor, iar procesul se intensifică şi
din cauza nerespectării echilibrului dintre suprafețele ocupate
cu terenuri agricole, păşuni şi plantaţii forestiere.

Pentru combaterea degradării solurilor prin deşertificare, sînt

necesare următoarele măsuri complexe: restabilirea şi crearea
unor noi fîşii de protecţie a tere- nurilor agricole; utilizarea
sistemelor moderne de irigare (prin picurare, irigare subterană)
cu ape slab mineralizate; utilizarea corectă a terenurilor, cu
respec- tarea unui raport raţional dintre terenurile agricole,
păşuni şi păduri; cultivarea culturilor agricole cu cerinţe
moderate de umiditate, adaptate la riscurile de secetă;
fertilizarea solurilor cu gunoi de grajd sau resturi organice
compostate, precum şi aplicarea unor cantităţi minime de
îngrăşăminte chimice.
Pentru menținerea solului și evitarea degradării lui, încearcă să adaugi compost, îngrășăminte naturale, să
plantezi copaci și plante care să susțină solul și să eviți pe cât de mult posibil prelucrarea chimică a
acestuia. Aceste tehnici sunt cunoscute sub denumirea de agricultură regenerativă, pentru că restabilesc solul
degradat și măresc randamentul culturilor. Procesul de formare și regenerare a solului este unul foarte
îndelungat. Poate dura până la 3000 de ani, de aceea este necesar să reducem cât mai mult posibil contaminarea
acestuia. Regenerarea solului afectat de poluare ar trebui să fie o prioritate pentru orice proprietar de terenuri.
O problemă reală și în extindere este deșertificarea solului. Un teren deșertificat are solul degradat,
nefertil din cauza schimbărilor climatice sau a supraexploatării terenurilor prin agricultură.