FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA

PĂRŢII MINERALE A SOLULUI

Suprafaţa Terrei este de cca. 510 mil.km2. În procesul de
pedogeneză are importanţă scoarţa sau litosfera Terrei sub care
se află , mantaua şi nucleul.
Compoziţia chimică a scoarţei terestre.
- În litosferă(scoarţă) se regăsesc toate elementele chimice,
procentul cel mai ridicat fiind deţinut de O, Si, Al.
- Elementele chimice se găsesc sub formă de minerale.
- Mineralele sunt corpuri naturale anorganice, cu o compoziţie
chimică bine definită, de regulă omogene din punct de vedere fizic
şi chimic. Sunt răspândite cca. 100 de minerale din peste 3000
cunoscute.
- Feldspaţii şi feldspatoizii reprezintă peste 60%, amfibolii şi
piroxenii 17%, cuarţul 12%, iar micele, mineralele de titan si alte
minerale, diferenţa.
După compoziţia chimică, mineralele pot fi
grupate astfel:
-clasa elementelor native;
-clasa sulfurilor;
-clasa oxizilor şi hidroxizilor;
-clasa sărurilor haloide;
-clasa compuşilor oxigenaţi.
Silicaţii – se regăsesc în roci magmatice,
metamorfice şi sedimentare. Au importanţă
pedologică. Conţin foarte multe elemente chimice.
Mineralele argiloase rezultă ca urmare a manifestarii
fenomenului de alterare(procese chimice) a
mineralelor primare, de regulă, silicaţii.
 COMPOZIŢIA PETROGRAFICĂ A
SCOARŢEI
Scoarţa este alcătuită din asociaţii de minerale
care determină formarea rocilor.
Rocile sunt alcatuite fie dintr-un mineral cum ar
fi: gipsul, calcarul, cuarţitul( fenomen rar) sau
asociatii de mai multe minerale.
După origine se disting:
- roci magmatice(vulcanice);
- roci metamorfice;
- roci sedimentare.
 DEZAGREGAREA ROCILOR ŞI
ALTERAREA
 Rocile magmatice, rocile metamorfice
ajunse la suprafaţă sunt supuse unor
transformări formând un strat care este
supus acţiunii concertate a factorilor
ecologici ai atmosferei, hidrosferei şi
biosferei.
 Procesul de transformare(mărunţire) a
rocilor în particule de mărimi diferite, de
dimensiuni din ce în ce mai mici, fără
schimbarea compoziţiei chimice se numeşte
dezagregare.
Alterarea se produce concomitent cu
dezagregarea, fenomenul fiind evident la
suprafaţa particulelor rezultate prin
dezagregare.
Alterarea presupune transformări de
natură chimică sau biochimică.
-Transformările de natură biochimică
decurg sub acţiunea microorganismelor şi
macroorganismelor.
-Alterarea chimică şi biochimică decurg
simultan.
FORMAREA PĂRŢII ORGANICE
DIN SOL
 Materia organică din sol este formată din
organisme vii şi din resturi ale organismelor vii.
 La suprafaţa solului şi în sol se acumulează
resturi organice (sau produse de descompunere)
de origine vegetală sau animală.
 Masa organică moartă se află într-o continuă
transformare sub acţiunea factorilor fizici şi
chimici(factori abiotici) dar şi sub acţiunea
microorganismelor şi mezofaunei(factori biotici).
 - O parte din resturile organice sunt supuse
unor procese de mărunţire, descompunere,
levigare(spălare) si depunere rezultând în final
compuşi minerali.
- O altă parte din materia organică este
supusă unor procese biochimice complexe.
- În urma transformarilor care au loc din punct
de vedere biologic, chimic şi biochimic rezultă
compuşi macromoleculari cu o structură
variată şi compoziţie complexă.
- Partea organică a acestor produşi poartă
numele de humus.
 -Între mineralizare şi humificare se
manifestă un echilibru. Cele două
procese sunt antagonice dar se află
intr-un echilibru dinamic.
-Succesiunile de transformare biochimică
şi chimică determină aşadar formarea
humusului ca formă superioară de
existenta a materiei organice, rezultând
compuşi coloidali humici.
-Humusul este de mai multe tipuri.
Frecvent materia organică din sol este
combinată prin legături chimice, fizico-
chimice cu materia minerală rezultand
complexe organo-minerale, cum ar fi
complexele argilo-humice, argilo-feri-
humice, humico-ferice, compuşi humico-
aluminici.
Chelaţii – sunt complexe organice cu
metale (Cu, Co, Fe, Mn, Ni si altele).
Au rol în mobilizarea şi reţinerea
microelementelor din sol.
 Importanţa şi rolul humusului în
fertilizarea solului
 Humusul este constituentul ce influenţează major
totalitatea însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale
solului şi determină potenţialul productiv, respectiv
fertilitatea solului.
 Humusul măreşte activitatea biologică, coeziunea
particulelor elementare la solurile uşoare, măreşte
permeabilitatea pentru apă şi aer, contribuie la
fixarea sau adsorbţia cationilor (exemplu: Ca, Mg, K).
Cationii sunt necesari nutriţiei plantelor.
 Humusul si alte surse asigură eliberarea cationilor în
soluţia solului.
FORMAREA PROFILULUI DE SOL
 Sub acţiunea factorilor ecologici, pedogenetici
(climă, macro-microorganisme şi altii) se
desfăşoară în spaţiu şi timp fenomenul de
solificare. Se conturează mai multe
straturi(orizonturi).
 Totalitatea orizonturilor formează profilul
solului.
 În funcţie de roca mamă, durata şi intensitatea
acţiunilor, factorilor ecologici, orizonturile au o
anumită succesiune.
 Succesiunea este specifică pentru fiecare tip de
sol.
Tipul de sol:

-reprezintă unitatea sistematică de bază

în clasificarea solului;
-reflectă modul de manifestare a
condiţiilor de solificare şi starea de
echilibru(dinamic) cu mediul înconjurător;
-are însuşirile fizice, chimice şi biologice,
caracteristice;
-pentru desemnarea, recunoaşterea,
identificarea tipurilor de sol se recurge la
folosirea unor simboluri respectiv coduri;
- fiecare orizont are un simbol aparte.
Orizontul A

Este orizontul de bioacumulare – bogat in humus.

Poate fi:
Am – orizontul Am molic(mollis – moale); un
orizont de culoare foarte închisă, structură
glomerulară; grosime cam 25 cm, se dezvoltă în
zone cu climat puţin umed.
Au – orizontul Au umbric(umbră); zonă cu climat
umed şi răcoros.
Ao – orizontul Ao ocric(ochros-ocru-deschis);
apare în zonele umede, foarte umede, de culoare
deschisă, mult mai sărac în materia organică.
Orizontul B

Orizont iluvial – orizont de depunere al argilei, situat

sub un orizont E;

Bv – orizontul cambic, rezultă din alterarea şi

depozitarea pe loc a materialului parental; are
culoare închisă, structura este poliedrică,
columnară, prismatică, textura este fină, grosimea
>10 cm.
Bt – orizont b textural sau argilo-iluvial : conţine
argila migrată din partea superioară, culoarea este
diferită de regulă mai închisă faţă de roca mamă,
structura prismatică, columnară sau poliedrică,
grosimea > 7,5 cm.
Orizontul E

Din care eluviază(se deplasează pe verticală argila),

eluviază hidroxizii de fier şi aluminiu, este îmbogăţit în cuarţ
sau alte minerale.

El – orizont luvic; are culoare deschisă, structura poliedrică,

lamelară, sau fără structură, textură mai grosieră.
Ea – orizont albic, culoarea şi mai deschisă decat în El;
structura asemănătoare cu El; textura mai grosieră;
Es – orizontul spodic(podzol – cenuşă); aspectul unui strat
cu cenuşă, se formează în zone montane, fără structură,
culoarea este deschisă, conţinut foarte scăzut în materie
organică, fertilitate scăzută.
Orizontul G

Orizontul gleic de acumulare a oxizilor şi hidroxizilor

de Fe, Al, Mn, evoluează în condiţii de exces de
umiditate, sub influenţa apei freatice;

Gr – orizont gleic de reducere; colorit uniform sau

aspect marmorat, se formează în condiţii de exces
de umiditate, sub influenţa apei freatice în mediu
anaerob, are miros de hidrogen sulfurat.
Go – orizont gleic de oxidare, exces de umiditate,
prezenţi oxizi sub formă de pelicule şi concreţiuni,
aspect marmorat.
Orizontul W

Orizontul pseudogleic, se formează în condiţii

de exces de umiditate, sub influenţa apei din
precipitaţii, aspect marmorat; grosimea >15
cm, sunt prezente pe locurile cu umiditate
permanentă.

Orizontul Wg

Orizontul pseudogleizat, evoluează în cazul în

care solul este umed-uscat(perioade ce se
succed); umiditate temporară.
Orizontul C

Orizont mineral, apare în partea inferioară, ca

material parental.

Rrz – orizontul redzinic, orizont format din

roci dure, calcaroase, dolomite, roci eruptive,
este specific solurilor cu profil scurt, redzime
sau pseudoredzimele.
Orizontul O

Organic, nehidromorf, format în condiţii de

deficit de apă, constituit din material organic
parţial, transformat sau aflat în stadiu avansat
de descompunere.

Orizontul T

Orizontul cu turbă – orizont organic hidromorf,

specific solurilor turboase(mlaştini şi turbării):
Harghita, Poiana Stampei – turbării Valea
Someşului Cald, zona Ciucului;
Orizonturile solurilor sărăturate

Sunt caracteristice următoarele orizonturi:

Sa – orizont salic;
Sc – orizont salinizat;
Na – orizont natric(alcalic);
Ac – orizont alcalizat.

Solurile sărăturate se caracterizează prin însuşiri

fizice, chimice şi biologice nefavorabile ceea ce
determină o fertilitate foarte scăzută.
 PROPRIETĂŢILE SOLULUI
 Proprietatile fizice ale solului

 Solurile se caracterizeaza prin însuşiri fizice, chimice şi

biologice.

 Textura solului. In pedologie, textura solului reprezintă

gradul de fineţe al particulelor elementare care poate fi :
argiloasă, lutoasă şi nisipoasă sau intermediară: argilo-lutoasă,
luto-nisipoasă s.a.m.d.

 Textura influenţează porozitatea solului, structura

solului, influenţează drenajul, regimul de aer, capacitatea de
reţinere a apei, influenţează însuşirile de adsorbţie şi
schimb cationic. În funcţie de textură se iau decizii în
executarea lucrărilor de irigare, desecare şi drenaj.
 Structura solului
- În pedologie, structura reprezintă gradul de asociere al
particulelor elementare.
Structura poate fi: glomerulară-mazarată, alunară,
nuciformă, prismatică şi columnară.
- După gradul de structurare se disting soluri nestructurate,
slab structurate, moderat structurate şi bine structurate.
În solurile fără humus, fără argilă, fără carbonaţi de calciu,
nu se formează structură.
- Structura poate fi îmbunătăţită datorită influenţei
favorabile a microorganismelor(micelii, ciuperci), precum
şi prin cultivarea leguminoaselor(translocă calciu din
profunzimea solului), sau a gramineelor anuale sau
perene care au rădăcinile fasciculate.
Structura glomerulară şi importanţa ei
economică şi ecologică
- Solurile bine structurate asigură : o activitate
optimă pentru macro şi microorganisme, un regim
aerohidric favorabil, o nutriţie optimă a
plantelor(echilibrată).
- Procesele biochimice(humificarea,
amonificarea, nitrificarea), decurg în condiţii optime,
mineralizarea este optimă, nutriţia optimă.
- În solurile slab structurate nu se asigură
condiţii optime de vegetaţie .
Cauze care determină degradarea
structurii solului

- cauze mecanice: executarea

repetată a lucrărilor agricole
mecanizare, ploile cu caracter torenţial;
- cauze fizico-chimice: îndepărtarea
ionilor de Ca, rezultă degradare parţială;
- cauze biologice: diminuarea
aportului de materie organică.
 Refacerea structurii solului
Pentru a asigura condiţii optime de vegetaţie
pentru plante, refacerea structurii solului se poate
asigura prin:
- folosirea amendamentelor pe bază de calciu;
- cultivarea leguminoaselor;
-fertilizarea organică(gunoi de grajd sau
îngrăşăminte verzi);
- executarea unor lucrări agrotehnice moderne care
diminuează numărul de treceri pe teren cu maşini
agricole;
- folosirea unor substanţe stabilizatoare ale
structurii solului(foarte costisitoare).
Proprietăţile chimice ale solului
- Starea coloidală este determinată de
particulele foarte fine ale solului, constituite din
argilă şi/sau humus.
- Coloizii pot fi minerali sau organo-minerali.

- Fenomenul de reţinere(adsorbţie) presupune

reţinerea de către microparticulele solului a
substanţelor minerale, organice aflate în stare de
suspensie grosieră, coloidală, moleculară sau
ionică.
- Solurile bogate în humus şi argiloase au o
capacitate de reţinere ridicată a materiei
anorganice .
Faza lichidă sau soluţia solului reprezintă apa şi
substanţele dizolvate aflate în stare ionică sau compuşi
dizolvaţi.
- Surse ce îmbogăţesc soluţia solului: precipitaţiile, pânza
freatică, apa de irigaţie, la care se adaugă substanţele
minerale rezultate prin fertilizare.

Faza solidă: este constituită din substanţele

minerale şi cele organice.
- În urma procesului de alterare a rocilor, sunt puse în
libertate foarte multe elemente( K, P, Ca, Mg , Fe, Mn, Al
şi multe altele).
- Totodată se acumulează elemente chimice şi prin simplificarea
materiei organice supusă descompunerii, după cum s-a mai precizat.
- Concetraţia diferă în funcţie de regimul hidric şi de calitatea
mineralelor.
- Compoziţia şi concetraţia soluţiei solului variază în perioada de
vegetaţie şi de la un an la altul.
 Reacţia solului
- Se exprimă prin valoarea pH şi reprezintă logaritmul cu
semn schimbat al concetraţiei ionilor de hidrogen.

- Condiţiile optime de vegetaţie pentru plante se

realizează când pH-ul este cuprins între 6,5-7,5. In functie de
valoarea pH solurile se clasifica astfel:
- pH sub 6,8 = sol acid
- pH cuprins intre 6,8 - 7,2 = sol neutru
- pH peste 7,2 = sol bazic sau alcalin

- Condiţiile optime de vegetaţie pentru plante se

realizează când pH-ul solului este cuprins între valorile 6,5 -
7,5.
Apa, aerul şi temperatura solului
- Apa din sol prezintă importanţă în desfăşurarea
activităţilor biologice pentru, flora şi fauna din sol.
- Se apreciază că pentru un gram de materie
vegetală în funcţie de specie se consumă între 220-
1000 g apă.
- De exemplu la lucernă pentru sinteza unui
kilogram de substanţă uscată se consumă peste
700-800 Kg apă.
- Reţinerea apei în sol este determinată de
cantitatea de apă disponibilă dar depinde şi de
alte însuşiri ale solului( textura solului, structura
solului).
Formele de apă din sol:

apa legată chimic – nu este accesibilă

plantelor;
apa legată fizic – parţial accesibilă plantelor;
apa liberă care poate fi solidă, lichidă(apa
capilară),;
apa gravitaţională – este accesibilă
plantelor.

Apa de capilaritate acţionează de jos în

sus.
 Indicii hidrofizici ai solului

În practicarea agriculturii, în stabilirea regimului de irigare

este important să se cunoască gradul de umiditate a
solului.
Starea de umiditate a solului se apreciază prin anumite
valori, numiţi indici hidrofizici, prin care se exprimă
procentual conţinutul apei în raport cu masa solului uscat.

CH – coeficientul de higroscopicitate – reprezintă

cantitatea maximă de vapori de apă pe care o poate adsorbi
solul într-o atmosferă saturată cu vapori de apă. Nu este
accesibilă plantelor.

CO – coeficientul de ofilire – reprezintă pragul inferior al

umidităţii solului la care plantele se ofilesc definitiv.
 CC – capacitatea de apă în câmp – reprezintă
cantitatea maximă de apă capilară pe care o poate reţine
solul.
Când valoarea CC este cuprinsă între 40-50%, sunt
asigurate condiţii optime de vegetatie pentru plante.
CAU% - capacitatea de apă utilă- reprezintă rezerva
de apă utilă, accesibilă plantelor ce o poate reţine solul;
CAU% = CC% - CO%

Capacitatea de apă utilă are importanţă practică în

stabilirea momentului optim pentru irigarea culturilor.

CT – capacitatea totală pentru apă – reprezintă

cantitatea de apă maximă pe care o poate reţine solul în
urma udării timp de o oră.
 Aerul din sol

- Reprezintă starea gazoasă.

- Compoziţia lui variază în limite destul de reduse,
schimbul de aer dintre dintre compartimentele sol -
atmosferă se produce destul de lent.
- Compoziţia este asemănătoare cu aerul
atmosferei dar cu precizarea că, în sol conţinutul de
CO2 creşte ca urmare a proceselor biochimice care
se produc.
- Regimul aerului din sol poate fi echilibrat când
solul are o structură şi textură favorabilă, iar regimul
de aer este deficitar când umiditatea este foarte
ridicată.
 Temperatura solului
- Alături de apă, aer, căldura solului constitue un alt factor
important (ecologic) care asigura creşterea şi dezvoltarea
plantelor.
- În funcţie de temperatură se desfăşoară procesele de
germinaţie ale seminţelor, răsărirea plantelor, se
dezvoltă sistemul radicular; se desfăşoară regimul de
nutriţie, activitatea microorganismelor din sol şi altele .
- Sursa principală de energie este de origine solară.
- Din totalul energiei solare incidente 33 % pătrunde în sol,
10 % este reflectată de sol, 40 % reflectată în spaţiul
cosmic, iar 17 % este absorbită de atmosferă.
- Cantitatea de energie solară este influenţată de:
latitudine, relief, expoziţie, umiditate, nebulozitate, culoarea
solului şi alte particularităţi.
Importanţa temperaturii solului

Alternarea perioadelor de înghe -

dezgheţ influenţează:
- procesul de dezagregare a solului,
calitatea arăturii,
- momentul însămânţării,
- se alege structura culturilor,
- se aleg soiurile, hibrizii.
 SOLURILE ROMANIEI
 Clasificarea solurilor României

 In mod asemanator altor ştiinte biologice, solurile se

clasifică în: clasa de sol,. tipul de sol,. subtipul, varietatea,
familia, specia, varianta.

 În stabilirea şi identificarea unităţilor taxonomice se folosesc

orizonturile diagnostic şi caracterele diagnostic.

 Orizontul diagnostic este orizontul pedogenetic sau

însuşirea respectiv însuşirile care constituie un criteriu
determinant în delimitarea unei unităţi taxonomice.

 Identificarea se face pe teren în urma săpării secţiunii de

control.
Clasele de soluri mai importante:

1. Clasa Molisoluri(Am orizont diagnostic)

2. Clasa Argiluvisoluri (Bt orizont diagnostic)
3. Clasa Cambisoluri (Bv orizont diagnostic)
4. Clasa Spodosoluri ( Bs orizont diagnostic)
5. Clasa Umbrisoluri (Au orizont diagnostic)
6. Clasa solurilor hidromorfe(G;W orizont diagnostic)
7. Clasa solurilor halomorfe(Sa, Na orizont
diagnostic)
8. Clasa solurilor neevoluate, trunchiate,
desfundate(A, foarte slab dezvoltate)
9. Clasa solurilor organice(T)
Clasa Molisoluri - orizont diagnostic(Am)

Ex.: tipuri – soluri bălane.

Răspândire: Dobrogea, unele zone de pădure

din Transilvania.

Fertilitate: bună.

Mod de folosire: la toate culturile(cereale, plante

tehnice, vie, pomi).

Creşterea fertilităţii: fertilizare, irigare.

Cernoziomurile:
Răspândire: Câmpia Română, Câmpia de Vest, Dobrogea, Moldova,
Transilvania.
Fertilitatea: foarte bună.
Mod de folosire: majoritatea culturilor.
Creşterea fertilităţii: fertilizare, irigare.

Cernoziomurile cambice:
Răspândire: Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania, Oltenia.
Fertilitatea: foarte bună.
Mod de folosire: majoritatea culturilor.
Creşterea fertilităţii: fertilizare organică.

Cernoziomurile argilo-iluviale(Am Bt)

Răspândire: Muntenia, Moldova, Transilvania, Oltenia.
Fertilitatea: bună, spre foarte bună.
Mod de folosire: majoritatea culturilor(în mod deosebit pomicultură,
viticultură)
Creşterea fertilităţii: irigare, fertilizare organică, minerală.
Soluri cenuşii:
Răspândire: Podişul Sucevei, Podişul Central al Moldovei,
Dobrogea.
Fertilitatea: bună.
Mod de folosire: cereale, plante furajere, plante industriale,
pomi, viţă.
Creşterea fertilităţii: irigare, fertilizare organică, minerală.

Rendzinele:
Răspândire: mai ales în zona montană şi subcarpatică, în
Dobrogea, în anumite zone din Transilvania.
Fertilitatea: foarte diferită
Mod de folosire: silvicultură, pajişti naturale, pomi, viţă, mai
puţin plante de cultură, solul este foarte bogat în schelet.
Creşterea fertilităţii: fertilizare organică, minerală, adunarea
scheletului(pietre), combaterea eroziunii solurilor.
Clasa Argiluvisol(Bt) – soluri brun
roşcate

Răspândire: sudul ţării, Muntenia, Oltenia, pe

suprafeţe mici în Transilvania şi Banat.
Fertilitatea: bună.
Mod de folosire: majoritatea culturilor de câmpie
inclusiv pomicultură, viticultură.
Creşterea fertilităţii: se respectă o agrotehnică
complexă, completat de irigări, fertilizare organică şi
minerală.
Soluri brune argiloiluviale
Răspândire: zona de deal, podiş şi piemont.
Fertilitatea: relativ bună.
Mod de folosire: cereale, plante tehnice, pomi, viţă.
Creşterea fertilităţii: fertilizare organică, minerală.

Soluri brune roşcate-luvice(podzolice – aduce cu

cenuşa)
Răspândire: sudul ţării, Muntenia, Oltenia, pe suprafeţe mici
în Transilvania şi Banat, suprafeţe puţin drenate, acoperite cu
păduri.
Fertilitatea: mai scăzută faţă de brun-roşcate.
Mod de folosire: cereale, floarea soarelui, soia, plante
furajere.
Creşterea fertilităţii: fertilizări organice, chimice, corectarea
pH-lui, se îmbunătăţeşte regimul hidric sau apă prin lucrări
de drenaj.
Luvisoluri albice(soluri podzolice argilo-
iluviale)
Răspândire: idem analul solurilor brune argilo-iluviale.
Fertilitatea: foarte scăzută .
Mod de folosire: cereale, pomi şi plante furajere.
Creşterea fertilităţii: fertilizări organice(doze ridicate), minerale
şi se execută lucrări de afânare a solului.

Clasa cambisol – soluri brune,

eumezobazice
Răspândire: zona de podiş din Transilvania, Moldova, zona
de deal şi subcarpatică, zona piemontană vestică.
Fertilitatea: relativ bună.
Mod de folosire: cereale, cartof, plante furajere, pomicultură şi
se cultivă pajişti.
Creşterea fertilităţii: fertilizare organică, minerală, se respectă
asolamentele, se combate eroziunea solului.
Soluri roşii(Terra Rosa)
Răspândire: în vestul ţării, în Munţii Pădurea Craiului, zona de
podiş a Mehedinţilor.
Fertilitatea: relativ bună.
Mod de folosire: pajişti, pomicultură, cereale.
Creşterea fertilităţii: fertilizare organică, minerală, se
corectează eroziunea solului.

Soluri brune acide:

Răspândire: zona de munte.
Fertilitatea: scăzută.
Mod de folosire: pajişti, silvicultură.
Creşterea fertilităţii: fertilizare organică mai ales târlire,
administrarea amendamentelor de Ca, precum şi fertilizare
minerală.
Clasa spodosoluri – orizont diagnostic
Bs, spodic
- Fertilitatea: foarte slabă, pajişti de producţie
foarte scăzută.
- Creşterea fertilităţii: administrarea
îngrăşămintelor organice, practicarea târlitului,
fertilizarea cu îngrăşăminte chimice N,P,K şi
corectarea ph-lui cu amendamente, contraindicat a
se împrăştia rumeguş pe terenuri deoarece
rumeguşul acidifică solul, deşeurile lemnoase se ard
şi se împrăştie cenuşa care are proprietăţi bazice.
Clasa solurilor hidromorfe – s-au format şi
evoluat în condiţii de exces de umiditate – temporar sau
permanent.

- Solurile gleice au ca orizont diagnostic G şi au evoluat sub

influenţa apei freatice iar cele pseudogleice sub influenţa apei
din precipitaţii sau orizontul diagnostic W.
- Ele sunt răspândite în zona de stepă, silvostepă, pe
suprafeţe foarte mari în Câmpia de Vest, Câmpia Română,
zonele luncilor sau Deltă, sunt răspândite în depresiuni din
Ţara Bârsei, Făgăraş, Haţeg, Teiuş, Baia Mare.
- Fertilitatea: scăzută.
-Creşterea fertilităţii: se recomandă drenajul, fertilizarea
organică, fertilizare susţinută cu N, P, K şi corectarea pH-lui
acid cu amendamente pe bază de Ca
Clasa solurilor halomorfe – orizont
diagnostic Sa(salic) Na(natric)

- Răspândire: în zona de stepă, silvostepă, fertilitatea

foarte scăzută, datorită proprietăţilor nefavorabile
determinate de ionii de sodiu dar şi a sărurilor
solubile.
- Creşterea fertilităţii: se face prin executarea
drenajelor urmate de udări repetate(lucrări
costisitoare) şi corectarea pH-lui alcalin cu sulfat de
calciu(CaSO4), se execută fertilizarea organică,
chimică iar dintre culturi pot fi recomandate: sorgul,
sfecla de zahăr, floarea soarelui, lucernă iar în
zonele dun sud orezul.
Clasa solurilor neevoluate, trunchiate şi
desfundate

Solurile neevoluate – caracteristica orizontului A –

slab format evoluat, deasupra materialului parental sau rocii
mama.
litosolurile – formate pe roci compacte
planosoluri aluviale – soluri aluviale răspândite în luncile
râurilor, malurile lacurilor, în Delta Dunării şi pe suprafeţe
supuse umidităţilor periodice.
Fertilitatea – foarte diferită, se recomandă indiguirea,
irigarea, drenaje şi o agrotehnică adecvată.
Culturi: legumele şi orezul.
Clasa solurilor organice –
solurile turboase:
orizont diagnostic T – orizont cu turbă
ce poate fi mai gros de 50 m. Sunt
răspândite în zonele joase şi platouri
montane. Fertilitatea este scăzută.
 NOŢIUNI DE BOTANICĂ

 DEFINIREA CONCEPTELOR

 BOTANICA( „botane”= planta ) este

ştiinţa care studiază plantele din punct de
vedere morfologic, anatomic, a clasificarii,
a răspândirii diferitelor specii, a valorii lor
din punct de vedere economic.
 MORFOLOGIA PLANTELOR
 CELULA VEGETALĂ

 Unitatea fundamentală, structurală şi funcţională a

oricărui organism vegetal şi animal în care se desfăşoară
toate procesele vitale. A fost descoperită în sec. XVII de
Robert Hook(1965).

 Corpul plantelor poate fi alcătuit dintr-o singură

celulă(unicelulare) sau din mai multe celule (pluricelulare).
Ca plante unicelulare se pot cita: bacteriile, algele
albastre, unele alge verzi, unele ciuperci, diatomeele.
Majoritatea plantelor însă au corpul alcătuit din mai multe
celule( pluricelulare).
Forma şi dimensiunile celulei
vegetale
Forma este foarte variată, dar se disting
celule parenchimatice şi celule
prozenchimatice.

Dimensiunile celulei variază între limite

largi în funcţie de origine, funcţiile pe care le
îndeplinesc şi modul de dezvoltare.
Constituenţii celulari

a) protoplastul – partea vie;

b) paraplasma – partea lipsită de viaţă.
citoplasma sau hialoplasma formată din:
- matrice(sediul unor procese biochimice);
- membrana citoplasmatică(plasmalemă spre
membrana celulară şi tonoplast spre
vacuole);
organite celulare(reticul endoplasmatic, ribozomi,
mitocondrii, plastidele, dictiozomi(aparatul Golgi);

Nucleul – este sediul sintezei acizilor nucleici

membrana celulară, vacuole, incluziuni ergastice
solide, incluziuni ergastice lichide.
Protoplasma
Citoplasma este masa fundamentală a celulei vegetale, în care au loc
procesele vitale şi în care se află incluse în aceasta şi ceielalţi constituenţi
vii ai acesteia.
- În compoziţia chimică a citoplasmei intră 60 din cele 104 elemente
cunoscute, unele ca: C, H, O, N, S, K, P, Ca, Mg, Fe, Br, Cu, Zn, Mn se
află în citoplasma tuturor celulelor vegetale. C, H, O ocupă aproximativ
98%(O =

70%; C = 185; H =
10%), restul elementelor reprezintă 2% şi anume, N, K, Ca, P, Mg, S, Fe
însumează 1,9%, restul de 0,1% revenind microelementelor( Mn, Cu, Zn,
Bo, Br, Ni) şi ultramicroelementelor(Au, Ag, Co).
- Este constituită dintr-un complex de substanţe coloidale şi soluţii. Conţine
circa 17-18% substanţă uscată şi 82-83% apă.
- Din datele cunoscute până în prezent, în compoziţia citoplasmei se află
trei categorii mari de substanţe: proteine, glucide şi lipide, la care se

adaugă apa şi sărurile minerale.

Organitele celulare
Reticulul endoplasmatic.
- Este reprezentat printr-un sistem de tuburi, canalicule şi
vezicule, care au aspectul unei reţele cuprinsă între nucleu
şi plasmalemă.
- În ochiurile acestei reţele se găseşte hialoplsma, ca şi
celelalte organite.
- Are rol de aparat circulator intra şi intercelular, dar
participă şi la procesele de sinteză.

Ribozomii(corpusculii lui Palade) sunt prezenţi în toate

celulele vii, atât la plante cât şi la animale.
- În constituţia ribozomilor se află: ARN, proteine şi
fosfolipide.
- La nivelul ribozomilor are loc proteosinteza.
- Au rolul de a fi antrenaţi în sinteza substanţelor proteice
din aminoacizi cu ajutorul ARN.
Mitocondriile

- Conţin ADN, totalitatea lor alcătuiesc

condriozomul. În interiorul acestora se află o
substanţă fundamentală numită stromă foarte
bogată în enzime, cu rol în respiraţia celulară
şi într-o măsură mai mică în sinteza
proteinelor.
- Aici are loc oxidarea substanţelor organice
şi eliberarea energiei necesare desfăşurării
proceselor vitale.
 Plastidele

Sunt organite citoplasmatice specifice celulei vegetale, se disting trei

categorii:
- cloroplaste sunt plastide de culoare verde, conţin pigmenţi
asimilatori(clorofila A şi B) şi au rol deosebit în fotosinteză. În celulele
plantelor verzi se pot afla 1-2 cloroplaste mari, de forme variate: panglică,
spirală, stea, clopot, placă, etc (când se numesc cromatofori: la algele
verzi) sau mai multe cloroplaste de dimensiuni reduse, sferice sau
ovale(când se numesc grăuncioare de clorofilă: la plantele mai evoluate,
cormofite).
- cromoplaste sunt plastide care dau culoarea roşie, galbenă,
portocalie, albastră, brună, fructelor şi florilor sau talului unor alge.
Culoarea lor se datorează abundenţei în organele menţionate a unor
pigmenţi cum sunt: carotina, xantofila, ficoeritrina, fucoxantina, etc.
- leucoplaste sunt plastide lipsite de pigmenţi, se întâlnesc în epiderma
frunzelor, în celulele din vârful rădăcinilor şi al tulpinilor, în seminţe, în
tuberculii de cartof.
Dictiozomii sunt nişte organite vii, situate în
apropierea nucleului, format din mai multe
vezicule lipoidice cu rol în sinteza
poliglucidelor.
- De asemenea reglează presiunea osmotică
a celulei şi contribuie la eliminarea produşilor
de excreţie din citoplasmă, formarea
membranei primare şi secundare şi parţial în
diviziunea celulară.
 Nucleul
Este sediul sintezei acizilor nucleici(în special a
acidului dezoxiribonucleic – ADN). Are rol foarte important în
transmiterea caracterelor ereditare şi este coordonatorul
direct al proceselor de nutriţie.
Majoritatea celulelor au un singur nucleu dar sunt
celule care conţin mai mulţi nuclei.
Forma nucleului poate fi: ovală, eliptică, stelată.
Mărimea nucleului: 1-2 microni dar sunt specii care ajung la
0,5 mm, compoziţia chimică este asemănătoare citoplasmei
dar conţine cantitate mai mare de ADN decât ARN, proteine
80%, ADN 10%, ARN 3,7%, ioni de Ca, Mg, Na şi fosfolipide.
Structura microscopică: membrana nucleară,
plasma nucleară, 1-2 nucleoli.
 Paraplasma
Vacuolele – cuprinde totalitatea veziculelor, vacuolelor din
citoplasmă, delimitate de tonoplast(membrană fină,
lipoproteică), în care se găseşte sucul celular alcătuit din apă,
substanţe organice (glucide, acizi organici, vitamine, răşini,
alcaloizi, pigmenţi anorganici, etc.) şi substanşe
anorganice(săruri minerale).

- Rolul vacuolelor este de a regla presiunea osmotică a

celulei, de a uşura absorbţia apei cu substanţele minerale din
sol, de a asigura circulaţia apei de la o celulă la alta.

- De asemenea, au rol în depozitarea unor substanţe de

rezervă sau a unor substanţe toxice(rezultate din
metabolismul celular) făcându-le inofensive pentru restul
celulei.
Membrana celulară
- Reprezintă învelişul de la exteriorul celulelor, care are rol
de protecţie, de asigurarea rezistenţei, permeabilităţii pentru
apă şi săruri minerale, precum şi a elasticităţii.
Rezultă ca urmare a diviziunii celulare, a activităţii
protoplastului.
- La plantele superioare membrana este celulozopectică,
adică cuprinde celuloză, hemiceluloză şi substanţe pectice.
Creşterea membranei se realizează atât la suprafaţă cât şi în
grosime.
- Membrana suferă în timp şi modificări secundare de natură
fiziologică, chimică, morfologică.
- Datorită rezistenţei sale, membrana celulară a fost
denumită şi perete celular, pentru a se diferenţia de
celelalte membrane existente în celulă – membranele
citoplasmatice.
ÎNMULTIREA CELULELOR

Creşterea şi dezvoltarea plantelor este rezultatul

înmulţirii celulare. Diviziunea celulară determină creşterea
plantelor şi înmulţirea lor.
- Dintr-o celulă-mamă se formează două celule fiice, care la
rândul lor vor dau naştere la altele ş.a.m.d., ducând la
sporirea numărului de celule.
- Diviziunea celulei începe, de obicei, cu diviziunea nucleului,
se continuă cu a celorlalţi constituenţi şi se încheie cu
formarea peretului despărţitor dintre cele două celule-fiice
nou formate.
- Sunt cunoscute 2 tipuri de înmulţire celulară:
diviziune directă: sciziparitate şi amitoză;
diviziune indirectă(cariochinetică) este de două feluri:
mitotică(somatică) şi meiotică(gametică).
Mitoza se desfăşoară în celulele somatice ale
plantelor şi determina formarea organelor acestora.
Celulele-fiice rezultate în urma mitozei vor avea
întotdeauna acelaşi număr de cromozomi cu cel al celulei-
mamă intrată în diviziune.

Spre deosebire de mitoză, meioza se desfăşoară în

celulele reproducătoare, începe cu o celulă diploidă şi se
finalizează cu formarea a două sau patru celule haploide.
Se desfăşoară în două etape: diviziunea
reducţională(prima diviziune de maturaţie) şi ecvaţională(a
doua diviziune de maturaţie).
Fazele diviziunii propriu-zise sunt:

-profaza;

- metafaza;

- anafaza;

-telofaza.
 ŢESUTURILE VEGETALE

 La plantele inferioare, funcţiile sunt îndeplinite

de o celulă(unicelulare) sau mai multe
celule( pluricelulare).
 La plantele superioare(cormofite) funcţiile de
nutriţie, reproducţie etc. sunt îndeplinite de
celule specializate ce formează ţesuturile.
Ţesuturile sunt grupări de celule asemănătoare
ca formă, cu aceeaşi origine, care îndeplinesc
aceleaşi funcţii şi care se găsesc în relaţii de
interdependenţă.
Clasificare: după mai multe criterii;
a) forma celulelor:
ţesuturi parenchimatice
-
ţesuturi prozenchimatice

b) după nivelul de dezvoltare:

ţesuturi formative(meristeme),
ţesuturi definitive;

c) după funcţia îndeplinită:

ţesuturi formative,
ţesuturi de protecţie,
ţesuturi trofice(fundamentale),
ţesuturi de susţinere,
ţesuturi conducătoare, secretoare.
Ţesuturi formative(meristeme)

Au rolul de a genera celule noi care se divid

permanent şi produc altele noi, care se diferenţiază şi se
specializează pentru anumite funcţii, dând naştere la ţesuturi
definitive.
După poziţia lor în corpul plantelor, meristemele sunt:
- apicale(în vârf): în vârful rădăcinii, tulpinii, în vârful
ramurilor;
- intercalare: caracteristice gramineelor, ţesuturile
meristematice se situează deasupra nodurilor paiului –
asigură creşterea în lung a tulpinii;
- laterale: se găsesc în interiorul rădăcinii, determină
creşterea în grosime a rădăcinii şi a tulpinii.
După originea şi gradul lor de dezvoltare,
meristemele sunt:
- meristeme primordiale: apar din primele diviziuni ale
celulei-ou şi alcătuiesc embrionul seminţei, celulele acestor
ţesuturi nu sunt specializate decât pentru diviziune;
- meristeme primare: iau naştere din cele primordiale şi se
află imediat sub acestea în vârfurile vegetative, în vârful
rădăcinii ele formează trei zone: protoderma, procambiul şi
meristemul fundamental, iar în vârful tulpinii două zone:
tunica şi corpusul, din care se vor diferenţia ţesuturile
definitive,
- meristemele secundare sunt cambiul(zonă generatoare
libero-lemnoasă) şi felogenul(zonă generatoare subero-
felodermică).
 Ţesuturi de protecţie

Asigură formarea ţesuturilor de protecţie a

plantelor.
Ex: epiderma sau rizoderma(piloriza), suberul(pluta),
ritidomul(scoarţa copacului).

Epiderma este formată dintr-un singur strat de celule,

sunt cazuri când este multistratificată, celulele epidermice
sunt poliedrice, turtite şi strâns unite între ele, sunt vii şi la
majoritatea plantelor sunt lipsite de cloroplaste, excepţie
făcând ferigile, plantele de umbră şi cele de apă.
Formaţiunile epidermice provin din transformarea unor
celule care s-au adaptat la anumite funcţii: stomatele, perii şi
emergenţele.
Stomatele sunt formaţiuni epidermice prin care se stabilesc
legături între mediul înconjurător şi ţesuturile situate sub
epidermă.
Perii s-au adaptat la secreţia unor uleiuri şi se numesc peri
glandulari.
Emergenţele: spinii de la măceş sau mur.
Piloriza(scufia) reprezintă un masiv de celule care se află în
vârful rădăcinii, cu rolul de o proteja împotriva durităţii
particulelor de sol.
Exodermul este alcătuit din mai multe straturi de celule
suberificate, unele celule rămân mult timp celulozice, alcătuind
un fel de celule de pasaj.
Suberul secundar: se întâlneşte pe rădăcinile şi tulpinile
plantelor care trăiesc mai mulţi ani(arbori sau la tuberculul de
cartof – Solanum tuberosum).
Ţesuturi fundamentale(trofice sau de nutriţie)
ţesuturile sau parenchimurile de absorbţie :

ex: cotiledonul embrionului din seminţe de cereale,

perii şi solzii de pe frunzele unor plante epifite şi
haustorii plantelor parazite;

ţesuturile sau parenchimurile de asimilaţie : au

funcţia de a sintetiza substanţe organice, se
întâlnesc în rădăcinile aeriene, în tulpinile aeriene,
dar mai ales în frunze.
Ţesuturi sau parenchimuri de depozitare

- parenchimuri de depozitare a substanţelor de rezervă:

se află în rădăcini, rizomi, tuberculi, seminţe, fructe, în
tulpinile aeriene şi frunze;

- parenchimuri de depozitare a apei: la plantele care

trăiesc în regiunile secetoase(cactuşi) sau pe terenurile
sărăturoase(specii din familia Crassulaceae – Salicornia);

- parenchimuri de depozitare a aerului: la plantele

acvatice, natante sau submerse, la plantele de mlaştini, au
rolul de a furniza plantei oxigenul în procesul de respiraţie şi
bioxidul de carbon în procesul de fotosinteză, se întâlnesc în
peţiolurile frunzelor de nufăr(Nymphaea alba), la
pipiriguri(Juncus sp.).
Ţesuturi de susţinere( mecanice)
- asigură rezistenţa plantelor la intemperii:
- colenchimul;
- sclerenchimul.

Ţesuturi şi celule secretoare

Ţesuturi laticifere – au particularitatea de a secreta latex –

lichid vâscos(arborele de cauciuc, laptele câinelui,
rostopasca),
ţesuturi secretoare – ţesuturi cu secreţie externă – perii din
diferite plante(peri glandulari), flori(glandele nectarifere),
glandele cu secreţie internă ( portocala).
Ţesuturi conducătoare.
Sunt specifice numai plantelor superioare, au rol principal
în conducerea apei şi a sărurilor minerale – seva brută, spre
frunze şi a substanţelor organice formate prin fotosinteză –
seva elaborată, spre organele de creştere şi depozitare, sunt
grupate în ţesut conducător lemnos şi ţesut conducător
liberian.
Alcătuiesc vase conducătoare lemnoase şi vase
conducătoare liberiene.

Pot fi grupate în fascicule:

- conducător lemnos(simple)
- conducător liberian(simple)
- fascicule compuse – liberolemnoase
 ORGANOGRAFIA
 (Studenţii vor consulta materialele în cadrul lucrarilor practice)
 Plantele superioare au organe complexe care
îndeplinesc anumite funcţii.
 Organele plantelor pot fi: - organe vegetative(rădăcina, tulpina,
frunza);
 - organe generative(reproducătoare): floarea, fructul,
sămânţa.

 RĂDĂCINA

 Are rol de: fixarea plantei în sol, absorbţia apei şi a sărurilor

minerale; uneori îndeplineşte şi funcţia de depozitare a
substanţelor de rezervă; asigură regenerarea plantei, constituie
sediul bacteriilor simbiotice fixatoare de azot(la leguminoase).
Clasificarea rădăcinilor:
După origine şi funcţiile lor radacinile se clasifica:
adevărate sau normale au originea din rădăciniţa
embrionară;
adventive: formate din alte părţi ale plantei;
- metamorfozate(modificate). Se cunosc
următoarele tipuri: rădăcini purtătoare de muguri(salcâm, tei,
pălămidă, măcriş); rădăcini tuberizate(au rol de depozitare a
substanţelor de rezervă, exemplu la sfeclă, morcov,ridiche);
rădăcini contractile(păpădie), rădăcini cu nodozităţi care sunt
specifice pentru leguminoase, întâlnindu-se şi la unii arbori
din alte familii botanice ca, de exemplu la arin,
micorize(stejar, alun, unele graminee), rădăcini cu
pneumatofori, rădăcini asimilatoare(plante din familia
Orchideae), rădăcini proptitoare(la Ficus sp.), rădăcini
sugătoare(caracteristice pentru plantele parazite: Cuscuta
sp, Orobanche sp. sau semiparazit(: Viscum album).