UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS“ DIN GALAȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚĂ ȘI INGINERIE ALIMENTARĂ

SPECIALIZAREA INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ ȘI AGROTURISM

Disciplina:,, Monitoring ecologic şi bazele protecţiei mediului “

Tema: ,,Poluarea solului “

Coordonator,

Masterand, anul II

1
 Cuprins

1. Importanţa solului

2. Funcţiile solului

3. Poluarea solului

4. Protejarea solului

2
 1. Importanţa solului

Suprafaţa totală a planetei noastre este în jur de 51 miliarde de hectare. Din care
70,8 % este acoperită de apă (adică 36,9 miliarde hectare), iar 29,2 % este reprezentată
de uscat, adică 14,6 miliarde hectare.
Din această suprafaţă de uscat în agricultură sunt utilizate în cultură permanent
aproximativ 11% adică 1,5-1,6 miliarde hectare (de aproape 100 ori suprafaţa agricolă
a României care este de 14.850.000 hectare).
În etapa actuală în condiţiile unei populaţii de aproximativ 7 miliarde de
locuitori ai Terrei, fiecărui locuitor îi revine o suprafaţă de teren de 2,08 hectare, din
care aproximativ 0,21 hectare arabil.
În afară de asigurarea necesarului de hrană şi alte elemente necesare existenţei
umane (lemn, îmbrăcăminte etc.), solul este solicitat în diferite alte activităţi umane
(construcţii diferite, clădiri, drumuri, diguri, canale, spaţii de agrement, platformă de
reziduuri şi gunoaie etc.).
Solul se formează la suprafaţa uscatului din stratul superior al rocilor pe
anumite elemente de relief. Acest proces este foarte îndelungat şi constă în
interacţiunea mai multor factori de pedogeneză cum ar fi: roca-mama, organisme vii
(animale şi microorganisme), clima, vegetaţie, relief, ape freatice şi de suprafaţa,
timpul geologic.
Rocile de la suprafaţa scoarţei terestre sunt supuse proceselor de dezagregare
(care pot fi de trei forme: fizică, adică mărunţirea; chimică: producându-se reacţii
chimice sub influenţa apei de suprafaţă sau din rocă, a dioxidului de carbon, a sulfului
sau a oxigenului şi dezagregarea biologică: adică efectul distructiv al diferitelor
vietăţi; efecte majore pot fi produse şi de influentele chimice ale unor organisme
vegetale, cum ar fi unele alge si licheni care produc acizi ce fac suprafeţele rocilor mai
poroase), se sfărâmiţează în particule mai mici – nisip, praf, – şi astfel participă la
formarea structurii şi compoziţiei chimice şi mineralogice a solului.
Un alt factor extrem de necesar în formarea solului este clima. Ea condiţionează
formarea diferitor tipuri de soluri.
Alt factor important sunt organismele vii (îndeosebi vegetaţia şi
microorganismele) care şi ele condiţionează formarea diferitor feluri de sol.
Organismele vii (vegetale şi animale ) după moarte îmbogăţesc solul în materie
organică care se acumulează la suprafaţa rocilor, fiind parţial descompusă de către
microorganisme în elemente minerale iniţiale (apă, CO 2, elemente nutritive, etc.).
Astfel, resturile vegetale si animale sunt transformate în humus.

3
 Humusul este un amestec complex, format din produși de transformare
avansată a resturilor organice și produși de resinteză microbiană și din substanțe
humice propriu-zise, cum ar fi acizi humici, acizi fulvici și humina.
Humusul conţine diferite elemente şi substante nutritive, ce asigură fertilitatea
solului.
Prin fertilitate se întelege proprietatea solului de a asigura plantelor substanţe
nutritive (compusi ai elementelor chimice cu care se hranesc plantele), apa şi aer
necesare dezvoltarii normale în perioada de vegetatie. Deci, solul este format atit din
substante organice, cit si din substante minerale.

2. Funcţiile solului

Solul este un sistem dinamic cu o compoziție complexă care include particule

minerale, materii organice, apă, aer şi organisme vii, care îndeplineşte multe funcţii şi
este vital pentru activitaţile umane şi pentru supravieţuirea ecosistemelor. Ca interfaţa
dintre pământ, aer şi apă, solul îndeplineşte mai multe funcţii vitale:

-Producerea de hrană/biomasă.
-Depozitarea, filtrarea şi transformarea multor substanţe.
-Sursă de biodiversitate, habitate, specii şi gene.
-Serveşte drept platformă/mediu fizic pentru oameni şi activităţile umane.
-Sursă de materii prime, bazin carbonifer.
-Patrimoniu geologic şi arheologic.

4
 3. Poluarea solului

Dezvoltarea sistemului socio-economic implică o creștere continuă a economiei

mondiale pe de o parte și o presiune antropică tinzând să exceadă sustenabilitatea
mediului pentru o mare diversitate de căi de impact. Rezultatul, vizibil, este scăderea
nivelului de trai. Efectele acțiunilor antropice asupra solului ca și asupra celorlalte
componente ale ecosferei reprezintă probleme globale care amenință însăși existența
vieții pe planetă ceea ce impune luarea de măsuri imediate pentru stăvilirea lor.
Pierderile anuale de sol doar din terenurile agricole se estimează la 24 miliarde de
tone. Se constată de asemenea creșterea suprafeței terenurilor degradate, erodate și
deșertificarea solurilor. Sărăturarea terenurilor irigate contribuie la scoaterea anuală
din circuitul agricol a cca. 2 mil. ha.

Utilizarea solurilor pentru dezvoltarea sistemului socio-economic uman este

multiplă:

-terenuri cu destinaţie agricolă;

-terenuri cu destinaţie forestieră;
-terenuri aflate permanent sub ape;
-terenuri din intravilan, aferente localităţilor urbane şi rurale pe care sunt amplasate
construcţiile, alte amenajări ale localităţilor, inclusiv terenurile agricole şi forestiere;
-terenuri cu destinaţii speciale cum sunt cele folosite pentru transporturile rutiere,
feroviare, navale şi aeriene, plajele, rezervaţiile, monumentele naturii, ansamblurile şi
siturile arheologice şi istorice .

Poluarea solului poate fi: chimică, fizică, biologică, radioactivă și principalele

activități antropice care duc la poluarea solului sunt agricultura, industria, extinderea
așezărilor urbane.

5
 A. POLUARE FIZICĂ

Deteriorarea solurilor din punct de vedere fizic se datorează :

a. Activităţii agricole produc sărăcirea solului în nutrienţi şi materie organică.

De asemenea, aplicarea tehnicilor necorespunzătoare conduce la declanşarea eroziunii
şi la distrugerea structurii solului
Utilizarea de maşini şi utilaje grele duc la apariţia fenomenelor de compactare şi
formare de crustă

b. Păşunatul excesiv (Suprapăşunatul)

Ca urmare a procesului de păşunare intensivă de către animalele ierbivore are loc
distrugerea covorului vegetal al ecosistemului. Capacitatea limitată de asigurare a
hranei pe păşuni naturale variază astfel:
• în pampasul argentinian este de 14 000 kg vite/km2;
• în preeria din Taxas este de 11 000 kg vite/km2;
• în savana din Kenya de 3 500 kg vite/km2.

În ecosistemul populat cu animale sălbatice, dacă aceste limite sunt depăşite apare
autoreglarea, adică se intensifică activitatea prădătorilor, creşte frecvenţa bolilor şi a
paraziţilor, deoarece populaţiile acestora se găsesc în echilibru dinamic cu mediul,
suferind modificări funcţie de fluctuaţiile acestuia.
În cazul populaţiilor de animale domestice, care sunt dependente de factorul uman,
suprapăşunatul produce dezgolirea biotopului care-şi pierde posibilitatea naturală de
regenerare. Animalele domestice, concentrate pe suprafeţe limitate consumă şi tasează
învelişul vegetal , astfel că vegetaţia îşi pierde varietatea şi dispare progresiv de pe
anumite suprafeţe, care treptat sunt supuse eroziunii şi degradării.
Tasarea sau compactarea solului reduce mult circulaţia apei şi a aerului. Dacă stratul
tasat depăşeşte 30 cm, degradarea este ireversibilă pe cale naturală.
În prezent pe glob există o preocupare generală pentru ocrotirea vegetaţiei, prin
limitarea păşunatului intensiv şi fixarea solului prin plantarea perdelelor forestiere.

c. Despădurirea
Pădurile reprezintă un factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic, climatic
şi hidric. În prezent ele deţin 30,4% din suprafaţa uscatului, comparativ cu perioada
preistorică când aproximativ 70% era acoperită de păduri. Din cauza activităţilor
antropice variate , şi de multe ori imorale, în prezent marile păduri ale lumii se află în
pericol (în fiecare minut se pierd 26 ha de pădure iar dacă se va continua aşa pământul
va ajunge o planetă lipsită de păduri).
Fenomenul de despădurire contribuie la degradarea solului prin instalarea eroziunii
accelerate, declanşarea alunecărilor de teren şi apariţia aridizării.

6
d. Poluarea solului prin lucrări de excavare
Se referă la distrugerea solului prin lucrări de exploatare minieră la zi (sau suprafaţă),
balastiere, cariere, foraje şi la toate lucrările executate pentru diferite construcţii
industriale sau de altă destinaţie.

B. POLUARE CHIMICĂ

Poluarea chimică este generată de substanţe precum metale grele, pesticide,

îngrăşăminte, etc.

Poluarea cu metale grele are ca surse de poluare diferitele ramuri ale industriei
dar şi transporturile. Mai intens acest tip de poluare este întâlnit în zonele de
exploatare minieră.

Precipitaţiile dizolvă gazele şi antrenează particulele pulberilor purtate în atmosferă;

acestea ajung în sol şi mai departe în plante împreună cu alte elemente poluante.

Plantele absorb cantităţi mai mari din aceste elemente din sol, la care se adaugă
depunerile particulelor cu aceşti poluanţi existenţi în aer, pe frunze, muguri etc. Ca
urmare, spre exemplu, furajele conţin cantităţi sporite de substanţe toxice, depăşind
valorile normale şi intrând în domeniul toxic.

Poluarea cu pesticide

Pesticidele sunt substanţe chimice utilizate pentru combaterea speciilor considerate

dăunătoare economiei şi/sau sănătăţii omului .

Însă, odata cu distrugerea dăunătoarelor sunt distruse şi alte vieţuitoare, deoarece

pesticidele nu au proprietăti selective .

Pesticidele cu mare toxicitate pot să degradeze biocenozele din sol, îndeosebi

detritofagii şi microorganismele din sol cu rol în descompunerea şi mineralizarea
materiei organice moarte. Prin aceasta sunt dereglate şi circuitele biogeochimice ale
elementelor în natură. Pesticidele afectează în mod deosebit râmele care au un rol
primordial în asigurarea fertilităţii solului.

Pesticidele sunt compuşi periculoşi care persistă mult în mediu.

Poluarea cu îngrăşăminte

Dezvoltarea agriculturii intensive a fost legată de utilizarea îngraşămintelor, în

special a celor cu azot , fosfor şi potasiu.

7
Îngraşămintele au fost folosite în agricultură pe scara largă şi fără discernământ
neţinându-se cont de necesarul specific al plantelor de cultură , de momentul de
aplicare a lor sau de modalitatea cea mai adecvată . Ca urmare a folosirii lor în
cantităţi excesive, o parte rămân în sol şi sunt antrenate prin apele de şiroire, de
infilţratie sau prin sistemul de drenaj al apelor de irigaţii ajungând în râuri sau în apele
freatice conducând la accelerarea fenomenului de eutrofizare al apelor de suprafaţă.

Din plante, azotaţii ajung la om, în tubul digestiv, unde în condiţii reducătoare,
datorită florei intestinale, se transformă în azotiţi care sunt foarte toxici. Ei se combină
cu hemoglobina, formând methemoglobina care nu poate fixa oxigenul, situaţii în
care apar grave anemii.

Poluarea cu petrol

Poluarea solului cu petrol şi reziduuri petroliere se datorează activităţilor de exploatare

şi extracţie a ţiţeiului, la acestea adăugându-se pierderile din conductele care
transportă ţiţei sau produse petroliere.

4. Protejarea solului

Protecția solului. Strategiile europene de protecție a solului care sunt

implementate la nivel național pornesc de la constatarea și îngrijorarea privind:

 nivelul de degradare a solului la nivel local, regional cu efecte sporadice

transfrontaliere,
 impactul pe care modul în care este utilizat solul (irigări necorespunzătoare, ararea
versanților, despăduririle sau secarea turbăriilor pentru extinderea terenului arabil) ar
putea provoca o creștere a captării de carbon și emisii de gaze cu efect de seră,
 impactul reciproc intre degradarea solului și schimbările climatice.

Strategia tematică pentru protecția solului din UE are în vedere măsuri, acțiuni
care să permită:

 conservarea capacității solului de a-și îndeplini funcțiile ecologice, economice

sociale și culturale;
 protecția și utilizarea durabilă a solului;
 o mai eficientă conștientizare a populației,
 aplicarea de măsuri obligatorii care să promoveze calitatea solului:
8
 respectarea de către fermieri a principiului eco-condiționalității;
 integrarea politicii de protecție a solului în politicile naționale și în UE;
 evaluarea unor posibile sinergii cu strategiile de protecție a celorlalte componente
ale ecosferei (apa).

La nivel național, acțiunile de protecție a solului sunt reglementate inclusiv prin

legislația de mediu (OUG 195/2005, cap. XI, protecția solului, subsolului și a
ecosistemlor terestre) și se împart în două categorii:

i. Activități de îmbunătățiri funciare: irigații, prevenirea și combaterea excesului

dăunător de apă din sol, prevenirea și combaterea eroziunii solului (prin măsuri
silvice, hidrotehnice, agrotehnice), extinderea terenului arabil prin valorificarea în
scop agricol prin măsuri specifice, a suprafețelor cu soluri slab sau total neproductive
(modelarea terenurilor accidentale, amendarea solurilor acide, ameliorarea terenurilor
sărăturate).

ii. Activități de prevenire și combatere a poluării solului.

CUPRINS

Universitatea ,,Dunărea de jos Galaţi”- Conversie Biologie

Suport de curs ,, Protecţia mediului”
Suport de curs ,,Ecologie”