Traducere Vladuţescu

Pagina 79
1. Principiul (arkhé) se zice mai întâi acelui ceva de la care începe mişcarea lucrului
[…] Mai este apoi şi acel ceva cel mai bun de la care orice lucru porneşte
[…] Este, apoi, şi acel ceva prim şi prezent-în (enyparchontos) al generării
[…] acel ceva de la care în mod natural începe mişcarea sau schimbarea
[…] alegerii deliberate în funcţie de care se mişcă ceea ce se mişcă şi se schimbă ceea ce se
schimbă
[…] putere de dispunere iniţiatoare
[…] ceea ce este punct de plecare în cunoaşterea sa
[…] cauzele
Trăsătura comună a principiilor deci este de a fi mai întâi, în ordinea fiinţării, a generării şi a
cunoaşterii.
[…] unele sunt prezente-în, altele sunt în afară. De aceea natura este principiu, şi, tot asemenea,
elementul, gândirea, alegerea deliberată, substanţa şi capătul – tò où éneka, întrucât pentru multe,
principul cunoaşterii este binele şi frumosul

2. Se numeşte într-un prim sens cauză (aition) ceea ce este prezent-în şi din care ceva ia
naştere.
[…]în alt sens, se zice despre formă – eidos şi model – parádeigma, adică este cuvânt pentru esenţă
– ti en enai
[…] Mai e şi principiul schimbării – …ceea ce face să fie imobilitatea, …acel ceva ce e cauza unei
decizii, …înfăptuitorul, cauza înfăptuitului şi cel care schimbă, cauză a ceea ce se schimbă…

De asemenea, scop – tò télos înseamnă acela în vderea a ceva – tò ou eneka…

Apoi … intermediar între impuls şi scop…

Toate acestea sunt în vederea a ceva … unele, instrumente, altele, acţiuni

… prezenţa ,si lipsa sunt cauze mişcătoare…

Toate aceastea, considerate de noi a fi cauze, sunt în mod limpede în patru sensuri.

Pagina 82
 4. Natură(phýsis) se zice … acelui ceva prim prezent-în din care se dezvoltă ceea ce creşte.
Apoi mai este şi acela de la care vine prima mişcare în fiecare din cele ce există… potrivit
cu ceea ce îi este propriu
Pagina 85
Despre unu
- Continuitate
- Acel ceva a cărui mişcare este prin sine şi nu altfel
Dar mişcarea este ca unul, când e indivizibilă, şi este indivizibilă, după timp
La linia dreaptă … mişcarea este doar simultaneitate, pntru că nici o parte cu o mărime oarecare nu
este în repaus, în timp ce alta se mişcă, precum în linia frântă.
Despre unu în sine se mai vorbeşte într-un fel, când subiectul nu este diferenţiat, şi nu este
diferenţiat în lucrurile î care senzaţia nu distinge nimic după specie – eidos.

Pagina 88
Apoi, fiinţă şi a fi, însemnând când ceva care este ca potenţă, când ca enteleheia

Pagina 89
8. substanţă (oúsia) se mai spune şi la esenţă, prin care lucrul se defineşte.
Deci despre substanţă se vorbeşte în două moduri, ca subiect ultim, care nu mai poate fi spus
despre altul, şi ca acel ceva care, deşi nu mai mult decât el însuşi, poate fi totuşi separat.
De acest fel este forma-morphé, şi eidos-determinaţia substanţială a fiecăruia.

Pagina 92
…fiinţarea are multe sensuri, în primul rând este anterior subiectul/ [subiectul este anterior], ca [la
fel cum], de altfel, şi substanţa [este] anterioară, şi ea, apoi şi după putinţă şi după act.
[Putinţă şi act pot fi anterioare, dar în act vor fi numai după dezagregarea? Întregului???
Relaţia materie=parte/ substanţă=întreg]

12. Putinţă (dýnamis) se zice mişcării şi schimbării … în altul sau în acelaşi considerat ca altul ori
prin altul sau prin acelaşi luat ca altul.
Putinţă deci pentru ceva este să sufere o modificare şi când spunem că poate să primească o
determinare anume şi când nu e susceptibil decât de ceea ce-l duce la mai bine. Mai este, apoi, şi
capacitatea de a duce la bun sfârşit ceva sau după libera alegere…
Acestea fiind diferitele sensuri ale putinţei, în-putinţă-de, ar fi de zis, deodată, privitor la ceea ce
are principiul mişcării şi schimbării … apoi, cu-putinţă se mai zice şi despre acela căruia poate să
se exercite, dar şi despre ceva cu-putinţa-de-a-se-schimba-în-altceva… Atunci este clar că are în
sine o dispoziţie anume, o cauză şi un principiul pentru a se modifica.
… fiecare putinţă are o neputinţă opusă,… de mişcare simplă sau de mişcare desăvârşitoare

Pagina 94
13. Cantitate (posón) se zice despre ceea ce este divizibil în două sau mai multe părţi inerente,
fiecare fiind, prin natură, unul şi ceva anume.
O multiplicitate este o cantitate, dacă este numărabilă, şi o mărime, dacă se poate măsura.
O multiplicitate se numeşte ceeea ce se poate divide non-continuu, şi o mărime, ceea ce este
divizibil în părţi continue.

Pagina 95
Marele şi micul, mai multul şi mai puţinul, luate în ele însele ca şi în raportare unele cu altele, sunt
şi ele determinaţii ale cantităţii prin sine. Dar, prin transpunere, aceste nume pot fi şi despre cele
altfel.
…
Cantitatea prin accident… fie ca mişcarea şi timpul, ele însele, sunt cantităţi. Se zice, doar, că
acestea din urmă sunt cantităţi, continue chiar, datorită divizibilităţii celor cărora le sunt ca
determinaţii. Iar pe aceasta n-o înţeleg cu privire la ceea ce este în mişcare, ci la intervalul parcurs,
pentru că, de fiecare dată, acest spaţiu este o cantitate, mişcarea este şi ea o cantitate, precum şi,
întrucât mişcarea [este cantitate], şi timpul [este cantitate].

Pagina 95
14. Calitate (poión) se zice, într-un fel, diferenţei ca esenţă…
… ceea ce înseamnă că diferenţa după esenţă este în ordinea calităţii. Acesta este primul sens î care
se ia calitatea, diferenţa esenţei.

Pagina 96
Fiindcă tot ce poate fi mişcat sau actuant într-un sens este bun, pe câd contrariul, în altul, e de
calitate rea. Cu deosebire în cele însufleţite, binele şi răul înseamnă calitate şi, înte ele, în primul
rând în cele ce au capacitatea de a alege.

Pagina 98
16. Perfect/ desăvârşit (téleion) se zice, într-un sens, despre ceva din afara căruia nu se mai poate
aduce nici o parte…
Mai este, apoi, şi ceea ce în ordinea dominanţei sale nu are a fi depăşit în genul său… când nu le
lipseşte nici o însuşire specifică virtuţi lor, în această condiţie.
… fiindcă perfect este fecare lucru şi orice esenţă este perfectă când… luate în aspectul dominanţei
lor, se vede că nu le lipseşte nici o parte din mărimea lor după natură.
Tot asemenea şi despre cele ce ajung în cele mai bune condiţii la scopul lor, căci atingerea scopului
înseamnă a fi perfect.
Şi scopul, în vederea a ceva, este desăvârşire. Aşadar, cele ce se zic perfecte prin sine sunt în aceste
sensuri: unele după bine, când nu le lipseşte nimic şi nu pot fi depăşite şi nu primesc ceva din afară,
în genere, când nu pot fi întrecute în genul lor şi nu au ceva dincolo de ele.

17. Limita (péras) [//apeiron = infinit] se zice extremităţii fiecărui lucru, adică acelui ceva prim
dincolo de care nu mai este nimic din lucrurl însuşi şi acelui altceva prim dincoace de care lucrul
este întregul însuşi, de asemenea şi eidos – configuraţia unei mărimisau a ceea ce are mărime, ca şi
capătul fiecărui lucru, adică termenul către care se îndreaptă mişcarea şi acţiunea şi nu acela de la
care porneşe. Uneori însă, şi către ce şi de la care pot fi numite la fel, adică scopul, şi tot limită se
mai numeşte
Pagina 99
Ce anume este ca substanţă şi ce-anume-este-ceea ce-este fiecare lucru în parte, pentru că acesta
este limita cunoştinţei. Şi este aşa fiind a lucrului însuşi.
Este evident, de acum, că limita are tot atâtea accepţii câte are şi principiul, chiar mai multe, căci
principiul este o limită, dar nu orice limită, [este] principiu.

Pagina 100
22. Privaţiune (stéresis) se zice, într-un sens, despre ceva ce nu are ceea ce ar fi firesc să aibă, de
asemenea şi când, prin sine, un lucru nu este făcut să aibă un atribut, precum se spune despre o
plantă că este lipsită de ochi.

Pagina 102
25. Parte (méros), mai întâi, se zice despre ceea ce, într-o modalitate anume, o cantitate poate fi
divizată, pentru că întotdeauna ceea ce este luat dintr-o cantitate, întrucât e cantitate, se cheamă
parte a ei, precum doi poate fi numit ca parte din trei….
În sfârşit, părţi ale unui întreg sunt şi cele ale definiţiei care pune în evidenţă pe fiecare dintre cele
ce sunt.

26. Întreg (hólon) se zice despre acel ceva căruia nu-I lipseşte nici una dintre părţile considerate
prin natură a fi un întreg, ca şi despre acela care conţine componentele în aşa fel încât sunt o
Pagina 103
unitate. Aceasta este de două feluri, sau întrucât fiecare parte este o unitate sau întrucât unitatea
rezultă din toate.
Aporie = fără ieşire // paradox = contrar opiniei

Note la Cartea Delta (V)

Pagina 288
1. Arkhé = început, origine; lat. Principium (Cicero, Lucretius); punct de pecare, putere,
autoritate.
Anaximandros ar fi fost cel dintâi care a afirmat că principiul şi elementul tuturor celor
existente este apeiron-ul.
În platonism[, arkhe este};
a. Principiu al fiinţării
Sursă şi principiu pentru mişcare; principiul este ceva nenăscut
b. Punct de plecare într-o argumentaţie
c. Principiu al cunoaşterii

14. entelekheia, act, actualizare; în opoziţie cu dynamis, în echivalenţă cu energeia

Heidegger: faptul-de-a-se-avea-pe-sine-în-sfârşit
Traducerea Şt. Bezdechi, Aristotel, Metafizica, ed. Acad RPR, buc, 1965 orice fenomne conţine un
act lăuntric iniţial (enteleheia) al dezvoltării sale  model, arhetip

22. Heidegger: “Am tradus dynamis rin aptitudine-pentru…, şi rin fapt de a fi apt-pentru…
Dynamis este o modalitate a ajungerii-la-prezenţă.”

Act, actualizare  prezenţă

27. télos, ca încheiere, desăv^arşire, termen limită, de îndreptare către, în vederea căruia
32. kolosos, trunchiat, ciuntit, mutilat; incomplet

De căutat:
Entelekheia

Capitolul Teta (IX)

Despre act şi putinţă/potenţialitate
Energeia = en+ergon = în operă  realizare efectivă, folosit ca sinonim pentru télos, operă, în
sensul a ceea ce trebuie produs şi a ceea-ce-a-fost-pus-aici.
Heidegger: energeia = faptu-de-a-sta-neclintit-în-operă
Entelekheia = desăvârşirea şi rezultatul realizării efective
En+tel(os)+ekhes = în scop, scopul în sine

Diadă:
- Principiu metafizic al diversităţii şi regularităţii (Pitagora)
- Relaţie între doi termeni, interacţiune;
- Grup de două celule rezultate din prima diviziune
- Grup armonic de două vocale
- // opusă monadei

Cartea Z (VII)
2. Substanţă, se zice, dacă nu în prea multe, cel puţin în patru sensuri principale, anume,
substanţa a ceva pare să stea ca esenţă – tò ti en einai, ca universal – kathoólou, ca gen –
génos sau, în al patrulea rând, ca substrat – hypokeimenon.

Aristotel numeşte acest principiu de perfecţiune/desăvârşire entelehie/enteleheia

- Principiu vital, care exercită o acţiune de atracţie către ţel/împlinire şi care însoţeşte pe tot
parcursul

DEX:
Entelehie = noţiune filozofică indicând perfecţiunea a scop lăuntric al dezvoltării tuturor lucrurilor
Aristotel: scopul lăuntric care stă la baza dezvoltării materiei??? Şi determină în mod finalist
întregul proces al dezvoltării ei
Scolastica: modalitate de a ajunge la perfecţiune a unui lucru (se pierd nuantele)

Lexilogos.fr
Principiu creator al fiinţei, prin care fiinţa îşi găseşte perfecţiunea trecând din potenţă
(puissance/putere/putinţă) în act

Aristotel
Dumnezeu:
- Prim motor al lumii
- “mişcătorul nemişcat”
“Motorul imobil” (Noica, p.31)
 - Actus Purus, act pur (cf. Noica, Pentru o interpretare a categoriilor la Aristotel, Ed. Acad.,
Bucureşti, 1968, p.28) act pur = care este debarasat de potenţă, de devenire, e în afara
transformării, modificării, este imuabil, nemişcat
Potenţă – capacitatea unui lucru de a primi un atribut, o proprietate
Act = capacitatea d a avea/deţine/include acel atribut, acea proprietate
A fi = capacitatea de a da, de a atribui o proprietate – vezi valorile lui a fi copulativ
Aristotel concepe dihotomic:
1. Există o substanţă veşnică, nemişcată, totodată despărţită (qadoş, sfinţenie, sacru) de toate
cele sensibile  vezi vectorul zero, ortogonalitatea
2. Există în mod necesar un mişcător nemişcat, un prim motor, care se identifică cu binele şi
este principiul mişcării
Sir David Ross, Aristotel, Ed. Humanitas, 1998, p. 24: Raportul cauzal conduce la concluzia că
există o cauză primă şi eficientă, şi această cauză este Primul Motor, Actul Pur.
De reformulat:
Aristotel arată că există un tip special de mişcare, specific omului, care se pune în mişcare pentru
că doreşte să atingă un anumit rezultat. Acest tip de mişcare are specificitatea că obiectivul de atins
nu se diminuează/consum/mistuie pe măsură ce este atins, ci rămâne identic – o atracţie care nu
astâmpără saţiul.
“Miscarea aceasta nu este împingere, ci atragere în orizontul menirii lor.” ?
Actul şi potenţa sunt principiile constitutive ale oricărei realităţi create, sunt două principii
corelative care se unesc pentru a da origine lucrurilor.
Potenţa nu poate niciodată să subziste de la sine, dar face parte din fiinţa care este deja în act.
Potenţa este imperfecţiune menită să devină perfecţiune în momentul când devine act
Actul este scopul potenţei şi ea există pentru act
La nivel cauzal, actul precede potenţa
Devenire = schimbare constantă a tuturor formelor fiinţelor
Mişcarea  spre realizarea deplină
Potenţa şi actul sunt cele două moduri fundamentale de a fi ale unei fiinţe
Actul ca entelehie = are în sine propriul scop – de a deveni desăvârşit
Actul ca entelehie este deosebit de actul ca energeia (energeia = activitate, travaliu)
Actul pur este activitate lipsită de potenţialitate, formă pe deplin realizată
Potenţa = dynamis = se defineşte prin relaţie cu actul (fiinţa în condiţie imperfectă care tinde spre
act, spre împlinire)
Potenţa pasivă (materia)/ potenţa activă (care are capacitatea de a se transforma singură)/ actul
(împlinirea, desăvârşirea)
Finalitate = sfârşit + scop
Infinitul este negenerat şi necoruptibil
Platon vb de o cauză primă a mişcării, obs. Că mişarea materiei nu poate proveni din materie
Prin mişcare D se manifestă în ochii tuturor, mişcarea => natura = urma lăsată de D în operele sale
Aristotel : Prim Motor, Mişcare de revoluţie asupra sa – întoarcere la punctul iniţial
Eternitate şi timp : timpul este mobil, este o bucată de eternitate
Newton: D nu este eternitatea, nici infinitul, ci este etern şi infinit
Platon – mişcarea e legată de timp, sunt ambele divizibile la infinit
Eternitatea este unitate absolută, indivizibilă

Aristotel terminologie
- To on eon = ceea-ce-este ca fiind; Fiinţa ca fiinţă
- To ti en einoi = ceea ce este în sine ceva, esenţă, ce-este-le lucrului
- Ousia = substanţă (nu materie!), Fiinţă < vb a fi
- To sumbebekos = accident, proprietate, lit. ceea ce e sosit împreună cu…, context,
proprietate contextuală, lat. con-textum= ţesut împreună cu, caracteristică, particularitate
- Eidos=sinonim pt ideea platoniciană, idee, formă, specie;
- morphe = formă, configuraţie
- Logos = definiţie, noţiune, lege, raport, relaţie, analogie, corespondenţă, de la logos,
leugein = a culege, a aduce împreună, a aduce la/către
- Aitia, aition = raţiune de a fi
- Dynamis = potenţă, virtualitate, capacitate
- Energeia de la ergon= a fi în act, entelekheia = a realiza o finalitate, a deveni ceea ce este, a
deveni complet, desăvârşit
actualizare, activitate, act
entelekheia este o acţiune, un act, o mişcare cu semnificaţie, cu sens, cu finalitate, cu scop,
pentru realizare, împlinire, desăvârşire
act împlinit şi perfecţiunea acestuia
de la enteleos = în mod complet, absolut + elein= a avea
intelect = eintelechus = care îşi are sfârşitul/împlinirea/actul în sine
- Horiston = separat, separabil, autonom, transcendent
- Kath auto = în sine, intrinsec
- Physis – natură, Fiinţă
Din Vocabularul European al Filosofiilor
Pagina 1000 despre Principiu, arkhê, principium
- Ceea ce începe
- Ceea ce comandă, impune regulile, legile
- Element generator al fiinţei
- Punct de plecare pentru cunoaştere
Gr. arkhê < vb. arkho 1. A începe, a merge în faţă [pro-blemă], a lua iniţiativa, a eschide/indica
drumul, a angaja lupta. 2. A comanda
Are, deci 2 sensuri principale: 1. Început, principiu, punct de plecare, origine. 2. Comandă,
autoritate, putere, magistratură, însărcinare, funcţie [vezi sensurile lui panim]
Lat. Principium < princeps <primum+capoi, care ia primul, care ocupă primul loc, pl.
principia= primele rânduri ale unei armate [vezi sensurile lui panim]

Opusul, antonimul este TELOS

Gr. telos =1. împlinirea, ca scop, finalitate vizată; 2. Perfecţiunea, atingerea scopului,
îndeplinirea
Din telenté = sfârşit, ajungere la capăt

Lat. Finis = limită, bornă, frontieră; ajungere la capăt, scop, apogeu,încetare

Cicero, în De finibus 3:26: Tu remarci că ceea ce grecii numesc telos eu numesc când
extremitate, când ultim grad, când vârf.

Punctul comun al tuturor principiilor este de a fi ceva prim de la care pleacă fiinţa, devenirea
sau cunoaşterea.

Platon în Timaeus: “ce este ceea ce este mereu şi niciodată nu devine?” a fi//a deveni

Potenţialitate = dynamis – puterea de a produce o mişcare indefinibilă

Actualitate = entelekheia
Activitate = energeia