Legea dăruiești și primești

La prima oră de dirigenție, învățătoarea îi întreabă pe copii: -Ce fapte

bune ați făcut voi în vacanță?

Maricica: -Am ajutat-o pe mama la bucătărie!

Costel: -L-am ajutat pe tata să zugrăvească!

Gigel: -Am ajutat o bătrânică să treacă strada!

Învățătoarea: -Bravo copii! Gigel, sunt plăcut surprinsă că ai făcut o

așa faptă frumoasă!

Gigel: -Da’ ce m-am chinuit, că nu vroia să treacă!...

(Arnaud Desjardin)

„... Dacă vreți să primiți, trebuie să dăruiți. Aceasta este marea lege.
Voi vreți să primiți: este normal și natural atât timp cât conștiința
dominantă este cea a dualității, a separării... Dacă doriți să primiți
dela o persoană, inclusiv dacă doriți să primiți iubire, trebuie să
dăruiți. Este o lege de acțiune-reacțiune. Voi înșivă, atunci când
primiți, simțiți nevoia să dăruiți pentru a nu rămâne îndatorați și
pentru a restabili echilibrul.

Nu înseamnă întotdeauna a dărui persoanei de la care ați primit, ci a

dărui altcuiva, deseori într-un mod puțin conștientizat.

Ființa umană a fost adeseori asemănată cu o mașină, dar o mașină

foarte complexă. Nu vă promit că dacă dăruiți, veți primi. Spun că,
dacă dăruiți există șansa de a primi ceea ce doriți. Merită efortul de a
încerca. Este un mod crud de a vorbi, dar realist.

Nu afirm că, dacă dăruiți, în mod obligatoriu veți primi.Celălalt este

un altul, este diferit, are propria sa sensibilitate, pripriile cereri
personale; el funcționează la fel ca voi, în sensul că și el vrea să
primească, în sensul că și el se imte incomplet, nesatisfăcut, pentru
că trăiește conștiința separării, deci a limitării.

Oricine ar fi cel de la care vreau să primesc, trebuie ca eu să îi

dăruiesc. Dacă suntem amândoi ca niște copii, fiecare așteptând de la
celălalt, unde ne va conduce aceasta? Fiți mai inteligenți; pentru că
ați început să descoperiți anumite adevăruri, începeți să dăruiți. Aici
intervine strigătul copilului care trăiește încă în subconștientul vostru:
Nu, nu voi începe să dăruiesc! Nu, eu vreau să primesc. Nu voi dărui
până nu vaoi primi, până nu mi se va dovedi că sunt iubit. Trebuie să
depășim această crispare interioară, chiar dacă acest strigăt este încă
destul de puternic în noi, unori chiar atotputernic. Celălalt trebuie să
înceapă.

Am nevoie să primesc, trebuie neapărat să mi se dea. Sunt înfometat,

însetat sau, pentru a folosi expresia crudă a drogaților, am o lipsă.
Dar m-am săturat, nu mai vreau să rămân doar un copil care cere și
care suferă, vreau să primesc deci voi dărui. Vreau să primesc bani,
muncesc. Vreau să primesc de la o altă ființă, îi voi dărui eu primul și
voi încerca să îi dăruiesc ceea ce și-ar dori să primească și nu ceea ce
vreau eu să-i dăruiesc.

-
Uneori, amploarea nențelegerii este evidentă. Unii bărbați mi-au
făcut o listă cu tot ce au dăruit soțiilor lor și cu tot ce au făcut pentru
ele; dar, când ascult punctul de vedere al soției respective, este doar
un strigăt de frustrare: Nu am primit nimic!

Ceea ce contează nu este ceea ce ați dăruit, ci ceea ce a fost primit cu

adevărat.

Unele daruri ne jenează, ne agasează. Anumite daruri ne derutează.

Altele ne frustrează pentru că speram altceva. Din partea celui care
primește va exista întotdeauna o reacție, dar de multe ori nu este cea
pe care o așteptăm în favoarea noastră. Pare cinic să vorbim astfel,
dar este totuși limbajul adevărului: noi vrem să facem ca legea
acțiunii și reacțiunii să lucreze mereu în favoarea noastră: dacă
dăruiesc, să primesc. Dar nu este o certitudine, doar o eventualitate,
o speranță. Trebuie ca celălalt să fi primit cu adevărat și să fi simțit că
a primit de la voi. ”

Arnaud Desjardin – Calea inimii p.84-99