COMPONENŢII SOLULUI

CAP. 4
ŞI PROPRIETĂŢILE
ACESTORA

4.5. HUMUSUL
 Conceptul tipurilor (formelor) de humus este în
relaţie cu clasificarea unor orizonturi organice
sau organominerale care reflectă o fază distinctă
de descompunere a litierei sau a materie
organice, caracteristici morfo-funcţionale şi
compoziţie chimică.
 4.5.2. Tipurile de humus
 Au fost diferențiate cinci tipuri de humus: mull, moder, mor,
amphi şi tangel, la care se adaugă humusul histic, a cărui
geneză este legată de excesul de umiditate în cea mai mare
parte din an
 Humusul de tip mull rezultă în urma humificării intense a
materiei organice Chimic, acest tip este caracterizat prin valori
ale reacţiei neutră spre uşor alcalină, raport C/N<15 şi
caracteristici favorabile formării complexelor organo-minerale
stabile.
 Ecologie. Humusul mull este asociat cu climatele temperate și
roci bine aprovizionate în elemente chimice. Descompunerea
materiei organice se realizează datorată intensei activităţi a
bacteriilor şi lumbricidelor din sol (anecique și endogee).
  Acest tip de humus este caracteristic
stepelor (unde predomină cernoziomurile),
pădurilor de foioase cu vegetaţie ierboasă
bogată şi soluri de tip faeoziom (SRTS,
Geografie

2012), dar se poate forma sau menţine

sub vegetaţia cultivată, prin înlocuirea
vegetaţiei naturale.
 Humusul de tip moder este rezultatul biodegradării
materiei organice de către artropode, bacterii şi fungi, fiind
nefavorabil pentru lumbricide (Zanella, Berg, Ponge & Kemmers, 2018 a).
 Moderul este o formă de tranziţie între humusul mull şi mohr și
se caracterizează prin prezenţa unui strat de litieră (Ol),
continuat cu un strat de tranziţie (Of) spre cel de acumulare a
humusului (Oh). Transformarea şi încorporarea materiei
organice în sol se realizează sub influenţa ciupercilor şi
artropodelor, dar în lipsa lumbricidelor (care pot să apară în
număr redus).
 Chimic, acest tip de humus se formează în condiţiile unui
mediu acid (pH în A˂5), ceea ce face ca raportul C/N=15-25.
Complexele organo-minerale rezultate sunt slab legate de
partea minerală a solului. Raportul acizi huminici/acizi fulvici>1,
cei huminici sunt puternic legaţi de partea minerală a solului.
  Acest tip de humus este caracteristic
solurilor formate atât sub vegetaţie
Geografie

forestieră (de răşinoase sau de amestec)

cât şi sub o vegetaţie ierboasă care
include elemente acidofile.
 Humusul de tip mohr (humusul brut) este caracteristic
solurilor formate pe substrat silicios, slab aprovizionat în
elemente bazice şi/sau climatelor reci (Zanella, Berg, Ponge & Kemmers,
2018 a).
 Transformarea materiei organice se realizează foarte lent,
ca urmare a activităţii biologice foarte reduse, a fungilor
acidofili, protozoarelor şi nematodelor. La suprafaţa solului
să se acumuleze un strat gros de litieră, iar materia
organică este segregabilă de partea minerală.
 Diagnosticarea în teren se realizează pe baza
caracteristicilor morfologice ale orizontului organic (litieră) şi
pe baza succesiunii orizonturilor minerale Au-E (Chertov &
Nadporozhskaya, 2018).

 Chimic, condiţiile de mediu sunt reprezentate prin valori

scăzute ale pH-ului, raportul C/N>27 (ajungând la 30 sau
chiar 40), iar raportul acizi huminici/acizi fulvici<1.
 Acizii din materia organică pot forma cu ionii metalici de fier
şi aluminiu compuşi chelatici, care sub influenţa apei pot fi
translocaţi pe profil, contribuind la formare orizonturilor Bs şi
Bhs.
  Amphi-humusul se formează în climate contrastante,
cu perioade prelungite de inactivitate biologică (veri
secetoase sau ierni reci) alternând cu sezoane
moderate. Consecinţă a substituirii artificiale a vegetaţiei
şi înlocuirii nutrienţilor din litiera pădurii nemorale
(C/N<20) cu elemente (recalcitrante) din litiera de
răşinoase (C/N >40), se ajunge la transformarea
humusului originar de tip mull în amphi-humus (Zanella, Berg,
Ponge & Kemmers, 2018 a).

 Geografic, corespunde climatelor mediteraneene cu

păduri de conifere sau cu frunze căzătoare, susţinute de
Geografie

soluri formate pe roci cu grad ridicat de saturaţie în baze

(dolomite, gips), din regiuni montane (Zanella et al., 2018 b).
  Humusul tangel se formează în climate montane
umede, pe soluri al căror material parental provine din
alterarea calcarelor sau dolomitelor, în timp ce
biodegradarea revine lumbricidelor epigee şi
artropodelor, în orizontul organic.
 Dacă humusul tangel poate fi identificat numai în climate
Geografie

alpine şi subalpine, amphi-humusul corespunde

altitudinilor reduse, din climatele mediteraneene (Zanella et al.,
2018 c).
 Acumularea materialului organic sub nivelul freatic în
condiţiile reducătoare şi a biodegradării foarte lente
favorizează formarea histosolurilor (WRB, 2014) sau a
turbăriilor (mlaştinilor), în sens biogeografic.
 Caracteristicile chimice principale permit diferenţierea
acumulărilor de material organic în:
 turbării eutrofe, bine aprovizionate cu elemente chimice (pH 6-7, C/N
≤20) şi situate în afara spaţiului carpatic (Dersca-Lozna);
 turbării oligotrofe, prezente în zona montană carpatică (Tinovul Mohoş),
s-au format pe materiale parentale sărace în elemente chimice, solurile
având valori mici pentru pH (≤4) şi mari pentru C/N (≥20);
 turbării mezotrofe, cu valori intermediare între cele două (Mlaştina de la
Iaz, în M-ţii Plopiş).
 Gradul de descompunerea a materialului organic
favorizează utilizarea calificativelor fibric, hemic şi
sapric (WRB, 2014; KST, 2014; SRTS, 2012) pentru diferenţierea
orizonturilor în cadrul histosolurilor.
Fig. 4.7. Relaţia dintre tipurile de humus şi ecologia humusului în regiunea temperată (Duchaufour P., 1965)
 4.5.3. Compoziţia humusului
 Humusul este un amestec heterogen,
constituit din produse ale alterării microbiene şi
din transformări chimice ale materie organice
cu proprietăţi diferite de cele ale materialului din
care a provenit.
 Humusul este alcătuit din substanţe humice cu
masă moleculară mare, diferenţiate după
criteriul solubilităţii şi culorii de bază a
compuşilor în acizi humici, acizi fulvici şi
humine.
 Acizii humici, fracţiune a substanţelor humice,
nu sunt solubili în apă în condiţii de aciditate
(pH<2) dar sunt solubili în soluţii alcaline (bazice).
Aceştia se formează în condiţii de aerobioză şi sunt
considerate produse ale activităţii metabolice ale
bacteriilor şi fungilor din sol (Krasilnikov, 1958).
 Acizii humici au masă moleculară mai mare şi
conţinut mai ridicat în C decât acizii fulvici (Wittbrodt, Palmer,
1996).

 Substanţele humice constituie fracţiunea organică

majoritară în sol, acestea au rol important în
menţinerea capacităţii de câmp a apei, în schimbul
ionic, în tamponarea acidităţii, constituind o sursă
de energie pentru plantele superioare (Birkkett et al., 1997).
 Acizii fulvici sunt solubili în apă indiferent de
valoarea pH-ului, aceştia se păstrează în soluţie
după îndepărtarea acizilor humici prin acidifiere.
Acizii fulvici au culori deschise de la galben-pal
spre galben-brun, culori imprimate şi orizontului de
suprafaţă.
 Huminele formează fracţiunea substanţelor
humice care nu este solubilă în apă indiferent de
valoarea pH-ului şi nici în soluţii alcaline. Acestea
imprimă orizontului de sol culoare închisă
(neagră).
 Pe lângă substanţele humice, humusul conţine şi
substanţe nehumice cum sunt carbohidraţii.
 Variaţia humusului
 Humusul variază
 Calitativ și spaţial, de la un sol la altul;
 Acelaşi tip de humus (mull) poate fi întâlnit la mai multe
tipuri de sol (kastanoziom, cernoziom, faeoziom), ceea
ce indică un anumit tip de regionalizare (zona stepei şi
silvostepei).
 cantitativ, pe profil; <1% în solurile din zonele semiaride
până la >10% în cazul celor situate sub vegetaţia
ierboasă, în condiţii climatice reci.
 temporal, mai mult sau mai puţin sincron cu variaţia unor
factori pedogenetici externi (utilizarea solurilor, încălzirea
globală).
 În tundră, materia organică potenţial transformabilă în humus
provine de la muşchi şi licheni, cu o participare redusă a
vegetaţiei ierboase, în timp ce descompunătorii se
caracterizează prin numărul redus al speciilor. Condiţiile
limitative pentru acumularea materialului organic la suprafaţa
solului şi caracteristicile hidro-termice nefavorabile determină
un conţinut redus în humus (Kononova, Nowokowski, & Newman, 1966).
 În zona temperată, humusul are o pondere de 4-8% în
cernoziomuri, cu diferenţe spaţiale determinate de
caracteristicile reliefului şi de modul de utilizare a terenurilor.
 În zonele deşertice din Asia Centrală, cu precipitaţii foarte
reduse (120-150 mm an-1), conţinutul humusului în orizontul de
suprafaţă al solurilor formate pe materiale argiloase cu
acumulări de gips (gipsisolurile), asemănătoare takârelor, este
subunitar (0,6%) (Pankova & Gherasimova, 2012).
 În zonele montane fără deficit de
precipitaţii, umbrisolurile prezintă
acumulări importante de humus (1-30%)
(Jordanova, J., 2017).

 Rocile calcaroase (calcare, dolomite) sunt

favorabile formării rendzinelor al căror
orizont A prezintă un conţinut ridicat în
humus.
 Carbonul organic din sol
Cunoaşterea stocului de carbon organic (Corg) la nivel global
are importanţă pentru:
1. monitorizarea caracteristicilor solurilor,
2. identificarea arealelor degradate şi stabilirea obiectivelor
pentru refacerea acestora,
3. evaluarea potenţialului de stocare a Corg în diferite soluri şi
4. adoptarea unor strategii pentru diminuarea emisiilor gazelor
cu efect de seră şi adaptarea la schimbările climatice (FAO,
2020).
Variația stocului de Corg
 Elemente introductive
 Ce înseamnă stocul de C organic ?
 Acumularea Corg în materiale solide în timpul
proceselor fizice sau chimice.
 Stocarea Corg este procesul de transformare a
C din aer (din CO2) într-o formă depozitată.
 CO2 este preluat de plante în timpul fotosintezei
şi încorporat în ţesuturile plantelor. După moarte
aplantelor, C din ţesuturi se întoarce în sol, fiind
transformat în materie organică.
 CO2 participă, împreună cu alte gaze la încălzirea
globală.
 În timpul înmagazinării C, CO2 atmosferic se
reduce dacă nivelul carbonul organic creşte.
 Dacă C organic din sol nu este perturbat, acesta
poate rămâne în sol sub formă stabilă, în materia
organică.
 Variația stocului de Corg
 Solurile din zona circumpolară, reprezentate prin
podzoluri şi cambisoluri, în principal, şi gleisoluri,
fluvisoluri, histosoluri şi criosoluri, în secundar,
climat

înmagazinează 90-500 Pg C, dar, dintre acestea,

numai histosolurile înglobează 260-600 Pg C (DeLuca &
Boisvenue, 2012).

 Solurile din zonele aride acoperă 47,2% din suprafaţa

terestră, dar deţin numai 241 Pg C (Wang, Su & Yang, 2014).
 Concluzie: solurile din zonele reci înmagazinează mai mult Corg decât cele din zonele
deșertice.
 În soluri forestiere, distribuţia Corg total între sol şi în
vegetaţie variază cu latitudinea. Astfel, la latitudini ridicate,
72% din Corg total se găseşte în sol, în timp ce sub pădurea
tropicală solul deţine numai 38%, restul (68%) revenind
vegetaţiei forestiere (Blais, Lorrain, Plourde, & Varfalvy, 2005).
 În cadrul aceleiaşi regiuni pot exista diferenţe datorită modului de
manifestare a unor procese. Pădurea de conifere boreală stochează
mai mult Corg decât cea din emisfera sudică, datorită condiţiilor
climatice și ratei de mineralize mai ridicată, pe măsura apropierii de
Ecuator (Morais, Teixeira & Domingos, 2019).
 Solurile aferente pădurilor de conifere şi celor cu frunze căzătoare
prezintă o diminuare a stocului de Corg pe măsură ce se accentuează
condiţiile mediteraneene.
 Stocul de Corg este ridicat în areale cu rată redusă de
descompunere, de aceea solurile de la latitudini mari sau de
la altitudini ridicate (podzolurile, umbrisolurile) au un conţinut
ridicat în Corg, în orizontul de suprafaţă.
 Stocul de Corg (t ha în primii 100 cm) în solurile din UE:
-1

 valori ridicate pentru histolosoluri (Finlanda, >300),

 intermediare pentru solurile din Masivul Central
Francez, din partea nord-vestică a Peninsulei
Iberice şi din interiorul Peninsulei Scandinave (200-
300) şi
 reduse în zona mediteraneană mai aridă şi în
arealele cu agricultură intensă din Germania,
Franţa şi Danemarca (Kristensen et al., 2019).
Robert J. A. et al. 2003, The map of the organioc carbon in topsoil in Europe
 În solurile agricole, în funcţie de practici şi tehnologii, stocul
de Corg variază pe profil astfel:
 Dacă reziduurile plantelor sunt luate de pe câmp, atunci intrările de
Corg în sol sunt reduse,
 dacă acestea rămân la suprafaţa solului (cum se întâmplă pe
suprafeţe mari în America de Nord, Europa de Vest, Asia Centrală şi
Australia), atunci solul acumulează mai mult Corg decât pajiştile.
 Stocul de Corg în primii 30 cm, pentru cele mai importante
soluri din zonele agricole, indică succesiunea: cernoziom >
faeoziom > kastanoziom > vertisol > luvisol (Batjes, N.H., 2002).
 În ţările UE (proiectul LUCAS, Land use/Cover Area frame statistical Survey)
stocul de Corg este mai mare sub pajişti (33,4 g C Kg ), în -1

orizontul de suprafaţă (0-20 cm) şi mai redus în solurile

agricole (18,7 g C kg ) (Brogniez et al., 2015).
−1
 Stocul de Corg în solurile modificate antropic
 Declinul stocului de Corg este rezultatul modului de
utilizare a terenurilor şi managementului acestora într-un
anumit context climatic, pedologic şi economic.
 Acţiunile care duc la diminuarea stocului de Corg sunt:
 cultivarea terenurilor şi schimbări în structura culturilor,
 modificarea proprietăţilor solurilor,
 defrişarea pădurilor, în special a celor tropicale,
 declinul stocului de Corg (>30%) are loc când vegetaţia naturală (forestieră
sau ierboasă) este înlocuită prin cea cultivată.
 incendierea vegetaţiei şi
 incendiile distrug în totalitate materia organică de la suprafaţa solului (orizontul
O) sau cresc uşor aportul de materie organică datorită resturilor vegetale
parţial arse, cumulează aşa-numitul carbon negru sau carbon pirogenetic.
 schimbările climatice.
 prevenirea încălzirii globale sub 1,5ºC vizează reducerea CO2 şi creşterea
stocului de Corg în solurile utilizate agricol cu 0,4% (Soussanaet al., 2018).
 Refacerea stocului de Corg în solurile
agricole
 Refacerea stocului de Corg depinde de
acţiunile directe asupra solului (tehnologiile
agricole, forestiere etc.),
 politicile de mediu şi agricole etc.,
 modul în care alte activităţi (ex. transporturile)
contribuie la creşterea temperaturii atmosferei.
 Pentru refacerea deficitului pot fi adoptate
următoarele practici:
 rotaţia culturilor şi creşterea cantitativă a
reziduurilor vegetale pe suprafaţa solului,
 adaosul de compost, de îngrăşăminte verzi şi
îngrăşăminte naturale de origine animală
 diminuarea arăturilor şi chiar cultivarea fără
arătură (no-till),
 conversia spre cultivarea plantelor perene.
Raportul carbon azot (C/N)
 Raportul C/N:
 Reflectă calitatea şi funcţia ecologică a
solului,
 facilitează înţelegerea raportului dintre
elementele nutritive din sol şi circuitul C şi N.
 constituie un indicator care reflectă levigarea
nitraţilor de la nivelul orizontului O, în cazul
pădurilor de conifere.
 Variaţiile raportului C/N sunt determinate de:
 climă,
 în orizonturile minerale (A, B) raportul C/N creşte pe măsură ce
temperatura scade şi precipitaţiile cresc.
 acoperirea cu vegetaţie
 diversitatea asociaţiilor vegetale,
 caracteristicile reliefului şi modificarea utilizării terenurilor
(Fuzhu et al., 2014).
 În climatului temperat, valorile C/N sunt mai ridicate în solurile de
sub pajişti decât în cele agricole
 Pe profil, raportul C/N descreşte dinspre orizonturile organice
spre orizonturile intermediare şi inferioare.