CURSUL NR. 4.

GRUPUL ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ

1. Definiţia grupului
A.G. Johnson consideră că interacţiunea dintre membri este importantă în definirea unui grup:
“Un grup este un sistem social implicând interacţiuni regulate între membri şi o identitate comună de
grup. Aceasta înseamnă că grupul are un sentiment de “noi” care le permite membrilor să se identifice
pe ei înşişi ca aparţinând unei entităţi distincte”.
S. Chelcea include în definiţie mai multe caracteristici ale grupurilor: “…..grupurile sociale
sunt ansambluri de persoane diferite ca mărime, care au un grad mai înalt sau mai redus de
structurare şi o durată mai mare sau mai mică a interacţiunii şi influenţei interpersonale”.
M.Sherif şi C. W. Sherif definesc grupul ţinând cont de structură: “Un grup este o unitate
socială care constă dintr-un număr de indivizi care se află în relaţii de status şi rol (mai mult sau mai
puţin) definite şi care posedă un set propriu de valori sau norme care reglează comportamentul
individual al membrilor, cel puţin în ceea ce priveşte consecinţele pentru grup”.
Cea mai simplă definiţie a unui grup este cea dată de D.R. Forsyth:“doi sau mai mulţi indivizi
conectaţi între ei prin relaţii sociale”. Autorul explică astfel această definiţie:
- un grup poate fi alcătuit din doi membri (diadă), din trei membri (triadă), patru sau mai mulţi
membri; numărul lor poate fi foarte mare, caz în care se formează mulţimile, comunităţile şi
congregaţiile;
- membrii grupului sunt conectaţi unul cu altul în reţele; conexiunile dintre ei pot fi directe sau
indirecte, emoţionale sau cognitive, expresive sau instrumentale, puternice sau slabe; sunt însă
suficient de puternice încât să îi determine să se simtă ca parte a grupului şi să perceapă grupul
ca pe o unitate distinctă ce are o semnificaţie deosebită pentru fiecare dintre ei.
- membrii grupului sunt conectaţi între ei prin relaţii sociale: de influenţă, de comunicare, de
interdependenţă; ideea centrală este aceea că indivizii trebuie să se afle obligatoriu în relaţie
unul cu altul în cadrul grupului, în caz contrar, nu putem vorbi decât despre un simplu agregat
de persoane aflate acolo în mod întâmplător sau la presiunea unei autorităţi oarecare.

2. Clasificarea grupurilor. O clasificare a grupurilor este dificil de realizat deoarece sunt atât
de multe caracteristici ale acestora care se suprapun şi care pot fi incluse sub mai multe criterii
simultan. Totuşi, încercările de categorizare nu lipsesc.

2.1. După ordinul de mărime:

- grupuri mici (până la 25-30 persoane) cum ar fi familia, echipele sportive, formaţiile
muzicale;
- grupuri mijlocii (de ordinul zecilor şi sutelor de persoane); de exemplu întreprinderile mici
şi mijlocii, un an de studiu, un cartier;
- grupuri mari (etnii, naţiuni, clase sociale, profesiuni).

2.2. După natura relaţiilor dintre membrii componenţi:

- grupuri primare, caracterizate prin:
- relaţii nemijlocite, “faţă în faţă”;
- relaţiile sunt de tip emoţional-afectiv şi sunt încărcate emoţional predominant pozitiv
(relaţii de intimitate, afecţiune, solidaritate, încurajare, susţinere, încredere etc.);
- scopurile şi interesele sunt împărtăşite de către toți membrii iar valorile lor sunt
comune;
- grupurile primare mai sunt numite şi grupuri expresive deoarece în cadrul lor individul
îşi poate exprima stările sufleteşti, sentimentele, gândurile şi aspiraţiile, primind în
acelaşi timp acceptare şi susţinere din partea celorlalţi;
- cel mai important grup primar este cel familial, urmat de grupul de prieteni.
- grupuri secundare, sunt în general grupurile mijlocii şi mari, caracterizate prin:
- raporturi afectiv–emoţionale reduse şi interacţiuni predominant formale;
- există membri ai grupului care nu se cunosc nemijlocit;
1
 - în aceste grupuri oamenii nu se auto-dezvăluie şi nu se implică cu toate aspectele
personalităţii lor;
- deşi există interese comune, scopurile personale sunt foarte diferite şi nu sunt
împărtăşite;
- aceste grupuri mai sunt numite şi grupuri instrumentale deoarece prin intermediul lor
oamenii îşi împlinesc scopurile sociale personale, pragmatice;
- grupuri secundare sunt, spre exemplu, grupurile studenţeşti, grupurile de lucru, diferite
grupuri profesionale din cadrul organizaţiilor etc.

2.3. După funcţia normativ-axiologică în raport cu individul concret:

- grupuri de apartenenţă, din care individul face parte în acest moment: familia, grupul de
prieteni, grupul profesional etc;
- grupuri de referinţă, din care individul aspiră să facă parte în viitorul mai mult sau mai
puţin îndepărtat; aceste grupuri deţin nişte repere normative (atitudinale, valorice,
comportamentale) pe care individul le preţuieşte.

2.4. După statutul acordat legal (oficial):

- grupuri formale, unde există reguli de funcţionare scrise (drepturi şi obligaţii) şi o
organigramă; spre exemplu, echipele de muncă, echipe guvernamentală, colectivul de
medici al unui spital etc.;
- grupuri informale, unde legile sunt “nescrise”, dar la fel de importante: un grup de
prieteni, o bandă de răufăcători, o trupă muzicală.
Un exemplu de grup care este în mod simultan formal şi informal este familia. Caracterul
formal al grupului familial este dat de reglementările juridice ale relaţiilor de familie iar caracterul
informal este dat de legile nescrise care guvernează viaţa de zi cu zi a fiecărei familii.
În orice grup formal care funcţionează pentru o perioadă mai lungă de timp apar, pe lângă
relaţiile formale prescrise prin organigramă, relaţii informale generate de afinităţile şi compatibilităţile
fiecărui membru, de simpatiile şi antipatiile fiecăruia. Prin urmare, orice organigramă va fi dublată de
o sociogramă care pune în evidenţă structura grupului din punct de vedere al relaţiilor emoţional-
afective.

2.5. După gradul stabilitate temporală a intereselor:

- grupuri naturale, cu interese şi scopuri comune pe termen lung (familia, un colectiv de
muncă etc.)
- grupuri ocazionale, care funcţionează pe durată scurtă şi în care membrii au un număr minim
de trăsături sau de scopuri comune (cei care aşteaptă metroul, publicul unui spectacol de
teatru etc.)

2.6. După statutul ontic:

- grupuri reale, în care membrii, chiar dacă nu se cunosc nemijlocit, sunt în anumite relaţii, au
trăsături comune, grupul există ca atare;
- grupuri nominale, unde indivizii sunt grupaţi doar pe hârtie, cu numele.

2.7. În funcţie de intenţionalitate

- grupurile planificate sunt formate în mod deliberat de către o autoritate externă sau de către
membrii înşişi pentru un scop anumit: comitetele, grupurile legislative, echipele de muncă
sau de cercetare, unităţile militare, echipele sportive etc;
- aceste grupuri sunt organizate, concentrate pe scop şi de cele mai multe ori formale;
- criteriile de apartenenţă şi participare la grup sunt bine definite;
- regulile de funcţionare sunt clare şi bine precizate;
- nu presupun şi nici nu încurajează implicarea afectiv-emoţională a membrilor;
- grupurile emergente se formează spontan atunci când unele persoane se află împreună
într-un anumit loc (publicul unui spectacol, trecătorii care asistă la un accident, clienţii unui
2
 club etc) sau se formează în mod gradat atunci când nişte persoane sunt puse în situaţia de a
interacţiona constant una cu alta (bandele, reţelele de prieteni, grupul de prieteni la locul de
muncă etc.)
- aceste grupuri nu sunt organizate în mod explicit, dar se pot structura dacă indivizii
stabilesc un set minimal de reguli;
- limitele şi regulile grupului emergent sunt neclare dar pot să apară reguli nescrise,
informale;
- adesea, participarea la aceste grupuri nu se face pentru un scop comun, ci pentru simpla
plăcere de a fi împreună cu alţii şi de a avea companie.

Indiferent de tipologie, grupurile sociale posedă o serie de caracteristici comune ce permit

compararea lor şi o dinamică ce permite analiza fiecăruia.

3. Caracteristici ale grupurilor

3.1. Scopul poate fi motivul iniţial pentru care este creat grupul sau poate fi un element apărut
ulterior ce uneşte oamenii sub aspectul intereselor. Pentru atingerea scopurilor sale, grupul
trebuie să se mobilizeze, să asigure cooperarea şi colaborarea dintre membrii şi coordonarea
activităţilor acestora. Deoarece varietatea şi diversitatea scopurilor posibile este foarte mare,
încercarea de sistematizare şi de clasificare a acestora este o sarcină dificilă.

3.2. Mărimea se referă la numărul de membri ce alcătuiesc un grup. Cel mai mic grup este
format din doi membri – diada – o formaţiune psihosocială considerată a fi grupul minimal, cu
mecanisme şi procese proprii. Această formaţiune stă la baza oricărui grup social: familia
porneşte de la grupul conjugal, grupul de prieten poate porni de la prietenia a doi oameni iar
grupurile de lucru se pot forma în jurul a doi asociaţi.

3.3. Compoziţia grupului este determinată de configuraţia caracteristicilor membrilor săi şi se

descrie utilizând două tipuri de indicatori:
a. indicatori socio-demografici:
 vârstă,
 sex,
 nivel de instruire (studii),
 status socio-economic (venituri),
 mediu de proveniență (rural-urban),
 categorie socio-profesională (ocupație),
 starea civilă,
 naționalitate,
 religie etc
b. trăsături psihologice ale membrilor:
 interese,
 atitudini,
 valori,
 trăsături de personalitate,
 experienţe de viaţă etc
Compoziţia grupului se răsfrânge asupra unor procese și fenomene din interiorul acestuia, cu
precădere asupra satisfacţiei membrilor şi performanţei grupului ca întreg. De asemenea, unele
caracteristici ale grupului vor avea o influenţă directă asupra coeziunii lui. Spre exemplu, prestigiul
grupului poate atrage multe persoane ce doresc să devină membri şi poate întări motivaţia celor care
sunt deja membri de a-şi păstra statutul şi deci de a se conforma normelor. Pierderea prestigiului sau
intensificarea conflictelor intra- şi extra-grupale pot avea efectul opus, de îndepărtare faţă de grup.
Din punctul de vedere al compoziţiei putem vorbi de grupuri omogene – alcătuite din persoane
foarte asemănătoare din punctul de vedere al indicatorilor prezentați anterior sau grupuri eterogene –
alcătuite din persoane diferite sub aceste aspecte.
3
 3.4. Structura. Conexiunile care se realizează între membrii grupului nu sunt întâmplătoare ci
sunt clar organizate într-un model predictibil. Chiar şi în grupurile cu durată scurtă în timp pot fi
identificate preferinţele de comunicare şi interacţiune dintre membri: cine cu cine preferă să comunice
şi să lucreze, cine cu cine interacţionează, cine pe cine place sau displace. Dincolo de preferinţele
personale, fiecare membru are un status şi un rol în grupul respectiv. Grupul va funcţiona pe baza unor
norme, reguli şi prescripţii impuse din afară sau din interior. Toate acestea generează o structură a
grupului pe care o putem defini ca fiind ansamblul de norme, statusuri, roluri şi inter-relaţii care
organizează viaţa şi activitatea unui grup.
- Normele grupului sunt standarde consensuale ce descriu comportamentele acceptate şi
interzise în diferite contexte specifice.
- Rolurile precizează comportamentele generale aşteptate de ceilalţi de la un membru al
grupului, în conformitate cu statusul pe care acesta îl deţine. În cadrul unui grup delimităm
rolurile instrumentale care definesc responsabilităţile şi sarcinile fiecărui membru şi rolurile
socio-emoționale care definesc viaţa afectivă şi identitatea personală a fiecăruia.
- Rolurile sunt întotdeauna ataşate unui status care se referă la poziţia unei persoane în cadrul
unui grup, poziţie care vine întotdeauna însoţită de o serie de drepturi şi obligaţii formale şi
informale.

3.5. Interacţiunea. Grupul presupune crearea, organizarea, menţinerea şi susţinerea

interacţiunilor dintre membrii lui. Aceste interacţiuni pot fi extrem de variate şi pot lua diferite forme.
R.F. Bales a identificat două clase majore de interacţiuni comune tuturor grupurilor:
- Interacţiuni-sarcină includ toate interacțiunile din cadrul grupului care au ca scop rezolvarea
sarcinilor, proiectelor şi scopurilor grupului; pentru aceasta membrii grupului trebuie să
gestioneze cu succes resursele, abilităţile şi competenţele de care dispun;
- Interacţiuni-relaţie (numite şi interacţiuni socio-emoţionale): sunt acele acţiuni realizate de
către membrii grupului pentru a influenţa legăturile interpersonale şi emoţionale dintre ei;
aceste interacțiuni pot fi pozitive (susţinere, apreciere, ajutor, cooperare, colaborare, simpatie
etc) sau negative (conflict, critică, desconsiderare, antipatie, invidie, subminare etc.)

3.6. Interdependenţa. În grup, acţiunile, sentimentele şi gândurile membrilor sunt influenţate de

prezenţa celorlalţi şi a grupului ca întreg. Mai mult, grupul nu poate funcţiona dacă membrii lui nu sunt
capabili să se influenţeze unii pe alţii. Interdependenţa poate fi:
a. secvenţială - atunci când un membru îl influenţează pe altul, iar acesta din urmă îl influenţează
pe următorul;
b reciprocă (mutuală) - atunci când doi sau mai mulţi membri se influenţează unul pe altul;
c. unilaterală - atunci când doar unul dintre membri îi influenţează pe ceilalţi care, la rândul lor,
nu pot exercita influenţă asupra lui;
d. multinivelară - influenţa pe care o exercită unele asupra celorlalte grupurile mici şi grupurile
mai mari în care acestea sunt incluse.