Grupul social.

Fenomene și
procese de grup
 Definirea grupului social
• Grupul reprezintă un ansamblu de indivizi uniți printr-o
legătură socială, având în comun modele culturale sau
subculturale, contribuind la dezvoltarea proceselor de
normalizare și uniformizare, dar și la redistribuirea
puterii, statutelor, pozițiilor și rolurilor.
• Psihosociologul britanic Rupert Brown consideră că ″un
grup există când doi sau mai mulți oameni se
autodefinesc drept membri ai grupului și când existența
grupului este recunoscută de cel puțin o altă persoană″.
 Formarea grupurilor
Criteriile de formare a grupurilor se rezumă la:
•Apropierea: cu cât doi sau mai mulți indivizi se află mai
aproape, cu atât există o probabilitate mai mare ca să se
formeze un grup. Astfel, apropierea geografică și interacțiunile
mai frecvente duc la formarea grupurilor.
•Asemănarea: oamenii au tendința de a se asocia și interacționa
preponderent cu persoanele care au caracteristici sociale
asemănătoare, de ex. clasa socială, rasa, etnia etc. 
•Atracția pentru activitățile grupului: de obicei, oamenii tind să se
implice în activități de grup, considerând că este mai ușor să faci
împreună cu cineva decât de unul singur. Dacă scopul individului
coincide cu scopul grupului, acesta va dori să facă parte din
acest grup.
• Simpatia pentru membrii grupului: ne apropiem de cei
care ne plac, prezintă poate un model pentru noi etc. de
obicei, grupurile care au la bază acest criteriu sunt
spontane și se axează preponderent pe relațiile
interpersonale.
• Satisfacerea nevoilor emoționale: aderăm sau formăm
un grup, deoarece în cadrul acestuia putem să ne
satisfacem nevoile emoționale, să ne comparăm social
cu ceilalți, să primim suportul de care avem nevoie,
grijă, înțelegere, compasiune etc.
Condiții pe care trebuie să le îndeplinească un
număr de persoane pentru a constitui un grup
social:

• Existența unui număr mai mic sau mai mare de

persoane ce constituie membrii grupului;
• Existența unei interacțiuni între membrii grupului.
Interacțiunea poate fi directă sau indirectă (de ex. printr-
un document);
• Perceperea calității de membru: fiecare persoană din
grup trebuie să se simtă membru al grupului dat;
• Existența unei structuri specifice de statusuri și roluri și a
unui anumit nivel de organizare.
 Condiții pe care trebuie să le îndeplinească un
număr de persoane pentru a constitui un grup
social
• Existența unui set de norme și scopuri împărtășite de
membrii grupului, care trebuie să fie în majoritate
acceptate de către toți membrii grupului pentru ca acest
grup să fie funcțional și să activeze eficient;
• Existența activităților în comun;
• Existența și manifestarea unor forme de control și
presiune în cadrul grupului;
• Existența unui scop comun care îi unește pe membrii
grupului;
• Durabilitate în timp;
• Interdependența între membrii grupului.
 Tipologia grupurilor
După tipul de relații între membrii grupului:
Grupurile primare sunt grupuri mici, bazate pe relații durabile, strânse.
Grupul secundar este de cele mai multe ori un grup mai mare, cu
durata determinată, constituit cu un scop sau o sarcină precisă, în care
relațiile sunt relativ impersonale.
 Caracteristicile grupurilor primare

1) interacţiuni „face to face” frecvente;

2) membrii se identifică puternic cu grupul;
3) membrii au relaţii afective puternice;
4) relaţii multifaţetate;
5) existenţă îndelungată.
•Exemple de grupuri primare: familia, grupul
de joc al copiilor, grupul de vecinătate,
comunitatea de bătrâni.
 Caracteristicile grupurilor secundare

1) interacţiuni „face to face” reduse ca

frecvenţă;
2) membrii se identifică slab cu grupul;
3) membrii au relaţii afective diluate;
4) relaţii funcţionale limitate;
5) existenţă scurtă.
•Exemple: asociaţiile studenţeşti, de gen,
marile întreprinderi, organizaţiile în general
• Grupurile interne și grupurile externe (in-group și
out-group)
• Un grup intern este un grup în care membrii au
sentimente de apartenență, identitate și loialitate;
este grupul din care o persoană face parte, spre
deosebire de grupul extern, care este grupul
„celorlalți”, din care individul nu face parte.
După funcţia normativ-axiologică:
•• grupuri de apartenenţă – din care individul face parte
la acel moment;
•• grupuri de referinţă – la care individul se raportează şi
la care aspiră să devină membru; atitudinile, valorile,
comportamentele acelui grup sunt repere normative
pentru individ. De exemplu: profesorii sunt grupuri de
referinţă pentru studenţi.
• Grupurile de referință. Oamenii nu fac întotdeauna
parte din grupuri care sunt importante pentru ei sau care
îi influențează. Aceste grupuri, numite grupuri de
referință, sunt folosite de oameni pentru a-și exprima,
compara și evalua propriul comportament.
• Grupurile de referință îndeplinesc trei funcții: 
1. Funcția normativă când definesc forme adecvate de
comportament;
2. Funcția comparativă, prin asigurarea fie a unui model
pentru a fi imitat, fie a unui standard după care sa fie
judecată corectitudinea unei persoane;
3. Funcția de public, prin evaluarea acceptabilității
comportamentului unei persoane.
După statutul legal:
•Grupurile formale au o formă prestabilită creată în
general de o structură organizațională. Pozițiile și relațiile
sunt independente de subiecții care le ocupă, relațiile și
interacțiunile au la bază o ierarhie și reguli clare.
•Grupurile informale sau naturale apar în decursul
interacțiunilor dintre subiecți, nu au scopuri, reguli și
structură internă clară, au la bază simpatia și atracția.
După mărime:
•• grupuri mici: până la 25-30 de persoane; de exemplu:
familia, echipa sportivă, formaţiile de muzică.
•• grupuri mijlocii: de la 30 până la sute de persoane; de
exemplu: întreprinderile mici şi mijlocii, studenţii unui an de
studiu.
•• grupuri mari, de exemplu: etnii, clase sociale, clase
profesionale, diferite publicuri.
• Numărul de indivizi ai grupului (mărimea grupului) este
important pentru rezolvarea a ceea ce are de făcut grupul
(destinaţia grupului).
De exemplu:
- grupul de 3 (grupul mic) în general este eficace în
rezolvarea problemelor logice,
- grupul creativ necesită 6 persoane,
- grupurile formate din 6-7 membri sunt eficiente, de
exemplu, în cadrul terapiei de grup,
- grupul de examinare a unei probleme, de schimbare a
unei situaţii necesită 12 persoane.
După măsura integralităţii şi stabilităţii în timp a
intereselor:
•• grupuri naturale – interese, scopuri comune pe termen
lung; de exemplu: familia, colectivul de lucru la serviciu.
•• grupuri ocazionale - interese, scopuri comune de
scurtă durată; de exemplu: publicul de la un spectacol.
 Funcțiile grupului
• După Adrian Neculau, grupurile au
următoarele funcţii:
1) de realizare a sarcinii;
2) de comunicare;
3) de apreciere şi evaluare;
4) de influenţare.
 Coeziunea de grup
• „Coeziunea poate fi considerată drept cea mai importantă variabilă
de grup, deoarece tocmai datorită ei grupul există, se menţine şi
funcţionează ca o entitate coerentă, relativ de sinestătătoare”.
• Succesul în activitatea comună, atracţia interpersonală, consensul
cognitiv şi afectiv, angajarea în sarcina comună conduc la coeziune
în cadrul grupului.
• Coeziunea socială este ridicată atunci când membrii ei gândesc,
simt şi acţionează ca membri ai grupului. Grupurile înalt coezive au
o influenţă considerabilă asupra membrilor lui.
• Coeziunea oferă membrilor grupului satisfacţii, confort psihic, un
sentiment de securitate.
• Coeziunea se poate raporta atât la valorile promovate de grup, cât
şi la cele ale colectivităţii în care este integrat grupul.
 Factorii de influență asupra coeziunii
grupului
Factorii interni care influenţează coeziunea unui grup:
- sistemul normativ al grupului - cu cât este mai clar, cu atât
coeziunea este mai mare;
- similaritatea dintre membri - cu cât aceasta este mai
mare, cu atât coeziunea creşte, amplificându-se
comunicarea şi interacţiunea membrilor;
- mărimea grupului - grupurile mici au un grad mai mare
de coeziune.
Factori externi care influenţează coeziunea unui grup:
- sistemul de recompensă orientat spre individ (fiecare
membru primeşte recompensa) sau spre grup. Coeziunea
este mai mare atunci când recompensele sunt orientate
spre grup;
- ameninţările;
- provocările cărora trebuie să le facă faţă grupul.
- distanţa mare dintre organizarea informală şi cea formală.
Fenomene și procese de grup
•Facilitarea socială reprezintă tendinţa
persoanelor de a îndeplini mai bine
activităţile în prezenţa altor persoane. De
obicei, acest fenomen apare:
atunci când grupului i se înaintează
probleme simple și cunoscute;
atunci când persoanele din grup au un
scop individual și vor fi evaluați individual;
•doar în grupurile mici și mijlocii.
 Teorii ale facilitării sociale
• Teoria impulsului elaborată de Robert Zajonc (1965):
prezenţa altor persoane determină o creştere a
neliniştilor, generând o anxietate interferată, dar şi o
concentrare asupra sinelui, subiectul fiind interesat în
conturarea unei imagini de sine pozitive.
• Teoria fricii de evaluare elaborată de Nicholas Cottrell
(1972): publicul, ca și co-autorii, înseamnă pentru individ
posibilitatea de a fi evaluat. Prezența celuilalt provoacă o
creștere a activării (excitării fiziologice) numai dacă este
privit ca potențial evaluator.
 Lenea socială
•Lenea socială reprezintă tendinţa oamenilor de a
depune mai puţin efort în situaţiile de grup în care este
necesară atingerea unui scop al grupului şi nu este
vorba de măsurarea responsabilităţii individuale. Scade
teama de a fi evaluat şi individul nu depune toate
eforturile.
 Efectul Ringelmann
•Primele cercetări legate de fenomenul lenei sociale au fost
realizate de către profesorul francez Max Ringelmann care a
realizat un experiment pentru a evidenția eficiența individului în
grupuri în realizarea diverselor sarcini în agricultură. Muncitorii
agricoli trebuiau să tragă de o funie, iar experimentatorul măsura cu
ajutorul dinamometrului forța cu care ei trăgeau. Aceeași sarcină
muncitorii au îndeplinit-o și individual. S-a constatat că atunci când
trăgeau în mod individual muncitorii depuneau mai mult efort. De
asemenea, cu cât sarcina se împarte la mai multe persoane cu atât
forța fizică individuală este mai mică.
•Această teorie are două posibile explicații:
1.lipsa de coordonare
2.pierderea motivației
 Condiţiile de diminuare a lenei sociale

 sarcinile sunt interesante și motivante;

 membrii grupului sunt respectați de subiecți, de ex.
autorități, prieteni etc.;
 autopercepţia asupra contribuţiei personale este
apreciată ca fiind unică și ușor de identificat; activităţile
se realizează în grupuri mai mici;
 în grup predomină o atmosferă de angajament în
sarcină;
 coeziunea ridicată a grupului;
 participarea în activități ai liderilor grupului, bazându-se
pe modelul efortului personal.
 Deindividualizarea
Deindividualizarea reprezintă pierderea
autoconştiinţei şi a fricii de a fi evaluat,
pierderea responsabilităţii individuale.
Apare în situaţiile de grup care asigură
anonimatul. În astfel de situaţii individul
recurge la încălcarea normelor
considerând că nu va fi pedepsit şi toate
încălcările sunt puse pe seama grupului.
 Variabile ce produc deindividualizarea

Anonimatul, mărimea grupului, excitarea

fiziologică, scăderea responsabilității etc.

Aspecte contextuale de moment:

comportament indezirabil din cauza
consumului de substanțe, alcool, droguri,
de asemenea muzica puternică etc.