Tema 1-Străinul sunt eu

Tema propusă, m-a făcut să mă gândesc la o imagine care mă urmărește

de ceva timp influențata, poate, și de situația actual care nu ne permite
să ieșim din carapacele noastre individuale, pe care ni le-am
perfecționat pentru a ne proteja. Imaginea aceasta și conceptul celor 5
straturi de piele aparține arhitectului, filosofului și artistutui austriac
Friedensreich Hundertwasser. Am să încerc să mă raportez la ideea sa
pentru idenificarea alerității. Primul strat – epiderma- ascunde trăirile
mele interioare, angoasele și imperecțiunile pe care le doresc ascunse.
Interesul meu de a arăta ce se ascunde aici nu există, cum nu mai există
nici interesul de a îi înțelege pe alții la nivel pround, din respect pentru
individualitatea fiecăruia. Acest strat nu este complet impermeabil pentru că eu mă consider o
persoană creativă, chiar dacă nu sunt un creator, astfel încât uneori gândurile mele sunt
împărtășite cu alții și poate acestea vor putea naște proiecte culturale menite ca să facă mai
frumoasă viața altora și desigur pe a mea.

Cel de –al doilea strat sunt hainele. Hainele vorbesc despre vârsta și statutul meu, despre
preocupările mele și pot fi foarte adesea înșelătoare pentru că preocupările mele sunt foarte
diverse și toate se reflectă în hainele pe care le port și pe care le schimb ca pe un element de
recuzită, chiar de mai multe ori pe zi, pentru că pe rând sunt: mamă, șofer, secretară și
președintele unui ONG -cultural, managerul unui proiect dar și o mare parte din „echipa tehnică
a acestuia”, curator de expoziții ,dar și omul din spatele tuturor cifrelor pentru că ele au fost și
rămân prima mea dragoste ....și, de ce nu acum, și student la istoria artei. Toate aceste roluri
reprezentate prin „haine” mă aduc aproape de foarte mulți oameni: familia mea, colaboratorii,
publicul. Relațiile acestea mute sunt întotdeauna sincere, dar niciodata prea puternice.

Atunci când mă gândesc la cea de-a treia piele mă gândesc la Hundertwasser care s-a autodefinit
ca „om ecologic”, raportandu-se la natură. Cred că această raportare la natură este un
discriminator important al modului în care trăim în societate. Eu fac parte dintre aceia care îi
admiră pe cei care trăiesc în respect față de natură și am o înțelegere mai mare față de cei care se
retrag din „agora” spre pusnicii extreme pentru a fi singuri cu credința lor și cu convingerea că
natura îi va proteja.
Hundertwasser a fost un exemplu radical și fascinant de artist care folosea cunoștințele științifice
despre natură ca bază pentru expresiile sale creatoare. M-am identificat din acest punct de vedere
cu el în măsura în care ma situez pe o graniță foarte instabilă între un spirit realist, tehnic, practic
și unul creativ, liber, imaginativ și aceasta este numai una dintre barierele care apar între mine și
aceste două grupuri din care aș putea să fac parte, dar nu fac parte din niciunul dintre ele. Privind
retrospectiv cam la fiecare deceniu în viața mea a avut loc o schimbare majoră care m-a dus de o
parte sau de alta a acestei bariere și cred că așa se va întâmpla și de acum încolo, dar cumva ne
aflăm la începutul unui astfel de ciclu. Acum pasiunea mea pentru artă și istorie,care au devenit
acum 10 ani o preocupare ,pot deveni o meserie.

Cea de –a patra piele,a naționalității, mă duce pe mine într-o zonă foarte bizară a multor
impulsuri și negații pentru că sunt un neam corcit, o generație prea nouă ca să uite amintirile
bunicilor și străbunicilor sau să trăiască într-o societate în care răbufnirile de naționalism, de cele
mai multe ori pe un fond construit atât de fals, pe amintirile altora ,pe cunoștințe de istorie din
școală, care au fost pervertite cu bună știință de istoricii epocii comuniste. Si atunci ce legătură
au toate astea cu străbunicii mei levantini, greci din imperiul otoman? Ce legătură avea cu
rădăcinile mele moldo-ucrainiene care mi-au dat dacă nu mai mult o anumită înțelegere a
limbilor slave o ușurință a înțelege scrierea chirilică a vechilor documente medieval, ei, dar aici
sfârșeste această aventură nașională fără a uita copilăria mea într-o curte din Sibiu cu sași și
landleri care vorbeau dialectal austriac?

Așa ajungem la cea de-a cincea piele, care ne separă de cei care nu sunt de aceeași naționalitate
cu noi, și din motivele enunțate mai sus eu nu am acestă cea de-a cincea piele. Aici poate fi chiar
în cel mai strict sens al cuvântului de piele: de pielea roșcaților pistruiați a cazacilor de pe Don la
pielea femeilor berbere din Nordul Africii sau a amerindienilor de la Cuzco sau mai departe de la
Ushuaia. Pe toți aș vrea să îi întâlnesc ,dar poate nici nu este nevoie să ies din camera mea ca să
îi întâlnesc. Pe unii i-am întâlnit déjà în lecturile mele, pe ceilalti îi primesc în casă prin cursurile
noastre în care aflăm despre – granițele grupurilor entice de la Frederick Barth sau China văzută
de Jacques le Goff.