DINAMICA GRUPURILOR

Prezentare generală
Organizare
Numărore: 2C+1S
Credite:5
Disciplină fundamentală
Programare curs: Luni, 14.00–16.00, sala KP7

Competențe
C1:Operarea cu concepte fundamentale în domeniul psihologiei
CT2:Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipa multidisciplinară pe diverse paliere
ierarhice.
C3:Evaluarea critică a situațiilor problematice şi a soluțiilor posibile în psihologie.
C4:Evaluarea psihologică a individului, grupului, organizației.

Obiectiv general:
Dobândirea sistemului de concepte necesar pentru analiza, explicarea și gestionarea proceselor
și relațiilor intra și intergrupale.
CURSUL 1
GRUPUL SOCIAL

Structura cursului
Ce este/ce nu este grupul social?
Caracteristicile grupurilor sociale
Funcțiile grupurilor sociale
Motivele afilierii la grupuri sociale
Tipuri de grupuri sociale

Definirea grupului social

Care sunt asemănările și deosebirile între o echipă de fotbal și mulțimea persoanelor care
călătoresc cu același autobuz în același timp?
 Identitatea comună
 Existență unui scop comun
 Interacțiuni între indivizi
 Similaritatea dintre indivizi

Grupul social:
= un grup social este un ansamblu social, identificabil și structurat, caracterizat printr-un număr
restrâns de indivizi, în cadrul căruia aceștia stabilesc legături reciproce, îndeplinesc anumite
roluri conform normelor de conduită și valorilor comune, în vederea atingerii unor scopuri
comune.

= un grup social este format din două sau mai multe persoane care interacționează și sunt
interdependente în sensul că nevoile și scopurilelor îi determină să se influențeze reciproc.

Caracteristicile grupului social

 sentimentul apartenenței la grup (identificarea cu grupul și definirea sinelui prin raportare
la grup) .
 similaritatea membrilor grupului: similaritate psihologică (interese, valori, convingeri,
comportamente similare) similaritate socio-demografică.
 prezența out-grupului (un grup rival sau cu care grupul se află în competiție).
 existența unui scop comun (disponibilitatea membrilor de a interacționa și de a depune
efort pentru atingerea acestui scop).
 procese, emoții și experiențe comune.
Funcțiile grupului social
Diferă între grupurile instrumentale și grupurile de apartenență.
 Grupurile instrumentale:
Se formează și există pentru realizarea unei sarcini anume sau pentru obținerea unui scop
specific;
Se destramă după realizarea sarcinii sau atingerea scopului pentru care s-au format.
 Grupurile de apartenență:
Se formează datorită unor motive de ordin social (simpatie, similaritate, interese comune);
Membrii doresc afilierea la grup;
Oferă membrilor încredere în sine, satisfacție, prestigiu social.

 Din perspectiva individului:

Satisfacerea diferențiată a nevoilor psihosociale (de afectivitate, de apartenență);
Suport în atingerea scopurilor ce nu pot fi atinse prin acțiuni individuale;
Sursă de informații; reducerea anxietății, a sentimentului de nesiguranță și neajutorare;
Sursă a identității sociale.

 Din perspectiva societății:

Control asupra indivizilor;
Reglementarea comportamentului individual și a relațiilor interpersonale;
Formarea și socializarea membrilor noi.

Motivele afilierii la grupuri sociale

Scala de evaluarea motivelor afilierii la grup:
Doresc să mă alătur unor grupuri (1=în foarte mică măsură adevărat, 5=în foarte mare măsură
adevărat):
1.Deoarece sunt convins că “unde-s mulți, puterea crește”. –SAR: îndeplinirea de sarcini
complexe
2.Deoarece mă simt încrezător când acționăm împreună ca unul. –SEC: securitate
3.Deoarece cred că, astfel, putem obține rezultate mai bune în ceea ce facem. –SAR
4.Deoarece, astfel, putem rezolva probleme (sarcini) mai complexe. –SAR
5.Deoarece aceasta mă ajută să obțin o poziție socială mai bună. –SOC: socializare
6.Pentru că, astfel, realizez mai bine care îmi este scopul în lume. –IDE: identitate
7.Pentru că, astfel, mă simt în siguranță. –SEC
8.Pentru că, astfel, am mai multă putere și influență când interacționez cu alții. –SEC
9.Pentru că, astfel, pot să comunic și să petrec timp cu alte persoane. –SOC
10.Pentru că, astfel, pot întâlni alte persoane. –SOC:
11.Pentru că, astfel, pot să înțeleg cine sunt cu adevărat. –IDE
12.Deoarece, astfel, mă pot compara cu alte persoane asemănătoare mie. –IDE
  Grupurile satisfac nevoia de securitate a membrilor (membri se simt mai siguri și mai
puternici în grup decât individual)
Schacter, 1959: participanții la experimente, informatică procedura experimentală implică
admini strarea unor șocuri electrice, aveau tendința să își petreacă timpul dinaintea
experimentului mai degrabă împreună cu alți participanți decât singuri;
Kulik&Mahler, 1989: pacienții programați pentru intervenții chirurgicale pe cord deschis
preferau înaintea operației compania altor pacienți care trecuseră printr-o intervenție similară;
prezența celorlalți pacienți avea caracter securizant.

 Grupurile permit realizarea unor sarcini complexe sau dificile (membri pot obține
rezultate mai bune acționând împreună decât individual).

 Grupurile satisfac nevoia de apartenență și de afiliere (nevoia de a forma și menține

relații interpersonale stabile și sigure)
Baumeister & Leary, 1995: Nevoia de apartenență este fundamental umană; satisfacerea
nevoii presupune:
a) interacțiuni frecvente și pozitive cu aceiași indivizi și
b) implicarea în aceste interacțiuni sociale cu perspectiva unei relații de durată, stabilă,
bazată pe preocupare reciprocă; lipsa atașamentului social afectează starea de sănătate și starea
de bine psihologică, descrește adaptarea eficientă la mediul social.

 Grupurile oferă contextul social în care membrii își dezvoltă identitatea socială (în cadrul
grupurilor se realizează comparațiile sociale)
Festinger, 1954: comparațiile socaiale sunt esențiale pentru formarea identității și consolidarea
stimei de sine.

Tipuri de grupuri sociale

În funcție de mărime:
 Grupuri mici (restrânse)
- număr mic de membri (sub 40, de regulă);
- interacțiuni directe;
- relații durabile pe parcursul derulării sarcinilor comune sau pânâ la momentul atingerii
obiectivelor;
- comportamentul membrilor e reglementat de norme de grup;

 Grupuri mari
- număr mare și foarte mare de membri (peste câteva sute, de regulă);
- interacțiuni rare între membri,
- durată de viață foarte mare;
- rezultatele activității comune se obiectivează în cultura grupului.
În funcție de natura relațiilor dintre membri:
 Grupuri primare
- relații directe, față în față;
- scopuri și interese comune, împărtășite;
- valori comune;

 Grupuri secundare
- grupuri mari compuse din subgrupuri primare;
- relații preponderent indirecte;
- raporturi afective slabe între membri grupului.
CURSUL 2
Funcționarea grupurilor sociale

Formarea și evoluția grupurilor

Tuckman (1963): grupurile sociale (în special grupurile instrumentale) trec prin cinci stadii de
evoluție:
1. Formarea(Forming)
2. Structurarea(Storming)
3. Normarea(Norming)
4. Performarea(Performing)
5. Disoluția(Mourning)

Formarea(Forming): indivizii află despre scopurile și structura grupului, de compoziția lui și

de cadrul de referință.
Membrii sunt tensionați, se tatonează
Grupul încearcă să își stabilească identitatea în grup
Nivelul incertitudinii și anxietății este ridicat la majoritatea persoanelor din grup; scade pe
măsură ce fluxul de informații crește.

Structurarea (Storming): membrii grupului se cunosc mai bine, se manifestă mai deschis și
mai intens.
O parte din tensiunile rămase din faza anterioară generează conflicte și răbufniri de nemulțumire
Există pericolul apariției subgrupurilor.
Dacă tensiunile sunt depășite cu succes, grupul își consolidează structura, dacă nu sunt depășite,
grupul se va dezmembra.

Normarea(Norming): se stabilesc standarde de grup, se conturează norme și reguli de

comportament în grup, se acceptă normele .
Membrii grupului încep să acționeze prin consens, fac eforturi pentru a ajunge la acord sau la
compromis .
In acest stadiu, grupul începe să funcționeze propriu zis.

Performarea (Performing):
Activitatea membrilor grupului este coordonată și orientată spre atingerea obiectivelor.
Fiecare își acceptă rolul și decide când trebuie să lucreze independent și când să colaboreze.
Eforturile sunt convergente.
Grupul își manifestă din plin influența stimulatoare asupra fiecărui membru.
 Disoluția(Mourning):
Se poate instala după oricare dintre stadiile precedente, dacă tensiunile specifice fiecărui stadiu
nu sunt depășite,
De regulă se instalează atunci când sarcina comună se apropie de sfârșit sau a fost finalizată. Este
posibil ca grupul să regreseze într-un stadiu anterior și să își reia evoluția atunci când i se alătură
noi membri sau când apar situații care afectează negativ funcționarea grupului.

Normele de grup
Sunt percepții împărtășite de către membrii grupului referitoare la maniera de acțiune și
comportamentele adecvate, valabile pentru toți membrii grupului. Toate grupurile sociale (mici
sau mari) au norme referitoare la comportamentele acceptate.
Membrii așteaptă unii de la ceilalți să se supună acestor norme (de exemplu, păstrarea liniștii în
biblioteci).

Tipuri de norme de grup:

- interdicții (ce nu avem voie să facem): comportamente interzise (de exemplu, interzicerea
folosirii injuriilor).
- prescripții (ce trebuie să facem): comportamente dezirabile, a căror realizare este
recompensată (de exemplu, oferirea de ajutor/ informații de către membrii competenți
celorlalți membri)
- reguli sociale(cum anume să facem): modele de comportament pentru situații sociale
specifice (de exemplu, modele de comportament pentru anumite ceremonii)

Normele sociale sunt un determinant puternic al comportamentului uman în grup puterea

normelor sociale devine evidentă atunci când sunt încălcate membrii care nu respectă normele
sunt sancționați de către grup: atenționați, pedepsiți sau, în cazuri grave, supuși presiunii de a
părăsi grupul.

Status și rol în grupurile sociale

Status= poziție într-un grup social în virtutea căreia individul are un set de așteptări legitime
(justificate) de la ceilalți membri ai grupului, care ocupă alte poziții.
Exemple:
 statusul de femeie (status atribuit) în grupul organizațional– presupune că persoana cu
acest status are așteptări de la ceilalți membri cu status diferit ai grupului: tratament
echitabil, politețe, etc.
 statusul de profesor (status dobândit)–așteptări de la ceilalți membri: recunoașterea
socială, renumerația financiară conform legislației, etc.

Rolul social= setul de așteptări pe care grupul le are de la un anumit membru privind
comportamentul acestuia, în virtutea statusului pe care îl ocupă.
 Rolurile specifică cum se așteaptă grupul să se comporte fiecare membru în parte, în
conformitatea cu poziția pe care o deține în grup.
Exemple:
 rolul de mama în grupul familial– așteptările celorlalți membri ai familiei de la persoana
care îndeplinește acest rol pot fi: întreținerea casei, îngrijirea copiilor, etc.
 rolul de profesor în grupurile organizaționale– așteptările celorlalți membri de la
persoana care îndeplinește acest rol pot fi: predarea cursurilor, evaluarea corectă, oferirea
de feedback,etc.

Rolul social contribuie la reglarea relațiilor interpersonale la fel ca și normele sociale) prin
faptul că indivizii cunosc care sunt așteptările celorlalți de la ei și, de asemenea, știu la ce să se
aștepte de la ceilalți când membrii unui grup respectă un set bine definit de roluri, ei tind să fie
satisfăcuți și să performeze eficient (Bettencourt & Sheldon, 2001)

Cum stabilim rolurile în grup astfel încât grupul să performeze eficient?

Teoria Rolurilor în echipă (Belbin,1981) membrii unei echipe tind să își asume roluri diferite în
echipă, pe baza abilităților și competențelor profesionale, și nu pe baza abilităților de muncă în
echipă.

Rolul în echipă= tendința specifică a unui individ de a se comporta, a contribui la efortul

echipei și de a relaționa cu ceilalți membri.
Rolurile sunt circumscrise de șase factori:
- trăsături de personalitate
- abilități cognitive
- valori personale
- motivația
- constrângeri contextuale
- experiențe anterioare
- capacitatea de învățare.
O persoană este capabilă să abordeze două sau chiar trei roluri preferate, principale, și unul-
două roluri secundare atunci când situația o cere; totuși e recomandat ca o persoană să evite să
abordeze un număr prea mare de roluri. Distribuția rolurilor între membrii echipei derivă din
percepția proprie asupra profilului personal și percepția altora (colegi, superiorul ierarhic,
subalternul, clienți).

Intr-o echipă de succes se întâlnesc opt roluri:

- roluri centrate pe acțiune: implementator, formator, finalizator
- roluri centrate pe oameni: coordonator (președinte), căutător de resurse, colegial
- roluri centrate pe rațiune: monitor-evaluator, specialist, improvizator
 Identificarea cu rolul social contribuie la construcția identității de sine.
Totuși, identificarea puternică cu rolul social poate conduce la consecințe negative: atunci când
rolul social este puternic, poate anihila identitatea individuală astfel încât indivizii se identifică
exclusiv cu rolul pe care îl au în cadrul grupului.
Exemplu: comportamentul participanților în Experimentul Închisoarea Standford (Haney, Banks,
&Zimbardo, 1973).

Coeziunea de grup= ansamblul forțelor care mențin relațiile dintre membrii grupului
(Forsyth, 1990).
Termenul este împrumutat din fizică,
Coeziunea= puterea atracției moleculare care menține particulele de materie unite.
Componenta de bază a coeziunii de grup o reprezintă puterea relațiilor interpersonale.

Factorii care contribuie la creșterea coeziunii de grup:

 atracția reciprocă dintre membrii grupului (simpatia reciprocă, interacțiunile pozitive)
 proximitatea (aproprierea fizică, interacțiunile directe frecvente) și similaritatea
 aderarea la normele de grup (lipsa devierilor de la normele de grup)
 succesele grupului
 identificarea membrilor cu grupul
 accesul dificil în grup

Consecințele coeziunii de grup:

 creșterea satisfacției membrilor față de interacțiunile și performanța grupului
 nivel mai scăzut al stresului și al intenției de părăsire a grupului (de exemplu în grupurile
organizaționale)
 Muller&Copper,1994: coeziunea îmbunătățește munca în echipă, dar performanța
grupului influențează mai puternic coeziunea grupului decât coeziunea influențează
performanța: grupul nu este neapărat mai performant pentru că este coeziv, însă poate
deveni mai coeziv ca urmare a performanțelor obținute în trecut.

Consecințele coeziunii de grup:

In grupurile puternic coezive poate apărea tendința membrilor de a ascunde opiniile
neconcordante cu norma de grup
Forma extremă a consecințelor negative a coeziunii ridicate este gândirea de grup (procesul prin
care grupurile formate din membri competenți ajung să ia decizii proaste ca urmare a coeziunii
ridicate a grupului).
Janis,1971: gândirea de grup apare atunci când căutarea unității într-un grup coeziv devine atât
de puternică încât acoperă/ anihilează evaluarea realistă a modalităților alternative de acțiune pe
care grupul le are în față.
 Atunci când coeziunea are la bază sarcina de lucru a grupului se îmbunătățește productivitatea
grupului (deoarece există respectul reciproc pentru abilitățile celorlalți membri în raport cu
sarcina de efectuat)
Atunci când coeziunea are la bază atracția interpersonală (membrii grupului se simpatizează,
se plac reciproc), performanța de grup nu este influențată semnificativ Totuși, coeziunea
interpersonală (pe baza simpatiei) poate distrage membrii de la îndeplinirea sarcinii atunci când
aceștia devin prea preocupați de protejarea sentimentelor celorlalți.
CURSUL 3
ANIMAREA GRUPURILOR

Delimitări conceptuale
 A facilita= procesul de a ajuta indivizii să exploreze, să învețe sau să producă o
schimbare

 Facilitarea/Animarea grupurilor
= procesul prin care o persoană acceptată de grup, neutră față de membri, fără putere
decizională, diagnostichează și intervine pentru a ajuta grupul să își identifice și rezolve
problemele și pentru a crește eficacitatea grupului.
= creșterea eficacității grupului este posibilă prin îmbunătățirea proceselor și structurii
grupului.
=procesul prin care ofacilitatorul împuternicește participanții să învețe într-un grup
experiențial.

Grupul experiențial= grupul în cadrul căruia învățarea are loc prin implicarea activă,
conștientă și completă a persoanei (la nivel fizic, emoțional, cognitiv, energetic și chiar spiritual).

Învățare experiențială- procesul în care învățarea se produce prin reflectarea asupra

experienței zilnice sau asupra experimentării directe a fenomenului studiat, mai degrabă decât
prin reflectarea asupra posibilităților de abordare/ aplicarea fenomenului studiat.
- responsabilitatea în învățare este în primul rând a celui care învață .
- facilitatorul creează oportunitățile de învățare.

Ciclul învățării experiențiale (Kolb&Fry,1975): experiența concretă:

- cei care învață trăiesc sau au trăit o experiență concretă ilustrativă pentru conținutul de
învățat observarea și reflectarea
- cei care învăță analizează și reflectează asupra aceea ce au trăit formarea conceptelor
abstracte:
- cei care învăță formulează concluzii/ abstractizează experiența trăită testarea în situații
noi
- cei care învăță aplică concluziile formulare în contexte și situații noi.
Ciclul învățării experiențiale (Kolb&Fry,1975):

Exercițiile de animare a grupurilor

Experiențe structurate de învățare în grup care urmează ciclul învățării experiențiale, în
următoarele etape:
 experimentarea: grupul execută un exercițiu/ o sarcină prin care experimentează
fenomenul de studiat
 împărtășirea: membrii grupului fac publice celorlalți membri reacțiile și observațiile pe
marginea sarcinii
 reflecția: discutarea și analizarea sistematică a experiențelor și reacțiilor
 generalizarea: extragerea din experiența trăită a principiilor, conceptelor, extrapolarea lor
la lumea reală aplicarea: utilizarea principiilor/conceptelor învățate în situații ulterioare.

Tipuri de exerciții de animarea grupurilor

După natura sarcinii:
- exerciții de rezolvare de probleme
- exerciții de luare a deciziei (alegerea unui demers în raport cu o problematică)
- exerciții de transmitere și prelucrarea a informației (comunicare interpersonală)
- exerciții de planificare (stabilire de obiective)
- exerciții de negociere (în vederea ajungerii la un acord în situații de conflict)
- exerciții de schimb de opinii (confruntarea punctelor de vedere, a opiniilor referitoare
la un subiect)

După natura sarcinii:

- exerciții de obiectivare expresivă (interpretarea percepțiilor, impresiilor, trăirilor
emoționale, interpretarea gândurilor)
- exerciții de construire a unui obiect
 - exerciții de prezentare/auto-prezentare în situații de interacțiune interpersonală
- exerciții de experimentare comportamentală (însușirea și manifestarea unui
comportament neobișnuit)

După forma sarcinii:

- interacțiune non-verbală între membri grupului
- reuniune /discuție /dezbatere
- joc de rol
- simulare
- situație /interacțiune diadică
- test/ inventar/ chestionar

Structura exercițiilor de animare

Exercițiile de animare au trei etape esențiale:
• Începutul: încurajarea explorării și experimentării
• Corpul exercițiului: angajarea în sarcină și în subiectul exercițiului
• Finalul: încurajarea participanților să aplice ceea ce au învățat

 Începutul: presupune stabilirea clară a temei de explorat stimularea încrederii reciproce

(solicitarea participării voluntare, enunțarea tipului de implicare emoțională sau
psihologică solicitat, asigurarea respectului) încurajarea angajării în sarcină și a
colaborării în grup
To do:
• sarcina trebuie aleasă astfel încât să stârnească angajament și entuziasm
• spațiul trebuie amenajat înainte
• animatorul să cunoască foarte bine conținutul și procedura exercițiului

 Corpul exercițiului: participanții sunt încurajați să experimenteze în cadrul sarcinii alese

provocarea participanților să împărtășească experiența și emoțiile trăite reflectarea asupra
experienței astfel încât să ilustreze și să integreze principiul/ conceptul abordat
To do:
•încurajarea sincerității și acceptării reciproce
•formulare de întrebări, reformulare, sumarizare
•intervenții moderate pentru a stimula participarea; anunțarea timpului rămas

 Finalul: încurajarea participanților să aplice ceea ce au învățat: încurajarea participanților

să evalueze ceea ce au învățat și utilitatea acestui conținut încheierea activității
To do:
• încurajarea participanților să evalueze ei înșiși utilitatea conținutului, fără ca animatorul să fie
prea directiv
• oferirea de mulțumiri participanților pentru contribuții
• sumarizarea întregului exercițiu

Rolul și abilitățile animatorului de grup

Atitudinile de bază pentru facilitatea învățării (Rogers, 1967):
• Autenticitatea facilitatorului: facilitatorul să se prezinte pe sine grupului în mod autentic, real,
sincer
• Prețuirea, acceptarea, încrederea: aprecierea și recunoașterea emoțiilor, opiniilor, experiențelor
celor care învață, manifestarea încrederii că experiențele celuilalt sunt autentice și valoroase
• Empatia: încercarea de înțelegere a procesului de învățare din perspectiva celui care învață, a
înțelege fără a evalua sau judeca

Poziția animatorului în procesul de facilitare a grupului:

• Centrarea pe grup ca întreg: atenție acordată tuturor aspectelor interne și a celor contextuale
grupului
• Centrarea pe scop: atenție acordată obiectivelor spre care grupul se îndreaptă, acordarea de
sprijin grupului în atingerea obiectivului
• Centrarea pe sine: cunoașterea propriilor responsabilități și limite în lucrul cu grupul,
recunoașterea propriilor emoții în relația cu grupul

Rolul animatorului în gestionarea grupului:

• Cunoașterea și înțelegerea conținutului exercițiului (animatorul ca expert): definirea corectă și
clară a obiectivelor, reformularea termenilor, formularea clară și sinteza corectă a întrebărilor
• Stăpânirea procedurii (animatorul ca organizator al grupului): gestionarea timpului, moderarea
discuțiilor, încurajarea participării tuturor participanților
• Facilitarea relațiilor (animatorul ca facilitator): asigurarea unui climat pozitiv și securizant

Abilitățile animatorului:
• Crearea unui climat pozitiv: manifestarea respectului față de participanți, încurajarea
participanților, comunicarea asertivă
• Gestionarea situațiilor neprevăzute: adaptare la specificul grupului păstrând centrarea pe scop,
stabilirea priorităților
• Gestionarea participanților dificili: centrarea pe grup ca întreg, încurajarea exprimării
punctelor de vedere diferite, aprecierea opiniilor tuturor, neutralitate
• Managementul întrebărilor: formularea clară a întrebărilor, organizarea întrebărilor în sens
logic, valorificarea tuturor răspunsurilor
• Gestionarea propriilor emoții: recunoașterea emoțiilor, exprimarea lor, obiectivarea emoțiilor
• Legate de mediu: organizarea și amenajarea spațiului în care lucrează grupul astfel încât
membrii să se poată angaja ușor în sarcina pe care o au de efectuat
• Legate de obiectiv: exprimarea clară a scopului, relaționarea obiectivului cu interesele și
nevoile participanților
• Legate de emoții: anticiparea emoțiilor pe care grupul le poate exprima în cadrul exercițiului,
valorificarea emoțiilor grupului
• Legate de experiențe: activitățile propuse stimulează suficient de mult explorarea și învățarea
principiilor/ conceptelor abordate?
• Legate de schimbare: definirea clară a rezultatelor așteptate: cum dorim să se schimbe grupul?
• Legate de timp: alocarea timpului necesar pentru trăirea experienței, gestionarea timpului
alocat discuțiilor.
CURSUL 4

SOCIOMETRIA

Structura
Prezentare generală a metodei sociometrice
Aplicarea metodei sociometrice: etape și componente
Analiza și interpretarea datelor colectate prin metoda
sociometrică
Aplicații ale sociometriei

Prezentare generală a metodei sociometrice

 Sociometria = metodă cantitativă de măsurare a relațiilor sociale dintr-un grup de egali

 Dezvoltată de Jacob Levi Moreno (1932 - 1938) pentru a stabili distribuirea rezidenților
în clădirile din cadrul New York State Training School for Girls în Hudson, New York
 Distribuirea în camere pe baza sociometriei a redus considerabil numărul de tentative de
părăsire a locației (Moreno, 1953)
 Sociometria = metodă de identificare, descriere și evaluare a structurii sociale a unui grup
prin măsurarea acceptării sau respingerii între membrii grupului
 Structura socială = pattern-ul relațiilor interpersonale dintre membrii unui grup (cine pe
cine place în cadrul grupului, cine cu cine comunică, etc.)
 Sociometria poate fi utilizată nu numai descriptiv, ci și pentru a stabili modalități de
intervenție în reducerea conflictelor sau îmbunătățirea comunicării
 Existența structurii sociale într-un grup de egali este explicată prin teoria expectanțelor
(expectation-states theory, Berger & Zelditch, 1998): membrii identifică intuitiv
caracteristicile personale ale celorlalți membri și le consideră indicatori ai abilităților sau
competențelor acestora (membrii își formează asumpții implicite despre abilitățile
celorlalți în atingerea scopurilor)
 Exemplu: într-o expediție montană, aptitudinile sportive ale unui membru vor fi
percepute ca fiind caracteristici de status și, ca atare, un bun indicator al potențialului de
leadership
 Asocierile dintre caracteristicile personale și caracteristicile de status/ competențe pot fi
complet greșite, însă această asociere determină diferențe de statut
 Metoda sociometrică investighează structura socială pe baza alegerilor pe care membrii
grupurilor le fac în relațiile interpersonale
  Alegerile pot fi subiective (pe baza atracției interpersonale) sau obiective (în raport cu un
criteriu: criteriu sociometric, indică contextul în care membrii fac alegeri)
 Orice situație socială în care membrii grupului se află în proximitate poate constitui un
criteriu (de exemplu: proiecte de grup, activități de petrecere a timpului liber)
 Criterii diferite conduc la alegeri diferite

Aplicarea metodei sociometrice: chestionarul sociometric

 Setul de întrebări prin care membrii grupului fac alegeri pe baza unui singur sau mai multor
criterii sociometrice
 Criteriile sociometrice alese trebuie să aibă relevanță pentru scopurile grupului (de exemplu,
finalizarea unui proiect sau generarea de idei pentru realizarea unui proiect)
 Alegerile din cadrul chestionarului pot include:
o Atracții: Pe care dintre colegii tăi i-ai alege pentru a...
o Respingeri: Pe care dintre colegii tăi nu i-ai alege pentru a...
 Alegerile din cadrul chestionarului pot fi:
o Cu număr forțat de r ăspunsuri: Care sunt primii trei colegi pe care i-ai alege
pentru a...
o Cu număr flexibil de alegeri: Pe care dintre colegii tăi i-ai alege pentru a...
 Chestionarele nu pot fi anonime
 Chestionarele pot cuprinde:
o Întrebări care fac referite la mai multe criterii sociometrice (selecția criteriilor
sociometrice deprinde de obiectivul aplicării metodei)
o Întrebări care vizează numai alegerile (atracții) sau numai respingerile
 Condiții de aplicare:
o Toți membrii grupului trebuie chestionați
o Forma de aplicare: în grup/ individual; auto-aplicare/interviu
o Confidențialitatea este asigurată nu prin anonimitate, ci prin împărtașirea rezultatelor
individual
o Înregistrarea răspunsurilor participanților într-un tabel:
Participant 1 Participant 2 Participant 3 Participant 4
Participant 1
Alegeri/
Participant 2 respingeri
emise
Participant 3
Participant 4
Alegeri/ respingeri primite
 Înregistrarea răspunsurilor participanților într-un tabel:
o Pe rânduri se notează răspunsurile oferite de fiecare participant
o Pe coloane se notează răspunsurile primite de fiecare participant
 Pentru înregistrarea răspunsurilor se folosesc, de regulă, următoarele simboluri:
+ alegere oferită/ primită
- respingere oferită/ primită
 Pentru înregistrarea răspunsurilor se pot folosi și valori numerice:
1, 2, 3 - pentru notarea alegerilor în ordinea preferinței
0 – pentru lipsa alegerii
X – pentru notarea respingerii

Analiza datelor metodei sociometrice: indici sociometrici

 Indicatori care permit stabilirea statutului social al fiecărui membru al grupului:

Participant 1 Participant 2 Participant 3 Participant 4
Participant 1
Participant 2
Participant 3
Participant 4
Nr. de alegeri
primite
Nr. de respingeri
primite

 Indicatori care permit stabilirea statutului social al fiecărui membru al grupului:

 Indicele de statut sociometric- IS

Nr. de alegeri primite

Nr. total de membri – 1

Nr. de alegeri primite – Nr. de respingeri primite

Nr. total de membri −1

Analiza datelor metodei sociometrice: categorii sociometrice

 În funcție de indicele de statut sociometric, membrii grupului pot fi grupați în

următoarele categorii:
o Membrii populari ai grupului (cele mai multe alegeri)
o Membrii preferați (dar mai puțin populari) (mai multe alegeridecât respingeri)
 o Membrii neglijați (puține alegeri și puține respingeri)
o Membrii respinși (cele mai multe respingeri)
o Membrii izolați (nu primesc nici alegeri, nici respingeri)

Analiza datelor metodei sociometrice: indici sociometrici

 Indicatori care permit stabilirea statutului social al fiecărui membru al grupului:
 Indicele expansivității sociometrice (orientarea individului către membrii grupului,
gradul de integrare în grup):

 Indicatori care permit stabilirea statutului social al fiecărui membru al grupului:

 Indicele relațiilor simetrice (pentru alegeri limitate):

 Indicele coerenței grupului (exprimă calitatea relațiilor sociometrice și a coeziunii

grupului, pentru alegeri limitate):

 Reprezentare grafică a relațiilor sociometrice din cadrul grupului

 Simboluri:
 Reprezentare grafică a relațiilor sociometrice din cadrul grupului
 Simboluri:
Interpretarea datelor metodei sociometrice

 Indicele de statut sociometric:

o indică poziția fiecărui membru în cadrul grupului și nivelul de integrare în grup al
fiecărui membru
o permite încadrarea în una din categoriile sociometrice
o permite identificarea liderului informal (membrul cu cele mai multe alegeri
primite) precum și puterea acestui lider (intensitatea alegerilor primite)
o permite identificarea membrilor neglijați, izolați sau respin și ai grupului
o permite identificarea membrilor de legătură (membrii care stabilesc relații atât cu
cei populari cât și cu cei neglijați, izolați sau respinși

 Indicele coerenței grupului:

o permite identificarea calității relațiilor dintre membrii pe baza reciprocității
acestora (un număr mare de relații reciproce indică un grad de coeziune mai
ridicat; un număr mare de relații unilaterale indică o calitate scăzută a relațiilor
sociale dintre membrii)
o depinde de istoricul grupului
 Sociograma:
o oferă o imagine vizuală clară a relațiilor sociale din cadrul grupului
o permite evidențierea relațiilor reciproce și a celor unilaterale – identificarea
posibilelor relații conflictuale în grup
o permite identificarea subgrupurilor din cadrul grupului
o (diade, triade, etc.)

Aplicații ale sociometriei

 Psihologie educațională: cunoașterea grupurilor de elevi (în special sub aspectul

coeziunii)
 Psihologia muncii: formarea și menținerea echipelor de lucru (sub aspectul poziției
sociale a membrilor)
 Psihologia clinică: consolidarea grupurilor terapeutice
 Psihologia socială sau judiciară: cunoașterea grupurilor (sub aspectul coeziunii și al
ledearshipului)
 Social network analysis
o Investigarea structurii sociale prin intermediul teoriei matematice a graficului (un
grafic este o structură matematică folosită pentru a modela relațiile simetrice sau
asimetrice dintre obiecte)
 o Caracterizează structurile sociale (networks) prin intermediul următoarelor
elemente:
 Noduri – obiecte: actori sociali, organizații, obiecte ale rețelei sociale;
 Relații sau interacțiuni între noduri
 Social network analysis este folosită frecvent pentru identificarea structurilor sociale în:
o Rețelele de social media
o Modul de răspândire a meme-urilor în mediul online
o Rețelele de colaborare (pentru a identifica gradul de apropiere între colaboratorii
din rețele/ domenii particulare)
o Transmiterea bolilor (epidemiilor)
CURS 5
POCESE SOCIALE DE GRUP: FACILITAREA SI
LENEA SOCIALA

Structura cursului
 Explicații inițiale ale efectului grupului asupra performanței individuale
 Teoria facilitării sociale
 Aplicații ale facilitării sociale
 Teoria lenei sociale
 Aplicații ale lenei sociali

Explicații inițiale ale efectului grupului asupra individului

 Triplett, 1898: a observant că cicliștii care pedalau singuri contra-cronometru erau mai
înceți decât cei care pedalau contra competitorilor
 Triplett, 1898: a derulat un experiment în care participații trebuiau să întindă cât mai
repede undițele de pescuit; a observat că cei care lucrau singuri erau mai înceți
comparativ cu cei care concurau cu alții
 Explicația lui Triplett: prezența celorlalți stimulează instinctul competitiv, determinând
oamenii să muncească mai mult (explicația nu mai este considerată valabilă astăzi)
 Cottrell, Wack, Sekerak, & Rittle, 1968: unii indivizi performau mai bine nu doar când
concurau împotriva altor persoane, ci chiar și atunci când erau numai observați de alții
 Explicația: teama de evaluare (preocuparea referitoare la modul în care ceilalți te
evaluează) constituie forța motivațională care determină indivizii să își îmbunătățească
efortul (explicația nu acoperă varietatea efectelor grupului asupra performanței
individuale)

Teoria răspunsului dominant

 Zajonc, 1965: a luat în considerare modul în care animalele învață și a propus

următoarele:
o Prezența celorlalți (a altor membri ai aceleiași specii) este activatoare pentru
individ: crește ritmul respirației, ritmul bătăilor inimii, crește cantitatea de
adrenalină eliberată de organism, crește răspunsul dominant
o Răspunsul dominant este cel mai frecvent (obișnuit) răspuns în situația dată (ceea
ce individul e înclinat să facă în mod obișnuit; acesta devine mai intens în
prezența altora)
  Zajonc, Heingartner, & Herman, 1965: testarea teorieiprin intermediul identificării
răspunsului gândacilor de bucătărie la lumină
o Gândacii erau plasați într-un dispozitiv tubular care avea la capăt o sursă de
lumină
o Când tubul era drept, răspunsul dominant la lumină al gândacilor era să fugă în
direcția opusă luminii (răspunsul corect)
o Când tubul este în formă de cruce, răspunsul dominant era să fugă în direcția
opusă luminii (răspuns incorect, răspunsul corect era să fugă la dreapta)
 Zajonc, Heingartner, & Herman, 1965: testarea teoriei prin intermediul identificării
răspunsului gândacilor de bucătărie la lumină

 Zajonc, Heingartner, & Herman, 1965: testarea teoriei prin intermediul identificării
răspunsului gândacilor de bucătărie la lumină
o Gândacii au parcurs distanța în tubul drept (sarcina simplă) mai repede când în
afara lui erau plasați alți patru gândaci comparativ cu situația în care erau singuri
o Gândacii au parcurs distanța în tubul în cruce (sarcina complexă) mai repede când
erau singuri comparativ cu situația în care erau în prezența altor gândaci

Teoria Facilitării sociale

 Prezența celorlalți crește tendința de a da răspunsul dominant într-o situație specifică
 Dacă răspunsul dominant este corect atunci performanța individuală crește
 Dacă răspunsul dominant este incorect atunci performanța individuală scade
 Prezența celorlalți crește tendința de a da răspunsul dominant într-o situație specifică prin
intermediul:
 Activării fizice – oferă mai multă energie și astfel crește tendința de a oferi răspunsul
dominant; în prezența celorlalți, indivizii devin mai alerți
 Fricii de evaluare – crește intensitatea efortului din dorința de a crea o imagine favorabilă;
simpla prezență a celorlalți nu ne influențează, ci numai prezența celor despre care credem că
ne evaluează
 Distragerii din partea celorlalți (fie prin prezența lor, fie prin zgomotul produs) – distragerea
solicită atenție distributivă și, ca atare, pentru a gestiona mai mulți stimuli crește gradul de
activare fizică
 Amenajarea birourilor în sistem open-space
o Dacă sarcinile sunt relativ simple pentru angajați (le stăpânesc foarte bine), atunci
prezența colegilor ar trebui să îmbunătățească performanța
o Dacă angajații lucrează la sarcini complexe sau creative, este posibil ca prezența
celorlalți să descrească performanța
 Comportamentul consumatorului
o Consumul impulsiv de alimente nesănătoase (dulciuri, chipsuri, mâncare fast food)
crește în prezența altora– comportamentul este facilitat de prezența celorlalți

Teoria Lenei sociale

 Ringelmann, 1913: observând fermieri, a constatat că prezența unui nou membru nu
îmbunătățește performanța globală a grupului așa cum s-ar aștepta
 Ringelmann, 1913: a derulat experimente în care participanții trebuiau să tragă de căruțe:
o Atunci când trăgeau câte doi, intensitatea efortului era numai de 186% față de
nivelul de 200% așteptat comparativ cu situația în care trăgeau singuri
o Când trăgeau patru, intensitatea efortului scădea și mai mult
 Participanții din studii nu munceau la fel de intens în grup, pe cât o făceau individual
 Procesul social care descrie tendința indivizilor de a-și reduce efortul individual atunci
când lucrează în grup comparativ cu situația în care lucrează singuri
 Latane, Williams, & Harkins, 1979: într-o situație de laborator, participanților li s-a
solicitat să țipe cât pot de tare și s-a măsurat volumul țipătului produs
o Atunci când erau singuri în laborator, participanții țipau mai tare
 o Zgomotul produs de trei persoane era la fel de intens ca zgomotul făcut de șase
persoane
 Reducerea efortului individual în grup poate fi explicatăprin:
 Anonimat sau lipsa posibilității de identificare a efortului individual:
o Atunci când contribuția fiecărui membru al grupului este contorizată, scade
considerabil lenea socială
o Responsabilitatea individuală explică și diferența dintre rezultatul studiilor lui
Triplett (unde performanța fiecăruia era măsurată individual) și ale lui
Ringelmann (unde era măsurată numai performanța de grup)
o Competiția și identificarea contribuției fiecărui membru duce la facilitare socială
 Reducerea efortului individual în grup poate fi explicată prin:
 Efectul mărului stricat (Kurzban & Leary, 2001): un măr stricat poate strica și celelalte
mere sănătoase:
o Prezența unui leneș social în grup poate diminua efortul depus de ceilalți membri
o Din momentul în care membrii grupului suspectează că un membru contribuie
mai puțin, crește probabilitatea ca și ceilalți să își diminueze efortul deoarece nu
doresc să fie fraierii grupului (să muncească pentru ceilalți)
o Identificarea contribuției individuale diminuează și înacest caz lenea socială
 Călătorul fără bilet: sistemul public de transport funcționează pe principiul fiecare călător
își plătește biletul, dar unii călători circulă fără să plătească – cei care plătesc asigură, de
fapt, transportul, și pentru cei care nu plătesc

Diferențe individuale în Lenea socială

 Tendința de a lenevi social e mai puternică la bărbați decât la femei
o Explicația: femeile tind să se centreze mai mult pe relația individuală cu alte
persoane și se implică în sarcina grupului pentru a menține această relație
 Tendința de a lenevi social este mai puternică în culturile vestice
o Asiaticii au o imagine interdependentă a sinelui mai puternică decât americanii
(se definesc pe sine în mai mare măsură prin raportare la ceilalți)
CURSUL 6
PROCESELE SOCIALE DE GRUP:
DEINDIVIDUALIZARE
Structura
 Definirea conceptului de deindividualizare
 Efectul anonimatului asupra comportamentului individual
 Mărimea grupului ca factor al deindividualizării
 Deindividualizarea în meniul online

 Reducerea responsabilității individuale și a conștiinței de sine a individului ca urmare a

prezenței celorlalți (Festinger, Pepitone, & Newcomb, 1952; Zimbardo, 1970)
 Deindividualizarea apare numai în situația în care prezența celorlalți asigură anonimatul
(imposibilitatea identificării)
 Ca urmare a deindividualizării, indivizii acționează mai frecvent pe baza impulsurilor și,
ca atare, pot crește actele antisociale
 Prezența într-un grup care asigură anonimatul poate conduce la comportamente contrare
normelor sociale sau culturale ale individului
 Trăsătura principală a acestui proces este nonidentificabilitatea, care determină o trăire a
pierderii identității
 Conceptul a fost preluat, prin opoziție, din gândirea lui C.G.Jung şi reprezintă o noțiune
contrapusă procesului de individuație:
 „Întrebuințez noțiunea de individuație în sensul acelui proces care produce un
individ psihologic, adică o unitate separată, indivizibilă, un întreg (…)“
capabil de „a deveni propriul sine“ (Jung 1939/1996, p. 404)
 Astfel, deindividualizarea devine procesul de diminuare progresivă a individualității
subiectului, de pierdere a capacităților sale de afirmare independentă, unitară şi creatoare
(Gavreliuc, 2010)
 Watson, 1973: analizând 24 de culturi distincte a descoperit că:
 luptătorii care își ascundeau identitatea înaintea plecării în luptă (pictându-
și fața, de exemplu) comiteau mai multe atrocități decât cei care nu își
ascundeau identitatea
 diferența a fost semnificativă pentru toate culturile analizate
 Singer, Brush, & Lublin, 1963: abordarea experimentală a deindividualizării:
o participanții erau invitați să îmbrace halate largi de laborator, absolut identice
o sarcina: să aprecieze în cadrul unei discuții de grup dacă un anumit pasaj din
Amantul doamnei Chatterley de D. H. Lawrence este sau nu pornografic (conform
definiției pornografiei dată de Curtea Supremă a SUA)
 o rezultat: participanții non-identificabili au folosit în mai mare măsură cuvinte
obscene pe parcursul discuțiilor comparativ cu participanții care puteau fi
identificați

Factorii deindividualizării
 Zimbardo, 1969: factorii care favorizează apariția deindividualizării sunt
o Anonimatul (în condiții de anonimat, este mai probabilă apariția deindividualizării)
o Mărimea grupului (în grupurile mari, formate din zeci sau sute de membri este mai
probabilă apariția deindividualizării)
o Scăderea responsabilității (în contextele în care indivizii nu pot fi considerați
responsabili pentru acțiune)
o Perspectiva temporală modificată (atunci când indivizii pun accent puternic pe
prezent, ignoră consecințelor viitoare sau ignoră trecutul)

Efectul anonimatului
 Postmes & Spears, 1998:
o când membrii grupului sunt în situația de anonimat unii față de ceilalți nu apare
deindividualizarea;
o când membrii sunt anonimi celor din exteriorul grupului, crește probabilitatea ca
aceștia să încalce normele culturale
 În condiții de anonimat indivizii urmează normele situaționale ale grupului, chiar dacă
acestea încalcă normele individuale/ culturale (când nu pot fi identificați, indivizii fac ceea ce
fac și ceilalți chiar dacă acest lucru este imoral)

Efectul anonimatului

 Diener, Fraser, Beaman & Kelem, 1976: experiment de teren derulat de Halloween
o Copiii care umblau să facă urări erau așteptați în 27 de case; erau primiți și invitați să
ia câte o bomboană dintr-un vas aflat pe masă; apoi adultul se retrăgea din încăpere
o În condiția de anonimat: copiilor nu li se adresa nicio întrebare
o În condiția de non-anonimat, copiilor li se lăudau costumele, apoi erau întrebați cum
îi cheamă și unde locuiesc
o Variabila dependentă: numărul de bomboane luate din borcan: copiii non-identificați
au luat mai multe bomboane în lipsa adultului
o Copiii aflați în grup luau mai multe bomboane decât cei singuri
 Mathes & Guest, 1976:
o Participanții (studenți) aveau ca sarcină să defileze prin campusul universitar purtând
o pancartă cu inscripția “Masturbation is fun”
o Au fost întrebați cum preferă să facă această sarcină: (a)singuri și nedeghizați, (b)
singuri și deghizați, (c) în grup nedeghizați, (d) în grup deghizați
 o Participanții au ales cel mai frecvent: (d) în grup și deghizați

Efectul anonimatului – explicații

 Deindividualizarea conduce indivizii la acte antisociale deoarece scade preocuparea/
teama pentru modul în care ceilalți îi percep
 Nu toate situațiile de deindividualizare conduc la agresivitate: comportamentul
determinat depinde de norma situațională a grupului
 Deindividualizarea poate conduce și la comportamente pozitive (dacă acestea sunt
inhibate anterior)

Mărimea grupului

 Grupurile mari/ Orașele mari constituie medii propice pentru dezindividualizare

 Zimbardo, 1969: a abandonat o mașină veche de 10 ani pe o stradă aglomerată din Bronx
(New York) și o alta identică în Palo Alto (California); a luat plăcuțele de înmatriculare și
a ridicat capota
o New York: primul atac a avut loc după zece minute: doi adulți și un copil au luat
bateria și radiatorul; după trei zile și 23 de atacuri, din mașină rămăsese numai
caroseria
o Palo Alto: mașina a rămas neatinsă, un singur trecător s-a apropiat pentru a coborî
capota mașinii

Deindividuarea în mediul online

 Internetul oferă cadrul propice pentru deindividualizare prin faptul că asigură

anonimitatea
 Pentru a limita comentariile obscene, numeroase website-uri solicită utilizatorilor să se
logheze cu un cont prin care pot fi identificați (Facebook sau Gmail)
 Comunicarea online facilitează exprimarea deschisă, însă cu riscul reducerii inhibițiilor
culturale
CURSUL 7
CONFLICT SI COOPERARE

Structura
Ce sunt conflictele sociale?
Cauze ale conflictelor în interiorul grupurilor
Dilemele sociale
Rezolvarea conflictelor sociale

 Grupurile sociale sunt caracterizate de existența unui scop comun pe care membrii nu îl
pot atinge dacă acționează individual
 Există numeroase situații în care membrii grupurilor au scopuri incompatibile care
constituie sursa conflictului dintre ei
 Conflictul constituie un dezacord sau discordie între membrii unui grup ce are la bază
scopuri, convingeri sau comportamente incompatibile ale membrilor

Cauza conflictelor sociale

 Una din cauzele frecvente ale conflictelor între membrii unui grup social este competiția:
succesul unui membru poate însemna eșecul celorlalți
 Exemple de situație de competiție în grup: membrul cu cea mai bună performanță
primește cea mai însemnată recompensă, cel care se descurcă cel mai slab primește cea
mai mică recompensă
 Situațiile de competiție sunt opuse celor de cooperare: succesul oricărui membru sporește
șansele de succes ale celorlalți

Tipuri de conflict social: Dilema prizonierului

 În anul 2000 Stephen King a scris două capitole dintr-un roman intitulat The Plant și le-a
publicat pe internet cu următoarea condiție:
o A cerut cititorilor să plătească 1$ pe capitol
o Dacă cel puțin 75% dintre cei care descărcau capitolul plăteau, va continua să
scrie și să publice online noi capitole
o Dacă mai puțin de 75% din cititori plăteau, se oprea din scris și nu mai publica
romanul
o Rezultatul: https://en.wikipedia.org/wiki/The_Plant
 King a construit o situație de conflict în care acțiunea benefică pentru fiecare individ în
parte (descărcarea capitolului fără plată) devine dăunătoare pentru toți membrii grupului
 dacă este aleasă de către mai mulți (dacă mai mulți aleg să nu plătească, toți pierd
beneficiul inițial, acela de a descărca întreaga carte)
 Pentru primul capitol, mai mult de 75% din cititori au plătit prețul de 1$
 Numărul celor care au plătit pentru capitolul șase a scăzut sub 75% dintre cei care au
descărcat capitolul, astfel că King nu și-a terminat niciodată acest roman

Tipuri de conflict social: Dilema socială

 Dilemele sociale sunt tipuri de situații în grup în care acțiunile benefice pentru fiecare individ
în parte pot deveni dăunătoare pentru întreg grupul, dacă sunt alese de mai mulți membrii
 În dileme sociale, comportamentul egoist (pentru obținerea unui beneficiu individual)
dăunează tuturor membrilor grupului dacă este adoptat de mai mulți membrii ai grupului
 Restaurantele Panera Cares
 Clienții plătesc pentru meniu numai dacă doresc
 În meniu sunt prețuri sugerate pentru fiecare produs
 Principiul de funcționare: membrii comunității care nu își permiteau o masă, puteau
consuma la aceste restaurante, costurile pentru ei fiind asigurate de către cei care
decideau să plătească mai mult decât prețul sugerat
 În primele trei restaurante deschise: în medie, trei din cinci clienți plăteau prețul
sugerat, unul din cinci plătea mai puțin, iar unul din cinci plătea mai mult
 Studierea dilemelor sociale în laborator este posibilă prin intermediul unui joc denumit
dilema prizonierului (Luca & Raiffa, 1957)

 Studierea dilemelor sociale în laborator este posibilă prin intermediul unui joc denumit
dilema prizonierului (Luca & Raiffa, 1957)
 Opțiunile celor doi infractori sunt:
 Studierea dilemelor sociale în laborator este posibilă prin intermediul unui joc denumit
dilema prizonierului (Luca & Raiffa, 1957)
o Dacă ambii mărturisesc, ambii primesc cinci ani de închisoare
o Dacă niciunul nu mărturisește, ambii primesc un an de închisoare
o Dacă unul mărturisește și celălalt nu, cel care mărturisește va fi eliberat, iar
celălalt va primi zece ani de închisoare
 Rapoport & Chammah, 1965: situația de cooperare este alegerea opțiunii A; opțiunea B
constituie opțiunea competitivă;
o Deoarece indivizii nu cunosc întotdeauna cât de mult pot avea încredere în
partenerii de joc, opțiunea B pare cea mai sigură (pierderile sunt mici, dar
câștigurile posibile sunt mult mai mari)
 Ilustrează foarte bine conflictele sociale din situații reale deoarece pentru ca toți membrii
grupului să obțină beneficii, ei trebuie să aibă încredere unii în ceilalți
 Lipsa încrederii (a convingerii că partenerul va juca și el cooperant, nu competitiv) duce
la amplificarea acțiunilor competitive, astfel încât la final toți membrii au beneficii mai
mici
 Creșterea cooperării în dilema prizonierului
 Dacă partenerul de joc este o persoană apropiată sau cineva cu care anticipăm să
interacționăm în viitor, crește probabilitatea de cooperare
 Sugerarea comportamentului cooperant ca normă de comportament crește probabilitatea
cooperării:
 Liberman, Samules, & Ross, 2004: au folosit două denumiri diferite
pentru jocurile de tip dilema prizonierului, Wall Street Game (sugerând
participanților că norma așteptată este competiția) și Community Game
(norma: cooperarea). Procentul participanților care aleg cooperarea a
crescut de la 33% în Wall Street Game la 71% în Community Game
 Folosirea strategiei dinte-pentru-dinte:
o Prima alegere este cooperantă, însă următoarele alegeri sunt un răspuns la
alegerea anterioară a partenerului (dacă în alegerea 3 partenerul a ales competiția,
în alegerea 4 îi vei plăti cu aceiași monedă și vei alege competitiv)
o Folosirea strategiei sugerează că persoana este dispusă să coopereze însă nu se va
lăsă fraierită dacă celălalt este competitiv

Rezolvarea conflictelor sociale: folosirea amenințărilor

 Deutsch & Krauss, 1960: jocul camioanelor

o Participanții sunt directorii a două companii de transport iar sarcina lor este să
transporte marfa la destinație cât mai repede
o Pentru fiecare transport participanții primesc 60 de cenți, însă pierd 1 cent pentru
fiecare secundă în care efectuează transportul
 o Ruta directă (cea mai scurtă) este comună pentru ambele companii, însă nu pot
trece ambele camioane în același timp
o Când participanții foloseau amenințări la adresa celuilalt jucător (folosirea unei
porți care bloca traseul pentru celălalt) ambii participanți pierdeau mai mult decât
în situația în care nu puteau folosi amenințări
o Când unul din jucători folosea poarta pentru a-l bloca pe celălalt, acesta din urmă
își așeza camionul pe drumul comun astfel încât ambii parteneri pierdeau timp și
bani

Rezolvarea conflictelor sociale: comunicarea

 În experimentul lui Deutsch & Krauss (1960), participanții nu aveau voie să

comunice direct
 În replicările ulterioare ale studiului în care participanții au voie să comunice,
folosirea comunicării reduce pierderile în situația în care numai una din părți folosește
amenințările, însă nu crește semnificativ câștigurile
 Comunicarea conduce la rezolvarea eficientă a conflictelor numai dacă încurajează
încrederea și cooperarea între parteneri; în jocul camioanelor, participanții care aveau
voie să comunice își amplificau amenințările

Rezolvarea conflictelor sociale: negocierea

 Negocierea este o formă de comunicare între părțile implicate în conflict în care acestea
își fac reciproc oferte și contraoferte până când ajung la o soluție agreată
 Cea mai eficientă metodă de negociere este cea care implică o soluție integrativă: un
compromis bazat pe beneficiile care pot avea valoare diferită pentru cele două părți
 CURSUL 8
PERFORMANTA GRUPURILOR:
DECIZIA DE GRUP

Structura
 Definirea deciziei de grup
 Procesul luării deciziei de grup
 Modelul eșantionării informațiilor
 Modelul euristicilor și biasărilor cognitive
 Modelul gândirii de grup

Definirea deciziei de grup

 Alegerea unei acțiuni, a ceea ce să facem sau să nu facem (Baron, 2000)

 Selecția unei alternative dintr-o mulțime de variante posibile (Miclea, 2003)
 Interacțiunea dintre membrii în vederea soluționării unei probleme comune (Patton et al.,
1989)
o Problema comună care necesită acțiune de grup este o problemă căruia individul
nu îi găsește soluție (cea mai bună soluție) dacă lucrează singur
 Presupune:
o Cooperarea între membri pentru ca toate punctele de vedere să fie exprimate
o Existența unui scop specific asociat luării deciziei
 Pentru ca un grup să poată fi considerat grup decizional, trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:
o Existența a două sau mai multe persoane unite de o problemă sau situație comună
(grupurile decizionale sunt, de obicei, grupuri mici)
o Interdependența dintre membrii (presupune interacțiune directă)
o Un scop comun care dă specificitate grupului
o Comunicarea (factorul determinant al efectivității grupului, fără de care indivizii
nu se pot coordona și nu pot acțina ca o singură entitate)
o Existența normelor de grup

Procesul luării deciziei de grup

  Decizia de grup abordată ca o problemă presupune parcurgerea următoarelor etape
(Bazerman, Giuliano, & Appelman, 1984):
o Definirea problemei
o Identificarea criteriilor sau a obiectivelor deciziei
o Cântărirea și acordarea de priorități criteriilor/ obiectivelor deciziei
o Analizarea naturii problemei: identificarea factorilor de suport, a riscurilor și a
stabilirea gradului de dificultate al problemei
o Generarea de planuri de acțiune alternative pentru rezolvarea problemei
o Evaluarea critică a variantelor posibile de rezolvare
o Implementarea planului de acțiune asupra căruia grupul a căzut de acord

Definirea deciziei de grup

 Asumpția inițială: grupul este un decident mai bun decât individul

 Punctele tari ale deciziei de grup:
o O mai bună și mai cuprinzătoare înțelegere a problemei decizionale datorată
punctelor de vedere diferite pe care le exprimă membrii
o Cantitate mai bogată de idei sau alternative ceea ce face posibilă căutarea celei
mai bune alternative și nu doar a soluției satisfăcătoare
o Indivizii învață să aibă încredere și să se bazeze unii pe alții (Curșeu, 2007)
 Asumpția inițială: grupul este un decident mai bun decât individul
 Punctele slabe ale deciziei de grup:
o Implicare diferită a membrilor în cadrul interacțiunilor
o Dominanța unor membri poate duce la împiedicarea exprimării tuturor punctelor
de vedere
o Consumul mare de timp, datorat multitudinii de propuneri ce trebuie analizate și
ajungerii la consens
o Presiune normativă care poate duce la conformism
o Evadarea din sarcină a membrilor
 Problemele cu care se confruntă un grup decizional sunt în mare măsură aceleași cu care
se confruntă și decidentul individual:
 Capacitatea redusă de a identifica și evalua toate informațiile și aspectele relevante ale
unei situații decizionale
 Scopurile personale ale membrilor pot fi diferite de cele ale grupului
 Membrii grupului pot percepe diferit aspectele importante

Modelul eșantionării informațiilor

 Stasser & Titus, 1984: informațiile împărtășite de către membrii grupului joacă un rol
mult mai important în luarea deciziei de grup decât informațiile neîmpărtășite
  Într-un grup decizional, membrii au acces inegal la informații: informațiile deținute de
către toți membrii sunt informații împărtășite, informațiile deținute de unul sau de un
număr redus de membrii sunt informații neîmpărtășite
 Modelul încearcă să explice implicarea inegală a membrilor grupului în luarea deciziei ca
urmare a distribuției inegale a informației
 Stasser & Titus, 1984: pentru a evidenția rolul pe care distribuția informației îl are asupra
calității deciziei de grup se folosește un tip specific de sarcini: sarcini cu profil ascuns
o Adevăratul profil al alternativei decizionale superioare este ascuns fiecărui
membru când el lucrează individual, dar este identificat atunci când membrii își
împărtășesc toate informațiile
o Adevăratul profil al alternativei decizionale superioare este ascuns grupului atunci
când informația este distribuită asimetric
o Informațiile împărtășite favorizează o alternativă decizională (de obicei cea
inferioară), iar informațiile neîmpărtășite susțin alternativa superioară
 Stasser & Titus, 1984: sarcini cu profil ascuns
o Dezvăluirea informațiilor neîmpărtășite conduce grupul la alegerea celei mai bune
alternative decizionale
o Informațiile împărtășite biasează discuțiile de grup fiind considerate mai
importante pentru că toți membrii au acces la ele
o Informațiile împărtășite favorizează o alternativă decizională (de obicei cea
inferioară), iar informațiile neîmpărtășite susțin alternativa superioară
o Membrii grupului tind să se centreze în discuțiile de grup mai mult pe informațiile
împărtășite decât pe cele neîmpărtășite
o Probabilitatea ca grupul să ia decizia corectă crește numai dacă membrii grupului
împărtășesc celorlalți informațiile pe care le decid individual
o Grup tinde să acorde importanță diferită informațiilor despre alternativele
decizionale, discutând mai mult despre alternativa favorizată majoritar la nivel
individual
o Atunci când decizia este considerată simplă, membrii tind să discute mai mult
informații pozitive legate de alternative

Modelul euristicilor și biasărilor cognitive

 Tversky & Kahneman, 1982: întrucât oamenii au o capacitate limitată de a procesa

informația la nivel atențional și al memoriei de lungă durată, folosim adesea euristici
cognitive
 De exemplu, medicii cu experiență folosesc euristici cognitive personale pentru a pune
diagnostice: se bazează pe baza analizei sumare a unor date, chiar dacă protocolul
medical specifică un volum mai mare de analize pentru diagnosticul respectiv
 Tversky & Kahneman, 1982:
 o Euristici cognitive generale = modalitățile prin care sistemul cognitiv uman
simplifică informația disponibilă pe care o are de procesat
o Euristicile pot conduce la distorsiuni sau erori (biasări) care ne împiedică să ne
atingem scopurile la cel mai înalt nivel (Baron, 2000)
o Euristicile cognitive apar ca urmare a dezinteresului pentru căutarea și analizarea
de informații și alternative noi, sau ca urmare la imposibilității sau
indisponibilității de a utiliza metode raționale

I. Tipuri de euristici cognitive

 Prototipicalitatea alternativelor (eroarea conjucției):
Care dintre următoarele evenimente e mai probabil să se întâmple?
a. o persoană face atac de cord
b. o persoană cu vârsta peste 50 de ani face atac de cord
c. un fumător cu vârsta peste 50 de ani face atac de cord
Răspunsul corect: a.
Cea mai mare probabilitate statistică de apariție a atacului de cord este în rândul populației totale
care include celelalte două categorii (persoane este 50 de ani și fumători peste 50 de ani)
Explicația: tindem să oferim răspunsul prototipic (fumător peste 50 de ani) deoarece:
 nu luăm în considerare rata de apariție a unei categorii particulare într-o populație
(numărul total al persoanelor care fac atac de cord este mai mare decât numărul
persoanelor peste 50 de ani care fac atac de cord)
 credem în contrariul asumpției conform căreia conjuncția a două proprietăți sau a două
evenimente independente are o probabilitate mai mică de apariție decât probabilitatea de
apariție a fiecărei proprietăți în parte
 Accesibillitatea alternativelor
În limba română sunt:
a. mai multe cuvinte care încep cu litera p
b. mai multe cuvinte care conțin litera p?
Răspunsul corect: b.
Este mai accesibil să actualizăm cuvinte care încep cu litera p (care constituie o ancoră), decât
cuvinte care conțin litera p (pentru care nu avem o ancoră în reactualizare)
Explicația: Tindem să acordăm o probabilitatea mai ridicată alternativei sau evenimentului care
ne este accesibil în memorie
 Accesibilitatea unei alternative este influențată de experiența personală (frecvența cu care
ne-am confruntat cu acea alternativă), starea de moment (în stări emoționale negative
accesăm mai rapid evenimente concordante cu starea de moment)
 Erorile datorate acestei eurisitici se datorează:
 Efectului informațiilor recente: Evenimentele mai recente sunt mai ușor de reamintit
decât cele mai îndepărtate și, astfel, tindem să le considerăm mai relevante decât sunt ele
în realitate
  Legăturilor iluzorii: Atunci când observăm doar coincidențele dintre două evenimente pe
care le considerăm, astfel, ca fiind asociate între ele când de fapt nu sunt

Credeți că putem estima mai corect numărul de bomboane

dintr-un borcan atunci când:
a. suntem întrebați câte bomboane sunt?
b. suntem întrebați dacă sunt mai mult de X bomboane?
Răspunsul corect: a.
Atunci când avem o estimare inițială a unei situații, tindem să favorizăm această estimare inițială
și să fim concordanți cu ea
Explicația: Adesea facem estimări inițiale ale unei situații sau ale unei alternative, estimare care
îngreunează evaluarea ulterioară a alternativelor deoarece tindem să fim consecvenți cu
estimarea inițială
Estimarea inițială are rolul unei ancore pentru evaluarea alternativelor ulterioare

II. Tipuri de euristici cognitive

 Ancorarea alternativelor

Credeți că putem estima mai corect numărul de bomboane dintr-un borcan atunci când:
a. suntem întrebați câte bomboane sunt?
b. suntem întrebați dacă sunt mai mult de X bomboane?
Răspunsul corect: a.
Atunci când avem o estimare inițială a unei situații, tindem să favorizăm această estimare inițială
și să fim concordanți cu ea
Explicația: Adesea facem estimări inițiale ale unei situații sau ale unei alternative, estimare care
îngreunează evaluarea ulterioară a alternativelor deoarece tindem să fim consecvenți cu
estimarea inițială
Estimarea inițială are rolul unei ancore pentru evaluarea alternativelor ulterioare

 Efectul reflectoarelor: tendința de a considera că acțiunile noastre sunt observate de ceilalți

într-o măsură mult mai mare decât sunt observate în realitate
 Eroarea jucătorului: credința că după apariția succesivă a unui anumit tip de rezultat în
aceiași situație, trebuie să apară o schimbare concretizată în apariția unui alt tip de rezultat
(de exemplu, la jocurile de noroc după apariția succesivă de mai multe ori a aceluiași
rezultat, jucătorii tind să creadă că la următorul joc se va schimba rezultatul; însă în fiecare
joc nou, fiecare rezultat are aceiași probabilitate de apariție)
 Efectul de framing (încadrarea situației)
Într-o comunitate de 600 de oameni s-a răspândit o epidemie severă. Aveți de ales între două
scheme de tratament:
a. Dacă se aplică tratamentul A există 33% șanse ca toți cei 600 de oameni afectați să fie
salvați și 66 % șanse ca nimeni să fie salvat
b. Dacă se aplică tratamentul B, 400 de oameni vor muri iar 200 nu vor muri.
Răspunsul corect: ambele variante conduc la același rezultat
Explicația: alegerea unei alternative decizionale este influențată de modul în acre este percepută
și reprezentată acea alternativă în plan mintal
 Avem tendința de a alege variante mai conservatoare și de a evita asumarea riscurilor
dacă alternativa este percepută în termeni negativi (ca pierdere) (de exemplu, varianta B)
 Avem tendința de a alege alternative cu grad mai mare de risc dacă acestea sunt
prezentate în termeni de oportunități (sau câștig) (de exemplu, varianta A)

Modelul gândirii de grup

 Janis, 1982: gândirea de grup = groupthink

 Gândirea de grup ilustrează tendința membrilor unui grup decizional de a ocoli/ evita
chestiunile care ar putea duce la dispute, pentru a ajunge la solidaritate și coeziune
 Gândirea de grup descrie situațiile în care presiunea grupului către coeziune conduce la
diminuarea eficienței mentale a membrilor individuali
 Janis, 1982: gândirea de grup apare atunci când grupul manifestă următoarele simptome:
1. Iluzia invulnerabilității grupului: convingerea membrilor că grupul lor este invincibil – această
credință conduce la optimism excesiv și asumarea de riscuri
2. Credința în moralitatea inerentă a grupului ceea ce conduce la ignorarea consecințelor morale
ale deciziei
3. Raționalizarea colectivă: neluarea în considerare a avertismentelor sau informațiilor susținute
de un singur membru dacă acestea ar putea duce la reconsiderarea alternativelor favorizate
majoritate
4. Stereotipurile negative față de outgroup
5. Auto-cenzurarea devierilor de la consensul de grup: tendința fiecărui membru de a minimaliza
importanța contraargumentelor pe care le deține
6. Iluzia împărtășită a unanimității: convingerea că toți ceilalți membri susțin aceiași alternativă
7. Presiunea directă asupra membrilor ce exprimă argumente puternice împotriva convingerii
majorității
8. Existența unor persoane care protejează grupul de informațiile contrare
 Nivel ridicat de stres ca urmare a unei amenințări externe: aceasta conduce la încredere
excesivă în calitatea alternativei susținute de lider
 sursă internă puternică de stres pentru grup: eşecuri recente, dificultatea ridicată a
sarcinii, scăderea stimei de sine
 Coeziunea ridicată a grupului (cauză indirectă): tendința membrilor de a susține
alternativele favorizate de majoritate pentru a nu crea dispute