UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ, ANUL II

ESEU

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: STUDENT:

Lector. Univ. Dr. Marinela Manea Alina-Roxana Cîrneci

1
 I.CHELTUIELILE PUBLICE

1.Noţiuni generale privind cheltuielile publice și eficienţa lor

Cheltuielile publice exprimă raporturi social economice în bani, între stat şi membrii
societăţii cu ocazia repartizării resurselor financiare, pentru finanţarea obiectivelor
sociale, culturale economice, politice, administrative ale statului.

Cheltuielile publice sunt modalităţi de repartizare a resurselor bugetare în vederea

satisfacerii cerinţelor generale ale societăţii. Cheltuielile efectuate din bugetul statului,
din bugetele locale, din fondurile speciale, de către autoritatea publică financiară pentru
satisfacerea cerinţelor de bunuri şi servicii ale colectivităţii constituie cheltuieli publice.
Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu efectul
produsde acestea pe destinaţiile lor.

Astfel, unele cheltuieli exprimă un consum definitiv de produs intern brut, reprezentând
valoarea plăţilor pe care le efectuează sectorul public în formele specifice ale cheltuielilor
curente, iar alte cheltuieli publice exprimă o avansare de produs intern brutx reprezentând
participarea autorităţilor publice la finanţarea formării brute a capitalului atât în sfera
producţiei mteriale cât şi în sfera producţiei nemateriale.

Cheltuielile publice nu trebuie confundate cu cheltuielile bugetare. Acest lucru

deoarece cheltuielile publice cuprind acele cheltuieli care se efectuează atât de la bugetul
de stat, búgetele locale, cât şi fondurile speciale, fondurile proprii ale companiilor
naţionale, ale regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital de stat, în timp ce
cheltuielile bugetare cuprind doar cheltuielile care se finanţează de la bugetul statului şi
din bugetele locale(de aici denumirea de cheltuieli bugetare), ele fiind doar o parte
componentă a cheltuielilor publice.

Cheltuielile publice exprimă transferul de putere de cumpărare din partea statului

înfavoarea beneficiarilor de bunuri şi servicii publice, acestea având caracter productiv
sau neproductiv. Însă în cea mai mare parte cheltuielile publice au un caracter
neproductiv deoarecee exprimă consumul final de produs intern brut. Cheltuiala publică
este utilizată în mai multe accepţiuni dintre care se invocă cel mai adesea în sensul juridic
şi sensul economic.

În sens juridic, acesta fiind sensul mai larg cheltuiala publică semnifică o plată a unei
sume de bani din fonduri publice, legată de crearea şi funcţionarea entităţilor publice,
inclusiv a întreprinderilor cu capital de stat. În această accepţiune este de remarcat faptul
că cheltuielile publice se realizează într-un cadru juridic dat printr-un complex de entităţi
publice, cu competenţe şi răspunderi prestabilite prin reglementări. cu privire la angajarea
şi efectuarea operaţiunilor de plăţi, din resursele financiare publice, ceea ce implică şi
aspecte ale gestionării, de ansamblu a banului public, în conformitate cu normele legale.

2
În sens economic, însă, cheltuiala publică desemnează relaţii şi procese economice de
repartiţie a produsului intern brut, concretizate în distribuirea şi utilizarea resurselor
financiare pentru realizarea obiectivelor de interes public, la nivel naţional, fie la cel al
colectivităţilor locale, inclusiv al entitaţilor publice operative înreprinderi, instituţii.
Această accepţiune cuprinde şi conţinutul de procese economice de public al unor
resurse, ce se efectuează în legătură directă cu satisfacerea nevoilor de utilitaţi publice
asumate spre a fi finanţate de către stat.

În concepţia modernă, cheltuiala publică nu mai reprezintă doar un consum definitiv

deresurse, ci şi procese de realocare a resurselor, în scopul folosirii lor mai raţionale, pe
ansamblu asigurăndu-se şi premise necesare recuperării lor fie şi parţiale în contextul
dezvoltării economiei. Prin urmare, în interpretarea modernă, cheltuielile publice sunt
doar parţial recunoscute ca şi consumuri finale de resursecealal, ta parte a lor având fie un
caracter recuperabil, fie unul de realocări de resurse, acestea contribuind la dezvoltarea
economică asocietăţii

Cheltuielile publice, în prezent sunt extrem de diversificate. O parte se manifestă direct

prin finanţarea de către stat a instituţiilor publice pentru buna funcţionare a acestora.
Altele influenţează direct mediul economic şi social şi constituie astfel instrumente ale
unei politici de transformare a mediului resptectiv pentru a-l ameliora. Fiind folosite ca
instrumente de intervenţie, ca parghii, cheltuielile publice trebuie analizate nu numai prin
prisma domeniului în care sunt efectuate, ci şi din punctul de vedere al influenţei pe care
o pot avea asupra procesului general al repartiţiei sociale.

Conţinutul cheltuielior publice s-a diversificat continuu corespunzător mutaţiilor

survenite în planul activităţii instituţiilor şi al rolului statului, ajungându-se la conturarea
unui sistem complex ce înglobează şi cheltuieli menite să servească drept instrumente de
influenţare asupra evoluţiei societăţii. În raport cu modul de finanţare a obiectivelor de
interes public, pe care le înglobează sistemul cheltuielilor publice poate fi conceput prin
prisma următoarelor componente majore: cheltuieli bugetare, extrabugetar, cheltuieli
speciale, cheltuieli ale entităţilor economico-financiare cu capital de stat.

Cheltuielile publice sunt un concept financiar al cărui conţinut il reprezintă exprimarea in

formă bănească a relaţiilor economico-sociale apărute intre stat (pe de o parte) şi
persoane fizice şi juridice (pe de altă parte) cu ocazia folosirii resurselor financiare ale
statului şi in scopul exercitării funcţiilor şi atribuţiilor acestuia.

Conceptul de cheltuieli publice este legat de indeplinirea funcţiei de alocare a finanţelor

publice şi anume de componenta ei privind repartizarea şi utilizarea resurselor financiare
ale statului. In sfera de cuprindere a acestor cheltuieli se includ, după criteriul instituţiei
care le efectuează:

Cheltuieli publice efectuate de administraţiile publice centrale de stat , care pot fi

particularizate după sursa de finanţare in:

3
  finanţate din bugetul de stat (bugetul central de stat, in cazul statelor federative),
 finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat,
 finanţate din fonduri speciale (bugetare sau extrabugetare);

Cheltuieli publice efectuate de administraţiile publice locale , care, in cazul statelor

federative, se regăsesc pe două niveluri ale ierarhiei structurii administrativ-teritoriale:

 efectuate de organele administrativ-teritoriale intermediare (state, provincii,

regiuni ş.a.),
 efectuate de organele administrativ-teritoriale locale (oraşe, comune etc.);

Cheltuieli publice efectuate de organisme/administraţii internaţionale/

supranaţionale .

Unele din aceste cheltuieli pot fi transferuri intre componentele sistemului naţional de
bugete. Dacă luăm drept criteriu includerea sau nu a acestor transferuri in cheltuielile
publice, acestea se clasifică in:

Cheltuieli neconsolidate , care cuprind respectivele transferuri, fiind deci totalul

cheltuielilor publice din sistemul naţional de bugete:

TCP = Cc + Ci + Cl, (1.1) unde:

TCP = total cheltuieli publice,

Cc = cheltuielile publice ale administraţiilor publice centrale,

Ci = cheltuielile publice ale organelor administrativ-teritoriale intermediare,

Cl = cheltuielile publice ale organelor administrativ teritoriale locale

Cheltuieli consolidate , care nu cuprind respectivele transferuri:

CPC = TCP – T, (1.2) unde:

CPC = cheltuieli publice consolidate,

T = transferuri intre administraţiile publice centrale şi cele intermediare şi locale.

2. Destinaţia cheltuielilor publice

Generează o structură a lor pe două componente:

 avans de produs intern brut , reprezentand cheltuieli ale instituţiilor publice pentru
formarea brută de capital;
 consum definitiv de produs intern brut , reprezentand orice alte cheltuieli ale
instituţiilor publice, numite in mod obişnuit şi curente sau de funcţionare.

4
Cheltuielile publice pot fi structurate şi după criteriul sursei formale de finanţare:

 cheltuieli bugetare , finanţate din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale
de stat, din bugetele locale/intermediare sau din bugetele instituţiilor publice
autonome;
 cheltuieli finanţate din fonduri cu destinaţie specială ;
 cheltuieli extrabugetare , finanţate din resurse financiare neincluse in bugetele
administraţiilor/instituţiilor publice; veniturile care se pot constitui ca
extrabugetare sunt menţionate sau decurg din prevederilegale; cheltuielile
efectuate din aceste venituri sunt stabilite in mod autonom de
administraţia/instituţia publică ce a realizat venituri extrabugetare; atat veniturile,
cat şi cheltuielile respective sunt definite intr-un plan de venituri şi cheltuieli
extrabugetare şi sunt supuse controlului financiar privind legalitatea
constituirii/utilizării lor;
 cheltuieli efectuate din bugetul Trezoreriei publice (in statele in care legea prevede
execuţia bugetului de stat prin Trezoreria publică). Toate aceste patru criterii de
structurare a cheltuielilor publice au invedere conţinutul lor.

Din acest conţinut rezultă evident deosebirea între cheltuielile publice şi cheltuielile
bugetare:

 Sfera cheltuielilor publice o include pe cea a cheltuielilor bugetare,

adică acestea din urmă sunt parte a celor dintai şi le includ numai pe
cele efectuate din bugetul de stat, din bugetele locale/intermediare şi din
bugetul asigurărilor sociale de stat. Cheltuielile publice le includ pe
acestea şi, in plus, pe cele efectuate din fonduri extrabugetare, din
fondurile autorităţilor/instituţiilor internaţionale/supranaţionale sau din
veniturile proprii obţinute de instituţiile publice.
 Cheltuielile bugetare se efectuează strict pe baza creditelor bugetare, in
timp ce cheltuielile publice se efectuează şi pe baza altor surse
financiare decat creditele bugetare. Aceasta inseamnă că efectuarea
cheltuielilor bugetare se poate face strict in limita şi pe baza aprobării
lor de către Parlament sau de către autoritatea intermediară/locală
investită de acesta pentru a aproba bugete. Aceasta mai inseamnă şi că
efectuarea cheltuielilor bugetare este determinată nu numai de
constituirea/existenţa resurselor de finanţare, ci şi, in mod neapărat, de
existenţa aprobării din partea organului legislativ pentru efectuarea lor.

5
 II.CHELTUIELILE BUGETARE

Articolul 10. Cheltuielile bugetare

(1) Cheltuielile bugetare sînt determinate de alocaţiile specificate în legea bugetară

anuală.

(2) Cheltuielile includ:

a) fondul de salarii al angajaţilor autorităţilor publice;

b) alte cheltuieli operaţionale ale autorităţilor publice;

c) cheltuielile pentru învăţămînt, ştiinţă, cultură şi artă, ocrotirea sănătăţii, sport, protecţia
socială, protecţia mediului înconjurător;

d) susţinerea unor programe de cercetare ştiinţifică fundamentală;

e)investirea programelor de stat pentru dezvoltarea ramurilor economiei naţionale

aprobate de Guvern;

f) transferuri pentru autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile finanţate de la

buget, întreprinderile de stat;

g) investirea în infrastructura publică şi în fondurile fixe care aparţin Guvernului sau

societăţii;

h) asigurarea apărării ţării, ordinii publice şi a securităţii naţionale;

i) serviciul datoriei de stat;

j) plata cotizaţiilor în organisme internaţionale;

k) implementarea altor strategii şi programe guvernamentale în condiţiile legislaţiei.

(3) Cheltuielile bugetare nu includ rambursările sumei de principal pentru datoria de stat

LEGE Nr. 847 din 24.05.1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar

6
Cheltuielile bugetare sunt acelea înscrise în bugetele publice şi finanţate din fondurile
băneşti administrate de către autorităţile publice. Acest tip de cheltuieli reprezintă
principalulsubsistem al cheltuielior publice şi se structurează în funcţie de componentele
sistemului bugetar public şi de autorităţile publice la nivelul cărora se administrează
resursele băneşti.

Cheltuieli publice extrabugetare sunt acelea care se finanţează din fondurile financiare
ce se formează în afara bugetului statului pentru întreprinderi publice, mixte şi private.

Cheltuieli publice extrabugetare sunt acelea care se finanţează din fondurile financiare
cese formează în afara bugetului statului pentru întreprinderi publice, mixte şi private.

Cheltuielile speciale sunt cheltuieli care urmăresc realizarea unor obiective şi acţiuni de
interes public, fiind finanţate din resurse publice ce se formează în fonduri speciale,
distincte, administrate direct de căter anumite ministere sau alte organe de stat. Spre
exemplu în cadrul acestor cheltuieli întalnim fondul pentru asigurări sociale, fondul
pentru sănătate, pentru agricultura, pentru constituirea şi modernizarea drumurilor ce sunt
administrate de către aceste ministere şi finanţează nevoile specifice acestor domenii.

Ultima componentă, cheltuielile întreprinderilor sau instituţiilor financiar-bancare

cucapital de stat nu se reflectă în bugetul public, deci nu sunt cheltuieli bugetare. Aceste
cheltuielifie că sunt de investiţii sau de exploatare, au un caracter public, prin prisma
proprietăţii pe care este întemeiată.

Dacă se are în vedere care sunt sunt autorităţile publice care angajează diferitele tipuri de
cheltuieli publice, se pot distinge:

 Cheltuieli ale administraţiilor centrale de stat, finanţate din fonduri administrate

deautorităţile statului, situate la acest nivel
 Cheltuieli ale administraţiilor locale, regionale, finanţate din fonduri
administratede autorităţi ale entităţilor administrativ-teritoriale
 Cheltuieli ale întreprinderilor cu capital de stat.

Dimensionarea cheltuielilor publice totale şi repartizarea acestora pe destinaţii şi

beneficiari derivă direct din necesitatea acoperirii nevoilor publice, prezentându-se din
acest punct de vedere, mai întâi ca o chestiune politică de mare importanţă şi apoi ca una
economică, de constituire a resurselor băneşti necesare pentru acoperirea lor.

În cele din urmă, înţelegerea conţinutului şi a întregului proces de delimitare

acheltuielilor publice, formării resurselor necesare acoperirii nevoilor ce trebuie
satisfăcute, presupune cunoaşterea criteriilor de clasificare a cheltuielilor publice pe
diferite categorii.

7
Structura cheltuielilor bugetare evidenţă factorii care asigură creşterea acestora şi
modul în care pot fi controlaţi, sursele utilizate şi modalitatea de acoperire a cheltuielilor
bugetare, precum şi identificarea diverselor forme de ajutoare financiare acordate de către
stat.

Clasificaţia cheltuielilor bugetare suferă schimbări de la an la an, în funcţie de politica

bugetară, cele mai semnificative fiind cheltuielile curente (de personal, bunuri şi servicii,
dobânzi, subvenţii), cheltuieli de capital, împrumuturi şi rambursări de credite.

3. Legătura dintre cheltuielile publice şi cheltuielile bugetului de stat

Cheltuielile publice exprimă relaţiile economico-financiare în formă bănească, care se

manifestă între stat, pe de o parte şi persoane fizice sau juridice, pe de altă parte, cu
ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii
funcţiilor sale.

La rândul lor, cheltuielile bugetare reprezintă cheltuielile publice care se acoperă din
resursele prevăzute în bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat
şi bugetele instituţiilor publice autonome.

Din punctul de vedere al conţinutului economic, cheltuielile publice pot reprezenta un

consum definitiv de produs intern brut (cheltuieli curente) sau avansare de produs intern
brut (cheltuieli de capital).

Prin urmare, atât cheltuielile publice cât şi cheltuielile bugetare permit creşterea
productivităţii muncii, a PIB-ului, a cheltuirii cu eficienţă a fondurilor publice în
domeniile sănătăţii, învăţământului, culturii, ordinii şi administraţiei publice.

Corelaţiile dintre cheltuielile publice şi cheltuielile bugetare justifică importanţa

semnificativă a efectuării acestora, precum şi implicaţiile pe care le au asupra reglării
macroeconomice.

Astfel, se impune efectuarea periodică a unor analize asupra modului de efectuare a

cheltuielilor bugetare, pentru a se evidenţia eficienţa resursele allocate pentru finanţarea
unei anumite destinaţii (învăţământ, sănătate,etc.), precum şi măsurile ce trebuie luate
pentru ca bugetul de stat să contribuie la reglarea macroeconomică.

Aceste aprecieri se justifică întrucât, din păcate, practica bugetară din România se
bazează pe proiecţiile bugetare şi măsurile reparatorii ale procedurii bugetare (prin
rectificările bugetare), punându-se un accent mai limitat pe analizarea modului în care se
efectuează cheltuielile bugetului de stat, deşi eficientizarea acestora au rol semnificativ în
reglarea macroeconomică.

8
 BIBLIOGRAFIE

I. CĂRȚI:

1. Bistriceanu Gheorghe, Gheorghe H. Popescu, Bugetul de stat al României, Editura

Universitară, Bucureşti, 2007.
2. Anghelache Gabriela, Belean Pavel, Finanţele publice ale României, Editura
Economică, Bucureşti, 2003.
3. Văcărel Iulian, Finanţe publice, Editură didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2003.

II. SURSE INTERNET:

1.www.mfinante.ro