Sunteți pe pagina 1din 2

Curs 4 – 04.11.

2019

Riscurile de audit
Pentru a preîntâmpina eventualele riscuri care pot apărea pe parcursul desfășurării misiunii de
audit, auditul trebuie să folosească tehnici și proceduri adecvate în evaluarea situației financiare.
În aceste condiții , auditul recurge la unele măsuri care implică utilizarea unor proceduri
specifice, menite să identifice principalele riscuri.
Deoarece probabilitatea de apariție a riscurilor este diferită, acestea au fost clasificate în 2
categorii:
 Riscuri potențiale au o iminență crescută de apariție și se datorează, în principal, unui control
intern ineficient.
 Riscuri probabile sunt o parte componentă a riscurilor potențiale și se datorează lipsei unor
măsuri corespunzătoare de prevenție în ceea ce privește fraudele și erorile.
De audit nr. 400 definește la rândul său 3 tipuri de riscuri:
 Riscul inerent - este cauzat de posibilitatea apariției de erori în înregistrările în contabilitate a
operațiilor și tranzacțiilor, precum și în preluarea lor din documentele justificative în registrele
contabile. Este cauzat, în special, de lipsa de organizare de la nivelul compartimentului financiar-
contabil, precum și de utilizarea unor aplicații informatice neperformante.
 Riscul de control - este cauzat de existența unui control intern ineficient atât la nivelul de
compartimente cât și la nivelul global și care este incapabil să prevină apariția fraudelor și erorii.
 Riscul de nedetectare – este un risc care ține de experiența auditorului și este cauzat de utilizarea
de către acesta a unor proceduri și tehnici necorespunzătoare care duc la nedetectarea erorii.
Pe lângă aceste 3 tipuri de riscuri identificare de literatura de specialitate, în funcție de domeniul
de activitate mai pot apărea și alte tipuri de riscuri, cum ar fi:
a) riscuri generale specifice firmei - sunt acele riscuri care sunt generate de particularitățile proprii ale
societății respective și pot fi împărțite astfel:
 riscuri legate de situația economică a firmei- posibilitatea apariției riscurilor specifice de audit
este mai mare în cazul firmelor care se confruntă cu dificultăți financiare (lipsă de lichiditate,
viteza de rotație mare a salariaților, etc.).
 riscuri legate de organizarea generală a firmei – în această categorie intră riscurile legate de
organizarea structurală a firmei, de organigrama acesteia, de diagrama de circulație a
documentelor, de relațiile dintre angajați și conducere, de fluxul de numerar, precum și de toate
măsurile organizatorice întreprinse de manageri pentru desfășurarea activității.
 Riscuri legate de atitudinea conducerii – aceste riscuri apar îndeosebi, în cazul în care auditul
este impus conducerii de către terți ( Instanță, viitori investitori, etc.), în aceste condiții atitudinea
reprezentanților din conducerea firmei putând fi nefavorabilă aplicării tehnicilor și procedurilor
de către auditor prin nepunerea la dispoziție a documentelor.
b) riscuri legate de natura operațiunilor efectuate – aceste riscuri sunt influențate foarte mult de
identificarea sistemelor și a domeniilor semnificative. Aceste riscuri au o posibilitate de apariție mai mare
în cazul firmelor mai complexe cu domenii de activitate multiple și în care identificarea domeniilor
semnificative este mai dificil de efectuat.
c) riscuri legate de conceperea și funcționarea sistemelor – în această categorie sunt incluse riscurile
generate de utilizarea unui sistem informatic învechit și neadaptat la nevoile de dezvoltare ale firmei și
care poate duce la apariția unor erori greu de detectat.
Risucrile de nedetectare a erorilor de către auditor, indiferent de experiența și capacitatea
auditorului precum și de tehnicile și metodele folosite de acesta în activitatea curentă a firmei se pot
strecura erori a căror prevenire și eliminare depinde foarte mult de existența unui control intern eficient și
permanent.
Identificarea și controlul riscurilor de către auditor se face prin întocmirea unei matrici de risc în
care pe lângă totalitatea riscurilor identificate trebuie să apară și gradul de probabilitate și de manifestare
a acestora.

S-ar putea să vă placă și