Curs 1- Dinamica grupurilor- 11.03.

2016

Referat
Un subcapitol din curs.
Pagina introductiva (nume, facultate etc) +5-7 pagini.
La final bibliografia- minim cinci surse de incredere. Daca e site: cand am consultat site-ul-ziua si ora
Rezumat, cuvinte cheie, introducere de cca ½ pagina.

Se trimite pe adresa de mail: simona.glaveanu@yahoo.com –cel mai tarziu cu o saptamana inainte de

examen.

Examen- trei subiecte mici, de sinteza. Examenul va dura cca o ora.

Exemple de subiecte mici (atentie!-sunt doar exemple):
-cele patru tipuri de animatori
-tehnici de solutionare a conflictelor
-cauze generatoare de conflict

GRUP- concept

P. De Visscher defineşte grupul ca un mod de a fi in comun, împărtăşirea în comun a evenimentelor sau a

experienţelor, o raţiune de a fi şi de a rămâne în ansamblu, fără a se impune obiective identice sau experienţe
comune; implica o unitate de timp şi spaţiu, un aici şi acum.

Tipuri de grupuri:
C. Leclerc (1999), a inventariat următoarele tipuri de grupuri restrânse:
a) grupul de sarcină, reunit pentru o îndatorire comună (echipa de muncă, comitetul de acţiune, consiliul de
administraţie, asociaţia);
b) grupul de formare psihosocială, având ca obiectiv creşterea sau formarea personală, consolidarea unei echipe,
susţinerea afectiva a unei acţiuni, dezvoltarea unor abilităţi psihosociale, dobândirea unor experienţe;
c) grupul de acţiune comunitară, ce poate avea ca obiectiv dezvoltarea locală, acţiunea pentru apărarea unor
drepturilor sociale;
d) grupul de cercetare-acţiune, in cadrul lui participa indivizi cu scopul realizarii unor observaţii, analiza unor
situatii si trasarea unor directii de actiune;
e) grupul de învăţare -clasa de elevi, grupa de studenţi, echipe tehnice;
f) grupul de loisir, organizat pentru diferite acţiuni recreative (sportive, culturale, artistice);
g) grupul de persoane dintr-o rezidenţă, ce reuneşte indivizi într-o „unitate de viaţă”, în interiorul unei instituţii
de educaţie, sănătate (cămin de elevi, orfelinat, casă de odihnă, licee de profil);
h) familia, considerată primul grup de apartenenţă, facilitând dobândirea celor dintâi experienţe sociale.

In functie de nr de membri care le compun:

- Grup primar- nr redus de membri (de la 3 la 30);
- Grup secundar- format din mai multe grupuri primare;
- Grup tertiar- (multimi- peste 100 de membri).

Elemente de grup primar (pe langa nr de membri): face posibila o perceptie directa a fiecarui membru, relatii
afective nemijlocite, intime sub forma de simpatie-antipatie, indiferenta etc;

Aspecte ce vizeaza marimea grupului:

Thomas şi Fink (1969) au identificat urmatoarele efecte ale marimii asupra grupului:

1
Performanta:
- Cu cat grupul e mai mare(ca numar), cu atat creste calitatea activitatii acestuia
- Grupurile de 4 persoane au rezolvat mai bine probleme de natura rationala;
- Grupurile de 6 persoane au identificat mai bine expresiile emotionale;
Participarea:
S- a constatat ca un grup ce depaseste 8 membri aduce cu sine o participare mai redusa a fiecaruia.

Napier si Gershenfeld considera ca un grup format din 5-7 persoane este optim pentru orice fel de activitate,
intrucat exista suficienta diversitate de idei, insa grupul ramane suficient de mic ca fiecare sa-si exprime ideea.
In ceea ce priveşte conformismul, s-a observat că pe măsură ce creşte numărul participanţilor creşte şi
comportamentul de acceptare, de supunere, tendinţa spre aprobări în unanimitate. Dar, pe măsură ce grupurile
sunt mai mici, satisfacţiile membrilor sunt mai ridicate.

După Amado şi Guittet (1991), grupul de trei persoane este mai eficient în rezolvarea unei probleme logice, cel
de şase persoane este mai eficient dacă problema cere mai multe soluţii, iar cel de douăsprezece facilitează un
schimb mai fructuos şi scoate în evidenţă o varietate de puncte de vedere şi de soluţii creative.
Roger Mucchielli (1989) crede că numărul de participanţi variind între cinci şi zece, cu un optimum de opt,
funcţionează cel mai bine. Grupurile de trei-patru persoane sunt dominate de unii membri, iar cele de peste zece
se fracţionează.

Teorii asupra dinamicii grupului/ interpretativ-explicative

a) E.Mayo- introduce conceptul de climat de grup ca modalitate de a obţine sentimentul apartenenţei şi ca

mijloc de schimbare a atitudinilor in cadrul grupului.
b) K Lewin- a introdus conceptul ‚cercetare-actiune’; lui ii apartine ideea de interventie asupra grupului prin
mijloacele pe care le ofera grupul insusi. Grupul are dinamica sa, poate dezvolta un spirit de cautare a
unei idei, a celei mai bune variante, devine spatiu de confruntare si invatare reciproca; propune
conceptual de climat social, iar grupul devine mijloc de schimbare sociala (se dezvolta scopuri, norme,
roluri).
c) J.L. Moreno- ofera o metoda de radiografiere a relaţiilor socioafective dintr-un grup, pe care a numit-o
sociometrie (ex grup de dezvoltare personala, alcoolici anonimi etc).
d) C. Rogers a propus ideea considerării grupului drept mijloc de dezvoltare. Participarea la un grup de
formare, după Rogers, apare participanţilor ca o „întâlnire” în care îşi pot exprima sentimentele şi pot
învăţa (prin interacţiune, prin experienţă), care sunt comportamentele dezirabile.
e) Moscovici a propus noţiunea de „minoritate” pe care o consideră sursă de inovaţie şi de schimbare
socială. El construieşte un nou model de influenţă sociala pe care-l introduce intr-un grup, stimuleaza
aparitia conflictului considerat ca un factor de evolutie sociala, de inovatie si schimbare. Inventariaza
mecanisme de control social, cu rol in declansarea unor norme afective, generatoare de conformism.

STRUCTURI ŞI PROCESE PSIHOSOCIALE DE GRUP

1. Structura socioafectivă a grupului constă în modul de configurare a relaţiilor preferenţiale dintre

membri la un moment dat, relaţii care pot îmbrăca forma atracţiei, respingerii sau indiferenţei
sociometrice.

Structura socioafectivă a grupului- este unul dintre cei mai importanti factori ai dinamicii de grup. Relatiile
socio-afective se manifesta inca din primele moment ale intalnirii grupului.

Se reflecta in doua planuri:

2
 a. In plan intragrupal- atat sub forma relaţiilor preferenţiale interpersonale (explicate de teoria lui Moreno),
cât şi pe aceea a trăirilor afective faţă de grup ca întreg (climatul grupului);
b. In plan extragrupal- procesele afective se manifesta atât în relatiile cu alte grupuri, cât şi în raport cu
mediul social în care îşi desfăşoară activitatea.

2. Structura comunicaţiei

Reţelele orizontale de tip lant impun mai multe contacte, parcurgerea unor distante mai extinse pentru a
comunica o informaţie şi sunt mai puţin eficiente, în timp ce altele, precum cercul, permit contacte mai
directe, mai rapide şi fac totodată să crească sentimentul de participare şi productivitatea.
3. Structura autorităţii
Structura autorităţii exprimă ierarhizarea formală sau informală a membrilor unui grup, functie ce pune
amprenta pe factorii psihoindividuali, psihosociali şi situaţionali.
Cei mai importanţi factori psihosociali care determină gradul de autoritate al unui membru sunt:
a. Statutul sociometric (carisma);
b. Competenţa profesională;
c. Poziţia formală în ierarhia grupului;
d. Statutul socio-economic extragrupal;
e. Nivelul de cultură generală;
f. Accesul la informaţie, iniţiativa şi capacitatea de asumare a riscului.

4. Structura sarcinii
Tipul sarcinii, gradul de structurare şi modul de conexare la sarcinile altor grupuri sunt principalii factori care
vor determina interacţiunile de bază ale membrilor grupului. Analiza structurilor comunicaţionale,
socioafective şi de influenţă, fiind necesara o compatibilitate intre acestea pentru a asigura creşterea
performanţelor de grup si a armoniza climatul grupului.
5. Structura motivaţional-atitudinală
Fiecare membru al grupului vine cu o configuratie proprie a factorilor motivationali si atitudinali, iar in contextul
intre interactiune si particularitatile sarcinilor acea configuratie se va modifica rezultand o structura motivationala
de grup.

6. Structura normativ-axiologică
In cadrul grupului apar şi se dezvoltă şi o serie de procese cognitiv-axiologice, prin intermediul cărora
membrii grupului evaluează, ierarhizează şi valorizează elementele şi aspectele esenţiale ale vieţii de grup. In
urma acestora, apare structura valorilor si normelor de grup.

COEZIUNE, CONFORMISM ŞI DEVIAŢIONISM

A. Coeziunea

Coeziunea este definită ca totalitatea câmpului de forţe care are ca efect menţinerea laolaltă a membrilor unui
grup, opunându-se forţelor dezintegratoare; coeziunea exprimă atracţia globală pe care grupul o exercită
asupra membrilor săi, prin intermediul funcţiei de control, a presiunii spre uniformitate şi a integrării afective
a membrilor, ceea ce are drept rezultat formarea sentimentului de „noi”, care prevalează asupra tendinţelor de
autonomie individuală.
Factorii coeziunii
1. In funcţie de zona de provenienţă
Factorii extrinseci sunt anteriori formării grupului şi ţin de cadrele formale si apar ca o presiune bazata pe
reguli, norme, a caror incalcare este sanctionata.

3
Factorii intrinseci- apar in cadrul interactiunii din grupul in care se dezvolta norme consensuale pentru buna
functionare a grupului si apar sentimente si motivatii ce pun amprenta asupra grupului.
Factorii intrinseci pot fi împărţiţi în mai multe categorii:
- Factori socio-afectivi, care sunt rezultatul atracţiilor şi respingerilor sociometrice dintre membrii
grupului, dar şi al sentimentelor de identificare cu grupul (atractia fata de o activitate comuna,
simpatia fata de o persoana, satisfacerea anumitor nevoi: confirmare, recunoastere sociala)
- Factori socio-operatori, se referă la forţele coezive rezultate în urma organizării interne a grupului ca
sistem (distributia rolurilor, coordonarea activitatii, structura retelei de comunicare formala).
B. Conformismul de grup
Conformismul de grup este unul din rezultatele coeziunii de grup si constă în apariţia unor presiuni
psihosociale care tind să uniformizeze conduitele membrilor grupului.
În cadrul grupurilor formale există două categorii de valori, norme şi modele comportamentale care au o
funcţie prescriptivă pentru membri:
- o primă categorie se referă la cadrul normativ oficial pe baza căruia s-a constituit grupul (la nivelul
organizaţiei);
- o a doua categorie se construieşte progresiv pe parcursul funcţionării grupului, având un caracter
spontan şi informal.
Conformismul este:
-o garantie a acceptarii individului;
-o forma de supravietuire a grupului;
- o conditie pentru realizarea obiectivelor.
În viaţa de grup coeziunea antrenează o înclinaţie spre conformism, urmată adesea de o creştere a
randamentului şi a valorilor organizaţionale.
In grupurile inalt coezive creste stima de sine a membrilor, iar acestia se ofera sa participe voluntar la actiuni.

Efectele coeziunii asupra performantei:

- unele studii arata efecte pozitive;
- alte studii considera ca o ambianta amicala conduce la o delasare a membrilor.

C. Deviaţionismul

Acesta reprezintă tendinţa îndepărtării de la prescripţiile care definesc comportamentul considerat „normal” de
către grup, ajungand pana la negarea valorilor, normelor şi modelelor acceptate de grup.

Deviaţionismul poate îmbrăca diferite forme şi grade de intensitate:

- forme simple, cum ar fi simpla atitudine fantezistă a unor membri (de cele mai multe ori nu e luata in calcul de
majoritatea membrilor grupului)
- forme complexe cu impact asupra sigurantei si supravietuirii grupului (acte infractionale).