Extras din document

Introducere
Chiar dacă doctrina nu reprezintă un izvor formal al dreptului și nu creează reguli noi, a fost
considerată în literatura de specialitate drept un suport al dreptului pozitiv, care explică și
interpretează principiile și regulile de drept stabilite Dreptul este un produs social, iar
fenomenul juridic se regăsește în activitatea noastră zilnică din orice domeniu. Fără drept,
cu normele și instituțiile sale, statul modern nu se poate ridica la dezideratul „stat de drept”
în cadrul căruia drepturile și libertățile fundamentale ale omului sunt protejate. Dreptul nu
poate fi disociat de viața socială a omului. Realitatea juridică este o componentă a realității
sociale și se intersectează cu realitatea economică, politică etc. Totodată, dreptul trebuie să
fie flexibil, având în vedere că societatea contemporană se află într-o permanentă
schimbare, eliminând barierele culturale, politice internaționale etc. În doctrină s-a mai
arătat că potrivit naturii sale de ordine socială, dreptul reprezintă oordine normativă distinctă
atât de ordinea naturală propriu-zisă, cât și de o ordine impusă indivizilor în mod
discreționar de către o autoritate prin forță În cazul în care se formează o practică
neunitară, în sensul că se conturează în practica judiciară două curente diferite, revine
instanței supreme rolul de a tranșa definitiv această dispută, ca urmare a pronunțării unei
decizii de îndrumare, iar de la acel moment respectiva situație juridică va fi rezolvată în
conformitate cu interpretarea oferită de instanța supremă. Doctrinei însă îi revine un rol
prealabil. Astfel, în cursul procesului de legiferare, textul legii propuse este public, sub
formă de proiect. Astfel, specialiștii dreptului pot evalua impactul noilor reglementări
legislative, sesizând posibile probleme și inadvertențe, iar în măsura în care observațiile
descrise în doctrină sunt pertinente, ele se vor regăsi în forma finală a actului normativ
respectiv. În alte situații, actul normativ este publicat în Monitorul Oficial al României, dar
intrarea sa în vigoare este amânată până la o dată ulterioară, pentru a permite publicului și
specialiștilor dreptului să se familiarizeze cu noile prevederi. În această perioadă, în
literatura de specialitate se pot formula opinii noi cu privire la aplicarea legii, care să
conducă în final chiar la modificarea acesteia. Un caz relevant în acest domeniu îl
reprezintă adoptarea noilor coduri, care au fost modificare chiar prin legea de punere în
aplicare.
Notiunea normei juridice
Norma juridica si „regula juridica” in doctrina juridica are acelasi inteles. Literatura franceza,
fara sa inlature cuvintul „norma” l-a consacrat pe cel de „regula”. Din contra in doctrina
romana este consacrata denumirea de „norma juridica”. Norma de drept este elementul
primar al oricarui sistem de drept. Normele se grupeaza in institutii de drept, institutiile in
ramuri, ramurile in parti ale sistemului, iar partile in sisteme. Norma juridica este una
categoriile centrale ale dreptului, atat ca particica fundamentala a sistemului de drept pozitiv
cat si ca obiect de cercetare a stiintei dreptului in general si a teorii si filosofii dreptului in
social. In conceptia lui J. Masguelin, „potrivit cu definitia cea mai generala si cea mai
obiectiva, regula de drept este orice punct investit cu forta obligatorie si care are ca obiect
de a crea drepturi si, corelativ, obligatii, care sunt modurile de creare a acestui precept,
puterea sa si destinatorii sai” .Regulile de drept nu iau nastere decat cu conditia ca oamenii
sa formeze un grup pe „baza unei societati veritabile care implica scop social specific,
organizare si ierarhie, explica Jean Dabin. Norma juridica poate fi numita doar acea norma
sociala ce contine o regula de conduita, stabilita sau autorizata de stat, menita sa
reglementeze cele mai importante domenii de activitate umana si ocrotita, in caz de
necesitate, de forta coercitiva a statului.
Notiunea doctrinei
În ceea ce priveşte doctrina, conform D.E.X. prin aceasta se înţelege „Totalitatea principiilor
unui sistem politic, ştiinţific, religios”. În latină, avem doctrina, în franceză – doctrine, în
germană – Doktrin. Doctrina cuprinde analizele, investigaţiile, interpretările pe care
specialiştii în drept le dau fenomenului juridic. Doctrina formează ştiinţa juridică, al cărei rol
teoretic este indiscutabil, atât în privinţa explicării şi interpretării ştiinţifice a materialului
normativ. Ea este importantă şi din punct de vedere practic, pentru procesul de creare a
dreptului, cât şi în activitatea practică de aplicare a dreptului. Jurisprudenţa şi doctrina sunt
considerate ca izvoare indirecte ale dreptului, întrucât ele nu acţionează direct asupra
reglementării raporturilor sociale, ci au o influenţă indirectă asupra acestora, prin
intermediul normelor cuprinse în actele normative care receptează mesajele transmise de
ele O problemă importantă cu care ne confruntăm este aceea de a stabili dacă doctrina
reprezintă un izvor de drept. Doctrina se constituie prin lucrările autorilor care explică şi
comentează regulile juridice, expun teoriile despre drept, precum şi despre aplicarea
practică a principiilor şi arată părerile lor cu privire la problemele juridice. Doctrina a jucat un
mare rol în dreptul roman, în care opiniile unor mari jurişti ca Paul, Papinian, Ulpian, Gaius,
Modestinus, Justinian erau considerate ca având forţa legii. Aceste păreri „communis opinio
doctorum” aveau un adevărat rol creator, de izvor de drept. În epoca modernă, doctrina
juridică a încetat practic să mai fie un izvor de drept, cu toate că de-a lungul secolelor şi-a
adus contribuţia la unificarea, dezvoltarea şi adoptarea dreptului la noile realităţi sociale în
continuă dezvoltare în diferite ţări.