Structura si cauzele degradarii solului

Solul este partea superficiala a scoartei terestre care permite dezvoltarea plantelor si animalelor. El s-a format
de-a lungul timpului prin actiunea ndelungata si interdependenta a factorilor climatici si biotici asupra rocilor
parentale.
Spre deosebire de celelalte resurse naturale, solul este limitat ca ntindere si are caracter de fixitate. O data
distrus, el nu se va mai putea reface asa cum a fost, pentru ca nu se pot reproduce conditiile formarii lui.
Din cele 29 procente ocupate de suprafata terestra a globului, agricultura foloseste numai 6,4%, dar realizeaza
98% din productia agroalimentara consumata n prezent de cei 6,3 miliarde locuitori ai planetei noastre. Numai 2% din
hrana se obtine din suprafata ocupata de ape (71%).
Starea de fertilitate a solurilor reprezinta factorul esential pentru practicarea unei agriculturi durabile si
performante si constituie un indicator decisiv al situatiei economico-sociale si al nivelului de viata a locuitorilor din
mediul rural.
Din nefericire, n ultimul timp, n ntreaga lume se constata o diminuare a interesului pentru aplicarea
masurilor stiintifice menite sa asigure cresterea fertilitatii solului si sa previna degradarea terenurilor agricole si silvice.
Fertilitatea solului este data de continutul n substante humice, respectiv n substante organice provenite din
descompunerea lenta a materialului de origine vegetala si animala sub actiunea faunei si florei din sol.
Stratul de humus dispare daca este antrenat de ape sau de vnt, situatie care apare atunci cnd humusul nu este
bine fixat n sol, prin intermediul radacinilor plantelor sau daca apa aluneca prea energic la suprafata solului.
Datele de specialitate arata ca, pe plan mondial, 60% din soluri au o fertilitate redusa sau foarte redusa, 29%
din soluri au o fertilitate moderata si numai 11% au o fertilitate ridicata. Romnia dispune, n medie, cca. 0,67 ha teren
agricol pe locuitor, reprezentat de soluri cu un grad moderat de fertilitate.
Dupa informatiile furnizate de Institutul de Cercetari pentru Pedologie si Agrochimie, starea de fertilitate a
solului data de continutul n humus, "aurul negru al pamntului", este scazuta si foarte scazuta pe 4.943.695 ha (50,6%
din suprafata cartata agrochimic), n timp ce pe 3.967.027 ha (40,6%) fertilitatea solului este mijlocie si ridicata.
Degradarea solului, prin pierderea fertilitatii, se produce fie: prin exportul de elemente nutritive din sol o data
cu recolta, prin asanarea mlastinilor, prin eroziunea cauzata de despaduririle masive sau pasunatul excesiv, sau prin
acidifiere sau salinizare.
Poluarea solului consta n schimbarea compozitiei calitative si cantitative, schimbare care afecteaza evolutia
normala a biocenozei aferente lui.
Poluarea solului cu produse chimice este un proces de impurificare si indirect de degradare, cauzat de utilizarea
excesiva a pesticidelor. Pesticidele, erbicidele si fertilizantii sunt daunatori nu numai pentru sanatatea omului, acestea
pot avea un efect nociv asupra solului prin nimicirea faunei din sol care asigura ncorporarea materiei organice n sol
(bacterii, rme, alge, ciuperci filiforme etc.).
Aceste substante sunt utilizate n agricultura pentru a distruge toti daunatorii culturilor agricole (insecte,
ciuperci, buruieni, rozatoare etc.). Aspecte deosebit de ngrijoratoare, legate de prezenta acestor substante n mediile
terestre, le releva circulatia si acumularea pesticidelor de-a lungul lanturilor trofice, n vrful carora nu trebuie sa uitam
ca se afla si omul.
Desi n compozitia organismelor vegetale concentratia medie de pesticide nu trece de 0,1ppm (parti per
milion), n organismul animal si al omului poate creste pna la ordinul de sute sau mii de ori. Unele substante (aldrinul
si lindanul) desi sunt netoxice pentru om, sunt foarte toxice pentru pasari sau albine si pot cauza chiar moartea lor.
Efecte economice si sociale ale degradarii solului
Criza economica si energetica, modul de realizare a reformelor n agricultura cu aparitia multor proprietari
lipsiti de echipamentele necesare si cunostintele de specialitate, pastrarea schemelor tehnologice vechi cu reducerea
drastica a cantitatilor de ngrasaminte (organice si minerale), uzarea sistemelor de irigatie, au condus nu numai la o
scadere dramatica a productiei, dar si la intensificarea procesului de depreciere a solurilor.
Reforma agrara a schimbat radical structura si modul de utilizare a pamntului, a generat o varietate mare de
forme de proprietate si de gospodarire, a pulverizat fondul funciar cu destinatie agricola n parcele mici.
Distribuirea cotelor de terenuri agricole, fara organizarea antierozionala a teritoriului, din deal n vale a
conditionat intensificarea proceselor de degradare n deosebi prin eroziunea de suprafata a solurilor.
Degradarea capacitatii productive a solurilor n urma supraexploatarilor agricole, din ultimii 50 ani de ani, s-a
manifestat prin intensificarea proceselor de eroziune prin: alunecari de teren, deficit de humus, insuficienta de fosfor
mobil, salinizare, exces periodic de umiditate, colmatarea depresiunilor cu depozite de soluri slab humifere, decopertari
de straturi fertile s.a.
Eroziunea cuprinde 33% din terenurile agricole. Suprafata solurilor erodate creste n medie cu 0,5-1,0% anual,
ceea ce va face n urmatorii 50 ani ca 20-40% din stratul cel mai fertil sa se piarda.
Prejudiciile anuale echivaleaza cu 2000 ha cernoziomuri cu profil ntreg. Efectele daunatoare ale eroziunii se
extind si asupra altor sfere: nnamolirea iazurilor si a altor bazine acvatice, poluarea solurilor din depresiuni si a apelor
freatice cu pesticide si ngrasaminte minerale, spalate de pe versanti, distrugerea cailor de comunicatii, a constructiilor
hidrotehnice s.a.
 Excavarile nvelisului de sol din exploatarile carierelor, pna n 1990, nu erau nsotite de lucrari de recultivare
a terenurilor; s-au distrus 5000 ha terenuri agricol. n ultimii 20-25 ani pierderile irecuperabile de soluri (avariate,
distruse de alunecari si excavari) se ridica la 78,8 mii ha sau 3% din terenurile agricole.
Rezerva mica si foarte mica de humus n soluri este o problema esentiala n dezvoltarea agriculturii ecologice.
Solurile cu deficit de humus constituie 40,6% din terenurile agricole. Exista riscul ca si n urmatoarele decenii
continutul humusului n terenurile arabile sa scada n medie cu 10-25%, ceea ce va afecta substantial calitatile fizice si
microbiodiversitatea solurilor. Pierderile anuale din aceasta cauza se estimeaza la 10% din recolta.
Epuizarea rezervelor de fosfor mobil n sol poate fi acoperita numai cu ngrasaminte fosfatice. Solurile cu
deficit de fosfor ocupa 30% din terenurile agricole. Lipsa ngrasamintelor face ca ponderea acestor categorii de terenuri
si pierderile de recolta (20%) sa creasca.
Desfundarea solurilor pe o suprafata de 546 mii ha (21% din terenurile agricole) pentru plantatiile
pomiviticole a condus la perturbarea stratificarii naturale si scoaterea la suprafata a paturilor slab humificate cu continut
ridicat de carbonati.
Fertilitatea acestor terenuri, utilizate ulterior pentru culturi de cmp, este cu 10-20% mai mica n comparatie cu
cea a solurilor similare nedesfundate.
Poluarea terenurilor agricole se pastreaza, desi aplicarea ngrasamintelor chimice la hectar ntre 1991-1998 s-a
micsorat de 4,3 ori. A crescut concomitent de 2 ori gradul de poluare biologica a solului din intravilanul localitatilor din
cauza lipsei sistemelor functionale de ndepartare si utilizare a deseurilor menajere si zootehnice.
n ultimii 10-12 ani a avut loc deformarea asolamentelor de cmp, micsorarea cotei culturilor leguminoase n
asolamente de 4-5 ori, micsorarea volumului de aplicare a ngrasamintelor minerale de 15-20 ori, celor organice de 10-
15 ori.
Toate acestea au condus la formarea unui bilant negativ a humusului si elementelor nutritive n sol. Ca rezultat
are loc degradarea fizica, chimica si biologica, micsorarea productivitatii solurilor, acutizarea saraciei prin:
- pierderile ireversibile ca rezultat al spalarii de pe versanti a solului fertil;
- pierderile ireversibile ca rezultat al distrugerii solurilor de alunecari si ravene;
- costul pierderilor de productie agricola.
Metode si mijloace de protectie a solului.
Masurile prioritare de conservare a solului vor cuprinde:
- efectuarea de lucrari agricole cu utilaje si masini, de asolamente;
- - utilizarea unor procedee agricole cu impact redus asupra mediului;
- practicarea unei agriculturi organice;
- elaborarea unui proiect de lege privind conservarea solului, dupa modelul tarilor europene;
- aplicarea mecanismelor economice de prevenire a degradarii solului;
- perfectionarea actelor normative n vigoare privind obligatiile persoanelor care efectueaza lucrari ce conduc
la degradarea stratului fertil al solului, cu definirea clara a responsabilitatilor pentru restabilirea fertilitatii lui;
- elaborarea unei harti nationale a terenurilor degradate;
- stimularea restabilirii fsiilor forestiere de protectie si aplicarii de masuri antieroziune;
- reglementarea exploatarii pasunilor;
- reglementarea exploatarii padurilor;
- intensificarea eforturilor de rempadurire;
- optimizarea modului de ocupare a terenurilor;
- revenirea la practica de rotatie a culturilor.
n Moldova protectia solului se poate realiza prin dezvoltarea unei agriculturi ecologice, care sa nu afecteze
componentele mediului si sa dea, n acelasi timp, produse de calitate.
n acest sens trebuie nlocuita treptat combaterea chimica a daunatorilor cu cea biologica, trebuie evitata
practica monoculturilor si trebuie luate toate masurile ce se impun pentru ameliorarea solurilor degradate, fara a omite
necesitatea rempaduririlor si optimizarii modului de depozitare a diverselor deseuri si reziduuri industriale.
In cadrul ecosistemelor terestre, vegetatia are un rol deosebit de important, constituind nivelul la care se
realizeazacele mai complexe schimburi de materie si de energie si la care se produc procesele de sinteza si de
descompunere a materiei organice, pe baza energiei solare captate de plante.

Terenurile acoperite cu vegetatie compacta, bine dezvoltata, pe soluri cu o structura normala, sunt bine
protejate impotriva eroziunii eoliene si in suprafata.
Apa din ploi si din topirea zapezilorse infiltreaza usor si se inmagazineaza in solasigurand in acelasi timp un
regim echilibrat al scurgerii.
Activitatea antropica sub diversele ei forme a produs in decursul timpului modificari profunde ale covorului
vegetal cu consecinte multiple asupra starii de echilibru a mediului inconjurator.
Vegetatia forestiera din vechi timpuri supusa actiunilor de defrisare, in vederea extinderii pasunilor, a fanetelor,
a terenurilor agricole si a vetrelor de asezari.
Pe masura ce presiunea demografica a sporit, iar dezvoltarea economica s-a accelerat, defrisarile au afectat
suprafete cat mai mari
S-a produs astfel o faramitare continua a arealului padurilor, care in prezent apar nu sub forma de masive compacte ci
ca fragmente de dimensiuni mai mici sau mai mari, inconjurate de terenuri agricole sau de pajisti.
In masivele muntoase unde s-a practicat constant pasunatul, in golul de munte, s-a produs o coborare a limitei
altitudinale a padurii, in general pana la schimbarea de panta ce marcheaza trecea de la culmile relativ netede la
povarnisurile abrupte ale muntilor.
De exemplu in Carpatii Meridionali limita actuala coboara in unele locuri la 1400 sichiar1300 de metri, in timp
ce pe versantii mai puternici inclinati, nefavorabil extinderii pajistilor, ea oscileaza in jurul altitudinii de 1800 de metri.
Coborarea antropica a limitei paduri a adus in multe cazuri la disparitia unui tip caracteristic de vegvegetatie
reristea de limita.
Nu orice modificare a invelisului vegeal poate fi considerata ca un element de degradare a mediului.
Uneori vegetatia initiala a fost inlocuita cu formatiuni naturale secundare echilibrate, cu productivitate ridicata
(cum ar fi de exemplu pajistile naturale utilizate ca fanete, formate dupa defrisarea padurilor), sau prin culturi agricole,
fara a se provoca o deteriorare a terenurilor respective.
Degradarea vegetatiei se manifesta proin modificari care duc pe de o parte la scaderea productivitatii ei, iar pe
de alta parte la micsorarea rolului ei in mentinerea echilibrului ecosistemului.
Cea mai mare parte a padurilor sunt utilizate pentru nevoile economice ale societatii, fiind exploatate priodic.
Padurile actuale poarta si acum urme indelungatei folosiri dezordonate, dintrecut care a produs modificari substantiale
ale structurii si compozitiei lor floristice.
Cele mai afectate specii sunt cele cautate in scopuri. De exemplu din fageto-bradete a fost extras preferential
bradul, foarte cautat in trecut pentru sindrila si diverse obiecte de uz casnic, ceea ce a dus la transformarea lor in fagete
pure.
Multe fagete-gorunete s-au transformat, de asemene in fagete pure ca urmare a taierii preferentiale a gorunului.
In acest fel s-a produs o scadere a calitatii productive a padurii.
Modificari ale tipurilor de padure s-au produs si ca urmare a taierilor rse sau a unor taieri dezordonate, datorita
regenerarii mai rapide a unor specii de productivitate inferioara, dar cu putere mare de lastarire (de exemplu teiul
argintiu) sau care fructifica abundent (carpenul, cerul).
In acest fel pe locul unor fagete din regiunea de dealuri si de la poalele muntilor s-au format fageto-carpinete
sau chiar carpinete. In regiunea de campie, degradarea padurilor prin taieri neregulate si pasunat abuziv a dus la
formarea unor arborete de tei argintiu, uneori in amestec cu carpen sau cu frasin.
In alte cazuri cand prin degradare se creeaza conditii de uscaciune, stejaretele si sleaurile de campie pot fi inlocuite prin
cerete pure, sleao-cerete sau cero-sleauri.
Acest fenomen afost in general insotit de o scadere a productivitatii padurilor, uneori si de o inrautatire a
conditiilor stationare. Modificari ale conditiilorde mediu s-au produs si datorita plantatiilor forestiere. Efectuate pe
terenuri degradate, pentru stavilirea proceselor de eroziune, acestea au avut in ansamblu un efect pozitiv remarcabil.
De asemenease realizeaza plantatii forestiere pentru inlocuirea arboretelor exploatate. Deoarece lemnul de
conifere este in prezent foarte cautat, in deosebi ca material de constructie si ca materia prima in industria celulozei si
hartiei, aceste sunt folosite pe scare larga pentru plantatii, chiar in etaje de vegetatie care nu le sunt proprii.
S-au introdus si unele conifere exotice, cum ar fi duglasul, pinul american, mai putin tuia. La poalele unor
masive muntoase din carpati s-au format astfel paduri masive de molid in timp ce la atitudini mai mari, deasupra lor, se
intind fagetedand aspectul unor inversiuni de vegetatie.
Coniferele, care sunt bine adaptate la conditiile edafice si climatice precare ale etajului montan superior si ale
zonei boreale, prezinta o serie de dezavantaje, atunci cand sunt introduse in domeniul foioaselor: duc la adificierea
pronuntata a solului la o umezire si o racire a lui sunt mai expuse la doboraturi de vant (datorita sistemului radicular
superficial), la ruperea varfurilor datorita zapezii si vanturilor sunt mai vulnerabile la atacurile unor daunatori.