Tema: Protecția solurilor și folosirea rațională a pământurilor

1. Numiți funcțiile solului în biosferă și în viața omului.

2. Numiți consecințele acțiunii factorului antropogen asupra degradării solului.

3. Caracterizați tipurile de eroziune a solului.

4. Caracterizați măsurile de protecție a solurilor.

Raspuns.
1.Pentru om solul, prin natura lui, prezintă particularități pe cît de deosebite de ale celorlalți
factori de mediu înconjurator, pe atît de importante pentru biosferă. Ca suport și mediu de viață
pentru plante, solul, prin conținutul lui în humus, realizează principalele legături în lanțurile
trofice ale ciclului biologic al elementelor, de la sinteza materiei organice pînă la produsele
mineralizării acestuia. Solul este profund implicat în toate procesele biogeochimice ciclice, care
contribuie la întreținerea și asigurarea existenței vieții pe Pămînt.
 
Principala bogăţie naturală a țării noastre o prezintă resursele de sol, care, după componenţa
genetică, este unică.
Resursele de sol ale Moldovei în decursul istoriei au fost valorificate peste limită. Potenţialul
productiv înalt al cernoziomului şi procesul relativ simplu de valorificare (desţelenire) au
contribuit la dezvoltarea agriculturii, aducînd nu doar beneficii, dar și prejudicii.
 
Relaţiile funciare se reglementează de Constituţia Republicii Moldova, Codul funciar nr. 828 din
25.12.1991, cu modificări și completări de rigoare, Codul contravențional şi de alte acte
normative.
Primăvara este perioadă activă pentru prelucarea terenurilor agricole, de aceea Agenția de Mediu
vine cu îndemnul ca fiecare utilizator de terenuri să aplice măsuri de precauţie şi de prevenire a
deteriorării fizice a solului, stabilite în Reglementarea tehnică “Măsurile de protecţie a solului în
cadrul practicilor agricole”, aprobată prin Hotarîrea Guvernului nr.1157 din 13 octombrie 2008.
 
Prezenta Reglementare tehnică prevede măsuri de prevenire a proceselor de degradare a solului,
ce survin natural şi pot fi cauzate de lucrările agricole ce subminează capacitatea solului de a-şi
îndeplini funcţiile sale, precum şi cerinţe faţă de utilizatorii de terenuri agricole de a aplica
măsuri preventive de ordin organizatoric, agrotehnic, fitoameliorativ şi hidrotehnic, în cazul în
care, ca rezultat al folosirii terenurilor, pot apărea degradarea şi impedimente în realizarea
funcţiilor naturale ale solului (ambiante, economice, sociale şi culturale).
 

O altă situație constatată este că, deși în ultimii ani a scăzut considerabil introducerea în sol a
îngrăşămintelor minerale şi organice, dar şi a pesticidelor, ceea ce a dus la scăderea gradului
poluării chimice a solului, totuși continuă poluarea cu diferite deşeuri.
 
În acest context, Agenția de Mediu face apel către fiecare cetățean pentru a conștientiza pericolul
contaminării solului cu diverși poluanți. Deșeurile de orice natură, direct sau indirect, afectează
mediul înconjurător, respectiv, sănătatea şi bunăstarea fiecăruia.
 
În această periodă a anului, sporeşte și numărul incendierii suprafeţelor acoperite cu vegetaţie
uscată.
Zeci de hectare de pămînt sunt afectate anual de astfel de incendii, produse în mare parte din
cauza nerespectării regulilor antiincendiare la folosirea focului deschis, în timpul efectuării
lucrărilor agricole sau de salubrizare pe terenuri.
 
În rezultatul arderii vegetației uscate sunt emanate noxe în atmosferă, ca exemplu dioxid de azot,
aldehida formică, suspensii solide, etcю cu un impact negativ asupra componentelor mediului,
asupra diversității biologice, a microornasmelor solului și respectiv, asupra stratului de sol fertil.
 

Totodată, conform art.115, alin.(3) Codul Сontravențional, arderea în cîmp deschis a resturilor
vegetale de orice provenienţă se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale
aplicată persoanei fizice şi cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei juridice.
Incendiile de vegetaţie, neînsemnate în aparenţă, pot fi o potenţială sursă al unor incendii de
proporţii, chiar cu consecinţe fatale, dacă se produc în imediata apropiere de sectorul locativ şi
cel forestier, existând pericolul real de extindere asupra acestora.
Prevenirea degradării solurilor se poate realiza doar prin schimbări profunde de ordin spiritual,
de comportare și gospodărire a populației.

2. Degradarea terenurilor ilustrează un tip de efect cumulat al acțiunii umane asupra

pământului și implică o varietate de procese, care includ: eroziunea solului, ravenația,
alunecările de teren, compactizarea, salinizarea, lateritizarea, distrugerea materiei organice din
substrat și a rezervelor de nutrienți din plante, acidificarea, incendierea și carbonizarea faunei
din sol etc. Deci, degradarea terenurilor înseamnă o combinație de procese a căror efect
cumulativ este distrugerea potențialului de resurse din epigeosistem (roca superficială, relief,
sol, biomasa, rezervoare de apă ș.a.).

Căile de degradare a terenurilor sunt multiple, dintre care amintim:

 Despădurirea, care lasă solul pradă eroziunii (ex. Latosolurile și vertisolurile din
regiunile tropicale);
 Pășunatul care duce într-un final la instalarea proceselor de ravenație și torențialitate;
 Operațiuni forestiere (tăiere, drumuri forestiere, transportul buștenilor) urmate de
șiroiuri, ravenație, alunecări de teren etc. Cicatricile arealelor defrișate rămân în peisaj
mult timp și, uneori, ele direcționează eroziunea lineară;
 Cultivarea terenurilor prin rotație și monocultură;
 Utilizarea necorespunzatoare a sistemelor de irigație;
 Exploatările de substanțe minerale utile (cărbune, petrol, gaze naturale) în vecinătatea
cărora și în urma cărora se instalează paragina, apar excavații imense sau, dimpotrivă
munți de steril;
  Extinderea urbanizării și a infrastructurii de circulație în detrimentul terenurilor cu
sol fertil;
 Deșertificarea duce la declinul susținut al productivității biotice naturale și a celei
agricole. Prin acest proces, geosisteme productive ajung geosisteme fizice nude. La ora
actuală se apreciază că 4500 milioane hectare stau sub riscul deșertificării, iar 950
milioane hectare au fost deja sever afectate de acest flagel.

3. Există două tipuri de eroziune a solului:

 Eroziunea naturală provocată de evenimentele geografice extreme (precipitații, vânturi,

alunecări etc.)
 Eroziunea accelerată (antropică) rezultată în urma activității umane.

Eroziunea solului este determinată de relația mutuală între erozivitatea agentului de eroziune și
erodabilitatea suprafeței solului. Aceste variabile ale erozivității ș erodabilității sunt
schimbătoare în timp și spațiu; variază ratele și scările lor, încât fluxul procesului apare constant.
Este cea mai gravă formă de degradare a solurilor. Eroziunea solului se produce pe terenurile
care au fost cultivate sau pășunate prea intens. Suprasolicitarea solului, apare, în condițiile în
care anumite plante sunt cultivate an de an, dar nu se face fertilizarea și substanțele nutritive nu
sunt reintroduse în sol. Cultivarea intensă reduce fertilitatea pamântului și provoacă scăderea
producției la hectar. Este redusă, de asemenea, coeziunea solului, scazând astfel rezistența lui la
eroziune. Deteriorarea pășunilor se produce dacă omul crește prea multe animale pe o suprafață
dată. Numărul prea mare de animale consumă vegetația într-un ritm mai rapid, decât ritmul de
regenerare naturală a acesteia, lasând în urmă pamântul gol.

Eroziunea solului se produce în doua faze. În prima faza se sfarâma bulgarii de pamânt (masa
coeziva a solului) în particule separate. În faza a doua, acestea sunt îndepartate de șuvoiul apelor
curgătoare și de vânt.

Eroziunea naturală

Eroziunea naturală este un proces lent care nu poate fi oprit. Dar, odată cu această uzură naturală,
se formează solul nou. Oamenii de știință au estimat că durata de erodare și îndepartare naturală
a unui metru pătrat de pamânt este aproximativ de 30.000 ani.

Eroziunea accelerată (antropică)

Căile de eroziune a solului direcționate de om sunt:

 Destabilizarea suprafețeleor naturale, care provine de la modificarea vegetației

(pășunat, substituiri, defrișări, incendii etc.), relocări de materiale (împrumuturi,
încărcări), nivelări, secționări (pentru construcții), activități miniere, militare ș.a.
 Destabilizarea structurii solului prin pășunat, arături, irigații, tehnici agricole etc.
 Destabilizarea solului prin încorporarea în acesta a substanțelor chimice, a apelor
reziduale și prin distrugerea ori încorporarea de materiale organice.

Există, așadar, multe alte aspecte ale activităților agricole ce contribuie la eroziunea solului:

 Extinderea terenurilor arabile pe terenurile înclinate;

  Crearea de suprafețe, fâșii, răzoare și rupturi de-a lungul versanților prin lucrări
diverse ;
 Inserția de drumuri și căi ferate pe terenurile agricole;
 Fărâmițarea agregatelor de sol pentru germinarea semințelor la unele plante.

4. Solurile sunt și habitatul multor specii, de la microbi și insecte minuscule, la vietăți mai
mari cum ar fi iepurii și cârtițele.
Natura are nevoie de mii de ani pentru a produce doar câțiva centimetri din solul pe care
călcăm cu picioarele. Aceasta înseamnă că, practic, el nu poate fi reînnoit.

Oamenii depind de sol pentru a trăi, însă activitățile umane au consecințe negative asupra lui.
Din cauza anumitor practici agricole, unele soluri devin vulnerabile la eroziune. Suprafețe
mari de soluri foarte fertile sunt acoperite de beton sau asfalt, pe măsură ce orașele continuă
să crească. În unele regiuni, ca urmare a irigațiilor, solul a devenit sărat și mai puțin fertil.

În alte zone, procesele industriale au contaminat solurile cu substanțe cum ar fi plumbul, petrolul
și solvenții. Acestea poluează apele subterane, dăunează sănătății umane și au efecte nocive
asupra organismelor care trăiesc în sol. Calitatea produselor alimentare este afectată, deoarece
culturile de pe solurile poluate absorb substanțe contaminante, punând în pericol sănătatea
consumatorilor.

Schimbările de temperatură și intensificarea ploilor ca urmare a schimbărilor climatice vor face

ca solurile să fie din ce în ce mai vulnerabile.

Multe dintre aceste probleme sunt abordate de legislația UE privind apa, deșeurile, produsele
chimice, poluarea industrială, protecția naturii și pesticidele. UE a elaborat și o amplă strategie
de protecție a solului, care abordează aceste amenințări. Strategia se axează pe cauzele
degradării solului și subliniază necesitatea de a gestiona terenurile în mod durabil, pentru a se
evita pierderea productivității solurilor.