UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE

TEZĂ DE LICENȚĂ

Absolvent: Matei GRIGORE

București

2019
 UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE

STUDIU MULTICULTURAL CU PRIVIRE LA RELAȚIA

DINTRE STAREA SUBIECTIVĂ DE BINE ȘI CONCORDANȚA
DE SINE

TEZĂ DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf. Univ. Dr. Raluca Tomșa

Asist. Univ. drd. Chiracu Alina

Absolvent: Matei GRIGORE

București2019

2
 REZUMAT

Studiul de față își propune prezentarea, explorarea și analiza interacțiunii dintre starea de bine și
concordanța de sine, la nivel multicultural. Obiectivul principal al lucrării îl reprezintă analiza
relației dintre variabila stării subiective de bine și variabila concordanței de sine între trei culturi
diferite. În același timp, este urmărită și evidențierea corelației concordanței de sine cu nivelul
eficacității și al motivației. Participanții au fost în număr de 61 de studenți, dintre care, 20 din
România, 20 din Portugalia, 21 din India. Vârsta acestora este cuprinsă între 18 și 24, iar în ceea
ce privește genul, eșantionul este compus din 24 bărbați și 27 femei. Datele au fost colectate online
în perioada Decembrie 2018 – Aprilie 2019, prin completarea unui chestionar Google Forms unde
au fost utilizate trei instrumente, Scale of Psychological Well-being, Scale of Self-concordance,
Scale of Self-efficacy. Există și limite ale cercetării precum mărimea eșantionului, însă direcțiile
viitoare de cercetare în aria multiculturală sunt importante pentru a evidenția similarităție dintre
culturi și nu doar diferențele dintre acestea, cu scopul de a reduce din conflicte.

Cuvinte cheie: starea de bine, concordanța de sine, multiculturalitate, studenți

 ABSTRACT

This study aims to present, explore and analyze the interaction between well-being and self-
consistency at a multicultural level. The main objective of the paper is to analyze the relationship
between wellbeing and the self-consistency as variables and the three different cultures. At the
same time, the correlation of self-consistency with the level of effectiveness and motivation is also
highlighted. The sample consists of 61 students, of whom 20 were from Romania, 20 from
Portugal, 21 from India. Participants age is between 18 and 24, and in terms of gender, the sample
is composed of 24 males and 27 females. The data was collected online between December 2018
and April 2019 by completing a Google Forms questionnaire where three tools, Scale of
Psychological Well-being, Scale of Self-Concordance, and Scale of Self-efficacy were used. There
are also research boundaries such as the size of the sample, but future research directions in the
multicultural area are important to highlight the similarity between cultures and not just the
differences between them, in order to reduce conflicts.

Key words: wellbeing, self-concordance, multiculturality, students

 CUPRINS

INTRODUCERE
CAPITOLUL I: ASPECTE TEORETICE
1.1 Concordanța de sine

1.1.1 Scurt istoric

1.1.2 Teorii ale concordanței de sine

1.1.3 Teoria auto-determinării

1.2 Starea subiectivă de bine

1.2.1 Scurt istoric

1.2.2 Dimensiunile stării de bine

1.2.3 Factori esențiali în dezvoltarea unui individ
1.3 Multiculturalitatea
1.3.1 Scurt sitoric
1.3.2 În relație cu starea subiectivă de bine
1.3.3 În relație cu cocordanța de sine
CAPITOLUL II: OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII
2.1 Obiectivele cercetării

2.2 Ipotezele cercetării

2.3 Variabilele cercetării

2.4 Participanți

2.5 Instrumente și metode de cercetare

2.6 Design-ul de cercetare

CAPITOLUL III: REZULTATELE CERCETĂRII

3.1 Analiza statistică descriptivă

3.2 Analiza statistică inferențială
3.3 Interpretarea psihologică a datelor
CAPITOLUL IV: CONCLUZII ȘI DISCUȚII

4.1 Contribuția personală

4.2 Concluzii
4.3 Limitele cercetării
4.4 Direcții viitoare de cercetare
4.5 Aplicabilitatea practică a rezultatelor cercetării
BIBLIOGRAFIA
ANEXE
 INTRODUCERE

Obiectivul lucrării de față este de a verifica relația la nivel multicultural, între România,
Portugalia și India, starea de bine și concordanța de sine.
Motivația principală în baza cărei a fost stabilită această temă ține de experiența personală
avută în cele trei țări. Formarea relațiilor de prietenie cu persoane din cele trei națiuni, facilitează
colectarea datelor. Experiențele avute în cele trei culturi m-au făcut să identific atât diferențe, cât
și asemănări între oameni. Această idee de studiu a pornit din curiozitatea de a identifica nivelul
diferențele și asemănările la nivel multicultural. De exemplu, în Portugalia, am observat că
oamenii sunt mult mai dezinvolți și mai naturali în privința relațiilor sociale.
Chestionarul a fost aplicat într-o universitate de top din New Delhi. Impediment de care m-am
lovit în cadrul acestor interacțiuni, pe care l-am întâmpinat destul de des, este bariera lingvistică.
Mi-am concentrat atenția asupra conceptului de concordanță de sine, deoarece face parte
din aria mea de interes, sunt pasionat să observ modurile oamenilor în care aceștia își ating țelurile
și de nivelul de motivație de care aceștia dau dovadă. Persoanele cu un nivel sporit al concordanței
de sine au un nivel al stării subiective de bine mai ridicat decât cei care nu prezintă țeluri bine
definite. Pentru a testa relația dintre cele două variabile, acest studiu are ca obiectiv analizarea
relației dintre aceste două variabile în trei culturi, România, Portugalia și India.
Legătura dintre starea de bine și concordanța de sine este stabilită de nivelul obiectivelor
pe care o persoană dorește să le atingă, astfel, cu cât obiectivul este mai complex, cu atât nivelul
concordanței de sine este nevoit să fie mai ridicat pentru a face față obstacolelor și provocărilor.
Persoanele care au un nivel sporit al concordanței de sine, tind să ducă un stil de viață autentic, pe
plan social, pe planul dezvoltării personale, pe plan financiar. Pe de altă parte, obiectivele ne-
concordante cu pasiunile și interesele unei persoane, reprezintă cele pe care o persoană simte că e
nevoită să le facă. De exemplu, obiectivul unui student este de a învăța să cânte la pian, acest lucru
poate fi concordant cu interesele sale, pentru că studentul respectiv este pasionat de muzică și își
dorește să învețe repertoriul lui Beethoven într-o zi. Același obiectiv poate fi ne-concordant cu
interesele sale, studentul având inclinații spre matematică, nu spre muzică, dar simțind că este
nevoit să învețe să cânte la pian, deoarece părinții săi insistă.
“Concordanța de sine a prezis stima subiectivă de sine în cadrul fiecărei culturi, Statele
Unite, China, Korea de Sud și Taiwan” (Sheldon, Elliot, & Ryan, 2004).

1
 CAPITOLUL I
ASPECTE TEORETICE

1.1 Concordanța de sine

1.1.1 Scurt istoric
Concordanța de sine reprezintă un mod optim de atingere a scopurilor bazate pe valorile
intrinseci ale unui individ. Obiectivele concordanței de sine reprezintă o congruență a sinelui
autentic cu dorințele veritabile ale individului.
Percepția progresului în vederea atingerii unui obiectiv este asociată cu creșterea
bunăstării, motivația, sănătatea fizică și mentală. De asemenea, progresul către un obiectiv
conduce la creșterea stării de bine, în special când este legat de îndeplinirea nevoii individului de
autonomie, competență și conectivitate (Sheldon, 1998).
Conform teoriei lui Sheldon (1999), concordanța de sine obiectivă reflectă gradul în care
persoana se află în concordanță cu interesele și valorile sale.
Vasalampi (2009) a descris concordanța de sine ca fiind un obiectiv personal alcătuit din
motive autonome, care cresc efortul orientat spre obiectiv și astfel sporesc progresul către atingerea
obiectivului. Evoluția obiectivelor, la rândul lor, conduce la o creștere a stării subiective de bine.
Stima de sine este subliniată de Dewey (1939) ca fiind un fenomen de evaluare, concept
care poate fi înțeles prin explicația pe care cerecetătorul o oferă, “este o distincție între valorile
intrinseci, adică valoarea pe o un individ o primește din partea unui alt individ sau ale unui obiectic
și cele extrinseci, care reprezintă valorile unui individ sau ale unui”obiect care pot beneficia lumea
exterioară. Aplicarea acestui concept dual în dezvoltarea unui individ se va reflecta în
compentențele acestuia, pe de altă parte, își va face apariția în cadrul aparențelor, a caracterului și
a identității sociale.

2
 1.1.2 Teorii ale concordanței de sine
Teoria lui Korman
În baza studiilor realizate Korman (1977), a fost sugerată teoria concordanței de sine, în care
conceptele stimei de sine cronice și stimei de sine situaționale reprezintă doi determinanți esențiali
în sporirea performanței, în vederea alegerilor corecte și a satisfacției unui individ. De asemenea,
potrivit lui Korman (1997), persoanele cu o stimă de sine sporită vor fi mai eficiente și vor avea
performanțe mai bune decât persoanele cu o stimă de sine scăzută, astfel se realizează corelația
între succesul sarcinii și satisfacția persoanei.
Stima de sine și concordanța de sine, ca aspecte ale conceptului de sine, au roluri esențiale în
motivația unui individ și se află în strânsă legătură.
În cadrul conceptului său, teoria motivării și alegerii ocupaționale, spre deosebire de
perspectiva comună că omul are ca primă necesitate creșterea stimei de sine, Korman (1970) a
sugerat că “omul este consecvent și nu se dezvoltă de la sine” (p. 36) fără a fi disciplinat și motivate
de a îndeplini un obiectiv. Korman evidențiază ideea că oamenii sunt motivați să mențină coerentă
componenta social și realizarea sarcinilor pentru sporirea stimei de sine.

Teoria lui Rosenberg

În cercetările lui Rosenberg (1979) este sugerat că “concordanța de sine implică impulsul de
a acționa și de a se menține intactă motivația intrinsecă în conformitate cu nivelul conceptului de
sine” (p. 57). Concordanța de sine acționează ca un motivator și are ca scop, în cadrul aspirațiilor
unei persoane, să se extindă în momentul în care persoana face progrese și are împliniri în direcția
în care și-a propus.
“Stima de sine, ca dimensiune a conceptului de sine, face referință la evaluarea totală a
caracteristicilor și atributelor unui individ” (Gregory, 1986, p. 207). Rosenberg (1979) a sugerat
că stima de sine reprezintă o forță motivațională în procesul dezvoltării de sine, “cei care au o
stimă de sine sporită, muncesc pentru a o menține, în schimb, cei cu un nivel scăzut, muncesc
pentru a o îmbunătăți” (Gregory, 1986, p. 207).

3
 Teoria lui Lecky
Lecky (1945) a sugerat concordanța de sine ca fiind un factor motivator essential în procesul
dezvoltării unui individ. Premisa de bază de la care Lecky a plecat în realizarea acestui studiu este
că “un individ integrează în procesul lui de dezvoltare aspectul de cine este de fapt ca individ și
modul de percepere a sinelui.”
Un sistem al obiceiurilor nu reprezintă o funcție a mediului înconjurător, ci un mod
consecvent al sistemului de idei și atitudini care sunt unice pentru fiecare individ prin intermediul
percepției și al sistemului de valori adoptat de acesta. Conform lui Lecky, obieceiurile bine stabilite
pot fi schimbate ușor dacă se schimbp concepția unei persoane despre sine sau despre sistemul său
de valori. În loc să fie determinată mecanic prin stimularea factorilor externi, unitatea personalității
este menținută de coerența internă a ideilor, atitudinilor și valorilor care constituie mintea. "Un
stimul nu inițiază o activitate, ci tinde să o modifice într-un fel sau altul activitatea deja în
desfășurare" (Lecky, 1945, p. 81). Personalitatea se dezvoltă ca rezultat al organizării experienței
acumulate de un individ într-un întreg integrat de concepția individului despre sine.

Teoria lui Baron și Kenny

O variabilă mediator reprezintă explicația relației dintre o variabilă criteriu și un predictor,
scopul ei fiind e a informa despre modul și motivul medierii. De exemplu, o ipoteză bazală este
cea în care notele de la facultate ale unui student au impact direct asupra fericirii. În cazul acesta,
dacă se aplică medierea, se va lua întâi stima de sine ca variabilă impactată, iar apoi stima de sine
urmează să aibă o direcție directi asupra variabile fericiriea.
Teoria lui Baron și Kenny (1986) sugerează o strategie analitică pentru testarea ipotezelor
de mediere. Variabila independentă, notele, trebuie să prezică mediatorul, stima de sine și variabila
dependentă, fericirea, această mediere este realizată prin trei tipuri de regresie:
• Variabila independentă prezice variabila dependentă
• Variabila independentă prezice mediatorul
• Variabila independentă și mediatorul prezic variabila dependent

4
 Teoria lui Baron și Kenny
În concepția lui Branden (1994), “există multe beneficii în a avea o viziune pozitivă asupra
sinelui.” Branded a sugerat că “indivizii cu o stimă de sine crescută sunt mai dispuși să fie sănătoși
și fericiți din punct de vedere psihologic” (Branden, 1994; Taylor & Brown, 1988) spre deosebire
de cei cu o stimă de sine scăzută, care sunt considerați tulburați din punct de vedere psihologic,
“chiar depresivi” (Tennen & Affleck, 1993 ).

1.1.3 Teoria auto-determinării

Auto-determinarea este un concept general al personalității umane și al motivației în raport
cu modul în care individul interacționează cu și depinde de mediul social. Scoate în evidență
diverse moduri în care motivația, atât cea intrinsecă, cât și cea extrinsecă, influențează răspunsurile
situaționale în diferite domenii, precum dezvoltarea socială, cognitivă și cea personală.
Teoria auto-determinării este la bază este o metateorie, deoarece include șase componente,
respectiv: relațiile, educația, religia, sănătatea, activitatea sportivă și prejudecățile. Fiecare individ
are nevoie de autonomie, eficiență și conectivitate la nivel social pentru o dezvoltare propice.
Această teorie se concentrează pe nevoile psihologice de bază de autonomie, competență,
conectivitate la nivel social și rolul pe care aceste nevoi le joacă în contextul motivației, stării de
bine și a dezvoltării de sine. Teoria auto-determinării sugerează patru niveluri distincte ale
motivației: integrare, identificare, introiecție și externalizare. Nivelul auto-determinării este stabilit
de gradul internalizării unui obiectiv specific.
Nivelul de integrare apare atunci când reglarea comportamentală este în întregime asimilată
cu sine și, prin urmare, inclusă în autoevaluările și convingerile unei persoane cu privire la nevoile
personale.
Nivelul de indentificare apare în punctul de asimilare a un obiectiv extern ca fiind unul
propriu. Acest lucru presupune aprecierea intenționată a unui scop astfel încât să fie acceptat ca
fiind importantă din punct de vedere personal.
Nivelul introiecției apare când individul se bazează pe obiective externe și standarde de
evaluare, și încearcă, mai mult sau mai puțin fără rezultat, să facă obiectivele externe să pară
proprii. De exemplu, a face ceva pentru creșterea propriei stime de sine.
Nivelul de externalizare apare individul este în situația în care este urmărit un obiectiv cerut
de o situație externă sau de o altă persoană, situație în care indivizii pot fi catalogați drept diferiți.

5
 Modelul concordanței de sine pornește din teoria auto-determinării a lui Deci & Ryan
(1985, 1991). Cercetările longitudinle din sfera teoriei auto-determinării au demonstrat efectele
negative pe care controlul contextelor sociale le poate avea asupra motivației, performanței și
ajustării persoanelor în acest domeniu. Astfel de contexte pot slăbi motivația intrinsecă a
indivizilor, pot diminua starea subiectivă de bine și pot împiedica capacitatea lor de a internaliza
ceea ce trebuie făcut.

Perspectiva socială
Din persectiva fenomenologică, concordanța de sine face referință la starea pe care o are
un individ cu privire la obiectivele propuse de el. Cercetările lui Sheldon și Elliot (1998) subliniază
că nu toate obiectivele personale sunt personale, într-un sens experimental, adică, unii oameni au
tendința de a considera că obiectivele lor le-au fost impuse de alți indivizi sau că au fost prealuate
și nu îi reprezintă într-un mod autentic. În astfel de cazuri, există tendința de a nu se implica cu
totul și astfel randamentul să fie unul scăzut (Sheldon & Elliot, 1999) sau să se bucure la nivel
emoțional în momentul când au succes (Sheldon & Kasser, 1998). Incapacitatea unei persoane de
a accepta pe deplin și de a-și internaliza propriile scopuri create, poate împiedica în mod
semnificativ încercările persoanei respective de a produce schimbări pozitive în viața sa.
În literatura filosofică, noțiunea stimei de sine este asociată cu cea a autoevaluării pozitive,
și este “caracterizată ca modalitate de concepere a unui sine demn” (Taylor, 1985). Taylor
sugerează că “persoana care are stima de sine sporită, are și o viziune favorabilă asupra sa și asupra
dezvoltării ei, pe de altă parte, cel care are un nivel scăzut al stimei de sine nu se pune pe sine în
valoare, se desconsideră și renunță la obiectivele sale când un factor extern apare în contextul
progresului” (Taylor, 1985, p. 78).
Govier (1993) consideră că “respectul de sine este o calitate intrinsecă, care nu poate fi
comparată, deoarece constă în valorile și în credințele proprii ale unui individ, aspect fundamental
în perceperea și acceptarea unei persoane așa cum este (p. 113). Conceptul stimei de sine propus
de Govier (1993), reprezintă autoevaluarea sinelui și raportarea sa la aspectele la care poate fi pus
în valoare prin caracteristicile și atributele sale.

6
 Perspectiva Afectivă
Afectivitatea reprezintă o dimensiune eterogenă a experienței și este important pentru un
individ să înteleagă cu claritate cum îl afectează și ce este stima de sine și cu ce atribute ale stimei
de sine este necesar să se identifice pentru o dezvoltare propice. Datorită faptului că individul se
concentrează pe dezvoltarea sa evolutivă, “este indicat ca acesta să se identifice cu atributele stimei
de sine divergente emoțiilor resimțite, precum mândria, rușinea și vina” (Tracy, Robins și
Tangney, 2007).
Din punct de vedere operațional, concordanța de sine este definită ca fiind măsura în care
oamenii își urmăresc setul de obiective personale cu interes intrinsec (Csikszentmihalyi, 1993), cât
și congruent cu nivelul identității personale (Brunstein & Gollwitzer, 1996; Little, 1993), mai
degrabă decât cu sentimente de vinovăție și neautenticitate din pricina adoptării inconșiente a unor
idei sau atitudini ale celorlalți (Deci & Ryan, 1985, 1991). Potrivit teoriei auto-determinării, au
fost stabilite patru tipuri de motivație (intrinsecă, indentificată, introiectată și externă) care
reprezintă o continuitate a internalizării, variind de la un nivel foarte crescut și intens, la unii, până
la un nivel foarte scăzut, aproape inexistent, la alții (Deci & Ryan, 1991; Ryan & Connell, 1989).
Potrivit unui studiu facut de Sheldon și Kasser (1995, 1998), au fost raportate date în concordanță
cu ipoteza de mai sus, în sensul că participanții cu scoruri mai mari ale concordanței de sine, au
perceput mai multe legături între obiectivele și valorile lor pe termen lung și s-au bucurat mai mult
de acest proces.
Elliot (1986) sugerează că stima de sine ridicată este asociată cu un nivel sporit al
concordanței de sine. În studiul său, Elliot (1986) sugerează propune un model structural
motivational compus următoarele două concepte, respectiv, stima de sine propriu-zisă, care
influențează creșterea concordanței de sine și efectul stimei de sine în relație cu alți factori interni,
precum conștiința de sine, fantezia și tendința unui individ de a prezenta diverse atribute pe care
nu le deține cu scopul de a impresiona în cercurile sociale, aspecte care mediază relația dintre cele
două variabile.
În urma unui studiu realizat de James (1890), acesta a descris trei aspecte distincte, însă
corelate ale sinelui, respectiv, sinele material (include toate aspectele existenței materiale prin care
un individ are un puternic sentiment al proprietății), sinele social (include modul cum se simte un
individ în relație cu celelalte persoane) și sinele spiritual (include modul în care un individ își
percepe propria existență). În cadrul acestor aspecte propuse de James, au fost introduse conceptele

7
de valorizare a sinelui și a căutării sinelui. În cursul acestui studiu, James a făcut trei contribuții
majore legate de teoria sinelui, și anume, a definit stima de sine ca raportul dintre dorințe și
îndeplinirea acestora, sustinându-și ipoteza cu argumentul că “stima de sine poate fi la fel de ușor
sporită prin scăderea aspirațiilor, cum poate fi crescută prin creșterea succeselor”.

1.2 Starea subiectivă de bine

1.2.1 Scurt istoric
Starea de bine reprezintă modul în care oamenii experimentează și își evaluează activitățile
specifice din viața lor și impactul pe care acestea le au asupra cursului vieții lor. Interesul pentru
stare subiectivă de bine a crescut semnificativ în ultimul deceniu în rândul cercetătorilor,
politicienilor, birourilor naționale de statistică, mass-media și publicului. Valoarea informațiilor
aduse de aceste studii constă în potențiala contribuție la condițiile economice, sociale și de sănătate
ale populațiilor și la informarea potențială a deciziilor politice în aceste domenii. (Krueger, 2009;
Layard, 2006).
Una dintre definițiile starii subiective de bine sugerează că acest concept reprezintă împlinirea
a ceea ce consideră un individ că este bine pentru din punct de vedere psihologic pentru dezvoltarea
sa, un ideal al vieții. Starea de bine poate fi diminuată de problemele de sănătate, situația financiară
scăzută, decesul unei persoane dragi, experimentarea unor evenimente neplanificate în urma cărora
apar repercursiuni negative care pot influența această stare.
Aspectul hedonic al stării subiective de bine este folosit pentru a proiecta sentimentul
subiectiv al fericirii. Îmbină două componente, unul afectiv ambivalent, care include efectele
pozitive și negative și unul de natură cognitivă, satisfacția în viață (Carruthers & Hood, 2004).
Termenul eudaimonic folosit pentru starea subiectivă de bine are ca scop referința legată de
partea de final a aspectului stării subiective de bine. Este reprezentat de șase dimensiuni:
proiectarea unui stil de viață ce constituie acceptarea de sine, sentimentul de gestionare a situațiilor
din mediul înconjurător, calitățile care facilitează relaționarea pozitivă într-un cadru social, precum
empatia, intimitatea și afectivitatea, dezvoltarea calităților personale, deschiderea către noi
experiențe, țelul unui individ și nivelul de autonomie al acestuia, precum comportamentul
independent față de ceilalți.

8
 Conceptul de stare subiectivă de bine este sugerat de un stil de viață pozitiv, o combinație
între plăcerea pentru ceea ce un individ face zi de zi, calitatea relațiilor de prietenie, securitatea
finanțelor acestuia, starea de sănătate și mândria de a contribui la dezvoltarea comunității din care
face parte. În urma unui studiu realizat de grupul de cercetare Gallup (2010), au rezultat cinci
dimensiuni ale stării subiective de bine: cariera, ce face individul zi de zi, sfera financiară - modul
de gestionare al resurselor, sfera socială - calitatea relațiilor sociale ale unui individ, sănătatea -
calitatea stării fizice și psihice a unui individ, comunitatea - nivelul implicării în grupul și contextul
de viață.
Percepția progresului în vederea unui obiectiv este asociată cu lucruri precum creșterea
bunăstării, motivația, sănătatea fizică și mentală. De asemenea, progresul unui obiectiv conduce la
creșterea stării de bine, în special când este legată de îndeplinirea nevoii individului de autonomie,
compenență și conectivitate (Sheldon, 1998).
În ceea ce privește dinamica stării subiective de bine, într-o oarecare măsură, stărea subiectiv
de bine este relativ stabilă și va fi influențată atât de experiența anterioară (inclusiv, de exemplu,
de educația timpurie), cât și de personalitatea de bază. Experiențele stresante pot predispune
oamenii la tulburări de dispoziție și de anxietate ulterioare (Gladstone, Parker și Mitchell, 2004);
pe de altă parte, expunerea la evenimente extrem de traumatizante poate contribui la construirea
rezistenței și la protejarea efectivă a stării subiective de bine. De exemplu, copiii expuși la
evenimente moderat stresante par a fi mai capabili să facă față stresorilor ulteriori (Kobasa &
Maddi, 1999). Același impact a fost observant și la adulții care lucrează (Solomon, Berger, &
Ginsburg, 2007).
Deși bunăstarea psihologică de bază poate fi destul de stabilă, evenimentele de zi cu zi și
experiențele exercită, de asemenea, un impact considerabil. Chiar și persoana cea mai rezilientă
poate deveni în cele din urmă foarte deprimată, dacă experiențele sale zilnice sunt în mod constant
îngrijorătoare. Există dovezi puternice care arată că expunerea la factorii de stres legați de muncă
pe perioade lungi de timp va avea un impact negativ asupra stării subiective de bine, iar perioadele
scurte de adversitate pot fi de ajutor în construirea rezistenței, stresul pe termen lung nefiind
propice pentru starea subiectivă de bine. La rândul său, acest nivel mai scăzut al stării subiective
de bine, poate conduce la boli grave, inclusiv la boli cardiovasculare, probleme cu controlul
zahărului din sânge, cum ar fi diabetul și tulburările sistemului imunitar (Chandola și colab., 2008)

9
 În concluzie, teoria stării subiective de bine propune că experiența timpurie și personalitatea
care stau la baza acesteia crează o platformă pentru starea subiectivă de bine, însă experiențele
cotidiene pot contribui la menținerea unui nivel bun al stării subiective de bine dacă sunt pozitive
sau la un nivel scăzut al acesteia dacă sunt negative, având consecințe nefaste inclusiv în zona
sănătății.
Teoriile legate de starea subiectivă de bine sunt focusate pe înțelegerea structurii conceptului
psihologic și pe dinamismul acestuia, precum cauzele și consecințele stării subiective de bine. Cele
două alternative ale lui Ryff, partea hedonică și cea eudaimonică, sunt de asemenea acceptate ca
fiind parte din structura stării subiective de bine.

Absența unei definiții concrete

În studiul lor, Heady și Wearing (1992) scopul cercetării a fost “înțelegerea modului în care
oamenii se confruntă cu schimbarea și ce impact are aceasta asupra nivelului lor de stare subiectivă
de bine” (p. 6). Heady și Wearing (1992) au sugerat că schimbarea nivelului stării subiective de
bine are loc în momentul intervenției unei forțe externe, care influențează individul să se abată de
la echilibrul său psihologic. În consecință, Heady și Wearing au propus o definiție a stării
subiective de bine care sugerează că “starea subiectivă de bine este dependentă de nivelurile de
echilibru ale unui individ și de evenimentele care se petrec în viața lui, atât recente, cât și mai
vechi” (p.95)
Într-un studiu realizat de Ryff și Keyes (1995), a fost subliniată absența unei definiri a
conceptului în sine. Întrebarea continuă și astăzi să ramână cu un raspuns indefinit, lucru care
plasează conceptul într-o zonă neclară a psihologiei (Forgeard, 2011). Ryff (1989) considera că
există o neglijare deosebită în sarcina definirii caracteristicilor esențiale ale stării subiective de
bine.
Thomas (2009) susține că starea subiectivă de bine este intangibilă, dificil de definit și
chiar foarte greu de măsurat. Ryff (1995) a sugerat diferența dintre descrierea unui construct și
definirea acestuia, pe măsură ce interesul pentru măsurarea stării subiective de bine crește, apare
necesitatea clarității modului în care va fi măsurat acestui aspect și a felului în care ar trebui
interpretate datele rezultate, pentru a fi realizată o evaluare corectă și validă.
Calitatea vieții este definită ca fiind modul în care un individ percepe poziția sa în viață, în
contextul cultural și legat de sistemul de valori la care se rapoartează, în funcție de sistemul de

10
valori intrinseci în relație cu obiectivele, așteptările, standardele și preocupările sale. Este un
concept variat și extins afectat de starea de sănătate, starea fizică starea psihologică, convingerile
personale, relațiile sociale și relația lor cu mediul în care se dezvoltă (World Health Organization,
1997).
Orice definiție nouă care va aparea, trebuie să depășească simpla descriere a stării
subiective de bine și să afirme cu claritate și asertivitate acest concept în vederea întelegerii lui
despre sensul exact al termenului. Prin urmare, scopul studiului lui Ryff (1995) este de a propune
o definiție clară în vederea conceptului stării subiective de bine, “o construcție complexă, multi-
fațetată care a continuat să înlăture încercările cercetătorilor în vederea măsurării și definirii
termenului vizat” (Pollard și Lee, 2003, p. 60).

Perspectiva Socială
Herzlich (1973) a sugerat subliniat că echilibrul psihologic al stării subiective de bine
presupune “o bunăstare fizică, abundența resurselor materiale, lipsa oboselii, un nivel ridicat al
starii subiective de sine, eficiența în acțiuni și relații autentice cu alte persoane” (p. 60).
Într-un studiu realizat de Heady și Wearing (1989), a fost subliniată legătura între
personalitate, sănătate și evenimentele care au loc în viața unui individ. Ipoteza de cercetare a fost
inspirată dintr-un studiu făcut de Brickman și Campbell (1971), în care este sugerat că un individ
tinde să revină la starea de fericire, chiar și dupa ce au loc evenimente majore în viața acestuia, fie
de impact pozitiv sau negativ.
Heady și Wearing (1989) în cercetarea realizată au crezut că pentru majoritatea oamenilor,
în majoritatea cazurilor, starea subiectivă de bine este destul relativ stabilă, pentru că “fluxurile
psihice și starea subiectivă de bine se află într-un echilibru dinamic” (1991, p. 49).
Teoria satisfacerii dorințelor sugerată de Heathwood (2005, 2006), susține că o viață bună
înseamnă pentru un individ îndeplinirea celor mai mari dorințe pe care acesta le are pe parcursul
vieții sale. Un lucru este bun pentru individ, dacă și numai dacă dorințele sale sunt satisfăcute
(Shafer-Landau, 2010). Teoria satisfacerii dorințelor pornește de la conceptul că orice este bun în
viață duce către o dezvoltare plină de satisfacție, în timp ce orice este neplăcut sau nedorit implică
tristețe și frustrare. Diverse lucruri în viață pot fi considerate necesare, însă ele sunt benefice numai
în situația în care oferă împlinirea dorințelor.

11
 Landau (2010) sugerează că satisfacția nu poate fi limitată la sau condusă de realizarea
unor dorințe specifice, deoarece ființele umane sunt diferite și fiecare are un număr infinit de
dorințe. Diferiți oameni au perspective diferite asupra a ceea ce reprezintă împlinirea și ce
reprezintă fericirea, prin urmare, fiecare persoană are criterii diferite prin care se îndeplinesc
dorințele cele mai profunde și prin care acestea măsoară succesul sau eșecul (Landau, 2010).
Teoria satisfacerii dorințelor subliniază varietatea diferențelor în procesul satisfacerii
dorințelor, oferind independență, autoritate, libertate în fața alegerii valorilor personale, întărește
motivația și justifică urmarirea interesului propriu și oferă oamenilor șansa de a determina ce este
bun pentru ei (Fitzpatrick & Campling, 2001). Totuși, această teorie prezintă deficiențe când vine
vorba de aplicarea ei în viața reală. Landau (2010) afirmă că dacă un lucru duce către îndeplinirea
dorinței unei persoane, atunci este benefic, această perspectivă fiind o viziune simplistă a modului
în care decurge viața de zi cu zi, deoarece acest lucru nu este întotdeauna adevărat. În unele cazuri,
realizarea unui obiectiv nu trebuie să fie neapărat în beneficiul unei persoane, în timp ce, în alte
cazuri, un lucru total neașteptat sau neplăcut pe moment, poate duce la satisfacerea sau îndeplinirea
dorințelor persoanei respective într-o perioadă scurtă de timp de la îndeplinirea lucrului neașteptat
sau neplăcut.
Dorințele pot fi, în unele cazuri, estompate de dezinteresul pentru atingerea unui obiectiv.
Îndeplinirea unor astfel de dorințe poate să nu ducă la niciun beneficiu în dezvoltarea persoanei.
Astfel, Landau (2010) sugerează că dorințele sunt uneori conduse de trecerea de fanteziile care pot
avea o intensitate mare, dar nu posedă nici un beneficiu tangibil persoanei.

1.2.2 Dimensiunile stării de bine

Într-o cercetare, Emmons (1986, 1989), Little (1989) a sugerat că diferențele stării de bine
apar din caracteristicile specific ale eforturilor personale ale indivizilor. Potrivit lui Emmons
(1986), tendințele personale fac referire la un set unic de obiective ale unui individ în încercarea
de a atinge obiectivele propuse. Acesta sugerează utilizarea un sistem ipotetic de obiective
organizate ierarhic, încercările personale fiind situate la un nivel superior de abstractizare.
Conform lui Emmons (1986, 1989), Little (1989), Omodei & Wearing (1990), Palys & Little
(1983), Ruehlman & Wolchick (1988), măsurarea stării subiective de bine este corelată cu un nivel
sporit al obiectivelor personale. Penru prezicerea stării subiective de bine a studenților pe termen
lung, studiul cercetarea lui Emmons (1986. 1989) s-a axata pe trei dimensiuni care stau la baza

12
realizării obiectivelor personale, anume, angajamentul, ponderea de atingere a scopului și
progresul realizat către scopul stabilit - componente care servesc ca predictori în atingerea unor
scopuri. Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de studenți aflați în primul semestru din primul
an de facultate. La începutul primei sesiuni, participanților li s-a cerut să creeze o listă cu șase
obiective personale, numărul șase a fost ales pentru a se conforma studiului pilot, în care studenții
universitari au confirmat că au de la șase până la opt obiective personale la începutul creării unui
termen limită. Studenților li s-a spus că obiectivele personale pe care urmează să le creeze constau
în obiectivele, planurile și proiectele pe care inteționează aceștia să le aibă în vedere pe parcursul
lunilor care urmau până la terminarea semestrului. Studenții au fost încurajați să se concentreze
asupra obiectivelor lor pe termen lung, de exemplu, îmbunătățirea relației cu un prieten, mai
degrabă decât pe obiective pe termen scurt, de exeplu, cumpărarea unui cadou pentru ziua unui
prieten. Studenților li s-a comunicat că obiectivele personale pot implica și interfera cu diverse
domenii de viață, precum familia, studiile universitare, prietenii, timpul liber, sănătatea. De
asemenea, acestora li s-a cerut să creeze o scurtă descriere a fiecărui obiectiv.
Între anii 1980 și 1990, cercetătorii Emmons (1986, 1989), Little (1989), Omodei & Wearing
(1990), Palys & Little (1983), Ruehlman & Wolchick (1988) au utilizat teoria motivațională pentru
a operaționaliza starea de bine, pornind de la ideea că starea de bine se fundamentează pe scopurile
și obiectivele pe care individul și le formulează. Această abordare se bazează pe presupunerea că
succesul joacă un rol semnificativ în atingerea obiectivelor și în procesul dezvoltării și al
menținerii stării subiective de bine a unui individ.
Conform teoriei lui Klinger (1971), obiectivele personale ale unui individ pot fi evaluare pe
baza unui set de variabile nomotetice, cum ar fi presiunea timpului, controlul asupra succesului și
importanța sociala. În funcție de raportul dintre variabilele nomotetice, sunt analizate diferențele
interindividuale ale obiectivelor personale, în baza cărora pot fi studiate ipoteze despre relația
dintre starea subiectivă de bine și relația cu alte variabile.
Într-o analiză a constatărilor empirice, Little (1989) a sugerat că “starea subiectivă de bine va
fi sporită în măsura în care indivizii se vor implica în proiecte personale semnificative, bine
structurate, care oferă eficacitate în dezvoltarea unui individ și să fie susținute de alți indivizi și să
nu fie stresante în mod nejustificat” (p. 20).
Emmons (1986, 1989) a subliniat că diferențele stării subiective de bine apar din
caractersticile deprinse din eforturile personale ale indivizilor.Conform lui Emmons (1986)

13
“încercările personale se referă la un set unic de obiective pe care o persoană încearcă în mod
caracteristic să le îndeplinească” (p. 1059). Emmons sugerează un sistem ipotetic de obiective
organizat ierarhic, în care eforturile personale sunt regăsite la un nivel abstract. Prin urmare,
“eforturile personale ar trebui să genereze un număr sporit de subțeluri concrete, de exemplu,
proiectele personale care sunt legate de performanța activităților instrumentale” (1989, pg. 92-95)
“Auto-evaluarea eforturilor personale reprezintă un segment semnificativ a varianței în
măsura judecății și a afectivității stării subiective de bine” (Emmons și King, 1988). De exemplu,
într-un studiu (Emmons, 1986), afectul pozitiv al unui individ este dat de valoarea, importanța și
îndeplinirea în trecut a eforturilor personale. Pe de altă parte, afectul negativ este a fost asociat cu
probabilitatea scăzută de a avea succes, cu conflictul dintre eforturile persoanle și cu sentimentele
ambivalente despre împlinirea eforturilor. În cele din urmă, eforturile personale au o importanță
semnificativă în realizarea obiectivelor personale. (Emmons, 1986)

1.2.3 Factori esențiali în dezvoltarea unui individ

Starea subiectivă de bine presupune existența unor factori comuni pentru toți oamenii care să
contribuie la crearea și menținerea acestei stări, factori precum libertatea, fericirea, respectul,
cunoașterea, sănătatea, atingerea țelurilor, relațiile de prietenie și cele romantice, iubirea,
activitățile antrenante și creative care să nu lase monotonia să intervină pentru o perioadă prea
îndelungată, aprecierea estetică, excelarea în diverse activități și domenii profesionale de
activitate.
Socrate a sugerat că factorii care favorizează sporirea și menținerea stării subiective de bine
sunt esențiali în dezvoltarea a unui individ.
Subiectiviștii susțin că un lucru poate fi în beneficiul unei persoane doar în situația în care
aceasta își dorește, se bucură sau îi pasă de acel lucru. Pe de altă parte, obiectiviștii neagă acestă
perspectivă, susținând că unele lucruri care fac viața mai bună, o fac dintr-o zonă de independență
față de interesele și grijile indivizilor. Locul de muncă în care un individ își dezvoltă activitățile
aproape zilnice este asociat cu nivelul sporit al stării subiective de sine și al fericirii.
În taxonomia clasică, sunt sugerate trei tipuri fundamentale ale teoriei stării subiective de
bine, hedonismul, care reprezintă un aspect esențial în viața unui individ, care influențează sporirea
nivelului stării subiective de bine. A doua teoriei a taxonomiei clasice este reprezentată de teoria
dorințelor, conform căreia în interesul principal unui individ se află dorințele acestuia. Cea de-a

14
treia teorie care face parte din aceastia taxonomie este cea a obiectivismului, potrivit căreia, în
viața unui individ există lucruri din punct de vedere obiectiv care simplifică dezvoltarea unui
individ, indiferent dacă acesta se bucură de evenimentele respective sau nu.

1.3 Multiculturalitatea
1.3.1 Scurt istoric
Definirea conceptului
În concepția lui Modood, multiculturalismul este sugerat ca fiind “locuirea politică a
minorităților”.
“Multiculturalismul este un fenomen societal la nivel mondial și se regăsește în diverse
aspecte ale vieții moderne ale indivizilor, precum migrația, globalizarea economică, politicle
multiculturale, călătoritul, comunicarea transfrontalieră, care fac contactul cu alte culturi
inevitabil” (Kay Deaux, 2014).

Studii și aplicații ale conceptului

Manualului Oxford de Identitate Multiculturală analizează lucrările empirice și teoretice de
ultimă generație asupra psihologiei identităților și experiențelor multiculturale. În ansamblu,
volumul abordează câteva aspecte de bază importante, precum măsurarea identității multiculturale,
legăturile dintre multilingvism și multiculturalism, psihologia socială a multiculturalismului și
globalizarea, precum și aspecte aplicate precum multiculturalismul în consiliere, educație, politică,
marketing și știința organizației, pentru a menționa câteva, aspect care, în ciuda prevalenței
identității și migrațiilor multiculturale, nu au fost revizuite din perspectiva bazei psihologice a
multiculturalismului.
În concepția lui Parekh (2001), diversitatea nu reprezintă o “celebrare postmodernă a
hibridității sau a globalizării culturale.” “Culturile restrictive și înguste la minte pot fi represive și
autoritare, urmând ca modul de viață al indivizilor care se dezvoltă într-un astfel de mediu să
devină superficial, eclectic și lipsit de coerență socială și profunzime istorică” (p. 172). “Prin
urmare, diversitatea este valoroasă doar dacă este generată de comunități ale căror membri nu sunt
supuși ai unei culturi” (p.150), ci își prețuiesc propria tradiție.
În cercetările lui Parekh este sugerată ideea că pentru indivizi, diversitatea reprezintă o
“constituție și condiție a libertății umane” (p. 167), pentru că le permite să își vadă cultura și din

15
alte perspective. Acceptarea diversității culturale într-o societate, reprezintă o condiție prealabilă
care mediază și previne conflinctele între comunități.
“Diversitatea culturală reprezintă o preocupare aproape a tuturor teoreticienilor sociale,
politici și culturali. Argumentul comun al acestora este că gândirea, percepția acțiunile indivizilor
unei culturi, diferă de la o cultură la alta și de la societate la societate” (Mishra, 2014).
În concepția lui Mishra, există două perspective de a privi conceptul diversității culturale:
• “în primul rând, dacă rasa umană se află într-adevăr într-o problematic din cauza unor
factori multipli, oamenii ar trebui să se străduiască să resolve tot felul de paradoxuri și
contradicții. De exemplu, dacă doi indivizi reacționează rațional într-o dezbatere, ar trebui
să ajungă la o cale de mijloc, care să le ofere beneficia amândurora.
• în al doilea rând, toate diferențele dintre indivizi reprezintă fabricații umane, adică
preconcepții și judecăți pe care o persoană le are față de o altă persoană, aceste diferențe
fiind nule într-o realitate neutră. Filozofia din spatele acestei idei este că indivizii ar trebui
să ajungă într-un univers socio-cultural armonios, care să corespundă cu armonia naturii.”
(Mishra, 2014).
În concepția lui Kumar, cultura nu va putea fi absentă sau neutră. “Societatea umană creează
în mod necesar și modifică în mod continuu normele, bunurile și asociațiile culturale. Toți indivizii
unei societăți se nasc într-o cultură și se dezvoltă într-un context cultural. Neutralitatea culturală
este imposibil de atins, deoarece dezvoltarea normelor sociale va privilegia neapărat o concepție
asupra celorlalte. Chiar și înființarea unui stat liberal minimalist cu scopul de a promova cât mai
multă libertate culturală nu va reuși să obțină adevărata neutralitate, deoarece această filozofie
politică trebuie să realizeze o serie de ipoteze pe care nu le acceptă toate culturile. Cultura ar trebui
privită în mod corespunzător atât ca o condiție prealabilă pentru autonomia individuală, cât și ca
o consecință logică și inevitabilă a exercitării acestei prerogative. Când practicile culturale par să
restrângă din autonomia indivizilor și a comunităților, devine o problemă” (Kumar, 2014).

1.3.2 În relație cu starea subiectivă de bine

Conform unor sutdii (Jourard, 1965; Lecky, 1945; Maslow, 1954; Rogers, 1951) ale
psihologilor specializați în ramura personalității, dezvoltarea și menținerea unei identități coerente
reprezintă o bază fundamental a stării subiective de bine. Erickson (1968), prin sintagma

16
“uniformitate învigorantă” (p. 19) a sugerat că starea subiectivă de bine este un aspect esențial al
sănătății mintale.
Markus și Kitayama (1994) au sugerat că în “culturile interdependente sau colectiviste”
(Triandis, 1997), obiectivele personale pe plan social, precum relațiile armonioase cu ceilalți, au
un impact pozitiv asupra creșterii stării subiective de bine. Pe de altă parte, Oishi (2000) a susținut
că “obiectivele asociate cu independeța și exprimarea sinelui duc spre o zonă deficitară a culturilor
colectiviste.”
Oishi și Diener (2001) au subliniat că în comparație custudenții europeni și americani,
studenții asiatici nu beneficiază atât de mult din punct de vedere emotional și afectiv prin atingerea
unor obiective care urmăresc distracția și bucuria, împlinirea personală venind din îndeplinirea
obiectivelor pe plan profesional.
Potrivit teoriei auto-determinării, motivația intrinsecă este forma primă a motivației auto-
concordantă și reprezintă “tentativele unui individ de a învăța despre lume și de a-și dezvolta noi
abilități” (Iyengar și Lepper, 1999). Într-un studio, Oishi și Diene (2001) au presupus că motivația
unui obiectiv intrinsec este definită în termeni de interes personal, lucru care include sentimentul
bucuriei asociat cu îndeplinirile obiectivelor personale, lucru care sporește starea subiectivă de
bine. Conform cercetărilor, Oishi (2001) sugerează că motivația intrinsecă poate fi găsită în
aproape orice context de către un individ și că nu reprezintă un aspect de diferențiere la nivel
cultural.
Motivația identificată, cea de-a doua formă a motivației auto-concordante, poate fi o formă
fundamentală în contextul inter-cultural, deoarece reprezintă măsura în care rețelele externe sunt
internalizate în sinele individului. În teoria auto-determinării, Chirkov susține că “indivizii pot să
urmeze tradiția unei culturi și să-i respecte regulile, atâta timp cât se identifică cu comportamentul
respectivei culturi în mod voluntar” (2003).
Într-un studiu, Steptoe (2014) a sugerat că starea subiectivă de bine se află în strânsă legătură
cu starea de sănătate, și că importanța acestei legături crește odată cu avansarea în vârstă, a unui
individ, deoarece prevalența bolilor cronice crește concomitent cu vârsta.
Conform studiului făcut de Diener și Fujita (1994), “când un individ cu un nivel sporit al
stării subiective de bine întâlnește un individ cu o stare subiectivă de bine mai scăzută”.
Individualismul este sugerat că este asociat cu o stimă de sine sporită și cu optimismul într-
un studiu realizat de Kitayama, Markus, Matsumoto și Norasakkunkit (1997), în care, de

17
asemenea, au subliniat că nivelurile crescute ale dezvoltării intrinseci la un individ, reprezintă un
aspect al stimei de sine. Este sugerat că “un nivel sporit al stimei de sine este inevitabil direct legat
de un nivel ridicat al stării subiective de bine” (Kwan, 1997).
Keyes (1998) a subliniat într-un studiu că “cercertările viitoare asupra sănătății mentale
pozitive vor cerceta amănunțit relațiile dintre măsurarea sănătății mentale și starea subiectivă de
bine pentru a determina dacă acestea reflectă construcții dinstincte.”
Conform lui Aspinwall și Staudinger (2003), “în ciuda teoriilor sugerate de Frederickson
(2001), de a extinde și construi modelul emoției pozitive, Snyder (2000), modelul speranței, Ryan,
teoria auto-determinării, nu s-a clarificat modul în care aceste concepte, distincte în aparență, se
suprapun sau diferă la nivel empiric. De exemplu, o distincție sugerată prin termenul putere, care
face referire în mod specific, fie la forța de caracter a unui individ, fie la trăsăturile și procesele
positive.
Kaplan într-un studiu de-al său (1975) a sugerat trei ipoteze. În primul rând, oamenii se
autoevaluează pozitiv, nu negativ, chiar dacă aceștia se amăgesc singuri, acest aspect reprezintă
un mecanism de apărare a stimei de sine. În al doilea rând, Kaplan sugerează că oamenii răspund
la experiențele care tind să le perturbe credințele și valorile personale în moduri defensive, pentru
a-și proteja stima de sine și pentru a devaloriza sursa perturbatoare.

1.3.3 În relație cu concordanța de sine

S-au delimitat ulterior trei tipuri de bază ale orientării motivației unui conflict (Deutsch,
1973): tipul cooperativ, cu un interes pozitiv pentru bunăstarea celuilalt, la fel ca și pentru a sa;
tipul individualist, cu interes pentru a-și crea cât mai mult bine propriei persoane, fără a-i păsa de
binele celuilalt; tipul competitiv, cu interes crescut pentru a-i fi mai bine propriei persoane decât
celeilalte. Pe baza celor 3 delimitări, se pot face combinații reciproce între părțile implicate care
să fie stabile, cele non-reciproce având tendința de a-și muta cursul în direcția competiției.
Deutsch și asociații săi au sugerat că o relație axată pe cooperare este mai eficientă decât o
relație bazată pe conflict în gestionarea conflictelor. Totuși, studiile nu au dovezi pentru o relație
pozitivă între stilul de cooperare și performanța și productivitatea la locul de muncă sau cu oricare
alte rezultate individuale. (Rahim, 2011)
Jones și Gerard (1967) au sugerat că un individ folosește conceptul de comparație socială
pentru că îl ajută pe el, în primul rând, să își dezvolte relațiile sociale și relația cu sinele. conceptul

18
de comparație socială variază de la situație la situație, este sugerat că “individul este selectiv cu
informațiile pe care și le atribuie direct dezvoltării sale, fie socială, fie personală.” (Jones, 1967)
Într-un studiu realizat de Jones și Gerard (1967), jumătate dintre participanții la studiu au spus
că au cunoscut cel puțin un individ într-o situație în care comparația sinelui cu individul cunoscut
a avut o utilitate sporită în favoarea lor, de exemplu, doi candidați care concurează pentru aceeași
poziție într-o organizație.
Într-un studiu realizat de Harter (1978) este sugerat că din momentul nașterii, copiii sănătoși
din punct ce vedere medical sunt activi, curioși și jucăuși, chiar și în absența unei recompense
specifice. Constructul motivațional intrinsec este descris de către Csikszentmihalyi și Rathunde
(1993) drept o înclinație naturală spre asmiliare, stăpânire, interes și explorare, elemente esențiale
pentru dezvoltarea cognitivă și socială ale unui individ și care reprezintă o sursă principală a
sentimentului de bucurie și vitalitate pe tot parcursul vieții (Ryan, 1995). Pe de altă parte, faptul
că indivizii sunt înzestrați cu tendințe intrinseci motivaționale nu reprezintă o cale sigură spre
succesul personal, aspectele concordanței de sine trebuie susținute pe parcursul dezvoltării. În
teoria motivației intrinseci a lui Ryan (1997) este subliniat că nu se cunoaște încă ce generează
motivația intrinsecă, este vazută ca o înclinație înnascută a unui individ pentru îndeplinirea
obiectivelelor personale.
“Motivația intrinsecă este esențială în dezvoltarea unui individ, nu esti singurul tip de
motivație autodeterminantă” (Deci & Ryan, 1985). “O marte parte din activitățile întreprinse de
oameni nu sunt conduse de motivațiile intrinseci, din cauza presiunilor sociale care reduc din
libertatea unui individ” (Ryan și La Guardia).
Potrivit teoriei auto-determinării, tipurile de motivație ale unui individ reflectă modul în care
au fost internalizate și integrate valorile și credințele sociale în comportamentul său. Internalizarea
se referă la faptul că un individ preia o valoare sau o credință, iar integrarea se referă la
transformarea ulterioară a respectivei credințe, astfel încât, ea să vină de la sine ulterior.
“Factorii contextuali și culturali influențează manifestarea și dezvoltarea stării subiective de
bine psihologice,” (Christopher, 1999; Kespichayawattana și Augsuroch, 2001; Diener și Oishi,
1998) pentru că se dezvoltă în diverse context culturale (Diener și Oishi, 2003; Keyes, 2007).

19
 CAPITOLUL II
Obiectivele și metodologia cercetării

În vederea atingerii scopului propus s-au stabilit două obiective de cercetare.

Cercetarea de față își orpune să investigheze relația dintre starea de bine și concordanța de
sine la nivel multicultural între România, Portugalia și India.
Obiectivul central al lucrării de față este reprezentat de identificarea relației la nivel
multicultural, în România, Portugalia, India și Indonezia, între starea de bine și concordanța de
sine.

2.1 Obiectivele cercetării

Este urmărită identificarea nivelului fiecărei variabile menționate, la nivelul eșantionului
studiat, și evidențierea unei posibile corelații între ele, și chiar predicții.
Pentru a putea îndeplini aceste obiective, este necesar răspunsul la următoarea întrebare: există
o legătură între cele două variabile la nivel multicultural? Obiectivul central al acestei lucrări îl
reprezintă obținerea răspunsului la această întrebare.
O1. Stabilirea diferențelor în ceea ce privește starea de bine și concordanța de sine în funcție
de naționalitate.
O2. Identificarea relațiilor dintre starea de bine și concordanța de sine.

2.2 Ipotezele cercetării

S-a formulat o serie de ipoteze pentru atingerea obiectivelor stabilite.
I1) Există diferențe semnificative între nivelurile stării de bine în funcție de naționalitate.
În vederea testării acestei ipoteze, s-a efectuat analiza de varianță pe o singura cale ANOVA.
I2) Există diferențe semnificative între nivelurile concordanței de sine în funcție de naționalitate.
I3) Există diferențe semnificative între nivelurile eficacității în funcție de naționalitate.
I4) Există corelații pozitive, statistic semnificative, între starea subiectivă de bine și concordanța
de sine.
I5) Există corelații pozitive, statistic semnificative, între concordanța de sine și auto-eficacitatea.
I6) Există corelații pozitive, statistic semnificative, între eficacitate și wellbeing.
În vederea testării acestei ipoteze, s-a efectuat o analiză de corelație Pearson.

20
 2.3 Variabilele cercetării
Variabile subiect și sociodemografice:
- vârsta
- genul, reprezentat 1 pentru masculin și 2 feminin
- naționalitatea
Variabile de cercetare:
- starea subiectivă de bine
- concordanța de sine

2.4 Participanți
Participanții au fost în număr de 61 de studenți, dintre care, 20 din România, 20 din Portugalia,
21 din India. Vârsta acestora este cuprinsă între 18 și 24, M = 21.57, AS = 1.26, iar în ceea ce
privește genul, eșantionul este compus din 24 bărbați și 27 femei.

Tabel 2.1 Statistica descriptivă- vârsta participanților (N=61)

N Min. Max. M AS
Varsta 61 18 24 21.57 1.26

Tabel 2.2 Distribuția participanților în funcție de naționalitate și gen

Gen
Feminin Masculin Total
Nationalitat Romana 13 6 19
e Portugheza 12 9 21
Indiana 12 9 21
Total 37 24 61

21
 Figura 2.1 Reprezentarea grafică a distribuției participanților după vârstă, gen și naționalitate
(N=61)

2.5 Instrumente și metode de cercetare

În cadrul cercetării de față au fost utilizate trei instrumente care vizează măsurarea
dimensiunilor multiple ale stării de bine, concordanței de sine și a auto-eficacității. Pentru
verificarea ipotezelor cercetării s-a utilizat metoda testelor. Organizarea datelor s-a realizat prin
intermediul programului IBM SPSS 23.

1. Scala pentru Starea de Bine Psihologică (Ryff, 1989)

Instrumentul conține 42 de itemi. Măsoară următoarele șase aspect ale stării de bine și ale
fericirii: autonomia, sentimentul de gestionare a situațiilor din mediul înconjurător, dezvoltarea
personală, relațiile pozitive cu ceilalți, scopul unui individ în viață și acceptarea de sine. Starea de

22
bine psihologică are ca scop observarea și dezvoltarea constructelor psihologice precum calitatea
vieții individului și starea de bine.
Varianta utilizată în chestionarul propus spre completare conține 42 itemi, împărțiți în 6
factori, măsurați pe scală Likert, de la 0 (puternic dezacord) la 6 (puternic acord), după cum
urmează: Factorul 1 - 7 itemi care descriu factorul autonomiei (generarea umorului și folosirea lui
în contexte sociale); Factorul 2 - 7 itemi despre sentimentul de gestionare a situațiilor din mediul
înconjurător; Factorul 3 - 7 itemi despre dezvoltarea personală și interesul față de oportunitățile
care oferă o direcție în această arie; Factorul 4 - 7 itemi despre relațiile pozitive în legătură cu
ceilalți; Factorul 5 - 7 itemi despre țelul pe care îl are un individ în viață; Factorul 6 - 7 itemi despre
acceptarea de sine și deschiderea către noi experiențe.
Coeficienții de consistență internă pentru Scala pentru Starea de Bine Psihologică se regăsesc
în tabelul de mai jos.

Tabel 2.3 Coeficienții de consistență internă pentru Scala pentru Starea de Bine Psihologică

Subscale Cronabch Alpha N

Autonomie .48 7
Controlul mediului .09 7
Dezvoltarea personală .44 7
Relații pozitive cu ceilalți .39 7
Scopul în viață .47 7
Auto-acceptare .40 7

2. Scala Concordanței de Sine (Sheldon, 2004) conține 8 itemi, care măsoară concordanța de
sine în raport cu starea psihologică de bine. Aceștia sunt distribuiți în patru dimensiuni, două
negative și două pozitive și sunt măsurați pe o scală de la 1 (niciodată) la 7 (întodeauna).
Cele patru dimensiuni ale motivației sunt: externă (neconcordant), introiectivă (neconcordant),
identificat (concordant), intrinsec (concordant).
Într-o cercetare întreprinsă de Sheldon (2004), rezultatele scalei aplicate au avut coefienți de
consistență internă destul de scăzuți, cuprinși în intervalul.50 - .66.

23
 La analiza consistenței interne s-a obținut un coeficient Cronbach alpha destul de scăzut,
respectiv α = .61 la analiza per itemi, însă rezultatul obținut se încadrează în intervalul obținut în
studii anterioare.

3. Scala Auto-Eficacității Generale (Schwarzer, 1995) este un chestionar de 10 itemi ce are ca

obiectiv măsurarea subvariabilelor emoție, optimisim și satisfacția în muncă. Coeficienții negativi
sunt responsabili pentru depresie, stres, burnout/epuizarea profesională și anxietate.
“Constructul auto-eficacității percepute reflectă o auto-convingere optimistă” (Schwarzer,
1992). Această convingerea este sugerată de idea că un individ poate întreprinde o sarcină dificilă
și să facă față adversității în diferite domenii ale dezvoltării umane. Acest lucru poate fi perceput
drept un factor pozitiv de rezistență. Constructul este compus din 10 elemente. Fiecare element
implică o atribuire internă stabilă a succesului. Eficacitatea evaluată sugerează o construcție
operativă și se află în strânsă legatură de un comportamentamentele ulterioare ale indivizilor, prin
urmare, este relevantă pentru practica clinică și schimbarea comportamentului.
Itemii sunt măsurați pe scală Likert de la 1 (Deloc adevărat) la 5 (Complet adevărat).
La analiza consistenței interne s-a obținut un coeficient Cronbach alpha ridicat, respectiv α =
.83 la analiza per itemi.

2.6 Design-ul de cercetare

Studiul de față este unul nonexperimental, transversal, diferențial și corelațional. Cercetarea s-
a desfășurat prin completarea unui chestionar pe Internet prin GoogleForms. Participanții au fost
întrebați la începutul formularului dacă sunt de acord sau nu cu participarea la studiu de față.
Distribuirea formularului s-a făcut prin intermediul prietenilor și a cadrelor universitare din țările
aferente și prin postarea adresei de Internet pe grupuri de voluntariat internațional.

24
 CAPITOLUL III
Rezultatele cercetării

3.1 Analiza statistică descriptivă

În tabelul de mai jos sunt prezentate rezultatele obținute de participanți la chestionarele The
Scale of Psychological Well-being, Self-concordance Scale și General Self-Efficacy Scale în
funcție de naționalitate.

Tabel 3.1 Indici descriptivi pentru cele trei chestionare

N Min. Max. M. AS. Asimetrie Aplatizare

Wellbeing 61 148.00 225.00 187.41 14.04 .152 .306 .682 .604
Concordanta 61 15.00 47.00 35.67 5.87 -.807 .306 1.821 .604
Eficacitate 61 21.00 40.00 30.67 4.35 -.066 .306 -.363 .604

Se observă că la scala de Stare Subiectivă de Bine, scorurile sunt ridicate, M = 187.41, AS =

14.04, la Concordanța de sine, M = 35.67, AS = 5.87, iar la Eficacitate, M = 30.67, AS = 4.35.

3.2 Analiza statistică inferențială

În vederea verificării ipotezelor stabilite s-a efectuat o serie de analize statistice care vor fi
descrise în continuare:

I1) Există diferențe semnificative între nivelurile stării de bine în funcție de naționalitate.
În vederea testării acestei ipoteze, s-a efectuat analiza de varianță pe o singura cale ANOVA.

Tabel 3.1 Analiza de varianță pe o singura cale ANOVA pentru Starea Subiectivă De Bine

Suma
pătratelor df M F Sig.
Între grupuri 476.809 2 238.40 1.219 .303
În grupuri 11345.945 58 195.62
Total 11822.754 60

25
 Se observă că nu există diferențe semnificative statistic în ceea ce privește Starea
Subiectivă De Bine între participanți (p > .05), ceea ce ne determină să afirmăm că ipoteza I1 nu
este susținută de datele analizate.

I2) Există diferențe semnificative între nivelurile concordanței de sine în funcție de

naționalitate.

Tabel 3.2 Analiza de varianță pe o singura cale ANOVA pentru Concordanța de sine

Suma
pătratelor df M F Sig.
Între grupuri 23.879 2 11.939 .339 .714
În grupuri 2041.564 58 35.199
Total 2065.443 60

Se observă că nu există diferențe semnificative statistic în ceea ce privește Concordanța de

sine între participanți (p > .05), ceea ce ne determină să afirmăm că ipoteza I2 nu este susținută de
datele analizate.

I3) Există diferențe semnificative între nivelurile eficacității în funcție de naționalitate.

Tabel 3.3 Analiza de varianță pe o singura cale ANOVA pentru Eficacitate

Suma
pătratelor df M F Sig.
Între grupuri 201.212 2 100.606 6.246 .003
În grupuri 934.231 58 16.107
Total 1135.443 60

26
 Se observă că există diferențe semnificative statistic în ceea ce privește Eficacitatea între
participanți, F(2.58) = 6.246, p = .00. Pentru stabilirea naturii diferențelor, s-a efectuat testul post-
hoc, Tukey HSD.

Tabel 3.4 Testul post-hoc, Tukey HSD pentru Eficacitate în funcție de naționalitate

(I) (J) DM 95% Interval de Încredere

Nationalitate Nationalitate (I-J) ES Sig. Min Max
*
Romana Portugheza 4.04 1.27 .007 .9786 7.0916
*
Indiana 3.80 1.27 .011 .7405 6.8535
*. Diferența medie este semnificativă la nivelul .05

În ceea ce privește natura diferențelor¸ cea mai puternică diferență se regăsește între
participanții români și cei portughezi (4.04, p = .01), urmată de cea dintre români și indieni (3.80,
p = 0.1). Ținând seama de ipoteza de mai sus, putem afirma.

I4) Există corelații pozitive, statistic semnificative, între starea subiectivă de bine și
concordanța de sine.
În vederea testării acestei ipoteze, s-a efectuat o analiză de corelație Pearson.

Tabel 3.5 Analiza de corelație Pearson pentru wellbeing și concordanță

Wellbeing Concordanta
Wellbeing Corelația Pearson 1
Concordanta Corelația Pearson .13 1

Se observă că nu există corelații semnificative între cele două variabile. (p > .05), ceea ce ne
determină să afirmăm că ipoteza I4 nu este susținută de datele analizate.

I5) Există corelații pozitive, statistic semnificative, între concordanța de sine și auto-
eficacitatea.
În vederea testării acestei ipoteze, s-a efectuat o analiză de corelație Pearson.

27
Tabel 3.5 Analiza de corelație Pearson pentru Concordanță și Eficacitate

Concordanta Eficacitate
Concordanta Corelația Pearson 1
Eficacitate Corelația Pearson .08 1

Se observă că nu există corelații semnificative între cele două variabile. (p > .05), ceea ce ne
determină să afirmăm că ipoteza I5 nu este susținută de datele analizate.

I6) Există corelații pozitive, statistic semnificative, între eficacitate și wellbeing.

În vederea testării acestei ipoteze, s-a efectuat o analiză de corelație Pearson.

Eficacitate Wellbeing
Eficacitate Pearson
1
Correlation
Wellbeing Pearson
.52** 1
Correlation
**. Corelația este semnificativă la nivelul .01

Se observă că există corelații semnificative între cele două variabile, r = .52, p < .01, r2 = .27,
ceea ce ne determină să afirmăm că ipoteza I6 este susținută de datele analizate.

3.3 Interpretarea psihologică a datelor

Studiul de față și-a propus să cerceteze relația dintre starea subiectivă de bine și concordanța
de sine la nivel multicultural. Eșantionul cercetării a fost compus din 61 de participanți, 20 din
România, 20 din Portugalia, 21 din India, cu vârste cuprinse între 18 și 24 ani.
În cadrul cercetării de față nu s-au remarcat diferențe semnificative din punct de vedere statistic
între starea subiectivă de bine și concordanța de sine la nivel multicultural, astfel, ipotezele I1 și
I2 și între corelațiile I4 și I5 au fost infirmate, în schimb ipoteza I3 și corelația I6 au fost afirmate.
I1: Conform lui Yamaguhci și Tanaka (1998), stilurile de învățare adaptive și experiețele
pozitivi la studenții japonezi cu un I-PLOC, certificat de Percepție Internă A Cauzalității, pentru
un comportament academic. Într-un alt studiu al lui Deci (2001), s-a constat într-un eșantion cu

28
parcitipanți de natură bulgară că certificarea I-PLOC a prezis la locul de muncă și starea subiectivă
de bine.
I2: Într-o cercetare realizată de Sheldon (2002) în care a fost utilizată teoria auto-determinării
a lui Deci și Ryan (1985), a sugerat că o persoană își urmărește “un individ își urmărește obiectivele
cu sentimental că situația aferentă reprezintă sursa scopurilor sale.” Cercetarea s-a concentrate
asupra eșantioanelor occidentale și a sugerat că concordanța de sine, adică un nivel I-PLOC mare
mare decât cel E-PLOC) este asociat cu starea subiectivă de bine (Sheldon, 1995).
I3: Într-un studiu realizat de Bandura (1997), a fost sugerată ideea că “sentimentul puternic al
eficacității personale se află în legătură directă cu starea de sănătate sporită, atât fizică, cât și
psihologică, și cu integrarea socială” (Schwarzer, 1992). Bandura (2002) a evidențiat în teoria sa
social-cognitivă că “așteptările unui individ și nivelul său de auto-eficacitate determină cum va fi
comportamentul față de problema întâmpinată, cât efort va depune și cât timp va rezista în fața
obstacolelor.”
I4: Într-un studiu realizat de Weinberg (1997), s-a sugerat că stabilirea obiectivelor este
reprezentată ca o abilitate psihologică primară. De exemplu, este utilizată de sportive și antrenori
pe toate nivelele sportive. Până în prezent, cercetarările în privința sporturilor privind stabilirea
obiectivelor nu a examinat dacă progresul obiectivelor reflectă valorile și convingerile
fundamentale ale atletului sau dacă rezultatul progresului reprezintă presiunile interne sau externe
(Sheldon și Elliot, 1999).
I5: Într-un studiul realizat de Sheldon (1999), s-a verificat valoare predictivă între eficacitatea
de sine și a auto-concordanței. În urma rezultatele cercetării, în care au participat 329 de studenți,
și care reprezintă relația dintre cele două variabile, s-au obținut măsurători ale afecțiunilor pozitive
și negative ale simptomelor fizice.
I6: Milam (2018) într-un studio, a sugerat că relația dintre auto-eficacitate și starea subiectivă
de bine este definită de convingerile personale și de capacitățile cognitive ale unui individ.

29
 CAPITOLUL IV
Concluzii și discuții

4.1 Contribuția personală

Contribuția personală prin care se remarcă lucrarea de față este sugerată de analiza relației
dintre starea de bine și concordanța de sine într-un mediu multicultural.

4.2 Concluzii
Obiectivul principal al cercetării de față a fost acela de a studia relațiile dintre
multuculturalitate, starea subiectivă de bine și concordanța de sine. Rezultatele acestui studiu au
fost culese printr-un formular GoogleForms răspândit pe internet și prin universități, din care a
rezultat un eșantion de 61 de studenți.
Scopul primului obiectiv a fost de a stabili relația dintre cele trei culturi și starea subiectivă de
bine. În cadrul acestui obiectiv, prima ipoteză a fost infirmată prin prisma rezultatelor, p fiind mai
mare decat .05 și astfel nu există o semnficație statistică. În concluzie, nu există diferențe la nivel
multicultural în ceea ce privește starea de bine.
Cel de-al doilea obiectiv a fost stabilit de relația dintre cele trei culturi și concordanța de sine.
În cazul acestui obiectiv, ipoteză a fost infirmată de rezultatele statistice, p fiind mai mare decat
.05 și semnficația statistică fiind nulă. În concluzie, nu există diferențe la nivel multicultural în
ceea ce privește concordanța de sine.
În concluzie, prin cele două argumente, se poate observa că relația dintre variabilele cercetării,
starea subiectivă de bine, concordanța de sine și multiculturalitatea nu prezintă diferențe
semnificative din punct de vedere statistic.

4.3 Limitele cercetării

Una dintre limitele importante ale acestei cercetări este aceea că studiul de față este cvasi-
experimental, studiindu-se doar corelația dintre variabile și puterea lor de predicție fără ca acestea
să fie manipulate direct. Pentru cercetări viitoare se recomandă utilizarea unui model experimental
de cercetare, atât în vederea creșterii validității cât și pentru observarea interacțiunii efective dintre
variabile.

30
 O altă limitare este dată de modalitatea de măsurare a factorilor, prin intermediul
chestionarelor de tipul self-report, poate fi ușor influențată de subiectivitatea participantului și
cadrul în care se află.
Se asemenea, studiul de față este cvasi- experimental, studiindu-se doar corelația dintre
variabile și puterea lor de predicție fără ca acestea să fie manipulate direct. Pentru cercetări viitoare
se recomandă utilizarea unui model experimental de cercetare, atât în vederea creșterii validității
cât și pentru observarea interacțiunii efective dintre variabile.
Din punct de vedere numeric, volumul eșantionului nu este reprezentativ pentru cultura
României, a Portugaliei și a Indinei, ceea ce poate reprezenta un punct de plecare pentru cercetările
ulterioare.

O limită pentru validitatea răspunsurilor poate fi dată și de nivelul dezvoltării fiecărui individ
care a completat chestionarul. În culturile în care s-a aplicat chestionarul, nu se știe cât de mult
investesc membrii grupurilor culturale respective în dezvoltarea lor personală și cât de mult își
doresc să își ducă la îndeplinire planurile concordante succeselor și obiectivelor pe termen lung în
plan personal. Cercetarea nu controlează și experiența dezvoltării participanților, ceea ce poate fi
un punct slab, dar și o direcție viitoare.

4.4 Direcții viitoare de cercetare

Direcțiile viitoare de cercetare în aria multiculturală sunt importante pentru a evidenția
similaritățile dintre culturi și nu doar diferențele, cu scopul de a reduce din conflicte și de a crea
legături autentice și puternice între indivizi.

4.5 Aplicabilitatea practică a rezultatelor cercetării

Studiul de față a pornit de la obervația conform căreia societatea reliefează mai mult diferențele
și tinde să lase la urmă similitudinile, lucru care mă intrigă pe alocuri și care mi-a creat curiozitatea
de a vedea dacă indivizii altor culturi împărtășesc mai multe diferențe sau mai multe similitudini
între ei, atât la nivel psihologic, cât și în ceea ce privește dezvoltarea lor ca indizivi. O recomandare
personală pentru studii viitoare ar fi datele obținute în studiul de față, cel puțin ca un punct de
plecare, pentru a avea o evidență a caracteristilor regăsite în alte studii și astfel să fie comparate.

31
 BIBLIOGRAFIE

Abuse, W. H. O. D. of M. H. and P. of S. (1997). WHOQOL : measuring quality of life. Retrieved from

https://apps.who.int/iris/handle/10665/63482

Assouline, S. G. (1995). Book Reviews: CSIKSZENTMIHALYI, M., RATHUNDE, K., & WHALEN,

S. (with contributions by Maria Wong) (1993). Talented Teenagers: The Roots of Success and

Failure. Cambridge, UK: Cambridge University Press, hardcover, $24.95, 307 pp., ISBN 0-521-

41578-0. Gifted Child Quarterly, 39(1), 46–48. https://doi.org/10.1177/001698629503900108

Baron, R. M., & Kenny, D. A. (1986). The moderator–mediator variable distinction in social

psychological research: Conceptual, strategic, and statistical considerations. Journal of

Personality and Social Psychology, 1173–1182.

Brunstein, J. C., Schultheiss, O. C., & Grässman, R. (1998). Personal goals and emotional well-being:

The moderating role of motive dispositions. Journal of Personality and Social Psychology, 75(2),

494–508. https://doi.org/10.1037/0022-3514.75.2.494

Carruthers, C. P., & Hood, C. D. (2004). The power of the positive: Leisure and well-being. Therapeutic

Recreation Journal, 38(2), 225–245.

Chandola, T., Britton, A., Brunner, E., Hemingway, H., Malik, M., Kumari, M., … Marmot, M. (2008).

Work stress and coronary heart disease: what are the mechanisms? European Heart Journal, 29(5),

640–648. https://doi.org/10.1093/eurheartj/ehm584

Chirkov, V. I. (2009). A cross-cultural analysis of autonomy in education: A self-determination theory

perspective. Theory and Research in Education, 7(2), 253–262.

https://doi.org/10.1177/1477878509104330

32
Classics in the History of Psychology -- Introduction to James (1890) by R. H. Wozniak. (n.d.).

Retrieved from https://psychclassics.yorku.ca/James/Principles/wozniak.htm

Council, N. R., Education, D. of B. and S. S. and, Statistics, C. on N., & Framework, P. on M. S. W.-

B. in a P.-R. (2013). Subjective Well-Being: Measuring Happiness, Suffering, and Other

Dimensions of Experience. National Academies Press.

Csikszentmihalyi, M., & Rathunde, K. (1993). The measurement of flow in everyday life: Toward a

theory of emergent motivation. In Current Theory and Research in Motivation, Vol. 40. Nebraska

Symposium on Motivation, 1992: Developmental perspectives on motivation (pp. 57–97). Lincoln,

NE, US: University of Nebraska Press.

Deaux, K., & Verkuyten, M. (2014). The Social Psychology of Multiculturalism. The Oxford Handbook

of Multicultural Identity. https://doi.org/10.1093/oxfordhb/9780199796694.013.015

Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2004). Handbook of Self-determination Research. University Rochester

Press.

Diener, E., & Suh, E. M. (2003). Culture and Subjective Well-being. MIT Press.

Diener, E., Wolsic, B., & Fujita, F. (1995). Physical attractiveness and subjective well-being. Journal

of Personality and Social Psychology, 69(1), 120–129. https://doi.org/10.1037/0022-

3514.69.1.120

Dipboye, R. L. (1977). A critical review of Korman’s self-consistency theory of work motivation and

occupational choice. Organizational Behavior and Human Performance, 18(1), 108–126.

https://doi.org/10.1016/0030-5073(77)90021-6

33
Doctoral Student, Indian Institute of Technology Indore, Mishra, S., & Kumar, C. B. (2014).

Understanding Diversity: A Multicultural Perspective. IOSR Journal of Humanities and Social

Science, 19(9), 62–66. https://doi.org/10.9790/0837-19946266

Dodge, R., Daly, A., Huyton, J., & Sanders, L. (2012a). The challenge of defining wellbeing.

International Journal of Wellbeing, 2(3), 222–235. https://doi.org/10.5502/ijw.v2i3.4

Dodge, R., Daly, A. P., Huyton, J., & Sanders, L. D. (2012b). The challenge of defining wellbeing.

International Journal of Wellbeing, 2(3). Retrieved from

https://www.internationaljournalofwellbeing.org/index.php/ijow/article/view/89

Elliott, G. C. (1986). Self-Esteem and Self-Consistency: A Theoretical and Empirical Link Between

Two Primary Motivations. Social Psychology Quarterly, 49(3), 207.

https://doi.org/10.2307/2786803

Emmons, R. A. (1986). Personal strivings: An approach to personality and subjective well-being.

Journal of Personality and Social Psychology, 51(5), 1058–1068. https://doi.org/10.1037/0022-

3514.51.5.1058

Ernst, A., Philippe, F. L., & D’Argembeau, A. (2018). Wanting or having to: The role of goal self-

concordance in episodic future thinking. Consciousness and Cognition, 66, 26–39.

https://doi.org/10.1016/j.concog.2018.10.004

Fitzpatrick, T. (2001). Welfare Theory: An Introduction. Palgrave Macmillan.

Fowers, B. J., & Richardson, F. C. (1996). Why is multiculturalism good? American Psychologist,

51(6), 609–621. https://doi.org/10.1037/0003-066X.51.6.609

34
General_Self-Efficacy_Scale (GSE).pdf. (n.d.). Retrieved from

https://www.drugsandalcohol.ie/26768/1/General_Self-Efficacy_Scale%20(GSE).pdf

Gladstone, G. L., Parker, G. B., Mitchell, P. B., Malhi, G. S., Wilhelm, K., & Austin, M.-P. (2004).

Implications of childhood trauma for depressed women: an analysis of pathways from childhood

sexual abuse to deliberate self-harm and revictimization. The American Journal of Psychiatry,

161(8), 1417–1425. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.161.8.1417

Goal pursuit, goal self-concordance, and the accessibility of autobiographical knowledge: Memory: Vol

14, No 7. (n.d.). Retrieved June 8, 2019, from

https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/09658210600859517

Govier, T. (1993). Self-Trust, Autonomy, and Self-Esteem. Hypatia, 8(1), 99–120.

https://doi.org/10.1111/j.1527-2001.1993.tb00630.x

Grinker, R. R. and Spiegal, J. P. Men under stress. Philadelphia: Blakiston. 1945, pp. 484. $5.00. (1946).

Journal of Clinical Psychology, 2(3), 304–305. https://doi.org/10.1002/1097-

4679(194607)2:3<304::AID-JCLP2270020324>3.0.CO;2-C

Harter, S. (1978). Effectance motivation reconsidered: Toward a developmental model. Human

Development, 21(1), 34–64. https://doi.org/10.1159/000271574

Headey, B. (2006). Subjective Well-Being: Revisions to Dynamic Equilibrium Theory using National

Panel Data and Panel Regression Methods. Social Indicators Research, 79(3), 369–403.

https://doi.org/10.1007/s11205-005-5381-2

Heatherton, T. F., & Wyland, C. L. (2004). Assessing Self-Esteem.

35
Heathwood, C. (2013). Subjective theories of well-being. In B. Eggleston & B. Eggleston (Eds.), The

Cambridge Companion to Utilitarianism (pp. 199–219).

https://doi.org/10.1017/CCO9781139096737.011

Himelhoch, J. (1968). Foundations of Social Psychology. By Edward E. Jones and Harold B. Gerard.

New York: John Wiley & Sons, 1967. 743 pp. $8.95. Social Forces, 47(2), 248–249.

https://doi.org/10.1093/sf/47.2.248

Huppert, F. A., & So, T. T. C. (2013). Flourishing Across Europe: Application of a New Conceptual

Framework for Defining Well-Being. Social Indicators Research, 110(3), 837–861.

https://doi.org/10.1007/s11205-011-9966-7

Inc, G. (n.d.-a). The State of the Global Workplace - 2010. Retrieved June 8, 2019, from Gallup.com

website: https://www.gallup.com/services/176300/state-global-workplace.aspx

Inc, G. (n.d.-b). Wellbeing:The Five Essential Elements. Retrieved June 8, 2019, from Gallup.com

website: https://www.gallup.com/press/176624/wellbeing-five-essential-elements.aspx

Iyengar, S. S., & Lepper, M. R. (2000). When choice is demotivating: Can one desire too much of a

good thing? Journal of Personality and Social Psychology, 79(6), 995–1006.

https://doi.org/10.1037/0022-3514.79.6.995

Judge, T. A., Bono, J. E., Erez, A., & Locke, E. A. (2005). Core Self-Evaluations and Job and Life

Satisfaction: The Role of Self-Concordance and Goal Attainment. Journal of Applied Psychology,

90(2), 257–268. https://doi.org/10.1037/0021-9010.90.2.257

Kahneman, D., & Krueger, A. B. (2006). Developments in the Measurement of Subjective Well-Being.

Journal of Economic Perspectives, 20(1), 3–24. https://doi.org/10.1257/089533006776526030

36
Kasser, T. (1998). Pursuing Personal Goals: Skills Enable Progress, but Not all Progress is Beneficial

- Kennon M. Sheldon, Tim Kasser, 1998. Retrieved from

https://journals.sagepub.com/doi/10.1177/01461672982412006

Kitayama, S., Markus, H. R., Matsumoto, H., & Norasakkunkit, V. (1997). Individual and collective

processes in the construction of the self: self-enhancement in the United States and self-criticism

in Japan. Journal of Personality and Social Psychology, 72(6), 1245–1267.

Klinger, E. (2013). Goal Commitments and the content of thoughts and dreams: basic principles.

Frontiers in Psychology, 4. https://doi.org/10.3389/fpsyg.2013.00415

Klinger, E., Barta, S. G., & Maxeiner, M. E. (1980). Motivational correlates of thought content

frequency and commitment. Journal of Personality and Social Psychology, 39(6), 1222–1237.

https://doi.org/10.1037/h0077724

Krause, N., Ingersoll-Dayton, B., Ellison, C. G., & Wulff, K. M. (1999). Aging, Religious Doubt, and

Psychological Well-Being. The Gerontologist, 39(5), 525–533.

https://doi.org/10.1093/geront/39.5.525

Kwan, V. S. Y., Bond, M. H., & Singelis, T. M. (1997). Pancultural explanations for life satisfaction:

Adding relationship harmony to self-esteem. Journal of Personality and Social Psychology, 73(5),

1038–1051. https://doi.org/10.1037/0022-3514.73.5.1038

Lasauskaite, R., & Cajochen, C. (2018). Influence of lighting color temperature on effort-related cardiac

response. Biological Psychology, 132, 64–70. https://doi.org/10.1016/j.biopsycho.2017.11.005

Lecky, P. (1945). Self-consistency; a theory of personality. Washington, DC, US: Island Press.

37
Lecky, P. Self-consistency: A theory of personality. New York: Island Press, 1945, pp. 154. $2.50.

(1946). Journal of Clinical Psychology, 2(3), 303–304. https://doi.org/10.1002/1097-

4679(194607)2:3<303::AID-JCLP2270020323>3.0.CO;2-I

Leonard, C., Fanning, N., Attwood, J., & Buckley, M. (1998). The effect of fatigue, sleep deprivation

and onerous working hours on the physical and mental wellbeing of pre-registration house officers.

Irish Journal of Medical Science, 167(1), 22–25.

Locke, K. D. (2006). What Predicts Well-Being: A Consistent Self-Concept or a Desirable Self-

Concept? https://doi.org/10.1521/jscp.2006.25.2.228

Maddi, S. R. (1999). The personality construct of hardiness: I. Effects on experiencing, coping, and

strain. Consulting Psychology Journal: Practice and Research, 51(2), 83–94.

https://doi.org/10.1037/1061-4087.51.2.83

Markus, H. R., & Kitayama, S. (1994a). The cultural construction of self and emotion: Implications for

social behavior. In Emotion and culture: Empirical studies of mutual influence (pp. 89–130).

https://doi.org/10.1037/10152-003

Markus, H. R., & Kitayama, S. (1994b). The cultural shaping of emotion: A conceptual framework. In

Emotion and culture: Empirical studies of mutual influence (pp. 339–351).

https://doi.org/10.1037/10152-020

McGregor, I., & Little, B. (1998). Personal projects, happiness, and meaning: on doing well and being

yourself. Journal of Personality and Social Psychology, 74(2), 494–512.

https://doi.org/10.1037/0022-3514.74.2.494

38
Milam, L. A., Cohen, G. L., Mueller, C., & Salles, A. (2019). The Relationship Between Self-Efficacy

and Well-Being Among Surgical Residents. Journal of Surgical Education, 76(2), 321–328.

https://doi.org/10.1016/j.jsurg.2018.07.028

Modood, T. (2016). Multiculturalism. In The Blackwell Encyclopedia of Sociology (pp. 1–4).

https://doi.org/10.1002/9781405165518.wbeosm129.pub2

Morse, S., & Gergen, K. J. (1970). Social comparison, self-consistency, and the concept of self. Journal

of Personality and Social Psychology, 16(1), 148–156. https://doi.org/10.1037/h0029862

October 26, K. C. | U., & 2018. (n.d.). How Does Self-Determination Theory Explain Motivation?

Retrieved June 8, 2019, from Verywell Mind website: https://www.verywellmind.com/what-is-

self-determination-theory-2795387

Oishi, S., & Diener, E. (2001). Goals, Culture, and Subjective Well-Being. Personality and Social

Psychology Bulletin, 27(12), 1674–1682. https://doi.org/10.1177/01461672012712010

Omodei, M. M., & Wearing, A. J. (1990). Need satisfaction and involvement in personal projects:

Toward an integrative model of subjective well-being. Journal of Personality and Social

Psychology, 59(4), 762–769. https://doi.org/10.1037/0022-3514.59.4.762

Palys, T. S., & Little, B. R. (1983). Perceived life satisfaction and the organization of personal project

systems. Journal of Personality and Social Psychology, 44(6), 1221–1230.

https://doi.org/10.1037/0022-3514.44.6.1221

Parekh, B. (2001). Rethinking Multiculturalism: Cultural Diversity and Political Theory. Ethnicities,

1(1), 109–115. https://doi.org/10.1177/146879680100100112

39
Pollard, E. L., & Lee, P. D. (2003). Child Well-being: A Systematic Review of the Literature. Social

Indicators Research, 61(1), 59–78. https://doi.org/10.1023/A:1021284215801

Press, T. M. (n.d.). Culture and Subjective Well-Being. Retrieved June 8, 2019, from The MIT Press

website: https://mitpress.mit.edu/books/culture-and-subjective-well-being

Ruehlman, L. S., & Wolchik, S. (1988). Personal Goals and Interpersonal Support and Hindrance as

Factors in Psychological Distress and Well-Being. Journal of Personality and Social Psychology,

55(2), 293–301.

Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000a). Intrinsic and Extrinsic Motivations: Classic Definitions and New

Directions. Contemporary Educational Psychology, 25(1), 54–67.

https://doi.org/10.1006/ceps.1999.1020

Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000b). Self-Determination Theory and the Facilitation of Intrinsic

Motivation, Social Development, and Well-Being. American Psychologist, 11.

Ryff, C. D., & Keyes, C. L. M. (n.d.). The Structure of Psychological Well-Being Revisited. 9.

Sansinenea, E., Montes, L. G. de, Agirrezabal, A., Larrañaga, M., Ortiz, G., Valencia, J. F., & Fuster,

M. J. (2008). AUTOCONCORDANCIA Y AUTOEFICACIA EN LOS OBJETIVOS

PERSONALES: ¿CUÁL ES SU APORTACIÓN AL BIENESTAR? Anales de Psicología /

Annals of Psychology, 24(1), 121–128.

Self-concordance theory. (2012, July 4). Retrieved June 12, 2019, from The Progress-Focused

Approach website: http://www.progressfocusedapproach.com/self-concordance-theory/

Shafer-Landau, R. (2010). The Fundamentals of Ethics. Oxford University Press.

Shafer-Landau, R. (2012). The fundamentals of ethics (2nd ed). New York: Oxford University Press.

40
Sheldon, K. M., & Elliot, A. J. (1999). Goal striving, need satisfaction, and longitudinal well-being: the

self-concordance model. Journal of Personality and Social Psychology, 76(3), 482–497.

Sheldon, Kennon M., Elliot, A. J., Ryan, R. M., Chirkov, V. I., Kim, Y., Wu, C. C., … Sun, Z. (2004).

Self-Concordance and Subjective Well-Being in Four Cultures.

https://doi.org/10.1177/0022022103262245

Sheldon, Kennon M., & Houser-Marko, L. (2001). Self-concordance, goal attainment, and the pursuit

of happiness: Can there be an upward spiral? Journal of Personality and Social Psychology, 80(1),

152–165. https://doi.org/10.1037/0022-3514.80.1.152

Six Dimensions of Well-Being. (n.d.). Retrieved June 8, 2019, from

http://changingminds.org/explanations/needs/six_well_being.htm

Smith, A., Ntoumanis, N., & Duda, J. (2007). Goal Striving, Goal Attainment, and Well-Being:

Adapting and Testing the Self-Concordance Model in Sport. Journal of Sport and Exercise

Psychology, 29(6), 763–782. https://doi.org/10.1123/jsep.29.6.763

Solomon, Z., Berger, R., & Ginzburg, K. (2007). Resilience of Israeli body handlers: Implications of

repressive coping style. Traumatology, 13(4), 64–74. https://doi.org/10.1177/1534765607312687

Steptoe, A., Deaton, A., & Stone, A. A. (2015a). Psychological wellbeing, health and ageing. Lancet,

385(9968), 640–648. https://doi.org/10.1016/S0140-6736(13)61489-0

Steptoe, A., Deaton, A., & Stone, A. A. (2015b). Psychological wellbeing, health and ageing. Lancet,

385(9968), 640–648. https://doi.org/10.1016/S0140-6736(13)61489-0

41
Steptoe, A., Dockray, S., & Wardle, J. (2009). Positive Affect and Psychobiological Processes Relevant

to Health. Journal of Personality, 77(6), 1747–1776. https://doi.org/10.1111/j.1467-

6494.2009.00599.x

Suh, E. M. (n.d.). PERSONALITY PROCESSES AND INDIVIDUAL DIFFERENCES Culture, Identity

Consistency, and Subjective Well-Being.

The Ethical Life - Russ Shafer-Landau - Oxford University Press. (n.d.). Retrieved June 8, 2019, from

https://global.oup.com/ushe/product/the-ethical-life-9780190631314?cc=us&lang=en&

The Routledge Handbook Of Philosophy Of Well-Being. (n.d.). Retrieved June 8, 2019, from

https://www.routledgehandbooks.com/doi/10.4324/9781315682266

Triandis, H. C. (1997). Cross-cultural perspectives on personality. In Handbook of personality

psychology (pp. 439–464). https://doi.org/10.1016/B978-012134645-4/50019-6

Trzcinski, E., & Holst, E. (2006). Setting the Set Point: Initial Predictors of Life Satisfaction in Early

Adulthood.

Vasalampi, K., Salmela-Aro, K., & Nurmi, J.-E. (2009). Adolescents’ self-concordance, school

engagement, and burnout predict their educational trajectories. European Psychologist, 14(4),

332–341. https://doi.org/10.1027/1016-9040.14.4.332

Visser, A. C. (n.d.). Self-concordance theory. Retrieved June 8, 2019, from

http://www.progressfocused.com/2016/03/self-concordance-theory.html

42
 ANEXE
The Scale of Psychological Well-being
1. Nu îmi este teamă să îmi exprim opiniile, chiar și atunci când sunt în opoziție cu opiniile
majorității oameni.
2. În general, simt că am controlul asupra situației în care trăiesc.
3. Nu sunt interesat(ă) de activități care mă ajută să mă dezvolt. R
4. Cei mai mulți oameni mă consideră o persoană iubitoare și afectuoasă.
5. Trăiesc în prezent și nu prea mă gândesc la viitor. R
6. Când mă uit la povestea vieții mele, sunt mulțumit(ă) de modul în care s-au așezat lucrurile.
7. De obicei, deciziile mele nu sunt influențate de ceea ce fac ceilalți.
8. Solicitările de zi cu zi mă descurajează des.
9. Cred că este important să ai experiențe noi, care să provoace felul în care gândești despre tine
și despre lume.
10. A fost dificil și frustrant pentru mine să mențin relații apropiate. R
11. Simt că am un sens și o direcție în viață.
12. În general, mă simt încrezător(oare) şi am o părere bună despre mine.
13. Mă preocupă adesea ce cred oamenii despre mine. R
14. Simt că nu mă potrivesc cu oamenii și comunitatea din jurul meu. R
15. Dacă stau să ma gândesc, îmi dau seama că nu am evoluat foarte mult ca persoană de-a
lungul anilor. R
16. Adesea, mă simt singur(ă) deoarece am puțini prieteni apropiați cu care să-mi împărtășesc
problemele. R
17. Activitățile mele de zi cu zi îmi par adesea banale și nesemnificative. R
18. Simt că mulți dintre cei pe care îi cunosc au avut mai multe succese decât mine. R
19. Sunt adesea influențat de oamenii cu opinii bine conturate. R
20. Mă descurc destul de bine la a-mi gestiona responsabilitățile cotidiene.
21. Mi se pare că m-am dezvoltat mult ca persoană de-a lungul timpului.
22. Îmi fac plăcere discuțiile personale cu membrii familiei mele sau cu prietenii.
23. Nu îmi dau foarte bine seama care sunt obiectivele mele în viață. R
24. Îmi plac multe aspecte ale personalității mele.
25. Am încredere în părerile mele, chiar dacă sunt contrare părerii majorității.

43
26. Mă simt adesea copleșit de responsabilități. R
27. Nu îmi plac situațiile noi, în care sunt nevoit(ă) să mă comport altfel decât de obicei. R
28. Oamenii mă descriu ca pe o persoană generoasă, dispusă să își împartă timpul cu alții.
29. Îmi face plăcere să îmi fac planuri pentru viitor și să mă străduiesc să le realizez.
30. Din multe puncte de vedere, sunt dezamăgit(ă) de ceea ce am realizat până acum. R
31. Îmi este greu să-mi exprim opinia cu privire la probleme controversate. R
32. Îmi este greu să îmi organizez viața într-un mod satisfăcător pentru mine. R
33. Pentru mine, viața este un proces continuu de învățare, schimbare și creștere.
34. Nu am avut parte de multe relații apropiate și de încredere cu ceilalți. R
35. Unii oameni trec prin viață fără niciun scop, însă eu nu sunt unul dintre ei.
36. Sunt mai nemulțumit(ă) de mine decât sunt majoritatea oamenilor de ei înșiși. R
37. Mă judec pe mine în funcție de ceea ce cred eu că este important, nu după valorile importante
pentru alții.
38. Am o locuință și un stil de viață care îmi plac.
39. Am renunțat să mai fac îmbunătățiri sau schimbări semnificative în viața mea acum mult
timp. R
40. Știu că pot avea încredere în prietenii mei și ei știu că pot avea încredere în mine.
41. Uneori, simt că nu mai am nimic de făcut în viață. R
42. Când mă compar cu prieteni sau cunoștințe, sunt mulțumit de mine însumi/însămi.

Self-concordance Scale

1. Cu privire la obiectivele personale, fac eforturi deoarece altcineva dorește acest lucru de la mine
sau pentru că situația îmi impune. Probabil că nu aș depune atâtea eforturi dacă nu aș primi o
recompensă, o apreciere, o laudă sau dacă nu aș evita o pedeapsă, o critică sau o dezaprobare. *
2. Cu privire la obiectivele personale, fac eforturi deoarece m-aș simți rușinat/ă, vinovat/ă sau
anxios/oasă dacă nu aș proceda astfel. Consider că trebuie sau că se cuvine să fac aceste eforturi și
nu am de ales.
3. Cu privire la obiectivele personale, depun eforturi deoarece consider că acestea sunt importante
pentru mine și cred în ele. Deși în trecut am fost forțat/ă să depun eforturi pentru ami atinge
scopurile, acum o fac din proprie voință și am motive personale să valorizez aceste scopuri.

44
4. Cu privire la obiectivele personale, depun eforturi deoarece aceste eforturi îmi aduc plăcere și
satisfacție. Interesul meu este pentru plăcerea în sine de a parcurge drumul către scop.
5. Cu privire la obiectivele orientate către ceilalți, fac eforturi deoarece altcineva dorește acest
lucru de la mine sau pentru că situația îmi impune. Probabil că nu aș depune atâtea eforturi dacă
nu aș primi o recompensă, o apreciere, o laudă sau dacă nu aș evita o pedeapsă, o critică sau o
dezaprobare.
6. Cu privire la obiectivele orientate către ceilalți, fac eforturi deoarece m-aș simți rușinat/ă,
vinovat/ă sau anxios/oasă dacă nu aș proceda astfel. Consider că trebuie sau că se cuvine să fac
aceste eforturi și nu am de ales.
7. Cu privire la obiectivele orientate către ceilalți, depun eforturi deoarece consider că acestea sunt
importante pentru mine și cred în ele. Deși în trecut am fost forțat/ă să depun eforturi pentru a-mi
atinge scopurile, acum o fac din proprie voință și am motive personale să valorizez aceste scopuri.
8. Cu privire la obiectivele orientate către ceilalți, depun eforturi deoarece aceste eforturi îmi aduc
plăcere și satisfacție. Interesul meu este pentru plăcerea în sine de a parcurge drumul către scop.

General Self-Efficacy Scale (GSE)

1. Reușesc întotdeauna să rezolv problemele dificile, dacă mă străduiesc suficient de mult.
2. Dacă cineva mi se opune, pot găsi mijloacele pentru a obține ceea ce vreau.
3. Îmi este ușor să mă țin de obiectivele mele și să îmi îndeplinesc scopurile.
4. Sunt încrezător (încrezătoare) că m-aș putea descurca eficient în cazul unor situații
neprevăzute.
5. Știu cum să gestionez eficient situații neașteptate.
6. Pot să rezolv majoritatea problemelor, dacă investesc efortul necesar.
7. Pot să rămân calm atunci când mă confrunt cu dificultăți pentru că pot să mă bazez pe
abilitățile mele de gestionare.
8. Atunci când mă confrunt cu o problemă, de obicei găsesc mai multe soluții.
9. Dacă am probleme, de regulă pot să mă gândesc la soluții.
10. În general, pot să fac față oricărei situații.

45