Balanţa de plăţi externe

Între instrumentele economice, valutar-financiare folosite pentru evidenţierea analizei şi

controlul fluxurilor externe ale unei ţări, un rol deosebit îl are balanţa de plăţi externe. Aceasta
serveşte la corelarea activităţii valutar-financiare cu dezvoltarea economico-socială a ţării pe o
perioadă determinată de timp, de regulă un an.

Balanţa de plăţi externe reprezintă un instrument economico-statistic în care se include şi se

compară încasările şi plăţile realizate de o ţară, provenite din relaţiile sale economice, financiare
şi monetare cu alte ţări, pe o anumită perioadă de timp, de obicei un an.

În balanţa de plăţi externe se înscriu toate fluxurile valorice cu străinătatea. Nu se include

stocul activ sau pasiv de resurse financiar - valutare ce se află la dispoziţia economiei naţionale
la un anumit moment. Potrivit metodologiei Fondului Monetar Internaţional, balanţa de plăţi
externe reflectă ansamblul tranzacţiilor asupra cărora au convenit ţările respective cu privire la
transferul de proprietate ce să se efectueze în termenul pentru care se întocmeşte balanţa,
indiferent de momentul când se va realiza plata în mod efectiv. Rezultă că balanţa de plăţi
externe exprimă felul în care economia unei ţări se racordează la exigenţele mecanismului
concurenţial specific pieţei mondiale, conferind monedei naţionale un loc avantajos în cadrul
fluxurilor economico-financiare internaţionale. Astfel, acest instrument economico-statistic se
află în legătură strânsă cu mărimea şi stabilitatea cursului valutar al monedei naţionale, în
contextul pieţei monetare şi financiar-valutare internaţionale.

De aceea, capitole principale ale balanţei de plăţi externe privesc imput-urile şi output-urile de
fonduri şi sume de bani provenite din următoarele activităţi: exporturi şi importuri de bunuri
materiale, servicii internaţionale (transport, turism, asigurări, expediţii etc.), fluxul de capital,
constituirea şi folosirea rezervelor valutare ş.a.

În scopul asigurării comparabilităţii internaţionale se impune cerinţa uniformizării grupării

posturilor în balanţele de plăţi externe ale ţărilor, în concordanţă cu normele Fondului Monetar
Internaţional, după cum urmează:

Grupa I numită Balanţa Curentă sau Contul curent include:

 balanţa comercială, care reprezintă în formă valorică, încasările din export şi plăţile
pentru importul de mărfuri corporale;
 balanţa serviciilor , care exprimă încasările şi plăţile pentru servicii internaţionale de
transport, telecomunicaţii, turism. Tranzit, asigurări şi expediţii, operaţiuni bancare,
financiar-valutare etc.;
 balanţa veniturilor , care reprezintă încasările şi plăţile cu titlu de venituri ca dividende,
dobânzi, profituri, rente, salarii repatriate de emigranţi sau salarii plătite specialiştilor
străini etc.;
 balanţa transferurilor unilaterale , care reflectă transferurile economiile băneşti ale
lucrătorilor emigranţi, despăgubirile, donaţiile, transferurile în contul acordurilor dintre
ţările Comunităţii Economice Europene, ajutoarele publice sau private etc.

Balanţa comercială este un tablou statistico-economic în care se înscriu şi prin care se compară
importul şi exportul de mărfuri ale unei ţări, pe o perioadă de timp determinată, de regulă un an.
Balanţa comercială poate fi: generală, atunci când cuprinde ansamblul relaţiilor comerciale
externe ale unei ţări, sau parţială, dacă se referă la relaţiile de import şi export cu o altă ţară sau
un grup de ţări.

Din punct de vedere al rezultatelor relaţiilor comerciale externe, pe care le reflectă balanţa
comercială, ea poate fi:activă (excedentară) dacă exportul depăşeşte importul, pasivă
(deficitară) dacă importul depăşeşte exportul şi echilibrată (soldată) când acestea sunt egale. În
ansamblu, balanţa comercială poate fi activă, dar pe ţări poate fi deficitară, acesta este un indiciu
al unei evoluţii economice defavorabile. Dar, trebuie precizat că o situaţie favorabilă nu
presupune în mod obligatoriu o balanţă comercială permanent excedentară, ci o balanţă
comercială echilibrată în dinamică.

Balanţa comercială constituie una dintre cele mai importante părţi ale balanţei de plăţi externe.

Grupa II numită Balanţa mişcărilor de capital sau Contul de capital include:

 balanţa mişcărilor de capital pe termen scurt, care reflectă creditele primite sau creditele
acordate pe un termen până la un an, , repatrierea activelor şi altele;
 balanţa mişcărilor de capital pe termen lung , care exprimă fluxurile de intrări şi de ieşiri
ale capitalurilor sub forma investiţiilor directe, investiţiilor de portofoliu, cotizaţii, donaţii
etc., creditarea internaţională, exclusiv creditele Fondului Monetar Internaţional;
 balanţa rezervelor valutare internaţionale , care reprezintă formarea şi utilizarea
rezervelor valutare, precum şi folosirea creditelor Fondului Monetar Internaţional.

Structura posturilor balanţei de plăţi externe demonstrează în fond, mărimea în expresie bănească
a patru feluri de activităţi ce se efectuează în relaţiile internaţionale: a) activitatea comercială,
adică export-import de bunuri materiale şi servicii; b) activitatea financiară, adică mişcarea de
capitaluri pe termen lung; c) activitatea de creditare, adică mişcarea de capitaluri pe termen
scurt;d) activitatea monetară, adică mişcarea de masă monetară.

Balanţa de plăţi externe cuprinde, deci, încasările şi plăţile rezultate din:

 Schimburi de mărfuri;
 Schimburi de servicii (navlu, fracht, chirii, poştă, telecomunicaţii, televiziune,
comisioane şi speze bancare, asigurări tehnice, medicale, brevete, drepturi de autor,
reprezentanţe diplomatice şi comerciale etc.);
 Dobânzi, dividende, cupoane devenite exigibile;
 Turism;
 Transferuri de valute rezultate din migraţia forţei de muncă;
 Donaţii;
 Încasări şi plăţi din reparaţii, în formă bănească;
 Împrumuturi, indiferent de durata lor;
 Aur.

În numeroase balanţe de plăţi apare frecvent un întreg capitol al tranzacţiilor economice

internaţionale sub denumirea de "invizibile", care este cuprins într-o subdiviziune distinctă.
Invizibile se referă la serviciile pe care o ţară le face în folosul altor ţări ("servicii proprii"), ca şi
la cele prestate de străinătate ţării respective ("servicii primite"); primele constituie o sursă de
încasări pentru o ţară, iar pentru celelalte o sursă de plăţi. Serviciile internaţionale sunt denumite
"invizibile" în contrast cu mişcarea "vizibilă" a mărfurilor, cuprinsă în balanţa comercială.
Din categoria schimburilor invizibile fac parte:

 transporturile navale, ariene şi terestre, indiferent dacă sunt de mărfuri sau de pasageri,
inclusiv reparaţiile executate la mijloacele de transport străine;
 călătoriile în străinătate ale rezidenţilor şi călătoriile străinilor în ţara respectivă, în
scopuri turistice sau profesionale;
 veniturile din investiţii, indiferent dacă sunt investiţii directe sau investiţii în titluri de
valoare;
 veniturile din brevete, patente, licenţe, drepturi de autor;
 alte servicii oficiale şi particulare cum ar fi: serviciile financiare, asigurările etc.

Analiza volumului, structurii şi dinamicii comerţului cu invizibile contribuie la definirea mai

completă şi exactă a dezvoltării generale a unei economii naţionale. Pentru unele ţări, invizibile
constituie o sursă principală de încasări din străinătate; este cazul acelor ţări care deţin o flotă de
transport importantă sau care au un turism foarte dezvoltat. Anglia, de exemplu, a fost cunoscută
multă vreme drept "cărăuşul mărilor" datorită puternicei sale flotele comerciale. Alte ţări, printre
care Italia, Spania, Elveţia, Grecia, au mari încasări valutare din turism. Dar sunt şi ţări în care
invizibilele constituie o cauză de dezechilibru al balanţei de plăţi, deoarece cheltuielile pentru
serviciile prestate în străinătate depăşesc cheltuielile din servicii "proprii" în favoarea străinătăţii.
De exemplu, în Germania, deşi încasările din turismul internaţional se ridică la sume
considerabile acestea sunt depăşite - aproape an de an - de cheltuielile efectuate în străinătate de
călătorii vest-germani, îndeosebi pentru turism.

Tranzacţiile referitoare la serviciile internaţionale au o dinamică specifică de la o ţară la alta şi de

la o perioadă la alta. De exemplu, până nu demult, încasările din invizibile în Franţa, Germania
au crescut mai rapid decât în Anglia. Dar, în ultima vreme, au apărut şi alte ţări cu o dinamică
accentuată. Se pare că există un efect de compensare, în sensul că balanţa invizibilelor tinde să o
compenseze pe aceea a comerţului exterior.

În ceea ce priveşte variaţia poziţiei monetare, aceasta are în vedere rezultatul cumulat al
tranzacţiilor curente şi al balanţelor de capitaluri pe termen lung şi pe termen scurt. Dacă totalul
soldurilor diferitelor balanţe este negativ, aceasta are drept consecinţă o creştere a îndatorării
ţării (sau o pierdere a creanţelor pe plan extern). Dacă totalul soldurilor este pozitiv, aceasta
înseamnă o diminuare a îndatorării ţării sau sporirea creanţelor ţării.

Privită în ansamblul ei, balanţa de plăţi a avut, în perioada postbelică, în numeroase ţări, deficite
cronice care se explică prin dezechilibrele produse de criza economică mondială, în unele cazuri
de cursa înarmărilor, dar cel mai adesea, ca urmare a presiunii inflaţiei monetare. Un deficit
prelungit al balanţei de plăţi curente impune adoptarea unor măsuri de restructurare a economiei.
În cazul ţărilor în curs de dezvoltare se poate ajunge la oprirea creşterii economice şi
concesionarea bogăţiilor naturale. În cazul unei ţări dezvoltate se reduc rezervele monetare, se
devalorizează moneda pentru a creşte competitivitatea externă a mărfurilor de export şi se
apelează la credite pe termen mijlociu şi lung pe piaţa internă şi internaţională.

Corelarea activităţilor din balanţă favorizează înfăptuirea echilibrului balanţei de plăţi externe
astfel:

E - I - Sf = Sc + R

în care:

E reprezintă valoarea exportului;

I - valoarea importului;

Sf - soldul operaţiunilor financiare;

Sc - soldul operaţiunilor de credit;

R - modificarea rezervelor valutare şi a masei monetare.

Modalitatea de echilibrare a balanţei de plăţi externe determină starea acesteia, astfel că balanţa,
în totalitatea ei, reflectă situaţia posturilor care o compun. Poate fi: echilibrată atunci când
încasările sunt egale cu plăţile rezultate din relaţiile cu toate ţările partenere în anul sau perioada
de referinţă; excedentară sau activă, atunci când încasările din relaţiile internaţionale sunt mai
mari decât plăţile efectuate în cadrul acestora; deficitară sau pasivă, atunci când încasările din
străinătate sunt mai mici decât plăţile către străinătate.

O trăsătură a economiei mondiale în ultimele decenii o constituie înregistrarea unor importante

dezechilibre ale balanţei de plăţi externe, concomitent cu dezechilibre ale balanţei comerciale în
multe ţări. S.U.A. au înregistrat un deficit cronic al balanţei comerciale, în timp ce alte ţări
dezvoltate ca Japonia şi Germania, au înregistrat excedente substanţiale. Trebuie precizat însă că
S.U.A. au posibilităţi importante de a compensa această situaţie, având în vedere exportul lor de
capital considerabil în străinătate, precum şi poziţia cheie a dolarului S.U.A. în relaţiile monetare
şi financiar-valutare internaţionale.

În privinţa ţărilor în curs de dezvoltare şi ţărilor cel mai puţin dezvoltate, se constată o situaţie
deosebit de nefavorabilă determinată de accentuarea de la un an la altul a unor deficite mai ale
balanţelor comerciale şi de plăţi. Soluţia de fond pentru aceste ţări în scopul eliminării unor
asemenea deficite cronice o pot asigura măsurile de regândire şi reorientare a structurilor
economice şi mecanismelor economico-financiare interne, în consens cu schimbările
fundamentale ale lumii contemporane.

Prin urmare, problemele economiei internaţionale sunt deosebit de complexe şi reflectă atât
caracteristicile economiilor naţionale, cât şi specificitatea diviziunii internaţionale a muncii. Ele
poartă amprenta conjuncturii economice mondiale, ca şi a strategiilor economiilor naţionale, a
politicilor şi mecanismelor economice proprii acestora. În acest context se înscrie şi România cu
problemele sale caracteristice tranziţiei prin criză şa economia concurenţială de piaţă.

Racordarea fiecărei ţări la fluxurile economice internaţionale îşi găsesc expresia, în principal, în
balanţa comercială şi în balanţa de plăţi externe. Ele constituie un mijloc important de
cunoaştere a nivelului de dezvoltare a unei economii naţionale, a structurii acesteia, precum şi a
eficienţei şi performanţelor participării ei la schimburile economice internaţionale.