Eliade- mitul eternei reintoarceri- mitul ca baza

Eliade face o analiza asupra mitului, punand sub lupa societatile care cred inca in puterea mitului ca
amerindienii, populatiile din Bolinezia si Malaezia. Mitul presupune povesti sacre legate de zei, povesti in
care se explica nasterea universului si faptele zeilor, acestia oferind prin actele lor modelul pentru oameni.
Aceste credinte mitologice se refera la un timp tare al inceputurilor, la momentul Creatiei.

Ceremonia are un creator magic, se desfasoara in afara satului (coliba ceremoniala-subiect intalnit si
la Propp); in aceasta ceremonie, ucenicii trebuie sa se supuna unor canoane si interdictii- baza basmului
anterior. Asa cum am mai mentionat - tanarul aspirant trebuie sa treaca printr-o serie de probe, incepand cu
izolarea de comunitate, interdictii referitoare la hrana, apa si somn, ca orice erou mitologic care vrea sa isi
demonstreze puterea, sau sa isi depaseasca statutul de muritor si sa obtina lucrul cautat de la Ghilgames, la
conchiztadorii Americii de Sud tema intalnita si intr-unul din cele mai complexe si neobisnuite basme ale
noastre „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”.

Eliade numeste istoria adevarata - mitul si „istoria profana” - pe cea fizica, raportarea se face la
fiecare in parte, in functie de mentalitatea proprie, fapt la care se ajunge prin schimbarile aparute din cauza
diversilor factori externi. Exista o dihotomie „mit viu”- in care oamenii cred si prin repetarea caruia doresc sa
ajunga in illo tempore, un lucru despre care se vorbeste, se reaminteste, se invoca si se aduce in prezentul
profan. Recitarea unui mit pentru comunitatile care cred in el, nu este numai o modalitate de a face cunoscuta
istoria zeilor pentru cei care nu o cunosc, dar are si o functie magica de intoarcere in istoria adevarata si
bineinteles iesirea din istoria profana. Dovada a functiei magice a mitului este faptul ca in aceste
comunitati, numai samanul /vrajitorul/preotul satului/inteleptul pot sa le recite cu scop de invatatura, intr-o
anumita perioada a anului sau a ciclului cosmic si / sau a zilei. De aici concluzionam ca functionalitatea
mitului este dubla, chiar tripla daca mentionam faptul ca ele au si rol moral-model din faptele zeilor de urmat
pentru oameni.

Eliade considera mitul ca model exemplar si exemplifica functia creatoare a acestora; faptul ca mitul,
recitarea lui duce la dorinta de creatie si ofera un model pentru actiunile lui. In societatile primitive in care
mitul este viu, acestea „creeaza si justifica intreaga activitate a omului”. Facem asa pentru ca asa a facut zeul,
in episodul mitologic povestit de saman si stiut de toti. Ca exemplu legenda Zeului Razboiului la azteci-
legenda spune ca iesind din pantecele mamei a razbunat-o pe aceasta, omorandu-si sora vitrega si aruncandu-
I trupul de pe templu…-lucru efectuat si de catre preoti azteci la templul respectiv.

Mitul, povestea sacra, relateaza de regula Inceputul, Geneza, nasterea unui lucru, gest, obicei- se
refera de regula la realitati existente, palpabile pe care omul doreste sa si le explice si le explica prin faptele
zeilor. Pentru aceste comunitati realul este sacru, este mit- toate acestea se confunda in ideea in care pentru
acestia mitul este realitatea si mitul este sacru. Profanul nu face parte din aceasta realitate - de unde si
dihotomia „istorie adevarata” , (istorie profana) –mit, „istorie profana” - istorie fizica. Mitul este
reprezentarea sacrului prin absolut, creatorul lumii acesteia povesteste cu referire la acel timp indepartat, care
face parte dintr–o alta emisfera modul in care a ajuns sa ia fiinta cosmosul – la nivel macro sau parte
componenta a acestuia-insula planeta. Prin povestirea mitului in cadrul acela special, acesta se reitereaza, se
produce din nou; este ca si cum am iesi din lumea fizica si ne–am situa deasupra timpului fizic si am asista la
momentul acela in timp cand mitul a luat fiinta. Povestirea, ritualul povestirii unui mit, caruia ii este necesar
cadrul special are efecte magice, se face reintoarcerea in illo tempore. Acelasi lucru se intampla si cu
basmele, reminescentele aceleiasi istoric credinte vii–prin atmosfera specifica, talentul povestitorului, parte
din structuri fixe, magice se face trecerea intr–un alt timp, magic, dominat de fabulos. Asa cum se stie
performarea mitului necesita acel cadru, dar are in componenta o serie de interdictii–improvizarea este
exclusa. Exista mituri care se pot spune in timpul unei secete–preotul tine post (intotdeauna inainte de o mare
incercare se face acest lucru–dar si interesant este in basme momentul in care eroul ajunge pe alt taram la
Sfanta Vineri / Baba Iaga care ii pune intrebari dar acesta ii cere intai mancare si apa ), face o serie de
incantatii, fum din diverse plante si sacrificii pentru imbunarea zeului–in cadrul actului ritual (mitul si ritul
merg impreuna avand aceleasi origini) relatarea mitului este parte componenta din aceasta si are rol in
cererea inaintata zeului. De regula structura este purificatoare–ritualuri adiacente / respectarea cadrului si
performarea propriu–zisa a mitului. Acest lucru se intampla intr–o masura si la povestirea basmului–exista
basme care isi pastreaza structura mitica si sunt spuse in momente anume ale anului–seceris, recolta intr–un
anumit moment al calendarului–vara, iarna, solstitiu sau intr–un moment important pentru comunitatea
respectiva–asa cum se intampla cu comunitati de ciobani printre care exista superstitia/obiceiul/reminescenta
ritualica de imbunare a zeitatilor lor pretectoare sa se spuna un anumit numar de basme. Clar este o ramasita
a unui mit, ritual sacru(pentru a primi) de provenienta pagana pentru a primi acordul zeilor.

Mitul creator–model pentru oameni. Eliade explica aparitia mitului – desemnandu–l ca ilustrarea
puterii creatoare a zeilor care erupe –cosmosul creat prin explozie de putere si teoria Big Bang–ului. Mitul
devine manifestare triumfatoare a unei plenitudini de a fi, trebuie sa facem ceea ce zeii au facut la inceput
(text indian apud Eliade (Catapatha Brahmana), „astfel au facut zeii, astfel au facut oamenii” (Tattiriya
Brahmana). Aceste afirmatii sunt revelatoare pentru analiza lui Eliade dar si relevante pentru alaturarea
noastra dintre mit, rit referinte care au fost transmise in basme.

Este relevant pentru ca afirmatiile provin din texte sacre indiene, scrise in perioade istorice adevarate
deci este relatarea conceptiei unui membru sacru al unei comunitati pentru care mitul ers viu, sacru,
reprezinta pe langa istorie, relitate sacra dar si indrumarea moralitatii de conduita.

In subcapitolul „Hermeneutica unui mit polinezian”, spune ca mitul „creeaza si orienteaza actiunile
omului” – si daca exista un mit polinezian si arata importanta acestuia in societatea respectiva, mitul fiind
regula si tipar pentru ca omul sa devina creator, puternic. In acesta se povesteste cum la inceputuri nu era
decat haos–apele si intunericul. Uimitor de asemanator cu mitul biblic crestin, identic aproape–la inceput era
intuneric si Dumnezeu a zis „Sa se faca lumina”. In acest mit se relateaza exact Geneza Cosmosului, pasii pe
care ii face Io–Zeul Suprem, apropiat asa cum am mai spus de geneza din tara evreilor, Vechiul Testament al
crestinilor. Io creeaza pamantul si cerul „apele sa se desparta, cerurile sa se faca, sa fie pamantul”. Aceleasi
cuvinte sunt folosite, cu putere magica pentru comunitatile respective din diferite activitati, ritualuri. Vedem
aici puterea creatoare a cuvantului „la inceput a fost cuvantul” – prin rostirea unor cuvinte zeul suprem
cheama lucrurile si creeaza, prin numire ele incep sa existe. Simpla „eticheta”, desemnare prin rostirea
numelui, este suficienta sa existe prin puterea zeului–cuvantul si lumina care este premergatoare ca geneza
celui dintai. Lumina–cunoasterea face cu putinta ca un lucru sa apara. Cuvintele magice rostite de zeu in
acest mit viu si ritual religios totodata fac parte din societatea respectiva : din toate riturile de trecere si pentru
ei au functie magica- aceste cuvinte sunt folosite in orice ritual ce este sacru, religios ce presupune creatie,
sunt repetate in timpul fecundarii unui uter steril, nastere, botezului, mortii, razboiului, dar foarte important
pentru lucrarea noastra cu ocazia „povestirilor genealogice

Povestitorul intra in atmosfera magica a timpului sacru prin rostirea cuvintelor de inceput pe care
zeul le–a spus cu ocazia Creatiei–se intra in zona magica in care cuvintele au putere fizica si creatoare, plus
este vorba si intrarea in acest timp al inceputurilor–lucru care nu se face oricum. Acest lucru s–a pastrat ca
reminescenta in basme–intrarea in atmosfera basmului, iesirea din istoria profana, fizica se face prin rostirea
de cuvinte care duc ascultatorul in lumea fabulosului, microfabulosului prin intermediul a ceea ce numim
„formula de inceput”. Cuvantul reprezinta forta, are puterea de a scoate din lumina creatia. Asa cum
observam si Eliade–interlocutorul sau, bastinasul care ii ofera informatia referitoare la modalitatea prin care
cuvintele folosite de Io sunt repetate in ritualuri de vindecare, arata modalitatea prin care se percepe mitul si
ritul in societatile arhaice. Mitul este asociat cu creatia, este sinonim, face parte din definitia lui, pentru ca
mitul arata modul in care s–a creat ceva. Ei gasesc alinare pentru orice neajuns prin recitarea mitului
cosmogonic, se face reintoarcerea la creatie, in timpul increatului si folosind cuvinte magice se vindeca orice
durere de natura fizica, sau lipsa. Tot Mitul reprezinta modelul – oamenii reitereaza mitul din dorinta de a fi
instanta creatoare si tot ce „omul face, repeta gestul arhetipalal lui Dumnezeu –Creator–crearea Lumii ”.

Mitul face parte la aceasta societate din toate compartimentele vietii–viata, moarte, razboi si are un rol
foarte important–nasterea Universului este modelul pentru orice tip de creatie din toate domeniile vietii.
Mitul este sacru pentru ca arata Creatia si in principal Cosmogonia care este arhetipul ideal. Orice actiune
efectuata inseamna creatie si incearca sa fie facuta dupa modelul cosmogonic–universul este Creatia
suprema, capodopera zeilor iar oamenii incearca sa imite modelul acestora

Repartitia mitului este un alt aspect important–cosmosul creatia prin excelenta trebuie reamintit
pentru a nu se pierde. Repetarea mitului respectandu–i regulile performarii acestuia inseamna recreerea
Universului– care este intinerit prin repovestirea creatiei supreme „repetarea duce la intrarea in spatiu inchis;
inghetarea altor simturi si existenta ” intr–o eterna intoarcere. Eterna reintoarcere este simbolul central a lui
Eliade si se refera la permanenta dorinta de intoarcere a omului arhaic in illo tempore, spatiul creatiei si
puterii. Reiterarea momentului inceputului ii da puterea omului dar si cosmosului–care prin povestirea
mitului despre creatie intinereste; cand un lucru nu functioneaza asa cum trebuie, fie razboi sau seceta, sau
foamete, omul traditional simte ca Universul este imbatranit, pentru intinerirea lui este necesar sa se repete
mitul.

In unele societati regele era reprezentantul cosmosului, cand acesta imbatranea era inlocuit de un
succesor, de obicei schimbarea se facea in mod violent prin uciderea vechiului rege–prin acest sacrificiu
cosmosul isi relua ciclurile de la inceput. Regele era deci oglindirea cosmosului –Eliade vorbeste despre
timpul ciclic, idealul comunitatii arhaice. Avem deci o alta dihotomie, timp liniar (si timp ciclic) –fara nici o
posibilitate de intoarcere inapoi si la sfarsitul acestei axe temporare totul se va fi sfarsit– sfarsit grandios si
intoarcerea la haos sau poate timpul infinit–si timpul ciclic esential pentru populatiile arhaice. Timpul este
creat, trece prin anumite faze si apoi imbatraneste–prin acte specifice timpul este reiterat si se intoarce la
inceputuri. Ciclitatea acestuia este demonstrat de miscarea zi–noapte, vara–iarna –este ceea ce vad si simt in
cosmos, si evident lucrul in care cred.

Eliade mentioneaza faptul ca pentru omul arhaic ciclitatea este ceva normal, apartine istoriei sacre,
insa nu este uitat, sigur ca ceea ce a fost se va repeta (isi doreste dar nu este sigur) pentru ca intervine dorinta
zeilor, pentru noi insa acest lucru este greu de conceput deoarece pentru civilizatiile crestine Dumnezeu s–a
manifestat in istoria fizica, profana.

Pentru acesti oameni actul de a repeta, timpul, crearea Cosmosului, actele zeilor, miturile au rol
creator, reiterarea unui mit duce la crearea lui, situarea in timpul inceputului si crearea mitului ori de cate
ori este repetat, ritualul efectueaza o creatie. Ei uita faptele zeilor pentru o deveni la randul lor creatori.

In aceasta lucrare , Eliade vorbeste despre o legenda a australienilor Achilpa–Creatia este efectuata
in illo tempore de catre o fiinta care creeaza un stalp, il unge cu sange si de pe el se urca la cer–pentru acesti
bastinasi stalpul reprezinta orientarea in timp si spatiu, mentinerea in lumea lor atat timp cat stalpul exista.
Stalpul acesta este simbolul axix mundi–spatiul de mijloc care face legatura dintre celest si infern, tot ce se
afla in jurul lui este spatiul sacru. Este de la sine inteles ca daca acesti oameni se deplasau luau stalpul cu ei,
pierderea acestuia reprezenta pierderea sacralitatii si legatura cu divinitatea. Acest simbol al pomului vietii,
ca centru al universului este intalnit la marea majoritate a comunitatilor facand parte din fondul simbolic
arhaic comun tuturor popoarelor.

Se identifica doua categorii de mituri, in functie de perceptia pe care oamenii o au despre acestea–
1)mitul viu– adevarat ,religos, pentru comunitatile care cred in puterea acestora si 2) mitul camuflat–cele care
sunt efectuate fara a se mai stii ratiunea ritualului. Din cele din urma au luat nastere basmele. Dupa cum
spune Propp– ritualurile care nu mai sunt considerate eficiente, nu sunt eliminate, dar isi pierd din valoarea
religioasa si se transforma– isi schimba functia, ajung o povestire si cum mitul si ritul merg impreuna,
povestea este insotita si de ritual a carui semnificatie a fost pierduta insa. La o analiza comparativa se vede
insa radacina acestuia–un ritual care si–a pierdut functia religioasa. Tranzitia este de la mit–legenda plus
basm, toate caracterizate de functia lor, adica ce cred, simt oamenii referitor la acestea.
 Stalpul ritualic se refera la comunitatile primitive din Oceania pana in America, miturile asiro–
babiloniene, crestine;toate reprezinta centrul universului, axis mundi printr–un copac, inaltimea, faptul ca e
indreptat spre cer face sa fie norma acest lucru; de la stalpii indienilor nord americani, la templele aztecilor si
pomul vietii in literatura crestina.

Ritul, mitul si conceptia primitivilor despre acestea stau la baza intelegerii structurilor basmului.
Trebuie analizat mitul si in ipostaza sa de mit–viu – adica reprezentarea realitatilor pentru comunitatile
respective. Numai asa se pot descoperi adevaratele radacini ale basmului–surprinzand desfasurarea nealterata
a sa. Este lesne de inseles cum aceste mituri care inseamna latura religioasa, creatoare, morala, modelul de
urmat,au fost atat de puternice in credinta omului primitiv, incat chiar si dupa venirea crestinismului, cele
doua au continuat sa existe in paralel, neexcluzandu–se. Ca exemplu avem simbolul zeului Thor, la popoarele
nordice,ciocanul care a fost pus alaturi de cruce in amulete. O serie de ritualuri sau reminescente ale acestora
pot fi gasite in interiorul basmelor, iar descoperirea este fascinanta. Sa gasesti intr-un basm cum e Harap–Alb
(fie el si cult, este facut pe tiparul unuia popular) referiri la lumea de dincolo in conceptia populara,
ajutoarele–reminescente ale unor zeitati pagane totemice, monstrii care pazesc diferite obiecte pretioase–ca
paznicii Infernului. Referiri mai pure, intr–un basm popular ca ”Tinerete fara batranete si viata fara de
moarte” –interdictii, incalcarea acestora, dorinta eterna a omului de a regasii nemurire dar si aceea a eroilor
din mituri care cauta izvorul tineretii vesnice.

Legaturile basmului cu mitul si ritul enuntate de Propp in lucrarea „Radacinile istorice ale basmului
fantastic”. Acesta mentioneaza faptul ca basmul ar avea radacini in vanatoare si in oranduirea gentilica (frati,
triburi ca in societatile ameroindienilor) sau in agricultura. Aspectele acestea sunt clare in ideea in care exista
simboluri vechi pastrate din aceste indeletniciri arhaice care se gasesc si in basme. Eroul din basme este pus
la incercare, el trebuie sa vaneze monstrul care cotropeste tinuturile sale sau ale viitorului socru. Monstrul
acesta este o ramasita a animalului totemic. La societatile primitive proba initiatica de intrare in randul
barbatilor consta pe langa izloarea de comunitate, depasirea conditiei umane prin privarea de somn, hrana si
apa, dar si a vana animalul totemic, ca faza la sfarsitul perioadei de probe si apoi eventuala insemnare a
initiatului.

Basmul isi are originile si in oranduirea de tip gentilic, dovada ar fi prezenta in numeroase basme a
fratiei de cruce, comunitate restransa. In ceea ce priveste radacinile acestuiain agricultura , axista basme cu
spirit agrar – ca exemplu basmul rusesc Suka v Burka ce incepe cu paya de catre cei trei fii ai taranului a
lanului de orez.

Propp spune ca legatura basmului cu ritul este directa, basmul relateaza ceea ce face, ritul, exista
posibilul asa cum am mai spus si mai sus, ca aceasta legatura sa nu fie una tip – copie dar se poate relata cu
semnificatie schimbata– insemnatatea acestuia pentru omul caruia sa ii fie adresata , sa fie schimbata. Astfel
timpul influenteaza ritul doar la nivel de perceptie asupra sa, el nu dispare ci schimba functia.

Legatura dintre basm si mit este una evidenta astfel: mitul relateaza povestile zeilor si geneze, fie ale
lucrurilor, obiceiurilor sau Universului. Povestitorul este un factor important in basm , de unde si legatura cu
mitul – acesta era recitat in forma fixa , improvizatiile nu erau admise, intr-un anumit interval si cu scopul
intorcerii in timpul inceputurilor, al Creatiei; pentru a se arata omului modelul creator; astfel exista basme
care se recita de catre oameni cu scopul de a imbuna zeii protectori animalieri pentru amuzament sau pentru
protectie.

Concluzie

Astfel de comparatii si elemente comune se gasesc in mai multe basme si mituri ale unor popoare aflate la o
departare geografica mare datorita fondului cultural comun, al basmului arhaic. Mentalitatea umana a dezvoltat
aceste mituri si simboluri din dorinte, aspiratii, temeri, fapte comune ale omului in general. Astfel ne putem explica
cum mitul irlandez despre Tir-Na-Nog este asemanator basmului „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”.

Bibliografie