Apoziția

1.     Este un cuvânt sau o construcţie mai largă, care reia şi explică, detaliază un alt cuvânt:
Câinele lui,  un lup, îl însoţea pretutindeni.
Am plecat cu Alexandru, vărul meu dinspre mamă.
 
·         Apoziţie = atribut?
Deşi în cele mai multe cazuri cuvântul reluat şi explicat este un substantiv, apoziţia depăşeşte sfera
atributului, adică termenul explicat poate fi un adverb, un verb, un adjectiv etc:
 
L-am auzit lamentâdu-se, adică plângându-se de felul cum era tratat.
L-au găsit a doua zi tot acolo, adică în şanţ.
Şi deodată a apărut el: nenorocitul, hoţul, condamnatul, cel dispreţuit de toţi.
Gustul fructului era ciudat, adică dulce-amărui.
 
·         Cazul apoziţiei.
De regulă, apoziţia care explică un substantiv sau un pronume este în cazul nominativ

·         Adverb + apoziţie.
Uneori apoziţia este anunţată de un adverb explicativ: adică, anume, bunăoară, ca:
Am doi fraţi,  anume Radu şi Mircea.
Ai putea să-mi dai un ajutor, bunăoară la spălat vasele.
Apoziţia precedată de adverb apare mai ales în limba familiară, vorbită.
 
2.     Explicaţia sau detalierea unui cuvânt poate fi uneori extinsă la nivelul unor propoziţii, juxtapusă
sau legată de principală fie prin conjuncţii (ca, să, ca…să), pronume relative (mai ales ceea ce) sau
adverbe relative:
 
Mi-a venit o idee:  împachetăm şi plecăm imediat.
A venit cu o propunere: să renunţăm la cumpărarea casei şi să luăm o maşină.
M-a minţit cu neruşinare, ceea ce m-a înfuriat.           
 
·         Ca şi în cazul apoziţiei, propoziţia cu această valoare poate fi anunţată sau nu de un adverb
explicativ:
 
A început să se poarte ciudat, adică încearcă să mă evite.
S-a pregătit temeinic pentru concert, adică a exersat şi a compus piese noi.
 
3.     Locul apoziţiei.
Atât apoziţia cât şi propoziţia cu această valoare se plasează întotdeauna după cuvântul pe care îl
explică (vezi exemplele de mai sus).