Lacul Baikal 

este situat în sudul Siberiei (Rusia). Este un lac cu apă dulce (reprezintă cea mai mare
rezervă de apă  dulce din lume 23000 km³) și este cel mai adâ nc lac de pe glob (1637 m). Deși este
greu de imaginat, depresiunea lacustră din Siberia de Sud, cu suprafața ceva mai mare decâ t cea
a Belgiei, conține 10% din rezervele de apă potabilă ale lumii (exceptâ nd ghețarii). Lacul Baikal pe
lâ nga faptul că este cel mai adâ nc lac din lume, poate fi considerat și cel mai vechi prin cei circa 20-
25 milioane ani de existență (exclusiv Marea Caspica și Lacul Aral) și unul dintre "muzeele vii", în
care tră iesc aproximativ 800 specii de animale și 245 specii de plante endemice, proprii lui.

Lacul, a că rui formă seamă nă cu o semilună, ocupă o suprafață de 31.500 km², iar linia ță rmului
mă soară peste 2.000 de kilometri. Din punctul de vedere al mă rimii, Baikal este a treia întindere de
apă din Asia (după  Marea Caspică  și Lacul Aral) și cel mai mare rezervor de apă dulce de pe acest
continent. Lacul ieșit din comun s-a format într-o depresiune tectonică , nă scută în epoci geologice
demult apuse. Adâ ncimea lacului a atins chiar și 2000 de metri. De-a lungul mileniilor însă, pe
fundul să u s-au depus aluviuni care l-au ridicat pâ nă la nivelui actual. Lacul Baikal își datorează
abundența de apă celor 336 de râ uri care se varsă în el, dintre care cele mai importante
sunt Selenga, la sud-est, și Angara Superioară , la nord. Unicul râ u care curge din lac mai departe (în
partea sa sud-vestică ) este aceeași Angara, afluentul fluviului Enisei. 

Clima

 Temperat-continentală
 Temperatura medie atinge -170 C în ianuarie și +16 0 în iulie
 Temperatura apei la suprafață variază în august între +9 0C și +120C

Lacul Baikal se bucură de interesul oamenilor de știință nu numai datorită adâ ncimii sale, care
stabilește un record în materie, dar și datorită faunei și florei sale unice. Apele lacului surprind prin
transparența lor neobișnuită , și prin puritatea lor. Lacul se distinge printr-o mare varietate a florei
și faunei. Speciile care tră iesc în adâ ncurile sale sunt în majoritatea lor endemice, cu alte cuvinte
pot fi întâ lnite numai în acestă zonă a globului pămâ ntesc, precum foca de Baikal sau dintre pești,
babetele de Baikal și omulul. Primul cercetă tor care a apreciat acest exemplar biologic deosebit a
fost polonezul Benedykt Dybowski. Focile de Baikal, iubitoare de apă dulce, ră mâ n una dintre cele
mai importante particularită ți ale lacului. În timpul uneia dintre glaciațiuni, o parte dintre focile de
mare au migrat în aval. Câ nd Baikal a devenit un lac fă ră cale de comunicare cu marea, ca urmare a
deplasă rii plăcilor litosferei, focile au fost separate de mediul lor natural. În prezent, aproximativ
70.000 dintre aceste mamifere înoată în Lacul Baikal, situat la aproape 1.700 kilometri distanță
de Oceanul Arctic.
Foca de Baikal se distinge prin craniul scurt cu orbite mari, precum și prin blana sa cenușiu-
maronie. Ea mă soară în medie 1,8 m lungime și câ ntă rește 50 kilograme, putâ nd să atingă chiar
și150 kg. Ghearele labelor din față , dotate cu membrane înotă toare, sunt mai puternice decâ t cele
ale focilor din Oceanul Arctic. Se presupune că datorită acestora, foca poate face mai ușor gă uri în
pă tura de gheață. Femelele și masculii ating maturitatea sexuală la vâ rsta de cinci ani. Vâ nă toarea
de foci de Baikal este permisă .
Baikal este unul dintre lacurile cele mai populate cu pește din Siberia. Aici se pescuiesc mai
ales sturioni și somoni. În zonele din vecină tatea lacului se extrage petrol și alte minerale
folositoare. Fabricile de celuloză și hâ rtie, construite pe malul sudic al lacului în perioada
comunistă , continuă să deverseze deșeuri direct în apele acestuia, amenințâ nd ecosistemul regiunii
de poluare.
Un paradox interesant: lacul este vizitat de numeroși turiști din lumea întreagă , deși nu există
practic niciun fel de infrastructură turistică în regiune.