7.4.

Tipologii și criterii de clasificare a experimentului științific

În literatura de specialitate există o mare diversitate de criterii de clasificare a
experimentului științific, după:
 gradul de intervenție a cercetătorului,
 natura variabilelor modificate,
 nivelul controlului variabilelor,
 rolul experimentului în cunoașterea științifică a fenomenului investigat,
 natura schemei experimentule aplicate etc.

Cel mai adesea se face delimitarea între experimentul artificial.

În cadrul unui experiment natural, numit de unii cercetători și experiment
parțial (ipoteza cauzală este verificată parțial) sau experiment de teren, situația
experimentulă este naturală, nefiind creată artificial. Cercetătorul nu intervine în
experiment, ci doar observă fenomenul investigat înainte și după modificările
provocate de apariția unui factor natural. Experimentul de teren are avantajul că se
desfășoară în cadrul natural de manifestare a fenomenului supus experimentării,
fără nicio intervenție creată artificial. Procesele manageriale se produc în mod
natural, în mediul lor real, sporind astfel valoarea cognitivă a rezultatelor obținute
prin acest gen de experiment. Maurice Duverger (citit de Chelcea, S., 2001, P. 433)
propune o delimitare a experimentului de teren după posibilitatea cercetătorului de
a manipula variabilele, și anume:
 experiment pasiv (cercetătorul observă modificările fără a interveni asupra
variabilelor);
 experiment activ,care poate fi delimitat, la rândul său, în experiment activ
direct (cercetătorul intervine direct prin introducerea factorilor experimentali) și
experiment activ indirect (cercetătorul nu intervine, factorii experimentali fiind
introduși de factorii de decizie sau determinați de o situație naturală ). Cercetătorul
observă și măsoară efectele acțiunii acestor factori. Evident, în acest din urmă caz,
controlul asupra variabilelor este aproape imposibil de realizat.
 Experimentul de teren prezintă avantajul desfășurării în mediul natural al
fenomenului investigat, păstrând neschimbate condițiile din realitate și sporind,
astfel, nivelul de reprezentativitate a rezultatelor. În cadrul experimentul de teren,
cercetătorul nu intervine asupra situației experimentale, rolul său reducându-se la
măsurarea și analiza efectelor produse de modificările intervenite în mediul real de
desfășurare al fenomenului investigat și de transmitere a rezultatelor
experimentului factorilor de decizie. Răspunzător de modificările produse este
managerul, care, pe baza informațiilor complete, oferite de către cercetător privind
schimbările produse în urma experimentului și consecințele producerii acestor
schimbări asupra situației concrete din organizație, va lua deciziile cele mai
potrivite. Dezavantajul acestui tip de experiment derivă, în mod evident, din faptul
că întreaga situație experimentală este dificil de controlat. Referindu-se la valoarea
științifică experimentului natural, McDavid și Harari (citați de Chelcea, S., 2001,
p. 419) subliniau faptul că ”...meritele și slăbiciunile experimentului natural sunt
identice cu cele ale cercetării de teren”
Experimentul artificial sau de laborator este un experiment provocat și
controlat, în care situația experimentală este creată de către cercetător, care
manipulează variabilele independente în situații create artificial. Experimentul de
laborator presusupune condiții riguroase de desfășurare. Se solicită:
 stabilirea coerentă a bazelor teoretice și metodologice ale metodei,
 formularea corectă a obiectivelor și ipotezelor,
 delimitarea exactă a condițiilor de desfășurare,
 controlul riguros al situației experimentale.

Personalul angajat în desfășurarea procedeului trebuie să fie bine selecționat

și pregătit, capabil să facă față problemelor care pot apărea pe parcursul derulării
procedeului. Experimentul poate fi repetat până în momentul în care ipotezele sunt
confirmate/infirmate.
Experimentul de laborator oferă avantajul:
 ținerii sub control a variabilelor,
  măsurarea exactă a efectelor variabilei dependente, asigurând astfel
un nivel ridicat de precizie a măsurătorilor și, implicit, rezultate
corecte.

Pe de altă parte, situația artificială, creată în laborator, nu poate reflecta fidel

cadrul natural în care se manifestă fenomenul investigat, punând sub semnul
întrebării validitatea externă a rezultatelor experimentalui. Comportamentele și
faptele din realitatea practică sunt distorsionate în mediul artificial creat, ceea ce
face ca rezultatele obținute în urma experimentalui să nu fie suficient de
reprezentative. Impactul experimentalui de laborator asupra sistemului natural de
evoluție a fenomenului investigat este certificat doar în condițiile în care este
posibilă aplicarea rezultatelor experimentalui în situații reale. Tocmai din această
cauză, se recomandă, atunci când situația o permite, ca fenomenul supus
investigării să fie experimentat, atât în teren, cât și în condiții de laborator.