Degradarea chimica a solului

Ploile alcaline și acide sunt un fenomen antropic cauzat de acumularea în

atmosferă a oxizilor de azot, a ionilor de sulf, clor sau fluor și a emisiilor de praf
din fabrici. Atunci când astfel de emisii interacționează cu vaporii de apă, se
acumulează acizi care, împreună cu precipitațiile, intră pe suprafața solului și
apoi se infiltrează în profilul solului. Precipitațiile acide, de regulă, cresc
aciditatea solului, provocând procese de degradare
Îngrășămintele chimice sau îngrășămintele
anorganice sunt agenți de ameliorare a solului
creat de om, utilizați pentru creșterea nivelului
de nutrienți găsiți în sol. Nutrienții naturali
găsiți în solul esențial pentru creșterea
plantelor, cum ar fi azotul, fosforul și potasiul,
sunt fabricați sintetic din material anorganic și
aplicați pe sol sub formă de îngrășăminte
chimice. Deși îngrășămintele chimice
îmbunătățesc creșterea plantelor și sporesc
randamentele fructelor și legumelor într-o
perioadă relativ scurtă de timp, există anumite
dezavantaje ale utilizării îngrășămintelor
chimice, spre deosebire de îngrășămintele
organice derivate din surse naturale.
Efecte de friabilitate a solului
Prezența unui număr de acizi în sol, cum ar fi
acizii clorhidric și sulfuric, creează un efect
dăunător asupra solului denumit friabilitatea
solului. Diferiții acizi din sol dizolvă
fragmentele de sol care contribuie la
menținerea împreună a particulelor de rocă.
Grundurile de sol rezultă din combinarea
humusului sau a materialului natural
descompus, cum ar fi frunzele moarte, cu lut.
Aceste cruste minerale bogate în sol sunt
esențiale pentru drenajul solului și
îmbunătățesc considerabil circulația aerului în
sol. Deoarece substanțele chimice din
îngrășămintele chimice distrug zgurii de sol,
rezultatul este un sol foarte compactat, cu
drenaj redus și circulație a aerului.
 Poluarea apelor subterane
Utilizarea persistentă a îngrășămintelor chimice provoacă poluarea surselor de apă subterană
sau leșierea. Îngrășămintele chimice care sunt foarte solubile sunt absorbite de sol mai repede
decât sunt absorbite de plantele intenționate. Plantele au capacitatea de a absorbi numai un
anumit nivel de nutriție la un moment dat lăsând restul îngrășământului să curgă. Leșarea nu
este doar periculoasă pentru sursele de apă subterană, ci și pentru sănătatea subsolului în care
aceste substanțe chimice reacționează cu lutul pentru a crea straturi solide de sol, cunoscute
sub numele de hardpan. Ca urmare a folosirii îngrășămintelor chimice, sănătatea solului și a
apei este periclitată, fără a menționa risipa de plante cu deficit de nutrienți și de nutrienți.
Funcţionarea autovehiculelor poate introduce în aer sau depune pe sol pulberi,
produşi de ardere incompletă, gaze nocive etc., care au diferite proprietăţi şi efecte.
Plumbul este elementul poluant cu efectele cele mai agresive, atît în aer, cît şi în apă şi
sol. Din cantitatea de plumb existentă în benzină (0,5 g tetraetil de plumb la litru), 70 –
80% se elimină sub formă de particule solide, dintre care peste 95% au diametrul sub
0,5 μm
Poluarea radioactiva
Poluarea radioactiva a solului este de data mai
recenta si consta din depunerile radioactive si
depozitara pe sol a reziduurilor cu continut
bogat in izotopi. Cei mai preiculosi radionuclizi
sunt cei cu viata lunga ca strontiu 90 (26 de
ani) si cesiu 137 (30 de ani), dar importanta au
si iodul 131 , baru 140, ruteniu 160 si altii
emisi de reactoarele nucleare si care contribui
la radiatia gama globala.
In principal, strontiu radioactiv se concentreaza
in sol in cantitate mai mare, ca urmare a
precipitatiilor abundente. El este mentinut in
straturile superioare prin forte electrostatice de
unde este antrenat in cazuri de eroziune.
Poluarea solului cu apă contaminată este un
alt tip de poluare. Apa se contaminează de la
deversări de produse chimice sau deșeuri
industriale, canalizări improprii sau chiar de la
spălarea recipientelor cu conținut toxic și
aruncarea apei pe suprafața solului. Aceste
substanțe chimice sau microorganisme se
infiltrează în sol și ajung în apele subterane,
adică în izvoare și puțuri.
Poate cea mai întâlnită sursă de poluare a
solului o reprezintă deșeurile de la gropile de
gunoi. Acestea sunt o combinație de deșeuri
alimentare amestecate cu materiale care pot fi
recuperate și reciclate, pentru a intra din nou în
circuit. Aceste deșeuri se descompun treptat,
producând un lichid numit levigat care conține
substanțe chimice și toxice și se scurge în sol,
poluând astfel solul și mai apoi pânza freatică.
 Salinizarea reprezintă procesul de acumulare în sol a sărurilor solubile în apă.
Aceste săruri au în componența lor cationi și anioni de: potasiu (K+), magneziu
(Mg2+), calciu (Ca2+), clorură (Cl-), sulfat (SO42-), carbonat (CO32-), bicarbonat
(HCO3-) şi sodiu (Na+). Acumularea de sodiu în sol este procesul denumit sodizare.
Sărurile dizolvate sunt transportate împreună cu apa. Atunci când apa se evaporă,
sărurile rămân în sol.
Salinizarea poate fi primară sau secundară. Salinizarea primară constă în
acumularea de săruri prin procese naturale, datorită unui conţinut ridicat de săruri
al materialului parental sau al apelor subterane. Salinizarea secundară este cauzată
de intervenţiile umane, cum ar fi metodele de irigaţie necorespunzătoare, de
exemplu, cu apă pentru irigaţii bogată în săruri şi/sau aplicate pe soluri cu un
drenaj insuficient.
 Excesul de sodiu provoacă distrugerea structurii solului, care, din cauza
excesului de apă și a lipsei de oxigen, nu poate întreţine dezvoltarea plantelor.
Salinizarea duce la reducerea accentuată a permeabilității în profilul solului, făcând
imposibilă utilizarea terenului pentru cultivare.
Salinizarea reduce în mare măsură calitatea solului şi acoperirea cu vegetaţie .
Din cauza distrugerii structurii solului, solurile saline şi sodice sunt erodate mai uşor
de apă şi de vânt. Atunci când degradarea terenului se produce în zone aride,
semiaride şi subumede, acest proces este cunoscut sub denumirea de deşertificare.
Salinizarea provoacă efecte ale deşertificării, cum ar fi pierderea fertilităţii solului,
distrugerea structurii şi compactarea solului, precum şi formarea unei cruste la
suprafața solului.